in aceasta secventa poetica natura este umanizata si participa emotional la trairea sentimentului de iubire.

Posibilul cuplu de indragostiti este izolat de restul lumii de catre elemente ale naturii ocrotitoare, sugerand un loc tainic al iubirii, al visarii, in care sa se manifeste dragostea, redat prin metafora: " prispa cea de brazde/ Crengi plecate o ascund". Dorinta de intimitate a indragostiti lor este accentuata si in continuarea poeziei, in versul din a treia strofa, stare sugerata de repetitia "Vom fi singuri-singurei". Urmatoarea secventa poetica ( strofele II, III, IV) ilustreaza posibila intalnire si gesturile tandre, ca un joc al iubirii In strofa a doua ca si in celelalte poezii eminesciene de dragoste si de natura ( Sara pe deal , Lacul , Craiasa din povesti ) iubirea este traitain planul visului. In asteptarea fiintei dragi , indragostitul isi imagineaza clipa mult dorita. Verbele la modul conjunctiv ( sa alergi, sa cazi , sa desprind , sa rad) sugereaza posibilitatea implinirii aspiratiei; faptul ca sunt verbe de miscare releva intensitatea sentimentelor, la fel si adjectivul intinse prin care se surprinde nerabdarea imbrasitarii si sunt in antiteza cu timpul prezent din prima strofa. Ele devin aici un timp al dorintei, al posibilei impliniri a iubirii. . Se remarca o succesiune de verbe la viitor si la conjunctiv prin care jocul erotic este proiectat in planul posibilului, al aspiratie. in aceasta strofa este sugerata legatura stransa dintre sentimentul iubirii si sentimentul naturii..

Strofa prezinta cufundarea intr-o stare de reverie, de vis.DAR SI Sugereaza dorinta puternica, posibila implinire a iubirii, gesturile poetului compun acum un adevarat ritual erotic continuat si in strofa a III-a. ndrgostitul i imagineaz clipa ateptat. Deoarece sunt prezente verbe de micare, acestea relev intensitatea sentimentelor. Prin expresia brae ntinse se surprinde nerbdarea mbririi. Gesturile indragostitului compun un adevarat ritual erotic si sunt incarcate de tandrete mangaietoare, de gingasie: "si in bratele-mi intinse/ Sa aiergi, pe piept sa-mi cazi,/ Sa-ti desprind din crestet valul,/ Sa-l ridic de pe obraz./ Iubirea tainic se evideniaz prin repetiia din strofa a treia singurei-singurei i prin epitetul personificator flori nfiorate Repetitia adjectivului "singur, singurei" cu valoare de superlativ absolut accentueaza ideea de loc tainic, misterios, ascuns, dorinta de intimitate a tinerilor. reconstituiND un ritual al intimitatii. Forma verbala inversa sede-vei si cu cuvantul popular singurei contribuie la schitarea unei atmosfere familiare si la autenticitatea operei.In parul fetei teiul isi va cerne floarea, ca o binecuvantare si ca o mangaiere a naturii vesnic tinere ca si iubirea fara de care viata ar fi lipsita de frumusete. In erotica eminesciana, teiul este simbolul iubirii, iar motivul literar al florilor de tei, prin imaginea olfactiva, amplifica intensitatea sentimentului de dragoste profunda, unica. Eminescu alcatuieste un scurt portret ai iubitei, care are "fruntea alba" si "parul galben", iar jocul dragostei sugereaza posibila fericire printr-un epitet specific eminescian, "dulce", alaturat sarutului: "Lasand prada gurii mele/ Ale tale buze dulci...". Iubita este tandra, sagalnica, ispititoare, iar cei doi indragostiti se contopesc si se integreaza total ritmurilor naturii.. Fruntea alba si parul galben sunte structurile poetice care prin epitetele cromatice alcatuiesc un portret fizic ce sugereaza trasaturi morale, gingasie, puritate, delicatete, candoare. In strofa a patra intalnirea, vazuta ca un ritual, atinge emotia maxima prin gestul candid al fruntii culcate pe bratul celui drag si prin voluptatea sarutului. La nivel morfologic

delicatetea apropierii este surprinsa prin adverbul incet iar adjectivele : alba si galben, epitete din punct de vedere stilistic subliniaza puritatea iubirii. Ultima secventa lirica este alcatuita din ultimele doua strofe si continua descrierea dorintei puternice a poetului pentru implinirea iubirii ideale, care ar putea fi un vis de fericire deplina: "Vom visa un vis ferice".In strofa a cincea visul va pecetlui fericirea suprema a dragostei , cantecul sufletului fiind murmurat de izvoare si de freamatul lin al vantului. Atmosfera de intensa reveire se realizeaza prin personificare izvoarelor si a vantului, iar in ceea ce priveste universul uman prin verbul vom visa prin substantivul vis si adjectivul ferice Natura este personificata, umanizata, deoarece participa la trairea sentimentului de dragoste, creand un fundal muzical ce amplifica si inalta iubirea: "Ingana-ne-vor c-un cant/ Singuratice izvoare,/ Blanda batere de vant". "Singuraticele izvoare" vor fi alaturi ca si "blanda batere de vant". Cele 2 imagini vizuale si auditive realizate prin epitete in inversiune si metafore accentueaza din nou armonia cuplului de indragostiti cu natura personificata Cuplul de indragostiti este, asadar, intr-o totala armonie cu natura personificata, sugerand prelungirea beatitudinii (fericire deplina) iubirii dincolo de realitate, de viata, spre eternitate, prin motivul visului. "Adormind de armonia/ Codrului batut de ganduri/ Flori de tei deasupra noastra/ Or sa cada randuri-randuri Personificat, codrul participa afectiv, ca un prieten apropiat al poetului, la trairea sentimentului de dragoste: "Codrului batut de ganduri".Codrul btut de gnduri introduce o not meditativ, reflexiv, astfel codrul pare o fiin, care mediteaz asupra povetii de iubire. Ultima strof sugereaz venicia naturii i dorina omului de a gsi o cale de acces n eternitate, prin contemplaie, prin trirea sentimentului de iubire, n strns legtur cu sentimentul naturii In ultimele doua versuri, florile de tei specifice eroticii eminesciene dau eternizare sentimentului de dragoste, pe care il proiecteaza intr-un viitor optimist, sugerat de timpul verbului, in forma populara: "Flori de tei deasupra noastra/ Or sa cada randuriranduri". Lexicul poetic este alctuit din cuvinte i expresii obinuite. Exprimarea poetic se caracterizeaz prin naturalee i simplitate. Registrul stilistic este popular, prin formele la viitor ale verhelor "or sa-ti cada", "sede-vei", care amplaseaza povestea de dragoste intr-un cadru rustic. Verbele aflate la conjunctiv ilustreaza, in principal, conceptia lui Mihai Eminescu despre iubirea ideala, pe care n-o implineste, dar o doreste cu patima: "sa alergi", "sa-mi cazi", "sa ridic", "sa desprind", "s-o culci". Verbele la viitor sugereaza optimismul eului liric privind posibila implinire a iubirii absolute, intr-un candva nedefinit, ca un vis de fericire ce urmeaza sa se implineasca intr-un viitor neprecizat: "vom visa", "ingana-ne-vor", "or sa cada". Sintagmele alcatuite din repetitii au rolul de a intensifica sentimentul de dragoste ce s-ar putea implini numai in mijlocul naturii ocrotitoare: "singuri-singurei", "randuri-randuri", lasand loc sperantei meditative. Metafora "Iar in par infiorate/ Or sa-ti cada flori de tei" sugereaza emotia puternica a celor doi indragostiti, la care participa afectiv florile "infiorate". Personificarile prezente in poezie au rolul de a preciza participarea naturii la trairea sentimentului de iubire, fiind in deplina armonie cu cei doi indragostiti: "Ingana-ne-vor c-un cant/ Singuratice izvoare/ Blanda batere de vant", "... armonia/ Codrului batut de ganduri". Versurile au masura doinei populare, de 7-8 silabe. Ritmul trohaic si rima, care este construita printr-o singura pereche in fiecare strofa, diminueaza tonalitatea poeziei populare.

Mihai Eminescu sintetizeaza in poezia "Dorinta" conceptia sa despre iubire, care poate fi o poveste de dragoste ideala posibila, manifestata numai in mijlocul naturii participative si ocrotitoare. Poezia "Dorinta" este un mic poem pastoral, o poveste de iubire posibila doar prin intermediul visului de fericire deplina, de aceea poezia este o idila. .-