Paralela Lacul de Mihai Eminescu si Melancolie de Tudor Arghezi

Cele doua texte poetice Lacul de Mihai Eminescu si Melancolie de Tudor Arghezi au ca tema iubirea, mai ales chemarea si asteptarea iubitei in mijlocul naturii, din care nu poate lipsi lacul, un motiv specific operei eminesciene. In opera argheziana, se contureaza doua atitudini in trairea sentimentului de dragoste: una de reticenta, de amanare a clipei erotice (poeziile Melancolie, Creion (Obrajii tai mi-s dragi), alta de implinire erotica, care este urmarita si exprimata in ambianta universului casnic din care nu poate lipsi natura vegetala si animala, in toata bogatia, varietatea si splendoarea ei (poeziile Mireasa, Casnicie). In ceea ce priveste poezia eminesciana si aici, tema iubirii apare sub doua ipostaze: de traire a sentimentului de iubire in mijlocul naturii ocrotitoare(poezia Dorinta) si alta de respingere a iubitei, cand tanarul traieste in lumea ideilor, a cerurilor-nalte(poezia Floare albastra). Titlurile celor doua poezii sunt emblematice pentru operele artistilor. Melancolie denumeste starea argheziana, care trece de la dorinta la refuzare, de la credinta la neincredere. Titlul ceilalte poezii Lacul numete simbolic cadrul naturii feerice, printr-unul din cele mai ntlnite elemente din lirica eminescian, lacul. Toate celelalte elemente care compun decorul n care urmeaz s se manifeste iubirea- trestiile, barca, luna, nuferii- converg necontenit ctre lacul din mijlocul codrului. n viziunea liric a lui Eminescu, apa este un element al vieii, al profunzimii tririlor interioare, sugernd intensitatea sentimentului de iubire ideal i visul mplinirii acesteia n cadrul unei naturi feerice, ocrotitoare. In poezia argheziana, iubirea este un sentiment protector, dus pana la extazul familiar, o necontenita chemare a iubitei, amanand intalnirea pentru a prelungi fericirea de care se simte cuprins, in care Arghezi presara ironii incantatoare: "Si acum c-o vad venind Pe poteca solitara, De departe, simt un jind Si-as dori sa mi se para." ("Melancolie") In absenta iubitei dorinta de intalnire creste, pentru ca in prezenta ei, sa se reduca pana la disparitie.

Spre deosebire de poezia argheziana, in opera eminesciana, natura i iubirea sunt temele preferate, ele gsindu-se mereu alturate: unde este iubire, ntotdeauna va fi o pdure care s ofere iubiilor intimitate, vor fi stele, va fi luna. Compoziional, poeziaLACUL poate fi structurat pe dou planuri, unul real, exterior, care cuprinde tabloul descriptiv al naturii i altul ideal, interior, al visului de mplinire a iubirii absolute. n amurgurile linitite luna rsare permanent i se reflect dintotdeauna n ap. La acest eveniment diurn, de umbre i lumini magice, particip ntreaga imagine a lumii de deasupra prin oglindire. Tremurul apei este urmat de un tremur simetric al imaginii reflectateOglinzile preferate ale lui Eminescu sunt: lacul, izvorul, apa n general, dar i luna, i, desigur, oglinda propriu-zis. n perioada iluziilor i idealurilor tinereti poetul s-a exprimat prin tonaliti majore, culori vii i lumini curate. Poezia tinereii - tnjind dup bucuria clipei de dragoste i mplinirea iubirii desvrite - abund de vegetaie i venice sclipiri de ape.Prezena constant a apei n ipostaza de lac sau izvor este caracteristic acestei perioade. Apa joac un dublu rol n imagine:unul coloristic sprijinind jocul de valori plastice, plin de lucire fin i tremurtoare n ntunericul pdurii, i unul sonor, de acompaniament al strilor sufleteti. Eul liric viseaz la mplinirea dragostei trind momente de maxim intensitate a emoiilor Pronumele personal ea nu individualizeaz fiina iubit ci ntrete valoarea de simbol a frumuseii feminine ntruchipat de cea care este ateptat s rsar misterioas din trestii ca o minune a apelor. Visul este ntrerupt brusc, la fel i discursul liric, iar vraja ateptrii se risipete. Suferina este cu att mai mare cu ct lacul i cerul rmn neschimbate. Iluzia iubirii nu se produce. Cu toate acestea, peisajul rmne i este perceput acelai (lacul este tot albastru, ncrcat cu nuferi galbeni), versurile degajnd senintate i resemnare. In poezia argheziana, lacul nu este un motiv atat de des intalnit, el fiind doar un punct de referinta, un loc de intalnire, la ceasul inserarii: Am luat ceasul de-ntalnire Cand se tulbura-n fund lacul Si-n perdeaua lui subtire Isi petrece steaua acul. Pentru Arghezi exista timpul pe care il deosebim cu totii, dar si legatura variabila a orelor intre ele, timpul ceasurilor luate in parte: Cata vreme n-a venit M-am uitat cu dor in zare. Orele si-au impletit Firul lor cu firul mare. La nivel stilistic, se remarca epitetul sugestiv poteca solitara in poezia Melancolie. Spre deosebire de aceasta, in poezia eminesciana, inversiunile ntlnite atrag atenia asupra principalelor componente ale peisajului: lacul, codru, nuferii, barca. Folosind personificarea se

stabilete o relaie ntre natur i sentimentele poetului. Epitetele cromatice nvioreaz peisajul prin petele de culoare i corespund strii sufleteti, de ncntare n faa creaiilor naturii, de plenitudine.