Frica si curajul

Frica este un subiect pe care militarii il abordeaza foarte rar, fiind considerat un semn de slabiciune care nu cadreaza cu profilul luptatorului. Pe de alta parte, este o reactie pe care o institutie inca dominata puternic de barbati o considera putin virila. Daca ar trebui sa opteze numai pentru o singura calitate, militarii ar alege sa fie calificati drept bravi sau curajosi. Frica este o emotie naturala. Problema nu este aceea de a sti daca le este frica sau nu militarilor, ci in ce mod acestia isi pot domina frica in caz de stres, de pericol sau de criza. A nu admite existenta fricii si efectele sale poate avea repercusiuni grave. Aceasta caracteristica regretabila a mediului militar, sau mai degraba a culturii militare, ne face sa ne gandim pe nedrept ca un soldat nu trebuie niciodata sa arate, nici macar sa admita, ca ii este frica. Cultura militara neaga frica si inclina inca spre bravada. Dupa antropologi, cultura unei organizatii se manifesta in comportament si in modul de viata pe care il impune membrilor sai. Ea modeleaza comportamentele, definind valorile si scopul esential al organizatiei, actorii conformandu-se la conduita necesara pentru atingerea acestui scop. Cultura impune norme. Pe scurt, cultura unei organizatii are un efect socializant asupra membrilor sai, mai ales asupra noilor veniti; ea le modifica atitudinea si conduita conform cadrului existent; ii determina sa aiba aceleasi criterii pentru a judeca daca un comportament este acceptabil sau nu. Cultura militara are o influenta profunda asupra felului in care institutia reactioneaza in privinta fricii sau, mai degraba, cum se eschiveaza, ea vazand in aceasta un subiect dezagreabil pe care mai bine nu-l abordeaza. Samuel Hynes arata foarte bine ca instructia si formarea majoritatii ofiterilor intaresc convingerea ca frica este ignobila si ca nu trebuie vorbit despre ea. Formarea tinerilor ofiteri se bazeaza pe un ideal utopic de leadership si de stapanire de sine. Cultura militara nu impune aceasta povara numai ofiterilor. Intre frica fizica de a inainta si frica morala de a da inapoi te gasesti intr-o situatie inextricabila si nu ai decat o singura dorinta: sa gasesti o gaura in care sa te ascunzi.

Ce este frica?
In sensul cel mai simplu, frica este o emotie, un sentiment subiectiv, un fenomen caracterizat printr-o excitatie fiziologica, o modificare a expresiei faciale, a gesturilor si a posturii. Ca orice emotie intensa, ea este insotita de anumite schimbari fiziologice: accelerarea pulsului si a respiratiei, transpiratie, tremuraturi, gatul si gura uscate, senzatie de gol in stomac. Ea poate avea si manifestari mai stanjenitoare: urinare involuntara. 1

Aceste modificari au o functie precisa. In prezenta unui pericol, sistemul parasimpatic activeaza anumite functii si neutralizeaza altele. Astfel glucoza se raspandeste in sistemul sanguin pentru a furniza brusc energie, inima bate mai repede pentru a alimenta muschii cu sange, respiratia se accelereaza pentru o mai mare absorbtie de oxigen, digestia se incetineste provizoriu, pupilele se dilata pentru a vedea mai bine, transpiratia se intensifica pentru a raci mai bine corpul care se agita, iar circulatia sanguina se diminueaza pentru a reduce sangerarea. Cel care isi admite frica poate adesea sa profite de aceasta stare pentru ca frica produce energie. O data criza depasita, sistemul parasimpatic inverseaza procesul de activare emotiva si restabileste calmul si destinderea. Dupa specialisti, exista doua tipuri de frica. Frica intensa, provocata in general de un stimul sau de un fenomen, cum ar fi o explozie sau aparitia unui sarpe, si se disipeaza in momentul in care se indeparteaza sau se evita stimulul. Apoi exista frica cronica, mai complexa, ea nefiind datorata unei cauze concrete. Cazul tipic este cel al unei persoane care se simte rau si nelinistita sau careia ii este teama sa ramana singura, aparent fara motiv. Frica, indiferent de ce tip este, nu se manifesta intotdeauna imediat sau din cauza unei experiente personale, ci este o reactie care se invata. Oamenii si animalele resimt frica in fata pericolelor fie ca sunt reale, anticipate sau imaginate. Profesorii de psihologie de la Institutul de Psihiatrie al Universitatii din Londra sustin ca frica se datoreaza anticiparii durerii. Este important de examinat frica in contextul militar. Frica este o reactie la un pericol normal, inevitabil si util. Este alarma pe care o suna organismul uman atunci cand detecteaza un pericol in mediul sau. Nu frica insasi conteaza, ci felul de a reactiona. Frica trebuie dominata pentru a fi luate masurile care se impun. Altfel este distructiva si poate provoca o panica totala care mareste pericolul. Pentru a-l depasi, trebuie sa-l gestionam. Cei carora nu le este frica suficient sunt temerari si isi asuma riscuri inutile, care le pun lor si celorlalti viata in pericol. In caz de frica excesiva, nu ne mai putem stapani; frica devine contagioasa si se transforma adesea in panica. Frica este proprie tuturor soldatilor. Unele studii arata ca, in general, ea este mai putin puternica la soldatii tineri si celibatari, decat la camarazii lor mai in varsta si casatoriti, si ca tinerii ofiteri si subofiteri simt mai putin frica decat celelalte grade. In fine, cea mai mare parte a oamenilor sunt supusi fricii cand sunt singuri.

Care sunt cauzele?

Printre numerosii stimuli figureaza teama de necunoscut si de neprevazut. Soldatii au, inainte de orice, frica fata de un dusman pe care nu-l vad. Se spune adesea ca frica se accentueaza pe timp de ceata sau cand se pierde simtul orientarii. Mai mult, frica este adesea 2

cauzata de sentimentul de disperare nascut in general din convingerea, fondata sau nu, ca nimic nu va indeparta pericolul iminent. Altfel spus, de a te simti amenintat si neputincios. Frica pare sa se amplifice datorita sentimentului de neputinta, cand simte ca viata ii este in pericol si nu poate face nimic. Ceea ce tinde a intensifica sentimentul de pericol in cazul unei lupte este inactiunea. Zgomotul este un alt factor de stres. Conjugata cu zgomotul, imobilitatea impusa de bombardamente sau sau de tirurile inamicului produce de asemenea frica. In celebrul sau studiu asupra soldatilor americani in cel de Al Doilea Razboi Mondial, Samuel A. Stouffer arata ca, dupa spusele a numerosi soldati, situatia cea mai inspaimantatoare pe care au trait-o in timpul luptelor era aceea de a fi imobilizati sub focul de artilerie sau de mortiere. Cei care nu erau blocati de frica urlau ca niste nebuni. Pentru soldatii care se aflau sub focul inamicului, zgomotul artileriei provoaca o tensiune si o nebunie cu atat mai intensa cu cat este impersonala si anonima. Privatiunile cauzeaza de asemenea frica. Toti soldatii, oricare ar fi forma lor fizica, au nevoie sa doarma, sa manance si sa bea. Este un adevar simplu. Dupa cum s-a constatat in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial si al altor conflicte, oboseala, foamea si setea sunt factori fizici si psihologici care aduc prejudiciile cele mai mari trupelor. Cu toate acestea, se acorda prea putina atentie ritmului operatiilor sau necesitatii de a asigura un repaus suficient intregului personal, inclusiv ofiterilor statului major, ofiterilor de la subunitati si soldatilor. Armata uita adesea ca obisnuintele dobandite in timp de pace sunt cele pe care le conservam si in lupta. De aceea, militarii trebuie invatati cu dificultatile campului de lupta. Este indispensabil de a-i pune la incercare inca din timp de pace pentru a-si forma o imagine despre modul in care se vor comporta in momente dificile. Pe de alta parte, daca responsabilii nu stiu ca trupele lor trebuie sa se odihneasca si sa fie alimentate in mod corespunzator pentru a lupta bine, acest lucru poate avea consecinte dezastruoase. Paradoxal, exista o stransa legatura intre oboseala si frica. Cu cat suntem mai obositi, cu atat suntem mai mult obiectul fricii; cu cat frica se intensifica, cu atat suntem mai epuizati. Privarea de somn este cea mai rea dintre toate, mai rea decat foamea sau setea. Psihologul american F.C. Bartlett face aceeasi constatare: oboseala profunda si prelungita este probabil factorul cel mai susceptibil de a cauza tulburari nervoase sau mentale. Cercetatorii au stabilit ca frica de a ucide este un alt factor important de stres pentru soldat. De la cea mai frageda varsta, occidentalii invata ca viata lor este pretioasa si ca a omori o fiinta umana este un act marsav. Aceste convingeri sunt profund ancorate in psihicul soldatilor. E de notat o scadere generala a spiritului de lupta dupa Al Doilea Razboi Mondial.

O alta cauza profunda de frica pentru luptatorul soldat este riscul de a fi ranit sau omorat. Totusi, dintotdeauna, luptatorul se teme cel mai mult, indiferent care ii este varsta sau gradul, sa nu fie acuzat de lasitate. Razboaiele se schimba, dar temerile fundamentale raman aceleasi.

Manifestari si efecte
Nu este de-ajuns sa intelegem ce provoaca frica pe campul de lupta. Trebuie sa intelegem si manifestarile ei. Potrivit observatiilor specialistilor, simptomele comune sunt accelerarea ritmului cardiac si a pulsului, tensionarea muschilor, impresia de a avea un gol in stomac, uscaciunea gurii si a gatului, tremuraturile si transpiratia. Studii efectuate pe piloti in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial arata ca teama acestora se manifesta prin palpitatii, uscaciunea gurii, transpiratii, dureri de stomac, necesitatea de a urina des, tremuraturi, tensiune si iritabilitate. Simptomele cele mai persistente erau tensiunea, tremuraturile si tulburarile de somn. Ceea ce este mai important decat simptomele sunt efectele fricii asupra oamenilor si a unitatii lor, care pot fi devastatoare. In primul rand, randamentul se degradeaza. In masura in care un om a suferit un soc nervos sau frica il domina, este vlaguit, slabit, organismul isi pierde forta musculara si puterea de coordonare mentala. Se povesteste ca pe plajele Normandiei, la 6 iunie 1944, unii soldati erau in asemenea hal slabiti de frica incat abia erau capabili sa se miste. Frica are un efect si mai intens asupra eficacitatii militarilor, adesea pe punctul de a-i destabiliza. Specialistii remarca faptul ca frica face ca un soldat sa fie excesiv de prudent. Dintre toti cei interogati, 59% au recunoscut ca sunt de multe ori prea prudenti si ca frica le diminueaza eficacitatea. Cand frica se transforma in panica, ea are un efect si mai daunator asupra perfomantei. Stimulii vizuali pot avea si ei un efect negativ. Dupa invazia Siciliei, in 1943, in momentul unui contraatac german, trupele blindate ale Wehrmacht-ului avansau spre liniile americane. Un istoric descrie aspectul amenintator pe care il avea otelul tunurilor de 88 mm stralucind in bataia soarelui. Dupa o singura salva, infanteristii au iesit din adaposturi si au luat-o la fuga in dezordine. La inceput, nu au fost decat cativa, dar din ce in ce mai multi soldati i-au urmat in cateva minute; astfel doua treimi din batalionul Big Red One s-au retras. Specialistii au ajuns la concluzia ca frica este contagioasa. Ea are insa si efecte pozitive: ascute simturile si le face mai alerte, datorita adrenalinei pe care o elibereaza organismul. Dintr-un studiu de specialitate, reiese ca 50% din echipaje considera ca frica le creste cateodata eficacitatea.

In afara de efectele directe asupra performantei, frica poate cauza un stres emotional acut si o prabusire psihica. Analize ale marturiilor combatantilor din Al Doilea Razboi Mondial au aratat ca, mai mult decat orice, frica a fost factorul crucial in caderea psihica in timpul luptei. Frica provoaca o asemenea tensiune incat oamenii se prabusesc: 83% dintre oameni interogati au spus ca au vazut pe cineva clatinandu-se pe campul de lupta. Avand in vedere efectele fricii asupra individului si efectul bulgare de zapada, se impune un program vizand invatarea de a domina frica. 70% din 1700 de combatanti interogati in 1944, in timpul campaniei din Italia, au declarat ca s-au simtit anxiosi, deprimati sau demoralizati dupa ce au vazut un camarad cedand psihic. Frica poate sa aiba efecte negative si asupra luarii deciziilor. Cercetarile arata ca, in timpul antrenamentului pentru lupta in conditii dificile toate functiile cognitive prezinta o degradare, marcata prin randamentul mediu al fiecarui subiect. Care a fost masurat in prealabil. S-a descoperit ca perioade prelungite de tensiune si de frica provoaca reactii excesive sau incoerente si ridica numarul deciziilor proaste. Se remarca, de asemenea, ca frica si epuizarea antreneaza o diminuare a vointei de a lua o decizie. Cel mai grav este aspectul cumulativ al fricii. Cresterea fricii este direct proportionala cu durata luptei. Un luptator invatat cu frica este un mit expunerea prelungita la pericol nu il intareste pe soldat, ci ii submineaza resursele deja limitate. Dupa un alt studiu contemporan, toti soldatii au un prag dincolo de care eficacitatea lor in lupta se diminueaza. Pe scurt, fiinta cea mai rezistenta va sfarsi prin a claca. Nimeni nu se obisnuieste niciodata cu frica; putem numai spera sa o depasim. Intr-un studiu efectuat in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, s-a constatat ca, in medie, oamenii clacau dupa 200-240 de zile de lupta. Britanicii estimeaza ca un carabinier poate rezista in jur de 400 de zile. Aceasta se explica prin faptul ca trupele, pe front, aveau cate patru zile de repaus la 12 zile de lupta. Dupa 200 la 400 de zile de lupta, soldatul mediu devine atat de neincrezator si de nervos incat este ineficace.

Ce inseamna curajul?
Daca frica este atat de raspandita si manifestarile ei atat de dominante, cum se face ca exista eroi? Curajul este prezentat in general in doua feluri: ca o actiune specifica (gestul disperat de a lua cu asalt o cazemata sau de a se arunca pe o grenada) sau, pentru a relua o expresie a lui Socrate ca o calitate de o rara noblete. Ce este de fapt curajul? Le Petit Robert defineste curajul astfel: Forta morala, ardoare, energie intr-o actiune, fermitate in fata pericolului, a suferintei fizice sau morale. Definitia din Grand Dictionnaire Larousse encyclopedique este similara: fermitate, forta de caracter care permite 5

infruntarea pericolului, suferinta, imprejurarile dificile. Dictionarele de limba engleza dau definitii asemanatoare, legand curajul de bravura si eroism fata in fata cu pericolul, cat si cu forta morala si nobletea. Dictionarul britanic Chambers Dictionary vorbeste despre curaj ca despre o calitate care permite barbatilor sa faca fata pericolului fara sa cedeze fricii. Dictionarul israelian Ben Shushna asociaza curajul cu forta, puterea si putinta. Punctul comun al acestor definitii este prezentarea curajului ca fiind o trasatura umana. O fiinta este impartita intre instinctul de conservare, care o incita in a cauta securitatea, si constrangerile sociale, care o imping spre pericol si dificultati. In cazul combatantilor, aceasta lupta interioara este un factor al prabusirii lor interioare, care se manifesta printr-un comportament extrem de incoerent. A fi curajos nu inseamna sa nu-ti fie frica, ci sa fii capabil sa-ti duci misiunea la indeplinire, chiar daca iti este frica. Adevaratul curaj este o calitate pe care o poseda cei care sunt gata a se lansa intr-o situatie inspaimantatoare, in pofida unei frici subiective si a unor perturbari psihofiziologice. Curajul este mai mult decat o calitate innascuta; curajul si lasitatea sunt optiuni care i se ofera oricarei fiinte umane. Aceste opinii se intalnesc cu cele ale lui Lord Moran, care in celebra sa carte The Anatomy of Courage emite ideea ca a avea curaj este o calitate morala si nu un dat de la natura, ca este o alegere deliberata intre doua optiuni, este decizia de neclintit de a nu ceda, o renuntare care trebuie sa se implineasca nu numai o singura data, ci in mai multe reprize, printr-un efort de vointa. Concluzia sa esentiala este aceea ca vointa inseamna curaj.

Cum depasim frica?

Se pare ca esecul fricii este curajul. In fapt, toti ofiterii, subofiterii si soldatii pot lua masuri pentru a-si gestiona frica. Totusi pentru a o combate, trebuie dezvaluita inainte de a deveni atat de intensa incat sa nu fie prea tarziu in a o depasi. Trebuie deci sa recunoastem simptomele si sa stim de unde vine pericolul si in ce conditii poate creste. Prima strategie consta in a explica faptul ca frica este normala si militarii trebuie incitati sa vorbeasca despre ea. Nu trebuie nici negata existenta ei, nici ridiculizati cei care exprima ceea ce simt. Cercetarile arata ca opt combatanti din 10 estimeaza ca este de preferat sati fie frica si sa discuti despre aceasta inainte de batalie. 58% dintre ei cred ca cel care stie ca ii va fi frica si ca se va pregati pentru aceasta este cel mai bun soldat. Daca o respingem fara sa vorbim despre ea, fara sa o admitem, ea va termina prin a forma un obstacol si a impiedica orice actiune normala. Dupa cum spun fostii combatanti, factorul principal nu este frica, ci efortul necesar pentru a trece peste propriile slabiciuni care provoaca, in general, o frica intensa. Daca admitem ca reactiile provocate de frica sunt normale intr-o situatie periculoasa, riscam mai putin sa fim tulburati si, o data pericolul trecut, sa ne reprosam lasitatea, slabiciunea, pierzandu-ne 6

astfel demnitatea. In plus, una dintre cauzele conflictului interior dispare daca stim ca nu ne pierdem reputatia si stima camarazilor chiar daca ne-au vazut tremurand, gafaind sau manifestand alte simptome ale fricii in momentul in care ne indeplinim misiunile. Negarea fricii are consecinte nebanuite. In general, este admis ca parasutistii infrunta situatiile cele mai dificile si pierd cei mai multi oameni in lupta. Totusi atitudinea pe care o afiseaza colectiv nu permite nici o expresie de angoasa si nici de frica. Intr-un mediu unde toata lumea este dura, este pregatita pentru rau, angoasa este un subiect tabu. La parasutisti, reactiile nevrotice provoaca simptome care ating membrele inferioare: slabiciune sau paralizia unui picior sau a amandurora. Ofiterii britanici care au invatat sa nu tolereze nici o manifestare a fricii sufera adesea de paralizie a membrelor si, in cazuri extreme, au tendinte suicidare. Formarea si educarea constituie un alt element esential in stapanirea fricii. Curajul soldatului creste o data cu cunostintele sale profesionale. Cunostintele dau un sentiment de incredere nu numai in tine insuti, dar si in camarazi, si in echipament, si in metodele folosite. O pregatire practica si o cunoastere aprofundata a dimensiunii conflictului permit cucerirea acestei increderi si reducerea fricii de imprevizibil si necunoscut. Exercitiul practic este cu atat mai util cu cat soldatii isi dau seama ca pot supravietui pe campul de lupta. Frica este utila, deoarece incita soldatul sa se pregateasca mai bine si sa-si ia masuri judicioase in timpul luptei. Se estimeaza ca frica din perioadele de antrenament poate avea un efect benefic, deoarece ea ii poate determina pe oameni sa dobandeasca obiceiuri care vor reduce pericolul in timpul luptei. Antrenamentul serveste la obisnuinta cu necunoscutul. Expusi la zgomote puternice si la alti stimuli, soldatii se vor obisnui in asa fel incat pe campul de lupta frica generata de asemenea stimuli, nu va mai fi atat de puternica. Este esential ca antrenamentul sa contina intotdeauna elemente ambigue si incerte. Sa se desfasoare noaptea sau in conditii de vizibilitate scazuta si in teren necunoscut, sa includa situatii in care nimic nu merge, cu scopul de a determina soldatii sa faca fata fricii de necunoscut si sa-i invete sa reactioneze in conditii nefavorabile. Pregatirea pentru aventura, in conditii dure si intr-o regiune indepartata, ofera un anternament inestimabil, caci ea nu este rutiniera si aduce oamenii in situatii reale si neasteptate carora militarii trebuie sa le faca fata. Nimeni nu contesta avantajele instructiei practice. Cercetarile au stabilit ca putem sa ne asteptam la o scadere generala a angoasei in timpul luptei, daca antrenamentele au dezvoltat oamenilor certitudinea ca stiu sa se apere. Trupele care se arata foarte sigure pe ele inaintea luptei sunt mult mai putin supuse fricii. Increderea in sine este, probabil, cea mai buna forta emotionala pe care un soldat poate conta. Numeroase studii arata ca unitatile bine conduse si coezive sufera mai putine pierderi decat altele. Pe scurt, s-a dovedit ca trupele ale caror oameni se declara siguri de ei insisi inainte de lupta nu manifesta o teama

excesiva in lupta. Antrenamentul si pregatirea luptatorului pot sa creasca aceasta incredere in sine. O conducere solida, o echipa coeziva si echipament sigur permit intarirea increderii in sine. Antrenamentul este util in masura in care include un comportament repetitiv si obisnuit, determinandu-i pe soldati sa reactioneze instinctiv. Exercitiile, de exemplu, servesc in a aduce trupele sa reactioneze automat la anumite ordine. Ceea ce militarii invata la antrenament aplica instinctiv in focul actiunilor, aproape fara sa gandeasca. Printre altele, anumite obiceiuri cotidiane, acela de a se rade, de pilda, da un sentiment de normalitate, esentiala echilibrului de care luptatorii au nevoie pentru a ramane eficace. Disciplina si reactia la capacitatea de a conduce sunt indispensabile pentru formarea unor luptatori experimentati. Disciplina da soldatului un mecanism de aparare psihologica care il ajuta sa-si domine puterea si sa ignore pericolul, actionand, ca de obicei, aproape automat. Una din functiile disciplinei este de a modela caracterul soldatului intr-o asemenea masura incat sa se resemnez la anumite realitati neplacute si sa le accepte ca si cand ar fi normale. Disciplina inmoaie in asemenea fel spiritul incat el devine indiferent la efectele distructive ale fricii. Ea include si stapanirea de sine. Umorul joaca, de asemenea, un rol important pentru motivatie si relaxare, destindere. Pentru altii, religia si credinta sunt un stimulent al fortei. Credinta combatantilor se manifesta in general prin credinta in Dumnezeu, care nu este legata neaparat de o religie sau de o confesiune precisa. Rugaciunea a ajutat pe unii dintre ei sa traverseze circumstante dificile. Altii au recurs la mijloace pur artificiale pentru a stapani angoasa. Din timpuri imemoriale, alcoolul si drogul au fost utilizate pentru a calma durerea, frica si tensiunea de multe ori, mai des decat se admite in mod obisnuit. In batalia de la Waterloo, din 1815, regimentele britanice aveau tone de whisky in mijlocul formatiei. Japonezii si rusii isi faceau oamenii sa bea alcool inaintea asalturilor. Relatarile despre trupele sovietice, in Afghanistan, si cele americane, in Vietnam, ilustreaza amploarea ingerarii de substante diverse pentru a tine ritmul. Cu toate ca s-a recurs adesea la droguri si la alcool pentru a ajuta trupele sa treaca peste angoase in timpul bataliilor, li s-a recunoscut ineficacitata. Aceste substante nu ofera decat o usurare pasagera; in plus ele diminueaza posibilitatile de a alege intr-o maniera rationala si coerenta, daca au efect pe termen lung. Difuzarea de informatii oportune si precise este un instrument mult mai eficace si mai putin nociv pentru a stapani frica. In haosul luptei, informatia este un atu solid. Faptul de a sti disipeaza incertitudinea si linisteste temerile si agitatia nejustificata. Daca un soldat stie ce se intampla si ceea ce se asteapta de la el ii va fi mai putin frica decat celui care ignora pericolul ce-l asteapta. Difuzarea de informatii depinde de eficacitatea mijloacelor de comunicare. Pe cat posibil, este imperativ de a tine personalul la curent cu tot ceea ce se intampla. Nu este vorba 8

numai de continutul mesajului - care are importanta dar si de procesul de difuzare. Cand comunicarea se face in mod regulat, oamenii nu se simt singuri si au mereu impresia ca fac parte dintr-o echipa. La inceputul celul de Al Doilea Razboi Mondial, atacurile nocturne ale germanilor si japonezilor aveau in ochii aliatilor o nota de amatorism si de dezorganizare, fiind insotite de multe strigate. Mai tarziu, au descoperit ca era vorba de o strategie pentru a mentine disciplina si a stapani frica. Puternica coeziune a grupului este, de asemenea, un factor important. Cea mai mare teama a luptatorilor este aceea de a lasa sa-i cada camaradul. Mandria de a apartine unui anume regiment si unei anume divizii, precum si faptul de a conta unii pe altii dau curaj oamenilor. Unul din adevarurile cele mai evidente care il face pe un infanterist sa continue sa lupte este acela de a se sti aproape de camarazii sai. Acest sentiment de obligativitate, conjugat cu faptul ca se simte raspunzator de soarta altora, genereaza un sentiment de responsabilitate fata de reputatia unitatii, ceea ce ii ajuta sa reduca frica. Cand sunt stabilite criterii elevate in materie de comportament in timpul luptei si cand se face o legatura intre mandria de a fi soldat, pe de o parte, si reputatia unitatii si binele camarazilor pe de alta parte, se motiveaza considerabil trupele. Multi oameni cred ca un barbat se comporta ca un erou sau ca un las in functie de ce asteapta ceilalti de la el. Majoritatea barbatilor estimeaza ca se va bate mai bine dupa ce a vazut alti oameni reactionand cu calm la o situatie periculoasa. Oricare ar fi gradul lui, un barbat care se stapaneste ii ajuta automat si pe altii sa se stapaneasca; frica este contagioasa, dar si curajul este la fel. 94% dintre fostii combatanti interogati au declarat ca s-au luptat mai bine dupa ce au vazut alti barbati comportandu-se calm in situatii periculoase. Exista studii care arata ca echipajele de pe submarine au cazut psihic foarte rar, ceea ce poate fi atribuit mai multor factori: erau toti voluntari care raspundeau unor criterii de formare si conditii fizice foarte stricte; ei primeau o educatie aprofundata. Afisau un moral si o incredere ridicate si beneficiau de un sistem de rotatie care si-a dovedit eficacitate. Dintr-un total de 126.160 patrulari, nu au fost decat 62 de cazuri psihiatrice printre aceste echipaje, fiind un procentaj infinitezimal. De asemenea, intr-un raport continand 17 volume asupra echipajelor de bombardiere americane in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial se arata ca principalul factor care ii determina pe acesti oameni sa zboare si sa lupte era sentimentul de apartenenta la un grup a carui singur mod de viata era acela de a zbura si de a se bate. Studii efectuate asupra echipajelor britanice au ajuns la aceleasi concluzii. Studii asupra fortelor armate in timpul razboiului confirma si ele ca reusita, chiar cand situatia se deteriora, se datora vitalitatii grupului. Cand acesta ramanea foarte sudat, moralul era excelent si rezistenta mult mai eficace.

Capacitatea de a conduce este, de asemenea, un factor crucial. 89% dintre subiectii unui sondaj relevau importanta frecventei ordinelor emise de catre superiorul lor intr-o situatie dificila. De fapt, se adevereste ca un grup fara sef devine, in general, inactiv. Un lider calm si combativ este in mod special important pentru a condamna trupele in situatii periculoase si infricosatoare. Aceasta concluzie decurge din faptul ca exemplul altora influenteaza enorm maniera cu care un individ reactioneaza intr-o situatie periculoasa. In ceea ce priveste conduitele eroice, americanii care au participat la Al Doilea Razboi Mondial au subliniat importanta unui comandament vertical. Studiile confirma in general adevarul intuitiv dupa care oamenii prefera sa urmareasca un barbat cu experienta care sa stie sa atinga obiectivele, luandu-si un minimum de riscuri. Calmul sau si eficacitatea servesc drept exemple si incita pe altii sa reactioneze in aceeasi maniera. Prezenta unui lider puternic si avizat creeaza o forta care ajuta la rezistenta la frica. Cum explica un vechi comandant ranit in Africa de Nord: cand ti-e frica, intotdeauna ai nevoie de cineva pe care sa-l admiri. Aceasta nu se intampla decat atunci cand soldatii au o incredere absoluta in seful lor si sunt convinsi de sinceritatea sa. Mesajele nonverbale, tonul si privirea nu te insala. Vorbele si faptele trebuie sa aiba legatura. Este o chestiune de exemplu personal. Un sef nu trebuie niciodata sa pretinda nici sa astepte de la trupele sale ceea ce el nu este gata sa faca. Important nu este atat ceea ce ofiterul spune cat ceea ce este gata sa faca. Activitatea este un alt mijloc de a trece peste frica. Luptatorii experimentati invata foarte repede ca nu ai timp sa te nelinistesti cand ai ceva util de facut. Cand frica va inhata, concentrati-va asupra a ceea ce aveti de facut. Fara nici o indoiala, inactivitatea in perioade de tensiune hraneste frica, iar cel mai bun antidot este actiunea. Cand spiritul si corpul sunt din plin angajate, este surprinzator de constatat ca nu ne este chiar atat de frica. Asadar, frica nu trebuie stigmatizata. Pentru orice militar important este sa faca fata fricii. Negarea fricii si a efectelor ei poate avea grave repercusiuni intr-o situatie dificila.

10