ION

de Liviu Rebreanu (autor canonic) roman obiectiv-modern roman realist-social obiectiv Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman realist obiectiv din literatura romana, "Ion" si primul roman obiectiv de analiza psihologica din proza romaneasca, "Padurea spanzuratilor". "Ion" de Liviu Rebreanu, primul roman obiectiv din literatura romana, a aparut in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa cum insusi autorul mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913-iulie 1920. Aparitia romanului a starnit un adevarat entuziasm in epoca, mai ales ca nimic din creatia nuvelistica de pana atunci nu anunta aceasta evolutie spectaculoasa: "Nimic din ce a publicat inainte nu ne putea face sa prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a inceput si a continuat vreo zece ani, nu numai fara stralucire dar si fara indicatii de viitor", nota Eugen Lovinescu. Criticul primeste romanul "Ion" ca pe o izbanda a literaturii romane, iar satisfactia sa este consemnata in studiul "Creatia obiectiva. Liviu Rebreanu: Ion". Pentru initiatorul modernismului romanesc, al carui principiu de baza era "sincronismul" literaturii romane cu cea europeana, romanul "Ion" este cel care "rezolva o problems si curma o controversa". Aceasta afirmatie a lui Lovinescu se refera la faptul ca aparitia primului roman obiectiv directioneaza literatura romana catre valoare europeana si stinge polemica pe care criticul o avea cu samanatoristii epocii. Geneza romanului Liviu Rebreanu marturiseste ca in lunga sa truda de creatie, in cei 7 ani in care a lucrat la roman, un rol important l-a avut, pe de o parte "impresia afectiva", emotia, iar pe de alta parte, acumularea de material documentar. O scena vazuta de scriitor pe colinele dim prejurul satului l-a impresionat in mod deosebit si a constituit punctul de plecare al romanului "Ion". Aflat la vanatoare, Rebreanu a observat "...un taran imbracat in haine de sarbatoare" , care s-a aplecat, deodata "si-a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe-o ibovnica. Scena m-a uimit si mi s-a intiparit in minte, dar fara vreun scop deosebit, ci numai ca o simpla ciudatenie". O alta intamplare relatata de sora sa, Livia, i-a retinut atentia: o fata instarita, ramasa insarcinata cu un tanar sarac, a fost batuta cumplit de tatal ei pentru ca trebuia sa se inrudeasca acum cu un sarantoc, "care nu iubea pamantul si nici nu stia sa-l munceasca. Un eveniment care l-a marcat in mod deosebit a fost convorbirea pe care Liviu Rebreanu a avut-o cu un tanar taran vrednic, muncitor, pe nume Ion Boldijar al Glanetasului, care nu avea pamant si pronunta acest cuvant cu "atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parc-ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata...". O alta sursa o constituie amintirile sale de copil ardelean, care a observat in jurul lui mentalitatile si obiceiurile taranilor, viata lor dificila si complexa din cauza ocupatiei Imperiului Austro-Ungar. Prima varianta a romanului "Ion" a fost o schita scrisa de Rebreanu in 1908, care purta titlul "Rusinea", subiect reluat intr-o nuvela, "Zestrea", in care contureaza portretul lui Ion si schiteaza intalnirea dintre flacau si Ileana (Ana din roman). Structura si compozitia romanului I. Roman social si realist: viata satului cu intreaga lume taraneasca: "bocotani", sarantoci, oameni de pripas, preot, invatator, functionari de stat, oameni politici, reprezentanti ai autoritatilor austro-ungare formeaza o galerie ce ilustreaza o realitate socialeconomica, politica si culturala din satul ardelenesc din primele decenii ale secolului al XX-lea; obiceiuri si traditii populare, evenimente importante din viata omului (hora, sfintirea hramului bisericii, nasterea, nunta, moartea): "Ion este opera unui poet epic, care canta cu solemnitate conditiile generale ale vietii: nasterea, nunta, moartea" (G.Calinescu); institutiile destat: scoala, biserica, judecatoria, notariatul; familia, ca institute sociala: familia invatatorului Herdelea, familia Glanetasului, familia Bulbuc, familia Vasile Baciu etc; destine umane individuale: Ion, Ana, George Bulbuc, Titu Herdelea etc.; II. Roman modern si obiectiv - interferenta formelor literare traditionale cu cele moderne: formula realista prin ilustrarea vietii taranesti din Ardeal, in primele decenii ale-secolului al XX-lea, o adevarata "creatie de oameni si de viata" (articolul "Cred", 1924); obiectivarea romanului romanesc: "pornind de la acelasi material taranesc, Ion reprezinta o revolutie si fata de

lirismul samanatorist sau de atitudinea poporanista si fata de eticismul ardelean, constituind o data istorica in procesid de obiectivare a literaturii noastre epice". (E.Lovinescu). "M-am sfiit totdeauna sa scriu pentru tipar la persoana /", marturisea Liviu Rebreanu, intrucat amestecul eului in opera ar diminua veridicitatea subiectului. tehnicile compozitionale sunt moderne: - Rebreanu construieste doud planuri de actiune care se intrepatrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de alta parte viata satului ardelenesc; - opera este monumentala, "poate "mai mare ca natura" (E.Lovinescu); "Ion este epopeea, mai degraba decat romanui, care consacra pe Rebreanu ca poet epic al omului teluric" (G.Calinescu); Rebreanu este "un mare creator tocmai prin intuitia ritmului etern al existentei satului" (N.Manolescu); - tehnica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului venit la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas; - romanui este structural riguros, in doua parti cu titluri sugestive ("Glasul pamantului" si "Glasul iubirii"), capitolele au titluri-sinteza ("InceputuI", "Hora", "Nunta", "Nasterea" etc). Romanui "Ion" raspunde cerintei modernismului lovinescian, de sincronizare a literaturii romane cu literatura europeana (principiul sincronismului) prin faptul ca are caracter obiectiv, utilizand sondajul psihologic in construirea personajelor, fiind un roman realist, social, obiectiv si modern. Liviu Rebreanu este prin excelenta un narator omniscient, care povesteste intamplarile, evenimentele la persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese obiectivitatea acestuia fata de evenimente si personaje. Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, acela al satului Pripas si unul imaginar inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta personajelor. Tema. Romanul "Ion" este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, ilustrand conflictul generat de lupta apriga pentru avere, intr-o lume in care statutul social al omului este stabilit in funcfie de pamantul pe care-1 poseda, fapt ce justifica actiunile personajelor. Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, dei nu o iubete, Florica se va marita cu George pentru ca are pamant, iar Laura, fiica invatatorului Herdelea il va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu cere zestre. Personajul central al cartii, Ion al Glanetasului, este reprezentativ pentru colectivitatea umana din care face parte prin mentalitatea clasei taranesti si a vremurilor careia ii apartine. Constructia subiectului Incipitul il constituie descrierea drumului spre satul Pripas, la care se ajunge prin "soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul" pana la Cluj, din care se desprinde "un drum alb mai sus de Armadia [...], apoi coteste brusc pe sub Rapile Dracului, ca sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o scrantitura de coline". La intrarea in sat, "te intampina [...] o cruce stramba pe care e rastignit un Hristos cu fata spalata de ploi si cu o cununita de flori vestede agatata de picioare". Imaginea este reluata simbolic nu numai in finalul romanului, ci si in desfasurarea actiunii, in scena licitatiei la care se vindeau mobilele invatatorului, sugerand destinul tragic al lui Ion si al Anei, precum si viata tensionata si necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc. Ca in orice roman, in "Ion" exista mai multe planuri de actiune care se intrepatrund si se determina reciproc si la care participa numeroase personaje, puternic individualizate si solid construite Actiunea romanului incepe cu fixarea timpului si a spatiului it care vor avea loc evenimentele, intr-o zi de duminica, in satul Pripas, cand toti locuitorii se afla adunati la hora traditionala, in curtea Todosiei vaduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntasii satului, invatatorul Herdelea cu familia lui, preotul loan Belciug si "bocotanii" care cinstesc cu prezenta lor sarbatoarea. Hora este o pagina etnografica memorabila prin jocul traditional, vigoarea flacailor si candoarea fetelor, prin lauta tiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos: "De tropotele jucatorilor se hurduca pamantul. Zecile de perechi bat somesana cu atata pasiune, ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se invaltoreste, se asaza in straturi groase pe fetele brazdate de sudoare, luminate de oboseala si de multumire". Lui Ion ii place Florica, dar Ana are pamant, asa ca el ii face curte acesteia, spre disperarea lui Vasile Baciu, tatal Anei, care se cearta cu Ion si-l face de rasul satului, spundndu-i "sarantoc". Alexandra Glanetasu, tatal lui Ion, risipise zestrea Zenobiei, care avusese avere cand se maritase cu el si acum nu mai aveau decat un petec de tarina. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se insurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea si se gandea sai asigure fetei o zestre atunci cand se va marita. Ion, flacau harnic si mandru, dar sarac, o necinsteste pe Ana si il obliga astfel pe Vasile Baciu sa i-o dea de nevasta impreuna cu o parte din pamanturi, disputa patronata de preotul Belciug. Obtinand avere, Ion dobandeste situatie sociala, demnitate umana si satisfacerea propriului orgoliu. Odata insurat, Ion se poarta violent cu Ana, este indiferent cu fiul sau, care inseamna pentru el numai garantia posesiei de pamant.

In celalalt plan narativ, familia invatatorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea isi zidise casa pe lotul ce apartinea bisericii, cu invoirea preotului Belciug. Relatiile invatatorului cu preotul se degradeaza cu timpul, de aceea Herdelea se teme ca ar putea pierde toata agoniseala si i-ar ramane familia pe drumuri. Preotul Belciug, ramas vaduv inca din primul an, are o personalitate puternica, este cel mai respectat si temut om din sat, avand o autoritate totala asupra intregii colectivitati. In sat, domina mentalitatea ca oamenii sunt respectati daca au oarecare agoniseala, fapt ce face ca relatiile sociale sa fie tensionate intre "sarantoci" si "bocotani", intre chibzuinta rosturilor si nechibzuinta patimilor, ceea ce face sa se dea in permanenta o lupta apriga pentru existenta. Destinele personajelor sunt determinate de aceasta mentalitate, de faptul ca familiile nu se intemeiaza pe sentimente, ci pe interese economice: "In societatea taraneasca, femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii. Odata criza erotica trecuta, ea inceteaza de a mai insemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebita cu mult de a oricarei femei, nu" (G.Calinescu). Batuta de tata si de sot, Ana, ramasa fara sprijin moral, dezorientata si respinsa de toti, se spanzura. Florica, parasita de Ion, se casatoreste cu George si se bucura de norocul pe care il are, desi il iubea tot pe Ion. Casatorit cu Ana si asezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui patimase, nu se poate multumi cu averea pe care o dobandise si ravneste la Florica. Sfarsitul lui Ion este naprasnic, fiind omorat de George Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui, asadar Rebreanu propune pentru sfarsitul patimasului Ion o crima pasionala. Finalul romanului surprinde satul adunat la sarbatoarea sfintirii noii biserici, descrie drumul care iese din satul Pripas, viata urmandu-si cursul firesc: "Pripasul de-abia isi mai arata cateva case. Doar turnul bisericii noi, stralucitor, se inalta ca un cap biruitor. [...] Apoi soseaua coteste, apoi se indoaie, apoi se intinde iar dreapta ca o panglica cenusie in amurgul racoros. [...] Satul a ramas inapoi acelasi, parca nimic nu s-ar fi schimbat. Cativa oameni s-au stins, altii le-au luat locul. [...] Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit, de peste Somes, si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput...". Intr-o alta perspectiva, satul este ilustrat in relatiile cu regimul administrativ si politic austro-ungar. Realitatile socialconcrete ale raporturilor dintre institutii si oameni sunt prezentate obiectiv de Rebreanu, prin fapte, prin situatiile in care eroii romanului se gasesc in conflict cu autoritatile. Cei mai afectati sunt intelectualii, deoarece slujbasii si autoritatile inabusa cu orice prilej constiinta asupririi nationale care se manifests cu predilectie la aceasta clasa sociala. Avocatul Victor Grofsoru militeaza pentru emanciparea sociala si nationala pe cai legale; profesorul Spataru este un extremist, pe cand Titu Herdelea, cu aere de poet, este un entuziast. Liviu Rebreanu isi lasa personajele sa actioneze liber, sa-si dezvaiuie firea, sa izbucneasca in tensiuni dramatice, sa-si manifeste modul de a gandi si de a se exprima. Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se individualizeaza prin respectul pentru adevar, de unde reiese obiectivarea si realismul romanului, precum si prin precizia termenilor, acuratetea si concizia exprimarii, de unde rezulta sobrietatea stilului. Stilul este anticalofil (impotriva-scrisului frumos), lipsit de imagini artistice, intrucat crezul prozatorului era ca "stralucirile artistice, cel putin in opere de creatie, se fac mai totdeauna in detrimentu! preciziei si al miscarii de viata [...], e mult mai usor a scrie frumos, decat a exprima exact." George Calinescu afirma ca "Ion" este "un poem epic, [...] o capodopera de maretie linistita". Caracterizarea personajului Personajul realist Ion este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea. Dupa aprecierea lui Eugen Lovinescu, "Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa", spre deosebire de George Calinescu ce considera ca "lacomia lui de zestre e centrul lumii si el cere cu inocenta sfaturi dovedind o ingratitudine calma... Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse." Trasaturile morale ale personajului reies indirect, din faptele, gandurile si atitudinile lui, precum si din relatiile cu celelalte personaje. Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza intre jucatori feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, "parca nedumerire si un viclesug neprefacut", apoi o vede pe Florica "mai frumoasa ca oricand [...], fata vaduvei lui Maxim Oprea." Desj ii era draga Florica, Ion e constient ca "Ana avea locuri si case si vite multe." Conflictul interior care va marca destinul fiacaului este vizibil inca de la inceputul romanului. "lute si harnic ca ma-sa", chipes, voinic, dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si "bocotanii" satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice "fleandura, sarantoc, hot si talhar", Ion, se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput, Ion este sfasjat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi. Patima pentru pamant il macina pentru ca "pamantul ii era drag ca ochii din cap". Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa impetuoasa, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea pentru pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca

intreaga sa energie este canalizata spre atingerea scopului de a avea pamant: "glasul pamantului patrundea navainic in sufletui fiacaului ca o chemare, coplesindu-l." Alta data, Ion exclama impatimit: "cat pamant, Doamne!." Dupa ce planul ii reuseste datorita "inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense"(Lovinescu), Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata "ii zambea cu o placere nesfarsita". Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede "mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori". Pamantul inseamna pentru Ion demnitate, obiect al muncii asupra caruia isi exercita energia, vigoarea, harnicia si priceperea. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion e rece, distanta, cinica, refuza sa discute cu ea si-i spune ca va vorbi numai cu taica-sau. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este "semet si cu nasul in vant", sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-l poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise. Cand a luat-o pe Ana, Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, nevasta devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul "Nunta" iI surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai "ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta", ca apoi, in clipa imediat urmatoare, sa gandeasca in sine cu dispret "si sa raman tot calic, pentru o muiere...". Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate, violenta, la prefacatorie si incantare. Calinescu afirma ca "in planul creatiei Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant", ceea ce sugereaza faptul ca Ion este vinovat de propriul lui destin. Vinovata este insa si societatea care determina o opozitie intre saraci si bogati prin natura relatiilor dintre oameni. Insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul lui fiind perfect motivat moral si estetic. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufietul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de George, care ii prinde pe cei doi in flagrant, fiind apoi arestat, iar Florica ramane singura si de rusinea satului. Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand linistea unui camin, linistea unei intregi colectivitati. Dupa dramele consumate, viata satului isi reia cursul normal, finalul romanului ilustrand sarbatoarea sfintirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iar drumul dinspre Pripas sugereaza faptul ca totul reintra in obisnuit.