Indiferent de continutul bilantului proiectat, de natura activitatii a carei situatie o reflecta sau de timpul la care se refera, la intocmirea lui

este necesar sa se respecte o serie de reguli si principii, care sa-i asigure un continut real si o functionalitate eficienta in procesul de administrare a patrimoniului. Principiile care stau la baza intocmirii bilantului contabil, sunt: a) Principiul intocmirii bilantului pe baza informatiilor existente in documentele primare; b) Principiul intocmirii bilantului pe baza informatiilor prelucrate de sistemul conturilor; c) Principiul intocmirii bilantului pe baza inventarierii patrimoniului; d) Principiul intocmirii bilantului pe baza calculatiei costurilor si a rezultatului exercitiului; e) Omogenizarea prin evaluare a elementelor patrimoniale. a) Documentele primare baza documentara a intocmirii bilantului Prin geneza, continut si functie, bilantul contabil este un model contabil, astfel ca baza de plecare la intocmirea lui o constituie documentele justificative. Legatura dintre aceste documente primare sau justificative si bilant se realizeaza prin intermediul sistemului de conturi. Inregistrarea contabila reprezinta o grupare cronologica si sistematica a documentelor in cadrul conturilor sintetice si analitice. In aceste conditii, caracterul real al bilantului se determina in primul rand, prin reflectarea complexa si calitativa a operatiilor economice si financiare in documente, implicit prin inregistrarea acestora in sistemul de conturi. b) Principiul intocmirii bilantului pe baza informatiilor preluate din sistemul de conturi Intre bilant si sistemul de conturi exista o legatura directa in sensul ca, plecandu-se de la bilantul contabil la inceputul perioadei, prin intermediul sistemului de conturi se va ajunge in cele din urma la bilantul de la sfarsitul perioadei. Intocmirea bilantului contabil presupune si folosirea mecanismului partidei duble in construirea si prezentarea indicatorilor bilantieri. In acest sens se au in vedere relatiile de echilibru si control dintre activ si pasiv, debit si credit, chltuieli si venituri, debit si credit, conturi sintetice si analitica, inregistrarea cronologica si sistematica. Din punct de vedere metodologic, la intocmirea bilantului contabil se are in vedere ca indicatorii care il compun sa se construiasca prin agregarea datelor furnizate de sistemul de conturi. Pentru realizarea acestui lucru pot fi folosite doua modalitati: - relationala; - functionala. c) Intocmirea bilantului pe baza inventarierii patrimoniului Inventarul reprezinta documentul on care sunt enumerate si descrise cantitativ si valoric mijloacele, creantele si angajamentele unitatii, existente la un moment dat. Inventarul poate fi inventar scriptic, obtinut dupa datele din soldurile conturilor sau faptic, obtinut prin observarea si inregistrarea elementelor patrimoniale. Acesta din urma are rolul de a evidentia existenta reala cantitativa si calitativa a valorilor inregistrate in conturi. Analizat prin prisma relatiilor sale informationale cu bilantul, inventarul evidentiaza la un moment dat in expresie baneasca marimea elementelor patrimoniale sub forma mijloacelor, creantelor si a datoriilor. Desi nu se inventariaza, marimea surselor proprii se poate calcula in mod global in cadrul inventarului pe baza relatiei: Surse proprii = Activul inventariat Obligatiile intreprinderii Prin compararea surselor proprii cu cele calculate in inventarul anterior se constata in ce masura patrimoniul unei unitati a sporit sau s-a micsorat. d) Intocmirea bilantului pe baza calculatiei costurilor si a rezultatelor exercitiului. Acest principiu serveste ca mijloc de determinare a costului efectiv al elementelor patrimoniale si a rezultatelor financiare. Principiul delimitarii pe locuri de gestiune a cheltuielilor si veniturilor consta in aceea ca fiecare cheltuiala este evidentiata pe locul de gestiune care a ocazionat-o, iar in continuare recuperata prin rezultatul obtinut (produs, lucare, serviciu). Alaturi de stabilirea cat mai exacta a cheltuielilor si veniturilor , din contabilitatea financiara, calculatia costurilor prin contabilitatea de gestiune reprezinta un instrument de delimitare a rezultatelor pe verigi organizatorice interne ale societatii si pe obiecte de calculatie in general.

d) Omogenizarea prin evaluare a elementelor patrimoniale

Elementele care se masoara si se evidentiaza prin bilant pot fi atat stocurile de bunuri si soldul de disponibilitati banesti, creante, capitaluri, rezerve, obligatii si credite la un moment dat, cat si fluxuri de venituri si cheltuieli. Prin structura sa bilantul oglindeste intr-o forma integrata fluxurile materiale si financiare specifice. Omogenizarea acestor elemente se poate realiza prin exprimarea lor in etalon monetar. Componentele evaluarii biklantiere sunt: a) Obiectul evaluarii (elementul patrimonial si operatiile economice si financiare privind miscarea acestor elemente). b) Etalonul bani, ca unitate de masura. c) Compararea, raportarea obiectului de evaluat la etalonul bani, pentru a exprima marimea sa. In ceea ce priveste respectarea acestor principii, la structurarea bilantului contabil se au in vedere urmatoarele principii: - posturile inscrise in bilan trebuie sa corespunda cu datele inregistrate in contabilitate, puse de acord cu situatia reala a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului; - compensarile intre conturile ce se inscriu in bilant si respectiv intre veniturile si cheltuielile din contul de Profit si pierdere nu sunt admise.