Sunteți pe pagina 1din 32

TEORII ALE EMOTIILOR La inceputul acestei lucrari voi defini emotiile, si voi prezenta cateva generalitati ale emotiilor,

dupa care voi continua cu expunerea teoriilor acestora. Una dintre functiile importante controlate sau mediate de maduva spinarii este reprezentata de starile emotionale, care apar frecvent ca efect al satisfacerii sau manifestarii unor tendinte biologice. Emotiile se definesc ca stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al relatiilor mele cu un obiect sau o situatie, deci au un caracter situational (Andrei Cosmovici). Emotiile pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginara (gandul ca politia poate fi pe urmele sala sperie talharul care are banii furati in geamantan). Intensitatea lor e foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare , zguduind intregul organism. Atat in vorbirea curenta , cat si in lucrarile de specialitate psihologica, emotiile sunt frecvent identificate cu sentimentele , cum ar fi iubirea si ura (dar sunt multe feluri de iubire: de tata , de sot , de prieten , dragoste de munca, de patrie etc. dupa cum exista si variate obiecte ale urii: fata de un rival , de un dusman , hot, secta, o ideologie etc). Intorcandu-ne la marii filozfi care au analizat afectivitatea , constatam o asemenea lipsa de diferentiere. Astfel, Rene Descartes, in lucrarea sa Les passions de lame (Pasiunile Sufletului) descrie 40 de pasiuni, printre care figureaza , pe langa emotii , sentimente , dorinte si chiar trasaturi de caracter. Dar marele filosof francez considera ca toate isi au originea in numai 6 pasiuni primitive: mirarea, iubirea,ura,dorinta,bucuria si tristetea. Toate celelalte n-ar fi decat varietati ale acestora sau rezultatul unor combinari ale lor. Cum se vede 3 din pasiunile fundamentale sunt emotii,doua-sentimente,iar una,dorinta, constituie o denumire generica in care pot figura nenumarate aspiratii.1 Emotiile se asociaza in cupluri contradictorii (bucurie-tristete, manie-relaxare, admiratiedispret, simpatie-antipatie ), imprimand polaritatea caracteristica vietii afective. De aici si dihotomia clasica : emotii stenice care sporesc activitatea, maresc forta si energia persoanei, si emotii astenice , care diminuiaza energia si activismul persoanei. Aceasta polaritate rezulta din corespondenta, respectiv discordanta dintre nevoile, convingerile ,obisnuintele individului si situatiile sau evenimentele vietii. 2 a)Teoria intelectualista Teoria intelectualista a fost elaborata la inceputul secolului trecut si apartine lui Herbart siNahlowski. Ei erau adeptii unei psihologii asociationiste, care dadea o mare importanta reprezentarilorsi asocierilor . Acesti filosofui au explicat emotiile prin dinamica reprezentarilor. O stare afectiva ar luanastere din interactiunea imaginilor. De exemplu, acordul dintre reprezentari produce bucurie, in timp ce conflictul dintre ele genereazaa tristetea. Trairile afective odata aparute dau nastere unei serii demodificari organice. Astfel, vestea mortii unui bun prieten imi aduce imaginea lui in minte, care imievoca numeroase amintiri fericite , petreceri,glume,discutii, dar acestea sunt stavilite de

noua reprezentare a trupului sau neansufletit, imobil si rece.Ciocnirea lor brutala constituie ceea ce noipresimtim ca fiind o adanca tristete,durere. Conceptia intelectualista era unilaterala si simplista facand emotia reductibila la actul decunoastere. b)Teorii fiziologice periferice Teoria fiziologica periferica e legata si ea de doua nume: William James si Carl Lange; intre ei au fost unele deosebiri , dar James , cunoscut filosof este acela care a contribuit la raspandireapunctului sau de vedere-o viziune paradoxala. Potrivit versiunii clasice, succesiunea cauzala in determinismul emotiei ar fi: stimulul( (mimica,modificari fiziologice). William James rastoarna aceasta ordine si propune alta: rationam gresit , spunea el. Consideram ca, vazand ursul in padure, ma sperii si atunci devin palid, mi se zbarleste parul, tremur ,etc . De fapt ordinea ar fi inversa: vad ursul, incep sa tremur, palesc etc ,si constiinta acestor modificarifiziologice este ceea ce numesc eu frica. Deci perceptia atrage dupa sine modificarile fiziologice. Iarconstiinta acestora constituie ceea ce eu numesc emotie. Nu fiindca sunt trist plang , ci invers, fiindcaplang ma simt trist. Aceasta conceptie a lui James isi are radacina intr-o intamplare din copilarie.Un veterinar se ocupa de un cal bolnav.La un moment dat , sectionand o artera a tasnit un suvoi de sange. James, care asista, a lesinat fara sa fi avut timp de reflexiune. Fiziologic,succesiunea evenim reflexa a organelor interne si a musculaturii striate (E). Sursa emotiilor o constituie dupa James excitatiile , semnalele provenite de la viscere, muschi, etc, reflectarea in creier ca senzatii. Trairea emotionala nu ar fi decat oreverberatie a viscerelor, o cenestezie somatica,o colectie de semnale interoceptive.3 Teoria lui James Lange are meritul de a fi subliniat importanta modificarilor fiziologice mai ales in cazul emotiilor-soc (afectelor), care fusese neglijate de teoriile intelectualioste, incolo sunt multe argumente impotriva punctului lor de vedere. Mai intai fiziologic, inregistrand precis diferiteletransformari fiziologice produse in emotii, nau reusit sa stabileasca un profil absolut specific pentru fiecare emotie, intrucat, asa cum am vazut , exista manifestari care apar in 2-3 emotii distincte, apoichjiar aceeasi emotie se poate exterioriza in moduri diferite, aproape contrarii. Apoi, intensitatea unei trairi afective nu e deloc proportionala cu cea a exteriorizarilor si amanifestarilor corporale.De pilda la o inmormantare o ruda plange, se vaieta,se framanta, dar pestecateva ore o gasim intr-un restaurant glumind si razand cu prietenii.pe cand o alta persoana care sta mai mult imobila si nu spune nimic, este influjentata de aceasta pierdere luni de zile,ceea ce se observa din modul ei de comportare, din tristetea prezenta, prin felul ei de a gandi si privi viata. E clar ca ea a fost mai puternic afectata de acest deces ,

insa manifestarile ei exterioare, ca si modificarile fiziologice au fost mult mai slabe decat in primul caz. La intrebarea Ce este primar si Ce este secundar in emotie, se raspunde: Primar este evenimentul neurovegetativ, iar secundar este trairea emotionala. In consecinta, emotia apare ca un simplu epifenomen, un fapt subiectiv fara eficienta.Ea ar avea doar functia de a dubla , pe planulconstiintei , o stare organica , fiind proiectia simpla a acesteia. In sens mai larg , constiinta ar fi un simplu dispozitiv de inregistrare a datelor intero - si proprioceptive furnizate de periferia organismului. Teoria lui James a fost numita periferica , intrucat reduce continutul emotional la senzatii de ordin periferic si in acelasi timp, fiziologica, pentru ca reactiile fiziologice apar ca fiind determinate in constituirea semnificatiei afective constiente. Totusi , incidentul relatat de James(lesinul provocat de vederea sangelui) ne atrage atentia ca uneori o reactie emotiva poate fi in relatie cu un instinct.Puiii de cimpanzeu se sperie foarte tare vazandun sarpe, inainte de a avea vreo experienta legata de aceasta varietate. Tot asa un copil de numaicateva luni se sperie tare, daca te faci a-l scapa din brate, fara sa fii cazut vreodata.In asemenea cazuri, In adevar, simpla perceptie declanseaza o emotie , inaintea oricarei interpretari. Dar astfel de situatiisunt foarte rare, cel putin la om. Aproximativ in acelasi timp deceniul ultim al secolului trecut medicul filozof danez Lange reducea emotia la modificarile vasomotorii , adica la ceea ce simte individul ca efect al dilatarii siconstrictiei vaselor sanguine , a modificarii afluxului sanguin in organe. Daca la James, emotia era cauzata de feed-back-ul modificarilor organice (somatice si vegetative) fiind trairea subiectiva a acestor modificari la C. Lange acest feed_back era doar vascular , vasomotor. Oricum emotia este redusa la perceptia schimbarilor corporale (Schimbarile corporale sunt emotii-spunea Lange). Aceasta teorie a fost infirmata de fapte . Experiente- facute pe animale de separarea creierului , de viscere , au aratat ca reactiile emotionale nu se suprima.In consecinta, emotia nu poate fi redusa la constiinta reactiilor viscerale si glandulare perifcerice.De asemenea ea nu poate si redusa la constiinta expresiilor motorii (mimica , gesturi). Dovada sunt faptele din clinica: bolnavii parkinsonieni , care au pierdut capacitatea de expresie mimica , pastreaza viata emotiva nuantata.Tot asa si bolnavii zisi pseudobulbari , atuinsi de ras si plans spasmodic, se constata usor rasul fara bucurie si lacrimile fara tristete. Aceleasi date fiziologice arata ca modificarile viscerale au o aparitie si o evolutie destul de lenta pentru a putea fi considerate sursa de emotie. S-a verificat apoi ca producerea artificiala a unormodificari viscerale tipice prin injectarea de substante de tipul andrenalinei nu aduc dupa sine traireaunivoca a unei emotii specifice. Teoria fiziologica periferica include o parte de adevar.Avand in vedere caracterul procesual alemotiei feed-back-ul vegetativ al organelor efectuare joaca un anumit rol: acesta intretine si uneoriexagereaza intr-o anumita masura emotia. Este cunoscut de pilda,

fenomenul de eurotototfobie (teama de a rosi) la adolescenti. Faptul ca tanarul roseste usor ceea ce devine perceptibil pentru altii-creeazaun sentiment negativ care , adaugandu-se la socul emotiv initial , intensifica emotia inclusiv sensibilitatea organica.Tot asa transpiratia , ca efect al emotiei , prin faptul ca este inregistrata de altiise transforma oarecum in cauza intensificand reactia insasi ceea ce eclipseaza aspectul adaptiv al vietiide relatie (prin concentrarea asupra sa) c)Teorii fiziologice centrale Cea mai importanta este aceea cunoscuta sub numele de teoria lui Cannon-Bard, formulata de primul si dezvoltata de al doilea.Nu toti psihologii au fost de acord cu aceasta idee. Interesant, Walter Cannon, care a descoperit reactia de lupta sau fuga, a elaborat o teorie complet diferita asupra modului in care iaunastere emotiile. Potrivit acestei teorii, traireaemotionala constituie prin excelenta un eveniment central. W. Cannan, efectuand numeroase studii experimentale asupra creerului pisicii, a demonstrat rolul important pe care il are talamusul in declansareaexpresiilor emotionale, cat si influienta inhibitoare a cortexului asupra acestei formatii subcorticale. Ca urmare , el a formulat o teorie dupa care rolul esentialin emotii il are talamusul (de aceea a mai fost denumita si teoria talamica a emotiei). Succesiunea evenimentelor ar fi (dupa Cannon) urmatoarea: stimularea la nivelul receptorului determina impulsulcatre talamus. De aici descarcarile talamice produc-la nivelul viscerelor si muschilor striati-modificarilevegetative si motorii caracteristice, iar simultan-gratie descarcarii ascendente spre contex-apare triereaemotionala. Este vorba de un aspect de simultaneilitate in principiu. Sursa trairii afective rezida-dupa Cannon-in procesele talamice nu in cele vegetative. Conformcercetarilor modificarile organice apar aproape simultan cu trairea emotionala, fara a fi cauza acestuia. Mecanismul fiziologic al emotiei se transfera-in optica lui Cannon-intre diencefal si scoarta celebrala. In concluzie, teoria Cannon-Bard afirma ca emotia pe care o simtim, cu alte cuvinte, starea psihologica pe care o avem, si reactia fiziologica care are loc sunt complet distincte si independente intre ele. Desi Cannon a investigat aceste modificari fiziologice, el credea ca mintea si corpul sunt complet separate si ca starea organismului nu influenteaza in nici un fel psihicul. Acest tip de abordare este cunoscut sub denumirea de dualism deorece aspectele psihologice si fiziologice sunt vazuteseparat.4 Teoria lui Cannor-Bard se deosebeste mult de punctul de vedere a lui W. James 5 In conceptialui James, talamusul nu joaca nici un rol, cortexul declansand reactiile periferice, iar perceperea lor constituind emotia.Dupa CannonBard, excitatiile senzoriale ajung in talamus, care le transmite la cortex : talamusul,dezinhibat de cortex, declanseaza modificarile musculare si viscerale, simultaninformand si cortexul. Deci sursa trairii afective o constituie procesele talamice. Modificarile organice apar aproape instantaneu cu trairea emotionala si nu ele sunt cauza emotiei,emotia rezulta dintr-o excitare concomitenta a talamusului si cortexului.

In deceniile urmatoare (studiile lui Cannon-Bard datand din perioada 19201950)neurofiziologii au pus in lumina si rolul pe care-l au in emotii si alte formatii din creier, indeosebisistemul limbic. Ca si Cannon, nu s-a mai negat rolul cortexului, dar atentia lor a avut in centruformatiile subcorticale. Cercetarile ulterioare au scos in relief participarea si altor regiuni ale creerului in colaborareaemotiei. Papezi si apoi McLean au propus explicatii bazate pe conexiuni corticatalamice, aratand ca participareascoartei cerebrale este esentiala in ceea ce priveste aspectul subiectiv al emotiei, in timp ce hipotalamusul ramane centrul efector al expresiei emotionale ipoteza sistemului limbic a fost treptat completata si validata . Caracteristic acestui grup de teorii este faptul ca pun pe seama activitatii sistemului nervos central atat componenta subiectiva,cat si controlul, starilor vegetative si comportamentele. De regula, autorii amintiti extrapoleaza la om concluziile unor experiente efectuate pe animale. Ramane deschisa problema daca varietatea si complexitatea emotiilor umane admite o asemenea extindere. d)Teorii cognitive fiziologice Sistematizarea datelor culese in experientele fiziologice au dus la modele partiale, care ajung sa fie depasite progresiv prin integrarea unor informatii inedite in modele mai cuprinzatoare. Secontureaza ideea ca emotia reprezinta un sindrom organizat in care dimensiunea cognitiv-subiectiva, cea vegetativa si manifestarile motorii comportamentale isi au fiecare importanta lor. Oricum diversitatea trairilor emotionale este departe de a fi egalata de varietatea relativ redusa a tablourilor fiziologice corelate. Teoriile cognitiv-fiziologice care domina scena psihologiei emotiei in ultimii douazeci de ani, sebazeaza pe datele unei experiente-efectuate mai ales cu subieti umani-in care se manipuleaza doi factori: componenta neurovegetativa si cortextul cognitivsocial.Se urmareste modul in care un anumit dublaj informational ce insoteste modificari fiziologice controlate , determina tipul de evaluare subiectiva in procesul emotional. Magda Arnold (in 1950) a subliniat rolul evaluarii stimulilor situatiei. In primul rand aprecierea se face prin prisma impresiilor de placut-neplacut,dar survine si memoria dand un continut specifictrairii emotionale. Cortextul se manifesta si activ,el da un impuls care initiaza reactiaorganismului.Desigur talamusul ramane initiatorul principalilor expresii emotionale, insa in urma uneiexcitari specifice primite de la formatiiile superioare iar modificarile periferice , printr-un feed-back, sunt sesizate de cortext ceea ce intensifica , de obicei emotia.Succesiunea fenomenelor ar fiurmatoarea: stimularea de origine senzoriala, perceptia, evaluarea,impulsul catrea actiune , expresiile emotionale (cu monificarile vegetative insotitoare) perceperea acestor reactii organice si reevaluarea emotionala.6 Intr-adevar , o situatie pentru a declansa o emotie trebuie sa fie interpretata si apreciata.Ursulliber in padure poate constitui un pericol,dar acelasi animal la circ dupa gratiile custii sale nu prezintanici o amenintare.

Cu atat mai mult,reusita la un examen se citeste la fisier, deci implica o prelucrare abstracta si concluzii de ordin social, evaluarea fiind foarte complexa. Astfel activitatea corticala are un rol esential. Acest lucru a fost evidentiat de o serie de cercetatori prin experimentele organizate. S.Schachter si J.Singer (1962 au organizat un experiment interesant care a fost reluat apoi in diferite variante 7 Sub motivul ca testeaza un produs farmaceutic, ei au format doua laturi de camparatie dintrestudenti pe baza acceptului benevol. Primul lot experimental i s-a administrat sub forma de injectie osolutie de epinefrina, iar lotului de control o solutie salina cu efecte neutre (placebo) Epinefrina casubstanta adrenalinica produce aproximativ aceleasi efecte cu acelea ale descarcaturilor sistemului nervos, simpatic: creste tensiunea sistolica, se accelereaza pulsul si ritmul respirator, se maresteconcentratia de zahar in sange, eventual tremur muscular, etc. In cadru lotului experimental impartit larandul sau in trei grupe, se va obtine o activare a sistemului simpatic, marcata de modificarile amintite ceea, ce va lipsi in lotul de control la care s-a utilizat o solutie placebo. Al doilea factor manuit in experiment a fost in formatia furnizata subietilor. Primul grup din lotul experimental a primit o informatie exacta despre simptomele fiziologice pe care le va resimtifiecare subiect intr-un interval de circa douazeci minute.Cel de-al doilea grup experimental nu primea nici o explicatie cu privire la efectele fiziologice ale injectiei in timp ce al treilea grup experimental eradezimformat,adica era avertizat asupra urmarilor injectiei in termeni inexacti.Pe scurt , cele trei conditiiexperimentale s-ar putea nota:Epi-Inf , EpiNoninf si Epi-Dezinf. In timpul celor 20 de minute, la care injectia urma sa-si faca efectul s-a adaugat o nouaprocedura.In camera in care se desfasura experienta se introducea,alaturi de subiectul experimental,unpartener,un complice al cercetatorului, care era prezentat a fi in aceeasi situatie. Sarcina persoanei-complice era de a simula fie o stare de euforie,fie una de manie,in functie de programul stabilit, in vederea crearii unui context sugestiv controlat.Sensul procedurii era usor intrevazut:in conditiile in care subiectul experimental nu-si va putea explica starea sa psiho-fiziologica va accepta probabil sugestia contextului cognitiv creat ad-hoc.Rezultatul a fost ca grupul Epi-Noninf si Epi-Dezinf au imprumutat in mai mare masura sugestia contextului cognitiv, ceea ce releva importanta dublajului informational in evaluarea timpului de emotie.In acelasi timp, subiectii din grupul informat (Epi-Inf)si cei din lotul de control s-au lasat mult mai putin influentati de comportarea persoanelor-complice. Reiese ca o stare de activare pentru a fi incadrata intr-o emotie de frica sau de bucurie, este necesar sa fie dublata deanumiti factori cognitivi. Emotia cu eticheta ei , traite diferentiat ca mania sau dezgust etc. poate sa apara doar atunci cand cei doi factoriactivarea fiziologica si momentul cognitiv-sunt integrati intr-o unitate. Teoriile cognitiv fiziologice sustin ca o stare emotionala este produsul interactiunii intre doua componente: o activare fiziologica (marcata de o activitate simpatico-ridicata) si o cunoastere asupra cauzei activarii.In timp ce prima componenta este privita

ca emotional nespecifica , ea determina numai intensitatea procesului emotional, informatia , cunoasterea este ceea ce determina calitatea stariiafective. Pe marginea acestei experiente s-a facut imediat remarca de ordin critic:explicatia propusa de autori postuleaza caracterul nespecific al activitatii simpatice,fapt contestat cel putin pentru emotiilefundamentale (mania , frica, bucuria) Un alt experiment similar a fost imaginat de R.S.Lazarus. O serie de persoane au fost puse sa vizioneze un film in care se derula un groaznic accident si o operatie chirurgicala efectuata pe viu. In primul caz, aceste situatii erau insotite de un comentariu subliniind daunele,necazurile;in cel de-al doilea caz,comentariul era o descriere obiectiva,stiintifica,iar in cel de-al treilea caz,proiectia s-a efectuatfara nici o verbalizare. Inregistrarile obiective (reflexul electrodermal si ritmul cardiac) au indicat oemotie evidenta in prima situatie-absenta in celelalte doua. R.Lazarus a subliniat,in concluzie,rolulhotarator al factorului cognitiv8 Studii efectuate timp de 2 ani in Japonia au scos in evidenta variabilitatea expresiei emotionale in diferite culturi, care isi pun amprenta si asupra definirii spectrului de stimuli emotionali. In procesele afective fuzioneaza asadar informatia despre situatia care produce emotia, relatiapersoanei fata de situatie si modificarile vegetative si comportamentele care apar in organism. BIBLIOGRAFIE 1. Andrei Cosmovici-Psihologie generala ,Iasi,Editura Polirom,1996,p.224 2. Rosca M.-Afectivitatea,in Psihologia generala(red.Al.Rosca),Bucuresti,E.D.P. , 1976 3. Landy F. ,Psychology:The Science of People,Prentince-Hall,Inc.Englawood Cliffs,N.Y,1986 4. Nicky Hayes,Sue Orrell-Introducere in psihologie,Bucuresti,Editura ALL Educational , 1993 5. Ciofu I.,Galu M.,Voicu C. Tratat de psihofiziologie experimentala,Editura Academiei R.S.R,1978,p.269-273 6. Idem 5,p.280-281 7. Sartre J.P.-Esquisse dune theorie des emotions,Paris,Hermon,1965 8. Idem 5,p.285

TEORIILE COGNITIVE ALE EMOTIILOR Emotiile se refera la modificarile bio-chimice comportamentale, cognitive si subiective pe care le traieste un subiect in relatie cu un obiect. Teorii fiziologice ale emotiilor

Experiment 1.: Rolul central in aceasta schema ii revine talamusului. Experiment 2.: Senzatia de frica- rolul central ii revine amigdalei ( centrul de prelucrare rapida a emotiilor- elaborata de LeDouv, 1995). LeDouv a studiat baza neurofiziologica a emotiei de frica pe populatie de soricei. In prima faza, facea o conditionare clasica invatandu-i pe soricei sa faca asocierea intre un stimul auditiv si un curent electric pana cand reactia de teama si comportamente specifice au aparut la soricei in momentul in care se aprinde becul rosu. In a doua faza, a intrerupt traseele in diferite locuri. S-a constatat ca lezarea talamusului la nivel auditiv impiedica formarea reflexului de conditionare. Talamusul este un nod important prin care trece informatia. In alt experiment s-a facut leziuni la nivelul cortexului auditiv nu a avut nici un efect asupra conditionarii. Stimulul conditionat urmeaza un alt traseu de la talamus. S-au urmarit proiectiile care le are talamusul spre alte zone, si s-a constatat ca una dintre proiectii este spre amigdala. In al treilea experiment s-a intrerupt legatura intre talamus si amigdala si s-a constatat ca acest lucru interfereaza cu conditionarea Amigdala este implicata in declansarea senzatiei de frica, dar si in exprimarea ei in plan comportamental. Amgidala (traseul) este suficienta pentru declansarea senzatiei de frica plecand de la caracteristicile simple ale stimulilor. Traseul cortical este utilizat in reactiile emotionale fata de stimulii mai complecsi. Teorii cognitive ale emotiilor ( Schachter si Singer, 1962 ) Experiment. Lot experimental- injectat cu epinefrina Lot de control- injectat placebo

Lot experimental- grup epi-inf (informatii despre epinefrina) - grup epi-noninf (nu s-au oferit informatii) - grup epi-dezinf (s-au oferit informatii gresit) Dupa 20 de minute, un complice mima o stare de manie pentru jumatate de subiecti sau o stare de euforie (sugestie emotiei). La sfarsit au fost intrebati ce emotii au simtit. S-a contatat ca grupurile epi-noninf si epi-dezinf au imprumutat in cea mai mare parte sugestia oferita de context. Cotele de euforie, maine au fost semnificativ mai mari pentru cele doua grupuri, in comparate cu grupul informat, epi-inf. Efectul cel mai mare a fost la grupul epi-noninf. Cu cat suntem mai putin informati, cu atat preluam sugestii din mediu. Dublajul cognitiv ne ajuta sa interpretam emotii in modalitati diferite. Emotiile sunt post-cognitive. O stare de activare fiziologica pentru a fi incadrata intr-o emotie este necesar sa fie dublata de anumiti factori cognitivi. S-a constatat ca dublajul cognitiv la acelasi substrat neuro-cognitiv, duce la emotii diferite. Experiment. Lazarus Subiectii au fost expusi la un film traumatizant, o operatie pe viu (fara anestezie). A pus doua tipuri de comentarii. 1 grup- sublinea caracterul daunator al filmului 2 grup- sublinea importanta stiintei, valoarea rezultatelor obtinute in urma acestei operatii. S-au masurat: conductanta pileii; ritmul cardiac. S-au facut teste de anxietate. S-a constatat: conductanta electrica a pielii a fost aceeasi (reactia fiziologica este aceeasi, inca nivelul de anxietate a fost mai mic pentru grupul 2; ei au avut o reactie detasata a ceea ce se intampla. Dublajul informational a decis coloratura afectiva in sugestia oferita de context => emotiile sunt post-cognitive. Dublajul cognitiv are o influenta determinata asupra trairilor de intensitate medie. La nivel mediu de intensitate, emotiile sunt post-cognitive. Aspectele comportamentale ale emotiilor Emotiile se exprima la nivel comportamental. Exista 6 emotii fundamentale: Mania Dezgust Teama Bucuria Tristetea Surpriza Au valabilitate fundamentala in toate culturile. Stimularea emotiilor depinde de capacitatea de inhibitie a individului la nivel cognitiv si la nivel comportamental. Femeile au o capacitate mai mare de inhibitie fata de barbati. Teoria transferului excitatiei

O anumita emotie poate fi interpretata gresit ca fiind o alta emotie. Expermient 2 loturi de subiecti exercitiu fizic 1 grup- alearga pentru 120 de secunde 2 grup- alearga pentru 15 secunde A urmat o pauza. Ambele grupuri au urmarit o caseta in care o fata vorbea despre hobby-uri, interese profesionale, timp liber. Toti subiectii au fost rugati sa faca o evaluare studentei, dupa urmatorii parametrii: trasaturi de personalitate, atractivitate genera;a, atractivitate romantica. Rezultat: Subiectii din grupul 1 au oferit cote mai mari la atractivitatea romantica. Excitatia dintr-un domeniu fizic a fost atribuita unei alte excitatii dintr-un alt domeniu.1. DATE GENERALE Interaciunea cogni

are deImportana relativ a emoiei i cogniiei n planificare, decizie i aciune. Cogniia este des vzut n opoziie cu emoia, aceasta din urm fiind considerat ca fiind un impediment al funcionrii corecte a vrfului cogniiei: gndul raional. Aceast presupunere larg rspndit este rezultatul filozofiei lui Platon despre rolurile pasiunii i raiunii naturii umane. n argumentarea unei structuri tripartite ale sufletului, Platon a creat conceptele de cogniie, emoie i motivaie, plasndu-le parial n opoziie. n timp ce aceast doctrina a avut multe critici [inclusiv din partea lui Aristotel], a afectat profund psihologia modern, victoria aparinnd cognitivismului asupra comportamentalismului. Teoria cognitiv afirm faptul c emoiile sunt dependente de cogniie i dein elemente cognitive. Teoreticienii cognitivi susin c experienA emoional include componente cognitive variate cum ar fi evalurile de activare [ale emoiei], dorinele ulterioare, i intenii. Emoia care este independent de cogniie sau care s-a disociat de amintirile relevante indic prezena unei motivaii subcontiente. De exemplu, emoiile care fac parte dintr-o fobie, sau din anxietatea indefinit [fr o cauza aparent], pot exista fr informaia contextual adecvat, inclusiv amintirea original care a generat afectul rezultatul net este motivaia subcontient. Totodat, dac anumite situaii generatoare de fric sunt foarte intense sau foarte dese, pot deveni structuri cognitiv-afective numite scheme emoionale [ex. frica de cini, de microbi etc.]. Emoiile influeneaz numeroase procese cognitive: atenia selectiv, evalurile, percepia riscului i estimarea valorii, cauzalitatea, hotrrile morale, prejudecile ctre diferite grupuri sociale etc. Emoiile sunt sisteme sociale senzoriale, ghidnd procesele cognitive ctre categorii importante de stimuli din mediul social, cel mai probabil stabilind fundamentele unor direcii de aciune. Modelul afect-infuzie al lui Forgas [1995] afirm faptul c emoiile ptrund n procesele cogntive n msura n care sarcina/atribuia este complex, implic procesare constructiv i nu este bazat pe structuri preexistente de informaie [ex. prototipuri]. Cnd judecile sunt mai puin complexe i schema sau prototipul este proeminent, emoiile influeneaz cogniia ntr-o msur mai mic. Alte procese care diminueaz influena emoiilor asupra cogniiei sunt responsabilitatea i gradul n care persoana a etichetat starea curent n cuvinte i/sau naraiune. RAIONAL N SENSUL DE INTELECTUAL Frecvent, termenul raional este folosit n sensul de cognitiv i/sau intelectual. Chiar dac nici unul din aceti termeni nu este definit clar n psihologie, raionalul implic att o anumit form de procesare a cortexului, ct i structuri de argumente logice. n limbajul comun, hai s fim rezonabili a cptat sensul de vezi lucrurile n felul meu. n filozofia medieval, ratio [raiunea] era deseori deosebit de intellectus [inteligen]. Conform acestei perspective, ratio determin persoana ctre aciuni practice i ctre un sim [comun] al realitii lumii nconjurtoare. Ratio este anterior dezvoltrii sau activitii inteligenei umane.Intellectus este fundaia teoretizrii, ipotezei, abstractizrii, deduciei i contemplrii.

RAIONAL N SENSUL DE REZONABIL n termenii nelegerii date de simul realitii, raional este cel mai des folosit n sensul de rezonabil, explicabil, sensibil, inteligibil. Dac un observator nu poate empatiza cu raionalul din motivele care stau la baza unui comportament anume, el sau ea va considera comportamentul ca fiind iraional. n mod similar, muli filozofi au propus o noiune discursiv a raiunii, n care consensul itersubiectiv este criteriul definitoriu n acceptarea unei opinii, norme, sau comportament n conformitate cu raiunea. Raiunea specific/precizeaz condiia de baz dup care afimatiile pot fi acceptate ca fiind adevrate. innd cont de funciile adaptive ale emoiei, se poate afirma faptul c reaciile emoionale pot fi raionale doar dac obiectivul adaptrii i supravieuirii este considerat ca fiind obiectivul primar. 2. EVALUAREA Modelul proces-component al emoiilor [Scherer, 1981] afirm faptul c emoiile trebuie s fie conceptualizate ca fiind un proces de adaptare ce const n tipare ale schimbrilor de stare a celor cinci subsisteme funcionale majore ale unui organism. Tot n cadrul acestui model s-a sugerat teoria secvenial a diferenierii emoiilor, care postuleaz faptul c orice informaie a fiecrui subsistem de procesare a informaiei a organismului scaneaz continuu stimulii interni i externi i execut o serie de verificri evaluative ale stimulilor [VES]. Teoria specific urmtoarele cinci VES-uri, care apar mereu n aceast ordine de mai jos. Interpretarea unui stimul poate avea efecte importante asupra reaciilor fiziologice i psihologice. Lista evalurii stimulilor este: noutate: efectuarea unei evaluri pentru a observa dac sunt schimbri interne sau interne ale patternului, n special atunci cnd un eveniment nou/inedit s-a produs sau este ateptat; plcere intrinsec: efectuarea unei evaluri pentru a observa dac un stimul este plcut/agreabil producnd tendine de apropiere, sau neplcut motivnd deprtarea; este bazat pe asocieri nvate sau pe detectarea congenitala a trasaturlor; importana obiectivului/nevoii: evaluarea fie a relevanei stimulului n relaie cu obiectivele sau nevoile organismului, fie a consecvenei sau discrepanei rezultatului strii care era ateptat/anticipat, fie a obstructivitatii sau a continuitii n atingerea obiectivului sau n satisfacerea nevoii respective, i modul n care un rspuns comportamental imediat este necesar [relevn, ateptare/anticipare, conductivitate, stringen]. potenialul de coping: evaluarea legaturii de cauzalitate a stimulului si a potentialului de coping disponibil organismului, in special gradul de control asupra evenimentului sau asupra consecintelor sale, puterea relativa a organismului pentru a schimba sau evita rezultatul, si potentialul de ajustare la rezultatul final prin restructurare interna [cauzalitate, control, putere, ajustare]; compatibilitatea norm/sine: evaluarea fie a unui eveniment [n special o aciune] pentru a observa dac se conformeaz normelor sociale, conveniilor culturale, sau ateptrilor altor oameni, fie a consitenei cu normele sau standardele interne ca parte a conceptului de sine sau sine ideal [standarde externe, standarde intene]. O emoie anume este efectul final al rezultatelor respective ale acestor verificri. De exemplu: frica poate rezulta din evaluarea unui stimul ca fiind o noutate[1], neplcut acionnd ca un

obstacol i care necesit evitare [ca i strategie de coping]. Dac rezultatul verificrii potenialului de coping indic faptul c puterea este suficient de mare pentru un conflict cu obstacolul, reacia aceluiai stimul este suprarea, nu frica. Att animalele ct i copiii umani au ca rspuns tipic inlemnirea a rspuns att ctre informaia noua, necesitnd concentrarea ateniei asupra stimulului, ct i ctre ameninare, producnd anxietate [n situaiile n care fuga nu este o opiune]. Inlemnirea organismului este cauza nevoii de concentrare a ateniei i de redirecionare a ateniei pentru a obine informaii ale cauzei posibile de declanare a acelui eveniment/fenomen. 2. CERCETAREA DE PN AZI FUNDAMENTE TEORETICE PRINCIPALE Cte emoii exist? n prezent, nu exist un rspuns la aceast ntrebare. Susintorii Teoriei emoiilor distincte, inspirat de Darwin, ofer ntre 6 i 14 emoii de baz [sau primare], n funcie de teorie. Numrul emoiilor propuse n acest mod este foarte mic n comparaie cu gama afectivitii umane, sau chiar animale. Teoria emoiilor distincte are deci o perspectica evoluionar-bio-fiziologic. Aceasta afirm faptul c emoiile sunt fenomene neurofiziologice modelate de selecia natural, care organizeaz i motiveaz modele fiziologice, cognitive, i de aciuni/comportamente care faciliteaz rspunsuri adaptive la gama larg de cereri i oportuniti ale mediului. Cele doua sensuri principale ale emotiilor primare sunt separarea emotiilor distincte si evolutia acestora in scopul pregatirii oamenilor pentru a face fata diverselor probleme. Abordarea emoiilor distincte se folosete de cercetarea originii limbii i apariia cuvintelor i a expresiilor care descriu afecte clar separabile. Emoiile de baz au aceast denumire pentru c: se presupune c au avut un rol important n evoluia uman; au funcii biologice i sociale; au ntietate n dezvoltarea uman; au substrat neural congenital; au expresii faciale i vocale universale i congenitale; au sentimente i motivaii unice. Se presupune c emoiile de baz au evoluat din sistemul nervos i sunt legate genetic de acesta. Emoiile secundare sunt cele construite din alte emoii, de regul din cele primare. Conform lui Paul Ekman [1999], pentru ca o emoie s fie primar, aceasta trebuie s ndeplineasc urmatorele caracteristici: semnale universale distincte[2]; fiziologie distincta; evaluare automat, reglata la: antecedente distincte universale; aparitie distincta in dezvoltare; prezena si n celelalte primate; declanare rapid;

durat scurt; apariie spontan; cognitii si memorii distincte; experien subiectiv distinctiv [sentiment]. n aceast concepie a emoiilor ca motivaie, emoiile sunt de baz n sensul fundamental al termenului: sunt baza strategiilor de adaptare i de coping[3]. O teorie derivat din cea a emoiilor distincte este cea a emoiilor difereniale [Carroll Izard, 1977; 2009], o teorie biosocial care trateaz emoiile ca fiind nite triri sau condiii motivaionale, nite produse immediate sau directe ale proceselor neurale specifice asociate cu o emoie anume. Prin urmare, experiena emoional ca i sentiment reprezint o motivaie, nu un motiv dac motivul este definit ca un obiectiv articulat de cogniie. Principiile acestei teorii sunt: Sentimentul emoiei deriv din evoluie i din dezvoltarea neurobiologic, fiind totodat o componenta-cheie psihologic a emoiilor i a contiinei; de asemenea, este mai degrab adaptiv dect neadapativa. Emoia joac un rol central n evoluia contiintei, influennd apariia unor nivele ridicate de contientizare n timpul ontogenezei. Emoiile sunt motivaionale i informaionale, n mare parte datorit componenei sentimentale trirea emoiei constituie componenta primar motivaionala a operaiilor mintale i a comportamentului direct i deschis. Emoiile de baz ajut la organizarea i motivarea aciunilor cu important mare. n schemele emoionale, sistemele neurale i procesele mintale implicate n sentimente, percepie i cogniie interacioneaz continuu i dinamic pentru a genera i monitoriza gnduri i aciuni. Aceste interaciuni dinamice care variaz de la procese momentane la trsturi pot genera un numr mare de experiene specifice emoiilor care au aceeai stare de baz, ns tendine de percepie [biasari], gnduri i planuri de aciune diferite. Utilizarea emoiei, de obicei dependent de interaciunile efective cogniie-emoie, este adaptiv prin aciuni tematice dezvoltate din [1] experiena sentimentului sau din [2] abiliti nvate [cognitive, sociale, comportamentale]. Schemele emoionale devin neadaptive i pot conduce la disfuncii. Interesul este continuu prezent i este motivarea central pentru angajarea n enforturi creative i constructive. Interesul i interaciunea acestuia cu emoiile justific apariia ateniei selective, care conduce la influenarea celorlalte procese mintale. Izard ofer suport empiric pentru elaborarea principiilor 1-6, ns principiul 7 nu are suport empiric specific pentru ipoteza interesului continuu. Principiile 1-3 sunt valabile pentru toate emoiile, iar principiile 4-7 sunt, n principal, referitoare la schemele emoionale. Totodat, Izard definete sentimentele [emotional feelings, eng.] ca fiind o faz a activitii neurobiologice care este trit/simit ca fiind motivaionala i informaional i care influeneaz gndurile i aciunea, cognitiile contiente, sau tendinele de aciune. Aceasa definiie, dei sub alt form, descrie acelai fenomen definit de Scherer la nceputul capitolului.

O alt metod, abordarea dimensional, a fost inventat de Wilhem Wundt [1905], care a ncercat s pun bazele unei descrieri structurale a emoiilor, aa cum sunt accesibile prin introspecie [din care rezulta faptul c se refer doar la sentimente, nu la emoii]. Wundt sugera faptul c emoiile pot fi descrise de poziia lor ntr-un spaiu/domeniu cu trei dimensiuni: valen [pozitiv-negativ], stimulare [calm-excitare], i tensiune [relaxare-tensiune]. Wundt era de prere c fenomenul mintal al sentimentului, ca descris n aceste trei dimensiuni, se afl n covariaie cu strile msurabile ale corpului, ca de exemplu stimularea fiziologic. Data fiind dificultatea identificrii consistente a unei a treia dimensiuni, cei mai muli cercettori i teoreticieni contemporani care adopta abordarea dimensional i limiteaz studiile la valen i stimulare. Un dezavantaj al abordrii dimensionale este dificultatea aflrii exacte a ceea ce descrie valena: calitatea intrinsec a stimulului, sau calitatea sentimentului? pentru c acestea nu coincid neaprat, intensitatea nu este excitare fiziologic [ns pot fi corelate]. De asemenea, este dificil de difereniat aspectul intensitii: a sentimentului, sau a senzaiei [stimulrii fiziologice]? Astfel, suprarea intens poate fi caracterizat de stimulare ridicat, n timp ce tristeea intens este acompaniat de stimulare foarte sczut.

FUNDAMENTE TEORETICE SECUNDARE n aceast parte sunt prezentate scurte rezumate ale teoriilor psihologice ale emoiilor, pe lng cele ale lui Scherer i Ekman care sunt baza principal a sistemului de organizare a afectelor propus de mine. Teoria lui Andrew Ortony, Gerald Clore i Allan Collins [1988] este o teorie dezvoltat cu scopul de a fi implementat ntr-un computer i se afirm faptul c emoiile apar ca o consecin a unor anumite cognitii i interpretri. Autorii accept faptul c emoiile sunt determinate de trei cogniii: evenimente, ageni i obiecte. Scopul principal al cercetrii a fost investigarea posibilitii de creare a unui sistem formal sau computer care s fie capabil s trag concluzii despre episoadele emoionale care i sunt prezentate. Cnd cineva se concentreaz asupra evenimentelor o face pentru c este interesat de consecinele acestora; cnd cineva se concentreaz asupra agenilor o face pentru aciunile lor; iar cnd cineva se concentreaz asupra obiectelor o face deoarece este interest de anumite aspecte sau de proprietile imputate de ctre obiect. [p. 18]. Emoiile, aadar ipotez acestora, reprezint reacii cu valen ale acestor percepii asupra lumii. O persoan poate fi satisfcut sau nu de consecinele unui eveniment [mulumire/nemulumire]; cineva poate susine sau respinge aciunile unui agent [aprobare/dezaprobare]; sau, cineva poate place sau nu aspectele unui obiect [agreabil/dezagreabil, sau plcere/neplcere]. O difereniere suplimentar const n faptul c evenimentele pot fi consecine att pentru sine, ct i pentru alii, iar agentul actor poate fi sinele sau o alt persoan. Pentru altcineva, consecinele unui eveniment pot fi divizate n dezirabil i indezirabil; consecinele pentru sine pot fi mprite n ateptri relevante sau irelevante, iar ateptrile relevante pot fi mprite n

posibilitatea de apariie sau nu: confirmate sau infirmate. Aceast difereniere conduce la structura tipurilor emoiilor din urmtoarea schema:

FIG. X STRUCTURA TIPURILOR EMOIONALE CONFORM TEORIEI LUI ORTONY, CLORE I COLLINS [p. 19] Intensitatea unei emoii este determinat n cea mai mare parte de trei variabile: dezirabilitate, care este legat de reacia la evenimente i este evaluat lund n considerare obiectivele; meritoriu, care este legat de reacia la aciunile agenilor i este evaluat lund n considerare standardele; atracie, care este legat de reacia la obiecte i este evaluat lund n considerare atitudinile. Adiional, autorii definesc un set global i local de variabile ale intensitii. Simul realitii, proximitatea, neprevzutul i excitarea sunt cele patru variabile globale care acioneaz asupra celor trei categorii emoionale de sus.

Variabilele locale sunt prezentate n tabelul urmtor: EVENIMENTE dezirabilitate dezirabilitate pentru alii merit agreabilitate/plcere probabilitate efort realizare ntr-un caz concret, fiecrei variabile i este atribuit o valoare i o pondere. Mai mult, este prezent o valoare-prag pentru fiecare emoie, sub care aceasta nu mai poate fi simit subiectiv [sentiment]. n final, prerea cercettorilor este c mainile/computerele nu pot simi emoii dect dac ar fi contiente. Teoria lui Ira J. Roseman [1979] este o teorie care a suferit modificri ulterioare. Detaliile au fost n unele pri substanial modificate, ns abordarea de baz a teoriei bazate pe evaluri a emoiilor a rmas neschimbat. n teoria sa, Roseman ofer cinci dimensiuni cognitive care determin cnd i ce emoie anume apare. Prima dimensiune descrie deinerea de ctre individ fie a unei motivaii a unei situaii dorite, fie o motivaie a unei situaii nedorite. Prin urmare, aceast dimensiune recunoate strile pozitiv i negativ. A doua dimensiune descrie dac situaia este n cocordanta cu motivaia strii dorite de persoan sau nu, iar prin urmare dimensiunea admit strile aversiv i atracie. Dimensiunea a treia descrie dac eventimentul este observat fie ca cert, fie doar c posibilitate; aceast dimensiune admite condiiile cert, incert i necunoscut [specific surprizei]. A patra dimensiune recunoate strile merotoriu i nemeritat, puternic i slab, asupra evenimentului. n final, a cincea dimensiune descrie originea evenimentului i admite strile de circumstatna, sine, sau ceilali. Conform acestor cinci dmensiuni pot fi fcute n total 48 de combinaii crora le corespund, conform lui Roseman, 13 emoii. n 1996 Roseman adaug o a asea dimensiune tipul problemei specific emoiilor negative, care descrie dac un eveniment este evaluat negativ fie datorit blocajului unui obiectiv [avnd ca rezultat frustratia], fie datorit naturii sale negative [avnd ca rezultat ura sau o alt atitudine negativ]. Aceast dimensiune admite strile caracteristic i non-caracteristic. Teoria lui Nico Frijda puncteaz faptul c emoie nu se refer la clas natural i c nu este un cuvnt capabil s se refere la o clas bine definit de fenomene care sunt clar distincte fa de alte stri mintale i comportamente. Pentru Frijda, procesul de apariie a emoiilor este AGENI meritoriu rezistena unitii cognitive deviaia ateptrii OBIECTE atracie familiaritate

principalul subiect, iar subiectul central al cercetrilor sale este termenul preocupare sau interes [concern, eng.]. Preocuparea este dispoziia unui sistem de a prefera anumite stri ale mediului i ale propriului organism peste absena acelor condiii. Pentru un sistem, preocuprile produc obiective i preferine, iar dac sistemul are dificulti n realizarea acelor interese, se dezvolt emoiile. Intensitatea unei emoii este deci determinat n cea ai mare parte de puterea preocuprilor relevante. Frijda definete ase caracteristici substaniale ale sistemului emoional: detectarea relevanei preocuprii: acest subsistem anun sensul/intenia evenimentului pentru preocuparea sistemului general. Acest semnal este numit afect de ctre Frijda i nseamn c sistemul trebuie s fie capabil s culeag informaii att din mediu, ct i din propriul sistem [organism]. evaluare: ulterior, sensul/intenia stimulului preocuprii sistemului trebuie s fie evaluat. Acest proces are dou trepte evaluarea relevanei i cea a contextului. prioritatea controlului: dac semnalul relevanei este destul de puternic, acesta schimb prioritile percepiei, ateniei i procesrii. Creaz tendina de afectare a comportamentului sistemului. schimbrile pregtirii pentru aciune: acesta reprezint motorul reaciei emoionale, conform lui Frijda. Schimbrile pregtirii pentru aciune sunt schimbrile de trimitere att a resurselor ateniei i procesrii, ct i a tendinelor, ctre anumite tipuri de aciuni. reglarea: separat de activarea anumitor forme de pregtire a aciunii, sistemul emoional monitorizeaza toate procesele sistemului general i evenimentele mediului care pot afecta acea pregtire pentru aciune, n scopul de a fi capabil s intervin corespunztor. natura social a mediuli: sistemul emoional este ajustat de faptul c opereaz ntr-un mediu predominant social. Multe categorii de evaluri au deci o natur social; pregtirea pentru aciune este predominant o pregtire pentru aciunile sociale. Pentru Frijda, emoiile sunt absolut necesare sistemelor care realizeaz preocupri multiple ntrun mediu incert. Dac o situaie apare iar realizarea acestor preocupri pare ameninat, se dezvolt aa-numitele tendine de aciune. Aceste tendine sunt strns legate de strile emoionale i servesc drept un dispozitiv de securitate pe care Frijda l numete realizarea preocuprii. Totodat, Frijda [1986] definete urmatorele tendine de aciune majore [emoiile asociate sunt n parantez]: apropiere [dorin] evitare [fric] being-with, eng. [bucurie, ncredere] participare [interes] respingere [dezgust] absentare [dezinteres] atac/ameninare [suprare] ntrerupere [oc, surpriz] dominare [arogan] sumisiune [umilin, resemnare]

Frijda afirm faptul c pentru a funciona, un sistem emoional trebuie s aib urmtoarele componente: preocupri: reprezentri interne n care condiiile existente sunt testate; repertoriul de aciune: const n reacii urgente rapide, semnale sociale i mecanisme, toate dezvoltnd noi planuri; mecanisme de evaluare: mecanisme care stabilesc potrivirea dintre evenimente i preocupri, ct i conexiunile ctre sistemul de control a aciunii i repertoriul de aciune; analizator: observarea informaiei care sosete i codarea ulterioar n ceea ce privete implicaiile i cosecintele acestora; comparator: testarea informaiei asupra relevanei preocuprii. Rezultatele sunt semnale relevanei, care activeaz sistemul de aciune, diagnosticarea i cauzeaz excitarea ateniei; diagnoz: este responsabil pentru evaluarea contextului, scananand informaia pentru un raport relevant aciunii. Execut un numr de este [ex. ce consecine ale unui eveniment sunt sigure sau incerte, cine este responsabil pentru acestea etc.] i rezult un profil de evaluare; evalutor: semnalele de acord sau discrepan ale comparatorului i ale profilului diagnozei sunt combinate n semnalul de relevan final i parametrul de intensitate al acestuia. Intensitatea semnalului semnaleaz stringena unei aciuni ctre sistemul de aciuni. Semnalul relevanei constituie controlul semnalului prioritii; propunerea de aciune: pregtete aciunea prin selectarea unei alternative adecvate a cursului aciunii prin facerea accesibil a resurselor necesare pentru acesta; actor: genereaz aciunile.

FIG. X SISTEMUL EMOIONAL AL LUI FRIJDA [Frijda & Moffat, 1994] Teoria lui Keith Oatley si P. N. Johnson-Laird [1989] a fost dezvoltat intenionat ntr-o form n care poate fi implementat ca un model de computer, dei acest pas nu a mai fost fcut de ctre cei doi. n teorie, denumit teoria comunicatica a emoiilor, se afirm o ierarhie a unor instane de procesare care funcioneaz n paralel i asincron pe diferite sarcini. Aceste instane sunt coordonate de un sistem de control central [sau sistem de operare]. Sistemul de control conine un model al ntregului sistem. Modulele individuale ale sistemului comunic unele cu

altele, astfel nct sistemul poate funciona n orice caz. Conform lui Oatley i Johnson-Laird sunt dou tipuri de comunicare: propoziional sau simbolic, prin care informaia efectiv despre mediu este transmis; nonpropzitionala sau de natur emoional, care are rolul de a nu transmite informaia, ci de a schimba tot sistemul de module ntr-o stare de atenie sporit aa-numitul mod emoional. Emoiile coordoneaz procese cvasi-autonome n sistemul nervos prin comunicarea cii semnificative ale planurilor curente: MOMENTUL PLANULUI subobiectivele sunt atinse esecul unui plan major violrea obiectivului de autoconservare frustrarea planului activ violarea obiectivului gustativ EMOIE fericire trisete anxietate suprare dezgust

3. DIMENSIUNILE AFECTELOR Evaluarea unei situaii sau eveniment anume ca fiind relevant pentru propria persoan ocup o poziie central n mai multe teorii. Potrivit acestora, provocarea unei anumite emoii semnaleaz oportuniti sau obstacole n calea ctre obinerea unui obiectiv. O emoie [ex. frica] semnaleaz implicaiile unei situaii [ex. apropierea unui strin suspect] pentru anumit obiectiv general[evitarea riscului i meninerea securitii]. Dup aceasta, emoiile motiveaz aciunea [ex. fuga] pentru a ndeplini obiectivul. Studii care au investigat relaia dintre emoii i obiective, n termenii consecinelor comportamentale, confund deseori aciunea [ex. fug], tendina de aciune [dorin de a fugi] i obiectivele aciunii [asigurarea securitii]. Deoarece acelai obiectiv poate fi atins printr-o varietate de aciuni, concentrarea asupra obiectivelor [mai curnd dect alte componente ale aciunii] caracterizeaz emoiile. Exemple de dimensiuni: agreabilitate: plcut-neplcut control: controlabil-incontrolabil activare/stimulare: calm-excitare noutate/certitudine: previzibil-imprevizibil valen: pozitiv-negativ spatialitate: apropiere sau departare/evitare putin: sumisivitate-dominan

Evalurile agreabilitii n sine i ale purttoarelor de obiective/ scopuri, precum i tendinele de apropiere sau deprtare, caracterizeaz prima dimensiune. Aici, emoiile plcute sunt opuse celor neplcute. A doua dimensiune este caracterizat de evaluarea controlului, conducnd la sentimente de putere sau slbiciune, dominan sau sumisiune, incluznd impusuri de a aciona sau de abinere [autoinhibare]. Apar schimbri n rata i volumul vocii i simptome ale sistemului nervos parasimpatic, ca disfuncii gastri-intestinale sau slbirea membrelor. n aceast dimensiune, emoii ca mndria, suprarea sau dispreul sunt opuse ruinii, tristeii sau disperrii. Dimensiunea a treia este indicat prin stimulri ale sistemului nervos simpatic: ritm cardiac intens sau pregtirea pentru fug. Aici, anxietatea sau suprarea sunt opuse emoiilor ca de exemplu dezamgirea sau satisfacia. Emoiile pot fi exemplificate n grade diferite care variaz de la absena punctul zero al intensitii pn la punctul maxim care este teoretic diferit pentru fiecare emoie. A patra dimensiune se caracterizeaz prin evaluarea noului i/sau imprevizibilului, n comparaie cu evaluri ale familiaritii sau previzibilului. Aici, surpiza este distins fa de celelalte emoii. Cu toate acestea, apar diferene nsemnate ntre celelalte emoii, de exemplu frica este diferit de anxietate, sau dezgustul este difereniat de dispre. Aceast dimensiune este necesar pentru a permite o difereniere satisfctoare a emoiilor care reflect o reacie urgen/imediat la stimulii inedii/ noi sau la situaiile nefamiliare. Termenul surpriz se poate referi la o anumit particularitate sau dimensiune a experienei emoionale bazat pe evaluarea noului sau a imprevizibilitii. Pn n momentul de fa, experiena afectiv este dominat de dou dimensiuni independente i poate cele mai des folosite: afectul pozitiv [AP] i afectul negativ [AN]. AN este o dimensiune general de suferin subiectiv. Factorul AN subsumeaz o arie larg de dispoziii emoionale de evitare. n contrast, AP reflect opusul. Amndoi factorii pot fi msurai fie c stare [fluctuaii tranzitorii ale dispoziiei emoionale], fie ca trstur [diferene individuale stabile n nivelul general afectiv] care reprezint predispoziii de trire a strii afective corespunztoare. Trstura afectului negativ este o dimensiune care reflect diferene stabile i omniprezente n dispoziiile emoionale negative i n auto-apreciere. Indivizii cu un afect negativ mediu-ridicat au tendina s: triasc emoii negative mai des i la o intensitate mai mare, chiar i n absena stimululor negativi; fie mai introspectivi i s maximizeze efectele eecurilor; isi concentreze atenia asupra laturii care li se pare negativ a celorlali oameni, dar i a vieii n general. AN este asociat cu: anxietate, ostilitate, panica, depresie, ostilitate, comportament antisocial, narcisimu etc. AN cauzeaz probleme de sntate, ns exist teorii care afirm faptul c problemele de sntate cauzeaz afect negativ, neffind un rezultat al acestuia. Conform celui deal doilea model, problemele de sntate acumulate conduc la schimbarea personalitii, inclsuiv

la dezvoltarea afectului negativ. n orice caz, AN este asociat cu dureri de cap i n piept, stri de vom, acnee, angin, probleme endocrine etc. Emoiile pot fi pozitive [amuzamentul, satisfacia etc.] sau negative [tristeea, frica, dezgustul, suprarea etc.]. Pozitive i negative nu n sensul de bine-ru sau frumos-urt: emoiile negative reduc capacitatea total de procesare a informaiilor, reduc atenia, reduc motivaia, uneori deteriornd memoria. Emoiile negative au ins funcia esenial de a proteja n cazul situaiilor neplcute, asigurnd rspunsul adecvat i declannd reacii i comportament defensiv, protectiv. Emoiile pozitive faciliteaz stocarea materialului n memorie. Portiunea stanga a creierului este activata in cazul AN, viceversa pentru AP. Evenimentele negative evoc rspunsuri cognitive, fiziologice, afective i sociale mai intense i mai rapide dect cele pozitive, motiv pentru care apar rspunsuri de diminuare sau eliminare a impactului acelui eveniment. De asemenea, evenimentele negative sunt mai relevante pentru oameni i deci au un impact mai mare asupra comportamentului. Afectul pozitiv este asociate cu: abilitatea de a face fa mai bine situaiilor problematice; bunstare; protecie mai bun n faa bolilor; creativitate; flexibilitate; ntrirea sistemului imunitar i reducerea stimulrii cardiovasculare relaionate stresului; extinderea modeleleor cognitive; autoreglare i recuperare accelerat n cazul unei ameninri afectul pozitiv este vital adaptrii n cazul traumei; interaciune social AP stabilesc legturi interumane strnse, att de necesare rspunsurilor adaptive la stres. Mai sunt propuse numeroase dimensiuni ale afectului, ca de exemplu: instinctuale [din amigdal] versus cognitive [din cortexul prefrontal], sau emoii de baz versus emoii complexe [cele de baz conducnd la cele complexe]. TABELUL 1.5. DIMENSIUNI ALE EVALURILOR RELAIONATE EMOIILOR DIMENSIUNE atenie certitudine DEFINIIE gradul de concentrare asupra stimulilor; msura de certitudine legat de evenimentele viitoare, mai ndeprtate sau mai apropiate; puterea de control sau modalitatea prin care se face fa unui eveniment;

control

agreabilitate obstacol perceput responsabilitate

gradul n care un eveniment este perceput ca fiind agreabil sau dezagreabil, plcut sau neplcut; msura n care un obiectiv este blocat; msura n care propria persoan, ceilali oameni i factorii contextuali sunt responsabili pentru un eveniment; proporia n care un eveniment este perceput ca fiind just i meritat, sau nedrept i nemeritat; gradul n care individul trebuie s investeasc energie ca rspuns la un eveniment.

legimitate

efort anticipat

4. CATEGORII MAJORE DE DIFERENIERE A EMOIILOR VARIANTA 1: EMOII UTILITARE I EMOII ESTETICE Emoiile utilitare sunt denumite astfel deoarece faciliteaz adaptarea la evenimentele care au sau pot avea consecine importante pentru individ. Aceste funcii sunt: tendine de aciune [ex, centrarea ateniei, cutarea de informaii, apropiere sau deprtare fizic, tcere/amuire etc.]; recuperare i reorientare [ex. durere, jale, gsirea unui hobby etc.]; intensificarea motivaiei, prin emoii ca satisfacia sau mndria; crearea obligaiilor sociale [ex. comportament de reparaie cnd se aduce un prejudiciu cuiva -vinovie]. Majoritatea emoiilor utilitare joac un rol major n adaptarea la frecvena de apariie i a tipurilor de abloane [pattern, eng.] prototipice ale evenimentelor importante pentru indivizi. Emoiile estetice sunt produse de aprecierea calitilor intrinseci ale unui act de creaie artistic, sau de natur. Kant, n Critica facultii de judecat [Kritik der Urteilskraft, 1790], a definit experienele estetice ca fiind plceri dezinteresate, subliniand absena funciilor utilitare a acestora. Experiena estetic a unei lucrri de art vizuale sau a unei opere muzicale nu este modelat de evaluarea acelei lucrri/opere de a satisface nevoile primare ale omului, obiectivele sau dorinele sale, i nici de corespondena valorilor sociale pe care persoana le adopt. Absena funciilor utilitare ale emoiilor estetice nu indic separarea acestora de corp: multe forme de art produc schimbri psihologice i comportamentale. Cu toate acestea, schimbrile fiziologice nu se porduc n serviciul tendinelor de aciune specifice i adaptive. Cele mai comune simptome corporale specificce emoiilor estetice sunt tremuratul, lcrimarea i cutis anserina toate fiind rspunsuri difuze, n contrast cu reaciile fiziologice ale celor mai multe emoii utilitare.

VARIANTA 2: EMOII PRIMARE I SCHEMELE EMOIONALE Emoiile pot fi divizate n dou categorii majore: emoii de baz, care organizeaz i motiveaz rspunsuri automate i rapide [ns maleabile] care sunt critice n confruntarea provocrilor immediate ale supravieurii sau ale bunstrii. interaciuni dinamice emoie-cogniie, sau scheme emoionale, care sunt structuri/interaciuni dintre cogniie i emoie care genereaz experiene de trire-gndire i tendine de aciune care variaz de la procese momentane la trsturi de personalitate relativ stabile. Majoritatea emoiilor apar n contexte sociale, fiind modelate dar i modelnd dimensiunea social a situaiei: preocupri legate de ierarhie, independen, fmiliaritate, intimitate. Cnd se spune c o metafor produce un anumit model de emoie, acestea reprezint o structur cognitiv care are mai muli termeni sinonimi: schem, script/scenariu [script, eng.] , model cultural, model cognitiv, model cognitiv ideal etc. Exemplu de schem: Stare emoional neutr. Subiectul [S] este calm d.p.d.v. emoional. Cauz: Ceva i se intampl lui S; Evenimentul exercit un impact brusc i puternic asupra lui S; Emoia [E] este declanat; S este nc pasiv n ceaa ce privete apariia emoiei. Emoia exist: E acioneaza ca o for [impuls] asupra lui S; parte a emoiei reprezint dorina de a-l provoca pe S sa execute o anumit aciune; S stie c rezultatul aciunii poate fi periculos i inaccectabil d.p.d.v. social; Aciunea, dac este executat, poate satisface dorinele implicate n emoie; Intensitatea emoiei este mare, la limita de control a lui S. Control: S tie ca este obligat sa reziste dorinei i s nu execute aciunea; S aplic o for opus pentru a preveni aciunea; Fora/impulsul l determin pe S s execute aciunea. Aciune: S execut aciunea; S nu este responsabil pentru aciune, deoarece se supune unui impuls foarte puternic; Dorina emoional este acum satisfcut; E a ncetat. Stare emoional minim S este din nou calm. Aceasta este o schem emoional n care emoia este puternic i pune stpnire pe individ, datorit unei surse influente i intense. Toate acestea se pot ntmpla n mai puin de o secund, sau pot dura o or. O schema emoional activat este o interaciune dinamic i continu a orcrui sentiment al unei emoii distincte, coninut cognitiv nvat anterior [relaionat emoiei], i procese perceptual-

cognitive n curs de desfurare. Dup dezvoltarea timpurie a omului, schemele emoionale nu emoiile de baz per se constituie sursa principal a motivaiei. Schemele sunt implicate att n nelegere [schema informaional], ct i n comportament [program de rspuns]. Adaptivitatea unei scheme emoionale depinde de calitatea componentei cognitive evaluri, imagini, gnduri i opinii care interacioneaz cu sentimentul. Totodat, componenta cognitiv a unei noi scheme este alctuit din imputul preceptual relaionat stimulului combinat cu scheme similare deja prezente n memorie. La un nivel mai general, interaciunea proceselor de ataament timpurii cu experienele emoionale influeneaz dezvoltarea schemelor emoionale ce caracterizeaz modelele de lucru interne ale sinelui n relaie cu ali oameni. Schemele influeneaz ceea ce urmeaz i modul n care este procesat urmrea, aici putnd aprea erori n procesarea informaiei. Schemele emoionale negative pe termen lung [trsturi] domin procesele mintale ale condiiilor ca depresia sau anxietatea. n consecin, aceste scheme emoionale sunt denimite scheme negative-nucleu. De exemplu, n depresie scheme negative-nucleu sunt: nu pot fi iubit/, nu am nici o nsemntate, sunt neajutorat/. Emoiile distincte ale ruinii, jenei, vinoviei, mndriei i dispreului [denumite i emoii sociale sau emoii auto-contiente] pot fi considerate de baz n sensul c acestea sunt fundamentale evoluiei umane, dezvoltrii normative, mentalitii, i adaptrii efective. Dup nvarea limbii, emoiile legate de conceptul de sine [sau auto-contiin] sunt scheme-tip emoionale care implic diverse cognitii superioare [ex. despre sine sau despre relaia cu ali oameni]. De asemenea, schemele au componente cognitive relaionate culturii din care indivizii fac parte. Att n literatura vernacular, ct i n mare parte din cea tiinific, termenul emoie se refer de cele mai multe ori la scheme emoionale, adic emoiile care interacioneaz dinamic cu procesele cognitive i perceptuale pentru a influena gndirea i comportamentul. Schemele sunt de obicei declanate de procese de evaluare, dar i de imagini, amintiri, imaginaie, sau alte procese noncognitive cum ar fi neuro-transmitori sau schimbri hormonale. Toate aceste fenomene, ct i obiectivele i valorile persoanei, pot constitui componenta cognitiv a schemelor. Procesele de evaluare, de obicei concepute ca mecanisme ale activrii emoiei, ajut la formarea cadrului cognitiv pentru componenta emoional a schemei. Principala component motivaional a schemei emoionale este dat de proocesele implicate n sentiment. Schemele, n special component cognitiv a acestora, sunt influenate de diferenele individuale, nvare, i de contextele socio-culturale. Cu toate acestea, componenta sentimental a unei scheme emoionale date este, din punct de vedere calitativ sau al trsturilor, identic cu emoia de baz. Dei pot exista anumite diferene ntre procesele neurale care le stau la baz, sentimentele emoiilor de baz i cele ale schemelor emoionale mpart un set comun de circuite ale encefalului, sau diverse activiti neuro-biologice care determin calitatea sentimentului. Schemele emoionale pozitive i negative pot avea o durat relativ scurt sau pot fi continue pe o perioad indefinit de timp [n anumite limite]. Motivul principal pentru care durata acestora variaz indefinit este interaciunea continu a componentei cognitive, care ofer mijloace de

reglare i i utilizare a schemelor. Exist dovezi care arat c formarea n scopuri experimentale a schemelor simpla nvare de a eticheta i comunica sentimentele genereaz avantaje de adaptare. Schemele emoionale care apar des se pot stabiliza ca trsturi emoionale sau ca componente motivaionale ale acestora. ntr-o dezvoltare normal, coninutul cognitiv al schemelor emoionale ar trebui s intensifice capacitatea de reglare, motivaional i de funcionare a sentimentelor. Componenta emoional a schemei conduce/orienteaz comportamentul rezultat din procesele perceptual-cognitive. n concluzie, schemele emoionale sunt procese ocazionale sau intermediare care constau n emoii i cognitii care interacioneaz continuu i ntr-un mod dinamic i care influeneaz gndirea i comportamentul. Interaciunea dinamic este cea care permite apariia schemei, acionnd sub forma unui factor spefific situaiei, sau sub forma unei trsturi de personalitate, avnd efecte asupra att auto-reglrii, ct i asupra percepiei, gndurilor i aciunii. De ce exist scheme emoionale? Cauza principal este c dei exist anumite criterii pentru stimuli universali i congenitali, de cele mai mult ori criteriile de evalure a stimulilor depind de nevoile i dorinele individului, definite n raport cu medul socio-cultural din care omul face parte. TRANZIIA DE LA EMOII DE BAZ LA SCHEME EMOIONALE n dezvoltarea timpurie, primii pai ai tranziiei de la emoiile de baz pozitive ctre schemele emoionale pozitive const n aciunea copilului de a-i dezvolta capacitile de procesare cognitiv i emoional pentru a face conexiuni ntre sentimeltele pozitive i gndurile, amintirile, sau anticiprile [oamenilor, situaiilor, evenimentelor] pozitive. Prin nvare i experien, aceiai stimuli care n trecut ar fi declanat o emoie de baz pozitiv pot deveni acum stimuli pentru o schema emoional pozitiv. Tranziia de la emoiile de baz negative ctre scheme emoionale negative i avantajul n ceea ce privete reglarea oferit de componenta cognitiv a acesteia este dificil. Tranziia de la suprare de baz [proteste] i tristee de baz [retragere] a unui copil care este separat de mam, la bucurie/entuzisam [adic formarea unei scheme], atunci cnd este dus la grdini, implic stres pentru majoritatea copiilor. Pentru aduli, tranziia poate ncepe abrupt, ns se poate termin aplanat i repede. Simpla observare a unui eveniment/obiect foarte apropiat, spontan i periculos poate activa fric de baz. Totodat, limbajul, educaia i o distan mai mare ntre obiectul periculos i persoan pot construi o schema emoional, dac individul realizeaz c obiectul nu l va putea vtma. Schimbarea concomitent a circuitelor neuromotoare i neurale constituie o tranziie paradigmic ntre tipurile de valen ale emoiei i fenomene relaionate emoiei. n acest caz, persoana ar face tranziia de la fric de baz la o secven interes-cogniie-aciune, ntr-o schema emoional pozitiva.

PROCESE RECURSIVE NTRE COGNIIE I EMOIE Pe lng cele cinci subsisteme ale emoiei prezentate n primele pagini, mai apare i reglarea. Cei mai muli cercettori care au studiat reglarea emoional [ncepnd cu Wundt, 1900] au sugerat faptul c exist standarde interne [auto-imaginea, sau propria imangine] i externe [norme sociale] care prescriu suprimarea sau modificarea unei anumite emoii, fie n termenii exprimrii exterioare ale acesteia [ex. reguli de afiare], fie n termenii experienei emoiei ca ntreg [ex. reguli sentimentale]. Exist dou surse majore de efecte recursive. Una este feedbackul primit de la modelul reaciei emoionale n modalitile diferite de rspuns n ceea ce privete procesele de evaluare care se afl n curs de desfurare [sgeata 1, fig. 1.2]. Dei acest efect nu a fost indeajus studiat empiric, este foarte posibil ca legtur acestui feedback s fie implicat adnc n orice ncercare de reglare, att la un nivel contient, ct i la un nivel incontient. De exemplu, o ncercare de reglare prin reevaluare implic obligatoriu un anumit tip de reprezentare a modellului rspunsului emoional i a impactului de reglare a acestuia asupra proceselor de evaluare care se afl n curs de desfurare. O posibilitate de integrare a informaiei feedbackului n procesul de evaluare este afectarea direct a unui criteriu anume al acelei evaluri. De exemplu, cnd o persoan contientizeaz c i este fric, aceasta i poate reduce potenialul perceput de copin g n faa acelui eveniment amenintor. O alt posibilitate este cea a auto-percepiei reaciei emoionale, care este un nou eveniment ce trebuie evaluat. Aceasta poate aprea n cazul situaiilor sociale n care expresia emoional este subiectul controlului social.

FIG. 1.2 EFECTELE RECURSIVE DINTRE COGNIIE I EMOIE O a doua surs de efecte recursive ntre cogniie i emoie este impactul deciziilor sau comportamentului care a fost determinat de o reacie emoional specific, att a emoiei n sine [n special componena sentiment a emoiei; sgeat 2, fig. 1.2], ct i a proceselor de evaluare care se afl n curs de desfurare [sgeata 3, fig. 1.2]. Prin urmare, dac persoana ncepe s fug de acea situaie amenintoare, poate, cel puin iniial, s i amplifice sentimentul de fric care poate afecta judecata asupra caracteristicilor centrale ale evalurii [ex. puterea sau potenialul de coping]. Frica si supararea au efecte opuse in ceea ce priveste perceptia riscului. In timp ce persoanele infricosate fac estimari ale riscului pesimiste si alegeri potrivnice risului, cu persoanele suparate se intampla opusul din acest punct de vedere supararea fiind in aceeasi categorie cu bucuria. Frica si supararea difera in tema de evaluare a certitudinii si controlului. In schimb, certitudinea si controlul se compara cu metafactorii cognitivi care determina evaluarea riscului, si anume riscul necunoscut [definit de hazardele evaluate ca fiind incerte] si riscul temator [definit de perceperea lipsei controlului]. Frica si supararea ar trebui prin urmare sa exercite influente

diferite asupra perceptiei si preferintelor. De asemenea, supararea provoaca atribuirea cauzei catre o persoana, in timp ce tristetea provoaca atribuirea cauzei situatiilor. Factorii de situatie pot modera influenta unei dendinte de evaluare emotionale. De exemplu, rezolvarea [sau stiind ca a facut-o altcineva] unei probleme care declanseaza o emotie dezactiveaza tendinta de evaluare, chiar daca emotia persista. Mai mult, persoana devenind constienta de propriile procese de evaluare si alegere ar trebui sa dezactiveze tendinta de evaluare, chiar daca emotia in sine inca persista. Tendintele de evaluare relationate emotiei pot lega trasaturile stabile [ex. ostilitatea] de modurile in care oamenii interpreteaza, se comporta, si creaza interactiuni sociale specifice. De exemplu, o persoana suparata percepe sistematic mai putin risc si face alegeri riscante poate explica de ce acestea au o rata mare de destramare a relatiilor de cuplu, probleme coronare, sau mortalitate timpurie. Totodata, exista posibilitatea ca persoanele fricoase sa aibe optiuni cat mai putin riscante in defavoarea celor cu un potential de recompensare mai mare insa incert. 5. EMOIILE I CONTIINA Sentimentele includ reprezentarea central a organizrii rspunsului direcionat de evaluare n emoie, astfel reflectnd modelul total de evaluri cognitive, dar i rspunsurile motivaionale i somatice care stau la baza experienelor subiective ale unui episod emoional: sunt o reprezentare subiectiv cognitiv ce reflect o experien unic a schimbrilor psihicofiziologice, n contextul unei confruntri cu un anumit eveniment [Scherer, 2005]. Sentimentul este, la baz, o senzaie. Aceste senzaii emoionale, ca i alte tipuri de senzaii, sunt prin definiie procese care sunt simite sau cel puin accesibile, n sensul larg al cuvntului ntr-un anumit nivel de contientizare. Nivelul de dezvoltare cognitiv, precum i procesele ierarhice[top-down, eng.] cum ar fi schimbarea ateniei i concentrarea, pot influena [sau exclude] nregistrarea sentimentului n contiina acesibila reflexiv sau cognitiv. Cnd aceasta se ntmpl, experien emoional are loc n contiina fenomenal[4] [sau la un nivel sczut de contientizare]. Contientizarea fenomenal a unui sentiment experiena n sine apare n general concomitent cu un anumit nivel de contientizare reflexiva/ raportabila. Prin urmare, pot exista interaciuni ntre sistemele neurale care susin aceste dou tipuri de contiine. Aceste interaciuni ntre cele dou seturi de sisteme neurale permit sentimentului s i menin funcionalitatea n influenarea gndurilor i a aciunii, chiar i n caazul copiilor care nc nu pot vorbi. Alt determinant a nivelului de contientizare a emoiei este intensitatea activitii neurobiologice implicat n sentiment. O intensitate sczut nu atrage atenia n acelai mod n care o face o emoie intens. ns neremarcat nu nseamn neaprat incontient, n cazul emoiilor: acestea pot fi inegistrate i totodat perfect funcionale ntr-un anumit nivel de contientizare. Procesele neurobiologice implicate n emoii genereaz experiena contient a sentimentului, care are o importan critic n evoluia mentalitii umane i n contiina reflexiv. Cnd o traum avariaz un sitem senzorial [ex. vzul], persoana este afectat n totalitate, inclusiv simul

sinelui i al altor persoane, prin ceea ce se numete auto-contiin [self-consciousness, eng.] . Posibilitatea de a avea senzaii poate reprezenta punctul de start al contiintei. Apariia capacitii de a tri i rspunde emoiei/sentimentului ar putea fi cel mai important pas n evoluia sa. Emoiile distincte joac un rol principal n anticiparea efectelor posibile ale situaiilor viitoare, totodat organiznd i integrand informaia asociat strategiilor imaginate i antrennd impulsuri pentru procesele i aciunile cognitive ale obiectivelor/elurilor. Fuziunea dintre procesele de anticipare ale emoiei, antrenare [procese intagratoare i de organizare] i individualizarea rezultant i simul de mijllocire ar fi putut constitui nceputul contiintei umane. Copiii umani, ca i ai celorlalte mamifere, au o anumit form de contiin. Nou-nscuii crora li se face o injecie sau o alt procedura dureroas exprim durere prin expresii faciale prototip specifice acelei senzaii [pag. ]. Odat cu naintarea n vrst, expresia facial prototipic a durerii alterneaz cu cea a suprrii [pag. ], n cazul acelorai proceduri. Nou-nscuii, dup cum arat anumite cercetri, pot tri emoii de baz n contiina fenomenal sau la un alt nivel de contientizare, excluznd apariia emoiilor n contiina de acces, [access consciusness, eng.] , care este responsabil de raportarea verbal. Inabilitatea acestora de a exprima emoiile prin limbaj nu nseamn c acestea sunt absente. Conceptuzlizarea sentimentelor ca o faz a proceselor neurobiologice este congruent cu idea c emoiile pot fi simite i nregistrate n contiina fenomenal i n niveluiri sczute de contientizare fr a fi percepute. Aceste emoii sunt de obicei descrise eronat ca fiind emoii incontiente. Ceea ce poate fi incontient este nu senzaia, ci percepia sentimentului, iar aceast lips de percepie poate justifica eecul de nregistrare n constiina de acces; acest termen [incontient] implic o emoie care nu este simit. n msura n care sentimentele sunt, la baz, senzaii, atunci generarea unui sentiment ipso facto genereaz o stare de contientizare. Foarte des, dac nu ntotdeauna, se nregistreaz de asemenea ntr-un nivel de contientizare care este accesibil prin diverse rute. Dup dobndirea limbajului, sentimentele pot, de cele mai multe ori, s fie reportate prin diverse procese simbolice. n copiii foarte mici i n alte persoane care au un vocabular afectiv insuficient, aceasta se poate manifesta prin comportamente specifice [expresii faciale, micri corporale etc.]. Sentimentele pot opera n contiin fenomenal avnd puin [sau deloc] coninut cognitiv. Odat ce dezvoltarea permite experienei emoionale s se conecteze cogniiilor de ordin superior, copii ncep s lege sentimentele i conceptele, fcndu-i totodat apariia i scheme emoionale complexe. Limbajul asociat cu un anumit sentiment devine o unealt a managementului emoional, autoreglrii, i a altor funcii executive. Procesele contiente de simbolizare a emoiilor au potenialul de a intensifica personalitatea adaptiv i funcionarea social. Limbajul este cu siguran cea mai comun metod de simbolizare ntre indivizi. Cercettorii au descooperit faptul c, la nivele neurale i comportamentale, exist efecte pozitive ale asocierii cuvintelor cu diverse afecte. MEMELE I SISTEMUL NEURONAL DE OGLINDIRE Memele [meme, eng.] sunt uniti comportamentale [cognitiv, afectiv, aciune] care pot propaga i deveni subiectul seleciei naturale. Sunt unul dintre mecanismele epigenetice care, alturi de

AND, joac un rol n selecia natural. Aceasta poate opera nu doar n gene, AND, sau ARN, ci poate aciona i asupra unitilor replicante [meme] care constau n cogniie i n modele de aciune, lucruri diferite de structurile biologice care pot fi transmise prin nvare imitativ. Este posibil ca memele s fi aprut pentru a servi funcii adaptive unice din cadrul interaciunilor sociale. Memele au legtur cu sistemul neuronal de oglindire [SNO], care const n neuroni care se declaneaz cnd persoana este angajat ntr-o aciune anume i observ o alt persoan care face acelai lucru. Acest sistem este legat de empatie: SNO traduce/transpune experienele perceptualsenzoriale personale i concepiile care acompaniaz expresiile i micrile celorlali oameni n parametri ai activitii neurale ale observatorului. Activitatea neural i produsele sale ajut observatorul s neleag i s prezic starea i gndurile persoanei analizate. SNO ar putea fi legat i de simpatie i altruism, nu doar de empatie. Componenta cognitiv a unei scheme emoionale, n interaciunea sa cu sentimentul, poate transforma empatia n simpatie. Aceast transformare ar impica o schimbare a rspunsului condus n mare parte de sistemul neurofiziologic sau sistemul motor ctre un rspuns care necesit procese conceptuale. Un SNO care faciliteaz simpatia, altruismul, i procesele mimetice faciliteaz avantaje majore de adaptare. Empatia nu este suficient pentru a motiva altruismul, acesta din urma depinzand, intr-un mod complex, de dispozitiile si emotiile curente [compasiunea este detaliat n pag. ]. DATE FINALE O problem contemporan major este data de faptul c majoritatea psihologilor cred c afectele sunt episodice, de scurt durat, i contiente. O alt nenelegere relationata este c odat ce un episod emoional se termin, gndirea este eliberat i pregtit pentru procese perfect raionale. Aceast noiune persist n ciuda argumentelor elocvente care sugereaz c nu exist raionament pur, motiv pentru care emoia i cogniia nu pot fi studiate separat. [1] dei frica poate aprea i cnd evenimentul este cunoscut sau previzibil [2] Un semnal universal ca fapt in sine nu este o evidenta a unei emotii [ex. facial, vocal etc.]. [3] COPING - a face fa unei situatii. [4] Contiina fenomenal este un nivel de contientizare n care obiectele, evenimentele i sentimentele se nregistreaz i rmn experiene care nu sunt raportabile verbal. n acest tip de contiin, sentimentele i pstreaz funcionalitatea.