DOCUMENT 71 Chiar daca nu lucrezi in contabilitate sau audit este posibil sa fi auzit de Big Four...

the four largest international professional services networks in accountancy and professional services, offering audit, assurance, tax, consulting, advisory, actuarial, corporate finance and legal services. Ele sunt Pricewaterhouse Coopers, Ernst&Young, Deloitte si KPMG, avand, fiecare, intre 150.000 si 180.000 de angajati. Nu, acesta nu este un document pe tema super-corporatiilor profesionale ;)) Vreau doar sa fac o analogie: si in filosofia stoica, versiunea Romana, exista un Big Four, adica exista patru mari filosofi ale caror contributii merita a fi luate in consideratie. Ei sunt/au fost: Seneca Musonius Rufus Epictet Marc Aureliu (care a fost, simultan, si imparat)

Voi pleca, in documentul de astazi, de la o afirmatie a lui Epictet, anume aceea care deschide Manualul, nu inainte de a oferi cateva detalii despre autor: Epictet a fost cel mai faimos student al lui Musonius Rufus. S-a nascut in sclavie dar, fiind foarte inteligent, a fost ceea ce am putea numi a white-collar slave (a ajuns secretarul imparatului Nero si, ulterior, al lui Domitian). Devenind liber dupa moartea lui Nero a infiintat propria scoala de filozofie in vestul Greciei de astazi, la Nicopolis. Desi, la vremea respectiva, era cel mai respectat filosof stoic, a refuzat sa se mute la Roma iar cei care doreau sa-i devina discipoli erau obligati sa iasa din zona de confort si sa calatoreasca spre Nicopolis. Epictet le punea doua conditii inainte de a-i accepta ca studenti/discipoli: 1. Sa isi doreasca sa beneficieze de pe urma studiului filosofiei 2. Sa inteleaga ce este acela un angajament fata de filosofia stoica A oferit si o explicatie: nu dorea sa-si iroseasca viata (energia, cunoasterea, timpul, cuvintele) cu persoane superficiale, care nu sunt pregatite sa-si recunoasca propriile inadecvari si nu sunt dispuse sa actioneze pentru a le face fata. Some things are UP TO US and some things are NOT UP TO US (spune Epictet la inceputul Manualului) Este o afirmatie despre control, foarte profunda (cu o arie extraordinar de larga de cuprindere) dar insuficient de clara. Respectand meritele lui Epictet este necesar sa introducem o nuanta suplimentara (un spor de subtilitate). De fapt, exista trei categorii de lucruri aflate in relatie cu controlul: Lucruri care se afla in totalitate sub controlul nostru Lucruri asupra carora nu avem nici un fel de control Lucruri pe care le putem controla partial (se afla sub controlul nostru dar nu in totalitate)

Pare foarte simplu, nu-i asa? Da, este simplu, si cu toate acestea foarte multi oameni le confunda si sufera inutil (sunt nefericiti).

O persoana care intelege ca exista unele lucruri care nu se afla sub controlul ei nu se mai gandeste la ele. Chiar daca s-ar gandi, chiar daca ar investi cantitati impresionante de timp si analiza, nu ar rezolva nimic. Acele lucruri, pur si simplu, nu pot fi controlate. Iti voi da un exemplu in mod intentionat exagerat: Nu depinde de tine daca Soarele va rasari sau nu maine. Daca tu ti-ai propus sa mergi la plaja (un al doilea exemplu, asociat) si e foarte important pentru tine sa fie soare (sa nu fie acoperit de nori) nu poti face nimic. Va fi sau nu va fi soare. Ah, poti incerca sa te rogi la Spiritul Soarelui =)) (Ok, felicitari pentru initiativa!) Nu-ti serveste la nimic sa te ingrijorezi in legatura cu aparitia, maine, a Soarelui. Ingrijorarea ta nu schimba in nici un fel lucrurile. Oricat de preocupata ai fi de evenimentul de maine, acesta (evenimentul) nu are nicio legatura cu procesele tale mentale. Orice anxietate asociata cu lucruri pe care nu le poti controla este lipsita de sens (irationala) In loc sa-ti faci griji in mod inutil in privinta Soarelui (sau a altui eveniment pe care nu il poti controla) mai bine ti-ai folosi energia (pe care astfel o consumi absolut degeaba) in actiuni mai constructive, adica ai inceta sa te comporti prosteste. Din pacate, unii oamenii nu reusesc sa distinga intre lucrurile pe care le pot respectiv nu le pot controla si/sau nu-si dau seama de gradul de control pe care il detin in raport cu lucrurile care poti fi, partial, controlate. Daca ar fi educati in aceasta directie (de catre cine? =)) probabil din vietile lor ar disparea, ca printr-un miracol, doze impresionante de nefericire inutila (autoprovocata) Pentru a reusi intr-o astfel de operatiune (sa distinga) au nevoie de capacitate de discriminare, capacitate care poate fi cultivata inca din copilarie (ceea ce poti sa faci vs ceea ce nu poti sa faci sau, cum spune Epictet, ceea ce este up to you vs not up to you) In sfera lucrurilor pe care le putem controla, in totalitate, intra scopurile pe care ni le stabilim (pe care le alegem). Sunt de acord, unele scopuri pot fi cu totul nerealiste (de exemplu sa fii CEO intr-o companie din Big Four, daca tot am amintit de ele, desi nu intelegi contabilitatea, nu vorbesti limba engleza si in toata viata ta nu ai condus pe nimeni) De aici nu rezulta ca scopul nu poate fi ales! :)) Alegerea scopurilor sta in puterea noastra dar realizarea (implinirea) lor nu depinde in totalitate de noi. Avem sanse mai mari sa traim vieti implinite si cu sens daca ne alegem scopuri realiste (si nu visam la cai verzi pe pereti) si, fireste, ne minimizam sansele de a fi (relativ) fericiti, cu atat mai mult cu cat ne stabilim scopuri mai indepartate de nevoile si de posibilitatile noastre (o nota pentru parinti: ajuta vietatea dragalasa, gradat, pe masura ce creste, sa devina constienta de reursele si posibilitatile ei pentru a-si alege scopuri in armonie cu aceste resurse interioare!) Epictet crede ca si impulsurile se afla in totalitate sub controlul nostru. Aceasta credinta este gresita! (nu a meditat suficient la modul in care functioneaza mintea umana =)) =)) Nimeni nu poate controla aparitia unui impuls! Altceva poate fi controlat, cel putin partial: angajarea intr-un comportament energizat de impulsul respectiv. Imagineaza-ti ca esti o mare consumatoare de cafea (cum, chiar esti? :)) si ti-ai propus sa renunti la acest obicei. Din pacate, tocmai ai trecut pe langa o ceasca aburinda si simti impulsul de a bea. Acest

impuls (aparitia lui) nu poate fi controlat. Nu poti face ceva astfel incat sa nu mai apara. Dar poti fi constienta de el si poti refuza sa comanzi/soliciti si tu macar o cescuta. Te poti opune impulsului. Poate nu vei reusi (depinde cat esti de dependenta, printre altele) dar in mod sigur poti incerca sa rezisti. Sta in puterea ta sa rezisti. Poti lupta cu tentatia. Dar nu poti manipula aparitia impulsului. Acest eveniment este involuntar. In acelasi fel nu poti controla excitatia sexuala pe care ti-o trezeste (esti o femeie) cel mai bun prieten al sotului tau. Dar poti alege (nu fara efort :)) sa nu dai curs acestei excitatii. Comportamentul se afla in sfera controlului tau. Nici aparitia emotiilor nu poate fi controlata (o alta eroare a lui Epictet) Daca iti este teama de serpi (frica selectata evolutionist, apropo) nu ai ce sa faci, este ceva in afara controlului tau. Poti invata, daca vrei, sa faci fata acestei frici, chiar sa ajungi sa dormi alaturi de un sarpe (oare? =)), diminuand foarte mult frica, in acelasi fel in care frica de a vorbi in public poate fi micsorata foarte mult, astfel incat sa nu mai dezorganizeze comportamentul. Insa daca la un moment dat, de-a lungul vietii tale, vei mai simti frica (sau orice alta emotie) sau nu, iata ceva ce nu depinde de tine. De tine depinde cum te comporti in cazul in care experimentezi o anumita emotie (si nu esti o femeie imorala daca te simti atrasa de prietenul sotului tau dupa cum nici el, pentru echilibru, nu este un barbat imoral daca se simte atras de sora ta :)) Impulsurile si emotiile intra in categoria lucrurilor asupra carora avem un control partial (nu in sensul de a nu le mai simti ci de a actiona in anumite feluri, alese de noi) Tu iti poti alege ce scopuri doresti (control asupra scopurilor) si ar fi o idee buna sa-ti alegi scopuri aflate in putinta ta (de realizare). Pentru asta trebuie sa te cunosti destul de bine!!! De exemplu, daca vrei sa devii muzician, trebuie sa stii daca ai sau nu ureche muzicala. Daca vrei sa devii atlet, trebuie sa stii daca ai sau nu abilitati fizice (sau macar potential) Unii oameni confunda ceea ce isi doresc cu ceea ce sunt capabili sa obtina (dorintele cu posibilitatile). Multe dorinte sunt inselatoare si ne imping in directii pentru care nu suntem pregatiti, pe care nu le putem gestiona si care ajung sa le copleseasca (o pozitie de top management poate fi prea mult pentru o anumita persoana (organismul ei nu rezista stresului considerabil) dar ok pentru o alta, mult mai rezilienta; cu toate acestea, ambele isi pot dori, cu intensitate, respectiva pozitie) Si pentru ca am vorbit de scopuri (aflate in totalitate sub controlul nostru, control care ar fi bine sa fie iluminat cognitiv, ca sa nu alegem scopuri nerealiste sau...distructive :(( ), iata o alta distinctie la care ma voi referi, in contextul filosofiei stoice dar folosind un exemplu din modernitate: Sa presupunem ca iti place sa joci tenis (si chiar ca ai ales o cariera in acest sport: sunt influentat de turneul in desfasurare la cateva minute de locul in care scriu ;)) Stoicii ne recomanda sa ne alegem cu grija scopurile (in urma unei reflectii atente si nu intr-un mod impulsiv), pe de o parte, si, avand de ales intre scopuri interne respectiv scopuri externe, pe cat posibil sa le alegem pe primele. Revenind la exemplu: Scop extern = sa castig meciul de tenis Scop intern = sa joc la cel mai inalt nivel de care sunt capabil

Alegerea inteleapta, daca iti place tenisul, este legata de scopul intern. Exista o serie de factori pe care nu-i poti controla daca iti propui sa castigi (inclusiv propria ta dispozitie la inceputul si in timpul partidei) si risti intr-o masura mult mai mare sa-ti pierzi echilibrul interior (vizat de filosofia stoica) daca scopul tau principal este sa castigi. Pe de alta parte, daca ti-ai propus sa joci cat mai bine, scop aflat sub controlul tau, si chiar faci tot ce tine de tine pentru a juca (foarte) bine, s-ar putea sa castigi, s-ar putea sa pierzi dar in mod sigur vei fi satisfacut de efortul pe care l-ai depus. Oricat de paradoxal ar parea, la sfarsitul partidei vei fi multumit (ai jucat la nivelul superior al potentialului tau sau, daca nu ai jucat, acest lucru a depins doar de tine si data viitoare te vei mobiliza mai intens) Fireste ca exista o corelatie intre modul in care joci si rezultat: cu cat joci mai bine cu atat cresc sansele de a castiga meciul. Dar acesta (succesul) este doar un bonus: pe tine te interesa sa joci foarte bine. E posibil sa joci foarte bine si sa pierzi, de exemplu pentru ca adversarul este mult mai bun (sau pentru ca arbitrul a gresit in favoarea lui) Nu vei suferi sau suferinta ta nu va fi mai mare decat bucuria de a fi facut tot ce depinde de tine si de a fi dat tot ce ai mai bun din tine. Pare straniu, nu-i asa? Sa pierzi si, cu toate acestea, sa fii linistit(a), chiar satisfacut(a)! Iata ce inseamna sa ai o filosofie de viata (care se aplica si in sfera divertismentului/timpului liber :)) Daca oamenii ar invata, inca de tineri, sa faca diferenta intre scopuri interne si scopuri externe, scopuri aflate (partial) sub controlul lor si scopuri aflate intr-o masura mai mare in afara controlului lor, probabil s-ar bucura de vieti mult mai implinite si ar evita o serie de suferinte si emotii negative inutile. Interpretarea moderna a filosofiei stoice, in opinia mea, mareste in mod dramatic posibilitatea unei vieti satisfacatoare, pe alocuri foarte fericita, nu in primul rand pentru ca amplifica emotiile pozitive (desi exista si astfel de tehnici :)) ci pentru ca elimina (sau minimizeaza) starile negative inutile (absurde/create prin asteptari irationale) As putea sa-ti dau un exemplu si din sfera relatiilor de cuplu dar...te las pe tine sa te gandesti (si, eventual, revin cu un alt document pentru a-ti verifica gandurile cu ale mele, mele in sensul filosofiei stoice despre care spuneam ca este putin cunoscuta si, mai ales, inteleasa in timpurile noastre moderne) Oare ce ar putea insemna scopuri interne si scopuri externe in dragoste? Dar in relatiile interpersonale? Dar in relatia parinte-copil, profesor-student, angajator-angajat? Think about it! Adrian