Sunteți pe pagina 1din 12

MANAGEMENTUL DE CAZ ÎN CONSILIEREA ȘCOLARĂ

1. Introducere în managementul de caz

1.1. Definirea conceptului de management de caz

1.2. Managementul de caz în consiliere

1.3. Tipuri de intervenţie şi rolul consilierului în dinamica managementului

de caz

2. Organizarea cazurilor de consiliere școlară

2.1.

Organizarea cazurilor

2.2.

Etapizarea cazurilor

2.2.

Rețeaua de servicii suport în managementul de caz

3. Abordarea pozitivă a cazurilor – bazată pe dezvoltarea personală și profesională a beneficiarilor

3.1. Proiectarea profesională - principiul raportării permanente la proiectul

profesional / planul de carieră al beneficiarului.

3.2. Tehnici de dezvoltare personală realizate cu clientul

3.3. Tehnici motivaţionale

4. Construirea studiilor de caz

5. Managementul de caz în consilierea educațională din perspectiva analizei tranzacționale

Obiective: după ce vor studia acest capitol, cursanţii vor fi capabili:

1. să opereze cu concepte specifice privind managementul de caz,

2. să utilizeze conceptul de caz de consiliere adaptat situaţiei educaţionale a elevului

3. să facă distincţia dintre diferitele tipuri de management de caz întâlnite în mediul educaţional

4. să distingă diferitele tipuri de sarcini pe care consilierul, ca şi manager de caz, le face în funcţie de specificul cazului

5. să organizeze un caz de consiliere şcolară plecând de la aspectele teoretice ale abordării și până la practica lucrului în rețeaua suport,

6. să facă analiză de tip orientare în rețeaua suport în cadrul cazurilor specifice de consiliere,

7. să realizeze o evaluare obiectivă a cazului de consiliere de orientare profesională

8. să ofere feed back de orientare profesională cu clientul consiliat

9. să construiască un studiu de caz pentru un caz de consiliere școlară

10. să utilizeze studiile de caz în activitatea de consiliere școlară pentru a găsi soluții.

Bibliografie recomandată:

1. ARDC, (2004), Handout training - Studiu de caz.

2. Baban, Adriana, 2001, Consiliere educaţională Cluj-Napoca.

3. Cojocaru, Stefan, Cojocaru, Daniela - Managementul de caz in protectia copilului. Evaluarea serviciilor si practicilor din Romania, 2008, Polirom, Iasi.

4. Deac, V. (2008). Servicii de consiliere a carierei adaptate nevoilor comunității, Craiova: MJM.

5. Holland, J.L., 1985, Self-directed search, Odessa, Florida, Psyhological Assesment Resources.

6. Jigău, Mihai, 2001, Consilierea carierei, Sigma, Bucureşti.

7. Jongsma, A.E., (2003). School Counseling and school social work, Knapp:Sarah Edison.

8. Kvale, S. (1996). InterViews. An Introduction to Qualitative Research Interviewing. Thousand Oaks, CA: Sage Publications, Inc.

9. Neamţu, George – Tratat de Asistenţă Socială, 2003, Iasi, Editura Polirom.

10. Plant, P. (2001). Quality în career guidance, Danish University of Education.

11. Sternberg, R. (1996). Successful intelligence. New York: Simon & Schuster.

12. Stevenson, Linda, Miclea, Mircea - Orientarea în carieră, 2007, Bucuresti, Ed. Atelier Didactic;

13. Stewart, D.W. & Shamdasani, P. N. (1990). Focus Groups. Theory and Practice. Newbury Park, CA: Sage Publications Inc.

14. Super, D.E., 1978, Dezvoltarea carierei în Psihologia procesului educaţional (J.R.Davitz şi S.Ball), Bucureşti, EDP.

1

1.

INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL DE CAZ

1.1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE MANAGEMENT DE CAZ

Termenul de management nu este unul specific ştiinţelor socio-umane, fiind adoptat din ştiinţele economice. Managementul de caz reprezintă un concept ce desemnează o metodă de coordonare şi integrare a serviciilor sociale, medicale şi educaţionale destinate categoriilor de populaţii vulnerabile şi defavorizate şi de organizare şi gestionare a intervenţiilor specifice realizate de către diferiţi specialişti, în acord cu obiectivele stabilite pentru schimbarea situaţiilor problematice ale beneficiariilor. În cadrul serviciilor de asistenţă, managementul de caz este o metodă de a oferi servicii, prin care lucrători profesionişti evaluează nevoile clientului şi ale familiei sale în colaborare cu el, coordonează, monitorizează, evaluează şi susţin clientul pentru a accesa servicii sociale care să raspundă acestor nevoi. Scopul principal al managementului de caz este acela de a optimiza funcţionarea beneficiarului prin oferirea unor servicii de calitate în cel mai eficient mod indivizilor cu nevoi multiple şi complexe. Managementul de caz se centrează pe coordonarea, organizarea și direcționarea tuturor intervențiilor destinate asigurării serviciilor și integrarea acestora în vederea unei adaptări optime a individului la situaţia sa socială. În funcție de strategia folosită în utilizarea resurselor, orientarea și îndeplinirea obiectivelor, de viziunea în care se direcționează implicarea beneficiarilor în realizarea schimbărilor dorite și intenționate, putem spune că există patru forme ale managementului de caz: centrat pe resurse, pe rezultate, pe probleme și management de caz apreciativ, inspirate de modelul analizei SWOT. Cele patru tipuri de management de caz din ştiinţele sociale pot fi grupate în funcţie de nivelul la care operează:

la nivel macro – bazate pe resurse şi pe rezultate; şi la nivel micro – bazat pe probleme, fiind în strânsă legatură directă cu beneficiarul.

1.2. MANAGEMENTUL DE CAZ IN CONSILIERE

Managementul de caz în consiliere, ca şi particularitate faţă de ştiinţele sociale, vizează mediul educaţional şi beneficiarii de vârstă şcolară. Managementul de caz, din perspectivă largă, vizează organizarea sistemului de învăţământ şi al serviciilor educaţionale în vederea unei asistenţe psihopedagogice care să urmărească atingerea obiectivelor educaţionale; în timp ce managementul de caz la nivel individual, micro, vizează organizarea,

2

direcţionarea şi centrarea serviciilor de asistenţă psihopedagogică pe nevoile beneficiarilor, pe problemele lor şi pe adaptarea conţinuturilor educaţionale la specificul beneficiarilor. Managementul de caz în educaţie vizează coordonarea tuturor serviciilor de care dispune sistemul educaţional, conectarea lor cu servicii similare din alte sisteme în vederea atingerii nevoilor beneficiarilor. Din această viziune, managementul de caz în mediul şcolar poate fi realizat de asistenţii sociali ai Centrelor Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională, profesorii consilieri, mediatorii şcolari, profesorii logopezi, directorii de şcoli, diriginţii şi profesorii. Fiecare dintre aceşti “actori” ai mediului educaţional realizează un anumit tip de management de caz. Asistenţa socială în şcoală, ca aplicare a principiilor asistenţei sociale în interiorul sistemului educativ, urmăreşte să faciliteze realizarea acestui obiectiv. Scopul fundamental al serviciilor de asistenţă în şcoală se subordonează finalităţilor educaţiei, urmărind să creeze condiţiile necesare pentru ca elevii să-şi satisfacă trebuinţele educative de bază, să-şi dezvolte abilitatea de a lua decizii şi de a rezolva probleme, să-şi dezvolte capacitatea de adaptare la schimbare. Relaţiile de consiliere pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi. Literatura de specialitate identifică existența mai multor tipuri de consiliere:

• informaţională;

• educaţională;

• de dezvoltare personală;

• suportivă;

• vocaţională;

• de criză. Pentru o mai facilă înţelegere a domeniului consilierii psiho-pedagogice vom limita tipurile de servicii de asistenta psihopedagogica la următoarea clasificare:

Consilierea psihologică, cu un spectru larg de acţiune, integrează perspectiva umanistă dezvoltată de Carl Rogers. Problemele psihice nu mai sunt văzute în mod obligatoriu în termeni de tulburare şi deficienţă, ci în parametrii nevoii de autocunoaştere, de întărire a Eu-lui, de dezvoltare personală şi de adaptare. Consilierea educaţională poate fi definită ca o relaţie interumană de asistenţă şi suport dintre persoana specializată în psihologia şi consilierea educaţională (profesorul- consilier) şi grupul de elevi, în scopul dezvoltării personale şi prevenţiei situaţiilor de criză.

3

Trăsăturile definitorii ale consilierii educaţionale sunt următoarele (P.M. Sanborn):

este un proces de dezvoltare: prin activitatea de consiliere se iniţiază un program care are ca finalitate dezvoltarea personală, profesională şi socială a persoanei;

are un rol proactiv: oferă soluţii, construieşte proiecte de dezvoltare personală sau socio-profesională;

implică responsabilitatea consilierului, oferind soluţii care să conducă la optimizarea relaţiei elev-şcoală. Consilierea educaţională presupune elemente de consiliere suportivă, de dezvoltare, vocaţională, informaţională dar profesorul consilier nu deţine competenţe în ceea ce numim

consiliere de criză - domeniu de intervenţie ce ţine strict de competenţa psihologului şi care implică cunoştinţe, metode şi tehnici de intervenţie de specialitate. Consilierea vocaţională. În domeniul pregătirii pentru carieră se pot distinge mai multe forme de intervenţie:

Consilierea vocaţională oferă informaţii despre opţiuni educaţionale şi profesionale; facilitează dezvoltarea personală pentru luarea unor decizii în concordanţă cu aptitudinile personale şi realităţile sociale.

Consilierea privind cariera asistă individul în rezolvarea problemelor şcolare, profesionale, dezvoltă şi aplică intervenţii bazate pe cercetările psihologiei vocaţionale.

Orientarea vocaţională (vocational guidance) este o formă de asistare în domeniul carierei. Orientarea implică îndrumarea clientului pentru a realiza decizii specifice.

Orientare şcolară şi profesională (O.S.P.) desemnează un ansamblu de acţiuni educative cu implicaţii psihologice, sociale, economice, medicale, ergonomice, etice, care au ca obiectiv principal pregătirea elevilor pentru alegerea studiilor şi profesiunii.

1.3. TIPURI DE INTERVENŢIE ÎN MANAGEMENTUL CAZULUI DE CONSILIERE ŞCOLARĂ

Intervenţia din cadrul consilierii şcolare este în strânsă legatură cu tipul de serviciu de asistenţă psiho-pedagogică realizat de consilierul şcolar. Există mai multe tipuri de management de caz în consiliere:

1. Managementul de caz în consilierea psihologică

4

În cadrul consilierii psihologice, consilierul funcţionează ca şi manager de caz pentru procesul de dezvoltare personală şi depăşire a barierelor de maturizare ale elevului. Consilierul facilitează autocunoaşterea, întărirea Eului şi adaptarea eficientă a elevului la situaţia şcolară şi la viaţa cotidiană. Activităţile de consiliere psihologică vizează:

cunoaşterea de sine, cristalizarea imaginii de sine pozitive, creşterea responsabilităţii personale faţă de sine/ceilalţi, creşterea capacităţii de decizie responsabilă, relaţionarea interpersonală armonioasă, controlul stresului şi păstrarea echilibrului în situaţiile de eşec şi de succes, creşterea rezistenţei la frustrare, autoevaluarea realistă, autoanaliza erorilor, eşecurilor, asumarea riscurilor, stăpânirea situaţiilor de incertitudine, tehnici de învăţare eficiente, atitudini creative, opţiuni vocaţionale realiste, elaborarea unor soluţii alternative.

2. Managementul de caz în consilierea educaţională

Profesorul consilier realizează managementul de caz în consilierea educaţională gestionând procesul de dezvoltare personală a elevului, dinamica clasei de elevi, dezvoltarea la nivelul competenţelor elevului în funcţie de specificul acestuia. La nivel de dezvoltare profesională profesorul consilier construieşte împreună cu elevul proiecte de dezvoltare profesională şi personală pe care le urmăreşte şi coordonează procesul de învăţare din cadrul unităţii de învăţământ, astfel încât acesta să fie în concordanţă cu nevoile de formare ale elevului. În cadrul consilierii educaţionale, profesorul consilier intervine la nivelul clasei de elevi cu activităţi de formare a grupului, dinamizare a grupului, dezvoltarea competenţelor de comunicare şi negociere în grup, diagnosticarea şi dezvoltarea leadershipului la nivelul clasei

de elevi. La nivelul unităţii şcolare, profesorul consilier coordonează activitatea de formare la nivelul clasei oferind consultanţă cadrelor didactice privind metode didactice utilizate la clasă, metode de gestionare a grupului, de negociere a conflictului.

3. Managementul de caz în consilierea vocaţională vizează coordonarea şi îmbinarea

serviciilor diponibile elevului în cadrul subproceselor:

Informarea profesională desemnează acel ansamblu de măsuri şi activităţi pe care consilierul le întreprinde pentru a face cunoscute beneficiarilor elevi opţiunile la nivel profesional şi educaţional pe care le au în fiecare moment. Se poate spune că profesorul consilier face management de caz în acestă situație gestionând informaţiile şi ofertele educaţionale şi profesionale care ajung la elev. Evaluarea personală este probabil cel mai important proces pe care consilierul îl derulează împreună cu elevul. Acesta conţine elemente de evaluare psihologică, evaluare la nivel atitudinal, evaluare a competenţelor personale, analiza personală.

5

Orientarea şcolară şi profesională urmăreşte proiectarea la nivel profesional şi personal. Profesorul consilier facilitează procesul de proiectare personală şi conduce elevul spre elaborarea unui traseu educaţional şi profesional util. Consilierul funcţionează ca şi manager de caz întrucât OSP este un proces complex care implică mai multe tipuri de intervenţii (informare la târguri educaţionale şi profesionale, testare şi evaluare care se poate desfăşura şi în mediul privat, consiliere psihologică de diferite tipuri, analize SWOT educaţionale şi profesionale) care nu sunt totdeauna realizate de consilier şi nu sunt totdeauna realizate în cadrul şcolii; acesta este motivul pentru care profesorul consilier activează ca un coordonator de intervenţii, îmbinând rezultatele acestora în finalitatea numită proiectare a traseului educaţional şi profesional.

2. ORGANIZAREA CAZURILOR DE CONSILIERE ȘCOLARĂ 2.1. ORGANIZAREA CAZURILOR

În general, o structură de management presupune următoarele etape:

Inițiere

Planificare

Organizare

Implementare

Monitorizare/control

Evaluare În cadrul actului de consiliere școlară avem 3 categorii de actori implicați: consilierul, beneficiarul și clientul serviciilor de consiliere. Clientul poate deveni Beneficiarul serviciilor de consiliere sau nu, în funcție de acțiunea directă a serviciilor. Din această perspectivă cazurile de consiliere se clasifică în: cazuri de tip profilactic și cazuri de intervenție.

1. Cazurile cu intervenție de tip profilactic sunt de obicei cele pe care consilierul le

inițiază (are decizia privind inițierea sau un rol important în inițiere).

2. Cazurile cu intervenție de tip criză sunt de obicei cele pe care clientul le inițiază și au

de cele mai multe ori caracter de situație de criză. Sunt destul de puține cazurile de consiliere școlară care să fie inițiate de clientul-beneficiar și care să nu solicite o soluție la o situație dificilă. În funcție de una sau alta din modalitățile de inițiere a cazurilor și abordarea acestei etape va fi diferită. Principiul de bază în consilierea carierei: consilierea este o activitate

inițiată la cerere – deci relația individuală client-beneficiar-consilier este o relație inițiată

6

întotdeauna la solicitarea clientului-beneficiarului. În situația activităților inițiate de consilier linia centrală este de la activități de grup către activități individuale de consiliere. În situația în care intervenția este solicitată direct de client, linia centrală este inversă.

2.2. ETAPIZAREA CAZURILOR

Nevoia de etapizare a cazurilor. Consilierea este o activitate destul de creativă și greu de încadrat în structuri rigide; tocmai de aceea vom aborda etapizarea cazurilor ca o serie de etape care sunt necesar a fi parcurse în procesul de consiliere. Stabilirea relației cu clientul-beneficiarul este cea mai importantă etapă a managementului unui caz de consiliere. Plecând de la principiul deciziei clientului privind inițierea activității de consiliere, consilierul are sarcina de a puncta special această etapă în procesul de consiliere prin clarificarea următoarelor aspecte:

cine este beneficiarul activității de consiliere - dacă acesta coincide cu clientul sau nu;

care sunt așteptările clientului față de serviciile de consiliere;

care sunt limitele consilierului (oferta de servicii);

care este modalitatea prin ca va fi atras beneficiarul la activitățile de consiliere (dacă nu este același cu clientul: părintele/un cadru didactic solicită consiliere pentru elev), cum va fi convins acesta să inițieze sau să accepte consilierea;

care sunt așteptările beneficiarului față de serviciile de consiliere. Toate aceste elemente se regăsesc sub sintagma de „contractul cu clientul- beneficiarul”. Chiar dacă acest contract este unul verbal, este necesar ca el să preceadă inițierea activității de consiliere propriu-zisă și el să clarifice toate aspectele enunțate. Identificarea nevoii de consiliere este o etapă distinctă a contractului cu clientul- beneficiarul. Pe nevoia concretă de consiliere se stabilesc limitele de intervenție ale consilierului școlar și se planifică rezultatele la care consilierul și beneficiarul vor ajunge în diverse etape ale procesului de consiliere. Toată această planificare este de dorit să fie una participativă, beneficiarul să fie implicat cât de mult posibil în această planificare – cazul ideal este cel când beneficiarul reușește să-și planifice toate rezultatele de atins și consilierul este cel care le acceptă ca parte a serviciilor educaționale furnizate în cabinetul de consiliere. Încadrarea intervenției într-un demers teoretico-metodologic privind consilierea. Consilierea este o activitate destul de creativă și greu de încadrat în structuri rigide, totuși, activitatea de consiliere, are nevoie de rigorile științelor care o justifică drept domeniu de

7

activitate distinct. Orice demers care nu este integrat în teorii de specialitate și planificat cu metode și tehnici specifice teoriilor respective, este un demers mai degrabă spontan care nu poate fi numit consiliere, chiar dacă se derulează într-un cadru instituțional formal. Sustinerea demersului. Pe lângă faptul că ar trebui planificat cu clientul- beneficiarul, demersul va trebui permanent adaptat evoluției relației de consiliere și evoluției/dezvoltării permanente a beneficiarului. Evaluarea activității de consiliere. Un aspect de asemenea foarte important, pe care experiența de consiliere arată că este de cele mai multe ori scurtcircuitat. Acest demers ar comporta două aspecte majore:

Închiderea contractului cu clientul-beneficiarul – evaluarea impactului activității de consiliere la nivel personal – analiza obiectivelor propuse în etapa inițială în comparație cu rezultatele din activitatea de consiliere;

Impactul serviciilor de consiliere la nivel instituțional – analize sociologice privind impactul activității de consiliere la nivel organizațional/instituțional.

2.3. REȚEAUA DE SERVICII SUPORT ÎN MANAGEMENTUL DE CAZ

Managemnentul de caz și asigurarea consilierii în rețea ține, ce cele mai multe ori, de contextul organizațional/instituțional și nu atât de activitatea profesională de consiliere. Atunci când vorbim de managementul de caz raportat la rețeaua de servicii de consiliere vom avea în vedere cel puțin următoarele 3 aspecte:

Rețeaua interdisciplinară a consilierilor școlari. Rețeaua de servicii sociale. Rețeaua de servicii educaționale.

3. ABORDAREA POZITIVĂ A CAZURILOR DE CONSILIERE

90% din cazurile de consiliere sunt cazuri de tip intervenție, sunt răspunsuri ale consilierului la solicitările mediului școlar, la problemele și nevoile individuale ale beneficiarilor serviciilor de consiliere. Dacă ne uităm cu atenție la sistemul educațional, vom observa că pe măsură ce ne apropiem de liceu avem din ce în ce o mai acută ruptură între oferta educațională și așteptările și nivelul de dezvoltare al beneficiarilor finali – elevii.

8

Sistemul de tip puzzle din educația de astăzi – fiecare profesor își predă propria disciplină și se aștepteaptă ca diriginții și alți factori să fie cei care pun aceste informații și cunoștințe (pentru că oferta educațională predomină în informații și cunoștințe) în puzzle-ul numit CARIERA ELEVULUI – nu mai este actual din următoarele perspective:

Dezvoltarea personală a generațiilor de elevi – care și-au schimbat modul de a comunica, care a adus modificări substanțiale structurilor de gândire, motivare, acțiune.

Oferta europeană legată de piața muncii (dar și de serviciile educaționale) – sistemul românesc de educație este total depășit. Plecând de la aceste premise, sistemul de consiliere școlară necesită cel puțin următoarele tendințe în abordare:

Centrarea pe proiectarea profesională – raportarea permanentă la cariera elevului;

Centrarea pe tehnici de dezvoltare personală și profesională;

Includerea în oferta de consiliere a tehnicilor motivaționale.

3.1. PROIECTAREA PROFESIONALĂ

Serviciile de consiliere școlară vor putea schimba ponderea şi în servicii reactive la nevoile clienților/beneficiarilor, la servicii proactive doar în măsura în care vor reuși să schimbe direcția de abordare a actului educațional. Dacă în prezent plecăm de la diferitele discipline individuale (consiliere este văzută ca o altă „disciplină” în procesul de învățământ), schimbarea majoră de abordare în tot sistemul educațional ar trebui să fie în schimbarea liniei de abordare: să plecăm de la cariera elevului – planificarea ei și actul decizional aferent - și să proiectăm conținuturile didactice în funcție de proiectul de carieră al elevilor. Adică, dacă un elev proiectează și decide să se îndrepte către o carieră/profesie în domeniul artistic, atunci matematica, fizica, geografia, istoria și celelalte discipline și bineînțeles consilierea vor fi centrate pentru a-i oferi ceea ce are nevoie pentru această dezvoltare în plan artistic.

3.2. TEHNICI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ REALIZATE CU CLIENTUL

Serviciul de consiliere poate pozitiva relația cu clienții/beneficiarii oferim o alternativă de dezvoltare personală pentru aceștia. Conținuturile didactice sunt încă tributare informațiilor și cunoștințelor și sunt limitate pe latura dezvoltării de competențe, dar sunt

9

limitate, mai ales pe latura dezvoltării personale - și asta pentru că inclusiv cadrele didactice au lacune multe legate de dezvoltarea personală. Un singur exemplu elocvent aici – feedback- ul descriptiv comportamental – ca instrument de comunicare organizațională – este aproape total neutilizat la nivelul instituțiilor sistemului de învățământ; asta datorită capacității limitate de cadrelor didactice de a folosi acest instrument.

3.3. TEHNICI MOTIVAȚIONALE

Toate analizele recente arată o scădere motivațională în rândul beneficiarilor serviciilor educaționale. Pe o idee pe care am mai enunțat-o anterior sistemul motivațional al generațiilor de beneficiari nu își găsește nici o legătură în sistemul de motivare propus de instituțiile de învățământ. Un bun management al cazurilor de consiliere este obligatoriu să includă elemente motivaționale pentru beneficiari.

4. CONSTRUIREA STUDIILOR DE CAZ

Studiul de caz este o metodă de cercetare calitativă care urmăreşte să prezinte şi să ofere o înţelegere aprofundată a unei realităţi complexe; este o metodă preferată de cercetare atunci când cercetătorul (în situația noastră consilierul școlar, în demersul său de cercetare fenomenologică) doreşte să studieze o realitate în toată complexitatea ei, fără a scoate anumite variabile din context, aşa cum se întâmplă în cazul cercetărilor cantitative (sondajelor) sau a experimentelor. Consilierul școlar va alege să folosească metoda studiului de caz atunci când doreşte

să includă în studiu toate detaliile de context ca fiind deosebit de importante pentru fenomenul de studiat. Studiul de caz permite consilierului să reţină şi să manevreze informaţii de detaliu şi de context importante pentru înţelegerea cazuisticii specifice consilierii. Studiul de caz este folosit în multe situaşii pentru a contribui la cunoaşterea fenomenelor individuale, de grup, organizaşionale, sociale sau politice. Un studiu de caz poate să servească unul sau mai multe dintre următoarele scopuri

Promovarea unui proiect al cabinetului sau școlii;

Cercetarea rezultatelor (aşteptate/neaşteptate) şi impactul unei intervenții de tip consiliere;

10

În scop didactic (utilizat ca instrument de consiliere) și pentru folosirea rezultatelor în alte cazuri similare;

Pentru evaluarea unor proiecte sau programe de consiliere.

Tipuri de studiu de caz.

Studiile de caz exploratorii

Studiile de caz descriptive

Studiile de caz explicative

Studiul de caz instrumental

Studiul de caz intrinsic

Studiul de caz multiplu Designul unui studiu de caz. Ca orice altă metodă de cercetare în ştiinţele sociale, procesul de realizare a studiului de caz urmează o serie de paşi bine stabilişi care constituie o metodologie de cercetare.

5. MANAGEMENTUL DE CAZ ÎN CONSILIEREA

EDUCATIONALĂ DIN PERSPECTIVA ANALIZEI

TRANZACȚIONALE

Analiza Tranzacţionala oferă instrumentele de bază – altele decat cele din teoria "clasică" a managementului – pentru o derulare eficienta a procesului consilierii, ducând, implicit, şi la o mai bună gestionare a acesteia. Analiza Tranzacţionala a pornit ca o terapie creata de Eric Berne şi dezvoltata, apoi, ca o teorie a personalitatii, personalitate ce poate fi decelata prin procesul comunicarii dintre terapeut si client. Prin dezvoltari ulterioare, pornite chiar de către iniţiatorul său, ea s-a dovedit a fi şi o teorie a comunicării. Pornind tocmai de la comunicarea în sine, între consilier şi elev, analiza tranzacţională pune la dispoziţia practicienilor un "tool-box" de modele şi instrumente pentru înţelegerea şi, implicit, îmbunătăţirea înţelegerii reciproce, scoţând în evidenţă atât procesele intra-psihice cat şi cele inter-personale, ambele reprezentând baza – indispensabilă - a unei consilieri profesioniste, cu rezultate constructive. Acest workshop va aborda doar unul dintre modelele propuse de Analiza Tranzacţională, şi anume pozițiile de viață. Conceptul este clar, chiar dacă denumirile nu au aceeaşi claritate. Berne vorbeşte despre "poziţii de viaţă", "poziţii de bază", "poziţii existenţiale", Muriel James vorbeşte despre "poziţii psihologice", Julie Hay despre "poziţii filosofice" şi "ferestre spre lume". Dar toţi aceşti autori sunt de acord asupra definiţiei: "suma

11

credinţelor fundamentale despre sine, ceilalţi şi viaţă folosite pentru a justifica credinţe şi comportamente".

BIBLIOGRAFIE

Barnes, Graham, “On Saying Hello; The Script Drama Diamond and Character Role Analysis”, TAJ, 1981, 11(1)

Berne, Eric, “Principles of Group Treatment”, Grove Press, 1966

Berne, Eric, “What Do You Say After You Say Hello?”, versiunea romanescă "Ce spui supă bună ziua", Trei, 2006

Davidson, Chris and Mountain, Anita, “Assessing Systems and Processes in Organizations”, TAJ, 2005, 35(4)

Ernst, Franklin, “The OK Corral The Grid for to Get-on-with”, TAJ, 1971(1), 4

Groder, Martin, "The Five OKs", în Barnes, Graham, "Transactional Analysis After Eric Berne", 1974

Harris, Amy and Harris, Thomas, “Staying OK”, Arrow Books, 1995

Hay, Julie, “Transactional Analysis for Trainers”, ediţia 2, Sherwood Publishing, 2010

Hay, Julie, “Working it Out at Work”, varianta românească "Şarada de la serviciu", Codex, 2006

James, Muriel, “Perspectives in Transactional Analysis”, 1998, TA Press

Krausz, Rosa, “Organizational Script”, TAJ, 1993, 23(4)

Steiner, Claude, “Scripts People Live”, Grove Press, 1990.

12