A fost odat ca niciodat, ntr-o pdure oarecare, o buburuz care a ntlnit un licurici.

Buburuza i licuriciul s-au ndrgostit i au hotrt s rmn mpreun pentru totdeauna. Numai c, i-au dat seama c n pdure erau o mulime de obstacole, lipsite de importana pentru alii, dar care pe ei i-ar putea despri: o crengu, o pietricic, o frunzi atunci, buburuza i licuriciul au hotrt s se in tot timpul de mn, pentru ca nimic s nu-i poat despri. Se plimbau mpreun prin pdure i erau foarte fericii. Dar ntr-o zi, licuriciul a constatat c buburuza dispruse.Nu mai tia dac el a lsat-o de mn sau daca ea i-a dat lui drumul minii, dar asta nici nu conteaz n povestea noastr. Conteaz numai c licuriciul, singur i trist, a cutat buburuza sub fiecare frunz, sub fiecare crengu, dar nu a gsit-o. Licuriciul era din ce n ce mai trist i i se prea c pdurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec. i cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a ntlnit cu o furnic. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se ntmplase, iar furnica i-a spus: - Licuriciule, poate dac AI STRLUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, orict de departe ar fi i s-ar ntoarce la tine. -Stii c ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram aa de trist, nct AM UITAT S STRLUCESC! De cele mai multe ori, tristeea teama, ura ne copleesc n aa masur nct uitm ct de valoroi suntem, nu ne mai permitem s strlucim, ca atunci cnd aveam motive s o facem. Dac nu mai avem valorizarea exterioar, dac nu ne este satisfcut nevoia de a fi utili, ne considerm lipsii de valoare. Uneori, durerile provocate de eecuri, de nereuite, ne mbrac ntr-o culoare lipsit de strlucire. Ne cufundm n apatie, n victimizare, refuznd (de cele mai multe ori, fr s ne dm seama) s mai fim vzui de persoanele dragi de lng noi. Strlucete i cei din jurul tu vor vedea, vor simi i vor strluci i ei alturi de tine!