Sf.

Ioan Damaschin

Despre dumnezeiasca ntrupare, despre purtarea de grija de noi si despre mntuirea n oastra Cel ndurat, Cel care a dat existenta si Cel care a daruit o existenta fericita, n -a trecut cu vederea pe omul care a fost amagit prin acest atac al diavolului, nc epatorul rautatii, n-a trecut cu vederea pe omul care n-a pazit porunca Creatoru lui, care a fost lipsit de har, care s-a dezbracat de curajul pe care l avea fata de Dumnezeu, care s-a acoperit cu asprimea vietii plina de dureri - caci aceast a simbolizeaza frunzele de smochin (Fac.3,7) - care s-a mbracat cu murirea, adica cu mortabilitatea si grosolania corpului - caci aceasta simbolizeaza mbracarea c u piei (Fac. 3,21) - care a fost izgonit din paradis (Fac. 3,23-24), potrivit dr eptei judecati a lui Dumnezeu, care a fost condamnat la moarte si supus stricaci unii. Nu. Dumnezeu nu l-a trecut cu vederea, ci mai nti l-a povatuit n multe chipur i, chemndu-l sa se pocaiasca prin suspin si cutremur, prin potopul cu apa, prin d istrugerea aproape a ntregului neam omenesc (Fac. 6,13), prin amestecul si mpartir ea limbilor (Fac. 11,7), prin supravegherea ngerilor (Fac. 18,1-33; 19,1-22), pri n incendierea oraselor (Fac. 19,24-25), prin aparitiile tipice dumnezeiesti, pri n razboaie, prin biruinte, prin nfrngeri, prin semne si minuni, prin diferite pute ri, prin lege, prin profeti. Prin toate acestea se cauta sa se distruga pacatul, care se raspndise n multe feluri, care subjugase pe om si care ngramadise n viata t ot felul de rautate si sa readuca pe om la o existenta fericita. Dar pentru ca p rin pacat a intrat moartea n lume (Rom. 5,12), ca o fiara salbatica si nemblnzita, distrugnd viata omeneasca, trebuia ca Cel care avea sa aduca mntuirea sa fie fara de pacat, sa nu fie supus prin pacat mortii, ci nca prin El sa fie ntarita si nnoit a firea, sa fie povatuita prin fapte, sa fie nvatata calea virtutii, care departe aza de la stricaciune si conduce spre viata vesnica. n sfrsit, Dumnezeu arata noia nul cel mare al dragostei de oameni pe care o are pentru om. Caci nsusi creatorul si Domnului primeste sa lupte pentru creatura Lui si se face nvatator cu fapta. Si pentru ca dusmanul amageste pe om cu nadejdea Dumnezeirii (Fac. 3,5), acum es te amagit, caci Domnul S-a mbracat cu haina trupului si arata n acelasi timp bunat atea, ntelepciunea, dreptatea si puterea lui Dumnezeu. Bunatatea, pentru ca n-a t recut cu vederea slabiciunea fapturii Lui, ci s-a ndurat de cel cazut si i-a ntins mna. Dreptatea, pentru ca omul fiind biruit, nu ngaduie ca altcineva dect omul sa n vinga pe tiran si nici nu rapeste cu forta pe om de la moarte, ci pe acela pe ca re alta data moartea l subjugase prin pacat, pe acesta Cel bun si Cel drept l-a f acut iarasi biruitor si a mntuit pe cel asemenea prin unul asemenea, lucru ce par ea cu neputinta. ntelepciunea, pentru ca a gasit dezlegarea cea mai potrivita a a cestui lucru imposibil. Caci prin bunavointa lui Dumnezeu si a Tatalui, Fiul Unu l nascut si Cuvntul lui Dumnezeu, Cel care este n snul lui Dumnezeu si al Tatalui ( In. 1,18), Cel deofiinta cu Tatal si cu Sfntul Duh, Cel mai nainte de veci, Cel fa ra de nceput, cel care era dintru nceput si era cu Dumnezeu si cu Tatal si era Dum nezeu (In. 1,1-2) si exista n chipul lui Dumnezeu (Filip. 2,6), se pogoara aplecnd cerurile, adica smerind fara sa smereasca naltimea Lui cea nesmerita, se pogoara spre robii Lui prin o pogorre inexprimabila si incomprehensibila. Caci aceasta ns eamna pogorrea. Si fiind Dumnezeu desavrsit, se face om desarvrsit si savrseste cea mai mare noutate din toate noutatile, singurul nou sub soare (Ecles.1,9-10), pri n care se arata puterea infinita a lui Dumnezeu. Caci ce poate fi mai mare dect c a Dumnezeu sa se faca om? Si Cuvntul S-a facut fara schimbare trup (In. 1,14) din Duhul Cel Sfnt si din Maria Sfnta Pururea Fecioara Nascatoarea de Dumnezeu. Si si ngurul iubitor de oameni se face mijlocitor ntre om si Dumnezeu (1 Tim. 2,5), fii nd zamislit n preacuratul pntece al Fecioarei, nu din vointa sau din pofta sau din legatura barbateasca (In. 1,13) sau din nastere voluptuoasa, ci de la Duhul Sfnt si n chipul celei dinti faceri a lui Adam. Si se face supus Tatalui, prin luarea firii noastre, vindecnd neascultarea noastra si facndu-ni-se pilda de ascultare, n afara de care nu este cu putinta sa dobndim mntuire.

Despre modul zamislirii Cuvntului si a ntruparii Lui dumnezeiesti ngerul Domnului a fost trimis la Sfnta Fecioara, care se trage din semintia lui Da vid (Mt. 1,166; Lc. 1,27): Caci este evident ca Domnul nostru a rasarit din Iuda, din care semintie nimeni nu s-a apropiat de altar (Evr. 7,14,13), dupa cum a spu s dumnezeiescul Apostol. Despre aceasta vom vorbi mai precis mai pe urma. Aceste ia binevestindu-i ngerul i-a zis: Bucura-te cea plina de dar, Domnul este cu tine ( Lc. 1,28). Ea s-a nspaimntat din pricina cuvntului, iar ngerul a zis catre ea: Nu te teme, Marie, caci ai gasit har la Domnul si vei naste Fiu si i vei pune numele Ii sus (Lc. 1,20-21). Caci El va mntui pe poporul Lui de pacatele sale (Mt. 1,21). Pent ru aceea cuvntul Iisus se talmaceste mntuitor. Iar ea nedumerindu-se a zis: Cum va fi mie aceasta, pentru ca eu nu cunosc barbat? (Lc. 1,34). Iarasi zice ngerul catr e ea: Duhul cel sfnt se va pogor peste tine si puterea celui prea nalt te va umbri. Pentru aceea si Sfntul nascut din tine se va numi Fiul lui Dumnezeu (Lc. 1,35). Ia r ea a zis catre el: Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvntul tau (Lc. 1,38). Deci dupa asentimentul Sfintei Fecioare, Duhul cel Sfnt S-a pogort peste ea potriv it cuvntului Domnului, pe care l-a spus ngerul, curatind-o si dndu-i n acelasi timp si puterea de a primi Dumnezeirea Cuvntului si puterea de a naste. Atunci a umbri t-o ntelepciunea enipostatica si puterea prea naltului Dumnezeu, adica Fiul lui Du mnezeu, Cel deofiinta cu Tatal, ca o samnta dumnezeiasca si si-a alcatuit lui si din sngiurile ei sfinte si prea curate, trup nsufletit cu suflet rational si cuget ator, prga framntaturii noastre. Nu si-a alcatuit corpul pe cale seminala, ci pe c ale creationista, prin Duhul Sfnt. Nu si-a alcatuit forma trupului treptat prin a daugiri, ci a fost desavrsit dintr-o data. nsusi Cuvntul lui Dumnezeu s-a facut ipo stasa trupului. Caci Cuvntul dumnezeiesc nu s-a unit cu un trup care exista apart e mai dinainte, ci locuind n pntecele Sfintei Fecioare, Si-a construit, fara ca sa fie circumscris n ipostasa Lui, din sngiurile curate ale Pururea Fecioarei, trup n sufletit cu suflet rational si cugetator, lund prga framntaturii omenesti, si nsusi Cuvntul S-a facut ipostasa trupului. n chipul acesta este simultan si trup: trup a l Cuvntului lui Dumnezeu si trup nsufletit, rational si cugetator. Pentru aceea nu vorbim de om ndumnezeit, ci de Dumnezeu ntrupat. Caci fiind prin fire Dumnezeu de savrsit, Acelasi S-a facut prin fire om desavrsit. Nu Si-a schimbat firea, nici nu avem o iluzie de ntrupare, ci S-a unit dupa ipostasa n chip neamestecat, neschimb at si nempartit cu trup nsufletit, rational si cugetator, care are n el nsusi existe nta, pe care l-a luat din Sfnta Fecioara, fara sa sa se schimbe firea Dumnezeirii Lui n fiinta trupului si fara ca sa se schimbe fiinta trupului n firea dumnezeiri i Lui si fara ca sa rezulte o singura fire compusa din firea Lui dumnezeiasca si din firea omeneasca pe care a luat-o. Despre cele doua firi contra monifizitilor Firile s-au unit unele cu altele fara sa se schimbe si fara sa se prefaca. Firea dumnezeiasca nu s-a ndepartat de simplitatea ei proprie, iar firea omeneasca nic i nu s-a schimbat n firea Dumnezeirii, nici n-a devenit inexistenta si nici din c ele doua firi nu s-a facut o singura fire compusa. Firea compusa nu poate sa fie deofiinta cu nici una din cele doua firi din care a fost compusa, deoarece din naturi deosebite rezulta ceva deosebit. Spre exemplu: corpul este compus din cel e patru elemente, dar nu se spune ca este deofiinta cu focul, nici nu se numeste foc, nici aer, nici apa, nici pamnt si nici nu este deofiinta cu vreunul din ace stea. Dar daca, dupa cum spun ereticii, Hristos ar fi fost dupa unire dintr-o si ngura fire compusa, atunci S-a schimbat dintr-o fire simpla ntr-o fire compusa si n realitate El nu mai este deofiinta nici cu firea simpla a Tatalui nici cu acee a a mamei. O astfel de fire nu este compusa din Dumnezeire si omenire, nici nu e ste n Dumnezeire si omenire si nu va putea fi numit nici Dumnezeu, nici om, ci nu

mai Hristos. Iar cuvntul Hristos nu va fi numele ipostasei, ci, dupa cum ei gndesc , al unei singure firi. Dar noi nvatam ca Hristos nu este dintr-o fire compusa, nici ca a rezultat ceva d eosebit din naturi deosebite, dupa cum rezulta omul din suflet si corp, sau dupa cum corpul rezulta din cele patru elemente si din cele deosebite, aceleasi. Mar turisim ca Hristos este din Dumnezeire si omenire, Acelasi este si se numeste Du mnezeu desavrsit, si om desavrsit, din doua si n doua firi. Cuvntul Hristos spunem c a este numele ipostasei; acest cuvnt nu indica numai o singura natura, pe cea ome neasca sau pe cea dumnezeiasca, ci arata ca este din doua naturi. Caci El nsusi s -a uns pe Sine: a uns ca Dumnezeu corpul cu Dumnezeirea Lui, iar ca om a fost un s; caci El este si Dumnezeu si om. Dumnezeirea e ungerea umanitatii. Caci daca H ristos ar fi dintr-o singura fire compusa, si daca este deofiinta cu Tatal, atun ci va fi si Tatal compus si deofiinta cu trupul, lucru absurd si plin de toata b lasfemia. Cum va fi cu putinta ca o fire sa primeasca deosebiri substantiale contrare? Cum este cu putinta ca aceeasi fire sa fie n acelasi timp zidita si nezidita, murito are si nemuritoare, circumscrisa si necircumscrisa? Daca ei sustin ca Hristos are o singura fire, ei vor spune ca ea este simpla si prin aceasta vor marturisi sau ca el este numai Dumnezeu si vor introduce o iluz ie de ntrupare, si nu ntrupare, sau ca este numai om, dupa cum sustine Nestorie. U nde mai este atunci adevarul ca este desavrsit n Dumnezeire si desavrsit n omenire? Si cnd vor putea ei sustine ca Hristos are doua firi, daca ei spun ca dupa unire El are o singura fire compusa? Este evident fiecaruia, nsa, ca Hristos nainte de u nire are o singura fire. Ceea ce face ca ereticii sa rataceasca este faptul ca ei identifica notiunea de fire si ipostasa. Cnd spunem ca oamenii au o singura fire, trebuie sa se stie ca nu spunem aceasta referindu-ne la definitia sufletului si a corpului, caci este cu neputinta sa spunem ca sufletul si corpul comparate unul cu altul snt de o fir e. Dar pentru ca ipostasele oamenilor snt foarte multe, toti primesc aceeasi defi nitie a firii, caci toti snt compusi din suflet si corp, toti participa firii suf letului si poseda fiinta corpului si o specie comuna. Spunem o singura fire a ip ostaselor celor multe si diferite. Cu toate aceste fiecare ipostasa are doua fir i, este compusa din doua firi, adica din suflet si corp. Cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos nu se poate admite o specie comuna. Ca ci nici nu a fost, nici nu este, nici nu va fi cndva un alt Hristos din Dumnezeir e si omenire, n Dumnezeire si omenire, acelasi si Dumnezeu desavrsit si om desavrsi t. Prin urmare nu se poate vorbi cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos de o singura fire compusa din Dumnezeire si omenire, dupa cum se poate vorbi cu privi re la individ (om) de o singura fire compusa din trup si suflet. Aici este un in divid. Hristos, nsa, nu este un individ si nici nu exista specia Hritos, dupa cum exista specia om. Pentru aceea spunem ca unirea s-a facut din doua firi desavrsi te, din cea omeneasca si cea dumnezeiasca; ele nu s-au amestecat, nici nu s-au c onfundat, nici nu s-au combinat, dupa cum au zis urgisitul de Dumnezeu Dioscor, Eutihie si Sever si ceata lor blestemata; si nici nu s-au unit printr-o unire pe rsonala sau morala sau printr-o unire de demnitate sau de vointa sau de cinste s au de nume sau de bunavointa, dupa cum au spus urtorul de Dumnezeu Nestorie, Diod or, Teodor al Mopsuestiei si adunarea lor cea diavoleasca; ci prin unire, adica dupa ipostasa, fara schimbare, fara confundare, fara prefacere, fara mpartire si fara departare. Marturisim o singura ipostasa n doua firi desavrsite a Fiului lui Dumnezeu ntrupat. Afirmam ca Dumnezeirea si omenirea au aceeasi ipostasa si martu risim ca dupa unire se pastreaza n El cele doua firi. Nu asezam pe fiecare din fi ri deosebit si separat, ci unite una cu alta ntr-o singura ipostasa compusa. Spun em ca unirea este substantiala, adica reala si nu imaginara. Iar cnd spunem subst antiala nu ntelegem ca cele doua firi au dat nastere unei firi compuse, ci ca snt unite una cu alta n chip real ntr-o singura ipostasa compusa a Fiului lui Dumnezeu

si stabilim ca se pastreaza deosebirea lor substantiala. Ceea ce este creat a r amas creat, iar ceea ce este necreat a ramas necreat; ceea ce este muritor a ram as muritor, iar ceea ce este nemuritor a ramas nemuritor; ceea ce este circumscr is a ramas circumscris, iar ceea ce este necircumscris a ramas necircumscris; ce ea ce este vazut a ramas vazut, iar ceea ce este nevazut a ramas nevazut. Unul s traluceste prin minuni, iar celalalt s-a supus ocarilor. Cuvntul si mpropriaza cele omenesti - caci ale Lui snt toate cele ale sfntului Lui tr up - mpartaseste corpului cele ale Lui proprii, potrivit modului comunicarii nsusi rilor, din cauza ntrepatrunderii reciproce a partilor si a unirii dupa ipostasa s i pentru ca a fost unul si acelasi cel care a lucrat att pe cele dumnezeiesti ct s i pe cele omenesti n fiecare din cele doua forme cu tovarasia celeilalte. Pentru aceea se zice ca S-a rastignit Domnul slavei (1 Cor. 2,8), desi firea Lui dumnez eiasca nu a patimit. Tot astfel se marturiseste ca Fiul omului era n cer nainte de patima, dupa cum nsusi Domnului a spus (In. 1,13). Unul si acelasi a fost Domnul slavei, care a fost prin fire si cu adevarat Fiul omului, adica om. Cunoastem c a att minunile ct si patimile snt ale Lui, desi acelasi cu alta natura facea minuni le si cu alta suferea patimile. Aceasta pentru motivul ca stim ca dupa cum se pa streaza unitatea ipostasei Lui, tot astfel se pastreaza si deosebirea substantia la a firilor. Si cum s-ar pastra deosebirea, daca nu s-ar pastra cele care se de osebesc unele de altele? Iar deosebirea este ceea ce face ca lucrurile sa se deo sebeasca ntre ele. Asadar n ce priveste modul prin care se deosebesc firile lui Hr istos una de alta, adica cu privire la fiinta, spunem ca el se uneste cu extremi tatile: n virtutea Dumnezeirii Sale se uneste cu Tatal si cu Duhul; iar n virtutea omenirii Sale se uneste cu Maica Sa si cu toti oamenii. Dar cu privire la modul prin care snt unite firile Lui, spunem ca se deosebeste de Tatal si de Duhul, de Maica Sa si de ceilalti oameni. Firile se unesc n ipostasa Lui si au o ipostasa compusa, n virtutea careia se deosebeste de Tatal si de Duhul, de Maica Sa si de noi. ntreaga fire dumnezeiasca n una din ipostasele ei s-a unit cu ntreaga fire omeneasc a si nu parte cu parte Cele comune si universale snt atribuite si celor particulare care snt sub ele. Com un este fiinta, ca specie, iar particular ipostasa. Este particular nu ca ar ave a o parte a firii, caci nu are o parte din ea, ci particular prin numar, spre ex emplu: individul. Ipostasele se deosebesc prin numar si nu prin fire. Fiinta est e afirmata de ipostasa, pentru ca fiinta este desavrsita n fiecare din ipostasele de aceeasi specie. Pentru aceea ipostasele nu se deosebesc ntre ele n ceea ce priv este fiinta, ci n ceea ce priveste accidentele, care snt nsusiri caracteristice. nsu sirile caracteristice, nsa, apartin ipostaselor si nu firii. Ipostase se definest e: fiinta mpreuna cu accidentele. Pentru aceea ipostasa poseda comunul mpreuna cu particularul si existenta n sine. Fiinta, nsa, nu exista n sine, ci este considerat a n ipostase. Prin urmare, daca patimeste una din ipostase, atunci ntreaga fiinta patimeste, caci a patimit ipostasa, si se spune ca a patimit n una din ipostasele ei. Dar nu este necesar ca sa sufere toate ipostasele de aceeasi specie ci ipos tasa care sufera. Astfel, marturisim ca firea dumnezeirii este n chip desavrsit ntreaga n fiecare din ipostasele ei, toata n Tatal, toata n Fiul, toata n Sfntul Duh. Pentru aceea Tatal e ste Dumnezeu desavrsit, Fiul Dumnezeu desavrsit, Sfntul Duh Dumnezeu desavrsit. Astf el si n ntruparea unicului Dumnezeu Cuvntul al Sfintei Treimi spunem ca firea ntreag a si desavrsita a dumnezeirii n una din ipostasele ei s-a unit cu toata firea omen easca si nu parte cu parte. Caci spune dumnezeiescul Apostol: n El locuieste n chip trupesc toata deplinatatea Dumnezeirii (Col. 2,9), adica n trupul Lui. Iar ucenic ul acestuia, purtatorul de Dumnezeu Dionisie, cel prea bine cunoscator al celor dumnezeiesti, spune ca Dumnezeirea a comunicat cu noi n ntregime n una din ipostase le ei. Nu sntem siliti sa spunem ca s-au unit dupa ipostasa toate ipostasele sfin

tei Dumnezeiri, adica cele trei, cu toate ipostasele omenirii. Caci prin nimic a ltceva nu a fost partas Tatal si Sfntul Duh la ntruparea Cuvntului lui Dumnezeu dect prin bunavointa si vointa. Spunem, nsa, ca s-a unit ntreaga fiinta a Dumnezeirii cu ntreaga fire omeneasca. Dumnezeu Cuvntul n-a lasat nimic din cele ce a sadit n f irea noastra cnd ne-a plasmuit la nceput, ci le-a luat pe toate, corp, suflet gndit or si rational si nsusirile acestora. Caci vietuitoare lipsita de una din acestea nu este om. El n ntregime m-a luat pe mine n ntregime, El n ntregime S-a unit cu mine n ntregime, ca sa-mi daruiasca mie n ntregime mntuirea. Caci ceea ce este neluat est e nevindecat. Asadar, Cuvntul lui Dumnezeu S-a unit cu trupul prin intermediul mintii, care sta la mijloc ntre curatenia lui Dumnezeu si grosolania trupului. Caci mintea este p uterea conducatoare a sufletului si a trupului. Mintea este partea cea mai curat a a sufletului, iar Dumnezeu este superior mintii. Si cnd Cel superior ngaduie, mi ntea lui Hristos si arata propria Sa conducere. Cu toate acestea este supusa, urm eaza Celui superior si lucreaza pe acelea pe care vointa dumnezeiasca le vrea. Mintea s-a facut lacas Dumnezeirii unite cu ea dupa ipostasa, dupa cum si trupul ; ea nu locuieste mpreuna cu Dumnezeire, dupa cum rataceste parerea blestemata a ereticilor, zicnd ca ntr-un vas de 50 de litri nu ncap 100 de litri, judecnd pe cele imateriale n chip material. Caci cum se va putea spune ca Hristos este Dumnezeu desavrsit si om desavrsit si deofiinta cu Tatal si cu noi, daca n El s-a unit o par te a firii dumnezeiesti cu o parte a firii omenesti? Spunem ca firea noastra s-a sculat din morti si s-a naltat si s-a asezat de-a dre apta Tatalui, nu n sensul ca toate ipostasele oamenilor au nviat si s-au asezat de -a dreapta Tatalui, ci n sensul ca firea noastra ntreaga este n ipostasa lui Hristo s. Caci zice dumnezeiescul Apostol: Ne-a sculat mpreuna cu El ne-a asezat mpreuna c u El n Hristos (Efes. 2,6).

Spunem si aceasta ca unirea s-a facut din fiinte comune. Caci orice fiinta este comuna ipostaselor cuprinse sub ea si nu se poate gasi o fire sau fiinta particu lara si deosebita, pentru ca atunci ar fi necesar sa spunem ca aceleasi ipostase snt si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita si sa spunem ca Sfnta Treime, pot rivit Dumnezeirii ei, este si de aceeasi fiinta si de fiinta deosebita. Prin urm are aceeasi fire se gaseste n fiecare din ipostasele ei. iar cnd spunem dupa feric itii Atanasie si Chiril ca firea Cuvntului S-a ntrupat spunem ca Dumnezeirea S-a u nit cu trupul. Pentru aceea nu putem sa spunem ca firea Cuvntului a patimit, caci nu a patimit n El Dumnezeirea. Spunem, nsa, ca a patimit n Hristos firea omeneasca , fara sa lasam sa se nteleaga toate ipostasele omenesti, ci marturisim ca Hristo s a suferit n firea omeneasca. Astfel cnd spunem firea Cuvntului indicam pe nsusi Cuvn ul. Iar Cuvntul poseda si comunul fiintei, dar si particularul ipostasei. Despre nsusirile celor doua firi Marturisind ca acelasi Iisus Hristos, Domnul nostru, este Dumnezeu desavrsit si o m desavrsit, spunem ca Acelasi le are pe toate cte le are Tatal, afara de nenaster e si le are pe toate cte le are Adam cel dinti, afara de pacat numai, adica: corp si suflet rational si cugetator. Potrivit celor doua firi, El are duble nsusirile naturale ale celor doua firi: doua vointe naturale, cea dumnezeiasca si cea ome neasca; doua activitati naturale, cea dumnezeiasca si cea omeneasca; doi liberi arbitri naturali, cel dumnezeiesc si cel omenesc, si ntelepciune si cunostinta att dumnezeiasca ct si omeneasca. Caci, fiind deofiinta cu Dumnezeu si cu Tatal, voi este si lucreaza liber ca Dumnezeu; iar fiind deofiinta si cu noi, acelasi voies te si lucreaza liber ca om. Ale Lui snt minunile, ale Lui snt si patimile. Despre ndumnezeirea firii trupului si a vointei Domnului

Trebuie sa se stie ca nu spunem ca trupul Domnului s-a ndumnezeit, s-a facut asem enea lui Dumnezeu si Dumnezeu n virtutea unei modificari sau schimbari sau prefac eri sau amestecari a firii, ci, dupa cum spune Grigore Teologul, dintre firi, una a ndumnezeit si alta a fost ndumnezeita *, iar eu ndraznesc sa spun ca a fost facuta asemenea lui Dumnezeu, caci cel care unge s-a facut om, iar cel care a fost uns s-a facut Dumnezeu. Acestea nu prin schimbarea firii, ci prin unirea n vederea nt ruparii, adica dupa ipostasa, potrivit careia trupul s-a unit, fara sa se despar ta, cu Dumnezeu Cuvntul si prin ntrepatrunderea firilor uneia n alta, n chipul n care vorbim si de nrosirea fierului prin foc. Dupa cum marturisim ca ntruparea s-a fac ut fara modificare si schimbare, tot astfel hotarm ca s-a facut si ndumnezeirea tr upului. Prin faptul ca Cuvntul s-a facut trup (In. 1,14), nici Cuvntul n-a iesit din granitele Dumnezeirii sale si nici din maririle sale proprii demne de Dumnezeu si nici trupul, pentru ca s-a ndumnezeit, nu si-a schimbat firea lui sau nsusirile lui firesti. Caci au ramas, si dupa unire, firile neamestecate, iar nsusirile ac estora nevatamate. Trupul Domnului, nsa, s-a mbogatit cu activitatile dumnezeiesti n virtutea unirii prea curate cu Cuvntul, adica dupa ipostasa, fara sa sufere vre o pierdere nsusirile cele firesti. Caci nu lucreaza cele dumnezeiesti n virtutea e nergiei lui, ci n virtutea Cuvntului unit cu el, Cuvntul aratndu-si prin el propria lui energie. caci ferul nrosit n foc arde, nu pentru ca poseda, n virtutea unui pri ncipiu firesc, energia de a arde, ci pentru ca poseda aceasta energie din pricin a unirii cu focul.

Asadar, trupul era muritor prin el nsusi, dar datator de viata din cauza unirii d upa ipostasa cu Cuvntul. Tot astfel si cu ndumnezeirea vointei; nu spunem ca activ itatea fireasca a ei a fost modificata, ci ca s-a unit cu vointa lui dumnezeiasc a si atotputernica si a devenit vointa Dumnezeului nomenit. Pentru aceea vointa f irii sale omenesti voind sa se ascunda n-a putut de la sine (Mc. 7,24), din cauz a ca Dumnezeu Cuvntul a binevoit sa-si arate n el nsusi existenta reala a slabiciun ii vointei omenesti. Voind, nsa, a curatat pe lepros (Mt.8,3; Mc.1,42; Lc.5,13) d in pricina unirii cu vointa dumnezeiasca. trebuie sa se stie ca ndumnezeirea firi i si a vointei este dovada cea mai semnificativa si cea mai demonstrativa despre existenta celor doua firi si celor doua vointe. Caci dupa cum nrosirea prin foc nu schimba n foc firea celui nrosit prin foc, ci arata att pe cel nrosit prin foc, ct si pe cel care nroseste prin foc, si arata ca snt doua si nu unul, tot astfel si n dumnezeirea nu da nastere unei singure firi compuse, ci arata doua firi si unire a cea dupa ipostasa. Caci spune Grigore Teologul: dintre firi, una a ndumnezeit si alta a fost ndumnezeita **. Si prin cuvintele dintre firi , una si alta a aratat ca s ua. _______________________ * - Cuvntul XXXVIII. La Teofanie, adica la Nasterea Mntuitorului, MG, XXXVI, col.3 25 BC ** - Cuvntul XXXVIII. La Teofanie, adica la Nasterea Mntuitorului, MG, XXXVI, col. 325 BC

Despre progresul Domnului n ntelepciune, vrsta si har

El sporea, spune Scriptura, n ntelepciune, n vrsta si n har (Lc. 2,52). Crestea n vr dar prin cresterea n vrsta scotea la iveala ntelepciunea care se afla n el. Mai mult : el si facea progres al sau progresul oamenilor n ntelepciune, n har si n ndeplinirea buneivointe a Tatalui, adica cunoasterea lui Dumnezeu si mntuirea oamenilor, si-

si nsusea pretutindeni firea noastra. Dar cei care afirma ca el progresa n ntelepci une si n har, ca si cum ar fi primit un adaos la acestea, afirma implicit ca unir ea celor doua firi nu s-a facut din primul moment al existentei sale n trup si ni ci nu marturisesc unirea dupa ipostasa, ci ascultnd* de prostul Nestorie, nascoce sc o unire relativa si o simpla locuire a Cuvntului n om, nestiind nici ce vorbesc, nici despre ce lucruri dau adeverire (1Tim.1,7). Caci daca trupul s-a unit cu ad evarat cu Dumnezeu Cuvntul din primul moment al existentei sale n trup, si mai mul t ca a existat n el si avea identitatea ipostatica cu el, cum oare nu l-a mbogatit n chip desavrsit cu toata ntelepciunea si harul? Trupul nu s-a mpartasit de har si nici n-a participat prin har nsusirilor Cuvntului, ci, mai degraba, n virtutea unir ii dupa ipostasa, prin care att cele omenesti ct si cele dumnezeiesti snt ale unuia singur Hristos - caci acelasi era si Dumnezeu si om n acelasi timp - izvoraste l umii harul, ntelepciunea si plinatatea tuturor bunurilor. ______________________ * - Tradus prin corectarea textului editiei MG, dupa editia de la Verona, 1531, f.94v.

Despre cele de dupa nviere Dupa nvierea din morti a lepadat toate afectele, adica coruptibilitatea, foamea s i setea, somnul si oboseala si cele asemenea. Caci chiar daca a gustat din mncare dupa nviere (Lc.24,41-43), totusi nu n virtutea unei legi a firii - caci n-a flamn zit - ci n virtutea ntruparii sale, ca sa nvedereze adevarul nvierii, anume ca este n susi trupul lui, care a suferit si a nviat. N-a lepadat nici una din partile firi i, nici corpul, nici sufletul, ci avea si corpul si sufletul rational si gnditor, volitional si activ si astfel se asaza n dreapta Tatalui (Mc.16,19; Rom.8,34; Ef es.1,20; Col.3,1; Evrei 12,2; 1Petru 3,32), voind dumnezeieste si omeneste mntuir ea noastra si lucrnd, pe de o parte dumnezeieste, purtarea de grija, conservarea si conducerea tuturora, iar pe de alta parte omeneste, amintindu-si de vietuirea sa de pe pamnt, vaznd si cunoscnd ca este adorat de toata faptura rationala. Sfntul lui suflet cunoaste ca este unit dupa ipostasa cu Dumnezeu Cuvntul si ca este mpr euna adorat ca suflet al lui Dumnezeu si nu ca simplu suflet. naltarea de la pamnt la cer si coborrea lui iarasi snt activitati ale unui corp circumscris: Caci va ve ni iarasi, spune sfnta Scriptura, catre voi asa precum l-ati vazut mergnd la cer (F apt. 1,11). Despre sederea n dreapta Tatalui Spunem ca Hristos s-a asezat cu trupul n dreapta lui dumnezeu si a Tatalui, dar n u vorbim de o dreapta spatiala a Tatalui. Caci cum va avea o dreapta spatiala ce l necircumscris? Dreapta si stnga au numai lucrurile circumscrise. Numim dreapta Tatalui slava si cinstea Dumnezeirii, n care Fiul lui Dumnezeu, ca Dumnezeu si de ofiinta cu Tatal, exista nainte de veci, si n care, dupa ce s-a ntrupat n vremurile din urma, sade si cu trupul, deoarece trupul lui este slavit mpreuna cu el. Caci este nchinat de toata creatia ntr-o singura nchinaciune mpreuna cu corpul lui. Pentru cei care ntreaba daca ipostasa lui Hristos este creata sau necreata Ipostasa Cuvntului lui Dumnezeu nainte de ntrupare a fost simpla, necompusa, necorp

orala, necreata; cnd s-a ntrupat, nsa, si a devenit ipostasa trupului, a ajuns comp usa din Dumnezeirea pe care o avea ntotdeauna, si din trupul pe care l-a luat. Ip ostasa are nsusirile celor doua firi si este cunoscuta n doua firi. Din aceasta pr icina aceeasi unica ipostasa este necreata, n virtutea Dumnezeirii, si creata, n v irtutea omenirii, vazuta si nevazuta. Altfel, sntem siliti sau sa mpartim pe unicu l Hristos, daca spunem doua ipostase, sau sa fie negata deosebirea firilor si sa introducem schimbare si amestecare. Cnd Cuvntul a fost numit Hristos? Mintea nu s-a unit cu Dumnezeu Cuvntul, dupa cum mint unii, nainte de ntruparea din Fecioara si nici nu s-a numit de atunci Hristos. Aceasta absurditate face parte din neroziile lui Origen, care a sustinut preexistenta sufletelor. Noi afirmam, nsa, ca Fiul si Cuvntul lui Dumnezeu a devenit Hristos din momentul n care s-a sal asluit n pntecele sfintei pururea Fecioarei, s-a facut trup n chip neschimbat si a fost uns trupul cu Dumnezeirea. Aceasta este ungerea omenirii , dupa cum zice Grigo re Teologul*. Iar prea sfintitul Chiril al Alexandriei, scriind catre mparatul Te odosie, a spus acestea: Eu spun ca Iisus Hristos nu trebuie sa se numeasca nici C uvntul din Dumnezeu fara omenire si nici templul care s-a nascut din femeie, fara a fi unit cu Cuvntul. Aceasta pentru motivul ca prin numele Hristos se ntelege Cu vntul cel din Dumnezeu mpreunat n chip tainic cu omenirea, n virtutea unirii savrsite prin ntrupare **. iar n scrierea catre mparatese, spune astfel: Unii spun ca numele H ristos se cuvine numai Cuvntului nascut din Dumnezeu Tatal care este gndit si exis ta deosebit. Noi, nsa, n-am fost nvatati sa gndim sau sa spunem asa, ci spunem ca n momentul n care Cuvntul s-a facut trup, n acelasi moment a si fost numit Iisus Hris tos. Se numeste Hristos, pentru ca a fost uns cu untdelemnul bucuriei (Ps. XLIV, 9; Evr.1,9), adica cu Duhul de la Dumnezeu si Tatal. Dar ca ungerea este pentru omenire nu se va ndoi nimeni din cei care snt obisnuiti sa judece drept ***. Iar Ata nasie, cel de vesnica pomenire, n cuvntul despre mntuitoarea ntrupare spune astfel: D umnezeul care exista nainte de venirea n trup n-a fost om, ci a fost Dumnezeu la D umnezeu (In.1,1), fiind nevazut si impasibil. Dar cnd s-a facut om este adus prin trup numele Hristos, pentru ca numelui i urmeaza patima si moartea ****. Chiar daca sfnta Scriptura zice: Pentru aceea te-a uns pe tine Dumnezeule, Dumneze ul tau, cu untdelemnul bucuriei (Ps. XLIV,9 : Evr.1,9), totusi trebuie sa se stie ca de multe ori dumnezeiasca Scriptura ntrebuinteaza timpul trecut n locul viitor ului, ca n versetul urmator: Dupa aceasta s-a aratat pe pamnt si a petrecut cu oame nii (Varuh 3,38); cnd s-au spus aceste cuvinte nici nu s-a aratat, nici n-a petrec ut Dumnezeu cu oamenii. De asemenea, si urmatorul text: La rul Vavilonului*****, a colo am sezut si am plns (Ps. CXXXVI,1), caci aceasta niciodata nu s-a ntmplat. ____________________________ * - Cuvntul XXX, al patrulea cuvnt teologic, despre Fiul, MG, XXXVI, col.132 B ** - Cuvnt adresat prea binecredinciosului mparat Teodosie, despre credinta cea ad evarata n Domnul nostru Iisus Hristos, MG, LXXVI, col.1173 C. *** - Cuvnt adresat prea binecredincioaselor mparatese, MG, LXXVI, col 1220 C. **** - Cuvntul 2 despre mntuitoarea ntrupare a lui Hristos contra lui Apolinarie, M G, XXV, col. 1133 B. ***** - Tradus prin corectarea textului editiei din MG, dupa editia de la Verona , 1531, f.102v.

Catre cei care ntreaba daca sfnta Nascatoare de Dumnezeu a nascut doua firi si dac a au fot rastignite pe cruce doua firi Cuvintele ???????? si ???????, scrise cu un singur ?, se raporta la fire si indi ca firea necreata si creata. Cuvintele ????????? si ????????, scrise cu doi ??, nu se refera la fire, ci la ipostasa si indica ceea ce este nenascut si nascut. Firea dumnezeiasca este ????????, adica necreata; iar cele ce vin dupa firea dum nezeiasca snt ??????, adica create. n firea dumnezeiasca si necreata se vede nenas cutul n Tatal, caci n-a fost nascut; nascututul n Fiul, caci s-a nascut din vesnic ie din Tatal; iar purcesul n Sfntul Duh. Primele exemplare ale fiecarei specii de animale snt ????????, nenascute, dar nu ???????, necreate, caci ele s-au facut de creator, dar nu s-au nascut din cele asemenea lor. Cuvntul ??????? nseamna creare , iar cuvntul ???????? nseamna nastere. Cu privire la Dumnezeu nasterea este iesir ea numai din tatal a Fiului celui deofiinta cu el; cu privire la corpuri, nsa, na sterea este iesirea unei ipostase de aceeasi fiinta din mpreunarea barbatului cu femeia. Din aceasta cunoastem ca nasterea nu este o nsusire a firii, ci a ipostas elor. Caci daca nasterea ar apartine firii, nu s-ar vedea n fire si nasterea si n enasterea. Prin urmare sfnta Nascatoare de Dumnezeu a nascut o ipostasa cunoscuta n doua firi; n ce priveste Dumnezeirea sa a fost nascut din Tatal n afara de timp, dar n ce priveste omenirea sa, a fost ntrupat n vremurile din urma din sfnta Fecioa ra n timp si s-a nascut n trup. Daca cei care ntreaba ar lasa sa se nteleaga ca cel care s-a nascut din sfnta Nasca toare de Dumnezeu este din doua firi, spunem: da, snt doua firi, caci acelasi est e Dumnezeu si om. Tot astfel si despre rastignire, nviere si naltare. Aceste fapte nu snt ale firii, ci ale ipostasei. Hristos, care este n doua firi, a suferit si a fost rastignit cu firea cea pasibila, caci pe cruce a fost rastignit cu trupul si nu cu Dumnezeirea. Dar daca ar raspunde negativ la ntrebarea noastra: daca au murit doua firi, vom spune: prin urmare n-au fost rastignite cele doua firi, ci Hristos a fost nascut, adica Cuvntul dumnezeiesc nomenindu-se a fost nascut n trup , a fost rastignit n trup, a patimit n trup, a murit n trup, ramnnd, nsa, impasibila D umnezeirea lui.

Catre cei care spun: daca Hristos are doua firi, sau adorati creatia nchinndu-va u nei firi create, sau spuneti ca o fire este adorata si una neadorata

Ne nchinam Fiului lui Dumnezeu mpreuna cu Tatal si cu Sfntul Duh; nainte de nomenirea lui l adoram necorporal, dar acum, dupa ntrupare, l adoram pe acelasi ntrupat si fa cut om, dar si Dumnezeu. Asadar, trupul lui Hristos, n virtutea firii sale propri i, daca vei desparti pe cale abstracta vizibilul de spiritual, este neadorat, pe ntru ca este creat; dar pentru ca este unit cu Dumnezeu Cuvntul este adorat din p ricina Cuvntului si n Cuvnt. Caci n chipul n care mparatului i se da nchinaciunea si c este dezbracat si cnd este mbracat, iar porfira, ca simpla porfira, se calca n pic ioare si se arunca, dar cnd ajunge mbracaminte mparateasca este cinstita si slavita , iar daca ar dispretui-o cineva este condamnat la moarte, lucru care s-a ntmplat de multe ori, si dupa cum simplul lemn se poate pipai, dar cnd este unit cu focul si facut carbune nu poti sa-l atingi, nu din cauza lui, ci din cauza focului un it cu el - caci firea lemnului nu este inaccesibila pipaitului, ci carbunele, ad ica lemnul nrosit n foc - tot astfel si trupul, n virtutea firii sale, nu este ador at, dar este adorat n Cuvntul lui Dumnezeu ntrupat; nu este adorat din pricina lui, ci din pricina lui Dumnezeu cuvntul, unit cu el dupa ipostasa. Si nu spunem ca n e nchinam unui simplu trup, ci trupul lui Dumnezeu, adica Dumnezeului ntrupat.

Pentru ce s-a facut om Fiul lui Dumnezeu si nu Tatal si nici Duhul? Ce a savrsit n trupndu-se? Tatal este Tata si nu Fiu; Fiul este Fiu si nu Tata; Duhul este Sfntul Duh si nu Tata si nici Fiu. caci nsusirea este imobila. Altfel cum ar putea sa ramna nsusire, daca este mobila si se schimba? Pentru aceea Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al o mului, ca sa ramna imobila nsusirea. Fiind Fiul lui Dumnezeu, s-a facut Fiul omulu i, ntrupndu-se din sfnta Fecioara, iar prin aceasta nu s-a departat de nsusirea de a fi Fiu. Fiul lui Dumnezeu s-a ntrupat ca sa daruiasca iarasi omului aceea potrivit careia l-a facut la nceput. Caci l-a facut dupa chipul lui (Fac. 1,26), adica gnditor si l iber, si dupa asemanare (Fac. 1,26), adica desavrsit n virtuti, att pe ct este cu puti nta firii omenesti. Un fel de caracteristici ale firii dumnezeiesti snt acestea: lipsa de grija, curatia, bunatatea, ntelepciunea, dreptatea si a fi lipsit de ori ce rautate: Asadar, la nceput l-a pus n comuniune cu el - caci l-a facut pentru inc oruptibilitate (nt. Sol. 2,23) - si l-a ridicat prin comuniunea cu el catre incoru ptibilitate. Din pricina calcarii poruncii, nsa, am ntunecat si am distrus caracte risticile chipului dumnezeiesc, am ajuns n viciu si am fost lipsiti de comuniunea dumnezeiasca. Caci ce mpartasire are lumina cu ntunericul? (2 Cor. 6,14). Si ajungnd noi n afara vietii, am cazut n stricaciunea mortii. Pentru ca Dumnezeu ne-a dat o stare mai buna, dar n-am pazit-o, Cuvntul ia starea mai rea, adica firea noastra , ca sa nnoiasca, prin El nsusi si n el nsusi, starea omului dupa chipul si dupa asem anarea lui (Fac.1,26), ca sa ne nvete pe noi vietuirea n virtute - caci ne-a facut virtutea prin el nsusi usoara de practicat - ca sa ne libereze de stricaciune pri n comuniune cu viata, facndu-se prga nvierii noastre si sa rennoiasca vasul cel netr ebnic si stricat, ca sa ne rascumpere de tirania diavolului, chemndu-ne la cunost inta de Dumnezeu, sa ne ntareasca si sa ne nvete sa biruim pe tiran prin rabdare s i smerenie. A ncetat religia demonilor, s-a sfintit zidirea prin dumnezeiescul snge, s-au surp at capistele si templele idolilor, s-a sadit cunostinta lui Dumnezeu; Treimea ce a deofiinta, Dumnezeirea nezidita este nchinata, un Dumnezeu adevarat, creator si Domn al tuturora; virtutile snt ndeplinite, nadejdea nvierii s-a daruit prin nviere a lui Hristos; diavolii se nfricoseaza de oamenii pe care alta data i tineau sub a lor robie. Si lucru minunat este ca toate acestea s-au facut prin cruce, prin p atimi si prin moarte. n tot pamntul s-a predicat vestea cea buna a cunoasterii lui Dumnezeu si n-a pus pe fuga pe cei potrivnici cu ajutorul razboiului, nici cu a jutorul armelor, nici cu ajutorul ostilor; nu, ci putini oameni goi, saraci, nenv atati, persecutati, batuti, dati mortii, au biruit pe cei ntelepti si pe cei pute rnici, predicnd pe cel rastignit n corp si pe cel care a murit, caci cu ei era put erea atotputernica a celui rastignit. Moartea, att de nfricosatoare nainte, este nvi nsa; ea, socotita alta data groaznica si odioasa, acum este preferata vietii. Acestea snt izbnzile venirii lui Hristos! Acestea snt semnele puterii lui! Caci n-a mntuit ca prin Moise un popor din Egipt si din robia lui Faraon, despartind mare a (Iesir.14,16-31; Deut.11,4), ci mai mult, a izbavit ntreaga omenire de stricaci unea mortii si de sub robia crudului tiran, a pacatului. Nu duce cu forta spre v irtute, nici nu acopera cu pamnt (Num.16,31-33; Deut.11,6), nici nu arde cu foc ( Num. 16,35) si nici nu porunceste sa fie loviti cu pietre cei pacatosi (Iisus Na vi 7,25), ci convinge, prin blndete si ndelunga rabdare, ca oamenii sa aleaga virt utea, sa lupte prin necazuri pentru ea si sa se bucure de roadele ei. Alta data cei care pacatuiau erau pedepsiti, dar staruiau mai departe n pacat si pacatul le era socotit ca Dumnezeu; acum, nsa, oamenii aleg pentru credinta si virtute asup riri, torturari si moarte. Slava tie Hristoase, Cuvinte al lui Dumnezeu, ntelepciune, Putere si Dumnezeule a

totputernic! Ce-ti vom da noi neputinciosii, n schimbul tuturor acestora? Caci to ate snt ale tale si nu ceri de la noi nimic altceva dect sa ne mntuim; dar si pe ac easta o dai si din pricina nespusei tale bunatati esti chiar recunoscator celor care o primesc. Multumesc tie celui care ne-ai dat existenta, celui care ne-ai daruit o fericita existenta, celui care ne-ai adus, prin negraita ta bunavointa, iarasi la aceast a stare pe noi, cei cazuti din ea! ( Dogmatica , Ed. Scripta 1993, trad. Pr. D. Fecioru)