Sunteți pe pagina 1din 2

TUBERCULOZA PULMONARA Definitie Tuberculoza este o boala infectioasa provocata de bacteria Mycobacterium tuberculosis, numita si bacilul Koch.

Forma cea mai frecventa de tuberculoza ataca plamanii (tuberculoza pulmonara), unde bacteriile distrug tesuturile si creeaza cavitati. In tuberculoza extrepulmonara, bacteriile ataca alte regiuni ale corpului oase, rinichii, ganglionii limfatici, meningele si sistemul nervos central. Exista si tuberculoza diseminata, in care bacteriile se raspandesc prin sistemul sangvin si ataca intreg organismul. Simptome: - tuse - expectoratii de culoare neobisnuita sau sanguinolente - febra usoara - inapetenta si scadere in greutate - transpiratii nocturne - dureri in piept la respiratie sau in timpul tusei - dureri ale coloanei vertebrale sau ale principalelor articulatii Peste 50% din persoanele afectate nu prezinta niciun simptom o lunga perioada de timp. Tusea este cel mai frecvent simptom al tuberculozei. Dar, intrucat debutul bolii este insidios, persoana infectata poate pune tusea pe seama fumatului sau a unui episod recent de gripa. Tusea poate produce o cantitate mica de sputa verde sau galbena dimineata. In cele din urma, sputa poate prezenta striatii sanguinolente, dar cantitatile mari de sange sunt rare. Transpiratiile nocturne abundente constituie un alt semn al TBC, dar la fel ca si tusea, nu este specific tuberculozei. Tratament In tratamentul tuberculozei, sunt prescrise doua sau mai multe antibiotice cu mecanisme diferite de actiune, deoarece monoterapia ar determina dezvoltarea unei tuberculoze rezistente la antibioticul in cauza. In perioda initiala, intensiva a tratamentului, sunt adaugate alte doua medicamente pentru a scurta durata tratamentului si a creste sansele de reusita, chiar in conditiile rezistentei la medicamente. Antibioticele de prima linie pot vindeca tuberculoza in majoritatea cazurilor, cu conditia ca tratamentul sa fie instituit inainte ca plamanii sa fie prea afectati, iar ca tratamentul sa fie urmat corect si sa nu fie intrerupt inainte de termen. In absenta antibioticelor, 50% din pacientii cu TBC decedeaza in mai putin de 5 ani, 25% dezvolta o forma cronica a bolii, iar ceilalti 25% se vindeca. In cazul unei tuberculoze multirezistente, rata de vindecare este de 60% -80%. Tratamentele de prima linie Medicamentele de prima linie in tratamentul tuberculozei sunt: izoniazida, rifampicina, etambutol si pirazinamida. Culturile din secretii permit identificarea rezistentei bacteriilor la aceste medicamente. Aceasta verificare necesita 6 -8 saptamani, dupa acest interval de timp medicamentele ineficiente sunt inlocuite cu altele. In aceasta perioada, bolnavii trebuie izolati, pana cand nu mai sunt contagiosi.

Pentru a fi eficient si a distruge complet bacteriile, tratamentul medical necesita luarea zilnica a medicamentelor pe o perioada minima de 6 luni, mergand uneori pana la 12 luni. Izoniazida poate provoca greturi, varsaturi si icter. Rifampicina poate afecta ficatul, in special cand este asociata cu izoniazida. Streptomicina paote afecta nervii si urechea interna, ducand la ameteala si la hipoacuzie. Etambutol afecteaza uneori nervul optic, cauzand tulburari ale vederii si scaderea perceperii culorilor. Totusi, 95% din pacientii cu tuberculoza termina cu succes tratamentul, fara a prezenta efecte adverse severe. A doua linie de tratament In cazul rezistentei bacteriilor la principalele doua medicamente (izoniazida si rifampicina), se recurge la medicamente de linia a doua: etionamida, cicloserina, kanamicina, etc. Deoarece au o eficacitate mai mica, acestea trebuie luate o perioada de timp mai lunga, uneori pana la 5 ani. Desi tuberculoza nu mai este contagioasa dupa cateva saptamani de tratament, acesta trebuie continuat o perioada lunga de timp pentru a distruge toate bacteriile. Un tratament intrerupt inainte de termen poate antrena dezvoltarea unor bacterii rezistente la medicamentele in cauza.

S-ar putea să vă placă și