Sunteți pe pagina 1din 27

Pentru cã

inimã
fãrãdeleg
lucrati pe
pãmînt,
nedreptat
mîinile
voastre
împletesc
Înstrãinatu
s'au
pãcãtosii
din mitras
rãtãcit'au
din pîntec
grãit'au
minciuni.
Mînia lor
este dupã
asemãnare
sarpelui, c
a unei
aspide
surde, ce's
astupã
urechile sa
Dumneze
va zdrob
dintii lor î
gura lor;
mãselile
leilor le'au
sfãrîmat
Domnul.
Ps. 57.2-4,

Fericit
bãrbatul care
n'a umblat în
sfatul
necuratilor, si
în calea
pãcãtosilor n'a
stãtut si pre
scaunul
ucigasilor n`a
sezut.
Ps. 1,1
Cã Dumnezeu cel
ce nu voiesti
fãrãdelege tu esti.
Nu va locui lîngã
Tine cel ce
vicleneste
Nici vor petrece
cãlcãtorii de lege
în preajma
ochilor tãi, urît'ai
pe toti cei ce
lucreazã
fãrãdelegea.
Pierde'vei pe toti
cei ce grãiesc
minciuna. Pe
bãrbatul
sîngiuirilor si
vicleanul urãste
Domnul...
Cã nu este în gura lor
adevãr, inima lor este
desartã: groapã
deschisã grumazul
lor, cu limbile lor
vicleneau
Judecã'i pe ei
Dumnezeule, cazã din
cugetele lor, dupã
multimea
pagînãtãtilor lor,
leapãdã'i pe dinsii, cã
te'au amãrît Doamne.

Ps. 5.9,10
Groapã a
sãpat si o a
deschis pe
ea, si va
cãdea în
groapa care
o a fãcut.
Întoarce-
se'va
durerea lui
la capul lui,
si pe
crestetul lui
nedreptatea
lui se va
pogorî.
Ps.7.16,17
Cel pãcãtos, dupã
multimea mîniei lui nu va
cauta, nu este Dumnezeu
înaintea lui.
Cã a zis întru inima sa: nu
mã voi clatina din neam
în neam, fãrã de rãu
A cãruia de blestem gura
lui este plinã si de
amãrãciune si de viclesug
Supt limba lui ostenealã si
durere; sade întru
pitulare cu cei bogati
întru ascunsuri, ca sã
ucigã pe cel nevinovat;
ochii lui spre cel sãrac se
uitã.
Pîndeste întru ascuns, ca
leul în culcusul sãu,
pîndeste ca sã apuce pe
sãracul; sã apuce pe
sãracul cînd îl va trage pe
el. Ps.9.24,26-29.

înco
cîin
adu
celo
m'a
Sãp
mîi
si p
mel
Num
toa
mel
ace
priv
uita
min
Împ
hai
loru
pen
cãm
au
sor
Ps.

Înconjuratu-m'au vitei multi, tauri grasi m'au cuprins


Deschis'au asupra mea gura lor, ca un leu ce rãpeste si
rãcneste
Ps. 21. 12,13
Întoarcã-se
înapoi si sã se
rusineze cei
ce'mi grãiesc
mie rele.
Sã fie ca
praful înaintea
fetei vîntului si
îngerul
Domnului
necãjindu'i pe
ei; facã'se
calea lor
întuneric si
alunecare, si
îngerul
Domnului
gonindu'i pe
dînsii.
Cã în zadar au
ascuns mie
stricãciunea
latului lor, în
desert au
ocãrît sufletul
meu.
Sã le vie lor
cursa pe care
nu o stiu, si
prinzãtoarea
pe care o au
ascuns, sã'i
prinzã pe ei,
si în lat sã cazã
într'însii.
Ps. 34. 4-7
Adunat'au fãrãdelege lorusi, ieseau afarã si grãiau
împreunã.
Asupra mea sopteau toti vrãjmasii mei, asupra mea
gîndeau rele mie.
Cuvînt fãrãdelege au pus asupra mea: au doarã cel ce
doarme, nu va adauge a se scula?
Pentru cã omul pãcii mele spre care am
nãdãjduit, ce ce mãnîncã pîinile mele, a
mãrit asupra mea viclesug
Ps 41. 6-9
Aceastã cale a
lor smintealã
este lor, si dupã
aceasta în
gurile lor bine
vor voi.
Ca niste oi în
iad s'au pus,
moartea îi va
paste pe dînsii
Si'i vor stãpîni
pe ei cei drepti,
dimineata, si
ajutorul lor se
va învechi în
iad, din slava
lor s'au scos.
Ps. 48.13-15
Pe cei ce fãceau cãlcãri de
lege i-am urît.
Cu cel mîndru cu ochiul si
cu cel nesãtios la inimã cu
acesta nu am mîncat.
Nu va locui în mijlocul
Casei mele cel ce face
mîndrie; cel ce grãieste
nedreptãti nu se va
îndrepta înaintea ochilor
mei.
În dimineti am vãdit pre
toti pãcãtosii pamîntului,
ca sã pierzi din Cetatea
Domnului pe toti cei ce
lucreazã fãrãdelegea.
Ps. 100.4,7,9,10
P
Si i'a bãgat
pe vrãjmasii
Lui în
muntele
sfinteniei
Sale, în
muntele
acesta pe
care l'a
cîstigat
dreapta lui
Si au gonit
de la fata lor
neamuri
Si au ispitit
si au amãrît
pe
Dumnezeul
cel
Preaînalt,si
mãrturiile
Lui nu le'au
pãzit
Si s-au
întors si s'au
lepãdat ca si
pãrintii lor,
întorsu-s'au
întru arc
strîmb
Si l'au
mîniat pe
Dînsul în
cugetele lor,
si întru cele
cioplite ale
lor L'au
întãrîtat pre
Dînsul.
Ps.77.59-64

Toate
neamurile
m'au
înconjurat,
si întru
numele
Domnului i-
am înfrînt
pe ei.
Înconjurînd
m-au
înconjurat si
în numele
Domnului i-
am înfrînt
pe ei.
Înconjuratu-
m'au ca
albinele
fagurul, si s-
au aprins ca
focul în
spini, si
întru
numele
Domnului i-
am biruit pe
ei
Împins fiind,
m'am
povîrnit sã
caz, si
Domnul m-a
sprijinit.
Ps.117.10-12

Cã s-au
sfãtuit într-o
unire
dimpreunã,
împotriva ta
asezãmînt
au pus
Ps. 82.5

Cum i-ar fi blagoslovit, atit pe acesti "ortodocsi" cit si pe


latini, Ilie Tesviteanul cel aprig pentru Legea Domnului,
ori Ioan Botezatorul, cel ce cu însasi capul sau a marturisit
iubirea Adevarului?!
Hristos Dumnezeu a îngăduit celor ce voiesc a vedea
cealaltă faţă a duplicitarei credinţe catolice să arate prin
diferite semne cum această filozofie slujeşte cu adevărat
tatălui minciunii, adică diavolul. După ce papalitatea
trufaşă a rupt din Trupul Bisericii Apusul, acum pretinde
rolul de moderator religios prin care cheamă la unitate de
credinţă şi proclamă tuturor existenţa aceluiaşi dumnezeu.

23 martie 2003: Papa Paul II la o întâlnire inter- religioasă în Ierusalim


alături de rabinul şef Israel Lau şi muslimul palestinian Sheikh Tatzir

Mai clar, iată cum s-au derulat "apropierile" de la Assisi în


anul 2002, unde delegaţi din toate religiile lumii s-au rugat
împreună şi tot împreună au adus jertfe dumnezeului
comun. Observaţi aşezarea ordonată a liderilor, bineînţeles
lipsa Sfintei Cruci şi a Sfintelor Icoane (ce ar "sminti" pe
păgâni), precum şi simbolistica rituală sincretistă - repetiţii
plenare pentru viitoarea biserică antihristică.
Iată cum papalitatea depăşeşte graniţele infalibilităţii şi
proclamă tuturor chemarea de ecumenică unitate
religioasă sub un singur dumnezeu, într-o singură biserică,
spre un unic Mesia Antihrist.
Priviţi şi vedeţi cărui dumnezeu slujesc catolicii, unde la o
messă papală în tabloul din spate este înfăţişată stând cu
picioarele depărtate şi înveşmântată în negru marea
desfrânată apocaliptică, iar mai presus de toţi şi de toate
se răspândesc luminile masonice ale
ochiului triunghiular . Şi pentru ca
simbolistica să fie desăvârşită,
chiar în spatele papei se înalţă o
stranie piramidă în trei trepte.

Să nu ne mai mirăm atunci de următoarele scene unde


papa binecuvintează de pe tronul unde este tăiată o cruce
cu vârful în jos, exact ca într-un ritual satanist.
Aşadar nu putem acuza naivitatea sau neştiinţa mai
marilor noştri arhierei care participă nemijlocit la slujbele
ce forţează conştiinţele credincioşilor spre o unitate fără
adevăr şi fără Hristos. Bartolomeu I a declarat public
secta catolică drept "biserică soră" iar pe catolici drept
"fraţi întru Hristos", iar papa "episcopul cu drepturi
egale". Priviţi, vedeţi şi înţelegeţi cum înţelegerile şi
alianţele de până acum sunt urmarea înfrăţirilor,
sărutărilor şi îmbrăţişărilor de mai jos:
În 29 iunie 1995, în basilica Sf. Petru din Roma, Bartolomeu şi Papa Ioan Paul II au
celebrat o messă catolică cu inserţii ortodoxe, scenele reprezentând vohodul mic cu
evanghelia, precum şi sărutul păcii

Cu doi ani mai înainte, apropierile de ereticii protestanţi


erau în plină desfăşurare, culminând la data de 22 august
1993, când Bartolomeu I a declarat "nefericită"
despărţirile "bisericilor" şi a întărit de partea sa reforma
ortodoxiei pentru a împlini năzuinţele ecumeniste de unire.
Drept jertfă a oferit "episcopului" anglican un potir ca
semn al "comuniunii cât mai curând posibile":

Atunci când apostaţii arhierei ortodocşi vor sluji şi se vor


împărtăşi din aceeaşi înşelare precum catolicii, anglicanii,
evreii şi musulmanii, atunci venirea Antihristului este
aproape. Fugiţi de aceşti lupi ce la arătare se prefac
mieluşei pentru a trage după ei în gheenă sufletele celor ce
au crezut mai mult în "dragostea" umanistă a oamenilor
decât în Adevăratul Hristos Dumnezeu-Omul.

Ecumenismul nu înseamnă numai întîlniri televizate şi


îndelungi sărutări, ci este un motiv serios de îngrijorare
pentru binecredincioşi, care trebuie să vadă în spatele
acestor mascarade dorinţa de unire a tuturor religiilor. În
numele unităţii şi a păcii pentru lume, a îngăduinţei şi a
înţelegerii, a reconcilierii şi a filantropiei, aceşti eretici cu
chip crestin duc război Bisericii lui Hristos, răzvrătindu-se
împotriva predaniilor Sfinţilor Părinţi, aducînd Ortodoxia
la o simplă religie alături de celelalte păgînisme şi erezii.

Deja în occidentul secularizat, slujbele "ortodoxe" de


căsătorie a cuplurilor de homosexuali şi lesbiene sunt în
plină desfăşurare, scene care peste puţin timp ni se vor
părea obişnuite şi în bisericile din ţara noastră. Uitaţi unde
a adus ecumenismul apostat dragostea omului pentru om:
ca Hristos să binecuvinteze Sodoma şi Gomora. Cu
adevărat, harul lui Dumnezeu nu se va mai sălăşlui peste
acei preoţi care vor primi acestea:

Cît despre hirotonirea femelilor, nici sfinţii părinţi nu şi-au


închipuit că se poate ajunge la aşa de mare cădere din
credinţă.

Deocamdată se fac rugăciuni în comun cu "preotesele",


apoi "ortodoxia oficială" va "extinde" apostolica diaconie
a femeilor la sacerdoţiu, ca nu după mult timp să putem
primi şi la noi în biserică "femeieştile binecuvîntări". Iar
mai la urmă şi "ortodocşii" să se poată bucura de prezenţa
femeilor episcop într-un "Sfînt Sinod" mixt.

Grele vor fi timpurile ce ni se pregătesc. Mai devreme sau


mai târziu, toate cultele, „bisericile” şi religiile vor fi unite.
În acea universalitate a necredinţelor, chiar şi cei aleşi vor
fi în pericol de a pierde calea. Acest lucru nu-i surprinde
sau înfricoşează pe creştini. Ei ştiu că lumea se condamnă
singură şi de aceea Hristos a refuzat să se roage pentru
lume: „Eu nu mă rog pentru lume.” Regulile lumii sunt
rele şi „diavolul de la început a fost ucigaş”. Când Fiul
Omului va veni, El va găsi pe om în deplina beznă a auto-
îndumnezeirii, reîntors în păcatul primordial: pe Eva
luînd locul lui Adam (preotul) iar pe Adam întronîndu-se
ca dumnezeu.
Mult curaj le vor trebui celor puţini spre a se împotrivi
duhurilor lumii, cu riscul de a fi socotiţi smintiţi, nebuni
sau răzvrătiţi şi de a fi supuşi abuzurilor puterii. Multă
înţelepciune va trebui unui ortodox ca să discearnă
adevărul acolo unde restul vor vedea o nebunie. Pentru
timpurile noastre o viclenie a veacurilor este necredinţa
deghizată în credinţă şi otrava îndulcită. Cine se va lăsa
înşelat de aparenţe, va fi pierdut. Va trebui să distingem
Biserica de lume, pentru că destinul lumii e veacul, iar al
Bisericii e veşnicia.

Încă şi marele David Psalmistul a


ridicat rugăciune şi proorocie
asupra ereticilor ce vor zdruncina
Biserica - Psalmul 82:
Dumnezeule, cine se va asemăna ţie?
Să nu taci, nici să te îmblânzeşti,
Dumnezeule.
2. Că iată vrăjmaşii tăi s’au întărâtat,
şi cei ce te urăsc pre tine au ridicat
capul.
3. Asupra norodului tău au
meşteşugit gând, şi s’au sfătuit împotriva sfinţilor tăi.
4. Zis-au: veniţi să-i pierdem pre dânşii din neam, şi să nu se
mai pomenească numele lui Israil încă.
5. Că s’au sfătuit într’o unire dimpreună, împotriva ta
aşezământ au pus.
6. Lăcaşurile Idumeilor şi Ismailtenilor, Moav şi Agarenii.
7. Gheval şi Amon şi Amalic, cei de alt neam cu cei ce
locuesc în Tir.
8. Că şi Assur a venit împreună cu dânşii, făcutu-s’au spre
ajutor fiilor lui Lot.
9. Fă-le lor ca lui Madiam, şi Sisarii, ca lui Iavin la râul
Chisson.
10. Pierit-au în Aendor, făcutu-s’au ca gunoiul pământului.
11. Pune pe boierii lor ca pre Oriv, şi Ziv şi Zevee şi
Salmanan.
12. Pre toţi boierii lui care au zis: să moştenim nouă
jertfelnicul lui Dumnezeu.
13. Dumnezeul meu, pune’i pre ei ca o roată, ca trestia
înaintea feţei vântului.
14. Ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munţii.
15. Aşa vei goni pre dânşii întru viforul tău, şi întru mânia
ta vei turbura pre ei.
16. Umple feţele lor de ocară, şi vor căuta numele tău,
Doamne.
17. Să se ruşineze şi să se turbure în veacul veacului, şi să se
înfrunteze şi să piară.
18. Şi să cunoască că numele îţi este Domnul, tu însuţi cel
prea înalt preste tot pământul.

Oare glasul psalmistului nu despre blestematul ecumenism


vorbeste, anatemizind la rindu-i mega-religia care cheamă
toate noroadele păgîne la o singura credintă?

Cei care se încumetă a da război Trupului Bisericii celei


Vii, nu vor rămîne nepedepsiţi nici în veacul acesta şi nici
cel viitor. Se vor tăia din viţa cea bună şi se vor arunca în
focul cel mai dinafară. Vor da mărturie pînă şi trupurile
despre întunecimea sufletelor lor. Neputincioasele chinuri
şi zadarnicele zbateri pe care le vor avea la sfîrşitul vieţii,
vor arăta Bisericii cum şi-au necinstit chemarea de păstori
şi ocrotitori ai Turmei lui Hristos.

Politica agresivă a Vaticanului şi a Consiliului Universal al


Bisericilor s-a intensificat în zilele noastre. Într-o minunată
împreună-lucrare cu uneltitorii „Noii Epoci” a
Antihristului, ei exploatează condiţiile istorice şi sociale
dificile în care se găsesc popoarele ortodoxe şi, prin
abuzuri şi ameninţări politice, încearcă să nimicească orice
statornicie, să-i compromită şi să-i izoleze pe apărătorii şi
mărturisitorii credinţei ortodoxe, pe păstorii adevăraţi,
pentru a atrage turmele ortodoxe după păstori şi
învăţători mincinoşi.
IPS Damaskinos Papandreou, mitropolitul Elveţiei,
principalul promotor al ecumenismului în Ortodoxie,
mentor al IPS Daniel Ciobotea încă de la Institutul
Ecumenic de la Bossey, a înlăturat diferenţele dogmatice şi
a nesocotit sfintele canoane apostolice, a considerat pan-
ereziahii şi păgînii ca avînd acelaşi dumnezeu ca şi el,
pricină pentru care acum îşi aşteaptă sfîrşitul mîncat de
viermi şi paralizat la pat...

Aceeaşi soartă o împărtăşeşte şi IPS Antonie al


Ardealului, ce a paralizat nu mult timp după
semnarea Tratatului de la Balamand (Liban) unde
a recunoscut oficial validitatea "tainelor"
catolicilor şi necalcedonienilor (melchiti,
monofiziti, monoteliti, copti, armeni, persani), contrar
Crezului Ortodox şi hotărîrilor celor Şapte Soboare ale
Sfinţilor Părinţi.

Alături de Romania, patriarhia Alexandriei


a fost recunoscută ca fiind un vîrf de lance
în campania pro-ecumenistă. Pînă în luna
septembrie din anului 2004 cînd patriarhul
Petros al întregii Africi (a afirmat că Mahomed este un
profet al Bisericii!) a murit într-un tragic accident de
elicopter, chiar cînd îl mai despărţeau 10 minute de Sfîntul
Munte Athos. Pentru necredincioşi, "cauza" prăbuşirii
este de netîlcuit pînă astăzi, dar pentru creştinii ortodocşi
este limpede cum Maica Domnului a îngăduit acest sfirşit
pentru luarea aminte şi înţelepţirea noastră.