Sunteți pe pagina 1din 1

c.

) spaima de moarte, frica, sunt micsorate de realizarile omului, de implinirile sale prin care da un semn vietii, trecerii sale pe pamant. Aceste impliniri ii dau omului taria morala de a infrunta sfarsitul. Semnificativa in acest sens este poezia De ce-as fi trist, care pune in paralel nesfarsita frumusete si bogatie a vietii, a lumii, cu regretul despartirii de acestia: De ce-as fi trist? Ca nu stiu mai bine Cu sunet de vioara ulciorul de pamant? Nu mi-e cladita casa de sita peste Trotus, In pajistea cu cranguri? De ce-as fi trist? Si totusi O parte din universul ascuns, cautat asiduu de Arghezi toata viata, cel mai mult prin Psalmi, isi dezvaluie reverberatiile nelamurite, misterioase, uneori terifiante, in poezia Duhovniceasca. Incipitul textului anunta dezlegarea portilor grele ale misterului, intr-un punct insondabil, aflat la limita realului cu irealul, fiind inceput sau sfarsit de lume, apocalipsa, intr-o noapte fara lumina, incarcata de o atmosfera infernala, in care fantome sau spirite nelamurite incep sa apara. O putere obscura, transcendenta invadeaza lumea, indecisa parca, ezitanta, ratacind prin intuneric, generand fiori ai groazei de final de lume. In cautarea unui raspuns plauzibil, poetul alege varianta cea mai neasteptata, o invazie a spiritului mortii, care treptat cuprinde intreaga lume, intr-o apocalipsa domestica. Moartea, dominanta, acaparatoare, creeaza treptat, prin repetitie si anafora (toti, tot), un vid al extinctiei totale, prin golirea spatiului de orice fiinta Extinctia este totala, insusi eul liric devenind o voce din lumea de dincolo, situata intr-o alta transcendenta. Spaima fata de neant este evidenta in poezia Duhovniceasca, in care pana si Isus fuge de pe cruce in fata perspectivei mortii.

Poezia "De-a v-ati ascuns..." concretizeaza tematica mortii printr-o atitudine de acceptare a sfarsitului uman in sens mioritic. Textul este organizat pe o schema aparent epica, in care tatal isi initiaza copiii in taina mortii, apeland la formula unui joc. Mai intai ii avertizeaza asupra disparitiei, intr-o zi, a fiecarei fiinte (E un joc viclean de batrani/ Cu copii ca voi, cu fetite ca tine,/ Joc de slugi si joc de stapani,/ Joc de paseri, de flori, de caini"), atragandu-le atentia asupra perfectiunii implicite a jocului, in care se lasa prinsa orice forma de existenta (Si fiecare il joaca bine"). Identificam in aceasta viziune argheziana a mortii ca fapt universal ideea consubstantialitatii regnurilor vietii, care participa in aceeasi masura la marele joc". Moartea este privita ca proces, ca o curgere lenta, astfel incat poetul gradeaza atat emotia, cat si expresia poetica prin care o exprima, de la prezentarea simpla si calma din prima strofa la lamentatia ce ia forma bocetului si a imprecatiei din ultima strofa: Puii mei, bobocii mei, copiii mei! / Asa este jocul./ il joci in doi, in trei,/ il joci in cate cati vrei./ Arde-l-ar focul! Astfel, in poezia De-a v-ati ascuns... , viziunea infricosatoare a mortii e inlocuita de un mit al jocului de-a moartea, ca forma poetica de exprimare a atitudinii in fata e xtinctiei universale.