NEAGU GABRIEL, AN I, GRUPA ISTORIE

Istorie si mit in constiinta romanesca

Istorie si mit in constiinta romaneasca este o carte ce isi propune demitizarea unor idei ce apar si in prezent in istoriografie, discursul public al anumior personalitati, dar si in mentalul colectiv al romanilor. Lucrarea este structurata in 7 capitole, fiecare dintre acestea reprezentand o treapta a evolutiei anumitor mituri in anumite perioade, mai mult sau mai putin controversate, a istoriei romanior. Astfel primul capitol, intitulat Istorie, iedeologie, mitologie, abordeaza modul in care erau percepute anumite mituri in secolul al XIX-lea, in special in a doua jumatatea a acestuia. Lucian Boia pune in discutie in acest prim capitol, problemele de recepatare a anumitor mituri in acesta perioada in care majoritatea oamenilor de cultura incercau sa demonstreze originea pur latina a poporului roman si a limbii romane. Sunt prezentate si abordarile exagerate ale istoricilor romani, care in incercare de a pune capat oricarui tip de discutie despre intaietatea in romanilor in zona, ajung sa faca niste afirmatii care sunt de-a dreptul penibile. In cel de-al doilea capitol, Originile pun in discutie cateva mituri ce sunt legate de vremea stapanirii romane in Dacia. In prima faza importanta dacilor in formarea poporului roman si a limbii romane este data de-o parte, incercandu-se astfel demonstrarea puritatii poporului roman. Intr-o faza urmatore istoricii sunt de acord cu o solutie de compromis si anume ideea contopirii dacilor cu romanii. Desi in prima faza se neaga legaturile poporului roman cu dacii, se ajunge in perioada interbelica la afirmatii care aproape ca neaga importanta limbii latine in formarea poporului nostru. Apogeul acestor exagerari este atins in perioada comunista, cand Nicolae Ceausescu ajunge sa se considere urmasul lui Burebista. Cel de-al treilea capitol este Continuitatea, parte a lucrarii in care este abordata o problema delicata din istoria romanilor, si anume aceea a continuitatii in spatiul romanesc. In capitolul al patrulea este dezbatuta unitatea poporului roman. Diferentele culturale dintre moldoveni, ardeleni si munteni sunt dezbatute in acest capitol: Unitatea. Capitolul Romanii si ceilalti pune in discutie problema relatiilor poporului roman cu strainii. In constiinta romaneasca exista o tendinta de respingere a strainilor, dar care pe parcursul timpului se shimba. Capitolul 6 reprezinta o desriere a panteonului national al romanilor si felul in care acesta isi shimba forma odata cu schimbarea obiesctivelor nationale. In cel de-al saptelea si ultim capitol este dezbatuta problema miturilor romanesti dupa eliberarea de sub regimul comunit. Acum avem de-a face cu un mit al

NEAGU GABRIEL, AN I, GRUPA ISTORIE

inferioritatii poporului roman fata de civilizatia occidentala si o incercare de aliniere la standardele impuse de poaprele din vest. Dupa cum mentionam si mai sus, Lucian Boia pune in discutie demitizarea unor ideei ce au aparut in descursul istoriei. Una dintre aceste idei ar fi imaginea lui Mihai Viteazul care in mentalul colectiv este privit ca exponent al idei de unitate nationala si infaptuitor al primei uniri. Imaginea acestuia se schimba pe parcursul istoriei, asa cum o sa mentionam mai tarziu. Un alt exemplu demn de luat in seama este imaginea lui Ion Antonescu, privit in prima faza ca un dusman al poporului (razboiul antisovietic) si etichetat ca dictator fascist, iar mai apoi partiala lui reabilitare inceputa in timpul lui Ceausescu si continuata dupa 1989. Un alt exemplu ar fi disputa istorica a Romaniei cu Ungaria pentru Transilvania. Mentalul colectiv al romanilor ramane in mare parte neschimbat, desi in perioada de dupa 1989 unele evenimente sau personalitati capata o alta imagine. Astfel imaginea lui Mihai Viteazul ester prezentata intr-o lumina nu tocmai favorabila de catre Miron Costin. Actiunea sa de unificare este descrisa de acesta ca fiind pricina de multe varsari de sange intre crestini. Nici in ochii supusilor , dupa cum spune acelasi Miron Costin imaginea domnitorului nu era cu mult diferita de caracterizarea mentionata mai sus: se urase muntenilor cu domnia lui Mihai-Voda cu tot cu osti si razboaie. Aceasta idee diferita de cea incetatenita dupa 1848, a unificatorului, este continuata si de Scoala Ardeleana. In timpul generatiei pasoptiste, si mai precis in opera lui Nicolae Balcescu Istoria romanilor sub Mihai Voda Viteazul obiectivul domnitorului este clar definit: unitate nationala. Aceasta idee va fi consolidata in perioada premergatoare primului razboi mondial si indeosebi in perioada interbelica, atunci cand Mihai Viteazul este descris ca un premergator al Romaniei Mari. Un alt caz foarte interesant este si acela al comunismului romanesc. Acesta este impartit in 2 epate: in prima sa etapa ca fiind antinational, liderii comunisti sunt niste simple marionete ale Moscovei, in antiteza cu cea de-a doua faza si anume cea nationala in care se pune accentul pe independenta fata de U.R.S.S. si redescoperirea valentelor nationaliste (cazul lui Nicolae Ceausescuaniversarea a 2000 de ani de la infiintarea statului unitar dac). Desi la o analiza mai atenta procesul de reluare a discursului nationalist isi are originea in perioada lui Gheorghe Gheorghiu Dej, la fel si ideea de independent (declaratia din aprilie 1964), Ceausescu reuseste sa duca acest nationalism extrem la un alt nivel. Mitul ilegalistului era o metoda de legitimare a conducatorilor comunisti atat in interiorul partidului, dar si in fata poporului (lupta revolutionara impotriva regimului burghezo-mosieresc sunt idei centrale ale liderilor comunisti din Romania).
2

NEAGU GABRIEL, AN I, GRUPA ISTORIE

Revolutia din 1989 a dus la reevaluarea istoriei Romaniei din ultima suta de ani: prezentarea perioadei interbelice ca perioada de aur a democratiei romanesti. Tot acum se resping anumite elemente ale trecutului communist si Romania incearca sa prinda din urma tarile din occident, si totodata constientizarea unei diferente intre romani si occident, avand a repere valorile diferite ale romanilor fata de vestici. In opinia mea aceste mituri au primit forme diverse de-a lungul timpului, fapt datorat in primul rand numeroaselor momente tesionate a Romaniei cu vecinii dar si cu restul Europei. Un exemplu elocvent ar fi mitul lui Mihai Viteazul care sufera o multitudine de schimbari odata cu trecerea timpului si cu modificarile politice din tara. Aceste figuri marcante din istoria romanilor au fost folosite ca niste instrumente de aparare impotriva amenintarilor, dar in primul rand ca un instrument de manipulare a maselor care, la inceput nu aveau acces la cultura. Un discurs in care este mentionata o idee eronata care sustine ca romanii sunt locuitori mai vechi ai zonei chiar si decat grecii , nu poate fi altfel decat moralizator pentru un om simplu. In al doilea rand aceste mituri au folosit drept arma impotriva curentelor separatiste de dupa 1859, cand unirea Principatelor era foarte fragila. Aparitia acestor exagerari de natura istorica a fost datorata si lipsei istoricilor profestionisti din spatiul romanesc. Avand in vedere ca primii istorici care au tratat profesionist aceste fapte si-au facut aparitia abia in ultimile decenii ale secolului al XIXlea, este absolut normal ca oamenii de cultura ce constituiau un cerc restrans la vreme aceea sa poata sa afirme cu atata naivitate idei ca cele mentionate anterior. Consider ca dupa infaptuirea Romaniei Mari in 1918, aceste exagerari aveau rolul de a sustine legitimitatea statului nou format in fata Europei. Regimul comunist din a 2-a jumatate a secolului XX a avut un rol cheie in dezvoltarea acestor mituri exagerate. In primul rand comunistii aveau nevoie de legitimitate in fata poporului. Astfel se ajunge in timpul regimului lu Nicolae Ceausescu la afrimatii cum ca dictatorul ar fi un urmas de drept al statului dac. Oricine isi poate da seama de faptul ca un stat dac in adevaratul sens al cuvantului nu a existat niciodata. Existenta unei limbi a dacilor nu poate fi demonstrata in nici un mod, deoarece nu exista izvoare in acest sens. Nu avem nici un fel de dovada scrisa a faptului ca dacii aveau o limba anume si in nici un caz nu poate fi vorba de o limba inrudita cu latina. Exagerarile care au aparut in istoriografie sunt datorate in mare parte unui patriotism exagerta al asa zisilor istorici ai vremii si nu in ultimul rand populatiei care neinstruita fiind, nu a putut combate aceste idei de-a dreptul deplasate.