Sunteți pe pagina 1din 19

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE SI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI

Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală

Ing. DRAGOMIR VILI

TEZĂ DE DOCTORAT

Proiectarea unui sistem de marketing, de tip Holding, pentru produsele agricole de origine vegetală, prin intermediul asocierii, în judeţul Călăraşi

Conducător ştiinţific:

Prof. Univ. Dr. ALECU IOAN NICOLAE

Membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice

Bucureşti, 2007

CUPRINS

Introducere

1

CAPITOLUL 1 SCURTĂ PREZENTARE A AGRICULTURII ROMÂNEŞTI

9

 

1.1

Particularităţi ale agriculturii româneşti

11

 

1.1.1 Formele de proprietate şi de exploatare în agricultură

13

1.1.2 Particularităţile economiei de piaţă …………

16

 

1.2

Evoluţia suprafeţei agricole în perioada 2000-2005

19

1.3.

Numărul exploataţiilor agricole şi suprafaţa agricolă medie

22

1.4.

Structura culturilor agricole

23

1.5.

Producţia principalelor culturi

25

1.6.

Evoluţia efectivului de animale

27

1.7.

Evoluţia producţiei animale

29

1.8.

Evoluţia producţiei agricole valorice

31

1.9.

Indicatori tehnici

32

1.10

Producţia agricolă medie pe locuitor

38

1.11

Productivitatea muncii şi investiţiile

42

1.12 Concluzii

48

CAPITOLUL 2 INDICATORII ECONOMICI ŞI METODE DE ANALIZĂ ŞI DE PROIECTARE A SISTEMULUI DE MARKETING

50

 

2.1 Indicatorii şi gruparea lor

50

2.2 Metode de analiză financiară şi indicatorii specifici

54

 

2.2.1

Metode specifice analizei economice

55

 

2.3 Metode de prognozare

67

2.4 Metode şi tehnici specifice de previzionare economico-financiară

69

2.5

Concluzii

 

71

CAPITOLUL 3 IMPORTANŢA HOLDINGULUI AGRICOL PENTRU FILIERA

PRODUCŢIEI AGRICOLE

76

 

3.1

Situaţia actuală a comercializării produselor agricole de origine vegetală pe

plan intern şi internaţional

79

 

3.1.1

Comerţul intern

79

3.1.2.

Comerţul exterior

90

 

3.2.

Holdingul agricol – concept, organizare şi funcţionare

93

 

3.2.1.

Cadrul legislativ privind organizarea şi funcţionarea fermei

93

3.2.2

Particularităţile şi formele cooperării în agricultură

105

 

3.3

Esenţa conceptului de integrare. Tipuri de integrare

111

3.4

Modelele de integrare pe verticală

118

3.5

Elaborarea modelului de integrare pe verticală

120

3.6

Concluzii

125

CAPITOLUL 4 PREZENTAREA AGRICULTURII DIN JUDEŢUL CĂLĂRAŞI

128

4.1

Organizarea economico – socială a agriculturii din judeţul Călăraşi - formele de

exploatare şi tipurile de exploataţie agricole, în judeţ

128

 

4.1.1 Resursele naturale ale judeţului Călăraşi

128

4.1.2 Economia judeţului Călăraşi

129

4.1.3 Forţa de muncă în agricultura judeţului Călăraşi

133

4.1.4 Caracterizarea fondului funciar din judeţul Călăraşi

135

 

4.2

Analiza ofertei de produse agricole de origine vegetală din judeţul Călăraşi

152

4.3.1 Analiza consumului de produse agricole de origine vegetală la nivelul judeţului

Călăraşi

155

4.4

Analiza canalelor de distribuţie din judeţul Călăraşi

 

165

4.5

Concluzii

 

178

CAPITOLUL

5.

ANALIZA

ECONOMICO-FINANCIARĂ

A

AVANTAJELOR STUDIU DE

SOCIETĂTII DE TIP HOLDING DIN JUDEŢUL CĂLĂRAŞI.

CAZ

183

5.1 Prezentarea generala a SC. „Lio Prest” SRL Călăraşi 5.1.1 Analiza principalilor indicatori economico-financiari din cadrul SC „Lio Prest”

183

SRL

185

 

5.1.2.

Evoluţia principalilor indicatori economico-financiari

 

190

5.2 Prezentarea SC „Agrozootehnica Drumu-subţire” SA Călăraşi

 

196

 

5.2.1

Analiza

principalilor

indicatori

economico-financiari

din

cadrul

SC

„Agrozootehnica Drumu-subţire” SA Călăraşi

 

201

 

5.2.2.

Evoluţia principalilor indicatori economico-financiari

202

5.3

Concluzii

 

223

CAPITOLUL

6. PROIECTAREA UNUI SISTEM DE MARKETING, DE TIP

HOLDING, PENTRU PRODUSELE AGRICOLE DE ORIGINE VEGETALĂ,

PRIN INTERMEDIUL ASOCIERII, ÎN JUDEŢUL CĂLĂRAŞI

 

227

6.1

Prezentarea situaţiei actuale ale celor trei societăţi viitoare componente ale

holdingului

 

227

6.2

Previzionarea activităţii economice

 

239

6.3 Previziunea indicatorilor economico-financiari în sistemul de tip holding pentru cele trei societăţi

246

6.4

Concluzii

 

251

CAPITOLUL 7 CONCLUZII ŞI PROPUNERI

 

254

Bibliografie

 

269

Bibliografie selectivă a autorului

273

Anexe

276

Lista tabele

293

Lista grafice

299

Lista anexe

304

Pentru România, agricultura este o prioritate absolută. Această afirmaţie se bazează, atât pe resursele naturale şi umane ale agriculturii româneşti, cât şi pe funcţiile sociale şi economice vitale ale acestei ramuri: asigurarea alimentaţiei populaţiei României, a necesarului de materii prime pentru industrie, a unui export activ şi profitabil de produse agroalimentare, protecţia mediului şi a peisajului, menţinerea echilibrului ecologic, dezvoltarea spaţiului rural. Cu cât componenta comercială creşte ca pondere în totalul producţiei agricole, cu atât agricultura va fi mai performantă, iar agricultura României mai integrată în circuitul economic intern şi internaţional 1 [1]. Pentru stimularea acestor funcţii importante ale agriculturii, agricultura ca ramură, şi agricultorii ca participanţi în realizarea echilibrului economic şi social trebuie susţinuţi, prin efort naţional, financiar şi legislativ. Conform ultimelor raportări ale unor ţări, agricultura reprezintă o fracţiune din venitul naţional şi această fracţiune este cu atât mai redusă cu cât tara respectivă este considerată ca fiind mai bogată 2 .[2] În anii care au urmat schimbării regimului politic totalitar, acest subsistem economic a cunoscut o puternică criză structurală, generată de un complex de cauze de natură economică, socio- politică, ecologică, instituţională etc., de ordin intern şi extern, aflate într-o interdependenţă dinamică şi însoţite de o multitudine de efecte de antrenare, manifestate prin contradicţii şi dezechilibre profunde. Un exemplu în acest sens îl reprezintă aplicarea Legii nr. 18/1991, Legea fondului funciar, care, datorită faptului că nu a fost elaborată în concordanţă cu condiţiile existente în agricultura noastră la vremea respectivă, a condus la fărâmiţarea terenului agricol din România, fapt ce face şi la ora actuală, aproape imposibilă practicarea unei agriculturi viabile, care să conducă la o eficienţă economică sporită şi la o competitivitate crescută cu celelalte produse agricole de pe piaţă, în contextul recentei aderări a României la Uniunea Europeană. Criza economiei româneşti a integrat elemente normale de evoluţie a parametrilor economici sintetici caracteristici proceselor de recesiune economică şi perioadelor de tranziţie, manifestate prin modificări radicale ale raporturilor de proprietate şi structurilor economico- productive, la nivel micro şi macroeconomic. La acestea se adaugă şi elemente anormale generate de unele greşeli de politică economică, de restricţii subiective, interne şi internaţionale. În ansamblul mecanismelor de integrarea internaţională adoptate de Uniunea Europeană, Politica agricolă este cea mai reprezentativă expresie a principiilor de integrare şi a eforturilor pe care le presupune construcţia europeană 3 .[18]

1 Alecu I., Cazac V. – Managementul agricol în România – Trecut, prezent, viitor, Editura Ceres, Bucureşti, 2002

2 Alecu I.N., Constantin M. – Agroturism şi marketing agroturistic, Ed. Ceres, Bucureşti, 2006

3 Cecilia A. şi colab. – Integrarea europeană a pieţelor agricole româneşti, Iaşi, Ed. Terra Nostra, 2006

4

Aderarea României la U.E. şi în mod implicit, integrarea europeană a sectorului agroalimentar, reprezintă una din cele mai însemnate provocări ale economiei noastre naţionale, din perioada post decembristă 4 .[36] Încadrată în tendinţa generală de globalizare, relaţia dintre agricultura românească şi cea europeană poate fi necesară şi reciproc avantajoasă, cu condiţia asigurării unui grad sporit de compatibilitate şi competitivitate a produselor pe piaţă, precum şi a unui nivel corespunzător de armonizare structurală 5 [11].

Referindu-se la agricultura anului 2010, Philip Freiherr van der Bussche, preciza printre altele: "exploataţiile agricole trebuie să crească şi să devină mari unităţi economice, fie prin asociere, fie prin utilizarea

până în anul 2010 agricultura va suferi în cursul procesului de globalizare numeroase

mediul economic se va caracteriza prin creşterea accelerată a pieţelor de bunuri de consum şi servicii, a

pieţei de capital şi a forţei de muncă, precum şi a ştiinţei şi finanţelor. Această integrare accelerată a pieţelor oferă noi surse pentru dezvoltarea agriculturii. Ea prezintă şi riscuri pentru aceia care nu se pot adapta la timp unei situaţii".

Producătorii agricoli trebuie însă să cunoască cele mai adecvate sisteme de producţie, organizare şi informaţional-decizionale, care să vizeze informaţiile privind activitatea de producţie, activitatea de marketing 6 [7], elaborarea deciziilor în condiţii de certitudine, risc şi incertitudine. Sporirea producţiei şi rentabilităţii nu se poate realiza decât prin coordonarea eforturilor unitare în vederea găsirii unui sistem optim de organizare şi funcţionare şi a unei mai bune gestionări economico-financiare. Pentru a programa activitatea în cadrul oricărei unităţi economice, trebuie să se aibă în vedere rezultatele obţinute în perioada anterioară şi factorii sau cauzele care au influenţat într-un sens sau altul nivelul programului de activitate stabilit. Optimizarea structurii culturilor şi a tehnologiilor de producţie este una din căile cele mai simple de mărire a producţiei şi rentabilităţii, ea realizându-se fără a necesita eforturi financiare deosebite, factorul uman, specialistul agronom fiind principalul pilon de susţinere. 78 [21][54] Situaţia agriculturii româneşti în perioada de tranziţie la economia de piaţă dovedeşte că în prezent agricultura este o activitate care necesită investiţii importante pentru a deveni eficientă. Structura fondului funciar, piaţa terenurilor agricole, alături de actualele capacităţi de producţie vegetale, animale şi agroindustriale demonstrează incapacitatea actuală a producătorilor de a rezista concurenţei străine.

în comun a utilajelor

schimbări

4 Giurcă D. şi colab. - Sectorul agricol în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană. Implicaţii asupra sistemului de plăţi, Institutul European din România, Studii de impact III, Studiul nr. 6,2005

5

6

7

8

Berca Mihai – Agricultura în tranziţie, Editura Ceres, Bucureşti, 2001

Anghel L. – Marketing, Ed. ASE, Bucureşti, 2000

Constantin M. şi colab. – Marketingul producţiei agroalimentare, Ed. Universitaria, Craiova, 2002

Otiman P.I. – Optimizarea producţiei agricole, Ed. Facla, Timişoara

5

Pentru acest motiv studiile prezentei lucrări de doctorat au avut în vedere analiza economico-financiară a trei societăţi din agricultură, aflate pe filiera produselor agricole de morărit şi panificaţie, în scopul integrării acestora într-un sistem de tip holding, prin intermediul asocierii, în vederea creşterii eficienţei economico-financiare, a creşterii randamentelor, a unei mai bune poziţionări a acestora pe piaţă şi chiar pătrunderea pe alte pieţe de produse agricole vegetale de morărit şi panificaţie. Lucrarea de doctorat este structurată în şapte capitole distincte, precedate de o introducere, organic legate între ele, prin intermediul cărora se analizează multitudinea căilor, direcţiilor şi factorilor de sporire a performanţelor economice din agricultură - în general - şi din sfera producţiei, prelucrării şi comercializării de produse de morărit şi panificaţie - în special - sintetizate prin perfecţionarea activităţilor de management şi marketing, considerate direcţii hotărâtoare ale redresării şi revigorării activităţii din agricultură. În cadrul capitolului 1 sunt abordate aspecte privind: particularităţile agriculturii româneşti –cu referire la formele de proprietate şi de exploatare în agricultură şi ale economiei de piaţă; evoluţia suprafeţei agricole în perioada 2000-2005; numărul exploataţiilor agricole şi suprafaţa agricolă medie a acestora; structura culturilor agricole pe an şi producţia acestora; evoluţia efectivului de animale şi a producţiei aferente; evoluţia producţiei agricole valorice precum şi o serie de indicatori tehnico-economici şi productivitatea muncii în agricultură şi investiţiile realizate în acest domeniu.

Ca urmare a transformărilor din ultimii ani în agricultura românească au avut loc modificări cantitative şi calitative în domeniul legislativ, juridic, economic şi social, cu efecte nefavorabile pe termen mediu şi lung. În acest sens, în procesul de restructurare a agriculturii s-au manifestat o serie de deficienţe precum: fărâmiţarea proprietăţii funciare şi parcelarea ei excesivă; statutul eterogen al noilor proprietari; apariţia unor exploataţii instabile sub aspect economico-organizatoric; lipsa mijloacelor de exploatare a acestora; distrugerea aproape în totalitate a sectorului zootehnic; imposibilitatea de a procura input-urile necesare; inexistenţa unei pieţe stabile care să asigure un preţ minim garantat pentru produsele agricole, preţ care să ofere posibilitatea continuării procesului de producţie, prin acoperirea cheltuielilor de producţie şi a obţinerii unui profit. Suprafaţa arabilă totală a crescut în perioada 2000 – 2005, excepţie făcând anii 2002, când a scăzut cu 3 mii de ha faţă de anul precedent şi 2005, când s-a înregistrat o scădere cu 1,7 mii ha faţă de anul 2004. De asemenea, suprafaţa ocupată de păşuni a variat de la un an la altul, valoarea minimă fiind înregistrată în 2004, de 3346,9 mii ha, iar cea maximă în 2000 de 3.441,7 mii ha. Referitor la numărul de exploataţii agricole şi a suprafeţei agricole medii a acestora, se constată că, deşi numărul exploataţiilor agricole individuale au o pondere covârşitoare în total exploataţii, respectiv 99,57%, suprafaţa agricolă utilizată de acestea reprezintă doar 65,45% din

6

suprafaţa agricolă totală, rezultând un grad mare de fărâmiţare a terenului aferent exploataţiilor agricole individuale, media fiind de aproximativ 2,15 ha. În privinţa producţiilor principalelor culturi se constată că producţia de cereale a variat pe toată perioada analizată 2000-2005, atingând un maxim al producţiei în anul 2004 de 24403 mii tone,

şi un minim în anul 2000 de 10477,5 mii tone. De asemenea, la leguminoase, producţia totală a avut un trend crescător, cu mici excepţii în anii 2000 şi 2002, când s-au obţinut producţii mici, de 14,2 mii tone şi respectiv de 20,5 mii tone la cultura de mazăre boabe, şi de 21,8 mii tone în anul 2000 la cultura de fasole boabe. La cartof, producţia maximă a fost înregistrată în anul 2004, de 4230,2 mii tone, iar la sfecla de zahăr în anul 2002 de 945,6 mii tone. În sectorul animalier, evoluţia efectivului de animale a înregistrat valori maxime la:

bovine în anul 2003 de 2897 mii capete, la porcine în 2005 de 6622 mii capete, la ovine în anul 2000 de 7657 mii capete, la caprine în 2005 de 687 mii capete şi la păsări în 2004 de 87014 mii capete; valorile minime au fost înregistrate în anul 2001 la bovine, porcine, ovine de 2800 mii capete, 4447

mii capete şi respectiv de 7251 mii capete, iar la păsări în 2000 de 70076 mii capete.

Producţia de origine animală, respectiv de carne a crescut până în anul 2003, urmată în perioada următoare de o scădere. Astfel, valoarea maximă înregistrată a fost de 1659 mii tone în

2003, iar cea minimă a fost de 1385 mii tone în 2001. Producţia de lapte a crescut pe toată perioada analizată, cea mai mică valoare fiind de 51.630 mii hectolitri în anul 2000, iar cea maximă de 60.614

mii hectolitri înregistrată în anul 2005.

În cadrul producţiei agricole valorice s-a constat faptul că producţia vegetală a înregistrat cea mai mare valoare în anul 2004 de 25.919.248 mii RON, iar cea animală în anul 2002, respectiv de 13.139.033 mii RON. Serviciile agricole au avut o pondere foarte mică în totalul producţiei agricole valorice, cu valori cuprinse în 0,7% şi 1,2%. Produsul Intern Brut în perioada analizată a avut o evoluţie aleatorie, cu diferenţe destul de mari de la un an la altul pentru anumite sectoare de activitate. În anul 2005 ponderea agriculturii în PIB a scăzut cu 3,9% faţă de anul precedent. Ponderea mare a agriculturii în P.I.B., comparativ cu ţările Uniunii Europene, nu explică performanţele agriculturii, ci mai degrabă neputinţa industriei comparativ cu ţările menţionate. Productivitatea muncii în agricultură a avut o evoluţie preponderent crescătoare, excepţie făcând anul 2005, când a scăzut de cu 1,4% faţă de anul precedent. În concluzie, putem afirma că situaţia agriculturii ţării noastre, cel puţin în perioada analizată, este una destul de instabilă, cu mari variaţii de la un an la altul, atât în ceea ce priveşte situaţia în plan fizic (suprafeţe cultivate, efective de animale, producţii obţinute etc.) cât şi în plan economic (producţia agricolă valorică, produsul intern brut, productivitatea muncii etc.).

7

În capitolul 2, intitulat „Indicatori economici de valorificare şi metode de analiză şi apreciere economicăam făcut o prezentare a indicatorilor şi clasificarea acestora, precum şi a metodelor de analiză financiară, respectiv: analiza diagnostic, cercetarea de marketing, analiza SWOT precum şi a indicatorilor specifici ale analizei, printre care: tabloul soldurilor intermediare de gestiune, marja comercială, rezultatul net, cifra de afaceri, producţia exerciţiului, marja cheltuielilor variabile, pragul de rentabilitate, coeficientul de levier financiar, rata marjei nete, rata rentabilităţii economice şi financiare etc. Analiza activităţii unităţilor agricole este condiţionată ca arie şi profunzime de sistemul de indicatori folosiţi şi capacitatea informaţională a fiecăruia, indicatorul fiind o expresie numerică a unui fenomen sau proces economic, definită în timp şi spaţiu şi poate fi caracterizat prin mărimi absolute, mărimi relative, mărimi medii, indici şi coeficienţi. Folosirea indicatorilor în analiza economică are o serie de avantaje, cum ar fi: prezintă sugestiv evoluţia unui fenomen (indici cu bază fixă); prezintă ritmurile anuale de creştere a unor fenomene sau factori (indici în lanţ); se poate realiza compararea unor indicatori în timp şi spaţiu; oferă o oarecare independenţă faţă de indicatorii valorici, în condiţiile variaţiilor importante ale preţurilor; în analiză ei dau un „semnal de alarmă” arătând tendinţa fenomenului analizat; pot fi utilizaţi atât în analiza retrospectivă cât şi previzională. Eficienţa economică reflectă analiza corelată a efortului şi eficienţei şi se poate determina cu ajutorul unor indicatori, fie prin diferenţa între efect şi efort, fie ca raport între aceste două componente. Există patru criterii abordate în analiza desfăşurată la nivelul unui produs agricol vegetal sau animal, acestea permiţând prin utilizarea în analiză, desprinderea sau precizarea unui moment de optim. Cele patru criterii sunt: criteriul tehnic care stabileşte momentul de optim tehnic numit şi maxim tehnic (MT) care presupune producţie maximă şi spor marginal egal cu zero; criteriul economic care permite stabilirea momentului de optim economic (OE) şi presupune realizarea unui profit maxim, atunci când preţul unităţii de factor este echivalent cu valoarea sporului marginal adus; criteriul energetic care permite stabilirea momentului de optim energetic atunci când raportul de conversie este cel mai ridicat ca urmare a consumului specific energetic mai redus; criteriul ecologic presupune stabilirea momentului de optim ecologic în utilizarea unor factori de producţie privind protecţia mediului şi protecţia consumatorului. Îmbunătăţirea structurii suprafeţelor destinate culturilor contribuie într-o măsură importantă la sporirea producţiei în condiţiile reducerii costului de producţie pe unitatea de produs. Introducerea în producţie a celor mai noi tehnologii în producţia vegetală, trebuie să se bazeze pe calcule de eficienţă economică, care să ofere posibilitatea alegerii variantelor tehnologice optime, capabile să asigure producţii mari la unitatea de suprafaţă, de calitate superioară, cu costuri de producţie şi consumuri de forţă de muncă cât mai scăzute, îndeplinirea acestor condiţii de către

8

orice tehnologie fiind absolut necesară deoarece eficienţa acesteia determină în final şi eficienţa economică a produselor care se obţin. În determinarea eficienţei economice au fost utilizate mai multe metode, tehnici şi instrumente, precum: analiza şi sinteza, deducţia, metode de comparare (benchmarking) şi observare,

etc. Metodele specifice ale analizei care le-am utilizat în cercetările întreprinse sunt analiza-diagnostic şi cercetarea de marketing. Indicatori specifici pe care i-am luat în calcul în analiza economico- financiare au fost:

a) tabloul soldurilor intermediare de gestiune (SIG) cuprinzând următorii

indicatori: marja comercială; excedentul (deficitul) brut al exploatării; valoarea adăugată; producţia exerciţiului; rezultatul curent; rezultatul exploatării; rezultatul net al exerciţiului.

b) indicatori de analiză a rentabilităţii şi de evaluare a riscului economic: marja

cheltuielilor variabile; prag de rentabilitate; rata riscului de exploatare; coeficient de volatilitate;

coeficientul de levier (de elasticitate); coeficient de levier financiar;

c) indicatori de evaluarea a performanţelor economico-financiare: rata marjei

brute de exploatare; rata marjei nete; rata marjei nete de exploatare; rata marjei brute de autofinanţare; rata marjei asupra valorii adăugate; rata rentabilităţii resurselor consumate; rata rentabilităţii economice; rata rentabilităţii financiare; gradului de îndatorare; rata capacităţii de rambursare; rata de prelevare a cheltuielilor financiare; rata autonomiei financiare; În agricultură prognozele operează cu multe elemente de incertitudine şi imprevizibile. Necesitatea folosirii lor derivă din necesitatea furnizării informaţiilor care să permită prevenirea efectelor negative ale impactului factorilor naturali şi biologici şi ale fluctuaţiilor preţurilor pe piaţa agricolă şi să previzioneze viitorul posibil. Metodele de prognozare a producţiei agricole sunt grupate astfel: extrapolarea tendinţelor pe baza evoluţiei în trecut a fenomenului; modelarea proceselor în vederea stabilirii variantei optime; metode de sondare a opiniei experţilor; metode bazate pe comparaţii; modele probabilistice; simulări etc. În capitolul 3, intitulat „Importanţa holdingului pentru filiera producţiei agricole” am realizat o trecere în revistă a principalelor caracteristici ale lanţului de cereale; a situaţiei actuale a comercializării produselor agricole de origine vegetală pe plan intern şi internaţional, situaţie prezentată printr-o serie de tabele şi reprezentări grafice; a conceptului de holding – organizarea şi funcţionarea acestuia; particularităţile şi formele de cooperare în agricultură; conceptul de integrare şi tipul de integrare; elaborarea modelului de integrare pe verticală a participanţilor la activitatea economică aflaţi pe filiera produselor agricole de morărit şi panificaţie în scopul realizării holdingului. Filiera cerealelor panificabile este în curs de aşezare pe principiile economiei de piaţă. În acest sens, sunt necesare măsuri de creştere a gradului de flexibilitate a pieţei acestor produse prin

9

adaptarea la cerinţele consumatorilor interni şi la exigenţele comunitare în vederea asigurării creşterii competitivităţii filierei. Filiera produselor cerealiere încă mai prezintă instabilitate şi capacitate redusă de autoreglare, sub impactul mecanismelor de piaţă. Deşi gradul de liberalizare a pieţei este ridicat, există numeroase „puncte slabe” pe filiera acestor produse, cum ar fi: randamentele scăzute şi instabilitatea producţiei anuale de grâu necesar consumului intern; deficienţe majore în utilizarea capacităţilor de depozitare şi de formare a stocurilor în anii cu recolte mari; variaţiile mari anuale ale stocurilor de grâu şi secară; importuri semnificative de grâu în anii cu recolte slabe, acestea fiind dependente de condiţiile climatice; consumul de grâu pe locuitor este dublu faţă de celelalte state membre ale Comunităţii Europene, datorită modelului naţional de consum şi mai ales a veniturilor scăzute ale populaţiei care nu pot asigura o structură calitativ normală a raţiei zilnice; capacitatea scăzută de funcţionare a filierei grâului care influenţează negativ preţurile de consum ale produselor de panificaţie. Organizarea economică a agricultorilor, în special pentru comercializarea cerealelor, aprovizionarea cu inputuri şi asigurarea serviciilor, deficienţele existente în crearea organizaţiilor profesionale şi interprofesionale şi în funcţionarea infrastructurilor de marketing, precum şi în sistemul de finanţare şi creditare au avut impact negativ asupra costurilor de producţie pe filieră şi performanţei acesteia. Veniturile producătorilor de grâu sunt nesatisfăcătoare ca urmare a parcelării excesive a terenurilor, randamentelor la hectar scăzute, a costurilor ridicate datorită inputurilor scumpe, deficienţelor majore din sistemul de distribuţie şi depozitare, calităţii necorespunzătoare a grâului produs de unii agenţi economici. Importanţa asocierii în agricultură este determinată, în principal, de următoarele elemente: creşterea performanţelor în gestionarea intereselor economico-financiare ale producătorilor privaţi (individuali); valorificarea potenţialului şi virtuţilor proprietăţii individuale din agricultură prin posibilitatea modernizării bazei tehnico-materiale; asigurarea serviciilor acceptate pentru activităţile agricole, de la cele legate strict de producţie, până la celelalte servicii, cum ar fi:

aprovizionarea, întreţinerea, valorificarea eficientă a produselor şi altele; concentrarea ofertei de produse agricole şi a informaţiilor privind tehnologiile agricole, cât şi a pieţelor de desfacere; realizarea serviciilor de consultanţă pentru producătorii agricoli, în planul progresului social, asociaţiile de tip cooperatist asigură o anumită stabilitate socială în agricultură, conservând proprietatea formelor de tip familial, atenuând o serie de privaţiuni determinate de munca grea în agricultură. Principiile care stau la baza relaţiilor de cooperare în agricultură sunt: principiul libertăţii de opţiune, conform căruia producătorii agricoli şi neagricoli intră în variate relaţii de cooperare, creând forme şi tipuri diferite de unităţi economice sau organizând, pe bază de contracte de cooperare, activităţi cu caracter permanent sau temporar; principiul dreptului de decizie, fie pe

10

baza votului proporţional cu aportul adus de fiecare membru în unitatea creată prin asociere, fie în condiţiile stabilite de lege sau stipulate în contractele de cooperare, arendare, vânzare-cumpărare etc.; dreptul de încasare a arendei sau rentei funciare de către proprietarii de terenuri, conform înţelegerilor între părţi sau prevederilor legale; principiul dreptului ce-l pot avea membrii unei asociaţii sau cooperative agricole de a dezvolta activităţi pe care le pot efectua ei înşişi; dreptul de organizare a relaţiilor de cooperare în domenii diferite (aprovizionare, producţie agricolă, prelucrare, servicii, financiar-bancar, risc etc. ). Tipurile şi formele de cooperare pot fi simple şi complexe, pe orizontală şi pe verticală, sub formă contractuală sau prin organizarea de asociaţii şi cooperative în domenii diverse. Holdingul este definit în literatura de specialitate fie ca o societate care deţine o pondere importantă din acţiunile unor societăţi pentru a putea exercita controlul, fie ca o societate mamă care deţine suficiente acţiuni pentru a putea dirija activitatea societăţilor care o compun. Holdingurile constituie o structură de organizare a unor unităţi specializate în producerea unor procese care realizează un cadru favorabil concentrării şi integrării pe produs. În capitolul 4, „Prezentarea agriculturii judeţului Călăraşi” am realizat un diagnostic al agriculturii din judeţul Călăraşi, respectiv: organizarea economico – socială a agriculturii din judeţul Călăraşi cu formele de exploatare şi tipurile de exploataţie agricole, resursele naturale ale judeţului Călăraşi, economia judeţului, forţa de muncă în agricultură, caracterizarea fondului funciar, precum şi analiza ofertei şi cererii de produse agricole de origine vegetală din judeţul Călăraşi şi a canalelor de distribuţie a acestora. Economia judeţului Călăraşi se caracterizează prin: industrie (profilată în cea mai mare parte pe activităţi prelucrătoare); agricultură (care este activitatea economică principală a judeţului Călăraşi); comerţ (în care ramura de bază a comerţului interior este reprezentată de industria prelucrătoare, urmată de comerţul cu ridicata şi amănuntul, şi de sectorul de construcţii); serviciile ( care se află în plin proces de restructurare şi reformă); turismul şi serviciile bancare. Forţa de muncă în agricultura judeţului Călăraşi s-a caracterizat în perioada analizată prin schimbări majore în structura pieţei forţei de muncă, cu consecinţe atât în domeniul social cât şi în cel economic. Pe fondul manifestării unei tendinţe constante de reducere a populaţiei ocupate pe ansamblul economiei judeţului, numărul persoanelor angajate în agricultură s-a menţinut la un nivel ridicat. În privinţa evoluţiei suprafeţelor cultivate cu diferite culturi şi a rezultatelor din sectorul zootehnic, s-a constatat următoarele:

cerealele boabe au ocupat ponderea cea mai ridicată în suprafaţa agricolă cultivată din

judeţ păstrându-şi o tendinţă constantă pe întreaga perioadă analizată la un nivel de aproximativ

63%.

11

ponderea cea mai însemnată dintre cerealele boabe cultivate, o deţine cultura de grâu şi secară cu 29%, urmată de cea a porumbului cu 28 %, apoi de orz şi orzoaică cu 6%.

plantele uleioase ocupă de asemenea o pondere însemnată în suprafaţa agricolă

cultivată în judeţ, situată în jurul valorii de 26% din totalul suprafeţei cultivate.

suprafaţa cultivată cu plante pentru industrializare şi tutun a scăzut drastic în

perioada ultimilor ani analizaţi ajungând la 3,12% din total, cultura sfeclei de zahăr 2,85%, tutunul 0,14% iar cultura de cartofi 0,81% din total.

plantele de nutreţ deţin o pondere de 8,61 % din totalul suprafeţei cultivate.

în sectorul zootehnic, s-a înregistrat o scădere a efectivelor de animale. În ceea ce

priveşte şeptelul judeţului Călăraşi, la sfârşitul anului 2004, efectivele de animale înregistrau următoarele valori: 32,2 mii capete bovine, 137 mii capete porcine, 116,7 mii capete ovine şi 13,8 mii caprine.

în anul 2004 producţia totală de carne a fost de 46,1 mii tone din care 45,8 mii tone

a fost produsă în sectorul privat (98,9% din total). S-au mai obţinut de asemenea: 21,8 mii tone carne

de pasăre; 17,0 mii tone carne de porcine; 670 mii hl de lapte; 342 tone de lână; 144 mil. buc ouă şi 226 tone de peşte. Parcul de tractoare şi maşini agricole, era alcătuit la nivelul anului 2004, din 4504 tractoare, 3346 plugurile pentru tractoare, 2278 semănători mecanice şi 889 combine autopropulsate pentru recoltarea de cereale păioase, porumb şi furaje. Oferta de produse agricole de origine vegetală din judeţul Călăraşi, s-a prezentat

astfel:

producţia totală de cereale boabe a fost în anul 2004 de 1251,1 mii tone, iar producţia de grâu şi secară au atins în anul 2005 valoarea de 467,9 mii tone.

la nivelul anului 2004, producţia de porumb a înregistrat o creştere de 64% fată de anul 2003, adică, de la o producţie de 411,5 mii tone la 676,2 mii tone.

producţia de orz şi orzoaică în anul 2004, a fost de 100.082 tone.

producţia de floarea soarelui în judeţul Călăraşi a fost de 156.801. la nivelul aceluiaşi

an, 2004.

producţia totală de cartofi s-a situat la 8012 tone în anul 2004, acesta fiind şi maximul producţiei în perioada analizată.

producţia totală de fructe înregistrată în anul 2000 a fost de 6092 tone.

în anul 2004, judeţul Călăraşi a aprovizionat 5,1% din producţia totală de cereale

boabe a României, 7,1 % din producţia de orz şi orzoaică şi 10,0 % din producţia de floarea soarelui.

12

Cererea de produse agricole de origine vegetală, s-a realizat pe baza analizei a trei elemente cu grad de absorbţie a ofertei, şi anume: sectorul industriei agro-alimentare, sectorul efectivelor de animale şi consumul populaţiei. Sectorul industrial reprezintă un segment important în cadrul cererii de produse agricole de origine vegetală şi cuprinde în principal unităţi de producţie de morărit-panificaţie şi de ulei vegetal brut. Capacitatea de producţie agro-alimentară a judeţului Călăraşi la nivelul anului 2004 se prezintă astfel: la pâine, capacitatea era de 162,6 tone/24 ore; la mălai, capacitatea era de 390,5 tome/24 ore; la făina de grâu, capacitatea era de 1131 tone/24 ore; la uleiul vegetal brut, capacitatea era de 7,4 mii tone/an. Sectorul animalier reprezintă de asemenea o pondere importantă în cadrul cererii agricole, consumul furajer din total cerere situându-se la nivelul valorii de cca. 40%. Populaţia - consumul alimentar al populaţiei, exprimat în calorii şi factori nutritivi a fost deficitar în ultimii 15 ani, ponderea caloriilor de origine vegetală reprezentând aproximativ 4/5 din volumul total al consumului de calorii şi menţinându-se tendinţa de creştere, în timp ce numărul caloriilor de origine animală a fost în continuă scădere, acest lucru datorându-se în principal puterii de cumpărare scăzută a cetăţenilor judeţului, deprecierilor survenite în cadrul producţiei şi din pricina fenomenului inflaţionist. Capacitatea de depozitare a judeţului Călăraşi era la nivelul anului 2006 de 1.058.280 tone, ceea ce reprezintă aproximativ 12,73% din totalul spaţiilor de depozitare existente la nivelul ţării.

În capitolul 5, intitulat Analiza economico-financiară a avantajelor societăţii de tip holding din judeţul Calarasi. Studiu de caz” au fost luate în studiu două societăţi de tip holding din judeţul Calarasi, respectiv SC „LioPrest” SRL şi SC „Agrozootehnica Drumu Subţire” SA. În cadrul capitolului sunt prezentate cele două societăţi atât din punct de vedere tehnico-administrativ, cât şi din punct de vedere economico-financiar, din acest ultim punct de vedere fiind prezentaţi şi analizaţi principalii indicatori, respectiv: cifra de afaceri; venituri din exploatare; cheltuieli de exploatare; profit din exploatare; venituri financiare; cheltuieli financiare; pierderi financiare; venituri totale; cheltuieli totale; profit brut-pierdere; profit net-pierdere netă precum şi o serie de alţi indicatori mai complecşi, precum: analiza soldurilor intermediare de gestiune, analiza echilibrului financiar, analiza lichidităţii, analiza îndatorării şi ratelor de gestiune şi analiza rentabilităţii. S.C. „LIO PREST” S.R.L. este singura unitate din judeţul Călăraşi axată pe producerea de caşcaval (caşcaval de vacă, caşcaval de oaie, caşcaval mixt, caşcaval de capră) şi brânză telemea cu înglobare de proteine serice. Procedeul de fabricaţie a brânzei telemea cu înglobare de proteine serice, experimentat de către Institutul de cercetări pentru industrie şi chimie alimentară, a permis obţinerea unor importante avantaje, precum reducerea consumului specific cu 8-10%, datorită înglobării lacto-albuminei în masa de brânză; micşorarea pierderilor în greutate în timpul maturării şi

13

depozitării; valoare nutritivă sporită, deoarece proteinele serice reprezintă substanţa proteică superioară, cu un grad ridicat de digestibilitate pentru organism. Referitor la asigurarea calităţii produselor, S.C. „LIO PREST" S.R.L. urmează să se acrediteze pentru sistemul HACCP (Hazard Analysis Critical Control Points - Analiza riscurilor. Puncte critice de control). Acest sistem este indispensabil pentru industria alimentară şi reprezintă o metodă de abordare sistematică a asigurării calităţii igienico-sanitare a produselor. Este bazat pe identificarea, evaluarea şi ţinerea sub control a tuturor riscurilor ce ar putea interveni în procesul de fabricare, manipulare şi distribuţie a produselor. Sistemului HACCP prezintă o serie de avantaje, precum: determină o calitate igienica sigură pentru produse; este parte componentă a sistemului managementului calităţii; este o metodă preventivă de asigurare a calităţii; reduce rebuturile şi reclamaţiile clienţilor; duce la prelungirea termenului de valabilitate a produselor; creşte încrederea clienţilor, dar şi a salariaţilor întreprinderii în capacitatea acesteia; este o modalitate de a rezista concurenţei mereu crescânde; previne focarele de toxiinfecţii alimentare; îmbunătăţeşte imaginea firmei şi credibilitatea acesteia pe piaţa naţională sau faţă de diverşi creditori. Din punct de vedere economic, societatea a avut profit atât brut cat şi net numai în anul 2006, în valoare de 225814 mii lei. În anii 2004 şi 2005 nu s-a înregistrat profit, ci pierdere, de 2.312.132 mii lei în anul 2004 şi de 2.569.036 mii lei în anul 2005, deoarece ritmul creşterii cheltuielilor a fost mai mare decât ritmul creşterii veniturilor. Cifra de afaceri a înregistrat o creştere uşoară (de 1,11 ori în anul 2005 faţă de anul 2004; de 1,20 ori în anul 2006 faţă de anul 2004 şi de 1,08 ori în anul 2006 faţă de anul 2005), o asemenea situaţie putând fi apreciată ca pozitivă din punct de vedere economico-financiar. Pentru redresarea economico-financiară a societăţii, s-au luat următoarele măsuri:

s-au încheiat contracte pe termen lung cu furnizorii de materii prime;

livrarea produselor se face numai clienţilor buni platnici;

fabricarea numai a acelor produse care au asigurată desfacerea;

societatea nu are restanţe la plata obligaţiilor bugetare calculate şi reţinute prin stopaj

la sursa din drepturile salariale. Societatea îşi propune în viitor mărirea capacităţii de producţie, prin înfiinţarea unei noi fabrici mult mai mari, cu utilaje moderne şi cu un număr mult mai mare de personal. Alături de finalitatea economică a societăţii, ultimii ani au demonstrat necesitatea luării în considerare şi a finalităţii sale sociale. În zilele noastre, fără îndoială, resursa umană este considerata a fi într-o poziţie de „arbitru” între obiectivele economice ale societăţii şi imperativele sociale şi umane.

Pentru ca obiectivele propuse sa fie şi mai uşor de atins, s-a înţeles că numai prin satisfacerea nevoilor de bază, prin asigurarea siguranţei faţă de ziua de mâine se pot atinge

14

performante maxime. Astfel s-a aplicat un sistem complex şi judicios de recompensare a personalului prin care aceste nevoi sunt împlinite şi se creează premizele de satisfacere a celorlalte nevoi - de stimă, de autoactualizare. Salariaţii au posibilitatea de a cumpăra produsele firmei (caşcaval, brânza, urda, smântână), fără adaos comercial şi TVA, în cursul lunii, iar la finele lunii, pentru fiecare salariat se da gratuit un pachet care conţine diferite produse lactate. De asemenea, cu ocazia sărbătorilor religioase (Crăciun, Paşti, Anul Nou) salariaţii primesc bani sau produse lactate. Pentru extinderea pieţei, trebuie eliminate fluctuaţiile mari de preturi la produsele lactate. Acest lucru este necesar şi pentru protecţia consumatorilor, cat şi pentru creşterea competitivităţii în vederea echilibrării balanţei de plaţi. Viitorul societăţii este asigurat mai de graba de oameni decât de produse. Managerii trebuie să gândească, în egală măsură, la ceea ce oferă angajaţilor şi la ceea ce aşteaptă de la ei dacă doresc obţinerea performantelor propuse. În vederea îmbunătăţirii activităţii la SC AGROZOOTEHNICA DRUMU - SUBŢIRE SA, pe baza analizei acesteia în perioada 2004-2006, se recomandă: schimbarea obiectivelor, a conţinutului şi metodelor activităţii de conducere; pregătirea şi formarea managerilor pentru condiţiile economiei de piaţă; perfecţionarea structurală şi funcţională a conducerii; creşterea importanţei luării deciziilor în condiţiile de risc şi incertitudine determinate atât de particularităţile producţiei cât şi de trăsăturile şi mecanismul economiei de piaţa; folosirea metodelor moderne în adoptarea deciziilor şi în procesul managerial; perfecţionarea structurii şi modului de funcţionare a sistemului informaţional: utilizarea tehnicii moderne de calcul; organizarea unui compartiment de marketing şi amplificarea cercetărilor în acest domeniu; luarea în considerare şi studierea mediului ambient al unităţii agricole cu cele două grupe de factori: factori de influenţă constantă (factorul uman, constrângerile financiare, mediul concurenţial) şi factorul cu influenţă mobilă şi conjucturală la intensitate (resurse materiale, factori tehnologici, factori economici, politici, sociali); cunoaşterea şi evaluarea obiectivă de către cei investiţi cu funcţii de conducere a aptitudinilor şi capacităţilor de manageri, manifestarea dorinţei şi a acţiunilor în vederea perfecţionării propriei activităţi. Trebuie, de asemenea, să se acorde un interes mult mai mare factorilor de decizie pentru a se putea preveni eventualele erori care s-au făcut în anii precedenţi şi anume: evitarea cumpărării unor cantităţi nejustificate de materii prime, materiale care sa rămână în stoc şi care să ducă la diminuarea disponibilului bănesc; livrarea unor produse fără asigurarea încasării contravalorii acestora. Se impune începerea unei acţiuni de integrare cu beneficiarii produselor vegetale (complexe zootehnice, FNC-uri ) cu reţea de prelucrare şi desfacere a produselor finite; dimensionarea fondurilor în raport cu obiectivele societăţii pe termen mediu şi lung; orientarea cultivării pământului cu culturi rentabile, care să aibă desfacere asigurată pe piaţa internă şi chiar cea externă.

15

În capitolul 6, intitulat „Proiectarea unui sistem de marketing – de tip holding – pentru produsele agricole de origine vegetală, prin intermediul asocierii, în judeţul Călăraşi”, am prezentat avantajele economice ale valorificării produselor agricole vegetale în sistemul de tip holding, prin parcurgerea a trei etape distincte: prima etapă, aceea de prezentare a situaţiei actuale a celor trei societăţi comerciale, viitoare componente ale holdingului agricole, prin calculul indicatorilor economici prezentaţi în capitolul 2 al tezei de doctorat, în perioada 2004 –

2006; a doua etapă, aceea de previzionare a activităţii economice a societăţilor în perioada următoare, previzionare care a avut la bază o serie de metode specifice; cea de a treia etapă, aceea de prezivionare a activităţii economice a societăţilor în sistemul de tip holding, cu evidenţierea diferenţelor valorice a indicatorilor calculaţi comparativ cu situaţia previzionată în cazul în care acestea şi-ar continua activitatea ca societăţi de sine stătătoare, fără a intra în asociaţie. a) Analiza situaţiei actuale la cele 3 societăţi aflate pe filiera produselor cerealiere pentru panificaţie, respectiv: o societate care produce cerealele de panificaţie, deţinând şi depozitarea acestora; o societate de morărit şi o alta de panificaţie, analiză care s-a realizat pe baza datelor analitice din bilanţurile aferente perioadei 2004-2006. Prima societate comercială care are ca obiect de activitate producerea, depozitarea şi comercializarea de produse agricole vegetale (grâu, porumb, orzoaică, soia şi rapiţă). Are o suprafaţă de 3440 ha, din care 2800 ha sunt luate în arendă. Analiza indicatorilor rezultaţi pe baza soldului intermediar de gestiune arată că:

- capacitatea de autofinanţare a scăzut cu 33,2% în anul 2006 faţă de anul 2004;

- cifra de afaceri prag a avut o evoluţie oscilantă, scăzând cu aproximativ 26% în anul

2005 faţă de anul anterior, pentru ca în anul următor aceasta să crească de aproape 2,3 ori faţă de

acelaşi an 2004;

- indicatorul de poziţie a avut o evoluţie oscilantă, scăzând în anul 2006 cu

aproximativ 60% faţă de anul 2004;

- coeficientul efectului de levier combinat a scăzut cu circa 17%;

- rata profitului a avut o valoare relativ bună în toţi anii, înregistrând însă o scădere cu

circa 36% în anul 2006 faţă de 2004;

- coeficientul de îndatorare are o valoare subunitară în toţi cei trei ani analizaţi, însă cu o creştere nedorită de cca. 35%.

A doua societate având ca obiect de activitate producţia de făină, arpacaş, crupe sau pelete din grâu, secara, ovăz, porumb sau alte cereale şi fabricarea făinii în amestec, pentru pâine, prăjituri, biscuiţi, a înregistrat următoarea evoluţie a indicatorilor:

- capacitatea de autofinanţare – a crescut cu 53,6% în anul 2006 faţă de anul 2004;

- cifra de afaceri prag - a înregistrat o creştere cu 34,6% în anul 2006 faţă de 2004;

16

- indicatorul de poziţie – a scăzut cu 6% raportat la acelaşi an 2004;

- coeficientul efectului de levier combinat – a scăzut de asemenea cu 21%;

- rata profitului – a crescut cu 20,8% în anul 2006 faţă de 2004;

- coeficientul de îndatorare – este situat la o valoare foarte mare, ceea ce se poate

explica prin contractarea unor credite bancare şi putem vedea ca acesta a înregistrat o creştere de

104%.

- productivitatea muncii a crescut cu 28,2%.

Cea de a treia societate, înfiinţată în anul 1991 şi având ca obiect de activitate producerea

unei game largi de produse de panificaţie: pâine albă, neagră, chifle, graham, cozonaci, cu un personal de 120 angajaţi, înregistrează următoarea evoluţie:

- capacitatea de autofinanţare –a crescut cu 63,4% în anul 2006 faţă de anul 2004;

- cifra de afaceri prag - a înregistrat o creştere cu 18,7% în anul 2006 faţă de 2004;;

- indicatorul de poziţie – a scăzut cu 14,6% raportat la acelaşi an 2004;

- coeficientul efetului de levier combinat – a scăzut de asemenea cu 44,9%;

- rata profitului – a crescut cu 60,1% în anul 2006 faţă de 2004;

- coeficientul de îndatorare a scăzut cu 16%;.

- productivitatea muncii – a înregistrat şi el de asemenea o creştere cu 101,4%.

la

următoarele premise: nu există infuzie de capital; nu se modifica structura şi capacităţile de producţie; nu se efectuează noi investiţii. Din analiza primei societăţi au reieşit următoarele:

- producţia exerciţiului se menţine constantă în anul 2007, ca pe urmă să scadă în toţi anii treptat la 97% şi respectiv 87%;

- valoarea adăugată scade în toţi cei trei ani de previziune, cu 2,4% în 2007, 8% în 2008 şi respectiv 18,2% în anul 2009;

- excedentul brut al exploatării urmează aceeaşi tendinţă de descreştere ajungând în anul

2009 la 78,6%.

- ultimii trei indicatori prezintă o îmbunătăţire relativă, însă foarte mică în anul 2008, cea

mai mare creştere fiind de 1,9% la indicatorul rezultatul net al exploatării, pentru ca în anul următor

aceştia să scadă brusc, ajungând la valori cuprinse între 48,6% la rezultatul brut curent şi 21,4% la rezultatul net, aceasta în condiţiile în care impozitul pe profit va rămâne la o cotă de 16%. Din analiza celei de-a doua societăţi au reieşit:

- producţia exerciţiului scade în anul 2007 la 64,2%, urmând ca apoi să crească treptat, şi să ajungă în 2009 la cca. 75%;

b)

Previzionarea

activităţii

economice

pentru

următorii

3

ani

pornind

de

- valoarea adăugată urmează aceeaşi traiectorie, atingând valoarea de 67,5% în anul 2009;

17

- excedentul brut al exploatării scade de asemenea, în anul 2007 ajungând la 58,6%, în 2008 la 48,6% ca în anul următor să crească cu 14,2% faţă de anul anterior;

- singurul indicator care prezintă o îmbunătăţire faţă de anul 2006 este rezultatul net al

exerciţiului financiar, care creşte în primii doi ani ai previzionării, până la valoarea de 40% în anul

2008, ca apoi să scadă până la 81%. Din analiza celei de-a treia societăţi au reieşit:

- valoarea adăugată creşte treptat cu 3,8% în anul 2007, 8,2% în anul 2008 şi 11% în anul

2009;

- rezultatul exploatării creşte cu valori cuprinse între 9,8% în anul 2007 şi 17% în anul 2009;

- ultimii doi indicatori, rezultatul brut şi net al exerciţiului au cea mai mare creştere, aceasta

arătând o evoluţie economică în anul 2006 foarte proastă. Astfel, rezultatul net creşte de peste 10 ori în toţi anii. c) Proiectarea sistemului de holding, cu previziunea evoluţiei economico-financiare pe 3 ani. În cadrul acestei faze s-a luat în considerare aportul de capital, acoperirea parţială a datoriilor, efectuarea de investiţii pentru asigurarea măririi capacităţilor de producţie. Analizând cifra de afaceri prag a primei societăţi în cele două sisteme de activitate, putem observa că în sistemul de tip holding aceasta are o evoluţie ascendentă, ajung în anul 2009 să crească cu 10,36% faţă de anul 2006.

Pentru cea de a doua societate coeficientul de îndatorare scade la an la an în sistemul de tip holding, acest lucru fiind posibil prin infuzia de capital şi acoperirea unor datorii ale societăţii, lucru care va conduce la scăderea coeficientului de îndatorare. Şi pentru cea de-a treia societate rata profitului, în sistemul de tip holding creşte cu 38,9% în anul 2009 faţă de anul 2006. În final, crearea holdingului va contribui la:

- creşterea ratei profitului cu 25,34% pentru prima societate, cu 22% pentru cea de a doua societate şi cu 38% pentru a treia societate;

- creşterea cifrei de afaceri cu 12% pentru prima societate, cu 6% pentru a doua şi 11,94%

pentru cea de a treia societate;

- coeficientul de îndatorare va scădea pentru toate societăţile cu valori cuprinse între 6,43%

şi 62%.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că sistemul de tip holding oferă o serie de avantaje, precum, faptul că valorificarea produselor agricole vegetale în acest sistem, asigură o evoluţie relativ constantă a activităţii economice, cu mai puţine fluctuaţii negative de la un an la altul, prin asigurarea pieţei de desfacere şi a unor preţuri de valorificare care să acopere cel puţin costul de producţie, acest fapt fiind asigurat prin clauze contractuale între asociaţii din cadrul holdingului.

18

Cele trei societăţi, luate individual, vor avea o evoluţie haotică, pentru aproape toţi indicatorii, în timp ce, în sistemul de tip holding, indicatorii au o evoluţie ascendentă. În condiţiile economice de azi este din ce în ce mai greu pentru o societate comercială să răzbată de una singură, sistemul de tip holding dovedindu-se a fi o soluţie viabilă pentru societăţile agricole din România. În capitolul 7, „Concluzii