Sunteți pe pagina 1din 2

Relatia scoala-familie este un subiect des abordat in literatura de specialitate si supus atentiei

publicului larg, mai ales pe fondul schimbarilor sociale multiple din ultim timp. Vorbim cu
totii despre integrarea tarii noastre in Uniunea Europeana. Acest proces atrage dupa sine o
serie de schimbari, la nivel macro socio-economic, dar si in scoli.
Una dintre aceste schimbari se refera la relatia scoala-familie. Daca pana in prezent acest
parteneriatul scoala-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat
"responsabilitatea scolii", acest lucru trebuie sa se schimbe pe viitor. Analizand documentele
recente emise in cadrul Consiliului Europei (organizatie internationala cu rol important in
stabilirea standardelor educationale internationale, si care influenteaza major politicile sociale,
respectiv educationale, in cadrul Uniunii Europene) se remarca o noua abordare privind
dezvoltarea acestui parteneriat.

Conform acestor documente, in cadrul colaborarii scolii cu familia accentul este pus pe un
angajament mutual clar stabilit intre parinti si profesori, pe baza unui "contract parental".
Acest tip de contract se contituie ca un sistem de obligatii reciproce in cooperarea parintilor
cu profesorii si implica cola-borarea parintilor in activitatile scolare, nu numai sub aspect
economic, respectiv de a participa, sustine si evalua eforturile si actiunile financiare ale scolii,
ci si sub aspect educational-cultural. Acesta tendinta prezenta deja in unele tari vest-europene,
in cazul societatii romanesti este doar un proiect.

Din literatura de specialitate si din analiza rezultatelor unor studii de cercetare derulate in
scoli s-a constatat ca in evolutia relatiei scoala - familie exista in principal trei etape de
parcurs: etapa scolii autosuficiente; etapa de incertitudine profesionala; etapa de dezvoltare a
increderii mutuale profesori-parinti. In prima etapa scoala este considerata o institutie inchisa,
care nu influenteaza mediul familial si nu se lasa influentata de el.

In acest caz contactele cu parintii sunt rare, formale. Parintii accepta ideea ca nu au nimic de
facut in legatura cu activitatea derulata in scoala. Ei nu participa la consiliile de administratie
scolara, formarea asociatiilor de parinti nu este incurajata, iar in cadrul formarii viitorilor
profesori subiectul parteneriatului scoala-familie este neglijat sau chiar omis. In a doua etapa
profesorii incep sa recunoasca influenta factorilor familiali asupra rezultatelor scolare ale
elevilor, dar parintii continua sa creada ca scoala este autosuficienta.

Astfel se manifesta tendinta de acuze aduse de familie scolii, pentru proastele rezultate scolare
ale elevilor, atunci cand e cazul. Administratia scolara are tendinta de a conserva atitudinea
din etapa anterioara, contactele cu familiile elevilor fiind inca formale. Punctual incepe sa se
dezvolte initiative precum: o mai buna comunicare a profesorilor cu parintii; apar
organizatiile voluntare de parinti; se constituie consilii de gestiune scolara in care participarea
parintilor are un rol minor, nedicizional. De asemenea, pe parcursul formarii viitoarelor cadre
didactice exista abordarea tematica a relatiei scoala-familie, dar ca o problema de importanta
secundara.

In a treia etapa parintii si profesorii descopera impreuna ca neincrederea este putin cate putin
inlocuita cu increderea unora fata de altii. Relatia cu familiile este din ce in ce mai incurajata
de scoala; consiliul scolar include reprezentanti ai (asociatiilor) parintilor, cu rol decizional in
toate problemele educationale; organizatiile de parinti sunt acceptate si incurajate in
activitatea scolara; profesori specializati (consilieri) trateaza problemele exceptionale ale
colaborarii cu familiile elevilor; organizatiile de profesori recunosc statutul si rolul asociatiilor
de parinti; formarea profesorilor abordeaza problema relatiei scoala-familie ca fiind una din
problemele importante; se organizeaza cursuri pentru profesori si parinti.
Din studiile efectuate in ultimii ani in cadrul Institutului de Stiinte ale Educatiei pe aceasta
tema s-a constatat ca obstacolele majore intalnite in relatia scoala-familie pot fi de ordin
comportamental (intalnite, atat intre parinti, cat si la profesori si manageri/ directori scolari)
sau de ordin material (relatia scoala-familie cere un surplus de efort material si de timp). In
cadrul acestui parteneriat, adesea dificultatile rezulta din disputa unor idei divergente privind:
responsabilitatea statului si a familiei privind educatia copiilor; libertatea de alegere a scolii
de catre parinti sau unicitatea invatamantului; impactul mediului familial asupra rezultatelor
scolare ale copilului; participarea parintilor la gestionarea si procesul decizional in institutia
scolara.

Cel mai greu de inlaturat este obstacolul de ordin atitudinal. Mentalitatea oamenilor - parinti,
cadre didactice, elevi, publicul larg, in general - si cutumele sociale inradacinate si intarite
prin comportamente repetate sunt factori greu de influentat si de schimbat, dar acest lucru nu
este imposibil de realizat.

Analizand atitudinile parintilor, profesorilor si ale elevilor, prin intermediul mesajelor lor
postate pe site-ul Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC), pe Forumul educational de
discutii, putem sustine adevarul afirmatiei de mai sus. In primul rand mi-a atras atentia faptul
ca nu exista niciun subiect care sa dezbata in mod direct aceasta problema, a colaborarii scolii
cu familia. Ea este atinsa indirect, atunci cand se discuta despre ierarhiile elevilor rezultate in
urma testarilor nationale, sau despre structura sistemului de invatamant, cat si in cazul altor
probleme de ordin administrativ, prezente in scoala.