Contabilitatea i poziia financiar Deciziile economice care sunt luate de utilizatorii situaiilor financiare necesit evaluarea capacitii unei

instituii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului i a perioadei i siguranei generrii lor. n ultim instan de aceasta depinde, de exemplu, capacitatea ei de a-i plti angajaii i furnizorii, de a plti dobnzi, de a rambursa credite i de a realiza programele administrative. Utilizatorii sunt mai n msur s evalueze aceast capacitate de a genera numerar sau echivalente ale numerarului dac le sunt oferite informaii concentrate asupra poziiei financiare, performanei i modificrilor poziiei financiare a instituiei. Poziia financiar este influenat de resursele economice pe care le controleaz, de structura sa financiar, de lichiditate i solvabilitatea sa, precum i de capacitatea de a se adapta schimbrilor mediului n care i desfoar activitatea. ntr-o accepiune mai simplist poziia financiar definete potenialul economic i financiar al unei anume entiti, nsemnnd patrimoniul propriu, patrimoniul administrat, valoare patrimonial just i capacitatea acestuia de a genera beneficii economice. Informaiile despre resursele economice controlate de instituie sau de care poate dispune aceasta i capacitatea sa din trecut de a modifica aceste resurse sunt utile pentru a anticipa fora instituiei de a genera numerar sau echivalente ale numerarului n viitor. Informaiile despre structura financiar sunt utile pentru anticiparea nevoilor viitoare de creditare i a modului n care profiturile i fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate ntre cei care au un interes fa de administraie; acestea sunt utile i pentru anticiparea anselor entitii de a primi finanare n viitor. Informaiile despre lichiditate i solvabilitate sunt utile pentru a anticipa capacitatea de a ntreprinde aciuni, de a-i onora angajamentele financiare scadente. Lichiditate se refer la disponibilitile de numerar n viitorul apropiat, dup luarea n calcul a obligaiilor financiare aferente acestei perioade. Solvabilitatea se refer la disponibilitile de numerar pe o perioad mai mare n care urmeaz s se onoreze angajamentele financiare scadente. Informaiile despre poziia unei instituii, n special despre capacitatea acesteia de a colecta venituri sau a obine finanri, sunt necesare pentru evaluarea modificrilor poteniale ale resurselor economice pe care entitatea le va putea controla n viitor. n acest sens informaiile despre variabilitatea performanelor sunt importante. La toate acestea o prim i important imagine aduce patrimoniul de care poate dispune stabil entitatea i capacitatea de mobilizare a acestuia n scopul realizrii obiectivelor ce constituie menirea ei.

Elementele constitutive ale poziiei financiare cuantificate la un moment dat i n micare dup restriciile tratamentelor financiare sunt: activele: un activ reprezint o resurs controlat de unitate ca rezultat al unor evenimente trecute i de la care se ateapt s genereze beneficii economice viitoare pentru aceasta (activele produc, activele se comercializeaz, activele creane se ncaseaz etc.); datoriile: o datorie reprezint o obligaie actual a unitii ce decurge din evenimente trecute i prin decontarea crora se ateapt s rezulte o ieire de resurse care ncorporeaz beneficii economice; capitalul/patrimoniul propriu: reprezint interesul rezidual al proprietarilor (stat, domeniul public, domeniul privat, autoriti administrative sau instituionale etc.) n activele unei persoane juridice, dup deducerea tuturor datoriilor sale, dar i ncasarea sau probabilitatea ncasrii creanelor n msura n care acestea sunt certe. Fiecare instituie va utiliza raionamentul profesional pentru a evalua nivelul sub care un element nu trebuie s fie prezentat n bilan, ci trecut n contul de rezultate/profit i pierdere. De asemenea, raionamentul profesional trebuie utilizat i la luarea deciziei referitoare la necesitatea nregistrrii activelor n categorii separate sau ntr-o singur categorie comun. Definiiile activelor i datoriilor identific elementele eseniale ale acestora, dar nu ncearc s specifice criteriile ce trebuie ndeplinite nainte de a fi recunoscute n bilan. Astfel, definiiile includ i elemente ce nu sunt recunoscute ca fiind active sau datorii n bilan, deoarece nu satisfac criteriile de recunoatere minim necesare. Fluxurile de beneficii economice viitoare dinspre sau ctre instituia n cauz trebuie s fie suficient de sigure pentru a ndeplini criteriile de probabilitate prevzute de IAS nainte de a recunoate un activ sau o datorie. Bilanurile elaborate conform Standardelor Internaionale de Contabilitate n vigoare pot inlcude elemente ce nu satisfac definiiile activelor sau ale datoriilor i nici nu sunt prezentate ca parte a capitalurilor proprii, dar ele satisfac o necesitate temporal sau conjunctural a economiei reale, iar prin tratarea lor corect se intr n normalitate.[5]

In evolutia istorica a contabilitatii s-au conturat urmatoarele conceptii: 1. Conceptia economica - insusita de o serie de autori, dupa opinia carora obiectul contabilitatii consta in urmarirea circuitului capitalului sub aspectul: componentei ( capital fix sI capital circulant) modului de procurare a capitalului ( propriu sI strain). 2. Conceptia juridica -larg acceptata de unii autori germani, potrivit carora obiectul contabilitatii il constituie reflectarea patrimoniului privit numai ca entitate juridica, adica drepturile sI obligatiile subiectului de patrimoniu, trecand in subsidiar bunurile economice ale titularului de patrimoniu. Aceasta conceptie este criticabila deoarece se sprijina pe principiul confornm caruia relatiile juridice determina relatiile economice si nu invers, ca in realitate. 3. Conceptia financiara - potivit careia obiectul contabilitatii consta in inregistrarea valorica a existentei miscarii sI transformarii resurselor patrimoniale privite pe de o parte sub aspectul utilizarii lor ( utilizare durabila si utiliz. temporara) iar pe de alta parte sub aspectul provenientei ( resurse permanente si resurse temporare) Asociata cu cea economica, aceasta conceptie are cei mai multi adepti in cadrul unor mari curente si scoli de contabilitate contemporane. 4. Conceptia administrativa - este produsul scolii italiene; se caracterizeaza prin acceptarea ca obiect al contabilitatii inregistrarea valorica sI controlul faptelor administrative, astfel incat intreprinderea sa realizeze profituri maxime cu eforturi minime. 5. Conceptia matematica - apartine unor autori care au definit contabilitatea ca o ramura a matematicii si i-au limitat obiectul la studiul conturilor. Unele dintre aceste conceptii, indeosebi cea economica si cea juridica au rezistat timpului demonstrandu-si perenitatea. Au suportat unele mutatii, ca urmare a regandirii lor, a.i. ele se regasesc si in fundamentarile actuale privind obiectul contabilitatii. Integrarea contabilitatii in stiintele sociale se sprijina pe urmatoarele argumente: Este o creatie a mintii omenesti; nregistreaza in maniera specifica activitati, fenomene, evenimente si fapte circumscrise in mediul social; Atat producatorii cat si utilizatorii de ionformatii contabile fac parte integranta din societate;

Deciziile luate pe baza informatiilor contabile au impact asupra societatii, in sensul ca determina anumite mutatii sau schimbari. Contabilitatea este dependenta sau influentata aproape exclusiv de fenomene sociale. Opinia potrivit careia contabilitatea este si o stiinta aplicativa se justifica prin aceea ca: prin inregistrarea unor fenomene reale contabilitatea actioneaza intr-un mediu veridic si concret; conditionarea reciproca sI interactiunea dintre cunostintele teoretice acumulate de contabilitate si activitatea practica.

1.3.Delimitarea contabilitatii in cadrul stiintelor sociale. Acest lucru necesita delimitari referitoare la pozitia contabilitatii in cadrul stiintelor sociale, ceea ce echivaleaza cu a raspunde la intrebarea Care e stiinta sociala in care se incadreaza contabilitatea?. La aceasta intrebare nu exista un raspuns fix, deoarece dupa acceptarea contabilitatii ca stiinta sociala ea a fost revendicata de stiintele economice si de catre stiintele de gestiune. Unii autori, adepti ai apartenentei contabilitatii la stiintele economice si-au sintetizat opiniile prin definitii de genul: Contabilitatea este o stiinta economica Contabilitatea este o disciplina din stiintele economice Contabilitatea- adevarata stiinta economica Faptul contabil este un fapt economic Integrarea contabilitatatii in sfera stiintelor economice este argumentata intre altele prin rolul acesteia de a cuantifica si inregistra in expresie valorica fluxurile si circuitul schimburilor dintre diferiti agenti economici. Desi legaturile dintre contabilitate si economie sunt incontestabile, fundamentarile economice ale modelului contabil prezinta neajunsul omniterii rolului practic al contabilitatii, care a devenit un instrument de gestiune a afacerilor, rol care se amplifica pe masura trecerii de la societatea industriala la societatea infoemationala, tendinta care se manifesta pregnant la tarile dezvoltate (SUA, Japonia).

Aceasta schimbare radicala a mediului economico-social a dus la delimitarea unui nou domeniu al cunoasterii: stiintele de gestiune. Acestea sunt constituite dintr-un ansamblu eterogen de conostinte teoretice si practice, aplicabile in domenii diferite, unul dintre ele fiind gestiunea intreprinderii. tiintele de gestiune includ atat discipline traditionale: contabilitatea, finantele, etc. cat si discipline, mai noi: marketing, management, etc. Se poate concluziona ca asistam la o repozitionare a contabilitatii in ansamblul stiintelor sociale. n acest nou context, contabilitatea poate fi definita ca o stiinta de gestiune, apartinand stiintelor sociale. Desi opinia potrivit careia contabilitatea este stiinta de gestiune este tot mai mult acceptata, nu s-a realizat inca un consens deplin in aceasta privinta.

Notiuni generale privind metoda de cercetare a contabilitatii. Legaturile contabilitatii cu celelalte stiinte Pentru fiecare stiinta, care s-a desprins din sistemul stiintelor, este la fel de important a-si delimita obiectul si a-si sistematiza metoda de cercetare. A stabili obiectul nseamna a preciza cu ce anume se ocupa stiinta respectiva. A stabili metoda de cercetare, nseamna a stabili cum anume studiaza stiinta respectiva, ce instrumente de cercetare foloseste ea. Problema delimitarii obiectului si a metodei, se pune nu numai la aparitia stiintei respective, ci si pe parcurs, cnd apar noi fenomene ce trebuiesc cuprinse n obiectul stiintei si cnd trebuiesc gasite noi posibilitati de investigare. Contabilitatea ca stiinta sociala are un obiect de cercetare bine stabilit si o metoda de cercetare clar conturata. n general, ntre obiectul si metoda contabilitatii exista o interdependenta, o conditionare reciproca n cadrul careia obiectul este factorul prim determinant, iar metoda este factorul secund, determinat. Dar, desi factor secund, metoda de cercetare a contabilitatii, uneori, n legatura cu anumite evenimente, poate juca si ea un rol activ, sugernd obiectului, extinderea cercetarii, cuprinderea deci si a altor fenomene ce apar ca urmare a progresului social.

Fiecare stiinta are o singura metoda de cercetare, unica si unitara n continutul ei. n exercitarea metodei sale, contabilitatea tine seama de complexitatea obiectului sau de studiu. Deci, complexitatea obiectului de cercetare a contabilitatii determina si complexitatea metodei sale. Metoda de cercetare a contabilitatii trebuie sa fie destul de ampla pentru a cuprinde complexul de activitati si procese economice ce apar n orice unitate patrimoniala, de exemplu: - trebuie sa fie capabila sa urmareasca miscarile ce au loc ntre activele imobilizate si circulante; - sa urmareasca operatiile economice ce antreneaza sursele unitatii patrimoniale; - este necesar a fi urmarite si operatiile ce antreneaza concomitent active si surse; - exista de asemenea operatii ce au loc ntre active si procese economice sub forma de cheltuieli; - sunt de asemenea operatii ce antreneaza doua sau mai multe surse; - exista si operatiuni la care iau parte concomitent procese economice sub forma de cheltuieli si procese economice sub forma de venituri etc. n realizarea continutului ei, metoda contabilitatii ca de altfel si metoda oricarei alte stiinte, se foloseste de o serie de procedee sau instrumente metodice cum se mai numesc ele. Aceste procedee metodice se pot grupa astfel: procedee generale tuturor stiintelor, procedee metodice comune pentru stiintele economice si procedee metodice specifice numai contabilitatii. Procedeele metodice generale se numesc astfel deoarece se folosesc n cadrul metodei tuturor stiintelor. Dintre acestea cele mai importante sunt: observarea, nregistrarea, clasificarea, rationamentul inductiv si deductiv, analiza, sinteza si altele. Fiecare dintre aceste procedee au un continut clar, redat chiar n denumirea lor si reprezinta trepte metodice care trebuiesc parcurse n procesul cunoasterii. n orice stiinta, procesul cunoasterii trebuie sa nceapa prin observarea fenomenelor care apoi sunt nregistrate ntr-un anumit mod, dupa aceasta fenomenele observate si nregistrate se clasifica dupa trasaturi si nsusiri caracteristice, pentru care se aleg criterii esentiale. n continuare urmeaza rationamentul cnd pornind de la nsusiri cunoscute, se ajunge la noi judecati, ce privesc manifestarea fenomenelor cercetate. n continuare se procedeaza la analiza, adica la descompunerea fenomenelor n partile lor componente n scopul cunoasterii structurii interne si legilor care le guverneaza, ca apoi sa urmeze

sinteza, adica reconstituirea fenomenului analizat, dar o reconstituire n cunostinta de cauza. Procedeele metodice generale, desi se aplica n toate stiintele, mbraca totusi unele forme caracteristice stiintei ce le foloseste. Astfel de exemplu, una nseamna analiza n chimie, alta analiza n matematica, altceva nseamna analiza n contabilitate. Procedeele metodice comune stiintelor economice se numesc astfel, deoarece ele se aplica n cadrul metodei mai multor stiinte economice. Dintre ele mai importante sunt: - documentatia are pentru contabilitate o importanta deosebita, deoarece orice operatie economica, pentru a putea fi nregistrata n contabilitate, trebuie consemnata ntr-un document de evidenta, anume conceput si tipizat. - evaluarea reprezinta exprimarea operatiunilor economice n expresie baneasca, lucru obligatoriu pentru contabilitate si folosit destul de mult si n alte forme de evidenta economica. - calculatia care consta n folosirea unor determinari matematice pentru obtinerea unor indici si indicatori folositi de contabilitate si de alte stiinte economice. - inventarierea este procedeul metodic prin care, la anumite perioade de timp, se confrunta informatia contabila pe de o parte, cu situatia patrimoniala pe de alta parte, n vederea stabilirii eventualelor diferente, care apoi se solutioneaza, n raport de cauzele care le-au determinat. Procedeele metodice specifice contabilitatii, n sensul ca ele se folosesc numai n contextul metodei contabilitatii sunt: dubla reprezentare a patrimoniului unitatilor patrimoniale cu ajutorul bilantului, dubla nregistrare a operatiilor economice n conturi si verific 858f58i area exactitatii informatiei contabile cu ajutorul balantelor de verificare. Fiecare dintre aceste procedee vor fi explicate n detaliu n capitole distincte. Metoda contabilitatii nu se reduce la o suma de procedee sau tehnici de investigare folosite izolat ci, ntre aceste procedee n cadrul contabilitatii exista o interdependenta, o completare reciproca, permitnd adncirea procesului cunoasterii proceselor si fenomenelor ce formeaza obiectul contabilitatii. n realizarea cunoasterii obiectului sau, contabilitatea nu este o stiinta izolata, ci are o serie de legaturi cu alte stiinte. Astfel, fiind o stiinta economica, contabilitatea intra n legaturi firesti pe plan metodic cu " Teoria economica"

disciplina care cerceteaza si fundamenteaza continutul multor categorii economice cu care lucreaza contabilitatea si alte stiinte economice, cum ar fi cost, pret, valoare, rentabilitate etc. Se mai remarca legaturile dintre contabilitate si economiile de ramura, cum ar fi economia industriei, economia agriculturii, economia comertului etc. Toate aceste discipline adncesc procesul cunoasterii n ramurile lor si aceasta foloseste si reflectarii contabile. Un loc aparte l are legaturile dintre contabilitate si stiintele juridice. Pentru practicarea profesiei de economist n domeniul contabilitatii este esential a fi cunoscute actele normative elaborate n domeniul economic si mai mult este necesara competenta n a interpreta aceste acte normative si a actiona n spiritul lor. Tot astfel, pe plan metodic este importanta legatura dintre contabilitate si stiintele tehnologice. A realiza o buna urmarire a activitatii economice, nseamna printre multe altele si cunoasterea n amanunt a tehnologiei de fabricatie, numai astfel urmarirea activitatii economice se poate face cu fidelitate. n continuare mai remarcam legaturile pe plan metodic dintre contabilitate si matematica. Pentru economisti este esentiala pregatirea matematica. Apoi legatura dintre contabilitate si stiinta statistica, legaturile cu informatica si cibernetica si, desigur, sunt legaturi si cu o serie de alte stiinte.