Sunteți pe pagina 1din 17

32

DIELECTRICI

Cuprins:

2.1. Dipolul electric

2.2. Constantă dielectrică, sarcini de polarizare şi vectorul de polarizare electrică

2.3. Vectorul inducţie electrică şi tensorul permitivităţii electrice

2.4. Polarizabilitatea moleculară şi relaţia Clausius Mossotti

2.5. Legile câmpului electric staţionar în prezenţa dielectricilor şi condiţiile la

limită

2.1. Dipolul electric

În capitolul anterior am studiat legile de bază ale câmpului electric staţionar în vid. Vidul poate fi considerat ca un mediu dielectric, omogen şi izotrop, având

permitivitatea

pentru un dielectric omogen şi izotrop, cu permitivitatea ε , înlocuind

Însă, în dielectric apar şi alte fenomene electrice determinate de răspunsul constituienţilor atomici sau moleculari la câmpul electric. Fiecare atom sau moleculă din dielectric se comportă ca un dipol electric din cauza forţelor electrice care acţionează în sensuri contrare asupra sarcinilor de semn opus din atom sau moleculă. De exemplu, molecula de apă este un dipol permanent deoarece centrul sarcinii

pozitive (

Prin dipol electric înţelegem un sistem format din două sarcini electrice egale şi de semn contrar, situate una faţă de alta la o distanţă mică în raport cu distanţele la care se consideră câmpul creat de dipol.

În figura 2.1 este prezentat un dipol cu sarcinile + q şi q situate la distanţa l . Sistemul de axe xOyz a fost

ales astfel încât dipolul să aibă centrul în originea sa şi direcţia după axa Oz. Ne propunem să calculăm intensitatea câmpului electric creat de acest dipol în punctul M de vector de poziţie r r cu mărimea r mult mai mare

ε . Putem spune că legile scrise pentru vid pot fi transformate uşor

0

ε

0

cu ε .

H

+

2

)

este totdeauna separat de centrul sarcinii negative (

O

)

.

totdeauna separat de centrul sarcinii negative ( O − ) . Figura 2.1 : Dipolul electric

Figura 2.1: Dipolul electric

decât lungimea l avem:

a dipolului. Adică

r >> l

(2.1)

Pentru a calcula intensitatea câmpului vom utiliza relaţia:

Curs FIZICĂ II SIM – ş.l. dr. ing. Liliana Preda

33

r

(2.2)

şi vom calcula potenţialul V în punctul M. Potenţialul V este suma algebrică a potenţialelor create de sarcinile + q şi q în punctul respectiv. Adică

E = −gradV

V

()

r

=

q

4

πε

0

r +

q

4

πε

0

r

(2.3)

unde

(2.3) se mai scrie:

r

+

şi

r sunt distanţele de la sarcina + q şi respectiv q la punctul M. Relaţia

V

()

r

=

q

r

r

+

4

πε

0

r r

+−

.

(2.4)

Dacă notăm cu θ unghiul dintre vectorul r r relaţia (2.1) putem scrie că:

r

r

+

=

l cos

q

θ

şi

l cos

l cos

r r

+−

θ

4 πε

0

2

r

.

şi ecuaţia (2.4) devine:

()

V r

=

2

= r

şi axa Oz şi avem în vedere

(2.5)

(2.6)

al dipolului prin:

este egală cu produsul ql , direcţia este direcţia dipolului (în cazul

nostru axa Oz) şi sensul de la q la + q . Dacă relaţia (2.6) o înmulţim şi împărţim r r

cu r obţinem la numărător expresia qrl cosθ care reprezintă produsul scalar p r Ecuaţia (2.6) se scrie:

.

mărimea lui p

Introducem noţiunea de moment electric dipolar,

r

r

p

()

V r

=

1

4

πε

0

p r r r

r

3

(2.7)

Am exprimat astfel potenţialul în funcţie de momentul electric dipolar

dipolului şi în funcţie de poziţia r r a punctului în care se află potenţialul V . Dacă utilizăm în loc de r r coordonatele x, y, z ale lui M şi avem în vedere că r cos θ = z relaţia (2.7) se scrie:

(2.8)

al

r

p

,

V

(

x

,

y

,

z

)

p

z

=

4

πε

0

(

x

2

+

2

y

+

z

2

) 3/ 2

Folosind relaţia (2.2), relaţia (2.8) conduce la următoarele expresii pentru componentele intensităţii câmpului electric creat de dipol în punctul M:

⎜ ⎛

1

V

=−

pz

x

V

=

z 4 πε r

0

5

V

z

=−

p

r

, E

y

x

3

0

E

3 pxz

E

x

=−

E =−

y

E =−

z

4 πε ∂ x

0

3 pyz

(

x

2

şi

 

)

3/ 2

1

 

=

+

2

y

p

+

z

2

3 z

2

4 πε r

0

5

⎟ =

p

 

3cos

θ−

 

4 πε r

0

3

5

r

r

4

πε

0

r

3

E

z

vectorul E

are forma:

 

1

z ⎞ ⎟=−

4

πε

Dacă ştim componentele

(2.9)

34

r r r r E = E i + E j + E k x
r
r
r
r
E =
E i
+
E
j
+
E k
x
y
z
Componentele
E
, E
şi
E
pot
fi
combinate
x
y
z
perpendiculară pe axa dipolului:
p 3cos
θ
sin
θ
2
2
E
=
E
+
E
=
x
y
3
4 πε
0 r

pentru

 

(2.10)

a

obţine

componenta

 

(2.11)

care o numim componentă transversală a câmpului iar componenta longitudinală

dar

este

E

z

. Din (2.11) observăm că dacă θ = 0 ,

E

= 0

, iar dacă

π

θ= ,

2

E

= 0

E

z îşi schimbă semnul în conformitate cu relaţia (2.9)

Până aici am calculat intensitatea câmpului electric creat de un dipol

caracterizat de momentul electric dipolar

comportarea dipolului aşezat într-un câmp exterior cu intensitatea

p r . În continuare

vrem să analizăm

r

E

e

. Mai exact,

vrem să calculăm energia potenţială a dipolului situat în acest câmp exterior. În figura 2.2 s-a reprezentat dipolul într-

, care face ca

să capete potenţialele

V (x, y, z) şi respectiv V (x + Δx, y + Δy, z + Δz),

x, y, z sunt coordonatele primului punct şi

x + Δx, y + Δy, z + Δz coordonatele celuilalt

x + Δ x , y + Δ y , z + Δ z coordonatele celuilalt

Figura 2.2: Dipolul electric într-un câmp exterior

r

un câmp exterior cu intensitatea

E

e

punctele + q şi q

unde

punct.

Câmpul exterior face un unghi

r

potenţialului

rezultă

dipolului este:

θ cu direcţia

momentului electric dipolar p . Din definiţia

că

energia

potenţială a

 

(2.12)

U = [V (x + Δx, y + Δy, z + Δz)V (x, y, z)]q

Dacă avem în vedere că dipolul este mic putem spune că Δx, Δy şi Δz sunt mici şi utilizând teorema creşterilor finite avem:

(2.13)

V

(

x

+ Δ , + Δ , + Δ

x

y

y

z

z

)(

V

x

,

y

,

z

)

=

x

V

V

V

Δ +

x

y

Δ +

y

z

Δ z

Dar

E xe

=−

V

x

,

E

ye

=−

V

y

, E =−

ze

V

z

şi

l

r

r

= Δ + Δ + Δ

xi

yj

r

zk

. Ecuaţiile (2.12) şi

(2.13) duc la:

U = −

(E

xe

Δ +

x

E

ye

Δ +

y

E

ze

Δ

r

E

e

z)q

= −

p ,

este egală cu produsul scalar al acestor

(2.14)

rr

E l

e

q

= −

r

r

E p

e

Această relaţie arată că energia potenţială, U

situat în câmpul exterior cu intensitatea

doi vectori, luat cu semnul minus. Relaţia (2.14) mai poate fi scrisă şi astfel:

a dipolului cu momentul dipolar

r

U

= −E p cos θ

e

(2.15)

Curs FIZICĂ II SIM – ş.l. dr. ing. Liliana Preda

35

Aceasta ne arată că la echilibru când U este minim cos θ = 1 şi θ = 0 dipolul este paralel cu câmpul. Dacă nu este paralel cu câmpul, asupra acestuia acţionează un

cuplu de forţe

câmpul din locul unde se află dipolul. Acest rezultat va fi utilizat în paragraful următor pentru a explica comportarea unui dielectric într-un câmp exterior.

+ qE ,qE care roteşte dipolul către poziţia de echilibru paralelă cu

x

ex

2.2. Constantă dielectrică, sarcini de polarizare şi vectorul de polarizare electrică

Experimental se poate constata cum capacitatea unui condensator creşte când între plăcile sale se aşează un dielectric. Dacă spaţiul dintre plăci este umplut complet cu un dielectric omogen şi izotrop atunci capacitatea sa C faţă de cazul când între plăci ar fi vid este:

(2.16)

este o constantă mai mare ca

1 şi poartă numele de constantă dielectrică a mediului dintre plăcile condensatorului, sau permitivitate relativă a mediului. Constanta dielectrică a vidului este evident egală cu 1. Să explicăm acest fapt experimental pe cazul unui condensator plan cu distanţa dintre plăci d şi cu aria fiecărei plăci A (vezi figura 2.3). Condensatorul este încărcat astfel încât pe fiecare placă se găseşte câte o

sarcină cu densitatea superficială

unde

C

= ε

r

C

0

C

0

este capacitatea condensatorului vidat, iar

ε

r

r C 0 C 0 este capacitatea condensatorului vidat, iar ε r Figura 2.3: Condensator plan

Figura 2.3: Condensator plan umplut cu un dielectric

σ

l

(indicele l

arată că pe placa conductoare sarcina este liberă să se mişte). Capacitatea acestui condensator vidat este

C

0

=

ε

0

A

d

(2.17)

În plus, tensiunea U dintre plăcile condensatorului este legată de sarcina totală de pe o placă, Q , prin relaţia

Q

=

C U

0

(2.18)

Dacă se aşează dielectricul între plăci, pentru aceeaşi sarcină Q pe plăci, avem

Cum

C > C

Q = CU '

0 din (2.18) şi (2.19) rezultă U '< U . Dar

U

=

d

0

r

E

r

ds

=

E

d

(2.19)

(2.20)

astfel că putem spune că în interiorul condensatorului E a scăzut odată cu creşterea lui C , cu toate că sarcinile pe plăci rămân neschimbate. Cu alte cuvinte, intensitatea

36

câmpului electric dintre plăci în absenţa dielectricului,

intensitatea câmpului în prezenţa dielectricului, E . Adică

E

0

> E

E

0

,

este

mai mare ca

 

(2.21)

Acest rezultat se poate explica dacă admitem că se induce o sarcină pozitivă pe o faţă a dielectricului şi una negativă pe cealaltă (vezi figura 2.3). Să notăm, cu şi − σ densităţile de sarcină superficială care apar pe cele două feţe ale

iar

dielectricului. Se observă că

p

p

+ σ

p

apare pe faţa vecină plăcii încărcată cu

σ

l

− σ

p

apare pe faţa vecină cu placa

+σ .

l

Care sunt mecanismele posibile prin care putem explica apariţia acestor sarcini de polarizare? Sub acţiunea câmpului electric creat de sarcina de pe plăci fiecare atom sau moleculă care constitue dielectricul devine un dipol electric. În acest paragraf vom discuta numai de polarizarea dipolară a atomilor, urmând ca polarizarea moleculară şi orientarea moleculelor polare să fie studiată în paragrafele următoare. Să presupunem un atom care este format dintr-un nucleu pozitiv cu sarcina + Ze şi un nor electronic C în jurul său cu o distribuţie de sarcină sferică cu centrul

acest atom se polarizează, în sensul

că centrul norului electronic se deplasează la o distanţă a faţă de centrul nucleului

în nucleu (figura 2.4.a). În prezenţa câmpului E

r

în nucleu (figura 2.4.a). În prezen ţ a câmpului E r Figura 2.4: a) Atomul în

Figura 2.4: a)Atomul în absenţa unui câmp electric şi b) în prezenţa câmpului electric E

r

pozitiv (Figura 2.4.b). Privit de la distanţă un astfel de atom este echivalent cu un dipol electric care are momentul electric dipolar

(2.22)

unde q = Ze este sarcina pozitivă a dipolului atomic.

care acţionează asupra atomului

şi dacă E nu este prea mare putem presupune o relaţie de proporţionalitate între

p r

=

q

a r

=

z

e

a r

r

Distanţa a este dependentă de câmpul E

r

vectorul E

(2.23)

Noi dorim să descriem comportarea dielectricului la scară macroscopică; adică ne interesează câmpurile la scară macroscopică care se obţin ca o mediere spaţială şi temporală a câmpurilor de la scară atomică. Adică dacă considerăm un

şi vectorul a r . Din (2.22) rezultă şi relaţia de proporţionalitate

r

E

~

r

p

Curs FIZICĂ II SIM – ş.l. dr. ing. Liliana Preda

37

element de volum dV din dielectric (mic la scară macroscopică dar mare la scară

microscopică) în care avem un moment dipolar dp r volum, putem să definim un vector

(2.24)

care este numit vectorul de polarizare electrică a mediului în punctul unde se află elementul de volum dV . Acest vector mai poartă numele şi de densitate de moment dipolar. Dacă mediul dielectric este omogen şi izotrop atunci relaţia (2.24) conduce la

(2.25)

este momentul dipolar al

fiecărui dipol.

unde n este numărul de dipoli din unitatea de volum şi p

al tuturor atomilor din acest

r

dp

dV

P =

r

P

=

r

np

r

Din ecuaţiile (2.23) şi (2.25) putem scrie

r

r

(2.26)

(se pronunţă hi) este o constantă de proporţionalitate care se numeşte

susceptibilitate electrică a mediului dielectric.

Existenţa unui moment dipolar pe unitatea de volum conduce la existenţa

este neuniform; adică este mai

este

constant rezultă şi un P

densitate superficială de sarcină de polarizare (vezi figura 2.3). Sarcinile din interiorul dielectricului, datorate polarizării uniforme, se compensează reciproc. La o suprafaţă a dielectricului s-au deplasat electronii spre exterior cu o distanţă a , iar la

cealaltă suprafaţă, ei s-au mişcat spre interior lăsând efectiv o sarcină pozitivă în exterior la o distanţă a (figura 2.3). Dacă A este aria plăcii şi a suprafeţei dielectricului, numărul de electroni care apar la suprafaţa dielectricului este n A a unde n este numărul de atomi (dipoli) din unitatea de volum, iar sarcina totală pe suprafaţă este

(2.27)

de

polarizare, indusă pe suprafaţa dielectricului este

unde

constant, sau uniform. În acest caz rezultă numai o

mare într-un punct şi mai mic în altul. În cazul condensatorului plan unde E

unei densităţi de sarcină volumică numai dacă P

P

= χ ε

e

0

E

unde

χ

e

r

r

r

Q

p =

n

A

sarcina

a

q

unui

q

este

dipol.

Deci,

densitatea

de

sarcină

superficială

Q

A

P

=

n

a

q

A

A

(2.28)

p este dat de relaţia (2.22). Dacă comparăm ecuaţia (2.25) cu ecuaţia (2.28)

σ =

P

=

n

a

q

=

np

unde

obţinem

(2.29)

Menţionăm că dacă dielectricul nu este polarizat uniform atunci în volumul

prin

r

P

p

său avem o densitate de sarcină de polarizare

relaţia generală

ρ

p

r

care se leagă de vectorul P

ρ

P

= −

r

divP

(2.30)

38

Nu vom demonstra aici egalitatea (2.30), dar ea este uşor de înţeles dacă ne gândim la forma locală a legii lui Gauss şi la egalitatea (2.26).

σ . Aceasta

Plăcile condensatorului au o sarcină superficială cu densitatea

l

este sarcina cu care încărcăm condensatorul. Deci, densitatea de sarcină în prezenţa

dielectricului este

câmpului din interiorul dielectricului este

(2.31)

. În conformitate cu legea lui Gauss rezultă că intensitatea

σ − σ

l

p

σ−σ

l

p

E

=

σ

l σ p

=

E

0

σ p

E =

sau

ε

0

ε

0

ε

0

ε 0

unde

(2.29) şi (2.31) obţinem

E

0

este câmpul când între plăci este vid. (Se observă că

E

=

r σ− P l ε 0
r
σ−
P
l
ε
0

E < E ). Din ecuaţiile

0

(2.32)

Dacă în (2.32) utilizăm ecuaţia (2.26) şi regrupăm termenii obţinem

E =

σ

l

1

1

ε +χ

0

e

sau

E

=

E

0

1

1

e

(2.33)

Aceasta ne arată că intensitatea câmpului s-a micşorat cu un factor

1

(

1

e

)

în

prezenţa dielectricului. Constanta dielectricului, mediului prin relaţia

(2.34)

care rezultă uşor din ecuaţiile de mai sus. În concluzie, putem spune că o măsură macroscopică a polarizării unui

dielectric situat într-un câmp electric este constanta dielectrică susceptibilitatea electrică

sau

a

ε , este legată de susceptibilitatea electrică

r

χ

e

ε

r

= 1 + χ

e

ε

r

,

χ

e

.

2.3. Vectorul inducţie electrică şi tensorul permitivităţii electrice

Să considerăm din nou situaţia prezentată în paragraful anterior şi să preluăm ecuaţia (2.32) scrisă sub forma

(2.35)

Această egalitate ne arată că membrul stâng nu depinde de mediul dielectric,

fiind sarcina liberă de pe plăci. În membrul drept atât E cât şi P depind de

nu depinde de mediu deoarece este egală cu membrul

stâng independent de mediu. Această constatare ne sugerează că putem să definim un vector prin relaţia

mediu, dar suma ε E + P

σ=ε +

l

0

0

E

P

σ

l

r

D

r

E

=ε +

0

r

P

(2.36)

Curs FIZICĂ II SIM – ş.l. dr. ing. Liliana Preda

39

Acest vector definit prin (2.36) poartă numele de inducţia câmpului electric. Acesta este o mărime care caracterizează câmpul electric în orice mediu deoarece mărimea

care nu depinde de mediul în care se află câmpul. Spre deosebire de

sa este

σ

l

 

r

r

vectorul

E

care

caracterizează

câmpul

depinzând

de

mediu,

vectorul

D

caracterizează câmpul indiferent de mediu. Această proprietate ne spune că atunci când caracterizăm un mediu situat într-un câmp trebuie să avem în vedere vectorul

r

r

E

(sau

P ) în timp ce atunci când vrem să caracterizăm câmpul într-un mediu

r

oarecare trebuie să utilizăm vectorul D .

Dacă în ecuaţia de definiţie (2.36) avem în vedere dependenţa liniară (2.26)

r

dintre P

r

şi E r rezultă:

(

D =ε +εχ

0

0

e

)E

r

(2.37)

În conformitate cu ecuaţia (2.34) ecuaţia (2.37) se mai scrie:

r

D

=εε 0

r

r

E

(2.37’)

Dacă definim permitivitatea absolută a mediului prin relaţia:

ε=εε 0

r

atunci din (2.37) obţinem:

r

D

=

ε

r

E

(2.38)

(2.39)

r

r

Această proporţionalitate dintre E

şi

D

este valabilă numai pentru dielectrici

izotropi şi omogeni în care ε este constantă, cu aceeaşi valoare indiferent de poziţia

r

sau direcţia lui E .

Dacă dielectricul este neomogen relaţia (2.39) se poate scrie:

D

=

ε

(

x y z

,

,

)

r

E

(2.40)

adică ε este funcţie de poziţia (x, y, z) în care se scrie relaţia (2.40)

Dacă dielectricul este anizotrop atunci relaţia (2.39) se scrie pe scurt astfel:

r

r

D

= ε

E

(2.41)

r

în care ε înseamnă că permitivitatea mediului depinde de direcţia lui E . Răspunsul

nu

să aibă altă direcţie

are aceeaşi direcţie cu E şi suma din ecuaţia (2.36) face ca D

r

mediului la câmp este diferit dacă câmpul are direcţii diferite. Adică vectorul P

r

r

faţă de E

într-un astfel de mediu anizotrop. Ecuaţia (2.41) se poate scrie şi sub

formă scalară:

D

x

xx

E

x

xy

E

y

xz

E

z

D

y

yx

E

x

yy

E

y

yz

E

z

D

z

zx

E

x

zy

E

y

zz

E

z

unde constantele

r

ε

xx

,

,

ε

zz

r

fac legătura între componentele vectorului D

(2.42)

şi cele ale

vectorului E . Ecuaţiile (2.42) mai pot fi scrise şi sub formă matricială.

⎛ D ⎞ ⎛ ε ε ⎞ ⎛ E ⎞ x x ⎜ ⎟ xx
⎛ D ⎞
ε
ε
⎛ E ⎞
x
x
xx
xz
D =
E
y
y
ε
ε
D
zx
zz
E
z
z

(2.43)

40

unde matricea unicoloană din partea stângă se obţine din matricea unicoloană din partea dreaptă prin multiplicare cu matricea:

(2.44)

⎛ ε ε ⎞ ε= xx xz ⎜ ⎟ ε ε ⎝ zx zz ⎠
ε
ε
ε=
xx
xz
ε
ε
zx
zz

r

Dacă matricele unicoloană au ca elemente componenţiale vectorilor D

şi respectiv

r

E

, această matrice care are 9 componente defineşte o mărime tensorială pe care o

numim tensorul permitivităţii electrice şi o notăm ε . Acest tensor, utilizat şi în ecuaţia (2.41), face legătura între cei doi vectori într- un mediu anizotrop şi ne arată că într-un astfel de

mediu anizotrop ş i ne arat ă c ă într-un astfel de Figura 2.5: Direc ţ

Figura 2.5: Direcţia

r

r

r

vectorilor E

,

P

şi D într-

un dielectric anizotrop

r

mediu D nu are aceeaşi direcţie cu E . De exemplu, într-un cristal de ghiaţă, unde moleculele de apă sunt

este în general

din cauză că dipolii

moleculari de apă nu se orientează în acest cristal

are altă direcţie faţă

va avea de asemenea o

direcţie diferită de E

Dacă revenim la matricea (2.44) a elementelor tensorului permitivităţii electrice trebuie să menţionăm că această matrice poate fi diagonalizată în toate cazurile concrete; adică poate fi scrisă sub forma:

şi suma

r

dipoli permanenţi, direcţia lui

r

diferită de cea a lui E

r

r

după direcţia lui E . Adică P

de

r

E

ε

0

r

E

+

r

r

P

=

r

D

r

r

D

şi de P (vezi figura 2.5).

ε

1

r

ε= 0

0

0

ε

2

0

0

0

ε

3

(2.45)

Elementele diagonale

ε ,ε

1

2

şi ε sunt trei constante care caracterizează

3

dielectricul respectiv. După valorile pe care le au aceste constante distingem trei categorii de dielectrici:

care sunt dielectrici izotropi caracterizaţi de

o singură permitivitate (sau constantă dielectrică) De exemplu, un cristal cubic de NaCl.

≠ ε = ε sunt dielectrici anizotropi uniaxiali şi au două

I. dielectrici cu ε = ε

1

II. dielectrici cu

ε

1

2

2

= ε ≡ ε

3

3

constante dielectrice.De exemplul calcitul CaCO 3 .

care au trei constante

dielectrice.De exemplu mica. În concluzie trebuie să remarcăm că un dielectric oarecare răspunde la un câmp exterior în funcţie de simetria sa care determină proprietatea de anizotropie. În general substanţele solide sunt anizotrope din punct de vedere electric.

III. dielectrici anizotropi biaxiali cu

ε

1

≠ ε ≠ ε

2

3

Curs FIZICĂ II SIM – ş.l. dr. ing. Liliana Preda

41

2.4. Polarizabilitatea moleculară şi relaţia Clausius Mossotti

Vom prezenta mai întâi calculul câmpului electric care acţionează asupra unei molecule dintr-un dielectric. Acest câmp este cunoscut sub denumirea de câmp intern (sau local) şi are mărimea:

(2.46)

E

i

=

E

+ P

3ε

0

Pentru demonstraţia acestei relaţii vezi aplicaţia din anexa I. Vom observa că intensitatea câmpului care acţionează asupra unei molecule dintr-un dielectric este mai mare decât intensitatea câmpului mediu, E , din dielectric, cu cantitatea

3ε P , unde P este mărimea vectorului de polarizare electrică. Sub acţiunea acestui

0

în direcţia câmpului, cu o

mărime proporţională cu intensitatea acestui câmp. Deci, într-o primă aproximaţie putem scrie că

(2.47)

în care constanta moleculară α este cunoscută sub numele de polarizabilitate moleculară. Însă, din cauză că moleculele nu sunt, în general, simetrice, se induce un

care nu este în direcţia câmpului care acţionează asupra sa. De

moment dipolar p' r

exemplu, molecula de CO 2 , care este o moleculă liniară, sub acţiunea unui câmp electric paralel cu axa moleculei capătă un moment dipolar diferit în mărime faţă de cel indus de câmpul electric cu aceeaşi intensitate însă cu direcţia perpendiculară pe axa moleculei. Adică molecula de CO 2 are două valori diferite ale polarizabilităţii α; una α pentru direcţia axei moleculei şi alta α pentru direcţia perpendiculară.

are o direcţie oarecare faţă

; prima

fiind paralelă cu axa moleculei, iar cea de a

doua perpendiculară pe axa ei.

de axa moleculei, putem să descompunem pe

câmp molecula capătă un moment electric dipolar p' r

r

p

'= αε

0

E

i

În general, dacă intensitatea câmpului electric

p

'

||

r

E

i

p

'

r

E i||

= ε α ⋅ = ε α cos θ

0

||

E

i

||

0

||

induce

moment

=εα ⋅

0

E

i

=εα

0

cos

θ

induce

(2.49)

r

E

i

r

E

i

în componentele

r

E

i||

şi

r

E

i

(2.49) r E i r E i în componentele r E i || ş i r

un moment dipolar în lungul axei de mărime (vezi figura 2.6)

(2.48)

şi

dipolar

perpendicular pe axă de mărime

un

Dacă

compunem

obţinem momentul dipolar

r

p

p' r

'

||

cu

r

p

'

cu direcţia

Figura

moleculei de câmpul intern

2.6:

Momentul

p' r

r

E

i

indus

42

diferită de cea a lui

r

E

i

.

r

E

i

(vezi figura 2.6). Numai dacă

α =α

||

,

p' r

are direcţia lui

Acest exemplu ne convinge că polarizabilitatea unei molecule nu este un

scalar, ci mai degrabă o mărime tensorială ca şi tensorul permitivităţii electrice.

Componentele tensorului polarizabilitate electrică a unei molecule exprimă o

şi componentele

dependenţă liniară între componentele

p

x

,

p

y

p

z

r

ale vectorului p'

'

'

'

E

xi

, E

yi

şi

E

zi

ale vectorului

r

E

i

; adică

p

p

p

'

x

'

y

'

z

(

(

(

=ε α

0

=ε α

0

=ε α

0

xx

yx

zx

E

E

E

xi

xi

xi

xy

yy

zy

E

E

E

yi

yi

yi

E

E

E

xz

yz

zz

zi

zi

zi

)

)

)

(2.50)

din (2.50) formează componentele tensorului

polarizabilităţii electrice ale moleculei considerate. De exemplu, în cazul moleculei

şi ceilalţi coeficienţi sunt zero. Se consideră

că axa Oy este paralelă cu axa moleculei de CO 2 . Dacă ne întoarcem la cazul particular exprimat de ecuaţia (2.47) putem scrie vectorul de polarizare al dielectricului sub forma

(2.51)

de CO 2 avem

Cei nouă coeficienţi

α =α =α

xx

zz

;

α ij

α =α

yy

||

P

=

np

' = αε

n

0

E

i

unde n este numărul de molecule din unitatea de volum al dielectricului omogen şi izotrop.

Dacă în ecuaţia (2.51) introducem ecuaţia (2.46) obţinem:

P

=

⎜ ⎛

ε α

0

n

E

+

P

3ε

0

Pe de altă parte am arătat că

ε

0

E

+

P

=

εε

0

r

E

(2.52)

(2.53)

(vezi relaţii (2.36) şi (2.37’). Eliminăm pe P din ecuaţia (2.52) şi (2.53) şi obţinem

εε

0

r

E

ε

0

E

=

ε α

0

n

E

+

εε

0

r

E

ε

0

E

3ε

0

sau

n

α

ε

r

1

=

3

ε

r

+ 2

(2.54)

Această ecuaţie este cunoscută sub numele de relaţia Clausius-Mosotti şi ea

ne arată că putem determina polarizabilitatea, α, a unei molecule dintr-un dielectric

cu densitatea n cunoscută dacă măsurăm constanta dielectrică

r . al unei molecule se compune din două părţi:

r

p

i

.

r

p

p

, şi

ε

Momentul electric dipolar p'

1) un moment electric permanent;

2) un moment indus de câmp

r

Deci, momentul total al moleculei în direcţ