In faza a doua denumita testamentul PER ES ET LIBRA PUBLIC, testatorul nu mai transmitea bunurile succesorale cu titlu de proprietate ca in prima

faza, ci cu titlu de detentiune , astfel incat EMPTOR FAMILIE devenea un simplu detentor , iar daca EMPTOR FAMILIE nu executa ultima vointa a testatorului, mostenitorii aveau actiune impotriva lui si il putea constringe pe cale judiciara , prin proces, sa execute ultmia vointa a testatorului si sa distrubuie bunurile succesorale potrivit intelegerii pe care a avut-o cu testatorul . Totusi si in aceasta faza testamentul prezinta inconvenientul ca pactul fiduciar era incheiat in forma verbala de fata cu martorii incat numele mostenitoriilor erau cunoscute chiar din momentul intocmirii testamentului, astfel incat numele mostenitorilor erau cunoscute inainte de moartea testatorului , iar unii dintre mostenitori puteau fi interesati sa grabeasca moartea testatorului si astfel s-a trecut la faza a 3 a , la testamentul PER EST ET LIBRAM SECRET . In aceasta faza , faptul fiduciar nu se mai incheia in forma verbala , ci in forma scrisa, iar inscrisul purta sigiliile martorilor urmand sa fie deschis numai dupa moartea testatorului, cand se aflau si numele mostenitoriilor . Iar in dreptul classic au fost consecrate 3 forme nesolemne de testament: - NUNCUPTATIV - PRETORIAN - MILITAR Testamentul nuncuptativ presupunea o simpla declarative prin care testatorul isi exprima ultima vointa in fata martorilor . Testamentul pretorian se facea in forma scris , iar inscrisul purta sigiliile martorilor . Testamentul miliatar, spun textile clasice, nu presupunea respectarea unor conditii de forma , ci numai exprimarea clara a ultimei vointe a testatorului. Pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil era necesar ca testatorul , martorii si mostenitorii sa aiba capacitate testamentara , denumita testament factio care este de 2 feluri: -testamenti factio activa.

-testamenti factio pasiva. Testamenti factio activa desemneaza aptitudinea/capacitatea persoanei de asi intocmi testamentul sau de a asista in calilitate de martor la intocmirea unui testament . Regula era ca au testament factio activa toti aceia care sunt capabili de fapt si de drept . Totusi de la aceasta regula au fost admise si anumite exceptii , de ex: sclavul public putea dispune prin testament jumatate din peculiul sau. De asemeni , fiul de familie care era soldat in legiune si care avea un peculiu in calitate de soldat, denumit PECULIUM CASTRENSE, putea dispune prin testament de acel pecuniu cu toate ca era persoana alieni iuris. Testamenti factio pasiva desemneaza atitudinea persoanei de veni la succesiune . In mod simetric, avea testament factio pasiva toti aceia care erau capabili de fapt si de drept . Cu toate acestea s-au admis si anumite exceptii, spre ex: fiul de familie , desi era persoana alieni iuris, putea veni la succesiune , dar el nu putea accepta succesiunea fara aprobare expresa a lui PATER FAMILIAS, deoarece o succesiune este formata nu numai din lucruri corporale , si din creante , ea cuprinde si datorii, datorii care erau platite de PATER FAMILIAS, caci fiul de familie nu avea patrimoniu propriu , iar succesiunea trecea in patrimonial PATER FAMILIAS, care trebuia sa plateasca datoria succesiunilor. Totodata din ratiuni de ordin a fost instituita si institutia sclavului, atat a sclavului propriu , cat si a sclavului altuia . Totodata pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil era necesara instituirea de mostenitori despre care Gaius spunea ca este fundamental oricarui testament , in sensul ca un testament nu este valabil fara instituire de mostenitori .Instituirea de mostenitori presupunea respectarea unor conditii de forma si de fond. Instituirea de mostenitori trebuia facuta in fruntea testamentului in termini imperativi si solemni , asadar orice testament incepea cu instituirea de mostenitori , spre ex: daca era instituit Octavian , testatorul scria in fruntea testamentului OCTAVIUS HERES ESTO! , adica Octavian sa fie mostenitor! Iar conditiile de fond ale instituirii isi gasea expresia in 2 principii fundamentale ale dreptului succesoral roman .

Potrivit primului principiu MEMO PRO PARTE TESTATUS ,PRO PARTE IN TESTATUS DECEDERE POTEST , adica NIMENI NU POATE MURI IN PARTE CU TESTAMENT SI IN PARTE CU TESTAMENT. De unde rezulta ca mostenirea legala nu se poate deschide alaturi de mostenirea testamentara , chiar daca testatorul dispune prin testamentul sau numai de o parte din bunurile succesorale , cel instituit in parte sau pro parte va dobandi totusi intreaga succesiune pentru ca altfel ar insemna sa se deschida mostenirea legala alaturi de mostenirea testamentara , ceea ce nu este permis. Potrivit celui de-al 2 lea principiu SEMES HERES SEMPER HERES , adica o data mostenitor pentru totdeauna mostenitor , de unde rezulta ca instituirea de mostenitor nu se poate face cu termen , adica pana la un anumit termen , ci se face ptr totdeauna , intrucat succesiunea este un mod de dobandire a proprietatii, iar proprietatea nu are caracter termoporar , ci caracter perpetuu. Pe langa instituirea de mostenitor , romanii au cunoscut si substituirea de mostenitori , care este tot o instituire , dar de gradul 2 sau conditionala si imbraca 3 forme: -SUBSTITUTIO BULGARIS(substituirea vulgara) -SUBSTITUTIO PUPILARIS(substituirea pupilara) SUBSTITUTIO CVARIS PUPILARIS(substituirea SUBSTITUIREA VULGARIS este cea obisnuita si se facea ptr ipoteza in care cel instituit mostenitor nu putea sau nu voia sa accepte succesiunea . Intr-un asemenea caz , venea la succesiune cel substituit . SUBSTITUIREA PUPILARA se facea numai ptr cazul in care cel instituit mostenitor ar fi murit inainte de varsta pubertatii, adica inainte de a fi implinit varsta de 14 ani , deoarece impuberul este incapabil de fapt si nu-si poate face testamentul, astfel incat daca cel instituit moare inainte de a implini 14 ani , neputand sa-si faca testamentul , la succesiunea lui va veni substituitul mentionat in testament.

SUBSTITUIREA CVASI PUPILARIS se facea numai ptr ipoteza in care cel instituit mostenitor si-ar fi pierdut mintiile si intrucat nebunul este si el incapabil sa-si faca testamentul , la succesiunea lui va veni cel substituit. Asa cum spuneam , pe langa mostenirea legala si mostenirea testamentara , romanii au cunoscut si mostenirea deferita contra testamentului, care este o aplicatiune a principiului simetriei in materie succesorala , deoarece ,potrivit vechiului drept civil, asa cum pater familias putea sa-si instituie descendentii mostenitori, tot asa de bine pater familias putea sa-si dezmosteneasca descendentii ,cu conditia sa respecte anumite forme solemne. Astfel , fii de familie erau dezmosteniti individual , fiecare in parte , iar fiicele sau nepotii putea dezmosteniti in bloc, toti impreuna. In cazul fiului de familie, se utiliza formula solemna OCTAVIUS FIUS MEUS EST HERES ESTO, adica Octavian sa fie dezmostenit . Pe cand fiicele si nepotii erau dezmosteniti prin formula solemna CETERI OMNES EST HERES SUNTO, adica toti ceilalti sa fie dezmosteniti. Daca era dezmostenit un fiu de familie , fara respectarea formelor solemne , testamentul era RUPTUM , nul, iar daca erau dezmostenitii fara respectarea formelor solemne, fiice sau nepoti , testamentul nu era nul, ci se rectifica , astfel incat cei dezmosteniti fara respectarea formelor solemne sa primeasca totusi o parte din succesiune . Aceleasi efecte juridice se produceau si in cazul OMISIUNI, iar omisiunea apare atunci cand descendentii nu sunt nici instituiti , nici dezmonsteniti , ci omisi. Prin urmare, daca este omis un fiu , testamentul este nul , daca sunt omisi fiice sau nepoti , testamentul va fi rectificat. Cu timpul insa ideiile romanilor in materie succesorala au evoluat si pe acest fond de evolutie s-a impus ideea de oficium . In virtutea acestei idei, testatorul avea indatorirea sa-si iubeasca rudele apropiate ( descendentii , ascendentii , fratii si surorile ). Iar daca testatorul isi dezmostenea rudele apropiate , chiar cu respectarea formelor solemne , se interpreta ca si-a incalcat indatorirea de OFICIUM , iar testamentul este INOFICIOS, lipsit de oficii. Un aseamena testament lipsit de oficii putea fi atacat in fata tribunalului centuririlor , decatre aceia care au fost dezmosteniti , chiar cu respectarea formelor solemne. In acest scop , rudele apropiate , care au fost dezmostenite chiar cu respecatarea formelor solemne, aveau la dispozitie o actiune speciala denumita CVERERA INOFICIOZI TESTAMENTI

, adica plangere pentru testamentul INOFICIOS. Aceasta actiune era intentata in fata , care tribunal anula testamentul sub pretextul ca testatorul a fost nebun , intrucat spuneau centuririi numai un nebun isi poate dezmosteni rudele apropiate . Cu toate acestea existau anumite cauze care justificau dezmostenirea rudelor apropiate , dat aceste cauze erau lasate la aprecierea tribunalului si de-a lungul timpului s-a constat ca aceasta practica a tribunalului nu este unitara , ci este contradictorie . De aceea , imparatul Justiniana a intocmit o lista cu cazurile care justifica dezmostenirea rudelor apropiate si o alta lista cu cazurile care justifica intentarea CVEREI INOFICIOSI TESTAMENTI , in vederea anularii testamentului. Alte texte din material succesiunii se refera la dobandirea mostenirii , iar in functie de dobandirea mostenirii , succesorii , mostenitorii se clasifica in 3 categorii: -HEREDES SUI EST NECESARII -HEREDES NECESARII -HEREDES VOLUNTARII Din prima categorie faceau parte toti aceia care in momentul mortii lu PATER FAMILIAS, deveneau personae SUI IURIS. Acesti herezi , mostenitori , erau denumiti necesari intrucat mostenirea le revenea de drept , automat. De aceea, in cazul lor nu se punea nici problema acceptarii mostenirii , nici problema repudierii mostenirii , in sensul ca pe de-o parte nu era necesar sa faca o declaratie de acceptare a mostenirii , iar pe de alta parte ei nu o puteau refuza/ repudia , le revenea automat. Acesti mostenitori puteau veni fie la succesiunea legala , fie la succesiunea testamentara. Din a 2 a categorie faceau parte scalvii instituiti mostenitori . Si sclavii era mostenitori necesari , intrucat si lor succesiunea le revenea de drept , nu o puteau repudia si nici nu era necesar sa o accepte, le revea automat. Din ratiuni de ordin practic, romanii au admis atat instituirea sclavului propriu , cat si instituirea sclavului altuia . De regula , sclavul propriu era instituit de acel testator care era insolvabil , falit si care stia ca nu-si va putea plati datoriile pana la moarte . In acest caz, testatorul il instituia mostenitor pe unul din

sclavii sai , instituire insotita de o clauza de dezrobie , astfel incat la moartea testatorului , sclavul instituit devenea om liber , iar bunurile succesorale erau scoase in vanzare de catre creditorii defunctului pe numele scalvului instituit si dezrobit. Astfel , acel sclav instituit si dezrobit urma sa suporte consecinte infamiei, iar testatorul , memoria testatorului ramanea nepatata. Sclavul altuia era instituit ptr a se ocoli interdictia cu privire la vanzarea de succesiuni, intrucat romanii nu au acceptat vanzarea drepturilor succesorale . Daca insa se instituia sclavul altuia ca mostenitor prin vanzarea succesiva a sclavului instituit se vindeau implicit si drepturile succesorale , intrucat succesiunea revenea aceluia care il avea in proprietate pe sclavul instituit in momentul mortii testatorului. Din a 3 a categorie faceau parte persoanele straine de familie , dar in categoria persoanelor straine de familie intrau si colateralii. Aceiasi mostenitori aveau posibilitatea fie sa accepte succesiunea, fie sa o repudieze , iar daca intelegeau sa accepte succesiunea era necesar sa recurga la un anumit mod de acceptare a succesiunii, caci succesiunea putea fi acceptata de catre acesti mostenitori voluntari prin 3 moduri : -CRETIO. -PRO HEREDE GESTIO. -NUDA VOLUNTAS. CRETIO este o forma solemna de acceptare a succesiunii , in sensul ca mostenitorul voluntar pronunta anumite cuvinte solemne in fata martorilor, iar testatorul ii putea impune mostenitorului voluntar sa accepte succesiunea in aceasta forma si daca testatorul dispunea ca mostenitorul instituit sa fie considerat dezmostenit daca nu se pronunta intr-un anumit termen , cretio era denumita PERFECTA. PRO HEREDE GESTIO este un act de administrare a bunurilor succesorale , act din care rezulta , de deducea ca mostenitorul a inteles sa accepte succesiunea .

Spre ex: daca mostenitorul platea impozitul pe succesiune sau vindea un bun din succesiune se interpreta ca a acceptat mostenirea . NUDA VOLUNTAS este o declaratie de acceptare nesolemna , dar expresa . Pe de alta parte , ptr ca o mostenire sa fie acceptata era necesar sa fie indeplinite anumite conditii pe care le denumim conditiile acceptarii succesiunii. In primul rand, era necesar ca acela care a acceptat succesiunea sa aiba o deplina capacitate de a se obliga in nume propriu , deoarece succesiunea cuprinde si lucruri corporale , cat si creante, dar si datorii care urmau a fi platite de mostenitori . Iata de ce ori de cate ori erau instituiti fii de familie sau sclavi ei nu puteau accepta succesiunea fara aprobarea expresa a lui PATER FAMILIAS sau a lui DOMINUS, intrucat succesiunea trecea in patrimonial lui PATER SAU DOMINUS . De aceea, el trebuia sa aprobe declaratia de acceptare . In al 2 lea rand, era necesar ca cel instituit mostenitor sa aiba IUS CAPIENDI, adica dreptul de a culege o mostenire , drept care a fost creat prin legile IULIA si PAPIA POPEEA , date in vremea lui OCTAVIAN AUGUSTUS si cunoscute sub denumirea de LEGI CADOCARE. LEGILE CADOCARE cuprindeau 2 categorii de dispozitii denumite : -PARS NUPTIARIA. -PARS CADOCARIA. Prin dispozitiile din PARS NUPTIARIA se prevedea ca femeile intre 20 si 50 de ani si barbatii intre 25 si 60 de ani trebuie sa traiasca in regimul casatoriei si sa aiba copii. Prin dispozitiile din PARS CADOCARIA s-a prevazut ca celibatarii nu pot primi nimic din succesiune, iar cei care erau casatoriti , dar nu aveau copii , primeau numai jumatate din partea care li s-ar fi cuvenit daca ar fi indeplinit conditiile legilor cadoricare. Iar daca in acelasi testament erau instituiti unii mostenitori care indeplineau conditiile legilor CADOCARE si alti mostenitori care nu indeplineau condtiile legilor CADOCARE, partea CADUCA din succesiune , adica

partea nedobandita , revenea acelora care indeplineau conditiile legilor CADOCARE. Totodata acceptarea succesiunii producea si anumite efecte juridice. Primul effect al acceptarii succesiunii este CONFUZIA PATRIMONONIILOR. In virtutea acestui effect , patrimoniul defunctului se contopea cu patrimoniul mostenitorului. Acest efect putea avea consecinte pagubitoare si ptr mostenitori si ptr creditorii defunctului. Consecintele pagubitoare ptr mostenitori se produceau atunci cand mostenirea era incarcata de datorii, intrucat mostenitorul trebuia sa plateasca datoriile . Prin urmare,daca mostenirea era incarcata de datorii , mostenitorul trebuia sa plateasca datoriile succesorale dincolo de limitele activului succesoral , adica trebuia sa plateasca datoriile succesorale din bunului. Mostenitorii voluntar repudiau succesiunile incarcate de datorii. De aceea, pretorul a intervenit si a creat un drept special denumit IUS ABSTINENTI in virtutea caruia mostenitorul raspundea pentru datoriile succesorale numai INTRA VIRES HEREDITATIS , adica numai in limitele activului succesoral . Cu alte cuvinte , dupa ce activul succesiunii se epuiza mostenitorul nu mai platea datoriile succesorale . In acelasi sens , imparatul Justinian a creat beneficiul de inventor, BENEFICIUM INVENTARII, in virtutea caruia acel mostenitor care facea un inventor al bunurilor succesorale raspundea ptr datoriile succesiunii numai intra INTRA VIRES HEREDITATIS.