Sunteți pe pagina 1din 12

Pentru ca sa putem realiza o evaluare trebuie mai intai sa stabilim obiectul de evaluat iar pt.

aceasta este necesar sa stabilim etaloanele informationale pe care le vom folosi.

CURS 11 Evaluarea si documentarea.

Etalonul informational este o unitate de masura tip, stabilita conventional si folosita la masurarea, evaluarea si exprimarea cantitativa si valorica a patrimoniului economic al entitatilor economico-sociale. Avand n vedere natura diferita a unitatilor de masura folosite la exprimarea diferitelor categorii de elemente patrimoniale se deosebesc doua categorii de etaloane informationale: etaloane cantitative si etaloane valorice.
2

A) Etaloane informationale cantitative cuprind: etalonul natural, etalonul natural-conventional, etalonul timp si etalonul cantitativ-complex. Etalonul natural serveste pentru masurarea si exprimarea cantitativa a obiectelor n unitati de masura specifice proprietatilor fizico-chimice ale acestora, ca de exemplu: pentru lungime - metrul liniar; pentru suprafata - metrul patrat; pentru volum - metrul cub; pentru masa - kilogramul etc.
Cu ajutorul etalonului natural se determina si se exprima marimea obiectelor masurate numai cantitativ, nu si felul acestora. De aceea este necesar ca acest etalon sa fie nsotit de precizarea obiectelor masurate, cum ar fi : 100 to. carbune, 100 to. otel, 100 to. gru, 20 litri alcool, 10 bucati tractoare, etc. Acest etalon nu poate fi utilizat pentru a nsuma date informationale privitoare la obiecte eterogene, ci numai bunuri omogene.

Etalonul natural - conventional serveste pentru masurarea si exprimarea cantitativa a mai multor feluri de obiecte sau bunuri asemanatoare, utiliznd ca unitati de masura o caracteristica esentiala a unui bun, stabilit conventional ca fiind obiectul sau produsul etalon. De exemplu: vagoane de cale ferata de 10 tone, tractoare de 15 CP, combustibil de o anumita putere calorica etc. Cu ajutorul acestor produse etalon, toate celelalte sortimente se transforma n unitati de masura etalon, ceea ce permite nsumarea lor, desi ele nu sunt bunuri strict omogene. Ele se omogenizeaza artificial sau conventional.

Etalonul informational natural serveste ca instrument de control cantitativ al integritatii patrimoniului, ca de exemplu: controlul materialelor consumate, al productiei fabricate, al marfurilor vndute, al stocurilor aflate n depozite etc. 3

Etalonul timp serveste pentru masurarea si exprimarea cantitativa a timpului de munca utilizat pentru obtinerea productiei, folosind ca unitate de masura "ora - munca" si/sau "ziua - munca". Cu ajutorul acestui etalon se masoara timpul de munca folosit pentru obtinerea productiei si se determina salariile personalului pentru munca prestata, se exprima capacitatile si caracteristicile utilajelor (consum/ora; km/ora; turatii/ora; productie/ora). Acest etalon se foloseste pentru calculul timpului normat de lucru, consumului normat de energie, productivitatii muncii etc. Etalonul cantitativ-complex serveste pentru masurarea si exprimarea cantitativa a unor rezultate ale activitatii prin combinarea a doua sau mai multe unitati de masura naturale sau/si de timp. Exemplu: to-km; kwh; calatori-km; productia/ora; indicii bursieri; cotatiile bursiere etc.
5

B) Etaloane informationale calitative cuprind etalonul banesc sau valoric, care este un etalon informational universal. El serveste la masurarea, exprimarea, nsumarea si prezentarea, ntr-o expresie unitara, a celor mai variate obiecte, indiferent de proprietatile lor fizico-chimice, folosind unitatile de masura monetare, ca: leul, dolarul, lira sterlina etc. Cu ajutorul acestui etalon se stabilesc preturile bunurilor si tarifele lucrarilor si serviciilor, costurile de productie si achizitie, se calculeaza salariile, drepturile si obligatiile unitatii, se generalizeaza diferite categorii active si pasive, se urmaresc veniturile, cheltuielile si rezultatele activitatilor desfasurate, se centralizeaza informatiile economice, se calculeaza indicatorii macroeconomici, se exercita controlul financiar.
6

Evaluarea elementelor patrimoniale de activ


Pentru evaluarea elementelor patrimoniale de activ pot fi folosite metode care au la baza trei abordari clasice: prin comparatia de piata, pe baza de venit si pe baza de costuri. Evaluarea activelor necorporale
Aceasta presupune intelegerea unor aspecte particulare de evaluare determinate de caracteristicile specifice ale acestora. A) Activele pot fi clasificate distinct avandu-se in vedere criteriul mixt identificabilitate detinator astfel: active necorporale neindentificabile ce apartin intreprinderii; active necorporale neindentificabile ce apartin persoanelor din intreprinderii; active necorporale indentificabile ce apartin intreprinderii;
7

Active necorporale neindentificabile ce apartin intreprinderii


Principalele active din aceasta grupa sunt: disponibilitatea personalului calificat; sisteme, metode, modalitati de control care au fost dezvoltate ca parti ale unei operatii; clientela care exista; cheltuielile in promovare si reclama care produc efecte ulterioare; avantajul dat de amplasament care reflecta valoarea de piata a proprietatii/proprietatilor imobiliare; reputatia locala, nationala, internationala care poate fi apreciata si analizata pe baza (re)cunoasterii de catre public sau client, dependenta acestora de firma (calitatea produselor si serviciilor), pretul produselor
8

Active necorporale neindentificabile ce apartin persoanelor din intreprinderi


Aceasta grupa cuprinde elementele unice care sunt folosite in asociere cu persoanele din cadrul afacerii si care de cele mai multe ori au o durata de viata nedeterminabila. Se disting: reputatia personala a angajatilor sau a proprietarilor de afacere pentru publicul general, clienti, alti angajati, alti proprietari sau institutii de creditare; indemanarea, abilitatea specifica a angajatilor, inclusiv cunostiintele tehnice, abilitatea vanzarilor, abilitatea financiara; abilitatea generala a angajatilor, managerilor si actionarilor in domenii cum ar fi: relatiile cu clientii, relatiile cu angajatii, spirit managerial, abilitatile pentru administratie;
9

Active necorporale intreprinderii;

indentificabile

ce

apartin

In aceasta grupa se includ activele intangibile care pot fi evaluate individual si care au o durata de viata determinabila. Putem enumera urmatoarele active necorporale intreprinderii si care intra in aceasta categorie: marca, numele produsului, metode si procese care au caracter secret, baze de date tehnice, copyright-ul, contractele (cu salariatii, de cumparare, de vanzare, de finantare, de publicitate, etc.), informatii speciale, baze de date comerciale (cu furnizorii si clientii), licente, brevete, inventii, drepturi asupra unor proprietati de folosinta, exploatare, etc.
10

ce

apartin

B) Un alt criteriu de clasificare al activelor intangibile care fac obiectul evaluarii este dat de cauza care le determina, existand astfel patru grupe: drepturile si avantajele determinate de contracte; relatiile; proprietatea intelectuala; goodwill-ul si valoarea de exploatare continua.
-

Drepturile si avantajele determinate de contracte consta in detinerea de catre orice societate a unor drepturi si avantaje vizavi de contractele derulate cu alte firme, persoane sau organizatii publice; Relatiile se stabilesc intre firme ca urmare a unor colaborari contractuale si desi au un caracter efemer acestea sunt uneori foarte importante; Cele mai importante relatii pentru valoarea unei afaceri sunt date de: relatiile cu clientii = determina un mecanism prin care se creeaza valoare nemateriala pentru intreprindere. Acestea sunt importante pentru o firma deoarece contribuie la bunul mers al afacerii si se explica prin urmatarul slogan: orice intreprindere are clienti dar nu orice intreprindere are relatii cu clientii. Relatiile cu clientii contribuie la obtinerea de informatii suplimentare si la o cooperare mai buna. relatiile cu forta de munca (potentialul uman) = este importanta datorita pe de-o parte a costurilor pe care le implica: recrutarea, pregatire, calificare, costuri care se resfrang asupra starii de functionare a intregului sistem dintr-o intreprindere. Cu cat activitatea desfasurata de intreprindere este mai specializata cu atat costurile crearii si realizarii starii de functionare sunt mai mari, si deci valoarea adaugata care este adusa de catre acestia este mai mare. relatiile cu distribuitorii = permit obtinerea de informatii direct de la client si contribuie la realizarea de produse si servicii care sa vina in 12 intampinarea nevoilor si dorintelor clientilor.

11

Proprietatea intelectuala este un termen care are in vedere brevete, inventii, marci comerciale, know-how. Aceste active necorporale de proprietate intelectuala sunt considerate unice iar proprietarul acestora este protejat prin lege de eventualele persoane fizice sau juridice care ar exploata neautorizat sau au contraface aceste active. Principalele avantaje date de detinerea acestora sunt:
permit/contribuie la reducerea costurilor materiale; determina sporirea productivitatii muncii; pot diminua costurile de transport, manipulare, depozitare; elimina sau reduc rebuturile, deseurile, pierderile; reduc consumul de combustibil, energie, etc.; permit sau cresc gradul de reciclabilitate postutilizare; elimina sau reduc riscurile de mediu (de poluare); determina/produc avantaj competitiv fata de concurenta; creaza si mentin o buna reputatie pe piata.
13

Goodwill-ul si valoarea de exploatare Aceasta notiune este asociata urmatorilor termeni:


supraprofitul = respectiv acel profit suplimentar pe care il realizeaza o intreprindere ca urmare a unor avantaje intangibile date de aceasta (profit superior mediei); valoare reziduala = determinata ca diferenta dintre valoarea afacerii si valoarea neta a tuturor activelor identificabile (tangibile si intangibile); clientela = recunoasterea intreprinderii de catre piata, determinata de inclinatia cumparatorilor de a fi fideli produselor si serviciilor unei anumite firme si de a recomanda si altora aceasta firma. Existenta goodwill-ului consta in servicii superior calitativ, programe publicitare, relatii personale care determina diferenta de profit fata de media data de celelalte firma la nivel de ramura sau sector de activitate.
14

Metode de evaluare a activelor necorporale


Metodele de evaluare a activelor necorporale se bazeaza pe cele trei abordari generale existente in evaluare, respectiv: abordarea pe baza de venit care foloseste metode care analizeaza avantajul detinerii activelor necorporale prin prisma efectului favorabil pe care acestea il produc (contributia la obtinerea de profit); metode folosite la abordarea pe baza de costuri; Metode folosite la abordarea prin comparatia de piata, respectiv prin intermediul tranzactiilor trecute incheiate in conditii si pentru active similare. Alegerea uneia dintre metode depinde intotdeauna de anumite fenomene sau circumstante, si de cele mai multe ori se folosesc mai multe metode de evaluare datorita necesitatii de autoverificare a rezultatelor obtinute.
15

Metodele de evaluare sunt ordonate in literatura de specialitate in functie de relevanta valorilor rezultate
(precizat in G. Smith, R. Parr, Valuation of Intelectual Property and Intangible Assets, Library of Congres, 1994, pag. 298)
Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Relevana metodei/ Activ intangbil Proprieti tehnologice, brevete Marca, nume produs Copyright Ansamblul forei de munc Sistemul informaional al managementului Programe soft Reele de distribuie Drepturi de franiz Practicile i procedurile firmei Bun Profit Profit Profit Cost Cost Profit Cost Profit Cost Satisfctoare Pia Pia Pia Profit Pia Pia Profit Pia Profit Slab Cost Cost Cost Pia Profit Cost Pia Cost Pia
16

Metode de evaluare bazate pe venit


Metoda avantajului de profit = este aplicata atunci cand poate fi estimat cu o acuratete rezonabila avantajul detinerii si utilizarii activelor intangibile, avantaj care este oglindit in final in profitul net. Metoda contributiei la variatia profitului = este o metoda care se foloseste atunci cand nu se poate identifica un avantaj direct si se incearca identificarea avantajului indirect. Se foloseste: atunci cand nu se poate determina avantajul dat de pretul unitar pentru ca nu avem suficiente informatii disponibile si nu putem face estimari cu o precizie rezonabila folosim aceasta metoda; atunci cand avantajul nu poate fi asociat unui produs si este la nivelul intreprinderii, determinand profit pentru intreaga activitate. Studiul evaluatorului pentru aceasta metoda poate sa porneasca de la obtinerea de informatii legate de volumul vanzarilor pentru produsul cu marca A, B si C. Apoi prin comparatia va studia care este volumul vanzarilor pentru produsul din marca B si cu cat a depasit acesta vanzarile lui A si C. In final se stabileste contributia la profit determinata de vanzarile in plus 17

Metoda economiei de redeventa = este o metoda aplicabila evaluarilor pentru brevete si licente. Proprietarul unui drept de proprietate intelectuala poate sa permita accesul de folosire a acestui drept dobandit in schimbul unei redevente (care ia forma unui procent din vanzarile generate de folosirea redeventei, de obicei cuprins intre 3-7%). Metoda economiei de costuri este destul de dificil de cuantificat de cele mai multe ori. Determinarea contributiei la profit sau avantajul pe care-l obtinem utilizand un anumit pret este dificil sau nu poate fi aplicabil. Avantajul de cost il putem obtine: fie prin negocierea unui contract care aduce avantaje la cumpararea de materii prime; fie printr-un proces sau metoda care economiseste munca sau reduce costurile materiale; fie prin incheierea de contracte de munca cu angajati valorosi si cu experienta.
18

Metode de evaluare bazate pe costuri


Exista situatii in practica cand trebuie sa evaluam active necorporale care nu au fost inca dezvoltate si recunoscute de piata, deoarece nu exista suficiente informatii legate de fluxurile pe care acestea le vor putea genera. In aceasta categorie intra: o inventie noua, un proiect de cercetaredezvoltare, practicile si procedurile unei firme, ansamblul fortei de munca, etc. Metoda costului crearii se aplica de catre evaluator in situatii destul de rare, ea constand in calcularea tuturor costurilor care au contribuit la producerea acelui activ intangibil si compararea cu costul unui activ similar. Aceasta metoda este limitata si uneori impusa datorita lipsei de informatii care sa estimeze efectele detinerii si utilizarii unor astfel de active. Daca efectele produse in fluxul afacerii (in profit) sunt mai mici decat costul crearii acestul activ nematerial ne rezulta ca detinerea acestui activ necorporal nu reprezinta un avantaj pentru intreprindere.

Metode de evaluare bazate pe comparatia de piata


Metoda costului de cumparare = se refera la posibilitatea de a testa costul achizitiei unui activ necorporal prin comparatia cu costul aceluiasi activ de la alti furnizori, precum si cu costul producerii. Fiecare avem posibilitatea de a achizitiona de pe piata active la diverse preturi. Economia de costuri consta in aceea achizitie pe care o realizam la un pret cat mai bun, pret care sa poata fi considerat echivalentul valorii sale. Metoda asimilarii = se realizeaza de un evaluator care va tine seama de informatii certe, de tranzactii incheiate in conditii apropiate de cazul pe care-l analizeaza, luand in calcul corectii pozitive si negative (bazate pe propria experienta) vizavi de conditiile in care sau dezvoltat tranzactiile folosite ca baza de comparatie.

19

20

Evaluarea unor active necorporale specifice


Marca si numele comercial = poate constitui un avantaj de marja de profit si poate duce la un volum ridicat al vanzarilor datorita renumelui pe care aceasta marca sau nume il confera produselor firmei. Metodele de evaluare care se folosesc pentru aceasta sunt: metoda avantajului de profit, metoda economiei de redeventa, metoda costurilor. Know-how-ul = ansamblul de cunostiinte tehnice, nebrevetabile sau brevetabile dar nebrevetate inca, necesare fabricarii, functionarii sau comercializarii unor produse sau elaborarii si functionarii unor tehnologii si procedee. Valoarea know-how-ului poate fi determinata doar atunci cand se indeplinesc cumulativ doua cerinte: transmisibilitatea elementelor care il alcatuiesc (abilitati, experienta, cunostiinte); Atunci cand acestea se regasesc la o persoana evaluatorul trebuie sa analizeze cu atentie pentru a cuantifica riscurile de netransmisibilitate ale activului. caracterul secret al cunostiintelor, abilitatilor si gradul de noutate al acestora. Pentru evaluarea know-how-ului se foloseste ca metode de evaluare metodele bazate pe profit, iar pentru verificarea rezultatelor obtinute, metodele bazate pe costuri atunci cand nu exista suficiente informatii 21 ca sa utilizam si metodele de piata.

Copyrightul. Metodele de evaluare sunt asemanatoare cu cele de la nume si marca diferenta fiind data aici de durata de viata activului care se considera in acest caz ca este determinata. O alta diferenta este data de economia de redeventa care are o aplicabilitate limitata. Se mai poate aplica si metoda comparatiei de piata deoarece exista pe piata mai multe tranzactii similare. Contractele. Evaluarea acestora se face de obicei separat pentru fiecare in parte stabilindu-se o valoare si nu prin gruparea acestora. Evaluarea se realizeaza folosind ca metode: avantajul de profit sau metode bazate pe contributia la variatia profitului. Recomandarea pentru evaluarea separata a fiecarui contract are in vedere si determinarea unei rate de risc specifice, atasabile fiecarui contract. Evaluarea contractului de leasing. Acesta este vazut ca fiind o operatiuni similara imprumutului de active corporale. Aprecierea valorii unui contract de leasing sau de inchiriere trebuie privita din doua perspective: capitalizarea economiei de costuri (chirie); 22 supravaloarea determinata de raritate.

Evaluarea pierderii de goodwill se foloseste in practica judiciara din tarile dezvoltate si consta in evaluarea in vederea recunaosterii integrare si recompensarii ulterioare. Cauzele care au dus la aceste pierderi trebuie dovedite si aceasta pierdere nu poate fi prevenita in situatia reamplasarii afacerii sau pri luarea de masuri prudente de prezervare a goodwill-ului. Existenta goodwill-ului se manifesta prin:
profituri istorice suplimentare sau probabilitatea de a inregistra supraprofit intr-o perioada urmatoare; existenta unor informatii de piata din care rezulta ca pentru afaceri similare rezulta o prima care este dat de goodwill; informatii rezultate in urma unor analize si experienta proprie a evaluatorului care permite concluzionarea cu privire la existenta unei afaceri care detine goodwill.

Metoda capitalizarii supraprofitului pierdut


Aceasta metoda este folosita atunci cand pierderea de goodwill poate fi sustinuta deoarece exista o explicatie logica care ne da castig de cauza in instanta. Aceasta pierdere este regasita in mai multi ani consecuti datorita efectului generat de pierderea de goodwill.

Metoda costului de reconstituire a goodwill-ului pierdut


Aceasta metoda are relevanta atunci cand nu s-a pierdut intreaga clientela (adica intreaga sursa de realizare a profitului). Acest cost este dat atat de cheltuielile suplimentare pentru refacerea imagini nefavorabile care ne-a fost in mod voit creata cat si ca urmare a recastigarii vechilor clienti, care pe langa costuri necesita si o anumita perioada de timp.

Pierderea de goodwill are loc prin:


atunci cand o afacere poate fi reamplasata, pierderea potentiala de goodwill fiind masurata prin valoarea inainte si dupa amplasare; daca goodwill-ul pierdut nu poate fi reconstituit intr-o perioada rezonabila de timp, intreaga suma a pierderii va fi considerata irecuperabila. 23

24

Evaluarea imobilizarilor corporale


Evaluarea imobilizarilor corporale presupune cunoasterea situatiei activelor din punct de vedere al contributiei pe care acestea o aduc la generarea fluxurilor de venituri pentru intreprindere, iar apoi aprecierea valorii acestora prin metode adecvate. Evaluarea acestor active presupune incadrarea acestora in active fin exploatare sau/si din afara exploatarii.

Evaluarea terenurilor
Se folosesc 6 metode de evaluare: metoda comparatiei directe care este cea mai utilizata atunci cand exista informatii suficiente pentru tranzactii comparabile; metoda proportiei care presupune existenta unui raport intre valoarea terenului si valoarea proprietatii (teren si cladire). Evaluatorul cunoscand valoarea constructiei va putea evalua/estima valoarea terenului; metoda extractiei aceasta presupune extragerea valorii terenului pornind de la pretul de vanzare al unei proprietati, din care se deduce costul de reconstructie net al cladirii; metoda parcelarii este o metoda relativ simpla care care presupune ca cea mai buna utilizare este data de parcelare, evaluatorul avand date cu privire la vanzarea de loturi parcelate; metoda valorii reziduale este folosita atunci cand informatiile de piata sunt insuficiente sau neconcludente. Evaluatorul trebuie sa poata estima sau sa cunoasca rezultatul operational al intregii proprietati si sa poata determina de pe piata rate de capitalizare distincte pentru teren si constructie. 26

25

metoda capitalizarii rentei sau chiriei de baza se bazeaza pe capitalizarea la o rata adecvata a rentei de baza (castigul din cedarea dreptului de folosinta a terenului).

Evaluarea constructiilor si echipamentelor tehnologice Abordarea pe baza de costuri:


Procedura costului de inlocuire net (CIN) = procedura de evaluare folosita in stabilirea valorii pentru utilizarea existenta in cadrul proprietatilor specializate care se vand destul de rar (se incearca evaluarea prin stabilirea costurilor in cazul realizarii unui bun similar). Procedura costului de reconstructie net (CRN) = procedura urmareste sa determine costul curent al unui element identic nou, adica a unei replici a constructiei. Se va lua in calcul si deprecierea existenta.

Abordarea pe baza venitului = are la baza metoda capitalizarii venitului (de regula folosindu-se in calcule capitalizarea chiriei) si metoda bazata pe actualizarea fluxului de disponibil. Abordarea prin comparatie = consta in folosirea in evaluare de proprietati care pot fi comparabile si care sau tranzactionat la o data apropiata cu data evaluarii. Pentru eventualele ajustari se au in vedere mai multi factori: data tranzactiei, rata de ocupare a terenului, localizarea, varsta proprietatii, topografia terenului, etc.

27

28

Evaluarea imobilizarilor corporale in curs de executie


Imobilizarile corporale in curs de executie reprezinta investitii in curs de finalizare (neterminate) care se executa in regie proprie sau antrepriza. Evaluarea acestor imobilizari se face diferit in functie de posibilitatea de finalizare sau de sistare a finalizarii. Atunci cand exista posibilitatea de finalizare evaluarea se face la valoarea curenta de piata a imobilizarilor corporale finalizate minus cheltuielile totale estimate pentru finalizarea lucrarilor. Pentru imobilizarile in curs de excutie pentru care nu exista posibilitatea de finalizare evaluarea se va face la valoarea reziduala, respectiv valoarea materialelor care pot fi obtinute prin dezmembrarea imobilizarii minus cheltuielile de casare si de vanzare ale materialelor recuperabile. Valoarea reziduala poate rezulta uneori si negativa (atunci cand costurile nu pot fi recuperate).
29

Evaluarea imobilizarilor financiare


Imobilizarile financiare sau investitiile financiare pe o perioada mai mare de un an sunt active detinute de o intreprindere in vederea cresterii patrimoniului sau prin obtinerea unor venituri de natura dividendelor, dobanzilor, redeventelor, etc., prin cresterea valorii capitalizate sau prin obtinerea de profituri ca urmare a vanzarii acestor investitii. Imobilizarile financiare cuprind: titlurile de participare, obligatiuni detinute, imprumuturi acordate pe termen lung, etc. La intrarea in patrimoniu acestea sunt evaluate la valoarea justa rezultata in momentul achizitiei.
30

Evaluarea titlurilor de participare


Evaluarea actiunilor detinute la alte societati se face diferit dupa cum acestea sunt detinute la societati cotate la bursa sau nu.

In cazul unui pachet minoritar (participatie minoritara), care nu da dreptul de decizie in activitatea firmei emitente a actiunilor, valoarea titlurilor de participare se determina pe baza relatiei: VB = Na x ca Unde: Na numar de actiuni, ca cursul unei actiuni dupa ultima cotatie. Valoarea titlurilor de participare dintr-un pachet majoritar se stabileste in functie de valoarea firmei emitente si cota de participare la capitalul social. De regula valoarea unei actiuni dintr-un pachet majoritar este mai mare decat valoarea unei actiuni dintr-un pachet minoritar.

Evaluarea titlurilor de participare cotate la bursa


Aceasta evaluare se realizeaza de regula in functie de profitul net pe o actiune (PNA) si coeficientul PER (Price Earning Ratio = castigul raportat la pret). V = PNA x PER Profitul net pe actiune reflecta imbogatirea teoretica a unui actionar pe perioada unui an raportata la o actiune. In practica se estimeaza acest castig pe termen mediu si lung, prin relatia: PER = cursul bursier al actiunii/ profitul net pe actiune Marimea coeficientului PER depinde de calitatea previziunilor: - un PER superior mediei semnifica o rata a rentabilitatii financiare mai scazuta si indica daca cumparatorul este dispus sa plateasca mai mult pentru o unitate monetara de profit net in prezent, investind ca urmare a unei sperante de castig viitor; - valoarea bursiera a titlurilor este o valoarea de randament care tine cont de capitalizarea fluxurilor de venituri viitoare asteptate de la aceste titluri.
31

32

Evaluarea titlurilor de participare necotate


In cazul unei firme necotate la bursa evaluarea se poate face: la cursul titlului = numai in cazul in care acesta a facut obiectul unor tranzactii frecvente recent si pentru un numar mare; in cazul societatilor care nu fac obiectul acestor cotatii se pot realiza mai multe tipuri de evaluari: evaluarea actiunii prin actualizarea dividendelor; evaluarea actiunii prin comparatie pe baza coeficientului PER al firmelor cotate;
33

Evaluarea actiunii prin actualizarea dividendului


Aceasta metoda consta in evaluarea la valoarea de piata a unei actiuni care trebuie sa fie egala cu valoare actuala a fluxurilor viitoare de lichiditati degajate. Relatia de stabilire a valorii unei actiuni este:

Unde: Dt dividendul pe o actiune in anul t; Ccp costul capitalului propriu; Vt pretul de vanzare a unei actiuni in anul n; t anul.
34

Exista 3 situatii:
1. Dividendele pe actiuni sunt constante, iar perioada de detinere este nelimitata. Se calculeaza folosind relatia:

3. Cand impartim orizontul de timp in trei perioade caracterizate prin rate de crestere diferita. Se calculeaza folosind relatia:

2. Dividendele cresc anual cu o rata constanta pe o perioada nelimitata (Modelul Gordon-Shapiro). Se calculeaza folosind relatia:

unde: g rata anula de crestere a dividendelor

35

Unde: D1 dividendele pe actiune in primul an al perioadei de previziune, g1 rata anuala de crestere a dividendelor in perioada n1; g2 - rata anuala de crestere a dividendelor in perioada n2; g3 - rata de crestere a dividendelor dupa perioada explicita de previziune.
36

Evaluarea actiunii prin comparatie pe baza coeficientului PER al firmelor cotate


Valoarea unei actiuni se stabileste prin comparatie, in functie de profitul net pe actiune al firmei necotate si un coeficient de capitalizare PER pentru intreprinderile cotate la bursa, recalculat (PER): V = PNA x PER Recalcularea coeficientului PER se face in functie de parametrii care diferentiaza cele 2 firme, de exp.: lipsa de lichiditate a actiunilor necotate, dependenta fata de furnizori si clienti, calitatea activelor, etc. Determinarea valorii unei actiuni prin comparatie se poate realiza atunci cand gradul de asemanare este foarte mare, care poate fi dat de: aceeasi activitate, aceeasi zona geografica, acelasi risc, aceeasi rentabilitate, etc.

Evaluarea obligatiunilor
Obligatiunea este valoarea mobiliara negociabila, care confera detinatorului calitatea de creditor. El primeste dreptul de a incasa de la emitentul obligatiunii dobanzile aferente sumei date cu titlu de imprumut. Obligatiunile inregistrate ca active imobilizate financiare pot fi cu rata dobanzii fixa sau variabila. Valoarea unei obligatiuni exprimata in procente fata de valoarea nominala se poate stabili astfel:

37

Unde: rf - rata dobanzii pentru obligatiunea cumparata; rd - rata dobanzii pietei pentru imprumuturile de referinta. 38

Concluzii:
Valoarea unei obligatiuni cu rata dobanzii fixa va fi variabila, aceasta modificandu-se in functie de rata dobanzii de pe piata. Pot exista 2 situatii: daca rd>rf, atunci valoarea obligatiunii scade; daca rd<rf, atunci valoarea titlului creste. Valoarea unei obligatiuni cu rata dobanzii variabile, are ca si caracteristica faptul ca cuponul nu mai este fix ci indexat cu o rata observabila pe piata. La fiecare scadenta valoarea cuponului se stabileste in functie de o rata a dobanzii pe termen scurt constatata pe piata creditului (in U.E. aceasta se stabileste pe baza cursului euro pe 6 luni).

Exista 2 situatii:
daca rata dobanzii (rd) = rata de calcul a cuponului (rf), atunci valoarea actuala a obligatiunii este egala cu valoarea nominala, si folosim urmatoarea relatie de calcul:

Unde: rft rata dobanzii obligatiunii in anul t; rd1, rd2, , rdn ratele de dobanda pe piata creditului in cei n ani ai perioadei de emisiuni. o alta varianta a obligatiunilor cu rata variabila sunt obligatiunile cu rata indexata la inflatie. In acest caz cuponul platit este in fiecare an este indexat in functie de indicele general al cresterii preturilor din momentul lansarii imprumutului.

39

40

Exemplu:
O societate A a cumparat 100 de obligatiuni emise de societatea B in urmatoarele conditii:
-

Rezulta ca o obligatiune are o valoare actuala de 835,3 EUR (1000 x 83,53% Fata de pretul de emisiune se constata o diminuare a valorii de 15,97%, respectiv cu 159,7 EUR pe o obligatiune. Pierderea totala de valoare inregistrata de societatea A pentru obligatiunile detinute de la societatea B este de 15.970 EUR (100 x 159,7 eur/obligatiune). In aceste conditii se va corecta in minus activul total din bilantul contabil cu pierderea inregistrata, pentru a stabili activul net corectat. Daca rata dobanzii pietei pentru imprumuturile de referinta este de 5,1% atunci se va inregistra o crestere de valoare, valoarea unei obligatiuni in procente fata de valoarea nominala va fi de 102,92%. o obligatiune va avea valoarea de 1029,2 EUR, deci o crestere de 34,20 EUR/obligatiune, deci o crestere a valorii totale pt. 100 buc de 3.420 EUR
42

valoarea nominala a unei obligatiuni 1000 eur; pretul de emisiune 995 eur, respectiv 99,5% din valoarea nominala; durata: 5 ani; rata anuala a dobanzii: 5,25% rambursarea: la sfarsitul perioadei de 5 ani; rata dobanzii pentru titlurile de stat emise pentru 5 ani la data evaluarii firmei A este de 6,32%.

Rezolvare: Procentul valorii estimate a obligatiunii A fata de valoarea nominala se determina folosind formula:

rf = 5,25%; rd = 6,32%; n= valoarea actiunii peste 5 ani; t= 5 ani; + V= 100/(1+6,32)5 = (0,7172+0,0979+0,0133+0,0018+0,0003)+0,0048 = 0,8353 83,53% 41 [5,25/(1+6,32)1+5,25/(1+6,32)2+5,25/(1+6,32)3+5,25/(1+6,32)4+5,25/(1+6,32)5]

Evaluarea imprumuturilor acordate pe termen lung


Imprumuturile acordate pe termen lung (altor firme sau filialelor) se pot evalua tinand cont de valoarea ramasa de rambursat si de o rata de actualizare stabilita ca diferenta dintre rata dobanzii pe piata creditului si rata perceputa. Exemplu: Intreprinderea A a acordat un 100.000 lei unei filiale pentru o perioada de 2 ani, cu o dobanda de 3,5%. Rata dobanzii pentru credite comparabile este de 4%. Valoarea actuala a sumei de rambursat se calculeaza astfel: V = Sold imprumut/(1+(rd1-rd0) = 100.000/(1+4-3,5)=100.000/1,5 = 66.666,67 lei O diferenta negativa de 33.333,33 lei determinata de diferenta dintre dobanda ceruta de firma A si dobanda pe care ar trebui sa o plateasca ea in cazul in care ar apela la credite de pe piata de capital.
43

Evaluarea depozitelor si garantiilor pe termen lung


Durata depozitelor si garantiilor este data de scadenta precizata pe fiecare contract care le-a generat. Depozitele pe termen lung pot fi intalnite la firme in relatia cu companiile de utilitati: electricitate, gaz, apa, telefonie, etc. De regula aceste depozite nu sunt purtatoare de dobanda pentru depunator, iar la cel care le depoziteaza nu sunt supuse reevaluarii. In cazul evaluarii economice a unei firme aceste depozite se vor lua in calcul la costul istoric, respectiv valoarea inregistrata in contabilitate in momentul efectuarii platii (operatiunii).
44

V mulumesc pentru atenie!

45