Sunteți pe pagina 1din 4

INDICII URMARITI IN RECUNOASTEREA UNEI PROBLEME LEGATE DE DROGURI

In cadrul primelor intalniri cu clientul in special in timpul interviului introductiv cel mai dificil lucru de stabilit este daca o persoana are probleme legate de consumul de droguri. De cele mai multe ori, psihoterapeutIi sunt nevoiti sa apeleze la familie sau la cercul prietenilor clientului pentru a aduna informatii utile demersului psihoterapeutic. Insa si acest lucru este destul de greu pentru ca astfel de aspecte pot avea o incarcatura emotionala puternica si pot fi implicate sentimente personale puternice. Exista o serie de indici si simptome care ne pot conduce spre o posibila problema legata de droguri, dar aceasta nu ofera siguranta faptului ca problema respective este asociata cu drogurile. De aceea este foarte important sa aducem in discutie ce anume trebuie sa investigheze terapeutii si alti specialisti, atunci cand se banuieste prezenta unei probleme legate de droguri in cazul unui client, prieten, coleg de serviciu sau angajat. O problema asociata cu drogurile implica de obicei factori biologici, psihologici, sociali sau de mediu; avand in vedere acesti factori, putem descoperi indicii si simptomele unei probleme de dependenta. Astfel, problemele legate de droguri pot cauza modificari ale starii de sanatate sau ale infatisarii; ale personalitatii, dispozitiei si emotiilor; ale obisnuintelor, responsabilitatii si increderii cu care poate fi investita persoana respectiva; modificari sub aspectul relatiilor, al comportamentului la locul de munca si al altor activitati sociale si recreationale. De cele mai multe ori, persoanele aflate in apropierea persoanei suspectate de consumul de droguri poate detecta mult mai repede decat o poate face un strain, si deci, si un psihoterapeut, dar nu intotdeauna. Uneori, persoanele cu probleme legate de droguri reusesc sa mascheze foarte bine aceste neconcordante specifice consumatorilor, avand probleme intr-un segment al existentei lor parand destul de normale din perspectiva celorlalte segmente ale vietii lor. De exemplu, chiar daca o problema poate fi detectata de partenerul de cuplu, nu exista garantii ca si colegii de serviciu, prietenii sau rudele o vor detecta. O problema legata de droguri poate fi sugerata de schimbarile negative majore de ordin fizic, iar un simptom observabil este aparitia unei probleme de sanatate importante sau a unei schimbari observabile a starii de sanatate. Un alt indiciu al acestei adictii este diminuarea functiei cognitive daca o persoana manifesta probleme de memorie sau goluri in memorie, acesta poate fi un indiciu al unei probleme legate de droguri (desi poate fi un simptom si pentru alte probleme). Pentru ca utilizarea drogurilor poate afecta multe alte functii ale creierului, pot surveni modificari observabile ale proceselor complexe de gandire sau chiar ale comportamentului. Uneori, o persoana devine neindemanatica si poate parea predispusa la accidente; alteori, poate sa para in general normala, dar ia decizii foarte proaste, actionand poate in mod impulsiv fara sa isi dea seama de acest lucru. Pot exista modificari ale vorbirii sau ale ritmului comportamental; de exemplu, persoana respectiva poate parea ca efectueaza activatati in ritm mai accelerat sau mai lent sau poate prezenta tulburari ale

somnului. Deseori, persoanele care au probleme legate de droguri isi neglijeaza infatisarea nepasandu-le de modul cum apar in public; se observa si modificari ale greutatii precum si ale formei fizice. Consumul de droguri poate cauza iritatii ale pielii care nu existau anterior; in plus, unele persoane manifesta fotosensibiliatate si multi rezolva aceasta problema purtand ochelari de soare in interior sau reducand lumina din mediul lor. Modificarile fizice nu sunt insa singurele indicii posibile legate de consumul de droguri; pot fi observate si schimbari importante sub aspectul personalitatii, dispozitiilor si al emotiilor. De obicei, membrii familiei sunt cei care vad ca ceva nu este in regula si raporteaza modificari negative de interactiune cum ar fi: intensificarea ostilitatii, aparitia frustrarii, a anxietatii, a depresiei si chiar a paranoiei. Din punct de vedere comportamental, persoana dependenta poate parea irascibila sau capricioasa, uneori fiind prezenta labilitate emotionala (schimbari de dispozitie extreme si deseori neasteptate). Un alt nivel al schimbarii care poate fi observat de catre cei din jurul toxicomanului consta intr-o modificare fundamentala a comportamentului cotidian al persoanei respective sau a intereselor si scopurilor pe termen lung. La inceput, o avertizare pentru consumul de droguri poate fi schimbarea rutinei personale prin faptul ca isi neglijeaza responsabilitatile zilnice conducand la neincrederea celor apropiati. Astfel, activitatile desfasurate impreuna cu familia si cu prietenii sunt diminuate; de exemplu, nu mai vrea sa plimbe cainele sau sa pieptene pisica activitate privita altadata ca fiind distractiva; nu mai plateste facturile si uita unde a parcat masina intorcandu-se pe jos acasa. Uneori, persoana respectiva cauta scuze banale, necredibile sau adopta o atitudine defensiva daca ascuzele respective sunt puse sub semnul intrebarii. Cand situatia se agraveaza, vina este data chiar si pe persoanele apropiate, dar niciodata nu va fi recunoscuta sau asumata. Ajungem astfel la alt aspect legat de comportamentul interpersonal si anume: modificarea semnificativa a nivelului de intimitate cu un partener care pare un strain , iar acest sindrom al strainului poate avea un efect negativ asupra conversatiilor, a activitatilor comune de luare a deciziilor si asupra nivelului de interes legat de cuplu sau de activitatile familiale. Apar probleme legate de intimitate care sunt percepute drept neglijare si dezinteres; in unele cazuri, partenerii se pot certa mai mult decat de obicei. Pot aparea, de asemenea, si comportamente abuzive: violenta fizica sau cruzime emotionala, in cazuri extreme inregistrandu-se chiar si abuz sexual. Comportamentul agresiv afecteaza toti membrii familiei si nu poate fi sesizat de un observator ocazional. Copiii si adolescentii care consuma droguri pot manifesta tendinte agresive, care se manifesta sub forma certurilor, a sfidarii sau violenta fata de un frate/prieten. Acesti copii aleg sa nu participe la activitatile desfasurate de/cu familia si manifesta multe dintre schimbarile amintite deja, modificarile fiind vizibile in cadrul performantelor scolare si in viata de familie. La scoala, absenteismul este indicele principal, dar si scaderea notelor si corigentele pot fi motive de ingrijorare. Agresivitatea se poate manifesta in hartuirea colegilor si in obrazniciile fata de profesori. Studentii care consuma droguri pot adormi la cursuri. Totusi trebuie sa fim atenti pentru ca dormitul in timpul orelor de curs poate constitui un indiciu al unei probleme parentale legate de droguri. Consumul de droguri de catre parinti poate duce la perturbari semnificative ale somnului copilului din cauza stresului, a certurilor dintre parinti si a mutarii unor responsabilitati parentale pe umerii copilului. Problemele legate de droguri pot aduce si alte dificultati legate de familie si de relatii: problemele financiare sau proasta gestionare a banilor. Daca facturile nu sunt platite si apar cheltuieli inexplicabile, daca incep sa dispara obiecte valoroase din casa care au fost

vandute pentru incasarea unor sume de bani atunci toate aceste probleme se constituie in indici ai consumului de droguri. De multe ori, persoana toxicodependenta se distanteaza de spatiul comun membrilor familiei sale, izolandu-se in parti ale casei mai putin locuite precum pivnite, subsol, anexa casei, un garaj nefolosit, etc. Daca membrii familiei gasesc dovezi ale consumului, ei neaga sau reactioneaza violent pusi fata in fata cu dovezile graitoare. Trebuie sa tinem cont insa ca gasirea dovezilor nu inseamna neaparat consum din partea posesorului, dar poate indica o intentie pentru viitor. La serviciu, colegii unei persoane dependente pot observa cateva elemente care sa-i conduca catre descoperirea problemei cu care se confrunta colegul lor. De exemplu, sarcinile de lucru nu sunt realizate la timp, productivitatea scade, pauzele de pranz sunt dese si lungi; apar stari de iritare, tensiuni si predispunere la cearta. Pot exista si indicii legate de disparitia unor unelte de lucru sau chiar a unor masinarii. Alte schimbari care sa indice consum de droguri ar fi retragerea din activitatile sociale si recreationale, timpul acordat acestora fiind inlocuit cu timpul acordat consumului de droguri. Asfel, dispare disponibilitatea pentru hobby-uri sau alte activitati desfasurate in mod regulat cu prietenii; totusi trebuie sa fim atenti ca nu orice disparitie a interesului pentru activitatile sociale poate fi un indice pentru toxicodependenta. Avand in vedere toate aceste indicii ale unui posibil consum de droguri observate de catre familie, prieteni, colegi, psihoterapeutul se poate baza pe marturiile acestora pentru a conduce demersul psihoterapeutic. Pe baza acestor indicii, specialistii pot construi o evaluare aprofundata, atenta a comportamentului toxicodependentului, comportament care reprezinta fundamentul tipului si caliatii terapiei de care va beneficia respectiva persoana. Un psihoterapeut trebuie intotdeauna sa evalueze diversele segmente existentiale discutate anterior, cautand modificari semnificative ale comportamentului si indicii disfunctiilor aici incluzandu-se sanatatea si infatisarea, functia cognitiva, personalitatea, dispozitia si experientele emotionale, familia, prietenii si alte relatii sociale, finantele, scoala, serviciul, hobby-urile si interesele, activitatile recreationale. Psihoterapeutii pot avea acces la informatii suplimentare de la membrii familiei, de la prieteni sau colegi de serviciu care-l pot ajuta in procesul de evaluare. Totusi, unele studii au relevat faptul ca specialistii isi pot face o imagine mai corecta despre consumul de droguri pe baza informatiilor primite direct de la cel banuit de consum sau de la cel dependent de droguri decat pe baza informatiilor primite de la un membru al familiei, pentru simplu motiv ca o mare parte a comportamnetului asociat adictiei este ascuns de membrii familiei. Evaluarii diversilor indici deja discutati i se adauga observarea anumitor comportamente pe durata contactului cu persoana respectiva in timpul sedintei acestea putand da indicii asupra unui real consum de droguri. De exemplu, retinerea unei persoane de a discuta cu psihoterapeutul despre utilizarea drogurilor, poate sugera posibilitatea unui consum. De obicei, retinerea este legata de aspectele de dezechilibrul de putere intr-o relatie terapeutica asa cum poate fi vazuta de toxicodependeti din cauza neincrederii in serviciile de sanatate sau a puterii pe care specialistii asupra lui. De aceea este important sa stabilim o relatie terapeutica bazata pe incredere pentru bunul mers al terapiei. Unele persoane se tem de discursuri moralizatoare care sunt pentru ei demoralizatoare si depreciative; ca reactie la acest tip de discurs, clientul poate parasi interactiunea. De multe ori, clientii dau vina pe altii sau pe circumstante pentru problemele pe care le au, in loc sa dea vina pe droguri. Trebuie sa tinem cont insa, ca acest comportament poate

fi atribuit si altor probleme diferite de cele legate de adictii si nu putem lega neaparat invinuirea de toxicodependenta. Alte indicii importante pentru specialisti in timpul interviului sunt reactiile emotionale sau de dispozitie inadecvate, precum si simptomele fizice dilatarea sau constrictia pupilelor, urme de ace sau alte modificari ale pielii, inclusiv o tenta galbuie (hepatita); agitatie, transpiratie, reactii de tip lupta sau fugi; indici de intoxicatie, incluzand vorbirea neclara sau incoerenta si dificultati la nivelul atentiei, concentrarii si al altor procese mentale; vanatai vizibile sau sangerari nazale, constitutie anemica ce poate indica scadere in greutate. Trebuie stabilita si existenta unei posibile probleme ne putem intreba ce a nume a determinat venirea la psihoterapeut: un accident domestic, in viata de familie, la serviciu, la scoala sau pe strada. Studiile au aratat ca multe accidente sunt legate de consumul de droguri. Asadar, psihoterapeutii trebuie sa conduca interviul de inceput cu foarte mare atentie pentru a pescui indiciile care sa conduca la adevarata sursa, la adevaratul motiv al dependentei; acest lucru depinde de increderea pe care psihoterapeutul o construieste cu persoana dependenta si de increderea cu care esti investit inca din prima intalnire.

Bibliogarfie: ARTHUR W. BLUME, Consumul si dependenta de droguri Ghid practic de evaluare, diagnostic si tratament, Bucuresti, Ed. Polirom, 2011 IOLANDA MITROFAN (coordonator), Terapia toxicodependentei, Ed. SPER, Bucuresti, 2003

S-ar putea să vă placă și