Document 49 Mai intai sa trecem in revista simptomele!

(nu, nu am afirmat despre tine ca esti o persoana anxioasa in sens clinic ;)) Poate ai resimtit si tu cateva dintre ele, in diverse situatii (sau chiar pe toate, de-a lungul vietii tale), la diferite niveluri de intensitate (sau urmeaza sa le experimentezi, atunci cand copiii tai adolescenti iti vor comunica anumite lucruri :)) Sa incepem cu cele care sunt produse de insuficienta/lipsa de oxigen (inofensiva desi, pentru cel care le traieste, nu pare deloc asa): Senzatie ca ti se taie respiratia Ameteala Furnicaturi/amorteala in brate/picioare Gura uscata/gat uscat Palpitatii Rigiditate a muschilor Lucrurile din jur par ireale Palme transpirate

Aceasta categorie de simptome este asociata cu hiperventilatia (respiratie accelerata/ritm respirator amplificat). Problema nu este ca inspiram prea mult oxigen =)) ci ca expiram prea mult dioxid de carbon (organismul functioneaza echilibrat atunci cand exista un echilibru intre oxigen si dioxid de carbon). A doua categorie de simptome survine prin continuarea respiratiei accelerate (simptomele se inrautatesc): Sentiment de sufocare Vertij/greata Durere in piept Paralizie a muschilor Sentimentul ca ceva ingrozitor urmeaza sa se intample

La acestea se pot adauga puseurile de caldura, oboseala si transpiratia. Daca ai avut vreodata un atac de panica (sau ti s-a povestit) este imposibil sa nu remarci coincidenta simptomelor. Oamenii interpreteaza in mod gresit senzatiile produse de hiperventilatie, se tem (le creste anxietatea), respira si mai accelerat si tot asa, pe o panta descendenta (ajung sa fie convinsi ca moartea este iminenta). Tot aici (in acest punct) se gaseste si prima parghie de interventie (ca pacient): sa interpretezi corect (ca sa nu intri pe spirala nevrotica). Hiperventilatia poate transforma o situatie benigna (o usoara teama, eventual justificata) intr-un atac de panica (mai ales daca deja ai avut unul sau ai o vulnerabilitate mentala, cu substrat biologic, de acest fel) Dioxidul de carbon (de la nivelul celulelor) este important deoarece scoate oxigenul din hemoglobina si se asaza in locul lui (fiind ulterior transportat la plamani). Fara o cantitate suficienta de CO2 oxigenul nu poate fi extras din hemoglobina (postasul care transporta oxigenul

prin corp si ale carei niveluri, uneori, la sportivii de performanta, in special la atlete, scad dramatic, indicand anemia) Respirand accelerat, desi intra mai mult oxigen in corp, paradoxal, mai putin oxigen este eliberat in celule. Asa apar simptomele descrise mai sus, simptome care pot fi explicate celor care sufera de tulburari de anxietate iar aceasta explicatie/informare are deja un caracter terapeutic (psihologii din grup stiu aceste lucruri, nu-i asa? :) :) Evident, hiperventilatia nu este singura cauza a atacurilor de panica (care sunt simple alarme false dar pe care oamenii, nefiind informati, le iau foarte tare in serios...si suna la Salvare). Ceea ce merita sa retii, daca esti o persoana curioasa, este ca majoritatea tulburarilor de anxietate au ca fundament biologic un raspuns de tipul lupta sau fugi foarte instabil (prin urmare, cei care stiu sa il stabilizeze...au un avantaj competitiv in lupta pentru supravietuire :) :) Foarte instabil inseamna ca sistemul de alarma incorporat (foarte util, de altfel) se declanseaza mult prea usor (ca alarma unei masini setata foarte jos: ai atins-o foarte putin si trezeste imediat tot cartierul, ai trait cumva aceasta experienta minunata, mai ales noaptea? =)) Din fericire, pragul poate fi modificat (iar terapeutii stiu cum dar au nevoie, in mod straniu, de implicarea clientilor in exercitii =)) =)) iar anxietatea de fiecare zi, desi avand clare radacini evolutioniste, poate deveni tolerabila (sau chiar se poate diminua extraordinar de mult-vezi cazul Ellis, povestit deja-transformandu-se in placere...si uite asa ma apropii de subiectul documentului, anume calatoria cu metroul ;)) Atentie: atacurile de panica, fobiile si tulburarile obsesiv-compulsive indica niveluri excesive (nevrotice) ale anxietatii (si, unele dintre ele, raspund mai slab la interventii terapeutice: de exemplu agorafobia are o rata de ameliorare de 60-80%, si asta pentru o combinatie de terapie plus medicamente, cu un risc de recadere identic :(( ) Cel mai bine este sa ai un sistem minte/corp echilibrat si sa nu ajungi niciodata in situatia de a te trata pentru tulburari anxioase, nu-i asa? Just wishful thinking... Vreau sa subliniez ca anxietatea este ok (circuite neurale selectate evolutionist) deoarece ne obliga sa fim prudenti si sa evitam relatiile prea apropiate (intime? =)) cu tigrul. Doar declansarea sistemului de alarma ca raspuns la stimuli nepericulosi si/sau intensitatea exagerata a acestor raspunsuri nu sunt ok. Altfel corpul stie foarte bine ce sa faca to save our asses :) Transpiratia, de exemplu, este buna pentru a racori organismul (pentru ca fugi de tigru si te supraincalzesti). Vasele de sange se dilata si se apropie de piele. Insa exact acelasi mecanism se declanseaza cand esti in fata unui grup de necunoscuti carora urmeaza sa le spui ceva (Eroilor! =)) La fel fluturii in stomac (stomacul contractat), contractia sfincterelor (pentru a nu lasa urme pentru pradatorul care te urmareste...nu, nu pe tine, pe stramosul tau si al meu :), albirea fetei (sau paloarea), deoarece mai mult sange e trimis spre muschi (nu e la fel de necesar fetei), cresterea pulsului (pentru a pompa mai mult oxigen), incordarea muschilor (pentru a putea actiona rapid, fie luptand, fie fugind) etc.

Cateva din aceste simptome enumerate le ai (sau le-ai avut) atunci cand esti in fata unui public si urmeaza sa spui ceva. Calatoria cu metroul, repetata, iti permite sa le urmaresti si sa monitorizezi progresul (regret, nu te poti vindeca dintr-o data desi sunt sigur ca asta iti doresti). Mecanismul (de vindecare/ameliorare) este urmatorul: Intra in exact situatia inconfortabila de care te temi, din nou si din nou, si stai in ea pana cand disconfortul incepe sa scada (poate chiar sa dispara pentru totdeauna, nu mai zic sa inceapa sa-ti placa :)) Este o situatie de expunere live (in vivo). Si nu exista o cale mai usoara (magica)! In loc sa fugi de ceea ce te temi (irational) alegi sa mergi catre si sa ramai in situatie. Alegi in mod deliberat disconfortul! (acesta este secretul) Ellis povesteste cum realmente se forta sa spuna ceva (orice) femeilor aflate pe aceeasi banca. Si facand asta (desi nu-i venea in mod natural), zi de zi, timp de 31 de zile (luna august) s-a vindecat. Sa angajat, in mod deliberat si sistematic (nu doar o singura zi! =)), intr-un comportament foarte riscant (asa i se parea, in mod irational, atunci) Si-a dat singur aceasta tema/sarcina si a dus-o la bun sfarsit. Cu rezultate minunate! De ce nu ar functiona si in cazul tau? (admit ca, probabilistic vorbind, s-ar putea sa nu functioneze dar nu vei sti niciodata daca nu incerci =)) Mecanismul psihologic este limpede: expunerea repetata la stimuli anxiogeni, avand control asupra situatiei (adica fiind decizia ta, nu cumva sa incerci asta cu copilul tau fara sa-l previi si sa-l sprijini) genereaza desensibilizare. Stimulul isi pierde capacitatea de a te speria (calatorii abia daca iti adreseaza o privire sau un cuvant, deci nimic ingrozitor nu se intampla si asta din nou si din nou, pana cand absenta simptomelor te informeaza ca si sistemul tau de alarma s-a convins si a asimilat informatia) In cazul vorbitului in public calatoria cu metroul este un pas intermediar. Fireste ca ideal este sa te expui unui grup (in fata caruia sa vorbesti) dar cat de mare este sansa ca in fiecare zi un grup de oameni necunoscuti sa se adune pentru a te asculta? =)) Nu este mai inteligent sa exersezi profitand de resursele aflate la indemana? (calatorii din metrou) Nu ai mai mult control asupra situatiei in acest caz (nu te obliga nimeni sa spui la fiecare statie numele)? Nu poti face oricand, la orice ora, exercitiul? Si nu te vei simti mai increzatoare si sigura pe tine atunci cand vei avea de vorbit in fata unui public? (avand antrenament de expunere judecatii/evaluarii/dezaprobarii publice si testand credintele irationale: vor rade de mine/vor chema politia/voi fi aruncata din mers =))) Sunt sceptic in privinta faptului ca o singura expunere (ma refer acum la orice tip de fobie, nu doar teama de a vorbi in public) poate produce o schimbare miraculoasa. Mai realist este sa ne asteptam ca o expunere gradata si sistematica sa produca schimbari durabile. Iar ceea ce e cu adevarat incurajator este ca intregul proces poate fi monitorizat de tine (de aceea este important sa-ti observi senzatiile, in acelasi fel in care, la sala, te invit sa fii constienta de senzatiile din corp) Vei sti, prin experienta directa, daca progresezi sau nu si cat de repede. Absenta obiectiva a simptomelor (sau diminuarea lor dramatica) iti va spune, in mod explicit, ca ai reusit (sau esti foarte

aproape). Ai trecut testul realitatii (spre deosebire de cei care doar cred ca nu sunt anxiosi dar nu au fost niciodata intr-o situatie concreta, de exemplu sa vorbeasca in fata a 30 de necunoscuti, sau au facut-o dar nu au constientizat cu acuratete propriile reactii) Ellis s-a vindecat de teama de a socializa cu femei necunoscute (experimentul Gradina Botanica din Bronx) intrand in mod repetat in conversatie cu ele (ulterior a devenit un mare cuceritor =)) si de teama si mai cumplita de a vorbi in public (la 19 ani) mergand de doua ori pe saptamana, in calitate de lider al unei organizatii politice a tinerilor, la evenimente la care lua cuvantul. Ca sa il citez: I opted for immediate pain to merit future pleasure. And so it was! :) Mai intai a ajuns sa se simta confortabil (in cateva saptamani) si ulterior a devenit entuziast. Cum? Analizandu-si conflictele inconstiente si identificand teama infantila ca va fi inghitit de o mama rejectiva, gratie unei psihanalize de 2 ani? (care nu elimina simptomele ci doar le explica intr-un mod sofisticat =)) Nu! Prin actiune! A invatat sa fie un excelent vorbitor vorbind. Din nou. Si din nou. Si din nou. Nici un mister uluitor revelat de o interpretare abisala. Doar practica, practica, practica. Si toleranta inalta la frustrare, desigur! :))) Si acum sa gandim invers: o persoana cu o toleranta modesta la frustrare se va angaja oare intr-un astfel de proces dificil? Va accepta ea sa infrunte jena, disconfortul, teama sau rusinea? Probabil ca nu! Va evita frustrarea!!! Cu ce rezultate? Consolidarea circuitelor anxioase (intarirea fobiei) Limitarea optiunilor si, intr-un fel, a vietii (cum ar fi sa urci in fiecare zi, de cel putin doua ori pe zi, 8 etaje pentru ca te temi sa mergi cu liftul? Sau sa eviti sa mergi cu avionul pentru ca te temi, in mod irational, de o prabusire? calatoria cu automobilul este mai periculoasa =)) Este posibil sa invingi o teama deja veche (de ani de zile) intrand in ea! Alegand in mod constient/deliberat disconfortul/frustrarea. Iar daca nu esti sigura de toleranta ta la frustrare, am vesti bune: mai sunt 3 luni de curs Neurobics! :) :) :) Adrian