Şi cu creştere aleasã A fost invitat la Natan Şi nevastã-sa, la masã
Tânăr, c-o înfăţişare
Ce te bagã în răcori, N-a venit cu mâna goală, Ci cu un buchet de flori.
Doamna, foarte încântată,
Dup’un an de măritiş, A servit coniac, salatã Şi apoi ghefilte fiş.
Sami a mâncat cu poftă,
Şi c-un sentiment firesc, A-ntrebat-o pe Şoşana: - Doamnã, pot sã îndrăznesc?
- Vai de mine, Domnu’ Sami –
Zise ea, înviorată – Ca la dumneata acasă. …Şi i-a dat înc-o bucată.
A urmat fripturi, kighel,
Vin de la Ierusalaim, Şi-ntr-o caldă atmosferă, Au ciocnit cu toţi “lehaim!”.
Cum petrecerea se-ntinse,
Natan l-a rugat, apoi: - Ce să te mai duci acasă, E departe, dormi la noi!
Tocmai când erau mai veseli,
A venit un amploiat, Şi pe Natan, de urgenţă, La direcţie, l-a chemat.
- Nu-i nimic, mă-ntorc îndată
Maximum o oră-două. Voi, mai staţi, fiindcă în casă Nici nu ninge, nici nu plouă.
Şi-a plecat, şi vremea trece,
Când nici n-ai băgat de seamă, Îmbrăcând întreg oraşul Într-o magică năframă.
După ce-au vorbit de toate,
Într-o ambianţă dulce, I s-a năzărit Şoşanei C-ar fi timpul să se culce.
I-a făcut, în grabă, patul
Pe sapaua de atlas, A făcut “lampa mai mică” Şi sub glass-wand s-a retras.
Prin lumina roz, discretă,
Care dincolo apare, Sami vede-o siluetă Scumpã şi turburătoare.
A-nceput sã se dezbrace, A pus rochia de-o parte, Ce frumoasă-i în desso-uri, Numai glass-wandu-i desparte.
Când alături c-o femeie
Şi bărbat-su e plecat, Fără vrere-ţi trec prin minte, Numai gânduri de păcat. Ş-a mai scos şi cămăşuţa, Rămânând ca o statuie Capodoperã celebrã, Cum în lume alta nu e.
Pãrul, despletit pe umeri,
Sânii ca ai Sulamitei, Chiar de-ai fi mai sfânt ca Papa, Nu poţi rezista ispitei.
Sami, năucit de farmec,
Şi c-un sentiment firesc, A-ntrebat, discret, prin glass-wand: - Doamnã, pot sã îndrăznesc?
- Vai de mine, Domnu’ Sami –
A răspuns ea, ştrengăreşte – Ca la dumneata acasă! Îndrăzneşte!
Şi, deodată, Domnul Sami,
Din sapa s-a smuls, furiş Şi şi-a luat înc-o bucată Din bufet, ghefilte fiş.