Sunteți pe pagina 1din 18

Contribuţiile lui Stephen A. Kent şi Benjamin D.

Zablocki
la dezvoltarea
teoriei spălării creierului în cadrul noilor mişcări religioase
Prep. drd. Constantin-Iulian Damian

Apărut în contextul Războiului Rece, conceptul de „spălare a


creierului” (SC) a trecut prin trei stadii succesive.1 Cel dintâi stadiu, care
a durat din anii ’40 până la începutul anilor ’70, a fost creaţia CIA-ului,
SC constituind subiect a numeroase experimente de laborator. Totodată, a
devenit şi instrument de propagandă anticomunistă, termenul de „SC”,
insuficient explicat, pătrunzând rapid în cultura populară prin intermediul
mass-media şi al câtorva cărţi şi articole. La sfârşitul acestui prim stadiu,
cercetările lui Robert J. Lifton2 şi Edgar H. Schein3 au adus conceptul în
dezbaterea şi uzul ştiinţelor sociale. În anii ’70, SC a intrat în cel de al
doilea stadiu, conceptul fiind preluat şi folosit de către asociaţiile anti-
cult4 din SUA. Prin intermediul acestuia se încerca explicarea
convertirilor aparent lipsite de motivaţie ale tinerilor din clasa de mijloc la
religiile bizare care începuseră să prolifereze de pe la jumătatea anilor ’60

1
Pentru istoricul şi evoluţia conceptului şi teoriilor a se vedea mai pe larg: D.
Anthony, M. Introvigne, Spălarea creierului: mit sau realitate?, trad. de Alina Tudorică,
Ed. Conştiinţă şi Libertate, Bucureşti, 2006, p. 60-135; D. Anthony, Th. Robbins,
„Conversion and «Brainwashing» in New Religious Movements”, în: J.R. Lewis (ed.),
The Oxford Handbook of New Religious Movements, Oxford University Press, Oxford,
2004, p. 245-250; D. Anthony, „Tactical Ambiguity and Brainwashing Formulations:
Science or Pseudo Science”, în: B. Zablocki (ed.), Th. Robbins (ed.), Misunderstanding
Cults: Searching for Objectivity in a Controversial Field, University of Toronto Press,
Toronto, 2001, p. 224-225.
2
R.J. Lifton, Thought Reform and the Psychology of Totalism: A Study of
“Brainwashing” in China, W.W. Norton, New York, 1961.
3
E.H. Schein, I. Schneier, C.H. Barker, Coercive Persuasion: A Socio-
psychological Analysis of the „Brainwashing” of American Civilian Prisoners by the
Chinese Communists, W.W. Norton, New York, 1961.
4
Termenul cult are, în limba engleză, sensul peiorativ pe care termenul de sectă îl
are în limba română. Prin urmare, ar fi corectă şi traducerea prin „asociaţii anti-secte”,
însă, având în vedere că secta, ca şi termen sociologic, are un sens diferit de cel comun,
preponderent peiorativ, pentru evitarea confuziei preferăm termenul de cult.
42 Prep.drd. Constantin-Iulian Damian

şi care mai târziu aveau să fie numite noi mişcări religioase. Tot prin SC
erau explicate şi schimbările surprinzătoare survenite în credinţele,
atitudinile şi comportamentul acestor tineri, o dată cu convertirea.5
Această perspectivă a oficializat o nouă abordare a adepţilor noilor
mişcări religioase, anume deprogramarea coercitivă a lor, a instituit o
nouă „meserie”, aceea de deprogramator, şi a adus în tribunale atât
grupările religioase, cât şi asociaţiile anti-cult, într-un interminabil şir de
acuzaţii reciproce şi procese. Cel de al treilea stadiu, în desfăşurare în
prezent, a debutat la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, ca rezultat
al respingerii practice şi academice a teoriei SC în noile mişcări
religioase. În acest stadiu, teoria cunoaşte numeroase versiuni, numeroşi
sociologi şi psihologi ai religiilor reevaluând-o, aducând noi argumente
sau propunând noi teorii.
Atitudinea faţă de SC a împărţit cercetătorii din domenii precum
ştiinţele sociale, psihiatria, psihologia, antropologia şi teologia în două
tabere. În timp ce unii acceptă realitatea acestei tehnici şi o identifică în
unele noi mişcări religioase, alţii o contestă, argumentând lipsa de
validitate ştiinţifică a datelor şi argumentelor, precum şi pericolul care ar
decurge din acceptarea SC, anume cel al limitării libertăţii religioase.
Multitudinea teoriilor, argumentelor şi a luărilor de poziţii, precum şi
conflictul nu întotdeauna academic dintre exponenţii celor două tabere au
condus la o uzare a conceptului, astfel încât, unii cercetători, pentru a
evita atacurile unei tabere sau ale celeilalte, au preferat să-l abandoneze.
În acest context, Stephen A. Kent şi Benjamin D. Zablocki readuc
în atenţie şi revalorizează teoria SC în cadrul noilor mişcări religioase,
reuşind să reaprindă vechea dispută cu noi argumente şi ipoteze, pe care
le vom prezenta pe larg în cele ce urmează. Deşi ambii se situează în
tabăra celor care susţin că este folosită SC în cadrul noilor mişcări
religioase, modul în care se raportează la aceasta, argumentele pe care le
aduc şi poziţiile adoptate sunt diferite.
S. Kent, profesor la Catedra de sociologie a Universităţii Alberta,
Canada, activează de mulţi ani în rândul grupărilor anti-cult de pe
continentul nord-american şi s-a remarcat printr-o campanie susţinută
împotriva Scientologiei. Expertiza şi lucrările sale au fost folosite şi au

5
A se vedea mai pe larg: L.L. Dawson, Comprehending Cults: The Sociology of
New Religious Movements, Oxford University Press, Oxford, 2006, p. 95-97.
Contribuţiile lui Stephen A. Kent şi Benjamin D. Zablocki … 43

influenţat atitudinea unor ţări europene, precum Germania şi Franţa, faţă


de noile mişcări religioase, în general, şi faţă de Scientologie, în special.
Sociologul canadian nu propune o nouă teorie a SC, contribuţia sa
rezumându-se la două aspecte: în primul rând, arată că SC nu este folosită
pentru a atrage adepţi, ci pentru a-i păstra; în al doilea rând, aduce dovezi
privind existenţa privării de libertate şi a coerciţiei în cadrul unor noi
mişcări religioase precum Scientologia şi Familia, fapt care denotă, în
opinia sa, că aceste grupări practică SC. În rest, S. Kent rămâne fidel
teoriei SC aşa cum a fost aceasta vehiculată de către grupările anti-cult.
B. Zablocki, profesor de Sociologie la Universitatea Rutgers, SUA,
cu o experienţă de peste trei decenii în domeniul noilor mişcări religioase,
dar fără a fi un activist anti-cult, propune o abordare în noi termeni a
teoriei clasice, elaborate de Lifton şi Schein, contribuţia sa constând într-o
serie de precizări, nuanţări şi introduceri de noi concepte, cu rolul de a
demonstra că SC există în unele noi mişcări religioase, doar că a fost
eronat înţeleasă atât de partizanii, cât şi de critici ei.
În cele ce urmează, având în vedere spaţiul limitat, vom recurge
doar la o prezentare a principalelor contribuţii ale celor doi cercetători,
contribuţii care se constituie într-un element de noutate în raport cu
vechile teorii.

1. S. Kent şi dovezile privind spălarea creierului în cadrul


Scientologiei şi Familiei
S. Kent porneşte de la prezumţia – frecvent invocată ca argument
împotriva existenţei SC în cadrul noilor mişcări religioase – că SC poate
avea loc numai în cadrul unui mediu coercitiv privativ de libertate.
Sociologul canadian încearcă să demonstreze că, în anumite mişcări,
există coerciţie, ceea ce confirmă faptul că acestea practică SC.6 În urma
chestionării foştilor adepţi, descoperă că, în cadrul Rehabilitation Project
Force (RPF), cu varianta Rehabilitation Project Force’s Rehabilitation
Project Force (RPF’s RPF), în cazul Scientologiei, şi Proiectului Victor,
în cazul Familiei (fostă Copiii Domnului), sunt folosite o serie de tehnici,
precum: (1) privarea de libertate, (2) maltratarea fizică, (3) degradarea
socială, (4) studierea intensă a ideologiei, (5) confesiunile obligatorii şi

6
S.A. Kent, „Brainwashing Programs in the Family/Children of God and
Scientology”, în: B. Zablocki (ed.), Th. Robbins (ed.), op. cit., p. 349.
44 Prep.drd. Constantin-Iulian Damian

(6) poveştile de succes, care confirmă prezenţa SC, aşa cum a fost acesta
descrisă de către R.J. Lifton.7

1.1. Spălarea creierului în cadrul Scientologiei prin intermediul


Rehabilitation Project Force
Rehabilitation Project Force (RPF) a debutat în ianuarie 1974, pe
vasul al cărui căpitan era L. Ron Hubbard. Acest program avusese câteva
antecedente, anume metode prin care erau pedepsiţi membrii nesupuşi,
cărora li se impunea o pregătire mai intensă sau erau obligaţi să
muncească în folosul grupării, însă, prin RPF, toate acestea luau o formă
organizată. După stabilirea cartierului general în Clearwater, Florida,
locaţiile RPF-ului s-au mutat pe uscat. Acest program îi viza acum pe cei
care divulgau secretele auditing-ului şi ale e-meter-ului, pe cei care în
timpul auditing-ului dezvăluiau gânduri sau intenţii socotite ca potenţial
periculoase pentru lideri sau Scientologie, ori pe cei care nu-şi
îndeplineau bine sarcinile trasate, arătau dubii ori ostilitate faţă de
superiori sau încălcau disciplina.8
RPF’s RPF a apărut câteva luni mai târziu, în aprilie 1974, când un
participant la RPF nu a răspuns pozitiv programului. Spre deosebire de
RPF, acest al doilea program însemna un regim mult mai dur, respectiv
izolare, separare de ceilalţi membri, neplată pentru munca prestată,
interzicerea auditing-ului, reducerea perioadei de somn şi pedepse întreite
pentru orice abatere.9
Participanţii la RPF sau RPF’s RPF erau membri ai Sea Org, elita
Scientologiei, şi avuseseră de ales: fie să părăsească mişcarea, fie să se
înroleze „voluntar”.10 Din numeroasele mărturii ale unor foşti membri şi
participanţi la acest program, adunate şi prezentate de S. Kent, înrolarea
în RPF nu era întotdeauna benevolă, uneori fiind făcută sub ameninţare,

7
Ibidem, p. 350.
8
Ibidem, p. 353-354; cf. idem, „Brainwashing in Scientology’s Rehabilitation
Project Force”, comunicare prezentată în cadrul lucrărilor Society for the Scientific
Study of Religion, Decembrie 1997, California, şi disponibilă în format electronic la
http://rickross.com/reference/scientology/Scien101.html (accesat la data de 20.12.2008).
9
Idem, „Brainwashing Programs…”, p. 354.
10
Idem, „Brainwashing in Scientology’s…”; cf. documentul intern Church of
Scientology International, 1996, apud S.A. Kent, „Brainwashing Programs…”, p. 369-
370.
Contribuţiile lui Stephen A. Kent şi Benjamin D. Zablocki … 45

iar timpul petrecut acolo semăna mai mult cu privarea de libertate, lucru
demonstrat, în opinia sociologului canadian, de faptul că unii membri,
înşelând vigilenţa gărzilor înarmate ce păzeau locaţiile în care se
desfăşura „reabilitarea”, au reuşit să evadeze.11
În privinţa relelor tratamente sau a maltratărilor fizice aplicate în
acest program, S. Kent arată că efortul şi exerciţiile fizice erau impuse
tuturor, mergând de la gimnastică intensivă, alergat – orice deplasare
trebuia să se facă în pas alergător, iar unele mărturii arată că, în centrul
scientologic din Happy Valley, alergau şi 12 ore pe zi, cu câteva scurte
pauze –, muncă fizică extenuantă, mai ales în construcţii, participanţii la
acest program contribuind ca mână de lucru necalificată la ridicarea
centrelor scientologice din Los Angeles, California, Anglia, Danemarca
ş.a., sau mentenanţă, uneori pentru 13 ore în continuu, urmate de trei ore
de somn.12 Dar, de regulă, programul zilnic consta în şapte ore alocate
odihnei, cinci ore studiului, 30 de minute pentru fiecare masă şi zece ore
pentru muncă fizică. Acestui program istovitor i se adăugau alimentaţia
deficitară, neglijarea problemelor de sănătate provocate de efort sau
temperaturile ridicate în care îşi desfăşurau activitatea, cazarea în condiţii
precare ş.a.13 Degradarea socială se materializa în impunerea unui
contact cât mai redus cu familia, restricţii de comunicare cu ceilalţi
membri şi interzicerea oricărui acces la informaţii din exterior (radio, TV
etc.). În plus, cei aflaţi în RPF primeau o costumaţie specială, menită să-i
diferenţieze de ceilalţi membri. Studiul doctrinei ocupa un loc destul de
important, cinci ore pe zi fiind alocate acestei activităţi, plus alte sute de
ore, pe tot parcursul derulării programului, studiului învăţăturilor lui
Hubbard.14 Un loc aparte îl ocupau „confesiunile obligatorii”. Pentru
acest scop, participanţii erau grupaţi câte doi şi fiecare răspundea de
„evoluţia” partenerului său, ascultând confesiunea celuilalt în lungi
şedinţe de auditing. Ceea ce se încerca era inducerea, în rândul
participanţilor, a ideii că au căzut de la „calea către libertatea deplină”, iar
eforturile lor şi RPF-ul au menirea de a-i readuce pe drumul cel bun. În
acest context coercitiv şi stresant, unii ajungeau să mărturisească în cadrul

11
Idem, „Brainwashing Programs…”, p. 356-357.
12
Ibidem, p. 359.
13
Idem, „Brainwashing in Scientology’s…”.
14
Idem, „Brainwashing Programs…”, p. 361-362.
46 Prep.drd. Constantin-Iulian Damian

auditing-ului chiar şi crime imaginare, comise în vieţile anterioare.15


Practica poveştilor de succes consta în invocarea mărturiilor unor foşti
participanţi la RPF, mărturii care descriau beneficiile şi succesul acestui
program, precum şi modul cum le-a schimbat viaţa. Acestea aveau rolul
de a fi exemple şi, totodată, încurajări pentru cei din RPF.16

1.2. Programul Victor şi „victoria asupra păcatului”


Programul Victor17 a apărut în cadrul Familiei la jumătatea anilor
’80, o dată cu adolescenţa copiilor născuţi în cadrul mişcării, şi a
reprezentat modul în care gruparea a reacţionat la criza celei de a doua
generaţii.18 Programul a constat în organizarea de centre de instruire în
diferite părţi ale lumii (Macao, Filipine, Japonia, Brazilia, Anglia,
Ungaria, Elveţia ş.a.), centre unde erau aduşi copiii – în marea lor
majoritate cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani – care nu se supuneau
regulilor impuse de mişcare sau manifestau îndoieli asupra doctrinei,
practicilor sau conducătorilor acesteia. Tinerii erau trimişi de proprii
părinţi în locuri care le erau prezentate ca tabere, doar că aceste tabere
erau păzite de gardieni înarmaţi, iar participanţii erau supuşi unui program
epuizant.19 La terminarea programului, unii tineri nici nu se mai întorceau
acasă; consideraţi deja maturi şi suficient pregătiţi, erau trimişi în scop
misionar în comunităţile pe care le întemeiase Familia în diferite părţi ale
lumii.20 În aceste tabere, maltratările fizice constau, la fel ca şi în cazul
RPF-ului scientologic, în exerciţii fizice şi muncă până la epuizare, la care

15
Ibidem, p. 364.
16
A se vedea mai pe larg idem, „Brainwashing in Scientology’s…”.
17
Numele „Victor” sugera speranţa că cei care vor intra în program vor obţine
„victoria” asupra problemelor personale şi se vor întoarce mai supuşi şi mai motivaţi. G.
Shapherd, L. Liliston, „Field Observations of Young People's Experience and Role in
The Family”, în: J.R. Lewis (ed.), J.G. Melton (ed.), Sex, Slander, and Salvation.
Investigating The Family/Children of God, Center for Academic Publication, Stanford,
1994, p. 63, apud S.A. Kent, Deana Hall, „Brainwashing and Re-Indoctrination
Programs in the Children of God/The Family”, în Cultic Studies Journal, vol. 17, 2000,
p. 61.
18
A se vedea mai pe larg: S.A. Kent, Deana Hall, op. cit., p. 58.
19
S.A. Kent, „Brainwashing Programs…”, p. 352, 355, 357-358.
20
David E. Van Zandt, Living with the Children of God, Princeton University
Press, Princeton, 1991, p. 171-172, apud S.A. Kent, Deana Hall, op. cit., p. 62.
Contribuţiile lui Stephen A. Kent şi Benjamin D. Zablocki … 47

se adăuga, însă, şi bătaia publică aplicată celor nesupuşi.21 Din punct de


vedere al izolării sociale, tinerii pedepsiţi fie erau izolaţi propriu-zis,
pentru perioade ce mergeau de la trei zile la şase luni22, fie purtau legate
de gât tăbliţe inscripţionate cu „Nu vorbi cu mine. Nu am voie să
vorbesc!” sau, uneori, o mască ce le acoperea gura. De asemenea,
contactul cu familiile era foarte redus sau lipsea cu desăvârşire. În ceea ce
priveşte studiul doctrinei, acesta nu avea o durată determinată, precum în
cazul RPF-ului scientologic, ci se încheia în momentul în care
conducătorii taberei considerau că adeptul a învăţat şi şi-a internalizat
doctrina.23 Confesiunile silite se desfăşurau numai în faţa liderilor, iar prin
intermediul acestora se urmărea mai curând testarea modului în care a fost
asimilată doctrina. Acestea continuau până când tânărul ajungea la
„victorie”, adică realiza că el este un păcătos care are nevoie de Familie
pentru a se mântui.24
Deşi cercetarea sa se referă doar la aceste două mişcări, S. Kent
identifică tehnici similare şi la alte grupări religioase. Astfel, Synanon,
Ecclesia Athletic Association, Colonia Dignitad sau Templul Popoarelor
au acţionat identic sau asemănător în anumite momente ale existenţei
lor.25

1.3. Scopul spălării creierului: păstrarea adepţilor, nu


convertirea lor
Cea de a doua contribuţie substanţială a sociologului canadian se
referă la momentul când intervine SC şi la scopul acesteia. Opinia
generală vehiculată în cadrul grupărilor anti-cult este aceea că SC
reprezintă o tehnică cvasi-magică pe care unele noi mişcări religioase o
folosesc pentru a-şi câştiga adepţi. Privită din această perspectivă, teoria
se constituie într-o încercare de explicare raţională a convertirii tinerilor la
(pseudo)religii ciudate, cu doctrine stranii şi practici nocive. Însă, în urma
cercetărilor privind Programul Victor din cadrul Familiei şi RPF-ul

21
Privind activităţile tinerilor în Programul Victor, a se vedea mai pe larg: S.A.
Kent, Deana Hall, op. cit., p. 67-69, 71-72.
22
Ibidem, p. 68, 72.
23
S.A. Kent, „Brainwashing Programs…”, p. 362.
24
Ibidem, p. 363-364.
25
Ibidem, p. 366-367.
48 Prep.drd. Constantin-Iulian Damian

scientologic, S. Kent concluzionează că SC este folosită pentru a-i păstra


pe adepţi, nu pentru a-i converti.26 Astfel, SC intervine după procesul
convertirii, proces care poate fi determinat de o multitudine de tehnici, în
funcţie de fiecare mişcare, sau motivaţii personale ale potenţialului adept,
dar nu de SC. Această perspectivă determină o revizuire a teoriei clasice.
În primul rând, SC îşi pierde aura de tehnică magică infailibilă, prin care
sunt subjugate minţile tinerilor şi care are drept rezultat adeziunea
imediată a acestora la mişcarea ce a recurs la ea. În al doilea rând, este
explicată şi acceptarea coerciţiei de către adepţii deja convertiţi, aceştia
fiind convinşi că tratamentul la care sunt supuşi, deşi le provoacă
suferinţă, le este sau le va fi benefic. În ultimul rând, teoria clasică a SC,
care presupunea un mediu coercitiv şi privativ de libertate pentru ca
aceasta să poată fi efectuată, se confirmă şi în cazul adepţilor noilor
mişcări religioase, nu doar al prizonierilor sau al celor încarceraţi.

2. B. Zablocki şi reevaluarea teoriei spălării creierului în cadrul


noilor mişcări religioase

2.1. Necesitatea reevaluării conceptului de „spălare a


creierului”
B. Zablocki consideră că sociologii religiilor au pierdut
oportunitatea de a cerceta obiectiv noile mişcări religioase care au
proliferat începând cu anii ’60 ai secolului trecut datorită faptului că s-au
lăsat prinşi într-o dispută excesivă, distructivă şi inutilă, determinată de
existenţa sau nu a SC în cadrul acestor mişcări. Această dispută a dus,
într-un final, la împărţirea cercetătorilor în două tabere: cea majoritară,
care respinge conceptul şi teoriile legate de acesta în mod pripit şi fără a-l
fi studiat suficient, şi cea minoritară, a celor care abuzează de el,
aplicându-l la toate experienţele umane şi la majoritatea organizaţiilor
26
S.A. Kent, „Compelling Evidence: A Rejoinder to Lorne Dawson’s Chapter”,
în: B. Zablocki (ed.), Th. Robbins (ed.), op. cit., p. 401; cf. idem, „Brainwashing in
Scientology’s…”. Această poziţie va fi preluată şi de B. Zablocki, în reformularea pe
care o face teoriei SC. Cf. B. Zablocki, „The Blacklisting of a Concept: The Strange
History of the Brainwashing Conjecture in the Sociology of Religion”, în Nova Religio,
nr. 1, 1997, p. 100; cf. idem, „Exit Cost Analysis: A New Approach to the Scientific
Study of Brainwashing”, în Nova Religio, nr. 2, vol. I, 1998, p. 218.
Contribuţiile lui Stephen A. Kent şi Benjamin D. Zablocki … 49

religioase. Această dihotomie a cercetătorilor, consideră sociologul


american, porneşte de la o înţelegere greşită a adevăratei naturi a SC.27 În
acest context conflictual, B. Zablocki propune o nouă poziţie, moderată28,
considerând că există cel puţin două motive care să o susţină. În primul
rând, în peste 30 de ani de experienţă, acesta a vizitat numeroase
comunităţi neo-religioase şi intervievat peste 1000 de membri şi foşti
membri, observând că majoritatea au relatat experienţa în cadrul mişcării
religioase din care fac sau au făcut parte într-un mod care seamănă izbitor
cu modelul SC, aşa cum este acesta descris în literatura de specialitate.
Autorul recunoaşte că este posibil ca unii să fi minţit, să fi fost afiliaţi
vreunei asociaţii anti-cult sau să fi avut vechi poliţe de plătit, însă este
imposibil ca toţi să fabuleze. În al doilea rând, în convorbirile cu cei care
avuseseră posturi de conducere sau fuseseră lideri ai unor asemenea
grupări, aceştia au admis cu nonşalanţă că proceduri de SC erau constant
şi deliberat folosite pentru a-i împiedica pe membri să se retragă.29 Din
aceste motive, B. Zablocki apreciază că este necesar conceptul de SC,
obedienţa faţă de liderii charismatici ai anumitor grupări neputând fi
explicată altfel. Nu doar suicidurile, care, de altfel, reprezintă şi obedienţa
dusă la extrem, ci actele criminale, abuzurile asupra copiilor,
comportamentul sexual deviant ş.a. reprezintă consecinţe ale acestei
obedienţe care nu poate fi explicată decât prin SC.30 Prin urmare, B.

27
B. Zablocki, „Exit cost…”, p. 217; idem, „The Blacklisting of a Concept…”, p.
97.
28
Acesta afirmă „Între aceste două tabere [cea a susţinătorilor şi cea a celor care
resping conceptul] zgomotoase şi contradictorii, găsim cercetătorul curios, dar obiectiv,
care doreşte să afle dacă există SC şi care va fi mulţumit în egală măsură dacă răspunsul
va fi unul pozitiv sau unul negativ. Cred că poate exista şi ar trebui să existe o poziţie
moderată asupra subiectului. O asemenea poziţie ar evita absurditatea respingerii tuturor
experienţelor pe care susţin că le-au trăit foştii membri ai cultelor […]. În acelaşi timp,
ar evita noţiunea mistică a unei forţe irezistibile şi zdrobitoare, care a fost dezvoltată de
aripa extremistă a mişcării anti-cult.” B. Zablocki, „Towards a Demystified and
Disinterested Scientific Theory of Brainwashing”, în: B. Zablocki (ed.), Th. Robbins
(ed.), op. cit., p. 167.
29
Idem, „The Blacklisting of a Concept…”, p. 98-99; cf. idem, „Exit cost…”, p.
230-231.
30
Idem, „Towards a Demystified…”, p. 160-161. Referitor la termenul în sine,
atât de demonizat şi mistificat, B. Zablocki consideră că este necesară folosirea unui alt
50 Prep.drd. Constantin-Iulian Damian

Zablocki propune revalorizarea conceptului de SC, scopul său declarat


fiind acela de a-l „salva” de mistificare sau tendenţiozitate şi de a-i
conferi imparţialitate şi obiectivitate, astfel încât să revină şi să poată fi
folosit în ştiinţele sociale.31
În privinţa termenului în sine de „SC”, încă din 1993, când publica
studiul „Rational Models of Charismatic Influence”, B. Zablocki
recunoştea necesitatea unui nou vocabular, termenul, prin imprecizia
definirii sale şi prin folosirea abuzivă de către asociaţiile anti-cult,
stârnind repulsie în rândul multor cercetători şi făcând foarte dificil
dialogul academic dintre diferitele opinii.32 Cu toate acestea, ceva mai
târziu, atrage atenţia că nu termenul în sine este problema – pe care îl şi
foloseşte, deşi are la dispoziţie o multitudine de alţi termeni consideraţi
sinonimi cu SC –, ci conceptul care se află în spatele cuvântului.
Respingerea conceptului fără o studiere temeinică a acestuia doar pentru
că termenul a fost utilizat în mod abuziv o consideră nemeritată, motiv
pentru care şi foloseşte în teoria sa acest termen „defunct din punct de
vedere ştiinţific”33, readucându-l în atenţie şi reanimând vechea dispută.34

2.2. Teoria spălării creierului în versiunea lui B. Zablocki


Pentru a-şi susţine poziţia moderată, B. Zablocki argumentează că,
de multe ori, s-a pornit de la premise greşite, atât în susţinerea teoriei SC,
cât şi în respingerea ei. Prezentăm mai jos principalele sale
contraargumente35:

termen, însă fără a propune unul, deşi menţionează că „reforma gândirii” sau
„persuasiunea coercitivă” au fost folosiţi ca sinonime pentru „SC”. Ibidem, p. 165.
31
Idem, „Exit Cost…”, p. 217; cf. idem, „Towards a Demystified …”, p. 162.
32
Idem, „Rational Models of Charismatic Influence”, în: A. B. Sørensen (ed.), S.
Spilerman (ed.), Social Theory and Social Policy: Essays in Honor of James C.
Coleman, Praeger, Westport, 1993, p. 87; cf. idem, „The Blacklisting of a Concept…”,
p. 99; cf. idem, „Towards a Demystified …”, p. 166-167.
33
J.T. Richarson, B. Kilbourne, „Classical and Contemporary Applications of
Brainwashing Models: A Comparison and Critique”, în: D.G. Bromley (ed.), J.T.
Richardson (ed.), The Brainwashing/Deprogramming Controversy: Sociological,
Psychological, Legal, and Historical Perspectives, Edwin Mellen, New York, 1983, p.
31, apud B. Zablocki, „The Blacklisting of a Concept…”, p. 105.
34
B. Zablocki, „The Blacklisting of a Concept…”, p. 106.
35
Cf. idem, „Exit Cost...”, p. 227-229, 231.
Contribuţiile lui Stephen A. Kent şi Benjamin D. Zablocki … 51

- Cercetările empirice care s-au realizat au fost fără relevanţă şi


pe eşantioane prea mici.
- Rezultatele obţinute în cadrul numeroaselor cercetări care
infirmă SC nu sunt lipsite de erori şi este de presupus că nu
toţi membrii acestor mişcări au fost supuşi SC, precum şi că
această tehnică nu reuşeşte în toate cazurile, ceea ce determină
ca eşantionarea să fie foarte dificilă.
- Mărturiile „apostaţilor”, deşi unele s-au dovedit false, în
general au o mare consistenţă şi coincidenţă. Prin urmare,
acestea au fost descalificate pe nedrept, fiind surse credibile şi
valoroase de informaţii privind noile mişcări religioase.
- Rata mare a celor care se retrag din unele noi mişcări
religioase, atât de frecvent invocată de cei care nu împărtăşesc
această teorie, în opinia lui Zablocki nu spune nimic privind
prezenţa sau absenţa SC, din datele statistice fiind imposibil de
sesizat care din asemenea grupări impun „costuri de ieşire” şi
care nu. Pe de altă parte, acest argument al invalidării teoriei
prin rata mare a „apostaţilor” face confuzie între eficacitatea şi
eficienţa SC.
- Un alt aspect este acela al rezultatului procesului de SC.
Pentru un timp, s-a considerat că cei care au fost supuşi acestui
proces devin nişte marionete, rupţi de realitatea înconjurătoare,
iar absenţa acestor manifestări a dus la concluzia pripită că nu
există SC. Însă, nici o grupare, religioasă sau nu, nu urmăreşte
să facă din adepţii săi nişte zombi, izolaţi de lume, ci agenţi
operativi, care activează conştient în folosul mişcării.
- S-a considerat că, întotdeauna, SC presupune şi recurgerea la
violenţă fizică sau constrângere, după modelul teoriilor lui R.J.
Lifton şi E. Schein. Prin urmare, dacă cercetările nu au
descoperit nici o urmă de violenţă fizică, concluzia clară a fost
că nu există SC. Zablocki aduce următorul contraargument:
nici într-o familie nu se poate explica de ce o soţie maltratată
de soţ nu îl părăseşte, din moment ce, aparent, ar putea face
oricând acest lucru. De aceea, consideră că, la un moment dat,
intervine un proces ce constă în manipularea psihologică şi
sociologică a mediului şi care îl determină pe adept să rămână
52 Prep.drd. Constantin-Iulian Damian

pe mai departe fidel grupării din care face parte, în ciuda


faptului că această apartenenţă îi este nocivă. Acest proces are
legătură cu maximizarea „costurilor de ieşire” pe care cel care
părăseşte gruparea trebuie să le suporte.
Având în vedere aceste premise, B. Zablocki consideră că procesul
de SC nu are nimic în comun cu ideea populară că ar exista tehnici
misterioase, cunoscute numai de unii „iniţiaţi”, prin intermediul cărora îi
subjugă pe oameni, ci este un proces care, la rândul său, implică alte
procese, cunoscute, de influenţă socială, orchestrate într-un anume mod şi
cu o anumită intensitate.36 Astfel, „SC este practicată uneori, de către
unele grupări, asupra unor membri şi cu un anumit grad de succes” (s.n.).
Prin urmare, nu este o tehnică magică, ci, în opinia sociologului american,
un proces perfect explicabil, care nu se regăseşte în toate grupările
considerate „culte”, nu este aplicat tuturor adepţilor şi nici nu este
infailibil.37
În elaborarea propriei teorii (inspirată din cele ale lui R.J. Lifton, E.
Schein şi W. Sargant şi recomandată drept revizuită, nu nouă)38, Zablocki
porneşte de la trei premize: în primul rând, îşi limitează teoria doar la
contextul religios, respectiv la SC în cadrul noilor mişcări religioase; în al
doilea rând, în ceea ce priveşte charisma, B. Zablocki îşi limitează
cercetarea la cazurile în care charisma funcţionează direct, cazurile cele
mai simple şi în care este mai facilă sesizarea rolului acesteia; în ultimul
rând, acesta consideră SC, inspirându-se de la S. Kent, „o tehnică de a
păstra membrii, nu de a-i câştiga”39 În această ultimă privinţă, Zablocki
recunoaşte că unele grupări folosesc tehnici manipulative de a atrage noi
adepţi, precum love-bombing-ul sau privarea de somn, tehnici care doar
seamănă cu SC, nu sunt SC. Ceea ce ar putea fi considerată propriu-zis
SC intervine după convertire şi are scopul de a-i ţine pe credincioşi legaţi
de grupare şi după ce procesul intensiv de resocializare încetează.40
SC este definită de sociologul american ca „un set de tranzacţii între
o comunitate condusă de un lider charismatic şi un agent izolat al

36
Idem, „Towards a Demystified …”, p. 163, 173.
37
Ibidem, p. 164.
38
Ibidem, p. 169, 181.
39
Idem, „Exit Cost…”, p. 218.
40
A se vedea mai pe larg: idem, „Towards a Demystified …”, p. 174-176.
Contribuţiile lui Stephen A. Kent şi Benjamin D. Zablocki … 53

comunităţii, cu scopul de a-l transforma pe acesta din urmă într-un agent


operativ”41; însă, subliniază B. Zablocki, aceasta, fiind un rezultat al
influenţelor psiho-sociale, nu poate fi definită decât prin menţionarea
condiţiilor structurale necesare, a procesului de interacţiune şi a efectelor
pe care această influenţă le are asupra individului şi colectivităţii, asupra
cărora ne vom opri pe scurt în cele ce urmează.
a) Premizele structurale. B. Zablocki preia de la R.J. Lifton teoria
ideologiei totalitare, pe care o consideră mediul propice de funcţionare a
SC. În opinia sa, cele opt caracteristici ale ideologiei totalitare descrise de
Lifton42 pot fi prezente în diferite grade, iar cu cât gradul de prezenţă al
acestora va fi mai mare, cu atât va fi mai uşoară SC.
b) Procesul interacţional. Acesta constă într-o succesiune de
evenimente orchestrate, care implică: alternarea pentru o lungă perioadă
de timp a asaltului psihologic cu toleranţa sau blândeţea; cicluri periodice
de mărturisire, respingere a mărturisirii şi, din nou, mărturisire; recitări
ritualizate şi activităţi taboo care au rolul de a-l desensibiliza pe subiect.
Zablocki preia de la Lifton şi cele trei etape prin care trece subiectul în
cadrul acestui proces43, subliniind că fiecare dintre aceste etape are o serie
de consecinţe în plan cognitiv şi emoţional. (1) Procesul de „golire”, în
care vechile preferinţe şi sisteme de valori sunt şterse, acesta creând
vulnerabilitate. În plan cognitiv, scopul procesului de „golire” este
ştergerea credinţelor şi convingerilor anterioare; în plan emoţional, acesta
induce nevoia de ataşare la grupare. (2) Identificarea, etapă în care
subiectul încearcă să fie asemenea celorlalţi membri, acum petrecându-se
schimbările de la nivelul chimiei creierului. Din punct de vedere cognitiv,
scopul identificării este de a crea o nevoie de convertire şi credinţă şi de a
eroda „necredinţa” anterioară, iar în plan emoţional, de a induce nevoia de
a acţiona în sensul obţinerii afilierii la grupare. (3) Moartea simbolică şi
renaşterea, în care subiectul internalizează noile structuri şi valori. Din
punct de vedere cognitiv, celui „renăscut” i se induce mândria de a fi
posesorul Doctrinei, iar din punct de vedere emoţional, sentimentul că

41
Idem, „Exit Cost...”, p. 221.
42
A se vedea: R.J. Lifton, op. cit., p. 419-437.
43
Ibidem, p. 65-85.
54 Prep.drd. Constantin-Iulian Damian

toate experienţele anterioare convertirii sunt ne-valide, iar viaţa nu are


sens decât în cadrul grupării.44
c) Efectele. Principalul efect este acela că se obţine un agent
operativ, scopul SC fiind astfel atins.45

2.3. Context charismatic, agent operativ, costuri de ieşire


Dacă, după cum am afirmat mai sus, B. Zablocki menţionează că
teoria sa este o revizuire a celei anterioare, acesta o îmbunătăţeşte cu o
serie de noi concepte, precum charisma, agent operativ şi costuri de
ieşire, asupra cărora ne vom opri în cele ce urmează.

2.3.1. Charisma
B. Zablocki consideră că SC poate exista numai în contextul teoriei
charismei, ceea ce nu înseamnă că acolo unde este prezentă charisma este
prezentă în mod necesar şi SC. Pornind de la teoria lui Max Weber
privind charisma, sociologul american consideră că aceasta trebuie
înţeleasă dintr-o perspectivă relaţională, constând în transferul autorităţii
fiecărui membru asupra propriilor sale acţiuni către liderul charismatic,
care ia decizii în numele tuturor membrilor grupului, ceea ce face ca
respectivul grup să acţioneze ca un întreg unitar. Însă această relaţie este
una fragilă, în orice moment oricare dintre membri putându-şi revoca
împuternicirea acordată liderului charismatic. De aceea, pentru ca o
comunitate charismatică (aşa cum sunt multe dintre noile mişcări
religioase) să fie stabilă, este necesar ca membrii acesteia – sau cel puţin o
parte din ei – să devină agenţi operativi. Pe de o parte, aceştia îi permit
liderului să-şi atingă ţelurile şi astfel să-şi confirme charisma; pe de altă
parte, nici nu-i periclitează autoritatea prin ameninţarea retragerii
împuternicirii.46
Această legătură care se stabileşte între membrul unei noi mişcări
religioase şi liderul ei charismatic este întotdeauna – din perspectiva
adeptului – una de natură individuală, personală, asemănătoare legăturii

44
B. Zablocki, „Rational Models…”, p. 84-85; idem, „Exit Cost...”, p. 223, 244;
cf. idem, „Towards a Demystified …”, p. 183-184.
45
Idem, „Exit Cost...”, p. 244.
46
Idem, „Rational Models…”, p. 76; idem, „Exit Cost...”, p. 241-243; idem,
„Towards a Demystified…”, p. 182.
Contribuţiile lui Stephen A. Kent şi Benjamin D. Zablocki … 55

care există între mamă şi copil: liderul îl „hrăneşte” spiritual pe adept, în


timp ce acesta din urmă aşteaptă ca, în urma investirii liderului cu
autoritate asupra propriilor sale decizii şi acţiuni, să primească „hrană”
spirituală de la acesta. Numai pe baza acestui climat de încredere poate fi
implementată SC.47

2.3.2. Agentul operativ


În teoria sa, B. Zablocki consideră că există trei niveluri de afiliere:
recrutul, care simpatizează gruparea şi ia în calcul posibilitatea de a adera
la aceasta, uneori fiind curtat în acest sens; agentul, cel care a decis să
devină membru şi a acceptat doctrina şi obiectivele grupului; agentul
operativ, persoana care şi-a internalizat într-o măsură atât de mare
obiectivele grupului, încât va acţiona în sensul îndeplinirii lor chiar şi
atunci când nu se află sub directă supraveghere sau când acestea contravin
intereselor sale personale48
SC, după cum am arătat şi mai sus, nu explică modul cum recruţii
sunt transformaţi în agenţi (membri ordinari ai grupului), ci modul cum
un agent este transformat într-un agent operativ. Aceasta nu înseamnă
eliminarea libertăţii individului, aşa cum eronat s-a crezut, ci modificarea
structurii preferinţelor pe care se fundamentează posibilitatea sa de a
alege. Individul cu creierul spălat rămâne capabil de a alege raţional şi de
a acţiona, dar ambele sunt fundamentate pe un substrat de valori şi
preferinţe modificate în aşa manieră, încât să coincidă cu ideologia
grupării.49
B. Zablocki mai subliniază şi faptul că, întotdeauna, ţinta SC este
individul singur. Chiar şi în cazul cuplurilor, procesul de SC îi separă pe
cei doi, dacă nu fizic, atunci psihologic. Astfel se şi explică de ce nu se
poate vorbi de SC „în masă”, ceea ce face ca şi cercetările sociologice
asupra acestui proces să fie destul de dificile, fiind necesară mai întâi
identificarea acelor agenţi operativi care au trecut prin acest proces. De
asemenea, mai subliniază sociologul american, unele persoane sunt mai

47
Idem, „Exit Cost...”, p. 241-243.
48
Ibidem, p. 221; cf. idem, „Rational Choice…”, p. 76.
49
Idem, „Rational Models…”, p. 85-86; idem, „The Blacklisting of a
Concept…”, p. 102.
56 Prep.drd. Constantin-Iulian Damian

susceptibile decât altele la SC, iar o anumită persoană poate fi mai expusă
în anumite momente ale vieţii.50

2.3.3. Costurile de ieşire


„Costurile de ieşire” constau în „preţul” – evaluat subiectiv de adept
– pe care acesta trebuie să îl plătească dacă părăseşte o asociaţie voluntară
precum o nouă mişcare religioasă. Desigur, există mai multe tipuri de
costuri, de la cele financiare la cele relaţionale – ruperea legăturii cu
coreligionarii – şi la cele de natură cognitivă şi emoţională. Costurile de
ieşire nu se ocupă de procesul de părăsire a unei grupări, ci de situaţia
paradoxală a adeptului care se simte prizonierul unei asociaţii voluntare.
În viziunea lui B. Zablocki, întrebarea care se pune nu este „De ce pleacă
adepţii?”, căci este firesc acest lucru, ci „De ce nu pleacă?”. Grupul din
care adeptul face parte se constituie într-un fel de închisoare socio-
psihologică, fără ziduri sau gardieni, dar, totuşi, foarte eficientă. În mod
firesc, cu cât acesta va avea impresia că preţul spiritual sau emoţional este
mai mare, cu atât mai reticent va fi la ideea plecării.51 SC determină
tocmai ca acest preţ să pară foarte mare, reuşind astfel să-l determine pe
adept ca nici măcar să nu ia în calcul posibilitatea plecării.

2.4. Teme pentru viitoare cercetări


Spre deosebire de S. Kent, B. Zablocki nu-şi argumentează teoria cu
cercetări sau exemple concrete. Acesta propune doar o serie de ipoteze
care urmează să fie confirmate sau infirmate de cercetări ulterioare. În
studiul „Towards a Demystified and Disinterested Scientific Theory of
Brainwashing”, Zablocki schiţează un cadru metodologic care să permită
sesizarea obiectivă a fenomenului de SC. După ce propune opt
„definiţii”52 – charisma, totalitarismul ideologic, supravegherea strictă,
agentul operativ, SC, hiper-credulitatea, definirea individului numai în
raport cu grupul şi costurile de ieşire sau părăsire a grupării – , acesta
propune 12 ipoteze a căror prezenţă demonstrată empiric poate determina
dacă într-o nouă mişcare religioasă este practicată SC. Aceste ipoteze

50
Idem, „Exis cost…”, p. 222.
51
Ibidem, p. 219; cf. idem, „The Blacklisting of a Concept…”, p. 101; idem,
„Towards a Demystified…”, p. 184.
52
Idem, „Towards a Demystified …”, p. 181-185.
Contribuţiile lui Stephen A. Kent şi Benjamin D. Zablocki … 57

sunt: prezenţa totalitarismului ideologic, natura procesului de


resocializare pe care îl parcurg adepţii, instalarea în rândul adepţilor a
hipercredulităţii şi a renunţării la vechile convingeri, natura procesului
interacţional din cadrul grupului, prezenţa procesului „golirii” de vechea
identitate, a identificării şi a morţii şi învierii simbolice, augmentarea
costurilor de ieşire şi instalarea obedienţei ideologice, existenţa agenţilor
operativi, abilitatea comunităţii de a se baza pe obedienţă fără a mai exista
vreun control din partea manipulatorilor şi, în fine, reducerea costurilor
prin reducerea supravegherii, aceasta nemaifiind necesară în cazul
agenţilor operativi.53 Din păcate, sociologul american nu spune nimic
despre modul cum trebuie testate aceste ipoteze, lăsând acest lucru în
seama altor cercetători.

3. Scurtă evaluare
Ambele teorii au atras criticile cercetătorilor situaţi de cealaltă parte
a baricadei în această controversă desfăşurată în jurul existenţei sau nu a
SC în noile mişcări religioase.54 În ciuda criticilor care li se aduc, S. Kent
şi B. Zablocki contribuie, într-o oarecare măsură, la o mai bună înţelegere
a modului cum funcţionează unele dintre noile mişcări religioase, cum îşi
racolează, dar şi păstrează adepţii, a mecanismelor de constrângere şi
manipulare folosite, precum şi a motivelor pentru care unii adepţi nu
părăsesc asemenea grupări. Aceste contribuţii sunt importante nu doar
pentru domeniul sociologiei religiei, în sfera căruia au fost elaborate, ci şi
pentru conturarea unei atitudini misionare, pastorale şi apologetice
corecte a Bisericii faţă de adepţii unor astfel de grupări şi faţă de noile
mişcări religioase în ansamblul lor. Aceasta nu presupune în mod necesar
o împărtăşire a teoriei SC în totalitatea sa, dar, din aceasta, se pot obţine o
serie de informaţii foarte valoroase. De pildă, „costurile de ieşire” pot
explica de ce un adept al unei asemenea mişcări (iar în spaţiul nostru, şi al
unei secte) nu părăseşte gruparea, deşi uneori acceptă că se află în
53
A se vedea mai pe larg: ibidem, p. 185-193.
54
A se vedea în acest sens: D. Antony, „Tactical Ambiguity and Brainwashing
Formulations: Science or Pseudo Science”, în: B. Zablocki (ed.), Th. Robbind (ed.), op.
cit., p. 215-317; D. Bromley, „A Tale of Two Theories: Brainwashing and Conversion as
Competing Political Narratives”, în: B. Zablocki (ed.), Th. Robbind (ed.), op. cit., p.
318-348; D. Anthony, Th. Robbins, op. cit., p. 270-282; D. Anthony, M. Introvigne, op.
cit., p. 169-175; L.L. Dawson, op. cit., p. 379-400.
58 Prep.drd. Constantin-Iulian Damian

rătăcire; prin intermediul charismei se poate explica ataşamentul şi


supunerea extremă faţă de liderul unei astfel de grupări; prin procesul
identificării se poate explica schimbarea radicală a vieţii şi a modului de a
gândi a adeptului etc. O dată înţelese, toate acestea pot conduce la
conturarea unor atitudini misionare şi pastorale diferenţiate şi nuanţate ale
Bisericii, cu rezultate pe termen scurt, mediu şi lung.

Stephen A. Kent’s and Benjamin D. Zablocki’s Contributions to the Development


of the Theory of Brainwashing in New Religious Movements

Abstract
Brainwashing theory developed in three stages. In this study the author deals with
the S. Kent’s and B. Zablocki’s contributions to the development of the third stage of
this theory. The study points out the original elements that were brought forward by
these two sociologists. S. Kent’s contribution is an important one because the researcher
tries to argument the existence of brainwashing in some new religious movements by
identifying coercion inside them. S. Kent exemplifies it by presenting the scientologist
Rehabilitation Project Force and the Victor Programme inside The Family (former
The Children of God). His second contribution consists in sustaining that brainwashing
interferes in retaining its members, not converting them. B. Zablocki’s contribution is to
develop J.R. Lifton’s theory. He tries to explain brainwashing by making use of the
concepts of charisma, deployable agent and exit costs. B. Zablocki’s critique is that he
does not sustain his theory with empirical data, although he recommends to other
researchers to do this. In the end, the author of the study points out the importance of
these theories for a more efficient attitude regarding new religious movements and their
adherents.
Keywords: new religious movements, brainwashing, S.A. Kent, B.D. Zablocki,
charisma