Sunteți pe pagina 1din 9

www.referat.

ro

Productivitatea factorilor de productie


1. Conceptul de W a factorilor de productie. Randamente globale si factoriale.

W sau randamentul factorilor de productie este data de eficienta combinarii acestora pentru obtinerea maximului de efecte utile cu minimum de resurse (costuri ct mai mici). W se poate defini, n sens larg, ca raport ntre cantitatea de bogatie produsa si cantitatea de resurse absorbite n cursul producerii ei. W = Q/E ; raport ntre rezultatele obtinute si eforturile (Q) si efort depuse pentru a le obtine (factori de productie - utilizati). Modalitatea de masurare a rezultatelor: W fizica masoara randamentele n natura ale utilizarii factorilor de productie, fiind exprimati n unitati fizice (naturale sau conventionale); W masurata valoric, permite masurarea eficientei n termeni financiari-monetari. Este larg utilizata n gestiunea ntreprinderilor moderne; W bruta apreciaza ansamblul productiei n raport cu factorii de productie care este (sunt) &n 555c29f bsp;utilizat (i). n acest caz productia este privita ca o productie finala deci ca suma a valorilor adaugate de diferitele activitati de productie; W neta care are n vedere eliminarea din productia finala a valorii achizitiilor exterioare si a costului utilizarii capitalului instalat (amortismentele) pentru a ncerca sa autonomizeze ceea ce este direct dependent de efortul productiv al firmei analizate. Literatura de specialitate foloseste doua tipuri consacrate: W globala, care vizeaza efectele combinarii tuturor factorilor de productie, masurnd performanta si eficienta de ansamblu a acestora; W partiala a fiecarui factor de productie, care exprima productia obtinuta prin utilizarea fiecarui factor de productie consumat (munca, capital etc).

W (randamentul) globala a tuturor factorilor de productie este mai putin utilizata n analiza microeconomica de aceea se foloseste cea a fiecarui factor de productie. W partiala a unui factor exprima eficacitatea sau rodnicia cu care acesta poate fi folosit si se prezinta sub trei forme distincte: a) W totala a unui factor de productie oarecare (I) definita ca fiind cantitatea totala de efect util (productie) care se poate obtine folosind acel factor n conditiile n care valorile tuturor celorlalti factori sunt presupuse constante. (clauza cacterias paribus) deci vom avea o functie de productie de tipul: Z = f (x1, x2,...xn) atunci W totala a primului F (x1) va fi: Y1 = f(x1, x2,...xn) unde x2 ,...xn reflecta valorile constante ale celorlalti factori de productie. b) W medie (W1) a unui factor este expresia raportului dintre marimea productiei (Y) si cantitatea (xi) utilizata din factorul respectiv:

unde i este un indicator folosit pentru factorul de productie. Acest indicator reflecta cte unitati (fizice sau valorice) de efect util (productie) revin la o unitate (fizica sau valorica) de efort (factor de productie i); c) W marginala (Wmi) a unui factor oarecare i de productie reprezinta sporul de productie scontat care se obtine prin utilizarea unei unitati suplimentare din factorul i, ceilalti factori ramnnd constanti.

Relatia de calcul va fi medii,

atta timp ct Wmg va fi superioara W

randamentul factorului considerat va fi crescator. O astfel de abordare corespunde analizelor pe termen scurt unde clauza factorilor constanti functioneaza. Cnd analiza se face pe termen mediu sau lung, factorii de productie devin variabili si, ca atare, productia este abordata n raport cu variatia simultana a tuturor factorilor de productie. Se calculeaza influenta factoriala asupra randamentului global al productiei care poate fi: crescator, constant sau descrescator.

Functia care si pune amprenta n mod semnificativ pe termen mediu si lung, este progresul tehnic. Concluzie: n afara randamentelor (productivitatilor) totale, medii si marginale, n teoria macroeconomica moderna o importanta deosebita o are abordarea din perspectiva randamentelor globale si factoriale unde ne intereseaza consecinta variatiei unui singur factor de productie. (n continuare este necesara prezentarea ndeosebi W muncii si randamentul capitalului) diferitelor randamente factoriale;

2. Importanta si caile de crestere a productivitatii factorilor de productie.

n analizele macroeconomice W muncii este indicatorul cel mai mult utilizat pentru ca munca este factorul de productie cel mai important al oricarei activitati. W muncii poate fi definita : - forta productiva a muncii adica capacitatea (posibilitatea) fortei de munca de a crea, ntr-o perioada de timp, un anumit volum de bunuri si de a presta anumite servicii; - exprima eficienta cu care este consumata munca. Eficienta muncii este identificata cu W muncii ntruct aceasta din urma reprezinta eficienta cu care este cheltuita munca. Potrivit altor economisti produsul muncii nu este acelasi cu efectul muncii. Este formulata si opinia conform careia W muncii se deosebeste de eficienta muncii, chiar daca efectul muncii nu ar contine aceste elemente nemasurabile. Faptul ca poate sa creasca W muncii si respectiv volumul de produse, uneori inutile, ar duce la o diminuare a eficientei economice. Privim eficienta nu numai prin efectele utile masurabile ci si implicatiile asupra mediului nconjurator vom constata ca ea nu raspunde unui criteriu de baza al calitatii. Marimea W muncii se masoara fie prin cantitatea si calitatea bunurilor obtinute cu o unitate de munca, fie prin cheltuiala ce revine, pe o unitate de bun economic. Raportul ntre productie (Q) si factorul munca (L) sau ntre munca si productie masoara W medie a muncii (W). W = Q/L ; W = L/Q

W marginala a muncii (wm) reprezintaa suplimentul de productie (Q) obtinut ca urmare a utilizarii unei cantitati suplimentare de munca (L), n conditiile n care ceilalti factori sunt presupusi constanti. Se exprima prin relatia: Wm = Q/ L sau ca derivata functiei de productie n raport cu factorul munca Wm = dQ/dL n activitatea economica, se folosesc diferite modalitati de prezentare a productiei si a cheltuielilor de munca; productia se exprima n unitati naturale, natural-conventionale si valorice, iar cheltuielile de munca se pot exprima n unitati de timp sau numar de salariati. Prin raportarea venitului national la numarul de lucratori se determina W muncii la nivel national si se exprima gradul de utilizare a fortelor economice din punct de vedere national (Mihail Manoilecu, Fortele nationale productive si comertul exterior Ed. stiintifica si Enciclopedica, 1986, p.92). W muncii este expresia cea mai cuprinzatoare a complexitatii procesului productie si trebuie nteleasa ca sinteza a folosirii factorilor de productie. Randamentul capitalului Potrivit relatiei efort/efect, randamentul capitalului se prezinta ca W sau eficienta a capitalului. Coeficientul capitalului exprima necesarul de capital pentru obtinerea unei unitati de efect. Raportul dintre volumul capitalului utilizat (K) si volumul rezultatelor obtinute ntr-o perioada data (Q) da coeficientul mediu al capitalului (K): K = K/Q Coeficientul marginal al capitalului (Km) se determina prin raportul dintre cresterea capitalului (K) si cresterea productiei (Q), ntr-un interval de timp: km = K/Q Este exprimat sporul de capital necesar pentru obtinerea unei unitati suplimentare de productie, n conditiile n care ceilalti factori sunt presupusi constanti. W medie a capitalului se exprima prin relatia: Wk = Q/K Se poate deduce ca Wk = 1/K, adica inversul coeficientului capitalului. de

W marginala a capitalului (Wmk) reflecta sporul de productie antrenat de cresterea cu o unitate a capitalului. Wmk = Q/K ea exprima inversul coeficientului marginal al capitalului Wmk = 1/K se poate calcula de asemenea randamentul viitor al capitalului ca raport ntre sporul de productie si capital (Q/K). Concluzie: din studiul W factorilor de productie retinem ca cea mai importanta este cea a muncii, ntruct cea a capitalului este secundara. n analiza factorului natural se tine seama de particularitatile acestuia: dar al naturii cu un pronuntat caracter limitat fapt ce impune protejare, conservarea si utilizarea lui rationala. Importanta si caile cresterii W Reprezinta procesul prin care acelasi volum de munca se concretizeaza ntr-o masa mai mare de bunuri si servicii sau invers; aceeasi masa de bunuri se realizeaza cu un volum mai mic de munca; Are un caracter legic care presupune o schimbare n factorii de productie, n modul de combinare a lor. O cantitate data de munca dobndind forta de a produce o cantitate mai mare de bunuri. W muncii creste si prin obtinerea aceleiasi productii dar de calitate superioara consum de munca constant/produs superior. Cresterea W reflecta tendinta obiectiva de crestere a eficientei muncii omenesti dar apar si disfunctionalitati: inflatie, somaj, etc. W este influentata de: - factori naturali: conditiile de clima, de fertilitate, adncimea sau bogatia unui zacamnt etc. - factori tehnici: nivelul atins de stiinta si tehnica la un moment dat, de tehnologie etc. - factori economici: nivelul de organizare a productiei si a muncii, calificarea salariatilor, cointeresarea materiala; - factori sociali: conditiile de munca si de viata, responsabilitatea, nivelul de cunostinte, justitie, legile civile, politica;

- factori psihologici: motivatia n munca si satisfactia pe care le ofera aceasta, climatul relatiilor de munca, a vietii de familie, gradul si modul n care sunt satisfacute unele nevoi sociale etc.; - factori structurali: influenta W muncii prin modificarile ce au loc n structura productiei, a economiei nationale; - factori care decurg din gradul de integrare a economiei nationale n economia mondiala tipuri de specializare tehnica si economica, capacitatea de performanta si competitivitatea productiei pe piata mondiala. n conditiile progresului tehnico-stiintific contemporan, se modifica modul de combinare a factorilor munca si capital. Are loc o revolutionare a capitalului tehnic, a resurselor materiale si energetice, se modifica structura factorului munca. Cresterea W pe calea automatizarii flexibile a productiei si a roboticii, de 3-5 ori mai mare.. nivelul W influentat de nrumarul cadrelor calificate n economie revolutia manageriala Cresterea W muncii are efecte economice si sociale: - economisirea factorilor de productie consumati; - reducerea costului productiei; - cresterea productiei, a competitivitatii bunurilor obtinute; - cresterea profitului, a salariului nominal si a celui real; - economisirea timpului de munca si cresterea timpului liber. n economia moderna distribuirea venitului ca urmare a cresterii W are loc n interiorul ntreprinderii ct si n afara acesteia, n favoarea consumatorului, prin scaderea preturilor. Alegerea comportamentului producatorului din perspectiva alegerii variantei optime are mare importanta pentru sporirea W si a veniturilor. Aceasta alegere vizeaza maximizarea profitului printr-o combinare eficienta a factorilor de productie capabili sa asigure maximizarea efectelor n conditiile minimizarii eforturilor (costurilor).

Problema de maxim este cea a utilizarii optime a resurselor; consta n gasirea unor nivele care sa maximizeze profitul net, respectnd doua serii de conditii: fiecare nivel de activitate sa nu fie negativ si, cresterea resurselor rare sa nu depaseasca disponibilul acestora. 3. Legea randamentelor neproportionale Este o lege generala: daca o productie oarecare reclama utilizarea a doi sau mai multi factori de productie, si daca se adauga progresiv aceeasi doza la cantitatea folosita dintr-un factor, n timp ce cantitatea altor factori nu se schimba, produsul marginal al factorului variabil creste pna la un anumit punct, apoi descreste. Randamentele descrescatoare privesc nu productia totala (Qt), ci doar productia marginala a factorului variabil. De aceea, aceasta lege este denumita si legea descresterii produsului marginal. Legea randamentelor neproportionale nu este valabila dect n anumite conditii care vizeaza n principal, urmatoarele: a) factorii de productie considerati trebuie sa fie omogeni. Dar, munca si capitalul se prezinta sub multiple si variate forme; b) legea admite ca se pot adauga unei cantitati constante dintr-un factor, doze suplimentare dintr-un alt factor. Dar n acest proces daca nu se adauga dect un factor de productie se obtine un produs aditional nul. c) legea nu poate fi reprezentativa dect pentru o stare data a tehnicii. Punctul de plecare este acela de la care se intra n faza de randamente descrescatoare, deplasndu-se sau ndepartndu-se n masura n care metoda de productie se perfectioneaza; legea nu este valabila dect pentru o scara de productie data; ea se aplica n cazul n care se adauga, la o cantitate fixa a unui anumit factor, unitati succesive ale altui factor variabil. Cnd doi factori cresc n aceeasi proportie apar urmatoarele situatii: a) produsul poate creste n aceeasi proportie; randament constant de scara; se apreciaza ca exista un

b) produsul poate creste ntr-o proportie mai mare; este randamentul crescator de scara; c) produsul poate creste ntr-o proportie mai mica; se apreciaza ca este un randament descrescator de scara. Avantajele interne ale scarii sunt acelea care decurg din cresterea dimensiunilor firmei si care pot fi datorate unor cauze cum sunt:

- specializarea muncitorilor pentru un volum ridicat de productie; - utilizarea unui capital tehnic mai eficient care este adesea indivizibil si care, n consecinta, nu poate fi folosit economic dect pentru nivele de productie ridicate; - factori tehnologici care dau mai multa eficienta scarii dar si mai multa productie n aceasta situatie cresterea nrumarului de mecanici este mai mica dect a masinilor achizitionate. Pe masura ce firma creste n dimensiuni avantajele tind sa se reduca n timp, manifestndu-se pierderi pe scara; ndeosebi cnd dimensiunile cresc considerabil. Concluzie: combinarea judicioasa a factorilor de productie devine o cheie pentru manageri ea contribuind, alaturi de strategia minimizarii costurilor, la optimizarea comportamentului producatorilor.

Prin urmare, o functie de productie n care se identifica, de regula, doi factori de productie - forta de munca (L) si capitalul fix (K), se caracterizeaza prin urmatorii indicatori: - elasticitatea productiei n raport cu forta de munca (EL =), care este raportul dintre productivitatea diferentiala si cea medie a muncii, si caracterizeaza cresterea procentuala a rezultatului 1a o crestere cu o unitate procentuala a fortei de munca; - elasticitatea productiei, n raport cu capitalul fix (EK (3), care este raportul dintre eficienta diferentiala si cea medie a capitalului fix, si caracterizeaza cresterea procentuala a productiei la cresterea cu o unitate procentuala a capitalului fix; - norma de substituire a factorilor (r(K,L)), care se defineste prin raportul dintre vitezele de variatie ale celor doi factori de productie si caracterizeaza modul in care acestia se pot substitui unul altuia, n asa fel nct rezultatul sa ramna acelasi; - elasticitatea substituirii factorilor de productie (a(KlL)), care se determina ca raport ntre rata diferentiala si cea medie de substituire a factorilor, arata cu cte unitati procentuale se modifica rata de substituire atunci cnd se modifica cu o unitate procentuala nzestrarea tehnica a muncii.

Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate

S-ar putea să vă placă și