Sunteți pe pagina 1din 5

CAP.VI.

PROTECŢIA CADRULUI NATURAL AL DELTEI


DUNĂRII

Conservarea condiţiilor naturale şi a monumentelor culturale şi istorice se înscrie între


preocupările de bază ale statului nostru: “Este necesar să luăm măsuri riguroase pentru combatarea
noxelor industriale, preîntîmpinarea poluării apei şi aerului, protecţia pădurilor, lacurilor, râurilor,
munţilor, a lacurilor considerate monumente ale naturii.”
Pornindu-se de la caracterul de unicat al Deltei Dunării s-au accentuat preocupările privind
protejarea mediului înconjurător, utilizarea raţională a resurselor şi păstrarea echilibrului său
ecologic.
În privinţa deltei, cercetările tehnico-ştiinţifice au pus în evidenţă două relaţii fundamentale din
punct de vedere ecologic, relaţii care afectează un areal ce depăşeştecu mult limitele geografice
proprii, şi anume:
- poziţia cheie pentru ecologia faunei piscicole din Lunca Dunării şi zona litorală a Mării
Negre;
- poziţia cheie în viaţa avifaunei migratoare din Europa, delta aflându-se la încrucişarea
principalelor trasee de migrare a păsărilor.
În cadrul continentului European, Delta Dunării îşi păstrează, în mare măsură, biotopul natural
având astfel o însemnătate excepţională sub raport ornitologic şi al factorilor morfologici şi climatici
care au făcut din ea o însemnată rezervaţie, cu multe specii de animale şi vegetale rare. Aceste
caracteristici au făcut ca delta să fie considerată absolutul originală în comparaţie cu toate zonele
turistice de prim rang ale ţării noastre.
Dar existenţa deltei ca mediu natural inedit, respective ca zonă turistică de mare atracţie, este în
dependenţă de menţinerea în cadrul său a unui echilibru natural între toţi factorii care-l compun,
echilibru ce se va menţine numai într-o protejare judicioasă a tuturor acestor factori. Intervenţia
excesivă asupra unuia sau altuia dintre ei poate duce în mod inevitabil la schimbări structurale
importante, ireversibile, cu urmări directe pentru floră şi faună şi îndeosebi pentru păsările
migratoare aflate în sistemul căilor de pasaj, în care acest ţinut este integrat de mii de ani. În final,
toate aceste modificări ar putea periclita echilibrul ecologic şi implicit potenţialul turistic al Deltei
Dunării.
În scopul menţinerii cadrului natural al Deltei Dunării s-a stability prin mai multe acte
normative, ca întraga activitate de cercetare şi exploatare economică a acesteia săse facă prin
respectarea cu stricteţe a echilibrului său ecologic. Un prim pas pe această linie s-a făcut prin
delimitarea în cadrul teritoriului deltei a trei mari rezervaţii naturale, care ocupă circa o zecime din
suprafaţa deltei, cuprinzând formaţiuni geologice şi geografice, asociaţii vegetale caracteristice,
precum şi a unor refugii şi locuri de ciubărit şâi de popas pentru păsările migratoare. Rezervaţiile
naturale, în suprafaţă de 41500 ha, au fost delimitate în cele trei biotopuri diferite ale deltei, şi
anume: în delta fluvială, în delta maritimă, şi în complexul lagunar Razim-Sinoe.
Rezervaţiile naturale Roşca – Buhaiova – Hrecişca şi Letea, alături de Parcul naţional Pietrosu
Mare al Rodnei, au fost incluse în reţeaua mondială a rezervaţiilor biosferei, care numără acum 177
de ecosisteme representative de pe toate continentele lumii. Această decizie a fost luată în cadrul
programului internaţional de studii “Omul şi biosfera” de pe lângă UNESCO, ca o recunoaştere a
importanţei ştiinţifice excepţionale a rezervaţiilor naturale româneşti, a bogăţiei şi variaetăţii
elementelor de floră şi faună care au permis viaţa aici din timpuri imemorabile, a capacităţii lor de a
conserva echilibrul ecologic la parametrii iniţiali.
Rezervaţia Roşca – Buhaiova – Hrecişca este situată în delta fluvială, la nordul ghiolului
Matiţa, şi ocupă o suprafaţă de 15400 ha. Nucleul acestei rezervaţii îl constituie bălţile stuficole
Roşca şi Buhaiova; rezervaţia este înconjurată de o zonă de protecţie, aşa-numită zonă-tampon, care
cuprinde perimetrul Babiţei din estul ghiolului Chilia şi ghiolul Merheiul Mare.
Rezervaţia reuneşte biotopuri variate: mlaştini stuficole, gholuri, plauri plutitori sau fixaţi,
grinduri fluviale, marginea vestică a grindului Letea, precum şi partea estică a grindului Chilia. Pe
plaur, care aici cunoaşte o dezvoltare deosebită, s-a stabilit singura colonie de pelicani (Pelecanus
anocrotalus) comuni din Europa, iar în colonii mici sau mai mari şi moxte, trăiesc cormoranii mici,
lopătarii, stîrci albi (egrete mari), stîrci galbeni, stîrci roşii, ţigănuşi.În pădurea Letea clocesc buha,
codalbul, şerparul şi şorecarul.
Păstrarea acestui biotope şi, în primul rând, a florei şi faunei sale constituie obiectul principal
al acestei rezervaţii.
Rezervaţia Perişor – Zătoane este situată în delta fluvio-maritimă, în zona Zătoanelor, la estul
depresiunii Dranov, îăntre grindul Palade şi ţărmul mării, şi ocupă o suprafaţă de 14200 ha.
Caracteristica acestei rezervaţii, în care se întălnesc în succesiune grinduri marine tinere, lacuri şi
zone mlăştinoase, o constituie întrepătrunderea apelor marine cu cele fluviale. Acest fenomen se
resfrânge asupra vegetaţiei şi faunei acvatice a căror dezvoltare este determinată de structura solului
şi salinitatea apei. Rezervaţia se află într-una din cele mai vechi zone ale deltei şi este alcătuită din
dune de nisip, între care s-au format bălţi cu o formă alungită, în mare parte înnămolite sau
înnisipite, acoperite cu stuff sau alte plante de mlaştină, cum sânt lacurile Zătonul Mare şi Zătonul
Mic.
Datorită aşezării, rezervaţia adăposteşte numeroase păsări tot timpul anului. Astfel, în
rezervaţie cuibăresc cosarii, lebedele, pelicanul creţ, stârci albi, galbeni şi roşii. În perioada de pasaj,
în jurul bălţilor se adună numeroase cârduri de păsări limnicole, iar pe dunele de nisip poposesc
cârduri de culici, pescăruşi, piciorongi, scoicari şi sitari de mal, dintre care unele rămân şi pentru
clocit, toamna înnoptează mii de cocori, iar iarna, în zătoane sau pe ţărmul mării, se adună cârduri de
gâşte, lebede, pescăruşi şi raţe. Locurile sărăturate sunt preferate pentru cuibărit de către cătăligă şi
ciocântors.
Din rezervaţie fac parte şi insula Sacalin, un cordon litoral de nisip ca un arc de cerc paralel cu
ţârmul, lung de aproximativ 12 km şi cu o lăţime de 100-200 m, loc de maximă densitate pentru
păsări în timpul iernii, precum şi în timpul pasajului de primăvară şi toamnă.
Pentru o cât mai bună izolare de zonele valorificate economic, rezervaţia este înconjurată de o
zonă-tampon de 1-2 km.
Rezervaţia Periteaşca – Leahov – Portiţa este situată in complexul lagunar Razim – Sinoe şi
ocupă o suprafaţă de 3900 ha, din care aproape jumătate este formată din luciuri de apă, oferind
condiţii optime de viaţă pentru păsările limnicole şi oaspeţii de iarnă. În această rezervaţie se
întâlnesc biocenoze dezvoltate pe nisipurile uscate ale grindului, pe nisipurile scăldate de apele mării
sau ale lacului Razim, precum şi biocenoze adaptate la lacurile cu variaţii mari de salinitate.
Zonele de popas sau refugiile sunt teritoriile mai mici, în afara rezervaţiilor naturale, în
suprafaţă de aproape 8000 ha şi alcătuiesc locurile permanente pentru cuibăritul păsărilor
migratoare. Cea mai importantă dintre ele este insula Popina, care are statutul unei rezervaţii naturale
şi este situată în partea de nord a lacului Razim, pe care cuibăresc califarul roşu şi alte păsări
migratoare, mai ales în timpul pasajului de toamnă.
Celelalte refugii, sunt importante pentru numărul însemnat de colonii mixte care aici găsesc
condiţii optime de dezvoltare sau pentru prezenţa unor anumite specii, mai puţin frecvente în
celelalte sectoare ale deltei, şi anume:
- refugiul din vecinătatea ghionului Merchelu, situatla sud de localitatea Mahmudia, care
adăposteşte o colonie mixtă importantă atât pentru numărul de indivizi, în special lopătari, cât şi ca
număr de specii;
- refugiul Uzlina, situate la nord-est de punctual Uzlina, de pe braţul Sf. Gheorghe, care
găzduieşte una din cele mai mari colonii de Ardeide;
- refugiul “Sărăturile”, situat la sud de comuna Murghiol, în care cuibăresc cătăliga şi
ciocântorsul;
- refugiul Fundul Goloviţei adăposteşte colonii de egrete mari şi lopătari;
- refugiul Istria-Sinoe ocupă promontoriu din dreapta localităţii Istria şi este cel mai însemnat
punct pentru cuibăritul călifarului alb;
- Insula Lupilor, care, în perioada premergătoare migraţiilor de toamnă, devine unul din
locurile de maximă densitate a avifaunei, în timpul verii aici întâlnindu-se cel mai des cocorul.
Rezervaţiile forestiere. În deltă au fost delimitate două rezervaţii forestiere, respectiv pădurile
Letea şi Caraorman.
Pădurea Letea se învecinează la vest cu rezervaţia Roşca – Buhaiova – Hrecişca. Ea s-a
dezvoltat pe dunele de nisip de pe grindul cu acelaşi nume şi este alcătuită dintr-o vegetaţie
lemnoasă care aminteşte de pădurile subtropicale. Aceste aspect este datorat atât existenţei arborilor
falnici (stejarul pedunculat, frasinul comun, plopul gigant), dar mai ales existenţei plantelorvolubile
(hameiul, curpenul de pădure, viţa de vie sălbatică). În coroana plopilor cuibăreşte codalbul, păsările
răpitoare (gaia roşie, şerparul, ulii şi ereţii), iar căpriorul, bursucul şi vulpea sunt locuitorii frecvenţi
ai pădurii.
Pretutindeni în rezervaţia forestieră Letea se pot surprinde aspecte aparţinând unor zone
geografice îndepărtate – pădurea cu arbori groşi, înalţi, uneori cu ramurile răsucite, mărturie a
vânturilor puternice, predominante, alături de dunele semifixate.
Pădurea Caraorman are o suprafaţă de peste 3000 ha şi este un loc foarte bun pentru adăpostul
avifaunei. Ea cuprinde alături de un variat arboret – şleau de luncă format din plop, frasin şi stejar şi
o vegetaţie de ierbacee de nisipuri.
Totodată, avându-se în vedere raritatea unora dintre speciile de animale şi păsări care trăiesc în
deltă, precum şi interesul lor ştiinţific, acestea au fost declarate monumente ale naturii sau ocrotite
de lege, printr-e ele numărându-se:
- lopătarul denumit astfel după obiceiul de a răscoli tot timpul cu ciocul în nămolul de pe
fundul apelor, în căutarea hranei, cu mişcări ritmice care amintesc pe cele executate de cosaşi.
- egreta mare şi egreta mică se remarcă printer altele prin frumoasele pene franjurate care le
acoperă spatele în perioada de reproducere.
- pelicanii, păsări mari, bune zburătoare, sunt re prezentaţi în delta prin două specii.
- califarii poposesc pe falezele înalte de pe ţărmul mării ca şi pe întreg complexul lagunar
Razim-Sinoe. Califarul alb cuibăreşte în număr mare în jurul Istriei, zona respectivă fiind declarată
refugiu de migraţie. Califarul roşu predomină în rezervaţia de pe Insula Popina, din partea de nord a
lacului Razim.
- cătăliga se recunoaşte uşor din mulţimea păsărilor datorită picioarelor deosebit de înalte. Este
foarte receptive faţă de schimbările produse în mediul pe care-l populează.
- ciocântorsul însoţeşte deseori colonii de cătăligi, populând lagunele de pe ţărmul mării, dar
pătrunde şi în interiorul deltei.
Protejarea acestor teritorii ale deltei, a unor specii de animale şi păsări a făcut ca aici să se
menţină în mare măsură echilibrul natural. Cu toate acestea, viaţa în rezervaţie este influienţată de
orice modificare importantă survenită în întregul sistem ecologic deltaic.
Modificările, în sens negative, asupra cadrului natural al deltei pot provoca şi construcţiile,
transporturile, agricultura şi chiar turismul. În unele cazuri, aceste consecinţe sunt rezultatul
anumitor dificultăţi de ordin ethnic, dar cel mai adesea se datoresc nepăsării, indiferenţei sau
comodităţii în gândire. Dacă ne referim la turism, consecinţele sale negativeasupra propriei
“substanţe de existenţă” se fac simţite în forme variate: aruncarea resturilor menajere şi a
ambalajelor produselor de către turişti, la întâmplare, distrugerea de puiet sau de plante, instalarea de
corturi şi pătrunderea cu autoturismele în locuri neindicate, spălarea acestora în gârlele, canalele şi
lacurile din deltă, suprasolicitarea unor locuri, cu efecte dezastruoase pentru vegetaţie.
Împotriva “poluării turistice”, generalizarea sentimentului de respect faţă de natură reprezintă
direcţia principală de acţiune şi pentru aceasta merită o deosebită atenţie utilizarea sistematică şi
intensivă a tuturor mijloacelor educative.
În acelaşi scop, Consiliul judeţean Tulcea, prin decizia nr. 208/1980, a stabilit o serie de măsuri
pentru protejarea faunei şi florei, a bazinelor piscicole amenajate în lunca şi Delta Dunării, în
complexul de lacuri Razim-Sinoe;
- delimitarea terenurilor pentru parcarea autovehiculelor, rulotelor şi instalarea corturilor
numai din categoria celor neproductive în perimetrul constructibil al localităţilor
- interzicerea instalătii de corturi sau altor amenajări turistice pe grinduri, platforme, terenuri
agricole, a celor din fondul forestier sau altor terenuri din lunca şi Delta Dunării
- confecţionarea şi plantarea la locuri vizibile de semen, indicatoare şi panouri suggestive
privind protecţia florei şi faunei, interzicerea circulaţiei cu cu ambarcaţiuni cu şi fără motor,
interzicerea pescuitului şi vânatului în anumite zone din lunca şi Delta Dunării
- stabilirea anuală a traseelor de către organizatorii de turism, pe Dunăre, canalele, gârlele şi
lacurile din lunca şi Delta Dunării
- organizarea de către unităţile de turism a punctelor de închiriat ambarcaţiuni pentru turişti,
care se vor deplasa numai pe traseele şi în zonele stabilite
- interzicerea circulaţiei ambarcaţiunilor cu motor, proprietate de stat şi a ambarcaţiunilor de
orice fel, proprietate personală, în bazinele piscicoleşi în rezervaţiile naturale din lunca şi Delta
Dunării, în complexul lagunar Razim-Sinoe.
Este de datoria fiecărui turist să nu uite că natura, tot ce are această zonă de la gurile Dunării,
trebuie să încânte nu numai generaţiile actuale, ci şi pe celelalte ce vor urma.