Sunteți pe pagina 1din 3

Perspectiva Elei

Eram casatorita de doi ani si jumatate cu un coleg de la Universitate. La vremea cand am facut nunta, il consideram iubirea vietii mele, omul care-mi lumina gandurile si calea. Parca fiecare moment langa el era o zi in gradina Edenului si fiecare secunda in lipsa lui era o clipa de iad pt sufletul meu. Nu aveam prea multe ce-i drept dar fericirea mea se regasea in bratele sale, ale iubitului meu sot. La un moment dat insa, vietile noastre au fost schimbate de un eveniment neasteptat: moartea unchiului Tache, care i-a lasat lui Stef o mostenire impresionanta. Acum, faceam si noi parte din lumea buna, din cercurile de societate. Cu aceasta ocazie, m-am imprietenit bine cu verisoara lui Stefan, Anisoara; foarte buna fata Anisoara asta! Dar nu stiu de ce uneori aveam sentimentul ca sotului meu nu prea-i era pe plac apropierea aceasta. In fine, poate-i numai o parere de-a mea. Revenind la relatia cu Stef, totul a fost numai lapte si miere, pana cand el a inceput sa se distanteze subit. Parca nu mai era acel Stefan dupa care-mi sclipeau ochii in urma cu doi ani si jumatate, parca devenise suspicios, monoton, ca un om imbatranit mult prea devreme de cele pamantesti. Nu cred ca i-a prins chiar bine schimbarea, parca nu se adapta la lumea mondena din care, in mod clar, acum faceam si noi parte. Nu am inteles niciodata ce se petrecea in sufletul lui, nu mi-a spus niciodata. Dar in mod cert, m-a schimbat si pe mine. Asa ca am ajuns sa ne pregatim pt excursia la Odobesti, unde ne invitase Anisoara si unde si-a facut aparitia misteriosul domn G. Il cunoscusem cu 2 saptamani in urma; de meserie dansator, cu 2 sau 3 ani mai tanar decat mine, era intruchiparea carismei si rafinamentului. Am petrecut momente minunate alaturi de dumnealui atat la Odobesti, cat si la petrecerea de dupa teatrul de vara.

Aceea a fost o noapte furtunoasa. Nu stiu ce l-a apucat pe barbatu-meu. Acolo, in vazul lumii, incepuse a-i face avansuri unei distinse doamne, pretinzand apoi sa-l insotesc acasa.Cheful era in toi, era chiar pacat sa stricam atmosfera, asa ca l-am rugat sa mai ramanem. Si ghiciti ce? A plecat si m-a lasat acolo, femeie singura. Socul cel mai mare a fost cand am ajuns acasa si l-am gasit in pat cu o oarecare, pe care-o stiau bine toti domnii ce poama e. Atunci sufletul meu s-a racit complet. Am plecat. Nu am mai putut rezista. O sapatamana intreaga mi-am sters lacrimile, dupa care m-am impacat cu sotul meu si am petrecut o luna de vis la resedinta sa din Constanta. Dar parca nimic nu mai era in regula cu noi. Nu mai puteam sta in bratele sale fara sa ma gandesc la acea noapte. Si cand ma gandeam, durerea ce mi-o provocase chiar dragostea vietii mele, ma sfasia. Il iubeam pe Stefan, il iubeam enorm. Dar tradarea sa nu am putut-o ierta nici pana in ziua de azi. In luna lui februarie, sotul meu a plecat cu regimentul la Azuga. Simtindu-ma singura, am cautat compania la diversele serate si petreceri mondene organizate, fireste, de Anisoara. Imi petreceam din ce in ce mai mult timp alaturi de tanarul si fascinantul Grigoriade si parca gandul mi se indeparta tot mai mult de Stefan. Si s-a intamplat nenorocirea. Paradoxal, am petrecut cu dl. G. cea mai frumoasa noapte din viata mea. Dar ajunsa acasa in dimineata zilei de 18 februarie, Stefan ajunsese acasa pe neasteptate. Atunci m-am simtit ca o criminala care i-a rupt sufletul. Si din nou, a trebuit sa plec. Nu a vrut sa auda nicio explicatie. Ne-am mai intalnit accidental; fie la teatru, fie la cursele de cai si parcami crapa pieptul la vederea lui. Indiferent cat de magice erau momentele langa dl. G., parca nu-mi vedeam sensul vietii fara sotul meu. Intre timp, mam imbolnavit. Si parca nu ma durea de boala, cat ma durea lipsa lui Stefan de pe perna de langa. Auzind ca fostul meu sot dorea sa ma viziteze, mi-a venit ideea: am apelat la Anisoara, care mi-a scris un bilet cum ca m-ar fi invitat la ea in acea noapte, deoarece era singura. Cunoscand neindemanarea lui Stef, am pus plicul ostentativ intre carti. Cu siguranta l-a gasit, caci Anisoara mi-a spus ca a intrebat de mine, fiind invitat la ea si la Iorgu la cina. Era unica mea sansa.

In august, s-a anuntat intrarea Romaniei in razboi si Stefan mi-a aranjat sa-mi petrec vara la Campulung, in apropierea regimentului sau. Gandul razboiului imi dadea fiori; imi dadea, pt ca imi stiam mult-iubitul sot acolo. Daca Stefan nu mai venea ramaneam singura. Si cu soarta mea ce se intampla? Am decis ca cel mai correct e sa discut despre asta chiar cu sotul meu, asa ca i-am trimis scrisoare sa vina degraba la mine. Nu cred ca discutia i-a priit, pentru ca s-a ridicat nervos si dupa cateva ore, mi-a spus ca trebuie sa se intoarca la regiment cat mai curand. Asta m-a intristat. Dar de asemenea, am aflat ca dl. Grigoriade se afla la Campulung, cica dupa o cucoana. Sa fi fost eu aceea? I-am scris numai decat si mi-am petrecut urmatoarea perioada de timp in compania lui. Ma facea sa ma simt din nou tanara, ca in vremea facultatii, uitasem cu totul de Stefan. L-am revazut numai cand a fost adus, ranit, la spital. La momentul respectiv, am crezut ca se simte rau. Pt ca ii facusem toate poftele, dar ma privea cu ochi de sticla, ca si cand ar fi privit in pustiu. La o 2 zile dupa ce s-a intors la regiment, am primit o scrisoare care ma lamurit: Iti las tie, Ela, toate averile, toate amintirile, cu alte cuvinte, tot trecutul. M-am maritat cu Grigoriade. Nu am avut niciodata copii si desi aveam langa mine un barbat minunat, pe care mi-l dorisem, gandul meu era tot la Stef al meu.