Sunteți pe pagina 1din 17

4. CARTA SOCIALA EUROPEANA 4.1. Considerente generale. Romania a ratificat, prin Legea nr.

74/1999, Carta sociala europeana revizuita, adoptata la Strasbourg la 3 mai 19961. De altfel, Romania semnase Carta la 14 mai 1997, la acel moment fiind cel de-al zecelea stat membru i primul din Europa Centrala i de Est care isi asumase angajamentul de a ratifica acest tratat, considerat documentul de referinta al secolului XXI in materia drepturilor sociale. Carta sociala europeana revizuita a intrat in vigoare la 1 iunie 1999, prin ratificarea sa de catre Suedia, Franta i Slovenia, fiind astfel indeplinite exigentele art. K pct.2 din Partea a VI-a potrivit carora, Carta "va intra in vigoare in prima zi a lunii urmatoare expirarii unei perioade de o luna de la data la care trei state ale Consiliului Europei isi vor fi exprimat consimtamantul de a fi legate de prezenta carta"2. Pana la adoptarea Cartei sociale revizuite, Carta sociala europeana din 1961 3 a fost modificata i completata succesiv in 1988, 1991 i 1995. La 4 octombrie 1994, Romania semnase i aceasta Carta. Elaborarea Cartei sociale europene din 1961 a durat aproape zece ani, redactorii ei, care au lucrat cu asistenta OIM, inspirandu-se, mai mult sau mai putin, pe de o parte, din substanta Pactului ONU relativ la drepturile economice i sociale, cat, mai ales, din conventiile si recomandarile OIM. Dincolo de denumirea sa, Carta sociala europeana nu este numai o declaratie solemna, putin abstracta, cu o vocatie pragmatica, ci reprezinta un ansamblu de drepturi fundamentale in domeniul muncii, angajarii, relatiilor sociale i securitatii sociale. Efortul redactorilor ei a fost de a identifica, pentru fiecare dintre drepturile recunoscute, un ansamblu de obligatii mai mult sau mai putin precise ce vor reveni statului ce ratifica acest instrument4. n conceptia initiatorilor sai, Carta sociala europeana reprezinta un corespondent - in domeniul social - al Conventiei europene a drepturilor omului. Carta sociala europeana este structurata pe cinci parti. Primele doua parti - care constituie, de altfel, substanta Cartei, definesc 19 drepturi, pe care partile contractante se obliga sa le garanteze: dreptul la munca, dreptul la conditii de munca echitabile, dreptul la securitate i igiena muncii, dreptul la remuneratie echitabila, dreptul sindical, dreptul la negociere colectiva, dreptul la protectie al copiilor i adolescentilor, dreptul la protectie al lucratoarelor, dreptul la orientarea profesionala, dreptul la pregatire profesionala, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la securitate sociala, dreptul la asistenta sociala i medicala, dreptul de a beneficia de serviciile sociale, dreptul persoanelor cu o capacitate fizica sau intelectuala diminuata de a beneficia de formare profesionala i readaptare profesionala i sociala, dreptul familiei la o protectie sociala, juridica i economica, dreptul mamei i al copilului la o protectie sociala i economica, dreptul de a exercita o activitate lucrativa pe teritoriul celorlalte state contractante si dreptul muncitorilor migranti i al familiilor lor la protectie si asistenta sociala. Celelalte parti ale Cartei au un caracter tehnic, continand prevederi referitoare la punerea ei in aplicare. Astfel, partea a treia defineste angajamentele statelor contractante, in timp ce partea a patra este rezervata punerii in aplicare practica a Cartei (rapoarte periodice, crearea unui comitet de experti pentru examinarea rapoartelor, participarea Organizatiei Internationale a Muncii etc.) pentru ca ultima parte sa statueze derogarile ce pot fi admise de la aplicarea Cartei.
1

Legea nr.74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite, adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996, a fost publicata in "Monitorul Oficial al Romaniei", partea I, nr.193 din 4 mai 1999. 2 Pana in prezent, Carta sociala europeana (revizuita) a inregistrat 21 de ratificari. 3 Carta sociala europeana din 1961, ratificata de 27 de state.
4

X. Prtot, Le droit social europen, Presses Universitaires de France, Paris, 1990.

La 5 mai 1988 a fost adoptat un protocol aditional la Carta, care garanteaza realizarea urmatoarelor patru drepturi fundamentale: dreptul la sanse egale i tratament egal in materie de munca i de profesie, fara discriminare bazata pe sex; dreptul lucratorilor la informare i la consultare in cadrul intreprinderii; dreptul lucratorilor de a lua parte la stabilirea i imbunatatirea conditiilor de munca i a mediului de munca; dreptul persoanelor in varsta la protectie sociala. n esenta sa, Carta sociala europeana este un text mixt, intrucat cuprinde o parte declarativa - de principii, care afirma obiectivele politicii sociale ce trebuie urmarite de statele membre ale Consiliului Europei - i o parte juridica - care antreneaza o serie de obligatii pentru statul care o ratifica. Din examinarea comparativa a conventiilor Organizatiei Internationale a Muncii i a Cartei sociale europene se degaja, indubitabil, concluzia ca, sub multiple aspecte, Carta reproduce principiile statuate de-a lungul timpului de catre Organizatia Internationala a Muncii (dreptul la conditii de munca echitabile, dreptul sindical, dreptul la negociere colectiva, dreptul la securitate sociala, etc.) dar, in anumite cazuri, depaseste aceste principii, cum este cazul afirmarii dreptului la greva - ca unul din elementele ce compun negocierea colectiva (desi Carta nu face nici o referire la replica patronala, care este lock-out-ul). Carta sociala europeana a fost apreciata pozitiv i pentru ca, in esenta ei, este o sinteza a dreptului international al muncii, drept elaborat in principal in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii, avand in vedere ca reuneste, intr-un document unic, principii generale afirmate disparat intr-o multitudine de conventii ale acestei organizatii5. Inspirandu-se din practica in materia aplicarii conventiilor Organizatiilor Internationale ale Muncii, Carta sociala europeana a revazut i un mecanism de control al aplicarii dispozitiilor sale, prin obligatia statelor de a transmite rapoarte periodice, care sa fie examinate de catre un comitet de experti de cea mai inalta integritate si de o competenta recunoscuta, ca i de un comitet guvernamental, concluziile putand fi aduse, dupa caz, in discutia Comitetului de Ministri sau a Adunarii Parlamentare. ncepand cu anii`90, Consiliul Europei a fost preocupat de relansarea acestui important document international. Carta sociala europeana, adoptata in 1961, nu a fost, de-a lungul timpului, ferita de critici. Astfel, daca ea are meritul de a fi cu mult mai concreta, decat, spre exemplu, Carta comunitara a drepturilor fundamentale ale lucratorilor. Carta europeana nu este i nici nu putea fi, in buna masura, originala, caci la momentul elaborarii ei s-a inspirat din normele OIM, iar, alteori, a realizat o protectie sub nivelul exigentelor acesteia. Tocmai, de aceea, in timp, i s-au adus unele imbunatatiri sau completari prin alte instrumente ce au fost elaborate de Consiliul Europei in materie sociala, cum ar fi Codul european de securitate sociala. n sfarsit, i s-a reprosat ca, spre deosebire de Conventia europeana a drepturilor fundamentale ale omului, controlul asupra aplicarii dispozitiilor sale este mult prea redus. Nu intamplator, in timp, s-a propus amendarea ei in sensul ca, in caz de incalcare a prescriptiilor sale, sa se poata face apel la Curtea europeana a drepturilor omului. Pe de alta parte s-a apreciat, ca nu trebuie minimalizata contributia de substanta pe care a adus-o Carta in ce priveste protectia drepturilor fundamentale sociale, mai ales prin jurisprudenta acumulata in timp, ca urmare a interpretarii acesteia6. La 3 mai 1996 a fost deschisa spre semnare Carta sociala revizuita, care regrupeaza, intr-un singur instrument, Carta din 1961 adusa la zi i amendata. Carta revizuita face parte din marile tratate ale Consiliului Europei in domeniul drepturilor omului i constituie instrumentul european de referinta in materie de coeziune sociala. Nu intamplator, Carta revizuita a fost denumita "Carta Sociala a Secolului XXI"7. Ca i Carta din 1961, Carta sociala europeana revizuita, in prima sa parte, consacra ca obiectiv al politicii statelor ce o ratifica, politica a carei realizare acestea o vor urmari prin toate
5

n acest sens, G. Lyon-Caen, Droit social europenne, Paris, 1969, Editura Dalloz, p.92-102; N. Valticos, Droit international du travail, Paris, Editura Dalloz, 1984, p.143-144 6 X. Prtot - op. cit., p.19 7 A se vedea P.M. Imbert, Cuvant inainte, in I. Moroianu Zlatescu, I. Stoica, Carta sociala europeana, IRDO, Bucureti, 1998

mijloacele utile pe plan national i international, atingerea conditiilor specifice pentru exercitarea efectiva a 31 de drepturi i principii cu caracter social. Fiecaruia dintre acestea ii corespunde, in partea a II-a, un articol ce detaliaza obligatii efective, care contureaza continutul respectivului drept. Carta Sociala Europeana revizuita adauga 12 drepturi, respectiv cele patru reglementate de Protocolul aditional din 1988 i 8 drepturi nou reglementate: dreptul la egalitate de sanse i tratament pentru toti muncitorii, in munca i in profesie, fara deosebire de sex; dreptul la informare i consultare in cadrul intreprinderii; dreptul de a lua parte la determinarea i ameliorarea conditiilor de munca i de mediu al muncii in intreprindere; dreptul la protectie sociala al persoanelor varstnice; dreptul la protectie sociala al persoanelor in cazul concedierii; dreptul lucratorilor la protectie a creantelor in cazul insolvabilitatii celui ce i-a angajat; dreptul la demnitate in munca; dreptul oricarei persoane cu responsabilitati familiale, care au sau care urmeaza sa ocupe un loc de munca, de a exercita munca fara a fi supuse la discriminare, prin concilierea muncii cu responsabilitatile familiale; dreptul reprezentantilor lucratorilor la protectie contra actelor susceptibile de a le aduce prejudicii i dreptul la facilitati in exercitarea functiunilor lor; dreptul lucratorilor de a fi informati si consultati in procedurile de concedieri colective; dreptul la protectie contra saraciei i excluderii sociale; dreptul la locuinta. Carta Sociala revizuita a adus i o serie de modificari textului Cartei initiale. Reflectand evolutiile produse in cei treizeci i cinci de ani de la adoptarea Cartei din 1961, Carta revizuita deschide, totodata, o ampla perspectiva in materia drepturilor economice i sociale, reunind intr-un instrument unic drepturile reglementate prin documentele precedente, precum i cele opt drepturi noi. Sub aspectul angajamentelor statelor in vederea ratificarii, Carta sociala revizuita solicita ca acestea sa se considere legate de partea I (declarativa), de cel putin 6 din 9 articole considerate esentiale din partea a II-a (juridica) i de un numar suplimentar de articole sau paragrafe numerotate ale partii a II-a, pe care le vor alege astfel incat numarul total de articole i paragrafe numerotate care le leaga sa nu fie mai mic de 16 articole sau de 63 de paragrafe numerotate. Sub acest aspect, potrivit Legii nr.74/1999, Romania a ratificat un numar de 17 articole, respectiv 65 paragrafe numerotate. Se poate aprecia, pe drept temei, ca prin adoptarea Cartei sociale revizuite s-a finalizat un proces indelungat de reformare si cristalizare a normelor ce privesc drepturile sociale fundamentale si mecanisme de control al acestora. n prezent, statele membre ale Consiliului Europei se confrunta cu o situatie aparent contradictorie: pe de o parte, se manifesta o crestere a fenomenelor sociale ce decurg din evolutia economica sau din aplicarea programelor de reforma, iar pe de alta parte, se resimte temerea acestora de a se angaja juridic in sistemul de obligatii referitor la respectarea drepturilor sociale prevazute de Carta. 4.2. Ratificarea Cartei i dreptul comunitar Carta sociala europeana si, cu atat mai mult, Carta sociala europeana revizuita nu trebuie confundata cu Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor, adoptata la Strasbourg la 9 decembrie 1989, document de ansamblu, expresie concentrata a dimensiunii sociale a constructiei europene, care ramane, in esenta sa, o declaratie solemna ce statueaza asupra marilor principii pe care se fundamenteaza modelul comunitar de drept al muncii8. n raport cu evolutiile inregistrate pe plan european dupa momentul adoptarii Cartei comunitare, care s-a dorit o replica a Cartei sociale europene, constatam ca, pe linia amplificarii relatiilor dintre Consiliul Europei i Uniunea Europeana, Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare la 1 mai 1999, mentioneaza - in textul sau - Carta sociala europeana, considerand-o un
8

A se vedea A. Popescu, Reglementari ale relatiilor de munca. Practica europeana, Editura "Tribuna economica", Bucuresti, 1988, p.88-103.

element esential al sistemului de valori europene. Aceasta conceptie este mentinuta i in cadrul Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa. Este semnificativ faptul ca in 1989, in momentul in care Comunitatea Economica Europeana confirma determinarea sa de a stabili Piata Interna, a existat i un consens al tuturor statelor membre, mai putin Marea Britanie, de a elabora Carta drepturilor fundamentale ale lucratorilor spre a directiona orientarile in politica sociala a Uniunii Europene, politica sociala apreciata, la acea data, ca insuficienta in raport cu marele proiect economic al Comunitatii. Chiar daca, la inceput, s-au creat confuzii intre cele doua instrumente purtand o titulatura relativ asemanatoare, elaborate de doua organizatii europene, in timp se poate aprecia ca instrumentul Uniunii Europene din 1989 - Carta comunitara a drepturilor fundamentale ale lucratorilor - a permis i a orientat dezvoltarea dreptului social comunitar spre elaborarea unor directive si regulamente in domeniul muncii, respectiv, al securitatii sociale. Ratificarea Cartei sociale europene, document elaborat in cadrul Consiliului Europei, a facilitat, prin reflex, armonizarea legislatiei noastre cu reglementarile comunitare. Ratificarea Cartei sociale europene s-a realizat, in acelasi timp, cu procesul de armonizare a legislatiei cu reglementarile comunitare, in perioada de pregatire a tarii noastre pentru aderarea la Uniunea Europeana. O atare concluzie s-a degajat din realitatea potrivit careia drepturile sociale cuprinse in Carta sunt drepturi deja consacrate in instrumente internationale, indeosebi cele elaborate de Organizatia Internationala a Muncii. Este in afara oricarui dubiu ca, la elaborarea Cartei, au fost avute in vedere conventiile O.I.M. pertinente in materie. Dupa elaborarea Cartei, practica organelor de control ale Consiliului Europei s-a bazat, in interpretarea prevederilor sale, pe practica comisiei de experti si, respectiv, a comisiei pentru aplicarea normelor OIM. n acelasi timp, pentru a intelege pertinenta acestei concluzii, trebuie sa relevam ca reglementarile comunitare, indeosebi cele de inceput, au fost redactate in considerarea principiilor promovate de OIM. Ideea de a asocia partenerii sociali, prin intermediul Comitetului Economic i Social, in procesul de elaborare a reglementarilor comunitare isi are, de altfel, originea in practica indelungata a OIM. Ulterior, directivele i reglementarile recente ale Uniunii Europene preiau, dar mai ales dezvolta, ridicand pragul exigentelor de protectie sociala, norme ale OIM. Evident, acest lucru este explicabil prin aceea ca normele OIM sunt norme universale, care iau in considerare diversitatea de situatii sociale din intreaga lume, in timp ce normele comunitare se adreseaza unor state cu un ridicat grad de civilizatie, puternic dezvoltate economic, cu o indelungata traditie in derularea dialogului social, in conservarea pacii sociale. Examinand conventiile OIM, Carta sociala europeana a Consiliului Europei, precum i directivele i regulamentele Uniunii Europene in materie sociala putem degaja concluzia ca intre aceste texte exista o influenta mutuala i ca principiile promovate prin aceste trei mari categorii de instrumente internationale sunt convergente. Nu este insa mai putin adevarat ca reglementarile Cartei sociale europene i ale dreptului comunitar difera in privinta intinderii conceptuale practice. Carta acopera aspectele de politica sociala a statelor, in timp ce dreptul comunitar este mai explicit i exigent decat Carta sociala europeana in privinta unui anumit numar de institutiiale dreptului muncii. Pentru tarile aflate in faza de pregatire a aderarii la Uniunea Europeana, cum este i cazul Romaniei, asimilarea progresiva a acquis-ului juridic comunitar a fost facilitata prin ratificarea Cartei sociale europene din 1961, dar mai ales prin ratificarea Cartei sociale europene (revizuite), caci, in cazul acesteia, noile drepturi sociale sunt redactate in consens cu dreptul social comunitar.

4.3. Impactul ratificarii Cartei asupra legislatiei romane Ratificarea de catre Romania a Cartei sociale europene a contribuit indiscutabil, pe langa impactul politic favorabil tarii noastre la nivel european, la atingerea a doua obiective esentiale pentru tara noastra, i anume: - in primul rand, avand in vedere angajamentele juridice, acest demers a accelerat procesul de reforma din domeniul social, ca rezultat al procesului de monitorizare a aplicarii dispozitiilor acceptate care fac obiectul mecanismului de control al Cartei; - in al doilea rand, ratificarea Cartei a impulsionat procesul complex de transpunere in dreptul intern a acquis-ului comunitar relevant. n cele ce urmeaza vom proceda la examinarea articolelor ratificate de Romania. Analiza noastra va fi realizata pornind, in principal, de la interpretarea constanta a textelor facute de organismele de control ale Cartei, stiut fiind ca, in timp, s-a acumulat o bogata jurisprudenta9. 4.3.1. Articolul 1 consacrat dreptului la munca reglementeaza, prin cele patru paragrafe, patru mari aspecte, respectiv deplina ocupare a fortei de munca, dreptul lucratorilor de a-si castiga existenta printr-o munca liber intreprinsa, serviciile gratuite pentru plasarea fortei de munca i orientarea, formarea i readaptarea profesionala. Este evident ca art.1 nu poate fi interpretat in sensul ca statul trebuie sa garanteze un loc de munca fiecarei persoane care doreste acest lucru, ci ca acesta trebuie sa raspunda celor patru angajamente specifice, relevate mai sus, in scopul ameliorarii posibilitatilor de gasire a unui loc de munca. n lumina jurisprudentei Cartei, Romania va trebui sa demonstreze ca promoveaza o politica economica i sociala adecvata care sa contribuie la promovarea obiectivului, respectiv exercitarea, combaterea i reducerea dezechilibrelor regionale in materie de somaj, sa caute sa mentina sau sa amelioreze situatia tuturor grupurilor de lucratori din societate, in special a femeilor, tinerilor, persoanelor in varsta, precum i sa acopere riscurile sociale din toate sectoarele economiei, inclusiv agricultura10. Evident, in cazul acestui articol, este vorba de asumarea unei obligatii de mijloace, i nu de rezultat. Relativ la cel de-al doilea angajament, respectiv dreptul lucratorului de a-si castiga existenta printr-o munca liber intreprinsa, acesta se afla intr-o stransa conexiune cu alte doua probleme reglementate de Carta: interzicerea muncii fortate i eradicarea tuturor formelor de discriminare in privinta angajarii. Obligarea unui lucrator de a munci impotriva vointei sale i fara acordul sau exprimat in mod direct reprezinta o incalcare a Cartei, dupa cum tot incalcare este si obligarea unui lucrator de a presta o munca la care a consimtit anterior, dar pe care nu mai doreste sa o presteze. S-a considerat, in mod constant, ca sunt incompatibile cu Carta prevederile din unele legislatii care reglementau pedepse penale impotriva marinarilor din marina comerciala care refuza sa se intoarca pe nava sau sa execute anumite ordine. Unele masuri penale pot fi insa admise daca prin fapta marinarului se pun in pericol incarcatura navei sau siguranta acesteia, a vietii i securitatii celor aflati la bord. Aceeasi solutie este valabila si pentru echipajul aeronavelor. Tot contrare acestui paragraf au fost considerate i unele sanctiuni impuse functionarilor rechizitionati, serviciul militar excesiv de lung sau intarzierea nejustificata in acceptarea sau refuzarea demisiei in anumite servicii publice. Statul ce ratifica trebuie sa ia masuri pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare la angajare, paragraful respectiv trebuind sa fie interpretat in sensul preambulului Cartei care prevede ca executarea drepturilor sociale trebuie sa fie asigurata fara deosebire de rasa, culoare, sex, religie, opinie politica, origine nationala sau sociala.
9

A. Popescu, Impactul ratificarii cartei sociale revizuite asupra legislatiei muncii i a legislatiei protectiei sociale din Romania, in "Dreptul", nr. 9/1999, p. 3-20 10 L. Samuel, Droits sociaux fondamentaux, Editions du Conseil de l'Europe, Strasbourg, 1997, p.15-42

Relativ la paragraful 3, statul ce ratifica trebuie sa creeze sau sa mentina, pe intreg teritoriul national, servicii gratuite pentru plasarea fortei de munca, sa asigure functionarea lor corespunzatoare si, daca este posibil, controlul acestora sa fie realizat in colaborare cu partenerii sociali. n jurisprudenta Cartei, notiunea de "servicii gratuite de angajare" include acordarea acestora atat pentru lucratori, cat si pentru patroni. n cazul acestora din urma, cand s-ar solicita agentiei oferirea unor lucratori cu profesii cu un inalt nivel de responsabilitate, ce ar presupune servicii specifice de selectie i evaluare, patronul poate fi obligat la plata unora dintre aceste servicii. n sfarsit, paragraful 4, relativ la orientarea, formarea si readaptarea profesionala, se coreleaza cu obligatiile ce decurg din art.9 relativ la orientarea profesionala, cu art.10 privind pregatirea profesionala si cu art.15 relativ la pregatirea profesionala, reabilitarea si reinsertia sociala a lucratorilor cu handicap. 4.3.2. Articolul 4 relativ la o salarizare echitabila in interpretarea constanta a organismelor de control ale Cartei11, statele ce au acceptat acest articol trebuie sa adopte masurile necesare in vederea garantarii, in toate sectoarele economiei, a unei salarizari echitabile in sensul social i economic al acestei expresii si anume o salarizare care sa tina cont de necesitatile fundamentale cu caracter economic, social i cultural ale lucratorilor i ale familiilor acestora, de efortul special depus de lucratori pe durata orelor suplimentare i de dreptul la o salarizare egala intre lucratori si lucratoare pentru munca de valoare egala. Acest articol cuprinde cinci paragrafe numerotate care garanteaza anumite drepturi ce urmaresc sa asigure o salarizare echitabila i un paragraf final nenumerotat care prevede ca "exercitarea acestor drepturi trebuie sa fie asigurata fie prin intermediul conventiilor colective incheiate in mod liber, fie prin metodele legale de fixare a salariilor, fie prin orice alta modalitate adecvata conditiilor nationale". Trebuie remarcat faptul ca ultimul paragraf nenumerotat al articolului 4, care defineste modalitatea in care exercitarea drepturilor garantate prin acest articol trebuie sa fie asigurata, se aplica fiecaruia dintre paragrafele numerotate. Relativ la paragraful 1 care solicita o salarizare suficienta, s-a relevat ca este necesar sa se tina cont de evolutia conditiei economicosociale a lucratorului i a familiei sale i de faptul ca necesitatile de baza, initial axate pe satisfacerea unor necesitati esentiale i pur materiale (hrana i locuinta), s-au orientat, in continuare, catre preocupari elevate i complexe (acces la educatie i avantaje culturale si sociale). Notiunea de "nivel de viata decent", asa cum este consacrata de paragraful 1 articolul 4 al Cartei, trebuie obligatoriu sa tina seama de necesitatile de ordin economic, social i cultural ale lucratorilor si ale familiilor acestora in functie de gradul de dezvoltare a societatii in care traiesc; in plus, acesta trebuie pentru moment sa fie apreciat in contextul economic i social al fiecarui stat interesat. Paragraful 2 vizeaza salarizarea majorata pentru orele suplimentare de munca, Carta utilizand expresia "rata majorata a salarizarii", expresie ce are un caracter mult prea general. In jurisprudenta actuala sunt considerate ca acoperind exigentele acestui paragraf urmatoarele aranjamente: a) un aranjament pe baza caruia orele suplimentare de munca sunt, in general, remunerate la o valoare de 125%, iar muncile prestate duminica sau in zilele de sarbatoare la o valoare de 150% sau chiar de 200% din valoarea normala; b) o salarizare majorata cu 25% pentru primele opt ore suplimentare i o salarizare majorata cu 50% pentru orele suplimentare ce depasesc opt ore; c) o salarizare majorata cu 25% pentru primele 60 de ore suplimentare legale efectuate in cursul anului, o salarizare majorata cu 50% pentru o munca suplimentara de peste 60 de ore, dar nu mai mult de 120 de ore i 75% pentru ceea ce depaseste 120 de ore suplimentare. Includerea, in legislatie, a unei dispozitii care prevede ca majorarile salariale la care lucratorii au dreptul pentru orele suplimentare poate sa fie inlocuita printr-un repaus
11

1 L. Samuel, op. cit., p.79-110

compensator echivalent nu este incompatibila cu paragraful 2, deoarece aceasta dispozitie nu aduce atingere dreptului lucratorilor la o rata majorata a salarizarii. Urmatorul paragraf (3) reafirma, pe planul salarizarii, principiul nediscriminarii. Carta sociala merge mai departe decat Conventia OIM nr.100/1951 privind egalitatea de salarizare, deoarece prevede angajamentul explicit de recunoastere a unui drept, in vreme ce Conventia OIM nr.100/1951 presupune doar angajamentul de promovare a aplicarii principiului salarizarii egale pentru munca de valoare egala i asigurarea acestei aplicari in masura in care trebuie sa fie compatibila cu metodele folosite pentru stabilirea ratelor de salarizare; in plus, in textul Cartei sociale obligatia de asigurare a exercitarii acestui drept are un caracter absolut. Carta lasa la latitudinea guvernelor alegerea mijloacelor ce trebuie puse in aplicare pentru realizarea egalitatii de salarizare intre lucratori i lucratoare; acestea pot fi instituite prin legi, acte normative sau conventii colective, cu conditia ca egalitatea sa fie realizata in practica. Interventia legiuitorului este solicitata - in jurisprudenta - pentru a determina cel putin regulile generale din care trebuie sa se inspire partenerii sociali cu ocazia negocierilor salariale (de exemplu, abolirea baremurilor diferentiate, nulitatea contractelor sau clauzelor discriminatorii etc.). ntotdeauna se impune examinarea celor doua aspecte de jure i de facto - ale situatiilor nationale. n numeroase cazuri s-a constatat ca solutia de jure este conforma cu dispozitiile Cartei, dar cum aceasta nu este suficienta, au fost examinate i masurile promovate pentru aplicarea in practica a dreptului la egalitate de salarizare sau statisticile (cat mai complete i cat mai exacte) cu privire la acele realizari ale guvernelor care urmaresc sa asigure aplicarea principiului egalitatii de salarizare. n mod constant, jurisprudenta a subliniat urmatoarele idei: a) legislatia unui stat care accepta acest paragraf trebuie sa prevada dispozitii potrivit carora lucratorii de sex masculin i feminin trebuie sa beneficieze de aceeasi salarizare nu numai atunci cand presteaza aceeasi munca, ci i o munca de valoare egala; b) eventualele clauze ale conventiilor colective sau contractelor individuale contrare acestui principiu trebuie sa fie declarate prin lege ca fiind nule i neavenite; c) protectia acestui drept trebuie sa poata fi asigurata, atunci cand este cazul, pe calea unor drepturi la actiune. Este necesara adoptarea unei legislatii adecvate care sa prevada, pe de o parte, dreptul subiectiv la egalitate de salarizare si, pe de alta parte, dreptul la actiune pe langa o instanta judecatoreasca. n multe tari functioneaza comisii insarcinate cu asigurarea aplicarii principiului egalitatii de tratament intre barbati i femei. Existenta acestor organe nu exclude recurgerea la tribunale pentru apararea dreptului la egalitate de tratament, in special in materie de salarizare, care trebuie garantat in toate statele ce accepta dispozitiile in materie ale Cartei; d) lucratorii trebuie sa fie protejati efectiv i nu trebuie sa sufere nici o repercusiune ca urmare a solicitarii lor de a beneficia de egalitate de salarizare. Daca un lucrator este amenintat cu pierderea locului de munca pentru ca isi exercita un drept fundamental cum este dreptul la egalitate de salarizare, ceea ce poate conduce la o retinere din partea lucratorului in a-si prezenta propria cerere, acest fapt ar avea drept efect golirea acestui drept de cea mai mare parte a semnificatiei sale. Alte exemple de repercusiuni pentru lucratori - altele decat concedierea - sunt, printre altele, schimbarea locului de munca, modificarea unilaterala a conditiilor de munca, transferul si retrogradarea. Paragraful 4 cere o perioada de preaviz rezonabila in caz de incetare a angajarii. Constatandu-se, in aplicarea Cartei, faptul ca nu se poate da o definitie absoluta notiunii de "preaviz rezonabil" i nici nu pot fi stabilite limitele acestuia, jurisprudenta a considerat ca rezonabile i deci conforme paragrafului 4 urmatoarele termene: opt zile de preaviz, pentru o vechime de mai putin de sase luni, o luna de preaviz pentru o vechime de mai putin doi ani i doua luni de preaviz pentru mai mult de doi ani de vechime; doua saptamani pentru doi ani de vechime, cu o saptamana suplimentara pentru fiecare an ulterior de vechime, dar nu mai mult de 12 saptamani; 30 de zile pentru doi ani de vechime i 60 de zile de vechime pentru mai mult de doi ani de vechime. 7

n ceea ce priveste campul personal de aplicare a acestui paragraf, rezulta cu claritate, din contextul sau, ca nu se aplica lucratorilor independenti. n sfarsit, paragraful 5 reglementeaza limitele retinerilor din salariu. Se considera ca un stat respecta dispozitiile acestui paragraf, in cazul in care retinerile din salarii nu sunt posibile, pentru marea majoritate a lucratorilor, decat daca sunt explicit autorizate prin lege, conventii colective sau sentinte de arbitraj. Retinerile operate asupra salariilor cu titlu de fiscalitate, securitate sociala, cotizatii sindicale, plati ale patronilor pentru locuinta i alimentatie, compensare a pagubelor provocate bunurilor unui patron sau pensii alimentare sunt conforme Cartei atat timp cat sunt autorizate prin legi, acte normative sau conventii colective. Totusi, chiar i in cazul retinerilor autorizate este necesara prevederea unor masuri de protectie care sa garanteze lucratorului mentinerea unei sume care sa ii permita sa faca fata, de o maniera rezonabila, necesitatilor sale i ale gospodariei proprii. 4.3.3. Articolul 5 relativ la dreptul sindical face parte, ca si art.1, din categoria articolelor considerate esentiale. n jurisprudenta bogata a acestui articol12 se identifica trei aspecte de ordin general: - desi articolul 5 priveste libertatea lucratorilor i patronilor, aproape toata jurisprudenta priveste sindicatele, avand in vedere ca libertatea patronilor nu a ridicat probleme in practica; - restrictiile i limitarile drepturilor garantate de Carta si, prin urmare, de articolul 5 trebuie sa fie considerate in contextul articolului G al Cartei13; - principiul general al egalitatii de tratament intre cetatenii unei Parti contractante i cetatenii altor Parti contractante care, potrivit anexei la Carta, se aplica tuturor drepturilor protejate de Carta, este consolidat, in cazul articolului 5, de articolul 19 paragraful 4 (neacceptat de Romania), care impune Partilor contractante obligatii de a garanta lucratorilor migranti acelasi tratament ca i propriilor cetateni in ceea ce priveste afilierea la organizatiile sindicale si exercitarea avantajelor oferte de conventiile colective. n esenta sa, acest articol statueaza asupra libertatii de a constitui organizatii sindicale i de a adera la aceste organizatii, principiu aplicabil, deopotriva, patronilor i lucratorilor. Aceasta exigenta cuprinde o dubla obligatie avand un caracter pozitiv (de a face) si, respectiv, negativ (de a nu face). Punerea in practica a primei obligatii - de a face impune absenta din ordinea juridica interna a fiecarui stat contractant a tuturor dispozitiilor legislative sau a oricarei practici administrative care aduce atingere libertatii patronilor i lucratorilor de a constitui organizatii profesionale sau de a adera la aceste organizatii. Statul contractant este obligat sa adopte - pe cale legislativa sau in alt mod - masuri adecvate destinate sa garanteze exercitarea libertatii sindicale si, in special, sa protejeze organizatiile lucratorilor impotriva oricarei ingerinte din partea patronilor. n jurisprudenta Cartei, unele restrictii ce se afla in concordanta cu articolul G al Cartei, articol ce contureaza notiunea de "restrictii", au fost sintetizate in liniile cele mai generale, astfel: - limitari ale libertatii lucratorilor de a alege cadrul tehnic i profesional in care doresc sa se asocieze. Toti lucratorii si toate organizatiile sindicale trebuie, in principiu, sa beneficieze, potrivit articolului 5 al Cartei, de libertatea de alegere a cadrului sindical, profesional i tehnic in care doresc sa se asocieze. Atata timp cat un lucrator poate decide fie sa adere la un sindicat (in
12

L. Samuel, op.cit., p.111-150 Articolul G, intitulat: "Restrictii" are urmatoarea redactare: 1. Drepturile i principiile enuntate in partea I, atunci cand vor fi efectiv aplicate i exercitarea efectiva a acestor drepturi i principii, asa cum este prevazut in partea a II-a, nu vor putea face obiectul unor restrictii sau limitari nespecificate in partile I i a II-a, cu exceptia celor prescrise prin lege si care sunt necesare intr-o societate democratica pentru a garanta respectarea drepturilor i libertatilor altora sau pentru a proteja ordinea publica, securitatea nationala, sanatatea publica sau bunele moravuri; 2. Restrictiile permise in virtutea prezentei carte i obligatiile recunoscute in aceasta nu pot fi aplicate decat in scopul pentru care au fost prevazute.
13

functie de meseria sau profesia sa), fie sa constituie o alta organizatie, situatia poate fi considerata conforma cu dispozitiile Cartei. - inregistrarea obligatorie sau autorizarea constituirii unui sindicat. Principiul inregistrarii obligatorii a sindicatelor nu este incompatibil cu articolul 5, cu conditia ca persoanele interesate sa dispuna de garantii suficiente, cu caracter administrativ si jurisdictional, impotriva unor refuzuri abuzive de inregistrare. - numarul minim de membri ai unei organizatii. Conditia privind numarul minim de membri de sindicat aduce atingere libertatii de constituire a unui sindicat sau de aderare la un sindicat. - absenta protectiei unor membri de sindicat. Omisiunea de a proteja membrii unui sindicat in ceea ce priveste imunitatile prevazute in materie de raspundere civila, precum i concedierea unui membru de sindicat pe motiv de apartenenta la o activitate sindicala sunt considerate ca aducand atingere libertatii de a fonda un sindicat sau de a adera la acesta. - interventia statului in gestiunea sindicatelor. Articolul 5 urmareste sa protejeze libertatea sindicala impotriva oricarei ingerinte a autoritatilor i sa permita sindicatelor sa isi stabileasca propriile reguli. Totusi, nu toate formele de interventie a statului in afacerile sindicale sunt neaparat considerate contrare obiectivelor Cartei. Astfel, de exemplu, se considera ca nu aduc atingere articolului 5: - dezvoltarea unei jurisprudente care admite punerea in practica a raspunderii sindicatelor pentru grevele nelegale. O asemenea posibilitate, care nu urmareste decat sa permita repararea unei pagube cauzate de o fapta ilegala, nu aduce atingere exercitarii dreptului sindical asa cum este avut in vedere de aceasta dispozitie a Cartei; - impunerea obligatiei de a vota pe un buletin secret pentru alegerea liderilor sindicali sau pentru declansarea unei actiuni revendicative. Dimpotriva, urmatoarele fapte sunt considerate ca reprezentand ingerinte in privinta constituirii sindicatelor i aduc atingere libertatii protejate de articolul 5: limitarea prin lege a dreptului unui sindicat sau al unei confederatii de a-si alege sau desemna liderii, stipuland ca doar persoanele care exercita efectiv o activitate in meseria sau profesia in cauza pot fi alese sau desemnate sa exercite asemenea functiuni; interdictia impusa unui sindicat de a lua masuri disciplinare impotriva membrilor care refuza sa participe la greve legale. Se pune problema de a sti daca articolul 5, care garanteaza explicit aspectul "pozitiv" al dreptului sindical (dreptul de a adera la un sindicat), protejeaza in egala masura i aspectul "negativ" (dreptul de a nu fi membru al unui sindicat sau de a se retrage dintr-un sindicat). Principalele aspecte analizate privesc clauzele sau practicile de securitate sindicala (in special monopolul sindical de incadrare in munca) dar i alte cazuri de nerespectare a dreptului sindical. Se poate afirma ca aspectul "negativ" al dreptului sindical este, de asemenea, protejat. Potrivit anexei la Carta, articolul 5 nu ia pozitie in privinta admisibilitatii clauzelor sau practicilor de securitate sindicala. Totusi, orice forma de sindicalism obligatoriu impusa prin lege este considerata incompatibila cu angajamentul care rezulta din acest articol al Cartei. Dintre posibilele incalcari ale dreptului sindical, exemplificam cu urmatoarele situatii: - rezilierea de catre patron a contractului de munca al unui salariat care refuza sa adere la un sindicat ca urmare a existentei unui acord de monopol sindical la incadrarea in munca; - lipsa de protectie impotriva concedierii unui lucrator pe motiv ca acesta nu este membru de sindicat, chiar daca lucratorul respectiv cunostea la data incadrarii sale in munca ca patronul conditiona angajarea in intreprindere de afilierea la un sindicat sau daca a fost informat ca mentinerea sa in intreprindere este conditionata de afilierea la un sindicat; - neacordarea indemnizatiilor de somaj lucratorilor nesindicalizati, in cazul in care cotizatiile la agentiile de somaj sunt finantate din fonduri publice sau din impozitele pe salarii. Privarea unui lucrator de dreptul la protectie economica in caz de somaj reprezinta o masura inadmisibila care nu stimuleaza lucratorii sa devina sau sa ramana membri de sindicat i care este contrara spiritului i literei articolului 5 al Cartei;

- includerea in conventiile colective a unei clauze care acorda prioritate la incadrarea in munca lucratorilor sindicalizati. Aceasta forma legala de presiune impotriva lucratorilor care nu doresc sa se afilieze la un sindicat nu este considerata compatibila cu libertatea sindicala protejata de articolul 5 al Cartei. Dintre dificultatile cu care se confrunta direct organizatiile sindicale sau care limiteaza sau slabesc prerogativele sindicale, in lumina jurisprudentei pot fi mentionate: concedierea lucratorilor ca urmare a unor activitati sindicale; incalcarea dreptului de negociere colectiva al sindicatelor; incalcarea dreptului sindicatelor de a apara interesele propriilor membri; incalcarea dreptului de acces al delegatilor sindicali intr-o intreprindere (acest drept face referire la delegatii sindicali care nu sunt salariati ai intreprinderii respective, iar aplicarea sa se asigura cu conditia respectarii drepturilor i intereselor patronului, i anume buna functionare a intreprinderii i cerintele de confidentialitate i securitate); interventia autoritatilor publice in desfasurarea si organizarea unei greve legale; incalcarea dreptului la intrunire. n sfarsit, articolul 5 priveste i dreptul sindical al functionarilor i in special al membrilor politiei i fortelor armate. Cu exceptia membrilor fortelor armate i politiei, toate categoriile de salariati i lucratori, inclusiv functionarii, au dreptul, potrivit Cartei, la deplina exercitare a libertatii sindicale. Orice restrictie care tinde sa impuna functionarilor publici o apartenenta exclusiva la organizatiile sindicale alcatuite doar din functionari nu este considerata compatibila cu dispozitiile Cartei; de asemenea, orice restrictie a libertatii organizatiilor sindicale din cadrul functiei publice de a se afilia, in mod liber, la federatii sau confederatii este neconforma cu dispozitiile Cartei. Daca textul acestui articol permite eliminarea integrala a libertatii sindicale a membrilor fortelor armate, se observa totusi ca statele contractante nu pot sa limiteze libertatea sindicala a politiei decat cu conditia sa nu ii priveze pe membrii lor de totalitatea garantiilor consacrate de acest articol. De asemenea, orice forma de sindicalism obligatoriu impus prin lege nu este compatibila cu dispozitiile Cartei. Posibilitatea care este acordata, in anumite tari, membrilor politiei de a constitui, in locul sindicatelor, organizatii reprezentative trebuie sa raspunda anumitor conditii pentru ca acestea sa poata fi considerate "organizatii ale lucratorilor" in sensul articolului 5. Astfel, ele trebuie sa fie veritabile asociatii, sa indeplineasca unele dintre functiile sindicatului i sa beneficieze de prerogativele sindicale fundamentale. Pentru ca situatia sa poata fi considerata conforma cu dispozitiile Cartei, organizatiile profesionale ale membrilor politiei trebuie sa poata dispune de anumite prerogative cu caracter sindical, cum sunt responsabilitatea de a discuta conditiile de munca i propria salarizare, precum i dreptul de intrunire. n ceea ce priveste dreptul sindical al membrilor politiei, pot fi exemplificate urmatoarele restrictii autorizate de jurisprudenta: asociatiile acestora pot fi alcatuite exclusiv din membrii ai fortelor de politie, membrilor politiei li se permite sa adere doar la sindicate ale politiei, iar organizatiile sindicale respective sunt autorizate sa adere doar la organizatii sindicale internationale ale politiei. 4.3.4. Articolul 6 privind dreptul de negociere colectiva face parte din asa-numitul "nucleu dur", al drepturilor esentiale, fiind inscris in randul celor noua articole din care statele ce ratifica trebuie sa accepte cel putin sase. n primele trei paragrafe sunt enuntate urmatoarele modalitati de colaborare care trebuie sa fie instaurate intre partenerii sociali: consultari asupra unor probleme de interes comun, negocieri in vederea incheierii conventiilor colective, concilierea i arbitrajul voluntar in vederea solutionarii eventualelor conflicte de munca. Cel de-al patrulea paragraf priveste dreptul

10

lucratorilor i patronilor de a initia actiuni colective in caz de conflict de interese, inclusiv dreptul la greva. n interpretarea constanta a organelor de control al aplicarii Cartei 14, statul ce a acceptat dispozitia paragrafului 1 relativ la consultarea paritara este obligat sa ia masuri pozitive in scopul favorizarii consultarii paritare intre patroni i lucratori sau intre organizatiile acestora, in privinta tuturor problemelor de interes comun si in special a urmatoarelor aspecte: productivitate, randament, igiena, protectia muncii i activitatii sociale. Expresia "consultare paritara" trebuie interpretata ca aplicandu-se oricarei forme de consultare intre partenerii sociali in prezenta sau nu a reprezentantilor Guvernului - cu conditia ca partenerii sociali sa participe pe picior de egalitate. n unele state, consultarea se exercita in cadrul organelor paritare care sunt prezidate adesea de un reprezentant al Guvernului, situatie care este considerata conforma cu exigentele articolului 6 paragraful 1. Aceasta dispozitie nu se aplica tuturor mecanismelor sau organismelor care se reunesc in scopul consultarii dintre lucratori si patroni sau dintre reprezentantii acestora. Articolul 6 paragraful 1 priveste doar domeniul negocierii colective in sensul obisnuit al termenului, i anume in sensul dreptului colectiv al muncii. Acesta vizeaza in special consultarea paritara in comitetele paritare instituite la nivel national, regional, local, in cadrul intreprinderilor i in diferitele sectoare ale economiei, precum i in cadrul functiei publice, astfel incat sa permita patronilor i lucratorilor sa se consulte reciproc asupra unor probleme de interes comun. Statele trebuie sa promoveze consultarea paritara, in special in urmatoarele domenii: - probleme legate de angajare (conditii de angajare, formare profesionala, sanatate i securitate in munca etc.); - probleme economice (gestiunea i conducerea intreprinderilor, durata muncii, ritmul productiei, organizarea i numarul personalului etc.); - afaceri sociale (securitatea sociala, servicii sociale etc.). Potrivit paragrafului 2 relativ la promovarea procedurii de negociere colectiva, partile contractante care au acceptat aceasta dispozitie se angajeaza nu numai sa recunoasca, in propria legislatie, posibilitatea patronilor i lucratorilor de a-si regla relatiile reciproce prin conventii colective, dar i de a promova, de o maniera pozitiva, cu sprijinul unor mijloace adecvate, incheierea unor asemenea conventii, daca stadiul dezvoltarii lor nu este suficient, i sa garanteze, in special, ca partenerii sociali sunt dispusi sa initieze negocierile colective. Daca in cazul functionarilor publici care fac obiectul unui statut legal (si care nu sunt legati printr-un contract de munca) nu se pot aplica procedurile de negociere colectiva, trebuie totusi organizata participarea celor interesati la elaborarea dispozitiilor care urmeaza sa le reglementeze activitatea. Problema privind puterea de interventie a statului in libera negociere colectiva a fost evocata in numeroase randuri. Daca, pe de o parte, un stat nu trebuie, in mod obisnuit, sa intervina in negocierile dintre partenerii sociali, pe de alta parte, interesul general poate impune, in scopul depasirii dificultatilor importante cu caracter economic i social, ca un stat sa intervina de o maniera hotarata in viata economica a natiunii i sa adopte decizii cu privire la materiile care tin, de regula, de domeniul negocierii colective. De exemplu, adoptarea unei legi restrictive care ar permite autoritatilor publice sa puna capat unei actiuni colective, in cazul unei miscari revendicative de mare amploare ce ar risca sa perturbeze grav viata economica, prelungind termenul de valabilitate al conventiilor colective i impunand limitarea intr-o anumita masura a cresterilor salariale este o decizie deosebit de grava care nu se poate justifica decat in virtutea conditiilor pertinente prevazute de articolul G al Cartei. n plus, o asemenea masura trebuie sa aiba o durata limitata, care sa nu depaseasca timpul necesar pentru restabilirea situatiei normale in care exercitarea dreptului la negociere colectiva va fi din nou asigurat. Un alt tip de interventie in negocierea colectiva este recurgerea la arbitrajul obligatoriu: daca un arbitraj obligatoriu avand forta executorie depaseste limitele autorizate prin articolul G,
14

L. Samuel, op. cit., p.151-196

11

aceasta va constitui o limitare a exercitarii efective a dreptului de negociere voluntara protejat de aceasta dispozitie. n cazul concilierii i arbitrajului, reglementate de paragraful 3, s-a apreciat ca procedurile pentru solutionarea conflictelor de munca pot sa rezulte din lege, din conventii colective sau din practicile industriale, iar obiectivul lor este, bineinteles, solutionarea oricarui conflict de munca. Daca intr-un stat procedurile de conciliere stabilite, de exemplu, pe baza conventiilor colective, sunt suficient de eficiente, guvernul in cauza nu trebuie sa instituie proceduri de arbitraj sau sa favorizeze folosirea lor. Este evident ca daca aceste proceduri functioneaza de o maniera satisfacatoare, statul se poate abtine sa intervina. Procedura de arbitraj obligatoriu este considerata conforma cu dispozitiile Cartei numai daca restrictia pe care o presupune face obiectul prevederilor articolului G al Cartei (si anume, restricti si limitari prevazute de lege i care sunt necesare, intr-o societate democratica, pentru garantarea respectarii drepturilor i libertatilor altor persoane sau pentru protejarea ordinii publice, securitatii nationale, sanatatii publice sau bunelor moravuri). Paragraful 4 relativ la dreptul la actiuni colective este cel ce a recunoscut explicit, pentru prima data intr-un tratat international, inca prin Carta din 1961, dreptul la greva care priveste deopotriva, atat lucratorii, cat i patronii, in caz de conflict de interese. Cu titlu de exemplu, prezentam unele interpretari generale ce s-au dat acestui paragraf: - acesta vizeaza atat greva, cat i inchiderea intreprinderii (lock-out), chiar daca aceasta din urma nu este mentionata explicit nici in textul paragrafului 4 al articolului 6, nici in clauza aferenta acestuia din anexa la Carta; aceasta concluzie a fost posibila in considerarea faptului ca inchiderea intreprinderii este principala forma, daca nu singura, de actiune colectiva aflata la dispozitia patronilor pentru apararea propriilor interese; - aceasta dispozitie nu garanteaza dreptul la actiuni colective decat in caz de conflict de interese; rezulta ca ea nu trebuie invocata in cazul conflictelor de drepturi, i anume in special in cazul diferendelor care privesc existenta, valabilitatea sau interpretarea unei conventii colective sau incalcarea unei astfel de conventii, comisa, de exemplu, prin intermediul unei actiuni intreprinse pe durata valabilitatii conventiei in vederea revizuirii continutului sau. - restrictii in ceea ce priveste recurgerea la actiuni colective, chiar in caz de conflict de interese, sunt compatibile cu acest instrument, daca sunt impuse printr-o conventie colectiva; - dispozitiile legislative care consacra eliminarea dreptului la greva al persoanelor incadrate in serviciile publice esentiale pot fi compatibile cu dispozitiile Cartei, in considerarea articolului G al Cartei; compatibilitatea cu dispozitiile Cartei este apreciata in functie de masura in care viata comunitatii depinde de serviciile in cauza; aceeasi problema se pune in cazul dispozitiilor legislative care prevad solutionarea obligatorie a conflictelor de interese care sunt de natura a expune economia nationala la pericole serioase; - dreptul la greva al functionarilor publici ar putea sa faca obiectul unor restrictii in privinta anumitor categorii de functionari, inclusiv membrii ai politiei i fortelor armate, judecatori si inalti functionari; dimpotriva, o suprimare a dreptului la greva pentru toti functionarii publici nu poate fi considerata compatibila cu dispozitiile Cartei. Relativ la greve, in jurisprudenta s-au facut urmatoarele precizari: dreptul la actiune colectiva, inclusiv dreptul la greva, nu poate fi exercitat decat in caz de conflict de interese; grevele pe motive politice nu fac obiectul articolului 6, care urmareste asigurarea exercitarii dreptului de negociere colectiva; restrictiile ce privesc dreptul la greva, cum ar fi, de exemplu, interzicerea grevelor contrare bunelor moravuri sau ordinii publice, sunt acceptabile in masura in care conditiile prevazute la articolul G sunt indeplinite; dimpotriva, nu sunt conforme cu principiile Cartei dispozitiile care urmaresc sa limiteze dreptul la greva doar la grevele care au drept scop incheierea onventiilor colective i sa conditioneze exercitarea acestui drept de interventia unui sindicat (greva putand fi declansata i de un grup de lucratori); - eliminarea totala a dreptului la greva al functionarilor nu este acceptabila, avand in vedere ca notiunea de "lucrator" vizeaza in sensul Cartei i functionarii publici. Totusi, in privinta acestora, dispozitiile articolului G al Cartei i ale anexei la articolul respectiv permit: a) 12

limitarea dreptului la greva, chiar interzicerea sa, pentru anumiti functionari care, in cazul cand l-ar exercita, ar aduce atingere ordinii publice, securitatii nationale, sanatatii publice si bunelor moravuri; b) definirea, pe cale legislativa, a dreptului la greva a carui exercitare poate fi diferita in cazul functionarilor publici in comparatie cu salariatii din sectorul privat. Anumite state au introdus in propria legislatie regula potrivit careia declansarea unei greve are drept consecinta incetarea contractului de munca. O astfel de regula este, in principiu, contrara articolului 6 paragraful 4, avand in vedere ca reprezinta o restrictie la dreptul la greva, dar daca, in practica, cei care participa la greva sunt, dupa incetarea acesteia, deplin reintegrati i daca nu li se aduce atingere drepturilor dobandite anterior, incetarea formala a contractelor de munca cu ocazia grevei nu constituie o incalcare a dispozitiilor Cartei. n ceea ce priveste posibilitatea de concediere a tuturor grevistilor, desi este rar utilizata, aceasta constituie o amenintare deosebit de grava deoarece restrange in mod nejustificat exercitarea dreptului la greva, asa cum este protejat prin articolul 6 paragraful 4 al Cartei. n sfarsit, cum aratam, dreptul de inchidere a intreprinderii nu este mentionat explicit in Carta, dar acesta trebuie considerat ca o garantie fara de care expresia "dreptul patronilor la actiuni colective" nu ar avea nici un sens, inchiderea intreprinderii fiind principala forma de actiune colectiva, daca nu singura, aflata la dispozitia patronilor. Carta nu presupune neaparat ca legislatia i jurisprudenta stabilesc o identitate juridica completa intre dreptul la greva i practica inchiderii intreprinderii. Prin urmare, nu se poate considera ca un stat parte la Carta incalca dispozitiile sale daca nu adopta o legislatie care sa reglementeze dreptul de inchidere a intreprinderii i daca tribunalele competente au dreptul sa impuna unele restrictii in ceea ce priveste exercitarea sa, in anumite situatii specifice, in care acesta ar constitui un abuz de drept sau nu ar putea fi justificat pe motiv de "forta majora" sau de dezorganizare a intreprinderii cauzata de actiunea colectiva a lucratorilor. 4.3.5. Articolul 12 privind dreptul la securitate sociala comporta i el o interpretare in lumina jurisprudentei Cartei. Acest articol despre care se poate afirma ca are un caracter general (avand in vedere materiile reglementate), garanteaza exercitarea efectiva a dreptului la securitate sociala, instituind mai intai principiul stabilirii sau mentinerii unui regim de securitate sociala (paragraful 1), definind apoi nivelul minim al acestui regim (paragraful 2) i prevazand ca acesta trebuie sa fie adus treptat la un nivel mai ridicat ( paragraful 3) si, in sfarsit, solicitand masurile destinate sa asigure egalitatea de tratament intre cetatenii fiecarei Parti contractante i cetatenii altor Parti, precum i acordarea, mentinerea i restabilirea drepturilor acestora (paragraful 4). Carta nu defineste ca atare conceptul de "securitate sociala", dar acesta include, atat prestatii contributive, cat i prestatii necontributive. Securitatea sociala, ca mijloc de protectie mai avansat din punct de vedere social, a "ocupat", de asemenea, din terenul care apartinea in mod traditional asistentei sociale, fapt ce a fost considerat ca reprezentand, in multe privinte, o evolutie pozitiva. Privind paragraful 1 relativ la stabilirea i mentinerea unui regim de securitate sociala, se apreciaza ca acesta are un caracter general, fiind dificil sa se precizeze, in mod concret, ceea ce se cere Partilor contractante. n ciuda existentei unor legislatii de asigurari sociale care prevad prestatii ce privesc anumite riscuri, lacunele importante ale acestor legislatii i nivelul scazut al multor prestatii ridica un serios semn de intrebare in ceea ce priveste calificativul de regim de securitate sociala. Se poate afirma ca exista un "regim" in sensul acestui paragraf, chiar i in absenta oricarei dispozitii in materie de asistenta sociala sau a prestatiilor uneia sau mai multora dintre ramurile enumerate in cele noua parti ale Conventiei OIM nr. 102/1952 privind normele minime de securitate sociala. Se poate aprecia ca ne gasim in prezenta unui regim in cazul in care asistenta sau prestatiile sunt asigurate in majoritatea (deci nu in totalitatea) ramurilor prevazute de Conventia OIM nr.102/1952 sau de Codul european de securitate sociala.

13

Paragraful 2, care solicita mentinerea unui regim de securitate sociala la un nivel cel putin egal cu cel necesar pentru ratificarea Codului european de securitate sociala comporta i el unele sublinieri. Initial, autorii Cartei au propus ca "nivelul" necesar pentru respectarea acestui paragraf sa corespunda celui necesar pentru ratificarea Codului european de securitate sociala, care a fost elaborat in acelasi timp cu Carta. Codul european i Conventia OIM nr.102/1952 enunta aceleasi angajamente, dar un stat trebuie sa accepte trei din noua parti ale Conventiei, in vreme ce in cazul Codului trebuie sa accepte cel putin sase din aceleasi noua parti. n plus, Codul se aplica tuturor lucratorilor fara exceptie, in vreme ce Conventia nu priveste marinarii si pescarii. Partea contractanta, al carei regim de securitate sociala are un nivel cel putin echivalent cu cel necesar pentru ratificarea Codului european de securitate sociala, indeplineste angajamentele enuntate de articolul 12 paragraful 2 al Cartei. Prin urmare, o Parte contractanta care nu indeplineste dispozitiile Codului (fie ca nivelul prestatiilor nu atinge minimul necesar, fie ca anumite riscuri nu sunt acoperite) va fi in mod logic considerata ca nu respecta paragraful 2 al articolului 12 al Cartei. Romania, dupa cum se stie, nu a putut ratifica, pana in prezent, Conventia nr.102/1952 a O.I.M. Pentru a raspunde exigentelor paragrafului 2, Romania ar trebui sa ratifice Codul european de securitate sociala, instrument international ce ridica i mai multe probleme in privinta ratificarii decat Conventia nr.102/1952 a OIM. Reformarea sistemului de securitate sociala, preocuparea pentru imbunatatirea treptata a regimului de securitate sociala au reprezentat prima reactie, dupa intrarea in vigoare a Legii nr.74/1999, a factorilor ce au raspunderi in acest domeniu. Evident, in paralel cu aceste preocupari, se impune trecerea la examinarea conformitatii legislatiei in vigoare cu dispozitiile Codului de securitate sociala, respectiv, cu exigentele Conventiei nr.102/1952 a Organizatiei Internationale a Muncii. Nici examinarea urmatorului paragraf, paragraful 3, relativ la imbunatatirea treptata a regimului de securitate sociala, nu este de natura sa ne conduca la concluzia ca nu se vor ridica probleme in legatura cu modul in care tara noastra intelege sa raspunda cerintelor acestuia. Pentru a respecta articolul 12 paragraful 3, un stat contractant - care a acceptat sau nu paragraful 2 al aceluiasi articol - trebuie sa se straduie sa isi aduca propriul regim de securitate sociala la un nivel cel putin egal cu cel prevazut de Codul european de securitate sociala; un stat contractant care nu se conformeaza paragrafului 2, al acestui articol deoarece regimul sau de securitate sociala, nu atinge nivelul minim prevazut de Codul european de securitate sociala nu poate fi considerat ca respecta dispozitiile paragrafului 3. O imbunatatire care nu priveste decat un singur tip de prestatie sau de ingrijiri poate fi considerata o imbunatatire suficienta. Totusi, se va considera ca o asemenea imbunatatire satisface dispozitiile paragrafului 3 cu conditia ca regimul de securitate sociala sa fie deja conform nivelului minim stabilit prin Codul european de securitate sociala. Pentru a se putea stabili daca s-a produs o imbunatatire i daca un stat indeplineste cerintele paragrafului 3, este necesara o analiza a cresterii costului vietii. Se considera ca o crestere a nivelului prestatiilor ce corespunde doar cresterii costului vietii nu constituie o imbunatatire in sensul acestui paragraf. Probleme tot atat de spinoase va ridica i paragraful 4, ce reglementeaza egalitatea de tratament intre cetatenii partilor contractante in materie de securitate sociala. Interpretand acest paragraf, jurisprudenta a aratat ca dispozitia acestui paragraf include: - pe de o parte, obligatia fiecarei Parti contractante de a lua masurile necesare pentru asigurarea egalitatii de tratament intre cetatenii altor Parti contractante i proprii cetateni; angajamentele astfel asumate nu pot fi considerate indeplinite decat in cazul in care egalitatea de tratament este efectiv asigurata in ceea ce priveste legislatia nationala; - pe de alta parte, obligatia de a se stradui sa permita migrantilor sa isi pastreze propriile drepturi, ceea ce nu se poate realiza decat pe calea unor acorduri bilaterale sau multilaterale; 14

angajamentele astfel asumate nu pot sa fie considerate indeplinite decat in cazul in care sunt intreprinse eforturi suficiente pentru incheierea i punerea in aplicare a acordurilor internationale care asigura mentinerea sau restabilirea drepturilor migrantilor. n cea mai mare parte, legislatia romana a muncii este in concordanta cu exigentele articolelor i paragrafelor ratificate din Carta sociala europeana revizuita. O atare concluzie s-ar fi degajat si daca analiza noastra ar fi privit i celelalte trei articole sau paragrafele numerotate ce au fost ratificate. Meritoriu este faptul ca tara noastra a ratificat Carta sociala europeana revizuita i ca este angajata, cu toata raspunderea, in procesul complex de transformare radicala a legislatiei muncii, respectiv a securitatii sociale, pentru a raspunde standardelor europene in materie. Trebuie sa apreciem, in mod deosebit, prudenta legiuitorului care, daca s-ar fi lasat furat de faptul ca, in aparenta, textul Cartei pare mai mult declarativ, de principiu, ar fi acceptat mai multe angajamente din partea Romaniei. 5. ALTE NORME ALE CONSILIULUI EUROPEI PRIVIND SECURITATEA SOCIALA Eforturile Consiliului Europei au fost concentrate i asupra elaborarii unor texte privind securitatea sociala i asistenta sociala. Ca si in cazul Cartei sociale europene, elaborarea instrumentelor internationale s-a facut cu asistenta tehnica a Organizatiei Internationale a Muncii, influenta unor conventii ale acestei Organizatii fiind, uneori, mai mult decat evidenta. Preocuparile in materie de securitate sociala dateaza inca din anul 1953, cand au fost incheiate doua Acorduri interimare europene privind securitatea sociala, acorduri care au fost completate, in acelasi an, printr-o Conventie europeana de asistenta sociala i medicala. 5.1. Codul european de securitate sociala, elaborat cu asistenta Organizatiei Internationale a Muncii, a fost adoptat in anul 1964, dar a intrat in vigoare abia in anul 1968, cand a fost ratificat de trei dintre statele membre ale Consiliului Europei; pana in prezent Codul a fost ratificat de 16 state. Precizam ca, in anul 1990, Codul a fost revizuit i este deschis spre semnare statelor membre. Si in cazul Codului european de securitate sociala, ca i in cazul Cartei, o analiza comparativa releva faptul ca acesta adapteaza la Europa, ridicand nivelul protectiei sociale, Conventia nr. 102/1952 a Organizatiei Internationale a Muncii privind securitatea sociala (norme minime). n privinta persoanelor ce sunt supuse protectiei sociale, textele Conventiei nr. 102/1952 i ale Codului sunt analoage, cu exceptia prestatiilor familiale. Nivelul prestatiilor prevazut de Cod este identic cu cel al Conventiei nr. 102/1952, dar, spre deosebire de aceasta, Codul nu contine aceleasi clauze de suplete pentru tarile mai putin dezvoltate, pe care le prevede Conventia O.I.M., clauze potrivit carora un stat o poate ratifica, daca accepta cel putin trei domenii din cele noua cat fac obiectul ei, urmand ca, pe masura progresului din legislatia interna, sa acopere i alte domenii ale protectiei sociale15. Dupa cum se poate observa, Romania - care inca nu a ratificat Conventia nr. 102/1952 nu este in masura, la ora actuala, sa ratifice Codul european de securitate sociala care, independent de sublinierile de mai sus, reprezinta un progres in procesul codificarii securitatii sociale. 5.2. Codul european de securitate sociala a fost completat prin Conventia europeana de securitate sociala - adoptata in anul 1972 si intrata in vigoare in anul 1977 - care prevede egalitatea de tratament in materie de securitate sociala intre nationali i straini i mentinerea drepturilor castigate in strainatate, ca i transferul prestatiilor intre tarile interesate. Conventia a
15

A se vedea A. Popescu, Introducere in dreptul international al muncii, T.V. B., Bucuresti, 1982, p.94

15

fost ratificata doar de Austria, Belgia, Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania i Turcia, fiind semnata i de Germania, Grecia i Irlanda. Din punctul de vedere al persoanelor, Conventia este aplicabila tuturor conationalilor statelor contractante, refugiatilor si apatrizilor care isi au rezidenta pe teritoriul acestor state, ca si membrilor familiilor lor i urmasilor acestora. Sub raportul prestatiilor, Conventia acopera toate prestatiile de securitate sociala (boala i maternitate, invaliditate, batranete i prestatii de urmas, accidente de munca i boli profesionale, alocatii de deces, somaj si prestatii familiale). Conventia priveste, deopotriva, regimurile generale de asigurari sociale, cu caracter contributiv sau fara acest caracter. Definind domeniul de reglementare al acestei Conventii, s-a subliniat, judicios, ca ea nu este aplicabila doar salariatilor, din moment ce priveste pe toti cei care, intr-o masura sau alta, dintr-ocauza sau alta, au nevoie de prestatii sociale pe teritoriul oricarui stat ce a ratificat conventia16. Conventia a fost completata cu un Acord complementar. Conventia europeana de securitate sociala a fost elaborata, atat cu observarea diversitatii legislatiilor europene (spre exemplu, tarile nordice au un sistem de securitate sociala bazat pe asistenta publica, spre deosebire de celelalte state occidentale ce se bazeaza pe sistemul asigurarilor sociale), cat i a unor instrumente ale Organizatiei Internationale a Muncii, cum ar fi Conventia nr. 118/1962 asupra egalitatii de tratament in domeniul securitatii sociale. Dupa cum se poate lesne observa, Romania nu este inca in masura sa ratifice aceasta Conventie, fie i pentru ca nu ar putea sa mentina drepturile castigate in strainatate i sa asigure transferul prestatiilor cu tarile interesate, membre ale Consiliului Europei. 5.3. n conceptia Consiliului Europei, Conventia europeana de securitate sociala nu reprezinta decat un element - fara indoiala, esential - al ansamblului de reglementari pe care Consiliul intentioneaza sa le edicteze. Conventia a fost elaborata in paralel, i in corelare fireasca, cu o alta conventie in materie, i anume: Conventia europeana privind statutul juridic al lucratorului migrant, adoptata, este drept, abia in anul 1977. n consens cu cea mai mare parte a conventiilor bilaterale sau multilaterale de securitate sociala, Conventia europeana de securitate sociala este fondata pe principiul reciprocitatii, dar intr-o conceptie mai larga, vizand legislatiile, ramurile i regimurile de securitate sociala. Reciprocitatea poate fi deci apreciata, judicios, drept o reciprocitate globala, deoarece vizeaza ansamblul sistemului de securitate sociala al statelor contractante, fara a impune o echivalenta legata de avantajele acordate pentru fiecare risc social17. Acest mod de reglementare este deci favorabil lucratorului migrant - ce provine, de regula, din tari mai putin dezvoltate - permitand lui i membrilor familiei sale, cu unele circumstantieri, sa beneficieze de ansamblul prestatiilor de securitate sociala din tara de primire. Daca ar trebui sa se faca o apreciere generala asupra acestui instrument european, s-ar putea afirma, temeinic, ca a contribuit la edificarea unei constiinte social - europene, pentru ca a favorizat nu numai protectia lucratorilor migranti, dar i o evolutie de apropiere intre legislatiile de securitate sociala la scara europeana18. Romania nu este insa pregatita - sub aspect legislativ i al resurselor financiare - sa ratifice aceasta Conventie. 6. INFLUENTA REGLEMENTARILOR CONSILIULUI EUROPEI ASUPRA DREPTULUI INTERN

16 17

N. Valticos, op. cit., p.418

A se vedea G. Perrin, Un nouvel instrument multilateral pour la protection des travailleurs migrants, in "Revue belge de securit sociale", 1/1973, p.5 18 Ibidem, p.35.

16

Consiliul Europei a desfasurat o importanta i extrem de utila activitate de elaborare i punere in aplicare a unor instrumente internationale in domeniul social. Unele dintre acestea cum sunt Carta sociala europeana si, in general, normele privind securitatea sociala - rezolva, prin ratificarea de catre statele membre, o multitudine de probleme pe care le ridica o stransa cooperare economica, sociala i politica intre statele europene. Abordarea problematicii instrumentelor elaborate de Consiliul Europei - precum apreciem ca a rezultat din cele expuse este dificila, in conditiile in care aceasta organizatie a desfasurat, pe parcursul a peste patru decenii, o ampla activitate de conceptie normativa, care aspira sa cuprinda aproape toate ramurile stiintei dreptului. Dreptul european, creat in cadrul Consiliului Europei, nu a aparut insa pe un teren gol, fiind rezultatul atat al unor experiente pe plan intern ale statelor membre, cat i al valorificarii experientei unor organizatii internationale prestigioase din sistemul ONU, cum este cazul Organizatiei Internationale a Muncii i al Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Influenta conventiilor i acordurilor Consiliului Europei asupra legislatiei romane a muncii i securitatii sociale este considerabila, atat prin conventiile pe care Romania va fi in masura sa le ratifice, cat i prin acelea care nu pot fi inca ratificate, dar care vor inrauri, indiscutabil, conturarea unor solutii moderne ale legislatiei noastre. O atare influenta a conventiilor i acordurilor la care ne referim se va putea masura atat prin modificarile ce vor fi aduse inaintea ratificarii (pentru a se infaptui concordanta legislatiei cu acordul ori conventia ce urmeaza sa se ratifice), cat i dupa ratificare. Unele instrumente europene nu vor atrage modificarea dreptului intern, altele vor solicita modificari de fond ale acestuia; uneori este posibil ca ratificarea sa aiba drept efect introducerea anumitor norme noi, necunoscute, pana in prezent, legislatia romana a muncii si, respectiv, securitatii sociale. Sub un alt aspect, influenta instrumentelor Consiliului Europei va fi, mai mare sau mai mica, in raport cu obiectul insusi al conventiei sau acordului. Dreptul european, plamadit in structurile i organismele Consiliului Europei, exclude, ab initio, posibilitatea inlocuirii dreptului national al muncii al fiecarui stat membru, ceea ce constituie deosebirea esentiala dintre dreptul european al Consiliului Europei i dreptul european al Uniunii Europene (dreptul comunitar al muncii). n sfarsit, dupa parerea noastra, incorporarea in legislatia romana a conventiilor i acordurilor Consiliului Europei, in general, si a celor privind dreptul muncii, respectiv, al securitatii sociale in special, va influenta, firesc, ansamblul dreptului roman (practic, toate ramurile de drept), influenta care va avea, intotdeauna, un sens pozitiv, de imbunatatire a legislatiei noastre. n acelasi timp, ea se va reflecta, direct sau indirect, atat asupra continutului ei, cat i asupra tehnicii legislative, prin orientarea generala a politicii social juridice a statului nostru, orientare ce va avea un caracter politic, juridic, moral etc., dupa cum se va putea manifesta i interdisciplinar.

17