Sunteți pe pagina 1din 4

ORGANIZATII

Organizatiile sunt grupuri de oameni care îsi organizează si coordonează


activitatea în vederea realizării unor finalităŃi relativ clar formulate ca obiective
(întreprinderile economice, partidele politice, şcolile, instituŃiile de cercetare, armata,
spitalele). Desprinderea lentă a oamenilor din animalitate este determinată de organizarea
legăturilor dintre primele fiinŃe gânditoare, capabile să realizeze prin propria lor acŃiune,
alte obiecte decât cele existente în natură. Pe de altă parte, fiecare om fiinŃează de la
începutul vieŃii sale într-o multitudine de organizaŃii coexistente sau succesive (familia,
şcoala, sistemul professional etc).
Organizatiile sunt considerate sisteme deschise: orice este relationat cu orice
altceva în grade diferite de reciprocitate si tensiune. Organizatia preia resurse (inputs), le
prelucreaza (proceses) ,obtine rezultate (outputs) utilizabile altundeva în afara ei si, astfel,
interactioneaza cu sisteme mai cuprinzatoare, operand într-un mediu dat. Faptul că în
societatea contemporană munca şi cei care muncesc sunt tot mai mult controlaŃi de
organizaŃii, care au subordonat intereselor lor importante, resurse sociale şi materiale,
face ca rolul organizaŃiilor să crească considerabil.
Organizatiile au aparut din intersectarea strategiilor de actiune colectiva cu
abilitatile individuale agregate. In conditiile în care eficienta muncii individuale a devenit
tot mai dependenta de rezultatele activitatii specializate a altora, de necesitatea procurarii
si prelucrarii de informatii multiple, de implicarea în tranzactii sau negocieri
diversificate, datorita extensiei si diviziunii persoanelor si activitatilor din acelasi
domeniu, organizarea si conducerea au devenit obiective ale reflectiei si actiunii
individuale si comunitare.
Performantele unei societãti depind de gradul si modul sãu de organizare, pentru
ca acestea, la rândul lor, sã fie influentate de institutii si constrângeri institutionale, adicã
de regulile care reglementeazã relatiile dintre oameni si distributia drepturilor de
proprietate. Implicatia este simplã: pentru a atinge performante înalte în dezvoltare este
nevoie nu numai de resurse naturale, tehnice si umane, ci si de forme eficiente de
organizare si conducere. De la sfârsitul secolului al XIX-lea si mai ales în secolul XX,
organizatia rationalã de tip instrumental - legal s-a rãspândit în toate domeniile de
activitate, migrând din industrie în educatie, sãnãtate, culturã sau protectie socialã, pentru
a consacra acelasi tip de organizare si de organizatie. Societatea a devenit treptat o
societate a organizatiilor, iar persoanei umane individuale i se cerea cu insistentã sã se
afirme ca “om organizational”, adica sa apartina si sa lucreze în organizatii,sa îsi
determine cursurile propriilor actiuni prin mecanisme de organizare si conducere, sa se
integreze în, sa participe la si sa beneficieze de functionarea diverselor organizatii
economice, politice, culturale.
Rationalitatea unicã a început a fi înlocuitã cu rationalitãtile multiple, iar
organizarea bazatã pe structura unicã si universalã de organizatie a trebuit sã facã loc
unor noi alternative. Trãind într-o societate în tranzitie, observãm cum apar si opereazã
noi institutii în economie, politicã sau culturã, dar mai ales cât de inertiale sunt formele
trecute de organizare si conducere a productiei, distributiei sau consumului.
Construite fiind pe ideea de distantare si despãrtire sistematicã fatã de ceea ce
reprezintã obisnuitul, norma, familiarul, confortabilul (fie cã acestea se referã la produse,
servicii, abilitãti, procese sau relatii sociale si chiar la organizatiile însesi), organizatia se
constituie ca o sursã generatoare de tensiuni la nivelul comunitãtilor si al societãtilor în
care functioneazã. Organizatiile sunt astfel surse si forme ale schimbãrii sau inovãrii
sociale. Întrucât .cultura. (sistemul de norme si valori) a organizatiei este determinatã de
misiunea pe care o are de îndeplinit si nu de comunitatea în care este aceasta îndeplinitã,
tocmai prin mijlocirea propriei culturi, organizatia va transcende comunitatea. Dacã se va
produce o ciocnire între valorile comunitãtii si cele ale organizatiei va triumfa cultura
organizatiei. Dacã nu s-ar întâmpla asa ar însemna cã organizatia nu-si poate îndeplini
misiunea si deci nu-si va putea aduce propria contributie socialã în sprijinul comunitãtii si
al societãtii, o contributie de care depind însã toti membrii ei. Importanta, dominanta si
puterea organizatiei prin raportare la alte institutii sociale sunt date tocmai de capacitatea
acesteia de a induce schimbarea prin actiune.

Structura organizaŃiilor
După gradul lor de structurare, formele de organizare se împart în două mari
tipuri: informale şi formale. Trebuie precizat de la început că:
- practic sunt greu de depistat forme pure, informale sau formale, ale organizaŃiilor,
fiecare organizaŃie cuprinzând, în proporŃii variabile, ambele forme de organizare;
- este mai judicios să vorbim despre şi să analizăm distinct planul informal şi planul
formal al unei organizaŃii.
Planul informal al unei organizaŃii se alcătuieşte din relaŃiile spontane, nedefinite
sau slab definite dintre membrii acesteia. Normele, regulile informale sunt acceptate
spontan şi tocmai prin aceasta, nefiind impuse, acceptarea este intensă, gradul de
adeziune fiind ridicat. În chip similar, membrii organizaŃiei pot accepta un lider
(conducător) informal, altul decât cel oficial, care întruneşte o lungă adeziune prin
autoritatea sa profesională, prin prestigiul moral, prin capacitatea de a stabili relaŃii
stimulative, adecvate cu colegii săi.
Planul formal al organizaŃiei vizează structura oficială a acesteia, clar definită prin
descrierea normelor de construire şi de comportament, a rolurilor şi relaŃiilor dintre
membrii organizaŃiei (de putere, autoritate şi responsabilitate), prin indicarea liderilor, a
ierarhiei, prin precizarea condiŃiilor de acces, de evoluŃie şi de ieşire din organizaŃie
(organizaŃiile care se apropie cel mai mult de tipul formal sunt cele birocratice).
Planul informal este subsumat şi poate fi utilizat pentru consolidarea şi evoluŃia
pozitivă a planului formal, deoarece:
- facilitează realizarea scopului organizaŃional prin adeziunea sporită a membrilor
organizaŃiei;
- determină un climat organizaŃional sănătos, cooperant;
- oferă liderilor organizaŃiei elemente de control, de feed-back asupra stării reale a
organizaŃiei.

Relatiile dintre institutii si organizatii:


Ambele ofera cadre structurale pentru initierea si desfasurarea interactiunilor
umane. Aceasta înseamna ca o interactiune, oricare ar fi ea, se constituie nu numai într-un
cadru institutional (sa zicem, în economie sau în educatie), ci si (de regula) într-o
organizatie ( firma sau scoala), mai ales în conditii de expansiune a societatii
organizatiilor. In timp ce prin institutii se formuleaza regulile sau cadrul normativ al
interactiunilor, organizatiile sunt principalii actori colectivi care modeleaza strategii si
promoveaza actiuni si interactiuni în contextul institutional dat. Organizatii precum cele
politice (partide, parlamente, consilii), economice (firme, uzine, ferme, asociatii sau
cooperative agricole), culturale (teatre, cinematografe, atenee) sau educationale (scoli,
universitati) sunt grupuri de oameni care desfasoara activitati specializate, pentru
atingerea unor scopuri comune. A analiza astfel de organizatii înseamna a detecta
modurile lor de conducere, de participare si control social, strategiile subiective de
actiune si interactiune ale oamenilor, sursele motivatorii ale acestora, generarea si
rezolvarea conflictelor.
Relatiile dintre institutii si organizatii iau cel putin trei forme:
1) Institutiile constituie baza generativa a organizatiilor, în sensul ca, prin sistemul lor
normativ, ofera oportunitati de initiere si functionare organizata a agentilor colectivi, dar
si constrangeri (in)formale asupra variabilitatii profilurilor si performantelor
organizatiilor. Unui sistem normativ institutional dat îi corespund anumite organizatii si
nu altele, întrucat institutiile genereaza tipuri de organizatii.
2) Prin functionarea lor, tinzand sa-si realizeze obiectivele fixate, organizatiile devin
agenti ai schimbarii institutionale. O regula ce s-a probat a fi restrictiva sau nefunctionala
si o lege juridica, prin care se reglementeaza negocieri sau interactiuni sectoriale,
ramanand în urma experientelor efective de viata din organizatii, devin obiect al
schimbarii. In felul acesta, experientele din organizatii conduc la noi cristalizari
normative, generand noi institutii, prin procese intersubiective de conflict si negociere de
semnificatii, prin tranzactii, angajari si dezangajari, evaluari si replieri, destructurari si
restructurari de sensuri, semnificatii si reguli. Viata sociala din organizatii este sursa a
institutionalizarii, adica a procesului de generare sau schimbare institutionala.
3) Proprietatea principala a institutiilor este reproductibilitatea. Prin rutina sau prin
modele rutiniere de comportare si relationare, institutiile consacra statornicia. Odata
regula institutionala asimilata, raportarea individuala la ea este rutiniera, pasiva pîna la
inconstienta: nu se activeaza decat modelul de comportare care-i corespunde, în absenta
constiintei regulii generative subiacente. Multiplicarea blocajelor interactive sau abaterile
repetate de la norma duc, însa, la actualizarea normei sau a regulii institutionale, la
revizualizarea sau la scoaterea ei din pasivitatea rutiniera. Incepe, astfel, un proces de
negociere intersubiectiva de semnificatii si actiuni care ia forma institutionalizarii.
Aceasta se deruleaza la nivelul cognitiv (al mentalitatilor), la nivel afectiv (între gradele
de atasament emotional fata de ceva care are traditia ca suferinta), dar si la nivelul
actiunilor si interactiunilor efective. Proces de durata lunga, institutionalizarea nu se
finalizeaza, pur si simplu, în formularea regulii sau normei alternative, pentru ca atunci
toate schimbarile sociale s-ar opera prin promulgarea de legi juridice. Institutionalizarea
într-un caz normativ dat se finalizeaza atunci cand norma actioneaza automat prin
modelele comportamentale ce îi corespund, fiind de la sine înteleasa si inconstient
practicata. Organizatiile sunt cadrul în care se deruleaza atat institutionalizarea cat si
dezinstitutionalizarea. Altfel spus, organizatiile reproduc institutiile, dar le si schimba.

Perceptie, instituire,rezultate
Mediile organizationale nu existã ca atare, în mod obiectiv si exterior organizatiei,
ci ele sunt percepute si instituite, astfel cã ajung sã aibã efecte asupra organizatiei. Într-un
mediu pot actiona multi factori, dar numai cei perceputi pot avea efecte asupra modului
în care este definitã strategia unei organizatii sau în care se formuleazã decizii de cãtre
conducãtor. Iar dintre factorii perceputi numai unii pot fi instituiti, adicã efectiv
considerati prin deciziile strategice ale organizatiei. Totusi, chiar dacã dinamica mediilor
trebuie perceputã si instituitã pentru a ajunge sã influenteze actiunile initiate si dezvoltate
de membrii unei organizatii, nu este mai puþin adevãrat cã aceastã dinamicã poate
influenta rezultatele sau performantele unei organizatii, indiferent dacã au fost sau nu
percepute si instituite.
În definitiv, rezultatele sau performantele unei organizatii sunt produse ale
organizãrii însasi si ale mediului în care organizatia functioneazã. Mediile însesi
influenteazã direct sau indirect performantele unei organizatii, ele produc organizatiile
care le corespund în aceeasi mãsurã în care organizatiile influenteazã mediile în care
functioneazã.

BIBLIOGRAFIE
-Adrian Neculau(coord)- “Psihologie sociala”, Editura Polirom, Iasi, 1996, Mihaela
Vlasceanu “Institutii si organizatii”
-Diana Cismaru, Iacob Dumitru –“Managementul organizatiilor”.
-XXX, Dictionar de Sociologie.
-Mihaela Vlasceanu- “Organizatiile si cultura organizarii”,Editura Trei, 1999