Sunteți pe pagina 1din 4

Curs i

1.1. Diplomatia – arta si stiinta

Diplomatia isi are originea in trecutul indepartat in conventiile


teritoriale si de buna-credinta ce existau uneori chiar si in randul animalelor.
Notiunea de diplomatie deriva din vechiul cuvant grecesc “diplo” in
traducere “dublez”.
Acesta a insemnat actiunea de redactare a diplomelor sau actelor oficiale in 2
exemplare dintre care unul era dat ca scrisoare de imputernicire trimisilor, iar
celalalt se pastra la arhiva.
Purtatorul unui astfel de dublet se numea diplomat, iar activitatea desfasurata
de el diplomatie.
Preluat de la grecii antici cuvantul a intrat in vocabularul politici
diplomatice moderne.
Dintre multiplele definitii ale diplomatiei considerata de unii arta, de
altii stiinta, ne oprim asupra acelei conform careia diplomatia este stiinta
raporturilor si intereselor dintre state sau arta de a concilia interesele
popoarelor intre ele deci intr-un sens restrans stiinta sau arta negocierii.
Diplomatia a fost cel mai bun mijloc pe care civilizatia a fost capabila sa-l
inventeze pentru a veghea ca relatiile internationale sa nu mai fie guvernate de
forta deoarece razboiul ca mijloc de rezolvare a litigiilor internationale nu este
practic si nici lipsit de primejdii.
In Dictionarul Oxford se considera ca diplomatia reprezinta conducerea
relatiilor internationale prin negocieri metode prin care aceste relatii se
reglementeaza la aceasta participand ambasadorii si trimisii.
In sens riguros diplomatia nu este o stiinta asa cum este de pilda
matematica dupa cum nu se poate preciza nici cat este de aproape de domeniul
artei. De mentionat ca in multe definitii sunt folosite simultan termenele
stiinta si arta. In domeniul practicii se intalnesc atat rigoarea stiintifica cat si
arta diplomatului.
Trebuie inteles faptul ca diplomatia este o activitate care serveste si
asigura buna functionare a relatiilor internationale, fiind menita sa creeze cele
mai bune conditii pentru ca aceste raporturi sa se desfasoare normal.
Desi unii autori considera ca diplomatia se ocupa si de raporturile ostile
ale statelor, in definirea diplomatiei trebuie pornit de la caracterul pasnic al
actiunii.
Ca disciplina, diplomatia poate fi considerata ca avand principii
determinate intrucat are la baza anumite notiuni avand si un obiectiv precis si
distinct si anume de a reglementa raporturile existente intre state.

1
Intre elementele care alcatuiesc definitia diplomatiei conceptul de
« stat » trebuie legat de adjectivul « suveran ».
Nu se poate recunoaste o activitate diplomatica in sensul propriu al cuvantului
intre state care se afla in relatii de subordonare, deci care nu sunt caracterizate
de principiul egalitatii suverane.
Conceptul de diplomatie este echivalent cu cel de dialog. Diplomatia ca
metoda este opusa razboiului si in general politicii de forta.
Flexibilitatea este esenta diplomatiei, respectiv cautarea unor solutii
reciproc acceptabile.
Din perspectiva stiintifica diplomatia are ca obiect studierea relatiilor
politice sau juridice ale diverselor state, precum si a intereselor care le
genereaza.
Ca arta, diplomatia are ca obiect administrarea afacerilor internationale
ceea ce implica aptitudinea de a ordona si conduce negocierile politice.

1.2. Scolile diplomatice

Pe parcursul istoriei si corespunzator unor perioade indelungate se


observa dominatia anumitor scoli diplomatice care prin metodele promovate
au avut unele influente in practica diplomatica a altor tari.
Anumite scoli diplomatice cum este cea franceza semnificativa ca
intindere de timp – sec. 17 si 18 – au introdus si principii general acceptate
prin procesul de codificare a dreptului diplomatic.
Diferentele dintre diferite scoli au fost determinate de caracteristicile epocii.
In ordine cronologica trebuie mentionata mai intai scoala diplomatica
greaca si romana.
Astfel au fost sesizate insusirile pe care trebuie sa le aiba ambasadorii
considerandu-se ca singurele lor arme sunt cuvintele si momentele prielnice.
Diplomatia greaca a enuntat o serie de principii care se refera la aspecte
esentiale ale relatiilor dintre state. Diplomatia greaca este considerata ca fiind
una dintre cele mai bogate in principii oferindu-se si multe sugestii pentru
aplicarea ei.
Desi romanii nu dadeau dovada de mobilitate si ingeniozitate asemenea
grecilor, ei fiind niste functionari disciplinati ai metropolei, totusi ei au
desfasurat o bogata activitate diplomatica mai ales in partea de rasarit a
imperiului.

2
Scoala diplomatica bizantina este cunoscuta datorita finetei de gandire
si iscusintei practice atat de pronuntata incat apoi a influentat in buna masura
diplomatia medievala a Venetiei, statelor Italiene, Rusiei si Turciei.
O parte din popoarele medievale au preluat numeroase elemente din
diplomatia bizantina, si anume :

sistemul darurilor
principiul imunitatii solilor
formulele de tratatre sau de negociere etc.

Diplomatia Republicilor Italiene si in special scoala diplomatica


Venetiana este foarte bine cunoscuta datorita ordinii pe care venetienii au
introdus-o in arhivele de stat pastrand cu grija scrisorile si rapoartele primite
de la agentii lor diplomatici.
Scoala diplomatica franceza devine predominanta la inceputul secolului
al 17-lea.
Practica diplomatica franceza a progresat in timpul domniei lui Ludovic al 16-
lea. Cand acesta primea un ambassador strain ministrul de externe ii pregatea
o notita in care ii indica nu numai ce subiecte trebuie sa abordeze, dar si ce
subiecte trebuie sa evite.
Diplomatia otomana a fost caracterizata prin duritate si aroganta in faza
ofensiva a semilunei. Cand a inceput marea lor retragere turcii au acordat o
mai mare atentie tratativelor si negocierilor.
Petru cel Mare aduce o serie de innoiri in diplomatia rusa dar cu toata
modernizarea rusii nu au renuntat la vechile proceduri si obiceiuri care
serveau la inaltarea prestigiului fata de tarile straine.
Francezii ai constatat cel mai des ca rusii puneau adesea intrebari arogante.
Diplomatia chineza a pus la punct un ceremonial complicat care crea
dificultati diplomatilor straini neobisnuiti cu formulele utilizate la curtea
imparatului.
In realitate sub paravanul acestor dispute de stil diplomatic se ascundeau
divergente reale care constituiau fondul relatiilor pe care China le intretinea cu
alte state.
Japonezii au folosit aceeasi metoda a rezistentei pasive, metoda utilizata
de chinezi. Folosindu-se de un ceremonial complex, complicat solii japonezi
tergiversau mereu negocierile.
De mentionat este si scoala diplomatica araba care pe parcursul unui
secol, incepand cu deceniul 4 al secolului 7 s-a afirmat odata cu Marele Stat
Arab. Prin proportiile sale acesta ar fi putut concura Imperiul Roman in

3
perioada infloririi sale, iar comertul si moneda araba au patruns pana in cele
mai indepartate colturi ale lumii vechi.
In cadrul statului arab printre organizatorii administratiei un rol de seama il
avea Ministerul corespondentei de stat avand ca principala functie relatiile
externe. Aici au fost elaborate primele forme ale activitatii administrative si
ale ceremonialului.
Diplomatia secolului al 19-lea introduce noi principii in domeniu.
Metodele diplomatice au fost supuse unificarii pornind de la eticheta si pana la
reguli de intocmire a tratatelor si acordurilor internationale.
Incepand din secolul 19 se poate vorbi din ce in ce mai putin de scoli.
Toate metodele diplomatiei se disting printr-o importanta unificare si
sistematizare chiar daca diplomatia continua sa promoveze unele trasaturi
specifice tarilor pe care le deserveste.

1.3. Scoala diplomatica romaneasca

Sedimentată in decursul secolelor pe baza contactelor cu cele mai mari


şcoli diplomaţia romanească constituie un aspect distinct in istoria diplomaţiei
mondiale.
Ca prima trăsătura a diplomaţiei noastre putem avea in vedere vechimea
întrucât a fost practicată pe teritoriul ţarii de peste 2 milenii.
In scrierile lui Herodot precum si in alte izvoare sunt mentionate tratativele
nascute prin convietuirea colonilor greci cu pamanteni, respectiv bastinasii.
In statul geto-dac gasim o institutie diplomatica corespunzatoare
intinderii si rolului jucat de aceasta tara in perioada greco-romana.
In primele secole de consolidare ale Moldovei intalnim mentiuni despre
Moldova si Muntenia in documentele diplomatice straine.
In perioada cand solii lui Stefan cel Mare sunt primiti cu cinste la
curtile Europei si cand domnitorul Moldovei si urmasii sai incearca aplicarea
unor scheme politice externe deosebit de ingenioase, in Tara Romaneasca a
aparut o carte despre normele de buna conducere a politicii externe si despre
practica diplomatica.
Invataturile lui Neagoe catre fiul sau Teodosie reprezinta un moment al scolii
diplomatice romanesti care contine in genere toate calitatile ce au fost folosite
in momentele de incercare din epocile de mai tarziu.
In perioada de dependenta de Imperiul Otoman au avut loc neintrerupt
contacte cu Ungaria, Polonia, Rusia, Republicile Italiene etc.
Solii au desfasurat o activitate intensa, de multe ori pe ascuns datorita
sanctiunilor impuse de Imperiul Otoman.