Premisa

De-a lungul timpului, istoria literaturii inregistreaza dinamica particulara a unor specii. Aflate sub influenta contextului cultural sau socio-politic, modelele sau preferintele literare s-au manifestat si la noi .Iata cateva exemple: moda poeziei ruinurilor in perioada pasoptista, manifestarea prolifica a romanului in perioada interbelica ,romanul politic esopic din anii 1970-1980, aparitia, dupa 1989, a nenumarate memorii si jurnale(unele chiar literatura de sertar adica nepublicata sau publicata deja, dar in strainatate) Cartile ce ies la iveala ( fictiune impregnata de documentar, memorii, jurnale, corespondenta) se bucura de un interes deosebit din partea publicului cititor: Nimeni nu se mai indoieste astazi ca memorialistica a fost -si este- la noi suprema revelatie culturala de dupa 1989. Si e simplu de ce. Mai intai a fost recuperarea trecutului cenzurat: fie interzis de-abinelea, fie trunchiat, malformat . Anii de dupa 1990 au fost o perioada de "teste" si de dificultati generate de comutarea interesului cititorilor catre lucrarile literare ca le-au fost inainte inaccesibile sau catre mass-media. Mai mult, constrangerile culturii nesubventionate in conditiile unei economii de piata incipiente a influentat publicarea cartilor. Totusi criza nu a afectat si creatia. Tinerii scriitor in particular (scritorii anilor 90 s-au impus in special in proza si eseuri) par a fi determinati de a reconstrui legaturile catre cititori. Intre memorii si jurnale nu exista decat o mica diferenta: primele vor sa restituie, in chip coerent,o istorie a sufletului, celelalte vor sa surprinda o cronologie a sufletului in momentul desfasurarii ei.In cazul autobiografiei se resimte o mai mare concentrare asupra subiectului narator,pe cand , in cazul naratiunii memorialistice, accentul cade pe lumea ce poarta naratorul. In memorii prevaleaza pactul cu istoria,in timp ce jurnalul intim are in vedere pactul autorului cu sine. Daca jurnalul este scris sub impulsul evenimentului, memorialul esteo istorie intamplata cu mult timp in urma.

Argumentul 1:
Termenul jurnal provine din limba franceza veche,journal,care, la rndul sau, descinde din latinescul trziu diurnalis. Un jurnal este, de obicei, un caiet n care exist nite intrri aranjate, de cele mai multe ori, n ordine cronologic. Poate fi folosit pentru a pl anifica nite activiti viitoare sau doar pentru a nregistra ceea ce s-a ntamplat n cursul unei zile. O varianta a acestora sunt jurnalele literare, de obicei jurnalele intime ale unor scriitori , care formeaza o specieliterara aparte a genului memorialistic. Acestea sunt o forma a scrisului autobiografic, o inregistrare regulata a activitatilor si reflectiilor unui diarist. Jurnalul este o aditiune de fragmente , cu pauze temporale, mai mari sau mai mici, si fara nicio preocupare de linearitate,continuitate in cronologie;este istoria unei vieti ,de la inceputuri pana in momentul scrierii. Jurnalul mizeaza pe poetica spontanului si a autenticitatii,dar sinceritatea nu poate fi probata pentru ca intervine subiectivismul .Jurnalul intim respinge toate conventiile literaturii , dar isi construieste propriile conventii ce-i permit sa functioneze.Respingand sistematic fictiunea, confesiunea diaristica devine,adesea,o fictiune , si anume: o fictiune a nonfictiunii, o fictiune a realului , a autenticului. Jurnalul intim este cronica fidela a lui le dedans,dar si a lui le dehors. Este scris cu regularitate, fara mari pauze si conform cu legile diarismului: calendaritate,cotidianitate,simultaneitate,fictiunea nonfictiunii. Jurnalul nu are o misiune literara ;in acest sens, Barthes Roland afirma Jurnalul nu este proiectat sa devina o Carte, si de multe ori, e condamnat sa raman un Album. Jurnalul este luat in considerare abia in secolul XIX,insa momentul de inflorire il constituie aparitia unor noi filosofii de existenta, o filosofie despre om,despre personalitatea si libertatile lui. Emergenta jurnalului are legatura si cu aparitia romantismului care se bazeaza pe cultul eului ,pe o filozofie de existenta fundamentata pe ideea de unicitate a eului in univers.

NICOLAE STEINHARDT A fost un scriitor, publicist, critic literar i jurist romn. . De origine evreiasc, s-a convertit la religia cretin ortodox n nchisoarea de la Jilava,

i va lua numele de fratele Nicolae, i se va clugri dup punerea sa n libertate. Jurnalul fericirii se ndeparteaza de formula clasica amemoriilor si a autobiografiei traditionale, ntruct autorul nuintentioneaza sa-si povesteasca n totalitate viata, ci prezinta oexperienta capitala ( detentia ntre 1959-1964 ), precum sitemeiurile convertirii sale religioase. Autorul nu mai scrie presat de evenimente, din fuga condeiului, are timp, discursul lui e elaborat cu atentie. ntreeveniment si discursul evenimentului este o distanta de timp confortabila. Este autorul unei opere unice n literatura romn, Jurnalul fericirii . "Jurnalul fericirii",volum aparut postum(1991),este, in principal, un memorial al anilor dedetentie ai autorului. Amintirile despre intamplari si oameni din infernul diverselor inchis ori, datate precis,dupa conventia jurnalului, alterneaza cu altele mai vechi,din copilarie si adolescenta. Pagini de comentariu moral si spiritual, de multe ori interpretari ale unor texte evanghelice, nsoesc rememorrile. Din cand in cnd comentariile i interpretrile sunt datate separat, cu date ulterioare anilor de detenie. Intr-un scurt preambul autorul justific astfel construcia textului: "De vreme ce nu l-am putut insera n durat, cred c mi este permis a-l prezenta pe srite, asa cum, de data aceasta n mod real, mi s-au perindat imaginile, aducerile aminte, cugetele n acel puhoi de impresii cruia ne place a-i da numele de contiin. Desigur, efectul bate nspre artificial; e un risc pe care trebuie s-l accept". Riscul artificialului pe care memorialistul si-l asum si care e determinat nu numai de construcie, ci i de utilizarea timpului prezent - e acela de receptare a textului ca roman, un roman la persoana I. In locul materialului ficional autorul utilizeaz unul strict autentic, furnizat de memoria sa. Romanul-memorial "Jurnalul fericirii", e ordonat de tema enunat prin chiar titlul: fericirea. Paradoxul acestui titlu n fruntea unui volum ce cuprinde n principal amintiri din infernul nchisorii-expresie limit a universului concentraionar -e legat de specificitatea experienei mistice. Calea credinei -una din cele patru despre care vorbete n testamentul su politic - a fost gsit i,deopotriv, i s-a druit "acolo, n celula de la Securitate". "Atunci -noteaz memorialistul -am cunoscut groaza factre fa, am tiut ce este "zidul" lui Sartre, ntunericul,derderea, colul [...]. i atunci m-am aruncat n apa netiut, fr a fi nvat s not i cu ochii nchii; "n cuptorul ncins". Creznd numai pe jumtate, ori pe sfert, ori i mai puin, aproape deloc, dar att de nenorocit nct, nenorocirea nsi substituindu-se credinei, m-am ncredinat. Fr ruine. Nu mi-a fost ruine s m rog. Poate c de aceea am fost ascultat". Detenia n ansamblul ei i n fiecare moment al ei este o ncercare, att n nelesul capcanelor la care sant supuicavalerii ciclurilor medievale ale "questei", ct i n cel religios, de ispit. Incercarea implic un risc, de aceeadepirea ei se constituie ntr-o aventur, iar "Jurnalul fericirii" poate fi citit ca roman al aventurii spirituale.

Argumentul 2
Mircea Eliade inca de la varsta de 13 ani consemneaza in jurnal, cu unele intreruperi, situatii, ganduri, experiente traite de la adolescenta pana la batranete, in tara dar si in diferite locuri: studiile in India, activitatile diplomatice de la Londra si Lisabona, experienta exilului. Memoriile redactate pe baza notelor din jurnal, cuprind perioada 1907-1960. Pentru Eliade jurnalul este un instrument pentru a detecta si conserva experientele omului. Diaristul nu scrie numai pentru altii, scrie si pentru sine; vrea nu numai sa fie citit, dar vrea sa se citeasca din cand in cand pentru a-si aduce aminte, a regasi experientele distincte si astfel sa le retraiasca. Jurnalul sau cuprinde un numar impresionant de reflectii, interpretari, citate, portrete intelectuale. Adesea Eliade cand intalnea un personaj din lumea stiintifica, isi amintea unde l-a

vazut prima oara si cauta in jurnal impresia pe care i-a facut-o. Pentru aceasta, avea mereu la indemana o agenda in care inregistra faptele pe scurt, apoi, cand avea ragaz, transcria si dezvolta intr-un jurnal. Jurnalul si memoriile au menirea de a salva ,,timpul concret... Iar timpul concret este salvat prin chiar faptul de a fi scris. Ceea ce rezulta din toate acestea este ca Mircea Eliade nu se lasa condus de memorie sau de capriciile inspiratiei. Discursul sau biografic trece prin trei procese: I - inregistrarea rapida, concisa, aproape simultana a evenimentelor zilnice in agenda, II- transcrierea si, cum am zis, dezvoltarea lor in Jurnal si III - trecerea faptelor intr-o noua naratiune, cu mult mai complexa, aceea din Memorii. In cel de-a treilea discurs, adica in Memorii, scriitura se afla in punctul cel mai indepartat de eveniment. Esentiala este aici experienta naratiunii biografice din care spontaneitatea si legea calendaritatii au disparut. n 24 iulie 1960, asa cum consemneaza n propriul Jurnal, Mircea Eliade ncepe redactarea Memoriilor. Scriu cteva pagini despre cei doi ani petrecuti la Cernavoda, cnd aveam cinci-sase ani. Mirat eu nsumi de precizia amintirilor mele din aceasta prima parte a copilariei. Remarc, n acelasi timp ca, daca scriu, asa cum o fac, fara nici un plan, uit sa notez anumite detalii esentiale. Eliade realizeaza, asadar, ca memoria, surprinzator de minutioasa, a anilor trecuti poate fi nselatoare si ca poate scapa din vedere evenimente esentiale. Increderea memorialistului n acest tip de amintire se ntemeiaza pe credinta ntr-o sedimentare esentiala, semnificativa a existentei n memorie; Eliade crede ca, asa cum nimic din ceea ce i se ntmpla n prezent nu e lipsit de o noima adnca, tot asa nimic din cele pe care si le aminteste, chiar ntmplator, nu sunt rodul unui joc de circumstante. Pe de alta parte, nsa, vointa selectiva se manifesta uneori cu destula brutalitate. Reflectnd la scrierea Memoriilor, Eliade nota n 1963: Evident, anumite lucruri vor fi trecute sub tacere; n primul rnd aventurile erotico-sentimentale din 1929-1930 (ma voi multumi cu aluzii) si, mai ales, experientele si nvataturile din Himalaya, 1930-1931. Traseul de la Jurnale la Memorii nu este nsa unul simplu. In primul rnd acest parcurs este cu dublu sens, fiindca prin multe pasaje Jurnalele si Memoriile se citesc reciproc. In al doilea rnd, complexitatea acestui itinerar provine si din faptul ca el a fost parcurs de mai multe ori; mai nti, pentru redactarea Romanului adolescentului miop, care este o rescriere a unor jurnale anterioare; nu trebuie uitat, apoi, nici faptul ca Santier este reconfigurarea jurnalului indian, pentru a nu aminti, dect succint, de geneza Memoriilor. In 1946, n orizontul ndepartat al jurnalului se ntrezarea deja profilul Memoriilor: Dar ma ntreb daca acesta ar fi rostul Jurnalului: sa ma cunosc mai bine si sa ma destainuiesc cu mai mult ndrazneala eventualului cititor. In liceu am avut si eu, ca toti adolescentii, obsesia prin lungi autoanalize. Dar cnd, mai trziu, am redeprins gustul jurnalului, cu totul altceva ma interesa: sa notez, n primul rnd pentru curiozitatea mea de mai trziu si pentru anumite verificari ulterioare, o serie de amanunte si de impresii n legatura cu viata si cu experientele acelor zile. De altfel, cred ca un autoportret cu adevarat sincer, pna n cele mai mici amanunte, nu ar putea interesa dect integrat ntr-o confesiune exemplara, cu un anumit sens moral sau profetic. In Memorii, relatarile consacrate adolescentei si tineretii sunt marcate, toate, de nfruntarea timpului prin creativitate; furia studiului, curiozitatea nestavilita, programul draconic sunt tot attea strategii de iesire din regimul temporalitatii. In Jurnale si Memorii, Eliade se pronunta pe larg asupra operei sale literare, propunnd, ntr-un fel lecturi canonice si ncercnd sa evite interpretarile abuzive. In Memorii, in special in cel de-al doilea volum ni se face cunoscut o parte din suferintele indurate in Romania si in exil. Memoriile lui Mircea Eliade, desi scrise in romaneste limba in care, departe de tara, Eliade

gandea, visa, isi asternea pe hartie opera beletristica sunt publicate pentru prima data integral in patria sa. Suculente, scrise cu un rafinat spirit de observatie, incarcate de exotism, dar si de un adevarat tezaur de marturii despre tanara generatie de intelectuali romani din perioada interbelica. Memoriile lui Eliade sunt o restituire capitala facuta in primul rand, dar nu numai, actualei generatii tinere de la noi. Intuind, aproape profetic, ca romanii, dupa ce au beneficiat de cea mai libera si mai fertila perioada de evolutie spirituala din istoria lor in anii interbelici, nu vor mai avea, pret de decenii, libertatea de a-si manifesta nedistorsionat creativitatea, Eliade s-a grabit permanent sa-si incredinteze hartiei amintirile. Concluzie: Desi privita ca o descatusare, Revolutia de la 1989 aprodus un nou cutremur si schimbari radicale,pereceputenu de putini scriitori ca prea brutale,pentru ca se face otrecere brusca in literatura.Acest fapt a determinatcresterea valorii speciilor genului memorialistic: jurnalul,memoriile, care au fost anterior cenzurate sau,pursi simplu uitate. Ele a au imbogatit considerabil istorialiteraturii , conferind o noua viziune asupra vietii, si inspecial una autentica. In schimb ,sentimentul frustrant al unei prea lungi izolari istorice ,au accelerat procesul recuperarii si al modernizarii.In cativa ani,au fost vizitate superficial parcelele ramase neacoperite in vremea comunismului auster si ateu si care ne lipseau din panoplia(colectia de arme aranjate pe un panou) fuduliei nationale,spre a ne simti pe de-a-ntregul europeni. Memorialistica postmoderna nu-si propune sa faca pe om mai intelept, ci doar sa-l seduca, iar memorialistul intelept, izolat de zgomotul si furia lumii contemporane este inlocuit, incetul cu incetul, cu imaginea individului de succes, care scrie doar pentru beneficiile financiare.