Krepkaya

De Adrian Ioniţă

Tavanul e acoperit cu izolaţie roz bon-bon şi o folie de plastic semi-

transparentă. Sub folie, doi şoareci se plimbă de parcă ar fi pe patinoar.
Ciudat să observi lumea de sus, privind prin oglinda unei ape dozate să fie
schimbată ciclic. Îmi ţin răsuflarea, pentru că nu vreau să pierd acest
spectacol. Izolaţia de vată se transformă într-o Piaţă Roşie cu turnuri glazate
în aur, turquoise şi verde banan. Cei din ea, se uită către mine în sus, de
parcă aş fi baronul Munchausen. Nimeni nu zîmbeşte. Zâmbetul este
considerat un sindrom. Ca să zîmbim, avem nevoie de un motiv serios, dacă
se poate, de o sticlă de vodcă pe masă. Timpul zboară. Devine elastic. Dar
ce-ţi pasă? Nu eşti în stare să fii punctuală. Întilnirea din Piaţa Roşie este la
4.00 PM. Te văd pe partea cealaltă a pieţei sub piciorul şoricelului absent.
Stai şi aştepţi să treacă timpul. Este un joc al puterii, moştenit de la Petru cel
Mare. Da, vrei să îmi areţi că rupi orce regulă, inclusiv cele pe care le faci tu
însuţi. A fi direct şi onest, cere o doză de ciobănie.

Vii la întâlnire cu o oră întârziere şi îmi dai o palmă. De emoţie. Pentru că

aşa ai fost obişnuită. După aceea mă alinţi, mă tulburi, mă dezorientezi.
Acasă ne aşteaptă o masă pregătită cu bunătaţi, icre negre, telemea, cozonac,
somon afumat, şi o sticlă de vodcă transpirând ispititor. Ai un bunic împăiat,
aşezat pe un scaun de nuiele, o familie gălăgioasă, veselă şi agitată, care
mă împinge să mănânc de parcă am fi pe front. Apoi cazi pe gânduri şi te
uiţi pe fereastră la pomul din curte. N-ai vorbit mult timp. Pentru că sunt un
străin. Te-am întrebat dacă există o stradă Miciurin în Moscova, şi te-ai uitat
prin mine. Ochii, căzuţi pe rama de jos a pleoapelor. Semn că sufletul, prea
ocupat cu sine, a tras obloanele. Trecerea la conversaţie a fost directă, lipsită
de orce legatură.

-"Cravata" ai spus, de parcă ne cunoşteam de-o viaţă.

- "Oh, ye, am cumpărat-o cu cinci dolari în New York"
-"Vezi, şi vă miraţi de ce vă vorbeşte lumea".

Deodată, totul devenise "noi " şi "voi". Dar de ce mă mir? Am crescut în

universuri diferite. Nu râdem la aceleaşi bancuri, când vezi lumea stând la
coadă, te pui la rând fără să întrebi ce se vinde. Eu, trec mai departe. Pentru
că am fost obişnuit cu abundenţa. Sunt atras de un Dollar Store sau un
Garage Sale, motiv pentru care ai să mă consideri tot timpul un zgârcit. Când
ţi-am scris că am găsit un bilet de avion cu zece dolari mai ieftin, nu mi-ai
răspuns zece zile.

- "Atât merit eu, zece dolari?"

Un fir de păr a căzut în apă, şi imaginea din oglinda ei s-a voalat. Diferenţe
culturale. Mai bine nu vorbesc despre bani. Prima dată când am atins acest
subiect, m-ai întrebat cât fac pe oră. Aşa din senin, de parcă ai fi întrebat cât
consumă o maşină la suta de kilometri. Apoi, vorbind despre taxe, ai
strâmbat din nas:

-"Alt motiv mistic, să nu mă inviţi la Bolshoi?"

De când ai aflat că mâncarea pentru câine mă costă 120 de dollari pe lună,

orce discuţie despre preţuri a fost raportată la ea. Apoi a venit criza. La
televizor rula Titanic. Eu, un pasager pe puntea de sus, care aruncă copiii
peste bord. Tu, închisă fără scăpare, undeva pe puntea de jos. Condamnată
de soartă să mori înghiţită de ape. Două zile ai plâns îndelung în braţele
bunicului împăiat...

-"Chiar trebuie să-ţi vadă lumea sfârcurile prin bluză?"

Ai sărit cu gura pe mine de parcă atacam Mama Rusia. Faci tot
timpul comparaţii între noi şi voi, dar nu suporţi nici o observaţie din partea
mea. Un lucru m-a ridicat totuşi în ochii tăi. După borscht, la cel de-al
patrulea pahar de vodcă, am luat sticla de pe masă. Ţi-am simţit privirea
alunecând pe mânecă, şi te-am privit pe neaşteptate în ochi. Ai tresărit uşor,
de parcă doreai să scuturi din minte un gând persistent. Apoi, ţi-ai îndreptat
privirea în jos. Aveai nevoie de un bărbat puternic, care să domine situaţia.

-"Nas Darovia!!!" M-am ridicat brusc în picioare, şi i-am privit pe cei de la

masă în tăcere. Un moment apreciat ca forţă de caracter. Am pus sticla la
gură, şi am sorbit-o dintr-o singură înghiţitură. Am trântit-o la podea, şi
cioburile ei au sărit în toate direcţiile.
Kallinka, Kalinka, Kalinka Maya... Kallinka, Kalinka, Kalinka Maya.
Am dansat până noaptea târziu. Vecinii au început să bată cu mătura în
tavan, şi nu ne-am oprit decât atunci când au aruncat un ghiveci de flori prin
geam.

-"Larry, spune-mi că iubeşti Rusia, Larry" mi-ai spus cu respiraţia fierbinte

şi ochii arzători. Camera se învârtea cu noi. Te-am luat în braţe şi te-am
sărutat pătimaş pe gură. Am făcut dragoste pe masa din sufragerie printre
farfurii de măsline şi tarte de căpşuni. Ai lovit vaza de flori cu cotul, şi apa ei
s-a prelins peste sânii tăi încordaţi de patimă. M-am lovit cu capul de
candelabru, dar nu mai simţeam nimic. Desenam un romb între picioarele
tale. Eram în război...

Cea mai mare realizare din copilăria mea a fost să fluier printre dinţi. Să faci
dragoste şi să fluieri, sună bizar. Cred că geamul spart şi perdeaua ridicată de
vânt sunt de vină. Te-ai încordat ca un arc, şi mi-ai acoperit buzele cu un
sărut.

-"Nu, nu e bine să flueri Larry, că îmi flueri banii".

Era prima dată când am realizat cât de superstiţioasă eşti. Fără să vreau, m-
am uitat la bunicul împăiat din colţul camerei. Cineva a pus pe genunchii săi
o pătură. Oglinda era acoperită cu steagul Rusiei. Spatele meu era sfâşiat.
Şoriceii din Piaţa Roşie au început să facă slalomuri. Poate că au şi ei un
"rush hour". Cel mai simplu, ar fi să scot folia de plastic, şi patinoarul lor s-a
dus. Dar nu pot să fac asta. Aş distruge o realitate împachetată special pentru
noi. Şi totuşi, nu sunt sigur. În schimb, tu întotdeauna ai fost
sigură. Argumentele noastre se sfârşesc ca în Jurassic Park. Tu un parc, eu
un dinosaur. Aşa eşti tu. Singurul lucru care nu se schimbă, este sticla de
vodcă şi bunicul împăiat.

-"Aş vrea să mă accepţi pentru ceea ce sunt"

Mereu, şi mereu, aceaşi poveste: îmi dai o palmă şi apoi îmi spui să îţi cer
iertare. După care arunci cu vaza, farfuriile de muştar, şi paharele. Paharele.
Asta respect! Cioburile aduc noroc şi reînoire. Mereu avem nevoie de
înoire.

-" Larry, nu-i aşa că o să mă ierţi? "

Este imposibil să zic nu. Cum să mă lupt cu o Katiuşă? Întotdeauna am

admirat asta la tine. Vremea, Siberia, caderea Stalingradului ? Când ne
urcăm în taxi, te pui pe scaunul de lângă şofer, şi nu-mi rămâne decât să
cârpesc conversaţia la stopuri. Dar cum am mai zis, sunt un bărbat care ştie
să îşi ţină udul.

-"Totusi, serios, ce ai găsit la mine? " am întrebat într-o zi.

-"Dacă crezi cumva că m-au interesat banii, te înşeli" mi-ai spus în timp ce
îţi pictai unghiile cu ojă.
-"Ai nevoie de un bărbat, sau de o ţară?"
-"Nie ponimaio pa ruski" ai răspuns, suflând peste unghii.

-"Şi, mai trage odată apa!"

copyright 2007, Adrian Ioniţă