La Tiganci

de Mircea Eliade nuvela fantastica Scrisa la Paris in 1959, nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade (1907-1986) a aparut pentru prima oara in anul 1962 in revista "Destin" de la Madrid, iar la noi in 1967, in revista "Secolul XX", fiind apoi inclusa in volumul "La tiganci si alte povestiri", cu un studiu introductiv de Sorin Alexandrescu. Nuvela face parte din literatura contemporana, fiind o nuvela fantastica, scrisa dupa al doilea razboi mondial, perioada in care Eliade ilustreaza ideea ca o pozitia dintre real si ireal, dintre sacru si profan se estompeaza, intre acestea nemaiexistand hotare bine determinate. Constructia subiectului. Mituri si semnificatii Perspectiva narativa se defineste prin naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a. Actiunea este plasata in Bucurestiul de alta data, cadru temporal si spatial spiritual des intalnit in opera literara a lui Eliade, intrucat el considers ca "orice loc natal constituie o geografie sacra. Pentru cei care l-au parasit, orasul copilariei si adolescentei devine totdeauna un oras mitic. Bucurestiul este, pentru mine, centrul unei mitologii inepuizabile." (M.Eliade - "Incercarea labirintului"-1978) Realizarea fantasticului in aceasta nuvela se face prin imbinarea planului real cu planul ireal, secventele narative fiind dominate, pe rand de unul din aceste planuri. Epicul dublu este relevat de existenta in planul secund a unor elemente semnificative, apartinand celuilalt plan decat cel dominant in secventa epica respectiva. Altfel spus, epicul dublu este construit din doua planuri, unul real si altul ireal, care merg paralel si concomitent pe parcursul intregii nuvele, numai ca unul este planul principal si celalalt cel secundar, schimbandu-se intre ele, conform secventelor epice care compun nuvela. Nuvela se structureaza in opt secvente epice, conform planului real si ireal dominant (epicul dublu), distribuite simetric, cu intrari si iesiri din timp si din lumi paralele: - secvenfa I- domina planul real; in plan secund este planul ireal; - secvenfele II-III-IV domina planul ireal; in plan secund este planul real; -secventele V-VI-VII- domina planul real; in plan secund este planul ireal; - secvenfa VIII- domina planul ireal, avand si cateva elemente ale realului. "La tiganci" este construita pe tema hierofaniei, a manifestarii sacrului in profan, sugerand trecerea spirituala a omului dinspre viata spre moarte. Sacru este un concept cu acceptia de sfant, care inspira sentimente luminoase si inaltatoare, ceea ce este dincolo de lumea concreta, banala, iar profan inseamna nepriceput, necunoscator, ignorant, laic. Incipitul nuvelei este reprezentat de monologul interior al profesorului Gavrilescu, in formula autoadresarii, despre sansa omului intr-o existenta inabusitoare. Secventa I este dominata de planul real, dar in secundar se manifesta irealul, prin cateva elemente cu semnificatii mitice si mistice. Profesorul Gavrilescu se intoarce acasa cu tramvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura "incinsa si inabusitoare" fiind obsedat de colonelul Lawrence "si de aventurile lui in Arabia", despre care nu stia mare lucru, ci numai ca "arsita [...] I-a lovit in crestet [...] ca o sabie". Cautand portmoneul ca sa-si cumpere bilet, vine vorba de locul numit "la tiganci", despre care unul dintre calatori, crede ca "e o rusine", dar Gavrilescu este fascinat de acest spatiu, considered ca "pe o arsita ca asta, e o placere", fiind umbrit de nuci batrani. O alta obsesie a profesorului este monotonia vietii cotidiene, sugerata de obisnuintele zilnice, "trec regulat cu tramvaiul asta de trei ori pe saptamana", desi el ar merita altceva pentru ca are "o fire de artist...". Banalitatea vietii (profanul) este definita de interese materiale, Gavrilescu socotindu-si castigul in bani si lectii de pian, care l-au obosit spiritual. Isi aduce aminte ca si-a uitat "servieta cu partituri" la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, din strada Preoteselor. Coboara din tramvai cu intentia sa-l ia in sens invers pentru a-si recupera servieta, se simte foarte "obosit, istovit", desi este inca "in floarea varstei", avand numai patruzeci si noua de ani. Isi aminteste de tinerete, atunci cand nu-l interesa aspectul material al vietii, "cand esti tanar si esti artist, le suporti pe toate mai usor", la Charlottenburg, cand era nemancat si "fara un ban in buzunar". Aude uruitul tramvaiului trecand pe langa el, il pierde, il "saluta lung cu palaria" si exclama: "Preatarziu!". El isi ia astfel ramas bun de la lumea reala, ca atunci cand, "pe timpuri, Elsa pleca sa petreaca o luna la familia ei". Epicul dublu in aceasta secventa este realizat prin cateva elemente nefiresti, ireale, ce vor deveni laitmotive pe parcursul nuvelei: caldura dogoritoare dilata parca gesturile, isi cauta portmoneul si intarzie cumpararea biletului, se confeseaza calatorilor din tramvai, obsesia colonelului Lawrence, bordeiul tigancilor ca spatiu misterios de initiere spirituala. Obsesia vietii banale (de trei ori pe saptamana merge cu acest tramvai), palaria, banii, incapacitatea batranului de a sesiza "racoarea" bordeiului sunt atitudini si ganduri ale vietii materiale, ale realului, semnificatii ale profanului, ale lumii obisnuite, ce devenise sufocanta pentru profesor. Gavrilescu este atras de umbra si racoarea nucului din gradina "tigancilor" si, fara sa-si dea seama, se trezeste in fata portii, unde "il intampina o neasteptata, nefireasca racoare". Secventele II,III si IV se desfasoara in locul numit "La tiganci" si sunt dominate de planul ireal, sugerand pregatirea spirituala initiatica pe care Gavrilescu trebuia sa o parcurga dinspre viata spre moarte. Il intampina "o fata tanara, frumoasa si foarte oachesa", care-l conduce catre "o casuta veche",

in timp ce Gavrilescu aude in departare uruitul metalic al tramvaiului, care "i se paru insuportabil". Batrana ii cere sa-si aleaga o fata, dintre "o tiganca, o grecoaica, o ovreica", deoarece Gavrilescu respinsese nemtoaica ("nu nemtoaica"). Baba ii cere trei sute de lei, iar el socoteste din nou ca suma este contravaloarea a "trei lectii de pian" si se confeseaza spiritual "sunt artist", motivand ca "numai pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pura". Ceasul de la bordeiul tigancilor statuse, intrucat notiunea de timp avea aid alte dimensiuni, "nu e graba [...] avem timp", O emotie puternica puse stapanire pe el, si "se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar". In bordei il intampina cele trei fete pe care le alesese, o tiganca, o grecoaica si o ovreica, i se face sete, stare motivata de caldura obositoare pe care o indurase afara, in lumea reala. Fetele se amuza de starea lui confuza, semn ca el se desprinsese de lumea reala, ale carei repere nu se mai regasesc aici si constata ca lui ii este frica. Gavrilescu se apara, motivandu-se din nou spiritual, ca a trait "un vis de poet" si a simtit in tinerete "o pasiune nobila", a iubit-o pe Hildegard, asadar are pregatirea spirituala superioara de a putea depasi barierele vietii reale, catre o alta lume. Cu toate acestea, el nu poate ghici tiganca, nu poate trace prima proba initiatica, asadar el nu poate transcede spiritual si fetele il prind intrun cerc ametitor, "ca intr-o hora de iele". El isi pierde cunostinta, intra intr-o stare superioara de vis, care este prima treapta spre initiere. Gavrilescu se trezeste ametit si confuz, intr-o lume ciudata, incaperea ii este total necunoscuta, cu paravane multicolore, cu saluri si broderii si se gandeste ca totul "era o iluzie", obiectele fiind reflectate si multiplicate de oglinzi. Simte o fericire totala, "o nemaipomenita beatitudine i se risipi ca un fior cald in tot trupul", isi aminteste ca visase, incurca elementele reale (arsita) cu amintirile din tinerete si se refugiaza in arta. Fetele isi reproseaza reciproc faptul ca l-au lasat sa se agate de amintirile lumii reale, care sunt piedici in evolutia initierii spirituale, de aceea "s-a incurcat din nou" si "n-o sa mai stie cum sa iasa". Ele insista sa ghiceasca tiganca, deoarece n-o sa-i para rau. Gavrilescu nu poate ghici, pentru ca, spun ele, "si-a adus aminte de ceva si s-a pierdut, s-a ratacit in trecut". Daca el ar fi ghicit tiganca, pentru ca "asta-i jocul", l-ar fi plimbat prin toate odaile, "ar fi fost foarte frumos", dar el "se repezi la pian" si incepe sa cante cu "toata puterea", parca ar fi vrut sa intre tot mai adanc intr-o stare artistica superioara. Se simte singur in aceasta lume total necunoscuta pentru el, se loveste de paravane sau obiecte neidentificate, "caci nu le cunostea formele", caldura il sufoca din nou, nu se mai recunoaste pe sine, este "mai slab decat se stia, cu oasele iesindu-i prin piele [...] asa cum nu se mai vazuse niciodata". Se simte infasurat strans intr-o draperie, ca intr-un giulgiu mortuar si intelege ca "se va sufoca", pierzandu-si total perceptia lumii inconjuratoare, "sunetele pareau inecate in pasla". Semnificatiile acestor secvente sugereaza manifestarea sacrului in profan - hierofania-: bordeiul ilustreaza mitul labirintului, ca simbolal al trecerii dinspre viata spre moarte, un spatiu initiatic catre o alta lume spirituala; baba care cere vama la intrarea in bordei poate semnifica Cerberul, paznicul integru al portii Infernului; fetele simbolizeaza ielele (mitul ielelor spune ca cine le vede dansand moare) sau Preotesele (care oficiau ritualul mortii in templele antice) sau Parcele sau ursitoarele; cifra trei este mistica, avand puteri magice asupra spiritului. Initierea lui Gavrilescu este greoaie pentru ca profanul din el este o frana, el agatandu-se mereu de trecut, de viata reala, concreta. Visul este o prima treapta a initierii, iar zbuciumul lui de a scapa din draperia care il strangea ca un giulgiu poate fi cosmarul traversarii materiei de catre spirit. Gavrilescu, ales in mod anume dintre indivizii oarecare, stersi, anonimi, traieste o experienta initiatica, de care uneori se teme, alteori nu o constientizeaza. Personajul este neimplinit pe plan erotic, deoarece el fusese nevoit sa renunte la iubita sa, Hildegard, pentru Elsa, din datorie civica, decizie impusa de norme sociale (exterioare lui). Neimplinirea lui este si pe plan profesional, el devenind un biet profesor de pian "pentru pacatele mele" si incearca sa se regaseasca spiritual: "eu nu sunt oricine [...], sunt artist". Cu toate cestea, ca orice om, Gavrilescu se teme de moarte: "Ti-a fost frica!". Secventele V, VI Si VII sunt dominate de planul real, in care revin gesturile, obsesiile si simbolurile din prima secventa, ca sugestie a vietii mereu aceeasI, monotona, banala, obositoare. Gavrilescu povesteSte babei stadiul initierii lui, accentuand chinul din ultima etapa a traversarii starii de la materie la spirit, "m-am vazut gol si am simtit draperia strangandu-se in jurul meu, ca un giulgiu [...] ce-am mai patimit", face legatura cu viata reala, apeland la aceeasi oboseala sugerata de "caldura" si de "colonelul Lawrence". Intrand in lumea reala, se urca in tramvai, se confeseaza calatorilor, spunandu-le ca si-a uitat servieta in strada Preoteselor si le marturiseste obsesia neimplinirii: "Eu, pentru pacatele mele sunt profesor de pian, dar n-am fost facut pentru asta...". Coboara din tramvai la statia Preoteselor si constata ca la nr.l8 nu mai locuieste doamna Voitinovici si nici Otilia, ci familia Georgescu. 0 vecina ii spune ca doamna Voitinovici se mutase de opt ani in provincie, dupa ce se casatorise Otilia. Totul este confuz pentru Gavrilescu, se urca in tramvai, isi cauta portmoneul, revine obsesia colonelului Lawrence, da taxatorului o bancnota si afla ca banii se schimbasera de un an, discutia despre "tiganci" starneste reactii pseudoscandalizante ("e o rusine"), Gavrilescu "se simti deodata obosit, istovit". Se intoarce acasa, unde constata ca acolo locuieste altcineva, dupa care se duce la carciuma din apropiere si afla ca sotia lui, Elsa, plecase in Germania, "dupa ce a disparut Gavrilescu. La toamna se implinesc 12 ani". Gavrilescu se urca intr-o birja si cere sa-l duca la "tiganci", atmosfera tine de fantastic, este o noapte frumoasa si miroase a regina-noptii. Birjarul, "fost dricar", sensibil ("imi plac florile, caii si florile"). "fire de artist", il ajuta sa ajunga dincolo, trecandu-l prin locuri impuse de traditia inmormantarii, urmand un drum prestabilit, oprindu-se "In dreptul bisericii", sunt "fel de fel de flori" si-l consoleaza "n-o sa va para rau...". Ultima secventa este dominata de planul ireal si se petrece "la tiganci", unde Gavrilescu este primit de baba, plateste suta de lei, constata ca "e tarziu" si-si cere iertare. Baba continua initierea lui Gavrilescu, il previne sa nu se rataceasca iar, ii spune parola ("Eu sunt, m-a trimis baba") si-i explica drumul: "sa numeri sapte usi. Si cand oi ajunge la a saptea, sa bati de trei ori". Se incurca in numararea usilor, se simte sleit de puteri, intra intr-o camera la intamplare si deodata simte "un parfum uitat", acela al lui Hildegard. Gavrilescu se disculpa, ii explica ce se intamplase in tinerete, cand starea spirituala fusese

invinsa de starea materiala "daca as fi avut ceva bani la mine...", dar acum "nu mai am nici casa, nu mai am nimic". Hildegard, care poate semnifica mitul luntrasului Caron (care caiauzea sufletele mortilor din lumea vie in lumea cealalta, peste apa Styxului) ii spune "vino cu mine", lui Gavrilescu ii "e frica" si incearca o ultima "agatare" de real, "ah, palaria [...] si voi sa se intoarca". Hildegard se mira ca el inca nu intelege ce i se intampia, fiindu-i greu sa accepte si da vina pe faptul ca "sunt cam obosit", dar "parca incep sa ma simt mai bine...". Se urca amandoi in trasura si acelasi birjar ii duce "spre padure, pe drumul al mai lung", timpul fiind definit si acum de alte dimensiuni ("mana incet. Nu ne grabim.. .") Gavrilescu intra intr-o stare superioara, a visului ("as, crede ca visez"), singura care permite omului sa acceada in lumea spirituala: "Toti visam [...] Asa incepe. Ca intr-un vis...". Semnificatii: Nuvela ilustreaza aspiratia omului sensibil, a artistului de a atinge absolutul prin propria menire: "Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian. Dar eu traiesc pentru arta pura". Setea omului superior de a atinge absolutul in cunoastere este asemanatoare cu aceea a lui Dionis din nuvela eminesciana: "Iata o ocazie ca sa-ti imbogatesti cunostintele" (isi spusese Gavrilescu atunci cand intrase in bordeiul tigancilor). Dorinta de a patrunde in Shambala presupune lupta (trebuie sa fii tanar, puternic si Gavrilescu este istovit), trebuie sa ai curaj ( si lui Gavrilescu "ii e frica") si trebuie sa fii incarcat de iubire (si el nu se implinise erotic). Nuvela exprima drama unui ratat, a unui om ce s-a lasat dominat de profan, de viata monotona care-l apasa, de banalitatea simbolizata de caldura sufocanta. Deoarece este o specie epica de intindere medie, cu un singur plan narativ, un conflict concentrat, cu personaje puternic individualizate, opera literara "La tiganci" de Mircea Eliade este o nuvela. Ca in orice nuvela fantastica, in aceasta creatie literara se manifesta aria echivocului, a ambiguitatii, realizata din imbinarea realului cu irealul. Fantasticul nuvelelor scrise de Mircea Eliade dupa razboi aduc in prim plan personaje care traiesc experiente insolite. Referindu-se la aceasta proza fantastica, Dumitru Micu afirma: "Pe diferite cai, unor insi comuni li se revela sacrul. Respectivii devin actorii unor intamplari care, fara a fi palpitante, exceland chiar prin banalitate, unele ii smulg pana la urma din iluzie, din insignifiant, din profan si ii transporta pe celalalt taram, al permanentelor".