CAPITOLUL X

ORGANIZAREA SI UTILIZAREA RESURSELOR UMANE N EXPLOATATIILE AGRICOLE 10.1. Rolul resurselor umane Resursele umane sunt privite ca totalitatea aptitudinilor fizice si intelectuale pe care omul le utilizeaza n procesul de productie. Ele includ si experienta fie acumulata, fie obtinuta prin calificare si se dezvolta pe masura evolutiei societatii omenesti (15). Acest tip de resurse au o dubla apartenenta: la sfera demografiei si la cea a economiei. Resursele umane sunt unice n ceea ce priveste potentialul lor de crestere si dezvoltare, precum si capacitatea lor de a-si cunoaste si nvinge propriile limite si reprezinta una din cele mai importante investitii ale unei organizatii, ale carei rezultate devin tot mai evidente n timp (37). n cazul unei exploatatii agricole, potentialitatilor naturale si celor economice li se adauga si cele umane care depind de: gradul de instruire al agricultorilor, dinamismul lor, receptivitatea lor fata de progresul tehnic, organizarea colectivitatilor. Dintre intrarile care au loc n sistemul unitate agricola (pamntul, apa, materiale, energie, informatii etc.) resursele umane au o semnificatie aparte. n combinarea factorilor de productie n vederea obtinerii produselor agricole, rolul resurselo r umane este esential, fiind factorul activ n procesul de utilizare a capitalului funciar si a celui de exploatare. Alaturi de faptul ca resursele umane pun n miscare ceilalti factori de productie, trebuie avut n vedere ca, o parte a acestora, gestioneaza exploatatiile agricole, lund decizii care influenteaza activitatile de productie si rezultatele lor economico-financiare. Din acest punct de vedere, este de subliniat rolul ce revine sefilor de exploatatii familiale, managerilor societatilor agricole comerciale pe actiuni, ntreprinzatorilor, care si administreaza

propriile afaceri, si arendasilor, deciziile lor avnd impact nu numai asupra exploatatiilor pe care le gestioneaza, ci si asupra starii generale a agriculturii. Acest grup de indivizi, avnd cunostintele manageriale necesare, utiliznd eficace instrumente economice si opernd ntr-un mediu propice, pot conduce spre performante ridicate exploatatiile agricole. Cunoasterea disponibilitatilor si a necesitatilor de forta de munca si studiul conditiilor de folosire a acesteia permit sa se aprecieze: gradul de intensivitate a sistemului de productie (culturile intensive sunt mari consumatoare de forta de munca, cel putin la nivelul de nzestrare tehnica a agriculturii noastre); nivelul productivitatii muncii; contributia fortei de munca la realizarea obiectivelor exploatatiei; modul de organizare a fortei de munca. Munca n agricultura se desfasoara n conditii deosebite generate de factorii naturali, de ciclul biologic al plantelor si al animalelor, de faptul ca prin tehnologia lor culturile cer lucrari diferite (nu poate fi vorba de o specializare ngusta a fortei de munca, mai cu seama n productia vegetala) si de caracterul sezonier al activitatii n domeniul culturilor de cmp, cu accente puternice n cazul cerealelor paioase. Aceste aspecte specifice ale muncii din agricultura, trebuie luate n seama atunci cnd este vorba de managementul resurselor umane, n cazul unitatilor n care el se poate aplica, cum ar fi societatile comerciale pe actiuni. Aici, pot fi ntlnite elemente ale acestui management: recrutarea si selectia personalului, formarea sa profesionala, motivatia lui etc. Desigur ca, si restul fortei de munca din agricultura trebuie sa dispuna de anumite cunostinte, de informatii variate, carora sa li se adauge elemente de formare profesionala, mai cu seama daca avem n vedere un nou tip de exploatatie si de producator agricol. Acestea urmeaza sa-i permita sa foloseasca instrumentele economice si,

n general , sa gestioneze eficient exploatatia agricola pe care o detine n proprietate, creata prin arendare sau prin intermediul altor modalitati. 10.2. Disponibilitatile si necesitatile de forta de munca ale exploatatiilor agricole Un manager, un sef de exploatatie sau un ntreprinzator opereaza, cu ocazia programarii activitatii, n ceea ce priveste resursele umane cu: a) disponibilitatile de forta de munca; b) necesitatile de forta de munca. Disponibilitatile sunt formate din ansamblul de resurse de forta de munca de care dispune o unitate (gospodarie individuala, societate agricola, societate comerciala agricola pe actiuni etc.) la un moment dat si cu ajutorul carora urmareste executarea lucrarilor, de regula, n timpul unui an . Aceste disponibilitati pot fi evaluate si pe perioade mai scurte, cum ar fi: campanii de lucrari, luni, chenzinal etc. Se va tine seama de numarul de persoane si de timpul de prezenta al acestora (unele dintre ele putnd lucra si n alte domenii, cum ar fi cazul unor membrii ai unei exp loatatii familiale). Forta de munca de care dispune o exploatatie poate fi formata din muncitori permanenti si temporari, n cazul societatilor comerciale agricole pe actiuni, din membrii familiei ( ajutor familial), cnd este vorba de exploatatiile familiale si din asociatii care doresc sa participe la munca n societatile agricole pe care le-au nfiintat. n exploatatiile agricole, mai cu seama n cele familiale, participa la lucrari persoane cu capacitate de munca, cu cunostinte profesionale si de vrste diferite, ceea ce ngreuneaza activitatea de apreciere unitara a resurselor de forta de munca. Este nevoie, nsa, de o apreciere reala a disponibilitatilor, ceea ce presupune sa se ia n considerare, deopotriva, att nivelul de calificare profesionala, ct si vrsta fortei de munca. Este usor de

sesizat faptul ca un lucrator calificat si mai tnar executa acelasi volum dintr-o lucrare ntr-un timp mai scurt. n functie de prezenta fortei de munca n unitate (permanenta, sezoniera etc.) disponibilitatile pot fi redate si sub forma numarului total de zileom sau de ore-om . n UE, pentru exprimarea disponibilitatilor se foloseste (40) unitatea de munca anuala (UTA). Aceasta unitate corespunde muncii unei persoane ocupate cu timp total n decursul unui an. Cei ce participa la activitatile agricole cu munci n anumite perioade de timp (timp partial) sunt transformati, pe baza unor coeficienti, n UTA. Alaturi de disponibilitati, pentru o exploatatie de forta de munca, sub aspect cantitativ si calitativ (calificare), astfel nct sa fie executate lucrarile solicitate de tehnologiile diferitelor culturi, specii si categorii de animale si de alte activitati. Exploatatiile se diferentiaza sub multe aspecte, de aceea si necesarul de forta d e munca va fi diferit, aflndu-se sub influenta mai multor factori, cum sunt: dimensiunea unitatii (suprafata sau numar de animale); structura de productie si intensivitatea culturilor (exista culturi cu consum mare de forta de munca); tehnologiile de productie (numarul, felul lucrarilor si gradul lor de mecanizare); modul n care este organizata munca; calificarea fortei de munca ; modul n care ntreprinzatorul / managerul asigura coordonarea desfasurarii lucrarilor. Tinnd seama de acesti factori, se poate pune ntrebarea: care este necesarul de forta de munca total si pe diferite perioade luna, sezon, campanii de lucrari etc. ? Raspunsul nu este usor de dat, daca avem n vedere: marea varietate a conditiilor n care actioneaza forta de munca, potentialul fizic diferit al acesteia dupa vrsta si sex, consumul de munca caracteristic fiecarei culturi, gradul de mecanizare al culturilor,

nivelul diferit de calificare n cazul muncitorilor, ceea ce determina productivitatea muncii, existenta unor vrfuri de munca si a unor perioade de stagnare, fenomene care ridica cu acuitate problema folosirii eficienta a fortei de munca etc. Disponibilitatile (D) si necesitatile (N) de factori de munca se compara si se iau decizii diferite n functie de situatia existenta: D > N sau D < N. n mod firesc, dimensionarea fortei de munca trebuie sa se faca la nivelul care decurge din cerintele, fata de aceste resurse, ale activitatilor alese. Atunci cnd D < N, si sunt greutati n asigurarea fortei de munca, este posibil, daca ceilalti factori (naturali, cererea pietei, nzestrarea tehnica etc.), ca activitatile sa fie schimbate, n raport cu masura n care se asigura forta de munca, mai ales cnd avem n program culturii cu grad mai redus de mecanizare. n luarea deciziei, pentru ntreprinzator, primeaza rezultatul financiar final, dupa caz: marja bruta sau profitul. Fiind data structura culturilor, necesarul de forta de munca are ca punct de plecare tehnologiile lor (fisele tehnologice), acestea continnd, ntre altele: lucrarile de executat, volumul fiecareia, perioada de efectuare etc. Daca vrem sa calculam necesarul de forta de munca (Nm) pentru o lucrare (de exemplu, recoltarea strugurilor), atunci avem nevoie de trei elemente: volumul acesteia (VI), cantitatea ( C) din lucrare executata pe zi de o persoana (norma de munca; n alte tari se utilizeaza timpi standard), numarul de zile din perioada de efectuare a lucrarilor. Ca urmare, vom avea: Nm =
Vl . CZ

Daca este vorba de o lucrare complexa, C reprezinta ceea ce executa ntreaga formatie, iar Nm se pondereaza cu numarul de componenti ai acesteia. Este cunoscut, nsa, faptul ca, n acelasi timp, se executa mai multe lucrari la diferite culturi. n consecinta, se va calcula numarul de zile -om (Z.O.), pe decade, necesar pentru efectuarea acestora, lund ca elemente de baza volumul lucrari si cantitatea

de lucru de efectuat ntr-o zi-om (53). Se obtine, apoi, prin nsumare, numarul total de zil-om dintr-o luna (ZO). Numarul lunar d e muncitori (Nml) se va calcula astfel: Nml =
ZOl ; Z

Z numarul de zile lucratoare dintr-o luna. Intervin dificultati n luarea deciziei n legatura cu necesarul de forta de munca ce trebuie asigurat, datorita variatiei mari a acestuia de la o luna la alta. Or, cnd volumul de lucrari este redus, nu vor fi posibilitati de asigurare a conditiilor de salarizare, daca necesarul se stabileste lund n considerare luna n care acesta este cel mai mare (este vorba, desigur, de exploatatiile care recurg la munca veritabil salariata). De aceea, se determina un numar de muncitori permanenti, lund n considerare perioada cu volumul cel mai redus de lucrari ( se poate recurge la o medie pe cteva luni). n rest, se apeleaza la forta de munca sezoniera sau ziliera. n cazul cresterii animalelor probleme referitoare la stabilirea necesarului de forta de munca sunt mai simple, datorita continuitatii activitatii n acest domeniu. Se calculeaza numarul de ngrijitori de baza, de schimb, de servire si de noapte. Numarul de ngrijitori de un anumit fel i (Ni) se determina astfel: Ni =
Ef i , n care: N si

Efi efectivul categoriei de animale i; Nsi norma de servire n cazul categoriei de animale i. Numarul de ngrijitori va depinde de marimea efectivului fiecarei categorii si de norma de ngrijire, aflata, la rndul ei, sub incidenta tehnologiei de crestere si a sistemului de ntretinere. 10.3. Organizarea muncii Orice unitate are nevoie de organizare, care sa-i permita sa functioneze si sa se manifeste viabil. Organizarea muncii este

componenta a organizarii de ansamblu a ntreprinderii, avnd legatura directa cu activitatea de productie a acesteia, deoarece numai n acest cadru se combina toti factorii de productie prin interventia fortei de munca. Ca urmare, organizarea productiei (alegerea culturilor, amplasarea lor pe teritoriul asolamentului, tehnologiile utilizate, asigurarea mijloacelor tehnice, ca numar si structura, n concordanta cu volumul si felul lucrarilor de efectuat, etc.) constituie o premisa de baza pentru realizarea organizarii stiintifice a muncii, atunci cnd este nevoie de interventia fortei de munca (este cunoscut ca acest lucru are loc numai n anumite perioade de timp ale ciclului de productie ; n cresterea animalelor activitatile au caracter relativ continuu). Organizarea stiintifica a muncii (OTS) reprezinta un ansamblu de activitati coordonate care au ca obiect sa stabileasca si sa mentina cele mai bune conditii de munca n orice ntreprindere si n orice compartiment (subdiviziune) si care sunt fondate pe principii sau metode rezultate dintr-o cercetare stiintifica. n agricultura, avnd n vedere particularitatile acesteia si ale desfasurarii proceselor de munca, mai cu seama n productia vegetala (discontinuitatea activitatilor, interventia factorului biologic, executarea proceselor de munca presupune deplasarea lucratorului, spre deosebire de industrie unde locul de munca este, n general, fix, etc.) problemele de organizare a mu ncii au un anumit specific si nu pot fi privite n aceeasi maniera cu cele din industrie sau din alte domenii. Cu toate aceste particularitati si, am putea spune, cu existenta unor limite, ntr-o agricultura moderna, care recurge la ceea ce ofera progresul tehnic si stiintific, si pentru orice ntreprinzator care urmareste obtinerea unor rezultate ct mai ridicate, organizarea rationala a muncii este necesara si merita toate eforturile. Modul n care se organizeaza munca conditioneaza o suma de aspecte referitoare la forta de munca, cum ar fi: utilizarea eficienta a resurselor umane;

 folosirea productiva a unei parti ct mai mari din durata unei zile de lucru; selectionarea lucratorilor care au aptitudini adecvate lucrarii care se executa; coordonarea e forturilor umane pentru ncadrarea n perioada optima de efectuare a lucrarilor agricole; evitarea pierderilor de timp, astfel nct sa se asigure , pe ct posibil, folosirea ntregului fond de timp al executantilor lucrarilor; cresterea productivitatii muncii. Realizarea unor asemenea obiective include necesitatea unor masuri de programare din timp a lucrarilor, de cunoastere a necesarului de forta de munca, de aplicare a diviziunii si cooperarii n munca, astfel nct sa fie potentate eforturile fiecarui executant, de constituire a formatiilor de munca (cnd este cazul) si de creare a unui climat psihosocial favorabil n ceea ce priveste relatiile interumane. Organizarea muncii va fi privita si n relatie cu unele aspecte sociale , cum ar fi: initierea unor masuri de creare a unui regim rational de munca (desi perioadele optime de desfasurare a lucrarilor agricole presupune o intensificare a muncii n intervale relativ scurte de timp); alegerea momentelor favorabile de executare a lucrarilor si a celor mai bune metode de munca; usurarea muncii lucratorilor, asigurnd nzestrarea tehnica corespunzatoare; crearea si mentinerea unui climat relational bazat pe echilibru, ntre participantii la munca, favorabil confortului psihologic al acesto ra si, deci, realizarii obiectivelor; acest climat este foarte necesar deoarece el poate, asa dupa cum se apreciaza, sa contracareze efectele negative ale unei organizari mai putin reusite, aceasta ntmplndu-se, nsa, pna la un anumit punct;

 asigurarea elementelor de igiena si de securitate a muncii, ca si evitarea oboselii accentuate; recurgerea la o motivatie adecvata a muncii; urmarirea mbogatirii experientei si cresterea calificarii lucratorilor. Munca agricola, ca factor care determina, n mare masura, eficienta unei activitati, apare ca actiune a unui om sau a unei echipe (grup) de oameni care au disponibilitatea necesara obtinerii, de catre exploatatie, a unor rezultate performante. Echipa apare, deci, ca o forma de baza n organizarea muncii (15). Desfasurarea muncii n echipa, cnd este cazul, este de natura sa usureze efortul depus, ca urmare a sprijinului reciproc dintre componentii sai, si sa reduca timpul pentru efectuarea unor lucrari (cresterea productivitatii), facndu-se, si aici, resimtit efectul ntrajutorarii (un muncitor ncarca 500 de ladite de struguri ntr-un mijloc de transport, fiind nevoit sa efectueze toate operatiile, ntr-un timp mai mare dect cel necesar a trei lucratori pentru 1500 de ladite). n plus, se pot aplica diviziunea si cooperarea n munca, mai cu seama n domeniile n care se realizeaza continuitatea proceselor de munca. De altfel, o cerinta a constituirii formatiei de munca o reprezinta, n functie de lucrarea efectuata, asigurarea structurii acesteia pe meserii, niveluri de calificare vrsta, sex . Structura pe meserii urmeaza sa acopere ntreg fluxul de operatii, iar cea dupa calificare permite efectuarea tuturor lucrarilor. Structura dupa vrsta si sex este determinata de faptul ca procesele de munca cer eforturi diferite. Repartizarea executantilor pe formatii de munca se face si n functie de posibilitatile lor fizice. Formatiile de munca cuprind un numar mai mare sau mai mic de oameni. Marimea lor este influentata de: domeniul n care actioneaza (culturi de cmp, horticultura etc.), nivelul de nzestrare tehnica a muncii, tehnologiile aplicate, nivelul de calificare si, n general, de cunostinte profesionale ale executantilor etc. Oricum, prin marimea echipei se urmareste sa

se asigure volumul de lucrari n perioada n care acestea sunt prevazute a se efectua. Aspectele organizatorice cu caracter mai special se regasesc n cazul unor lucrari manuale de mai mare volum, cum ar fi, n cazul societatilor comerciale agricole pe actiuni, recoltatul strugurilor, al fructelor etc. Este vorba de a organiza, pe perioada de desfasurare a unor astfel de lucrari, munca unui numar nsemnat de persoane (majoritatea lor cu activitate sezoniera), fiind necesara solutionarea unor probleme referitoare la: repartizarea lor pe locuri de munca (parcele unde sunt amplasate diferite soiuri), coordonarea operatiunilor desfasurate de diferite grupuri, asigurarea ritmica cu ambalaje si transportul produselor potrivit destinatiei lor, crearea unor conditii de ordin social (masa, cazare etc.). n organizarea muncii, asigurndu-se conducerea activitatii unor persoane apar probleme psihologice si sociale specifice acestora. Factorii psihologici au un rol tot mai mare n organizarea muncii, acestia putnd fi observati ncepnd cu exploatatiile familiale, trecnd prin alte forme de exploatatii, si ajungnd la societatea comerciala agricola. Relatiile de munca dintr-o exploatatie individuala prezinta cel putin doua trasaturi (15): a) seful acesteia (ntreprinzatorul) si asuma coordonarea efectuarii lucrarilor; b) desfasurarea muncii presupune o asociere strnsa ntre seful exploatatiei si ceilalti participanti la munca, rolul sau fiind hotartor n ndrumarea executarii lucrarilor, criteriul n functie de care se apreciaza modul n care reuseste acest lucru l constituie nivelul productivitatii muncii. n cazul societatilor comerciale agricole, constituindu-se, cel putin n anumite situatii, grupuri (echipe) de munca apare caracterul colectiv al acesteia, care genereaza relatii sociale ntre membrii lor. Fiecare membru al grupului are propria personalitate (temperament, caracter, aptitudini) care se confrunta

cu personalitatile celorlalti componenti (13). Problemele care se abordeaza din punct de vedere sociologic se refera la: structura si dinamica grupului, relatiile de munca, moralul grupului etc. Sunt domenii care studiate si ntelese, contribuie la realizarea obiectivelor pe care si le propune grupul (echipa), Organizarea muncii n diferite domenii, exemplul cel mai elocvent constituindu-l industria, se face tot mai mult pe principii ergonomice . Ergonomia are un caracter interdisciplinar, apelnd la metode din: psihologie si sociologie, stiintele economice si tehnice, fiziologie si medicina muncii. n ncercarea sa de a crea raporturi optime ntre om si munca, abordeaza aspecte foarte numeroase: capacitatea de munca, antropometrie, forta fizica a organismului uman, pozitiile corpului n procesul muncii, studierea zonelor de munca, oboseala n munca, regimul de munca si odihna etc. Scopul principal al ergonomiei l constituie cresterea productivitatii muncii, concomitent cu mbunatatirea conditiilor de munca, economisirea efortului, apararea si mentinerea capacitatii de munca si a sanatatii omului. 10.3.1. Eficienta organizarii muncii Cnd se initiaza masuri de organizare a muncii trebuie evidentiate efectele de diferite feluri ce se obtin. Este de subliniat dificultatea de a cuantifica aceste efecte si de a le desprinde din rndul celor determinate de alti factori. n ncercarea de a surprinde aceste efecte pot fi avute n vedere urmatoarele aspecte: 1. Deoarece prin organizarea muncii se urmareste, ntre altele, efectuarea la timp si de buna calitate a lucrarilor agricole, se poate calcula sporul de productie ( q ) pe o zi-om, cnd se realizeaza acest lucru, n comparatie cu estimarile facute privind nivelul productiei cnd au loc ntrzieri n executarea acestora:
q = q1 q 0 , NZO

n care:

q1, q 0 productia la hectar n conditiile efectuarii la timp a lucrarilor, respectiv, cnd se depaseste perioada oprima; NZO numarul de zile-om la hectar. 2. Gradul de utilizare a timpului de munca, care se refera (26): a) la timpul total , recurgndu-se la urmatoarea relatie: Kt =
Te 100, Td

unde:

Kt procentul de utilizare a timpului de munca; Te timpul efectiv lucrat; Td timpul total disponibil. b) timpul unui schimb de lucru, gradul de folosire a acestuia obtinndu-se astfel: Ks =
Ts P 100 Ts

Simbolurile au urmatoarele semnificatii: Ks procentul de utilizare a timpului unui schimb de lucru; Ts durata schimbului de lucru; P pierderi de timp. 3. n corelatie cu gradul de utilizare a timpului de munca se are n vedere, n plan general, raportul dintre necesitatile (N) si disponibilitatile (D) de forta de munca (15):
N . D

Acest raport exprima o folosire incompleta a fortei de munca, daca N < D, dar si insuficienta disponibilitatilor, atunci cnd N > D . Raportul trebuie urmarit si pe perioade de lucrari pentru identificarea cauzelor care au dus la unul sau altul dintre fenomene. 4. Organizarea muncii contribuind la o mai buna folosire a timpului de munca, se poate calcula economia de timp ( t ) pe unitate de produs (cresterea productivitatii muncii) , lundu-se n considerare acelasi volum al productiei (Q) , astfel:

t =

T1 T 0 Q

T1 timpul de munca necesar obtinerii productiei n urma masurilor de organizare; T0 timpul de munca consumat pentru obtinerea productiei anterior mbunatatirii organizarii muncii. Daca organizarea muncii influenteaza asupra productiei obtinute si a consumului de timp de munca, nseamna ca incidenta sa se resimte si asupra unor indic atori de eficienta economica, cum ar fi: costul unitar de productie si profitul. Este vorba de reducerea costului unitar de productie (lucrurile fiind privite n termeni comparabili) si de obtinere a unui profit suplimentar. 5. Reducerea costului unitar (Ec) se calculeaza n felul urmator : Ec =
C1 C 0 100 C0

C1, C0 costul unitar de productie n urma mbunatatirii organizarii muncii, respectiv, din perioada precedenta. 6. Profitul suplimentar (P s) se reda prin relatia: P s = Q1 ( p C1 ) Q 0 ( p C 0 ) Q0, Q1 productia obtinuta nainte si, respectiv, dupa aplicarea masurilor de organizare a muncii, p pretul de vnzare pe unitate de masura (t, Kg). Abordnd problemele de organizare a muncii se ajunge, implicit, la analiza modului n care se utilizeaza forta de munca, ceea ce asigura, prin masuri adecvate (cunoasterea exacta a necesitatilor de munca, organizarea rationala a muncii, inclusiv prin respectarea unor principii ergonomice, asigurarea unui regim rational de munca, utilizarea diferitelor forme de munca n proportii avantajoase etc.), la mbunatatirea rezultatelor de productie si economice ale unei unitati.

10.4. Utilizarea fortei de munca n exploatatiile agricole Pentru exploatatiile agricole si, n general, pentru agricultura, gradul n care este utilizata forta de munca este deosebit de important, daca avem n vedere ca aceasta ramura detine aproape 40 % din populatia activa din economie. Este un procent destul de mare n comparatie cu cel din tarile dezvoltate, unde populatia care lucreaza n agricultura reprezinta sub 5%. n plus, se observa o tendinta accentuata de mbatrnire a fortei de munca, o pondere ridicata a femeilor si un nivel redus al cunostintelor profesionale si al pregatirii generale. Aceste trasaturi ale fortei de munca nu sunt favorabile pentru practicarea unei agriculturi moderne. Ca urmare, managementul resurselor umane, cu aplicare si la exploatatiile familiale, trebuie sa aiba printre obiectivele sale: asigurarea formarii profesionale a producatorilor agricoli, informarea si ndrumarea lor pentru a manifesta mai multa disponibilitate fata de utilizarea elementelor de progres tehnic si stiintific si pentru a-si ameliora gestiunea exploatatiilor. Populatia foarte numeroasa ocupata n agricultura (peste 3,3 milioane si 350 000 de salariati), dimensiunea redusa a marii majoritati a exploatatiilor familiale si discontinuitatea proceselor de munca fac ca resursele umane din aceasta ramura sa fie subfolosite, ceea ce ridica problema nivelului productivitatii muncii agricole. Productivitatea muncii este redusa si datorita faptului ca nu se aplica tehnologii corespunzatoare: lipsesc unele lucrari, iar altele se efectueaza necorespunzator. Ca urmare, nici aportul absolut al agriculturii (procentual el a crescut datorita declinului nregistrat de industrie) la dezvoltarea economica generala nu va fi pe masura conditiilor pedoclimatice de care dispunem. Faptul ca n exploatatiile agricole familiale se mbina mai multe activitati, face sa creasca numarul de zile lucrate de o persoana. Acest lucru, desi pozitiv n sine, nu rezolva, totusi, problema productivitatii muncii, ceea ce revine pe o persoana

(cantitate de produse, valoarea productiei etc.), mentinndu-se la un nivel scazut, exploatatiile fiind, asa dupa cum s-a aratat, de mici dimensiuni. O productivitate ridicata presupune sporirea suprafetei lucrate de o persoana sau a numarului de animale ngrijite, n conditiile n care se apeleaza, n masura tot mai mare la mijloacele tehnice, si se aplica tehnologii performante. Pentru agricultura productivitatea are semnificatii suplimentare si din perspectiva aderarii tarii noastre la UE. Cu o productivitate de 10-12 ori mai mica dect cea a tarilor din UE, competitivitatea agriculturii romnesti va avea de suferit. Productivitatea, alaturi de nivelul de nzestrare si de modernizare, de mbunatatirea structurii dimensionale a exploatatiilor agricole si de consolidarea lor economica vor determina, n mare parte, locul ocupat de agricultura n context europea n si mondial. Pentru a calcula productivitatea muncii (W) se recurge la formula: W=
T , sau Q

W=

Q , T

n care:

Q volumul productiei obtinute (este vorba de un produs sau de produse care se pot nsuma); T timpul consumat pentru obtinerea productiei. Din punct de vedere metodologic sunt numeroase discutii n legatura cu: unitatile de masura n care se exprima productia si timpul consumat; preturile utilizate, cnd se recurge la elemente de ordin valoric; calitatea diferita a produselor, la acelasi volum fizic al acestora , cantitatea utila este mai mare atunci cnd calitatea este superioara; calificarea diferita a lucratorilor etc. Productia se exprima, de regula, n unitati naturale (dar si natural-conventionale) si valorice, iar timpul n ore -om, zile-om, dar se recurge si la numarul de personal (total, numai personalul muncitor, sau numarul mediu scriptic al acesteia), cu aplicabilitate, mai ales, la societatile comerciale agricole pe actiuni. n tabelul 1 de sunt prezentate cteva modalitati de calcul al productivitatii muncii:

Tabelul 1 Productivitate muncii Simbol (W) Cantitatea de produse pe Wq Naturale (kg, unitatea de timp tone, Consumul de timp pe Wt hectolitri unitatea de produs etc.) NaturalVolumul de lucrari (Vl), conventional exprimat n ho.a.n. , pe Wl e (ha.a.n., lucrator (Nl), U.N.etc.) (productivitate partiala) Cifra de afaceri (CA) pe o persoana ocupata (Np) Wp Valorice Cifra de afaceri pe o ziWz om (Z.O.) Cifra de afaceri raportata la personalul muncitor Wm (Pm) Cifra de afaceri raportata la numarul mediu al Wn personalului ( NP ) Unitati de exprimare Mod de calcul Wq =
Q T T Wt= Q

Wl = W p=

Vl Nl

CA Np CA Wz = ZO CA Wm = Pm

Wn =

CA NP

Este cunoscut faptul ca nivelul productivitatii muncii se afla sub influentat de conditiile naturale (fertilitatea solului, precipitatii, temperatura etc.) acestea diferentiindu-se pe teritoriu. Conditiile naturale trebuie sa fie puse n valoare pentru a sporii productivitatea muncii si productia agricola. n acelasi sens, actioneaza si alti factori: nivelul de nzestrare tehnica a muncii (exista un anumit decalaj ntre agricultura noastra si cea din tarile dezvoltate);

 utilizarea unor tehnologii performante (regresul tehnologic este vizibil), bazate pe cresterea consumurilor intermediare (cantitatile de ngrasaminte, de exemplu, aplicate s-au micsorat mult), pe utilizarea de samnta si material de plantat de nalta calitate etc. ; dezvoltarea cunostintelor profesionale ale producatorilor agricoli, cu accente speciale n cazul celor care lucreaza n exploatatiile familiale, la fel de necesare fiind ndrumarea si informarea lor; formarea manageriala a celor care gestioneaza exploatatiile agricole; mbunatatirea metodelor de gestionare a exploatatiilor. Este necesar sa se utilizeze toate posibilitatile, astfel nct, si din punctul de vedere al productivitatii, agricultura noastra sa se apropie de cea din tarile dezvoltate. 10.5. Structura procesului de munca Ca parte a procesului de productie din agricultura, procesele de munca (alaturi de cele naturale a caror interven tie, este bine cunoscuta) cuprind: operatii , faze, mnuiri si miscari (13,71): Operatia este acea parte a procesului de munca pe care o efectueaza si de care raspunde, un muncitor, pe un anumit loc de munca, actionnd, cu ajutorul unor mijloace de munca, asupra unor obiecte ale muncii, n contextul aceleiasi tehnologii. Exista numeroase exemple de operatii, uneori ele confundndu-se cu lucrarea agricola: ncarcarea semintelor sau a ngrasamintelor ntr-un mijloc de transport, scoaterea rasadului n vederea plantarii, aratul etc. Faza este o parte a operatiei, care presupune utilizarea aceleiasi unelte si aplicarea aceluiasi regim tehnologic, obiectul muncii suferind o singura transformare tehnologica. De exemplu la erbicidat, o faza o poate reprezenta umplerea recipientului cu solutia utilizata.

Mnuirea este acea parte a fazei care se caracterizeaza printr-un anumit grup de miscari ale executantului, n vederea atingerii unui scop bine precizat. Astfel, la ncarcatul strugurilor recoltati si ambalati n ladite avem ca mnuiri: luarea laditelor din locul unde au fost stivuite pe parcela de lucru, deplasarea si asezarea lor n mijlocul de transport. Miscarea este elementul primar la unui proces de munca, constnd dintr-o luare de contact a executantului cu un obiect al muncii, desprinderea de utilaj a acestuia sau a minii de un obiect etc. n cazul recoltatului manual al stiuletilor de porumb putem identifica o serie de miscari: ntinderea minii catre plante, apucarea stiuletului, defolierea lui, desprinderea de pe planta a acestuia, etc. Miscarile se pot grupa uneori n complexe de miscari care includ mai multe miscari succesive n scopul de a rationaliza activitatea executantului aflat ntr-un proces de munca. Pe baza studiului miscarii se evidentiaza modalitatile de rationalizare a lor, de economisire a timpului pe care l presupune si, n general, de folosire a potentialului uman cu randamente ridicate. 10.6. Structura si masurarea timpului de munca Timpul de munca solicitat de desfasurarea lucrarilor agricole constituie, asa dupa cum s-a aratat , un alt domeniu al studiului muncii. n urma studiului, cunoscnd marimea si structura timpului de munca, se creeaza premise pentru folosirea rationala a acestuia, ceea ce poate conduce la productivitate si rezultate economice ridicate, n antiteza cu situatia cnd are loc irosirea sa, acestea genernd consecinte negative pentru ntreprindere si, implicit, pentru componentii sai si, prin extensie, pentru societate. Timpul de munca ( T m) reprezinta durata reglementata a zilei de munca sau timpul de care dispune un executant individual sau colectiv pentru ndeplinirea sarcinilor de munca ce-i sunt stabilite. n functie de modul n care este folosit timpul de munca se mparte n: timp productiv si timp neproductiv (Schema 1).

Timp de munca Tm

Timp productiv Tp

Timp neproductiv Tn

Timp de pregatire si ncheiere Tp

Timp operativ Top

Timp de servire a locului de munca Tsl

Timp de ntreruperi reglementate Tr

Timp de munca neproductiva Tmn

Timp de ntreruperi nereglementate Tn

Timp de baza tb

Timp ajutator ta

Timp de servire tehnica tst

Timp de servire organizatorica tso

Timp de odihna si necesitati firesti ton

Timp de ntreruperi conditionate de tehnologie si de organizarea muncii tto

Timp de ntreruperi independente de executat ti

Timp de ntreruperi dependent de executat td

Timp de munca manuala t man

Timp de munca manual-mecanica tmm

Timp de supraveghere a functionarii utilajelor tsf

Schema 1

Timpul productiv (Tp) este acel timp n cursul caruia executantul efectueaza lucrarile necesare pentru realizarea sarcinii de munca care i revine ntr-o zi ( schimb) de munca. Dupa modul n care este utilizat pentru ndeplinirea sarcinii de munca, timpul productiv cuprinde: timpul de pregatire si ncheiere , timpul operativ si timpul de servire a locului de munca. Timpul de pregatire si ncheiere (tp) este timpul folosit de executant pentru pregatirea sa si a locului de munca, astfel nct sa fie create conditiile necesare pentru efectuarea lucrarii si, respectiv, pentru a aduce locul de munca la situatia initiala, dupa terminarea lucrarii. Timpul operativ (Top) reprezinta timpul n care executantul efectueaza sau supravegheaza direct efectuarea unei lucrari necesare modificarii cantitative si calitative a obiectului muncii. Concomitent se efectueaza si actiuni ajutatoare pentru ca modificarea sa aiba loc. n functie de legatura muncii cu obiectul ei, timpul operativ se mparte n: timp de baza si timp ajutator. Timpul de baza (tb) este timpul consumat pentru efectuarea sau supravegherea acestui proces, asigurndu -se transformarea obiectului muncii (de exemplu: arat, prasit etc.). Timpul ajutator (ta) este timpul folosit pentru a asigura desfasurarea lucrarii , n cazul sau obiectul muncii nu sufera nici o transformare (de exemplu: timpul necesar pentru ntoarcerea, la capete, a agregatului care executa prasitul mecanic). Dupa modul n care executantul participa la exercitarea muncii att timpul de baza, ct si cel ajutator se mpart n: timp de munca manuala (tman), timp de munca manual-mecanica (tmm) si timp de supraveghere a functionarii utilajului (tsf). Timpul de servire a locului de munca este reprezentat de timpul n care executantul contribuie la functionarea normala a utilajului, ceea ce ar corespunde servirii tehnice (tst) si, respectiv, la organizarea, aprovizionarea si ngrijirea locului de munca, fiind vorba, deci, de servirea organizatorica (ts0).

Timpul neproductiv (Tn) este o categorie de timp a celui total de munca, n care au loc ntreruperi ale activitatii executantului fie din vina lui, fie din motive independente de el, sau n care el desfasoara actiuni care nu au legatura cu lucrarea care se efectueaza. De altfel, el se mparte n: timp de ntreruperi reglementate , timp de ntreruperi nereglementate si timp de munca neproductiva . Timpul de ntreruperi reglementate (T r) este timpul n care are loc o ntrerupere a procesului de munca pentru a se asigura odihna si necesitatile firesti (ton) ale executantului si pentru a se raspunde unor conditionari ale tehnologiei si de organizare a muncii (tto). n primul caz se re face capacitatea de munca, nlaturndu -se oboseala, iar n cel de-al doilea se tine seama de normele de utilizare a agregatelor, de organizarea activitatii executantului etc. Timpul de munca neproductiva (Tmn) este acel timp n care executantul desfasoara activitati care nu au legatura cu derularea normala a procesului de munca, cum ar fi: remedierea unor lucrari, timpul consumat pentru gasirea unor unelte sau scule dispuse n dezordine etc. Timpul de ntreruperi nereglementate (Tn) este redat p rin timpul n care procesul de munca sufera ntreruperi, cauzele acestora nefiind reglementate, dar depind sau nu de executant. Cauzele care tin de acesta se refera la situatii cum ar fi: ntrzieri la program, parasirea nejustificata a locului de munca , discutii cu ceilalti membrii ai grupului de munca etc., ceea ce genereaza timp de ntreruperi dependent de executant (td). Timpul de ntreruperi independente de executant (ti) are o cauzalitate diversa: conditii climatice nefavorabile, insuficienta combustibililor pentru agregate, a energiei electrice pentru un utilaj s.a.m.d. Masura timpului de munca se face cu ajutorul diferitelor metode, ele prezentnd anumite particularitati tehnice. Ca urmare, ele sunt cuprinse n doua grupe:

a) metode care asigura nregistrarea directa a timpului: cronometrarea; fotocronometrarea; autofotografierea . b) metode care permit nregistrarea indirecta a timpului, cum sunt: observarea instantanee; filmarea; utilizarea magnetofonului; etc. Literatura de specialitate citeaza si alte metode utilizate n diverse tari pentru a studia si a masura timpul de munca (26,44): sistemul MTM (Methodes time measurement ) work factor (WF). MTM este o metoda care defalca orice proces de munca sau operatie manuala n miscarile de baza necesare executarii si care acorda fiecarei miscari un timp normativ predeterminat, care este n functie de natura miscarilor si de conditiile n care acesta se executa. Work-factor este un sistem de normative de timp pentru stabilirea timpilor normati, n vederea obtinerii productivitatii scontate de la executantii care efectueaza munca manuala. Cuvinte si expresii cheie resurse umane potentialul de crestere si de dezvoltare a resurselor umane sef de exploatatie recrutarea, selectia si formarea profesionala a personalului motivatii disponibilitati de forta de munca necesitati de forta de munca organizarea stiintifica a regim rational de munca igiena si securitatea muncii climat relational eficienta organizarii muncii timp efectiv lucrat timp total disponibil studiul muncii operatii faze mnuiri miscari studiul metodelor de munca

muncii echipa (grupul) de munca diviziune si cooperare n munca structura si dinamica grupului ntrebari de verificare

studiul timpului de munca normarea muncii timp normabil norma de timp norma de productie norma de servire

1. n ce consta rolul resurselor de forta de munca ? 2. Ce reprezinta si cum se determina disponibilitatile si necesitatile de forta de munca ? 3. n ce consta organizarea muncii, care este rolul ei si caror cerinte trebuie sa raspunda ? 4. Prin ce se exprima eficienta organizarii muncii ? 5. Care sunt componentele procesului de munca si prin ce se caracterizeaza ele ? 6. Care este structura timpului de munca ? Teste de autoevaluare
1. Cunoasterea disponibilitatilor si a necesitatilor de forta de munca ale unei exploatatii agricole si studierea conditiilor de utilizare a acesteia permit sa se aprecieze (1 p): a. tipul si forma exploatatiei agricole b. gradul de intensivitate al sistemului de productie si nivelul productivitatii muncii c. succesiunea, n timp si n spatiu, a lucrarilor agricole d. relatiile de dependenta dintre ramurile cresterii animalelor si cele ale cultivarii plantelor e. caracterul sezonier al unor activitati agricole 2. Necesitatile de forta de munca ale unei exploatatii agricole depind de (1 p): a. stilul de management practicat n exploatatie b. raportul dintre capitalul fix si cel circulant c. rotatia n timp si n spatiu a culturilor d. structura de productie practicata n exploatatie

3.

4.

5.

6.

7.

e. structura, dupa vrsta, a membrilor familiei, care reprezinta ajutorul familial la care recurge seful exploatatiei Organizarea muncii ntr-o exploatatie agricola vizeaza si unele aspecte sociale, cum ar fi (1 p): a. utilizarea eficienta a resurselor uma ne b. coordonarea eforturilor umane pentru ncadrarea n perioada optima de efectuare a lucrarilor agricole c. usurarea muncii lucratorilor, asigurnd nzestrarea tehnica necesara desfasurarii lucrarilor agricole d. evitarea pierderilor de timp e. modificarea succesiunii executarii unor lucrari Cnd conditiile permit, se recurge la diferite forme de organizare a muncii, cum ar fi (1 p): a. ferma vegetala sau zootehnica, specializata sau mixta b. echipa, stabilindu-i-se structura pe profesii si pe calificari c. asociatia familiala, creata prin simpla ntelegere d. societatea agricola (asociatie cu personalitate juridica) e. societate comerciala agricola creata pe baza de initiativa privata Din punct de vedere sociologic, organizarea muncii are legatura cu (1 p): a. organizarea structurala a exploatatiei agricole b. bazele teoretice ale alocarii factorilor de productie c. disponibilitatile si necesitatile de forta de munca d. teoria grupurilor e. raportul dintre output-uri si input-uri Pentru calcularea necesitatilor de forta de munca ale unei exploatatii agricole, punctul de pornire l reprezinta (1 p): a. tehnologiile (fisele tehnologice) culturilor practicate n exploatatie b. cunoasterea factorilor care determina succesiunea lucrarilor c. rotatia culturilor n asolament d. perioadele de efectuare a lucrarilor e. productia la hectar a fiecarei culturi din structura de productie practicata de exploatatie Gradul de utilizare a timpului de munca (Kt), lund n considerare fondul de timp efectiv lucrat (F e) si fondul de timp disponibil (F d), poate fi (1 p): a. Kt < 0 b. K t > 100% c. 0 K t 100%

d. 100 % < K t 200% e. K t > 200% 8. n cazul unei exploatatii agricole economia de timp de munca ( t ) pe unitate de produs este un indicator al eficientei (1 p): a. organizarii ei structurale b. structurii de productie pe care o practica c. organizarea muncii d. sistemul de productie practicat e. combinarii factorilor de productie 9. Desfasurarea muncii n echipa, cnd executare lucrarilor favorizeaza acest lucru, asigura (2 p) : 1. continuitatea proceselor de munca 2. usurarea efortului depus de executantii lucrarilor 3. un raport optim ntre forta de munca si componentele capitalului fix utilizate n productie 4. reducerea timpului pentru executarea lucrarilor 5. cresterea nivelului de ndemnare a fortei de munca 6. aplicarea diviziunii si cooperarii n munca 7. organizarea rationala a locului de munca 8. formarea profesionala a lucrarilor a 1,3,6; b 3,4,5; c 2,4,6; d 6,7,8; e 1,4,6.