Att n tratate, ct si n legislatia secundara si n literatura de specialitate libera circulatie a fortei de munca este tratata mpreuna cu cea a serviciilor,

acestea fiind strns legate, prin nsasi natura lor. Libertatea de prestare a serviciilor poate fi definita ca fiind dreptul de a oferi, avndu-se ca baza un sediu plasat n Comunitate, servicii persoanelor sau firmelor care si au resedinta pe teritoriul altor state membre. Serviciile ocupa un loc important n Uniunea Europeana datorita faptului ca circa 60% din populatia ocupata lucreaza n acest sector iar acquis-ul comunitar vizeaza n special serviciile bancare, valorile mobiliare si asigurarile, n cadrul tranzactiilor externe serviciile detin 20% din totalul comertului exterior al Uniunii Europene si majoritatea lor se desfasoara pe plan comunitar. Tratatul defineste serviciile dupa cum urmeaza: serviciile vor fi considerate 'servicii' n sensul dat de prezentul Tratat, n cazul n care sunt prestate n mod normal n schimbul unei remuneratii. Caracteristica esentiala a remunerarii consta n faptul ca acesta reprezinta consideratia prestarii serviciului respectiv si, n mod normal, este stabilita de comun acord ntre furnizorul si beneficiarul de servicii. Conform Curtii, remunerarea lipseste n cazul cursurilor furnizate ntr-o institutie de nvatamnt superior finantata din fonduri publice, caz n care studentul plateste doar taxa de admitere. Jurisprudenta Curtii de Justitie a stabilit trei criterii de identificare pentru servicii: - Prestatorul serviciilor trebuie sa fie stabilit pe teritoriul unui stat membru, altul dect cel al beneficiarului prestatiei, iar prestarea serviciului sa se faca cu trecerea unei frontiere interi oare a Uniunii; - Prestatorul sa fi fost stabilit n spatiul Pietei unice a Uniunii Europene; - Prestatia sa fie remunerata. Curtea de Justitie a considerat ca o caracteristica esentiala a remuneratiei este ca ea reprezinta contraprestatia economica la prestatia facuta, contraprestatie ce este stabilita ntre prestator si destinatarul serviciului. Pe baza articolelor din Tratat, n octombrie 1961 s-a publicat programul general de stabilire ce a reprezentat un cadru de la care au emanat, n mod succesiv, directive specifice pentru ndeplinirea sa efectiva de catre statele membre si institutiile UE . Dintre acestea, cele mai importante sunt: - Directiva 2005/36/CE a Parlamentului si Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoasterea calificarilor profesionale; - Directiva Consiliului 73/183/CE din 28 iunie 1973 privind abolirea restrictiilor pentru dreptul de stabilire si libera circulatie a serviciilor n domeniul activitatii liber-profesioniste pentru institutiile bancare si financiare; - Directiva 89/48/CE din 21 decembrie 1988 privind sistemul general de recunoastere al diplomelor acordate pentru completarea educatiei profesionale si pregatirea cu o durata de 3 ani, modificata de Directiva Consiliului 92/51/CE din 18 iunie 1992; - Directiva Parlamentului si Consiliului 99/42/CE din 7 iunie 1999 stabilind un mecanism de recunoastere a calificarilor n activitatile profesionale vizate de Directiva privind liberalizarea si masurile tranzitorii pentru sistemul general de recunoastere a calificarilor; - Directiva Consiliului 98/5/CE din 16 februarie 1998 privind facili tarea exercitarii profesiei de avocat pe baza permanenta ntr-un stat membru, altul dect cel n care a fost obtinuta calificarea; - Directiva Parlamentului si a Consiliului 2006/123/CE din 12 decembrie 2006 privind serviciile n cadrul pietei interne.