O intamplare Ignobila

Cunoastem cu totii macar un caz al unei familii destramate din pricina neajunsurilor. In cercul de prieteni si cunoscuti sigur ati intalnit macar un caz unde in disperare de cauza sotul sau sotia decid sa-si paraseasca caminul luand drumul strainatatii. Ce urmeaza dupa intra in domeniul apocalipticului: familii destramate, copii ramasi orfani, straini pe drumuri, degradare a personalitatii si multe altele. Cazul ce urmeaza are insa un farmec aparte si tocmai din aceste considerente am decis sa vi-l povestesc. Adrian Gherculescu era un silvicultor ilustru pe vremea cand tara era condusa de regimul asupritor al tovarasilor comunisti. Ducea o viata simpla si fericita alaturi de sotia si fetita sa. Nu avea neajunsuri si nici nu spera la mai mult decat i s-a dat mai ales ca in acele timpuri posibilitatile erau cam restranse... Revolutia si implicit schimbarea regimului au trasformat totul in desertaciune: in scurt timp si-a pierdut postul, mintile apoi sprijinul sotiei. Consumul de alcool la tarat spre treapta cea mai joasa a societatii. Astfel Adrian Gherculescu s-a trezit in pragul unui divort si silit sa doarma pe strazi. Ca si multi altii si-a incercat norocul in strainatati fara a avea sorti de izbanda prin asta. L-am cunoscut la terasa unei cafenele din Porta Palazzo la cateva ore dupa ce platise rusinea. In ciuda situatiei jalnice in care se afla din punct de vedere psihic, fizic se pastra impecabil. Pot spune ca tinuta sa o deparea in eleganta pe a mea, eu care chipurile hoinaeram strazile din Torino in cautarea aventurii spre deosebire de el care-si cauta un loc de munca. - Lei e rumeno?! intreaba el cu sfiala de la masa vecina, dupa ce mai bine de zece minute m-a cercetat cu deamanuntul din priviri. - Da, sunt... Ii raspund eu mirat cautant parca sa inteleg cum de acest om mi-a ghicit tara de proveninta. - Aici doar strainii beau Peroni. Italienii beau Birra Moretti si o fac mereu din pahar. Dumneata bei din sticla exact cum fac toti romanii de pe aici, cum fac si eu dealtfel(aratandu-mi sticla sa). - Deci asa ati facut asocierea... - Domnule draga, daca nu s-ar mai cunoaste om cu om, pamantul asta ar deveni un camp imens de lupta! imi replica el cu o oarecare mandrie in glas. Permiteti sa va cinstesc cu o bere adevarata? Omul avuse perfecta dreptate: Birra Moretti e mult superioara celei Peroni, raportand-o atat la calitate cat si la pret. Marturisesc ca cele trei ore petrecute in compania acestui domn extraordinar, de o inteligenta fantastica, mi-au facut ziua. Daca cu cateva ore in urma aveam temeri cum ca pana si ultima zi de concediu in Torino va fi un esec total, la sfarsitul acestui rendez-vous inopinant statea mea de satisfactie era mult imbunatatita. Odata ajunsi la al saselea rand de bere am inceput sa ne tutuim. Prietenia ce tocmai se nascuse intre noi parea sa fie una de durata... - Daca al saselea a fost si nu are sa mai fie, hai sa il chemam pe al saptelea. Hei cameriere! striga acesta spre chelner cu un glas impleticit improscand in stanga si in dreapta miros de alcool. - Lasa-ma pe mine sa-l platesc de data asta! invervenisem eu. - Nu. Astazi bem pe banii mei, adica pe banii lor! - Pe banii cui? intreb eu.

- Pe banii alora de acolo (si-mi arata cu degetul spre o biserica catolica) ce-si vindeca pacatele platind cu cash direct in visteria popii. - Ai spart cutia milei? intreb eu banuitor. - Macar de as fi facut asta. Ce mi s-a intamplat insa e demn de toata rusinea. Permite-mi sa-ti povestesc drama vietii mele de la inceputuri pana in prezent... Astfel a inceput sa imi nareze istoria vietii sale, al carei inceput il stiti si dumneavoastra din randurile de mai sus. Noul meu prieten Adrian Gherculescu se alfa in Torino de trei luni. Isi cauta de lucru. Inainte de Torino ratacise luni bune atat in Mantova cat si in Milano. Totul era zadarnic! Nu-si gasea de lucru sub nici un chip. Traia din reciclarea cutiilor de plastic si aluminiu. Dis-de-dimineata porneste neintrerupt, batand strazile orasului in lung si-n lat, doar-doar intr-un final si-o gasi ceva sa lucreze in mod cinstit. Si aceasta dimineata a fost la fel ca celelalte. Ostenit de atata umblatura s-a asezat pe scarile Basilicii Mauriziana. Ghinionul, sau soarta a facut ca el sa apara in acel loc spre sfarsitul ceremoniei religioase. Atunci s-a intamplat rusinea. Iesind de la slujba credinciosii l-au luat drept cersetor. Si cum Adrian statea cu capul rezemat pe brate, nu observase ca trecatorii plateau tribut pentru chinul gandurilor sale. In nici doua minute castigase mai mult decat castiga un om cinstit intr-o intreaga zi. Atunci cand se trezise din reveria sa nu-i veni sa creada pe cine vede in fata ochilor. Erau sotia si fetita sa. - Asa mi-ai ajuns, jigodie libidinoasa? Nu te mai satura necuratul cu bautura. Ai ajuns sa cersesti prin tari straine ca ultimul om. Asa exemplu esti tu pentru copilul tau? Mai si aveai tupeul la judecatorie sa-ti ceri drepturile. Tu sa ai drepturi ma? Tu care esti o javra imputita? Ar fi trebuit sa te duca la streang! Cersesti mila ai? Vrei mila? Ia zi cat vrei? Cinci, zece? Ia zece si dispari de aici sa nu te mai vad in fata ochilor, jigotie imputita! - Acestea au fost cuviintele aproximative ale nevestei mele. Nu aveam nici cea mai mica idee ca s-a mutat in Italia. In tot acest timp draga mea fetita privea scena, muta de uimire, ca o statuie ca acelea ce le aseaza snobii in gradina. Nici n-am apucat sa ii sarut fruntica ei dulce, ca zgripturoaica de masa a si tras-o dupa ea. - Dar cum sa te confunde cu un cersetor? Te vad imbracat bine. Esti curat, ingrijit, gulerul camasii tale e chiar mai alt ca al meu... Nu-mi vine sa cred ce lume, ce oameni. Incredibil! exclam eu stupefiat de cele auzite. - A fost dorinta celui de sus. Altii isi rascumpara pacatele cu bani, eu mi le rascumpar prin umilinta, prin focul rusinii chiar in fata ochilor propriului meu copil! Si uite asa din silvicultor am ajuns un cersetor fara voie, afirma dansul cu ochii umezici in lacrimi. - Prieten bun, permite-mi sa iti strang mana nu pentru a-ti arata compasiune, ci respectul si recunostiinta mea netagaduita. Daca Dumnezeu a vrut sa se intample asta, are el motivele sale. Tu sa nu renunti! Du-ti crucea mai departe. Intr-un final va rasari soarele si pe strada ta. - Imi multumesc pentru tot. Pentru cuviintele frumoase, pentru incurajari si pentru ca mi-ai permis sa ma descarc de aceasta povara grea. Ce zici, mai este loc si de randul numarul opt? ma intreaba dansul zambindu-mi calm. - As mai fi stat, dar trebuie sa prind trenul de Viena. - Atunci iti urez toate cele bune! - Toate cele bune si buona fortuna! adaug eu inainte de a pleca grabit sper Porta Nuova.

Trecusera doi ani de atunci. In tot acest timp am tot huzurit prin lume. De la nord la sud, de la est la vest si invers, mereu aflat intr-o continua deplasare, in cautarea aventurii, a inovatiei si-a povestirilor nemuritoare. Atins de nostalgia dorului de tara m-am intors in Bucuresti. Astazi de dimineata am fost la gara sa-mi intampin o veche prietena care venise sa ma viziteze de la Iasi. Cu cine credeti ca am avut onoarea sa schimb doua vorbe pe peron? Un cuplu proaspat casatorit: Adrian si Teodora Gherculescu. A fost intr-adevar o dubla surpriza! Acum Adrian conduce afarea sa prospera, o ferma de albine undeva prin judetul Bacau. Tanara sa nevasta ii va naste peste cateva luni un baietel pe care il vor numi Rafael. In cateva zile, fetita sa din prima casatorie va sosi la ferma unde va sta pe toata perioada verii.