ROLUL CALCIULUI SI FOSFATULUI IN TRATAMENTUL OSTEOPOROZEI Calciul este cel mai bine cunoscut pentru rolul su n a menine puterea

si densitatea oaselor. n procesul de mineralizare a oaselor, calciul si fosforul conlucreaza pentru a forma fosfatul de calciu. Fosfatul de calciu este o component major a complexului de minerale (numite hidroxiapatite) care ajuta la mentinerea sanatatii structurii osoase. Calciul joaca, de asemenea, un rol important n multe activiti fiziologice care nu au legtur cu oasele inclusiv coagularea sngelui, sistemul nervos, contracii musculare, regularizarea activitatii enzimelor, precum si in functiile membranelor celulelor. Deoarece aceste activitati fiziologice sunt eseniale pentru viaa, organismul utilizeaza sisteme complexe de reglementaresi control strict a cantitatatii de calciu n snge. Ca urmare, atunci cnd aportul dietetic de calciu este prea mic pentru a menine nivelurile sanguine normale, corpul va recurge la depozitele de calciu din oase pentru a menine normale concentraiile din snge si astfel, dup mai muli ani, se poate ajunge la osteoporoza. Fiind o boala osoasa care demineralizeaza osul, fragilizandu-l, osteoporoza detine un record absolut: este cea mai importanta cauza de fracturi la persoanele de peste 50 de ani, fiind vinovata de aproape 80% din totalul lor. In mod obisnuit, osul se gaseste intr-o permanenta activitate de resorbtie si formare, dupa 30-35 de ani densitatea osoasa incepand sa scada. La femei, pierderea osoasa se accelereaza dupa menopauza, cand scade dramatic secretia de hormoni estrogeni si progesteron, care au un rol protector. bsorbia de calciu n intestin scade. Exista hormoni care accelereaza remodelarea (hormonul paratiroidian, tiroxina, vitamina D, hormonul de crestere) si altii care o diminueaza (calcitonina, estrogenii). Asigurarea unui aport de calciu normal este foarte importanta in prevenirea osteoporozei. In lipsa calciului, hormonul paratiroidian va actiona asupra oaselor pentru a mentine o concentratie constanta a calciului in sange, demineralizandu-le. Nutriia joac un rol important n meninerea oaselor puternice. O cantitate mai mic de calciu, fosfor, zinc, magneziu, fier, fluor, bor, cupru, i vitaminele A, E, K i C provoca, de asemenea, scaderea densitatii oaselor. La nivel intracelular calciul este depozitat sub forme de complexe solubile n elemente componente ale celulei i a membranelor sale. La nivelul osului asigur rigiditatea i rezistena mecanic a oaselor. Statusul scheletic poate fi echivalat cu echilibrul calciului n organism deoarece 99% din calciul total al organismului este stocat la nivelul scheletului sub o form insolubil - fosfat tricalcic din matricea mineralizat a osului, coninutul scheletal total de calciu la adult fiind de aproximativ 1000 g la femei i 1200 g la brbai. Numeroi factori pot influena absorbia intestinal a calciului. Astfel, aceasta este sczut de un raport crescut fosfor/calciu (3/1), oxalai, fier, fitai, cafein i deficiena de vitamin D pe cnd lactoza i dozele mari ai derivailor de vitamina D o pot stimula. Exist de asemenea o serie de factori ce influeneaz eliminarea urinar de calciu. Astfel, aportul crescut de sodiu sau proteine crete eliminarea urinar de calciu, efectul fiind cu

att mai mare cu ct aportul de calciu este mai mic. Trebuie menionat c excreia calciului este crescut la femeile n menopauza. Aportul de fosfor: Un aport normal, de fosfor de 700 mg/zi la adult nu pare a influena normalitatea scheletal dar excesul de fosfor combinat cu scderea aportului de calciu poate fi nefast pentru os (2). Alimentele ce conin niveluri crescute de fosfor sunt: laptele i produsele lactate, petele i carnea, oule, legumele i cerealele. Dintre acestea doar laptele i produsele lactate conin n acelai timp i mari cantiti de calciu ce contrabalanseaz acest exces. Deficiena de fosfor poate fi un marker a unei nutriii inadecvate, care la rndul su poate duce la creterea riscului de fractur. Raportul dintre fosfor i calciu este mai important dect fosforul singur, indiferent de vrst. Odat cu suplimentarea aportului de calciu prin medicaie crete riscul apariiei unei insuficiene de fosfor, ceea ce poate avea consecine nefavorabile asupra masei osoase. Calea cea mai potrivit de a ajunge la ratia optim de calciu Alimentele cele mai bogate n calciu sunt laptele (un pahar de lapte contine n jur de 300 mg calciu) si unele legume (varza), unele specii de peste, seminte si smburi (nucile). Dac dieta alimentar nu poate asigura necesarul de calciu, se poate suplimenta cu carbonat de calciu, fosfat de calciu, cu citrat de calciu. Dozele de pn la 500 g sunt bine absorbite de organism. Persoanele care sufer de hiperaciditate gastric este recomandat s foloseasc carbonatul de calciu n timpul mesei, pentru a mbuntti absorbtia ionului. Aceste persoane pot lua citrat de calciu ntre mese. Rolul vitaminei D Sub actiunea vitaminei D creste resorbtia intestinala a calciului si, secundar, creste si cea a fosforului; de asemenea, resorbtia fosfatilor din tubii uriniferi se mareste si este favorizata depunerea calciului in tesutul osteoid. Unele studii arata ca vitamina D este importanta pentru un sistem imunitar sanatos, altele ca ar putea ajuta la prevenirea cancerului de prostata, colon sau san. Cercetatorii au constatat ca cei cu cancer de colon aveau un nivel mai scazut de vitamina D in sange decat cei care nu sufereau de aceasta boala. Vitamina D ajuta la protejarea femeilor la varsta menopauzei de fracturile de sold produse de osteoporoza. Un studiu a constatat ca o cantitate adecvata de vitamina D a incetinit avansarea osteoartritei in genunchi, cu toate ca nu a prevenit aparitia bolii. Cantitatea de fosfat din organism vine in stransa legatura cu cea de calciu, fiind indirect proportionala. Astfel ca de fiecare data cand cantitatea de calciu din organism scade, cea de fosfor creste si viceversa.