O scrisoare pierduta

de Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator ironic al societatii romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de personaje. Comediile sale O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului, Conu Leonida fata cu reactiunea ilustreaza un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura personajele dominate de o trasatura de caracter reprezentativa pentru tipul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, G. Ibraileanu afirma ca dramaturgul face concurenta starii civile, iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale este realismul tipic. Reprezentata pe scena in 1884, comedia O scrisoare pierduta este a treia dintre cele patru scrise de autor, o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale societatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala din anul 1883. Tema comediei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, dezvaluirea impletirii de interese dintre doua grupari politice locale ale partidului de guvernamant, intr-un oras de provincie, capitala unui judet de munte. Autorul critica minciuna vietii politice, minciuna activitatii electorale de la sfarsitul secolul XIX. Continutul operei are un puternic caracter social, dar si de viata familiala. Nimeni nu se sinchiseste de nimic, imoralitatea e suverana peste tot, la toate nivelele, in oras, in case pretentioase, la mosieri si la burghezi. Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Conflictul comic este realizat prin contrastul intre aparenta si esenta. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de comic. Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omenesti piesa prezinta aspecte din viata politica si de familie a unor reprezentanti corupti ai politicianismului romanesc. Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru puterea politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indica atat banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiasi scrisori, amplificate prin repetarea intamplarii in alt context, dar cu accelasi efect). Piesa este structurata in patru acte, fiecare dintre ele fiind alcatuite din mai multe scene. Personajele piesei, numite de catre autor persoane, sunt mentionate cu numele si statutul social pe care il are fiecare in cadrul comediei. Perspectiva spatiala este reala si deschisa, fiind precizata de catre autor, iar timpul in care se petrec intamplarile este plasat la sfarsitul secolului al XIX-lea: in capitala unui judet de munte, in zilele noastre. Relatiile temporale sunt in cea mai mare parte cronologice, cu exceptia unot situatii in care perspectiva temporala este discontinua, remarcandu-se alternanta temporala a intamplarilor. Actiunea

scoate in relief circumstantele in care doua tabere politice se dusmanesc, se insulta, iar la final se conciliaza. Actul I incepe cu o scena expozitiva in care se anunta pierderea unei scrisori de dragoste, in jurul careia se va petrece intreaga actiune. Punctul culminant al acestei scene, il constituie vestea ca Nae Catavencu nu vrea sa restituie scrisoarea decat in schimbul asigurarii ca va fi numit candidat pentru un loc de deputat, si aparitia lui Zaharia Trahanache care anunta ca a descoperit o plastografie a lui Catavencu. Actul al II-lea incepe cu numaratoarea voturilor posibile si cu teama lui Farfuridi si Branzovenescu ca vor fi tradati. O scena importanta este reprezentata de intalnirea prefectului cu posesorul scrisorii, o scena tipica si de nuante caracteriologice memorabil prinse, gradat redate, in care vedem tehnica santajului si a schimbului. Actul al III-lea cuprinde doua parti, dominate de discursul agramat de betia de cuvinte, al lui Farfuridi si de discrusul categoric demagogic al lui Catavencu pana la punctul culminant cand se pronunta numele candidatului propus de centru, dupa care urmeaza vacarmul si bataia. Actul al IV-lea aduce infrangerea lui Catavencu si alegerea senilului Agamita Dandanache, adevarat maestru al santajului, de vreme ce cu o scrisoare bine pastrata isi poate asigura alegerea perpetua. Salvat de consecintele unei plastografii, Catavencu accepta ce i-a ordonat Zoe si conduce manifestatia in cinstea noului ales. Atmosfera destinsa la final reface starea initiala a personajelor, fara nicio modificarea a statutului lor dinainte pierderii scrisorii. Personajele actioneaza ca niste marionete lipsite de profunzime sufleteasca, fara a evolua pe parcursul actiunii, fara a suferi transformari psihologice. In personaje, ca tipuri reprezentative, este concentrata toata prostia si coruptia societatii trecute si a familiei, a politicianismului trecut: demagogie, lasitate, perfidie, lacomie, santaj, umilire, servilism, imoralitate publica si intima, dar mai multa prostie decat toate. In comediile lui Caragiale, principala modalitate de caracterizare a personajelor si de costruire a situatiilor in care sunt puse acestea il constituie comicul. Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, starnind rasul cu scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele emane decat rasul. Autorul creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative. Personajele apartin viziunii clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o trasatura dominanta de caracter si un repertoriu fix de trasaturi: tipul incornoratului (Trahanache), tipul primului amorez (Tipatescu), tipul cochetei si al adulterinei (Zoe), tipul politic si al demagogului (Catavencu), tipul cetateanului, tipul servitorului (Pristanda), prostul fudul (Farfuridi), prostul ticalos (Dandanache). Scriitorul depaseste, insa, cadrul comediei clasice avand capacitatea de a individualiza personajele, prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin combinarea elementelor de statut social si psihologic. Comicul de caracter e relevat la fiecare personaj al piesei. Trahanache se bucura de o veche si solida autoritate, de prestigiu recunoscut chiar si de opozitie. El sustine ideea integritatii morale a societatii, dar practica inselaciunea, falsificand listele cu alegatori, se opune coruptiei, dar in jurul sau, peste tot, e coruptie. Ambitia politica si comoditatea vietii il fac sa pastreze cu strasnicie enteresul de a fi prieten cu prefectul. Politician abil, stie ca functia sa in partid depinde de sefi si se lasa manevrat cu usurinta de acestia. Este incult, trasatura reiesita din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal ai putintica rabdare, care reflecta viclenia, tergiversarea individului abil, care sub masca batranetii cauta
2

sa castige timp pentru a gasi o solutie. Pronunta gresit neologismele din sfera limbajului politic: dipotat, endependent si se exprima confuz, cu abateri de la normele limbii literare. Zaharia sugereaza zahariseala, moliciunea, lentoare, iar Trahanache, faptul ca poate fi usor modelat de catre superiori sau de enteres si de zoe. Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria mosie, avand o mentalitate de stapan absolut. Orgolios, abuziv, incalca legea, daca o cer interesele partidului si admite, amuzat, escrocheriile politaiului: ai tras frumusel condeiul. Tipatescu este lipsit de abilitati politice, singura cale de a parveni fiind amorul, de care stie sa profite cu fler si diplomatie. Comicul de nume, Tipatescu, trimite la cuvantul tip, care semnifica june prim, om rafinat, amorez abil, aventurier. Zoe Trahanache este sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu. Este inteligenta, autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Este o luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze onoarea. Penduland intre sot si amant cu inteligenta si abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei, avand asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa. Ghita Pristanda, functionarul servil, vrea sa para modest, necajit, devotat unui prefect energic, dar se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: Ghita, Ghita, pupa-l in bot si papa tot. Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduland cu o siretenie primitiva si avand ca centru de greutate propriul interes. Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi de character: servil si umil fata de sefi, lipsit de personalitate. Pristanta este un joc popular, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si in alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc. Nae Catavencu, parvenit, santajist, grosolan si impostor, lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, se conduce dupa deviza scopul scuza mijloacele. Este infumurat si impertinent atunci cand stapaneste arma santajului, spunandu-i prefectului asasin, dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde scrisoarea si-i ureaza aceluiasi prefect, sa traiasca pentru fericirea judetului. Numele Catavencu sugereaza firea de mahagiu, de palavragiu (cata=mahalagioaica) si ipocrizia, demagogia (cataveica=haina cu doua fete), trasaturi ce definesc acest personaj si prin comicul de nume. Comicul de limbaj este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustreaza personajul infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care precede alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie o poza de patriot ingrijorat de soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca. Incultura sa reiese din confuzii semnatice, Catavencu numindu-i capitalisti pe locuitorii capitalei, iar el considerandu-se liber-schimbist, adica flexibil in conceptii. Farfuridi si Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de guvernamant. Ei formeaza un cuplu de imbecilitate. Cei doi se atrag prin firile complet diferite: Farfuridi este coleric, prost, fudul, infatuat, iar Branzovenescu este, dimpotriva, placid, moale, fricos, o umbra a celuilalt. Farfuridi are automatisme care-i releveaza incultura: am, n-am infatisare, la douasperezece trecute fix ma duc la tribunal.... discursul sau este un model al comicului de limbaj, care scoate in evidenta platitudinea gandirii, confuzia lingvistica a personajului. Comicul de nume farfuridi si branzovenescu consta in sufixele onomasticul grecesc idi si romanesc escu, precum si aluzia culinara branza si farfurie care ilustreaza semnificativ relatia de dependenta reciproca dintre ei, fiindu-si numai unul altuia de folos.
3

Agamemnom Dandanache se contureaza prin acumularea tuturor defectelor personajelor: parvenit, demagog, prost, incult, perfid si ramolit. Prost, demagog, amnezic si senil, este o epava morala si un santajist perpetuu, caci el nu restituie scrisoarea compromitatoare, spre a o putea utiliza si in alte dati. Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: In sanatatea alegatorilor... car au probat patriotism si miau acordat... asta...cum sa zic, de!... zi-i pe nume, de! [...] care va sa zica, cum am zite... in sfarsit sa traiasca!. Comicul de nume este relevant, prin alaturarea ridicola a numelui viteazului razboinic grec, conducator de osti si bun strateg cu Dandanache, care sugereaza incurcatura, dandana. Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simplu, al alegatorului care nu are ambitii, nu este nici el tocmai constit. Vicios pentru ca e mereu beat, asteapta sa fie dirijat, pentru ca el nu are nicio opinie, apoi daca-i pe pofta eu nu poftesc pe nimeni, este o fire lenesa, comoda, gasindus-i scuze superficiale, da-i cu bere, da-i cu vin, da-i cu vin,da-i cu bere. Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil si pentru lipsa de opinie a devenit memorabila: eu cu cine votez?, iar pentru ca Zoe il lamureste voteaza disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea in sanatatea coanii Joitichii ca e dama buna!. El apare in momentele cele mai nepotrivite, enerveaza pe toata lumea cu prezenta lui, este dispretuit tocmai de clasa politica, desi este reprezentantul electoratului care urma sa se prezinte la vot pentru a-si desemna alesul in Camera deputatilor. Nu are nume, el este alegatorul anonim, bulversat de campania electorala confuza pentru omul de rand. Comicul de situatie e abundent la Caragiale. El reiese din imprejurarile provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce. Gasirea si pierderea succesiva a scrisorii de amor constituie principala situatie comica in care sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter. Una dintre cele mai sugestive situatii comice este aceea in care Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si vazuse scrisori ca de amor adresata Zoei, vina acasa la Tipatescu, spunanadu-i ca scrisoarea e plastografie. Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in litaratura, ilustrand atitudinea autorului fata de personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la afirmatia autorului, aceea ca nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul, adept al preceptului clasic rasul indreapta moravurile, Caragiale isi propune sa-si exprime opiniile prin scris. Astfel, acest demon al veseliei (Paul Zarifopol) isi uraste personajele, marturisind ii urasc, ma, ii urasc. Dintre toate tipurile de comic, comical de moravuri ilustreaza in mod special rolul educativ, formator pe care scriitorii il atribuie artei, in general, si literaturii, in particular. Moravurile satirizate sunt: adulterul, servilismul, prostia, coruptia, incultura, infatuare. Comedia O scrioase pierduta apartine genului dramatic si are ca moduri de expunere dialogul si monologul. Caracterizarea personajelor se face atat in mod indirect prin vorbele, faptele si gandurile personajelor ori direct de catre celelalte personaje. O modalitate aparte o constituie referirile lui caragial, curpin in didascalii, ca indicatii scenice prin care autorul isi misca personajele, le da viata. In concluzie, comedia de moravuri O scrisoare pierduta exprima vocatia de scriitor realist a lui Caragiale, nu numai prin spiritul de observatie acut si prin luciditatea cu care scruteaza lumea ci si prin procuparea pentru domeniul social. Obiectivitatea, veridicitatea realizata prin tehnica acumularii detaliilor, sunt trasaturi esentiale ale acestei capodopere. Personajele tipologice sunt supuse ridiculizarii, pentru ca rasul a fost intotdeauna considerat un mijloc de amelioare a moravurilor, atitudine prin care scriitoul atinge dezideratul educativ al artei.
4