Sunteți pe pagina 1din 4

NEUROPSIHOLOGIA PROCESELOR AFECTIVE

Afectivitatea reprezinta gama trairilor subiective care reflecta relatiile dintre om ca subiect si ambianta, exprimata ca o reactie atitudinala a persoanei fata de aceasta. In acest sens, cpomportamentul afectiv-emotional reprezinta reflectarea prin atitudine si relatii subiective a trairilor spirituale. Afectivitatea se realizeaza prin forme multiple: dispozitii, emotii, sentimente, afecte si pasiuni. Dispozitia este o stare afectiva de fond, nepolarizata, de mica intensitate si de durata variabila de la cateva ore la cateva zile, reflectand starea functionala a organismului, cat si adaptabilitatea lui la ambianta. Emotia este o stare afectiva puternica, instantanee, de scurta durata si cu o orientare precisa, conditionata social, cu intense modificari functionale si cu reprecursiuni asupra starii si capacitatii functionale a oganismului. Sentimentul este expresia propriei personalitati a individului, reflectand relatii complexe si stabile cu mediul, in special social, de intensitate medie echilibrata. Afectele sunt trairi puternice ce survin brusc si au o durata scurta, cu modificari neuro-vegetative mari, insotite de reactii mimige gestuale. Pasiunea este sentimentul ce atinge intensitati mari, dominand peroana si actele sale pentru o perioada de timp (chiar permanent) cu un impuls puternic volitional spre activitate bine directionata. Comportamental afectiv-emotional este dominat de suportul ei motivational, orientand activitatea corecta spre satisfacerea cerintelor biologic-spirituale. Aspectele comportamentului afectiv-emotional, in forma lor extrema, se manifesta prin unul din polii contradictori ai cuplurilor: tristete-veselie, placut-neplacut, furie-blandete, frica-curaj. Trairile afectiv-emotionale nu se rezuma numai la manifestari psihice, ci se repercuta asupra functiilor viscerale si somatice. Tulburarile afectiv-emotionale intervin ca factori conditionali in patologia unor boli eticheatate drept boli psiho-somatice. Procesele psiho-afective cele mai conturate sunt emotiile, care pe langa componenta subiectiva, reprezinta si importante manifestari functionale: cutanate (vaso-motorii si sudorale), respiratorii, cardio-vasculare, musculare (de tonus, tremor) sanguine etc. Aceste manifestari functionale reflecta o exitatie nervoasa puternica, comuna si altor procese adaptative (efort fizic, hipertermie). Emotia are urmatoarele caracteristici functionale ce se manifesta succesiv si in acelasi timp se intrica: cognatia, afectul, conatia si excitatia. Cognatia sau procesul cognitiv se realizeaza in urma stimulariiprin percepere si evaluarea perceptiei, deci constientizarea senzatiei si a cauzei.

Afectul este simtirea insasi. Exitatia manifestarea obiectiva a emotiei, cu rasunet organic si comportamental. Evolueaza dinamic printr-o serie de modificari functionale temporare (tahicardie, ascensiune tensionala, hiperpnee, transpiratie, etc) si cu refectare comportamentala prin expresii emotionale (gesturi, expresii faciale) si actiuni. Pentru ca procesele cognitive sa determine afectul este necesar ca excitatia aferenta sa circule pe un traiect reverberant circuitul actiunii, reprezentat in special de sistemul limbic, cu implicarea experientei anterioare a organismului (a memoriei) atat senzorio-motorie cat si afectiva (placut-neplacut) In urma evaluarii subiective rezulta starea de placere sau de neplacere, in functie de care se elaboreaza impulsul de actiune (de apropeiere sau de evitare). Stimularea aferentiala generatoare de emotii survine in cursul desfasurarii unui anumit plan comportamental de actiune. Fata de acest plan comportamental in actiune, influxul aferential poate fi concordant (potrivit) sau neconcordant (nepotrivit). Intervine in controlul asupra aferentelor in vederea reglarii proceselor emotionale, asigurat de doua tipuri de mecanisme: participatorii si reparatorii. Mecanismele participatorii, sesizand toate nepotrivirile (incongruientele), asigura toleranta temporara a noutatilor, integrarea nepotrivirilor ca atare, fara sa actioneze asupra aferentelor. Procesele participatorii realizeaza o adaptare la conditiile perturbatoare ale mediului stabilitate de tip control extern, prin cercetarea si selectia influxului aferential. In acest caz acomodarea prin reechilibrare nu se face prin revenire la starea initiala, ci la alt nivel, cu experienta imbogatita. Intresul, afectiunea, compasiunea, admiratia, veneratia, uimirea sunt procese afective care implica mecaniseme participatorii cu angajarea persoanei fata de evenimentele din mediu. Mecanismele preparatorii pregatesc organismul pentru interactiunea cu mediul, realizand potrivire, (congruienta) prin modificari ale aferentlor, prin simplificarea lor. Procesele preparatorii realizeaza o adaptare la conditiile perturbatoare ale mediului stabilitate de tip control intern, prin eliminarea noilor aferente, conservand planurile curente de actiune. Frica, supararea, teama, dezgustul, furia si epresia sunt procese afective ce implica incercarea eliminarii noilor aferente in vederea refacerii echilibrului tulburat. Alegerea intre mecanismele preparatorii si participatorii depinde de experienta individului, de oportunitatea momentului, de rememorarea rezultatelor experientelor anterioare in situatii similare, de contextul dispozitional etc. Rezulta o stare emotionala in curs de desfasurare etichetata drept placere sau neplacere, cat si in sens prospectiv, etichetata drept optimista sau pesimista.

Realizarea controlului intern sau extern face ca persoana sa simta starea emotionala pozitiva, care, in cazul mecanismelor participatorii, se traduce prin gratitudine (experienta afectiva de implinire a intentiilor) Deficiente sau perturbari ale controlului extern sau intern fc ca persoana sa resimta starea meotionala negativa in cadrul unei situatii conflituale> persistenta indelungata a unei situatii conflictuale determina un fond afectiv negativ generator de nevroza. Manifestarile afectiv-emotionale pot fi incadrate intr-una din cele trei categorii: a) Comportamentul pozitiv stenic, cu stari emotionale de tipul placere, bucurie, veselie, etc. Cu tendinta de mentinere a avestei situatii; b) Comportamentul negativ astenic, cu stari emotionale de tipul neplacerii, tristetii, suferintei, fricii, agresivitatii, etc. Cu tendinta de evitare sau inlaturare a acestei situatii; c) Comportamentul indiferent. Structurile nervoase implicate in afectivitate alcatuiesc, in ansamblu creierul emotional sau mai bine zis, sistemul limbic (a se vedea la structura si functiile sistemului limbic) dar manifestarile emotionale nu se pot localiza la nivelul unei singure structuri. Astfel zonelor subcorticale le revine mai ales rolul de organizator direct al raspunsurilor emotionale si in primul rand al expresiei somatomotorii si visceromotorii. In cadrul structurilor subcorticale un rol central ii rveine hipotalamusului care concura la imprimarea aspectului motivational al comportamentului cat si al expresiei vegetativendocrine (a se vedea la organizarea structurala si functionala a hipotalamusului). Structurile superioare integrative ale afectivitatii apartin sistemului limbic si neocortexului. Astfel circuitul limbic al emotiei circuitul Papez (hipocamp fornix corpii mamilari nucleii talamici anteriori cortexul cingulat hipocamp) prin fenomenul de postedescarcare prelungita, asigura persistenta raspunsurilor emotionale si dupa incetarea sistemului declansator. In sistemul limbic si hipotalamus exista zone integratoare si declansatoare a manifestarilor de placere si neplacere, recompensa si pedeapsa, asigurand baza motivationala a comportamentului instinctiv. De asemenea sistemul limbic si hipotalamusul sunt generatoare ale starilor comportamentale extreme placiditate furie, starea emotionala reprezentand un echilibru dintre ele, evoluand, in rapoort cu aferentele, intre cele doua stari limita. Neocortexul constituie zona integrativa suprema care subordoneaza si moduleaza comportametul afectiv instinctual, realizand totodata reflectarea subiectiva afectivitatii. Neocortexul exercita un rol inhibitor asupra reactiilor emotionale primitive si de intensitate excesiva si un rol facilitator pentru alte categorii de emotii.Un rol deosebit ii revine lobului frontal, scoartei prefrontale in optimisarea raspunsului afectiv,, cat si lobului temporal, prin componentele ce fac parte din sistemul limbic, prin interventia in mecanismele emotionale si a modificarilor vegetative corespunzatoare.

Cele doua emisfere cerebrale prezinta diferentieri in orientarea raspunsurilor emotionale. Emisfera dreapta este prevalenta pentru rasunetele emotionale de tristete, frica, oroare cat si pentru recunoasterea starilor emotionale la alte persoane, in special a tonului emotiv in vorbire. Fondul afectiv emotional al comportamentului implica mecanisme neuro-endocrineumorale complexe capabile de a programa o infinnitate de variante reactionale pozitive, negative sau indiferente, cu manifestari somatice, vegetative si psihoideative. Manifestarile somatomotorii sunt caracteristice pentru diferite tipuri emotionale, deosebit de pregnant ilustrate prin mimica si limbaj. Manifestarile vegetative au la baza o componenta generala nespecifica, de tip simpatoergotrop, cu rol in pregatirea organismului pentru actiune. Peste acestea se suprapun modificarile vegetative specifice, caracteristice diferitelor stari emotionale. Spre exemplu, in manie exista si manifestari parasimpatice diferitelor stari emotionale. Spre exemplu, in manie exista si manifestari parasimpatice: vasodilatatie faciala, hipersecretie salivara si gastrica. In suparare constelatia catecolaminica difera dupa cum este orientata spre ceva exterior dominatia noradrenalinei, in timp ce supararea orientata spre ceva interior (cu anxietate sau depresie) dominatia adrenalinei. Starile emotionale modifica si compottamentul in curs de desfasurare, elibereaza sau inhiba comportamentele instinctuale, influenteaza atentia, starea de veghe, gandirea etc. Reactiile emotionale pot orienta si directiona comportamentul, actionand ca motiv, exceptand starile emotionale excesive care pot dezorganiza comportamentul. Manifestarile EEG sunt influentate de tipul si intensitatea emotiilor. Emotiile pozitive de joasa intensitate induc un ritm alfa, in timp ce stari de anxietate, tensiune psihica induc o desincronizare.