Sunteți pe pagina 1din 2

Ninge-a Romania Mare

Ninge-a rugaciune si-a induplecare, Ninge ca un credit cu dobanda mare, Ninge ca din rana si ca din seringa, Din cosmarul lumii a inceput sa ninga. Ninge in prapastii, ninge-n ochi si-n cupe, Si lumina lunii parca se-ntrerupe, Ninge cu bandaje, ninge cu canale, Cand ninsoare darza, cand ninsoare moale. Ninge pas de gaza, ninge tras cu tunul, Ninge a distanta, Unu minus Unu, Ninge-a adaptare si-a nedreptate, Ninge harta rece, Romania Mare. Ninge tot trecutul, pentru si-mpotriva-ti, Ninge sinucideri in halou de crivat, Ninge naduseala, cand ne este frica, Vanatorul trage si vanatul pica. Ninge praf de creta, rumegus de raza, Ninge-n trei provincii ce se-nsingureaza. Troienite lacrimi si, cumplit, bing-bangul, Viscolindu-si mortul, ii imbraca streangul. Ninge a zapada veche, turturie, Sania se intoarce in copilarie, Caii altor vremuri fornaie in aburi, Haina altor varste urca in dulapuri. Ninge in albastru ca in sine insusi, Dumnezeu cand ninge e intreg in plansu-si. Un impozit straniu crivatul ne cere, Ninge sfarc de lampa de la Inviere. Mos Craciun pe gheata reinvata mersul, Ninge sa se vada bine Universul. Si, din dealul Crucii pana-n dealul Hulii, Ninge praf de marmuri drumul Albei Iulii. Alba-i sus in clopot, ca se reboteaza, In delir de facla si-n ninsoare treaza, Canta Tudor Gheorghe, desteptand orasul, El de la Craiova, si, din Cluj, farcasu.

Ningeharta veghe, cuie de jaratic, Ninge-a amintirea craiului carpatic, Ninge a proiecte si-a imbarbatare, Ninge a-nviere: Romania Mare.
poezie de Adrian Punescu