Sunteți pe pagina 1din 69

INTRODUCERE

CUPRINS

Unitatea de învăţare 1 Dreptul fiscal – noţiuni introductive

1.1.

Introducere

1.2.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

1.3.

Conţinutul unităţii de învăţare 1.3.1. Definiţia dreptului fiscal 1.3.2. Principiile şi izvoarele dreptului fiscal

1.3.2.1. Principiile dreptului fiscal

1.3.2.2. Izvoarele dreptului fiscal

1.3.3.

Raporturile juridice fiscale

1.4.

Îndrumător pentru autoverificare

 

Unitatea de învăţare 2 Fiscalitatea şi politica fiscală

2.1.

Introducere

2.2.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

2.3.

Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1.

Fiscalitatea

2.3.1.1. Noţiunea fiscalităţii

2.3.1.2. Nivelul şi structura fiscalităţii

2.3.1.3. Efectele fiscalităţii

2.3.1.3.1.

Frauda şi evaziunea fiscalǎ

2.3.1.3.2.

Riscul de inflaţie prin fiscalitate

2.3.1.3.3.

Deteriorarea competitivitǎţii internaţionale

2.3.1.3.4.

Riscurile de diminuare ale eforturilor productive

2.3.2.

Politica fiscală

2.3.2.1.

Noţiunea politicii fiscale

2.3.2.2.

Scopurile politicii fiscale şi interdependenţa cu alte politici

2.3.2.3.

Principiile politicii fiscale

2.3.2.3.1. Principiul impunerii echitabile

2.3.2.3.2. Principiul politicii financiare

2.3.2.3.3. Principiul politicii economice

2.4.

Îndrumător pentru autoverificare

Unitatea de învăţare 3 Noţiunea de impozit şi taxă bugetară. Elementele definitorii ale veniturilor publice

3.1.

Introducere

3.2.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

3.3.

Conţinutul unităţii de învăţare 3.3.1. Noţiunea de impozit şi taxă bugetară

3.3.1.1.

Noţiunea de impozit

3.3.1.1.1.

Definiţie

3.3.1.1.2.

Particularităţi

3.3.1.1.3.

Clasificare

3.3.1.1.4.

Principii

3.3.1.2.

Noţiunea de taxă bugetară

3.3.1.2.1.

Definiţie

3.3.1.2.2.

Trăsături

3.3.1.2.3.

Principii

3.3.1.3.

Contribuţiile şi taxele parafiscale

3.3.2. Elementele definitorii ale veniturilor publice

3.4.

Îndrumător pentru autoverificare

1

Unitatea de învăţare 4 Obligaţia fiscală şi titlul de creanţă fiscală

4.1.

Introducere

 

4.2.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

4.3.

Conţinutul unităţii de învăţare

 

4.3.1.

Obligaţia fiscală

4.3.1.1. Noţiunea de obligaţie fiscală

4.3.1.2. Particularităţile obligaţiei fiscale

4.3.2.

Titlul de creanţă fiscală - individualizarea obligaţiei fiscale

4.3.2.1. Noţiunea titlului de creanţă fiscală

4.3.2.2. Particularităţile titlului de creanţă fiscală

4.3.2.3. Clasificarea titlurilor de creanţă fiscală

4.3.3.

Modificarea obligaţiei fiscale

4.3.3.1.

Regula

4.3.3.2.

Excepţia

4.3.4. Exigibilitatea obligaţiei fiscale

4.3.5.

Dobânzile, penalităţile de întârziere şi majorările de întârziere - răspunderea patrimonială

4.4.

Îndrumător pentru autoverificare

 

Unitatea de învăţare 5 Stingerea obligaţiei fiscale

5.1.

Introducere

5.2.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

5.3.

Conţinutul unităţii de învăţare

 

5.3.1.

Stingerea obligaţiei fiscale prin plată

5.3.1.1.

Noţiune

5.3.1.2.

Executarea obligaţiei fiscale prin plată directă

5.3.1.3.

Plata prin aplicarea şi anularea de timbre fiscale mobile

5.3.1.4.

Plata prin reţinere la sursă

5.3.2.

Stingerea obligaţiei fiscale prin prescrispţie

5.3.3.

Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare

5.3.4.

Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere

5.3.5.

Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare

5.3.6.

Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită

5.3.6.1. Definiţia executării silite

5.3.6.2. Condiţiile declanşării executării silite

5.3.6.3. Subiectele executării silite

5.3.6.3.1. Executorul fiscal

5.3.6.3.2. Competenţa organelor de executare

5.3.6.3.3. Debitorul contribuabil

5.3.6.4.

Obiectul executării silite

 

5.3.6.4.1. Veniturile contribuabilului

5.3.6.4.2. Bunurile contribuabilului

 

5.3.6.4.3. Măsurile asigurătorii

5.3.6.5.

Declanşarea procedurii de executare silită. Somaţia

5.3.6.6.

Suspendarea, întreruperea, încetarea executării silite

5.3.6.7.

Cheltuielile de judecată

5.3.6.8.

Contestaţia la executare

5.3.6.9.

Modalităţile de executare silită

5.3.6.9.1. Poprirea

5.3.6.9.2. Executarea silită mobiliară

5.3.6.9.3. Executarea silită imobiliară

5.4.

Îndrumător pentru autoverificare

2

Unitatea de învăţare 6 Principalele impozite şi taxe în România

6.1. Introducere

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

6.3.1. Principalele impozite datorate bugetului de stat

6.3.1.1. Impozitul pe profit

6.3.1.1.1.

Definiţie – denumirea venitului fiscal

6.3.1.1.2.

Subiectul (debitorul) impunerii

6.3.1.1.3.

Materia impozabilă

6.3.1.1.4.

Cota de impozitare

6.3.1.1.5.

Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale

6.3.1.2. Impozitul pe venit

6.3.1.2.1. Definiţie

6.3.1.2.2. Subiectul (debitorul) impunerii

6.3.1.2.3. Materia impozabilă

6.3.1.2.4. Cota de impozitare

6.3.1.2.5. Stabilirea şi plata impozitului pe venit

6.3.1.2.6. Veniturile din salarii. Veniturile din pensii

6.3.1.3. Taxa pe valoarea adăugată

6.3.1.3.1. Noţiuni generale. Definiţie

6.3.1.3.2. Operaţiunile impozabile – obiectul sau materia impozabilă

6.3.1.3.3. Persoanele impozabile - plătitorul şi debitorul (suportatorul) impunerii

6.3.1.3.4. Cota de impozitare

6.3.1.3.5. Stabilirea şi plata

6.3.1.4. Accizele

6.3.1.4.1.

Noţiuni generale. Definiţie

6.3.1.4.2.

Operaţiunile impozabile – obiectul sau materia impozabilă

6.3.1.4.3.

Subiectul (debitorul) impunerii

6.3.1.4.4.

Cota de impozitare

6.3.1.4.5.

Stabilirea şi plata

6.3.1.5. Taxele vamale

6.3.1.5.1.

Aspecte generale

6.3.1.5.2.

Definiţie

6.3.1.5.3.

Cota de impozitare

6.3.1. 5. 4. Stabilirea şi plata 6.3.2. Principalele impozitele şi taxele datorate bugetelor locale

6.3.2.1.

Impozitul pe clădiri

6.3.2.2.

Impozitul pe teren

6.3.2.3.

Taxa asupra mijloacelor de transport

6.3.2.4.

Impozitul pe spectacole

6.3.2.5.

Taxa hotelieră

6.3.2.6.

Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor

6.3.2.7.

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

6.3.2.8.

Taxe speciale

6.3.2.9.

Alte taxe locale

6.4. Îndrumător pentru autoverificare

Unitatea de învăţare 7 Inspecţia fiscală şi evaziunea fiscală

7.1. Introducere

7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

7.3. Conţinutul unităţii de învăţare

7.3.1. Inspecţia fiscală

7.3.2. Cazierul fiscal

7.3.3. Evaziunea fiscală

7.4. Îndrumător pentru autoverificare

3

INTRODUCERE

Disciplina Drept fiscal este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu caracter teoretico-aplicativ ca urmare a faptului este una dintre cele mai importante ramuri de drept din sistemul juridic al unei formaţiuni statale, existând de milenii şi ţinând de dreptul recunoscut statului de a institui taxe şi impozite prin care constituie fonduri comune pentru întreaga societate, astfel, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, aşadar impozitele şi taxele ţin de realitatea cotidiană a fiecărui individ, iar consecinţele reglementării şi aplicării lor interesează întreaga societate. Având în vedere importanţa acestui domeniu, atât pentru stat, cât şi pentru societate, dar mai ales pentru contribuabil – de regulă, majoritatea dintre noi, cunoştinţele pe care le aduce această disciplină sunt absolut necesare pentru formarea juriştilor, avocaţilor, judecătorilor, notarilor publici, consilierilor, etc., dar mai ales pentru formarea unei educaţii fiscale a fiecărui membru al societăţii.

Obiectivele cursului

Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind activitatea statului de a institui şi reglementa taxe şi impozite pornind de la bazele conceptuale cu care operează această activitate. Astfel, studenţi îşi vor însuşii cunoştinţele de bază privind fiscalitatea, politica fiscală, obligaţia fiscală, sistemul impozitelor şi taxelor din România, fenomenul de evaziune fiscală, precum şi conceptele referitoare la armonizarea fiscală europeană. Parcurgând această disciplină studenţii îşi vor putea însuşi modul în care statul îşi pune în aplicare dreptul de a institui taxe şi impozite şi vor putea concluziona dacă sistemul fiscal actual este sau nu creaţia unui bun decident în materie fiscală, dacă respectă sau nu regulile fiscalităţii şi principiile politicii fiscale, mai ales a unui politici echitabile şi eficiente.

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi specifice:

1.

Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)

obiectului de activitate al Dreptului fiscal;

utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul fiscal;

conceptul de politică fiscală în general, şi implicaţiile unei politici fiscale eficiente în special;

definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea fiscală a statului;

acumularea unor cunoştinţe necesare fiecărui membru al societăţii.

2.

Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a

conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)

realizarea de conexiuni între elementele fiscalităţii şi principiile politicii fiscale;

argumentarea unor enunţuri în faţa autorităţilor fiscale, partenerilor de afaceri, celorlalţi membrii

ai societăţii;

capacitatea de instituire şi reglementare a unui sistem fiscal;

capactitatea de interpretare a unei sarcini fiscale.

3.

Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice;

utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)

relaţionări între între diferitele tipuri de sarcini fiscale;

descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii de instituire şi

reglementare a taxelor şi impozitelor;

capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului;

abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul fiscal;

capacitatea de a interpretaşi soluţiona speţe în domeniu;

capacitatea de identificare atât a obligaţiilor contribuabilului, cât şi a drepturilor sale;

4.

Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific /

cultivarea

unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori

culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de

parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională )

4

reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la întrebările

privind îndeplinirea sarcinilor fiscale;

implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina Drept fiscal;

acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform legislaţiei în

vigoare;

abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.

Structura cursului

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Unitatea de învăţare 2. Unitatea de învăţare 3.

Unitatea de învăţare 4. Unitatea de învăţare 5. Unitatea de învăţare 6. Unitatea de învăţare 7.

Dreptul fiscal – noţiuni introductive (3 ore) Fiscalitatea şi politica fiscală (2 ore) Noţiunea de impozit şi taxă bugetară. Elementele definitorii ale veniturilor publice (2 ore) Obligaţia fiscală şi titlul de creanţă fiscală (3 ore) Stingerea obligaţiei fiscale (7 ore) Principalele impozite şi taxe în România (9 ore) Inspecţia fiscală şi evaziunea fiscală (2 ore)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea următoarele subiecte:

1. Analizaţi, la alegere, un impozit direct, un impozit indirect sau o taxă bugetară după elementele definitorii ale veniturilor publice (2 ore).

2. Comentaţi caracterul de drept public a dreptului fiscal şi implicaţiile acestuia în domeniu.

3. Comentaţi relaţia dintre fiscalitate şi politică fiscală (2 ore).

Bibliografie obligatorie:

1. Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Drept fiscal, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

2. Codul fiscal al României

3. Codul de procedură fiscală al României

4. Constituţia României

Metoda de evaluare:

Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de subiecte sinteză prin extragerea lor, ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.

Titular curs: lect.univ.dr. Alice Zdanovschi

5

Unitatea de învăţare 1

Dreptul fiscal – noţiuni introductive

1.1. Introducere

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Definiţia dreptului fiscal

1.3.2. Principiile şi izvoarele dreptului fiscal

1.3.2.1. Principiile dreptului fiscal

1.3.2.2. Izvoarele dreptului fiscal

1.3.3. Raporturile juridice fiscale

1.4. Îndrumător pentru autoverificare

1.1. Introducerejuridice fiscale 1.4. Îndrumător pentru autoverificare Constituţia României statuează „cetăţenii au

Constituţia României statuează „cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”, astfel, taxele şi impozitele ţin de realitatea cotidiană, iar importanţa şi procesul constiuirii unor fonduri comune afectează întreaga societate. Astfel, apar acte normative care duc la apariţia unei ramuri de drept, în acest caz Dreptul fiscal, şi ca orice ramură de drept principala regulă, principalul principiu este cel al legalităţii, altfel spus în această materie – „nullum impositum sine lege”, în consecinţă vom începe acest manual prin a prezenta ne familiariza cu domeniul dreptului fiscal.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

familiarizarea cu domeniul dreptului fiscal;

definirea conceptului de drept fiscal;

identificarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor într-un raport juridic fiscal;

definirea noţiunilor de administrare a impozitelor şi taxelor şi a raportului juridic fiscal;

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni precum dreptul fiscal, subiectul impunerii, obiectul impunerii, teritoriul fiscal, contribuabilul, plătitorul obligaţiei fiscale, creanţa fiscală, raportul juridic fiscal, administrarea impozitelor şi taxelor, domiciliul fiscal, rezidenţa fiscală;

– studenţii vor putea să diferenţieze noţiunea de contribuabil de cea de plătitor al obligaţiei fiscale în accepţiunea legii fiscale;

– studenţii vor putea să identifice drepturile şi obligaţiile părţilor într-un raport juridic fiscal;

– studenţii vor putea să identifice principiile dreptului fiscal;

6

părţilor într -un raport juridic fiscal; – studenţii vor putea să identifice principiile dreptului fiscal; 6

Timpul alocat unităţii de învăţare: are:

Pentru unitatea de învăţare Dreptul fiscal – noţiuni introductive, alocat este de 3 ore.

timpul

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Definiţia dreptului fiscal

Dreptul fiscal, ca ramură a dreptului public, reglementează raporturile

juridice care apar în procesul colectării impozitelor şi taxelor de la persoanele fizice sau persoanele juridice care obţin venituri sau deţin bunuri impozabile ori taxabile stabilite prin lege pe teritoriul fiscal al statului.

este o ramură a dreptului public, având implicaţii importante, totuşi

există şi un aspect privat al acestei ramuri de drept public.

Administrarea impozitelor şi taxelor este o noţiune legală folosită de

codul de procedură fiscală, a cărei arie de acoperire cuprinde nu numai colectarea, dar şi înregistrarea fiscală, declararea impozitelor, inspecţia fiscală şi contenciosul fiscal.

Din punct de vedere juridic, prin teritoriul fiscal al unui Stat înţelegem atât

spaţiul geografic alcătuit din sol, subsol, ape şi din coloana aeriană aflată deasupra solului şi apelor, asupra căruia un stat îşi exercită suveranitatea sa exclusivă şi deplină, cât şi teritoriul ocupat de către reprezentanţele diplomatice ale statului respective, precum şi aeronavele, navele sub pavilion românesc.

1.3.2. Principiile şi izvoarele dreptului fiscal

1.3.2.1 Principiile dreptului fiscal Principiile dreptului fiscal sunt definite de Codul fiscal în art. 3, acestea

sunt:

Neutralitatea măsurilor fiscale;

Certitudinea impunerii;

Echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice;

Eficienţa impunerii. Acestea reprezintă principii de bază ale fiscalităţii unei economii

libere.

Acestor principii legale li se adaugă un principiu formulat de doctrină, care are în vedere contribuţia fiecăruia la sistemul fiscal proporţional cu capacitatea să contributivă. Aceasta înseamnă consacrarea ideii de egalitate prin impunere, preferabilă principiului egalităţii în faţa impunerii. (DD Şaguna, D Şova, 2011)

1.3.2.2. Izvoarele dreptului fiscal Izvoarele pot fi împărţite în două categorii, astfel, (1) izvoare comune tuturor ramurilor de drept şi (2) izvoare specifice dreptului fiscal. În acest domeniu ne oprim la următoarele izvoare:

1. Constituţia României; 2. Codul Fiscal (Legea 571/2003); 3. Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003); 4. Reglementările secundare, respectiv Normele, Instrucţiunile şi

7

de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003); 4. Reglementările secundare , respectiv Normele, Instrucţiunile şi 7

Regulamentele de aplicare ale legislaţiei fiscale, adoptate prin Hotărâre de Guvern ori prin Ordin al Ministrului finanţelor Publice;

5.

Deciziile

Comisiei

fiscale

centrale

constituite

la

nivelul

Ministerului Finanţelor Publice, a cărei raţiune de funcţionare este interpretarea unitară a reglementărilor fiscale sunt obligatorii doar pentru organele fiscale, modul de interpretare a legii fiscale cuprinse într-o Decizie a Comisiei putând fi infirmat pe cale judiciară prin hotărâre judecătorească.

6. Dreptul Uniunii Europene, ca şi ansamblul actelor normative care reglementează raporturile juridice care apar în procesul integrării europene. Din cadrul acestui ansamblul, semnificative vor fi actele normative care reglementează raporturile juridice ce produc efecte asupra sistemului fiscal naţional. Spre exemplu, Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările şi completările ulterioare, există regim comun şi în materia accizelor, şi desigur există o uniune vamală la nivelul UE.

1.3.3. Raporturile juridice fiscale

Raporturile juridice fiscale sunt reglementate în temeiul normelor juridice referitoare la colectarea veniturilor fiscale ale statului. Raporturile juridice fiscale sunt formate din relaţii de impunere care

apar iau naştere în procesul repartizării unei părţi din venitul naţional şi în redistribuirea unor venituri ale persoanei fizice şi ale persoanei juridice, în scopul constituirii fondurilor băneşti ale bugetului de stat. Raporturile juridice fiscale sunt de două categorii:

r.j. fiscale materiale (de drept material) şi

r.j. fiscale procesuale (de drept procedural fiscal).

Elementele constitutive ale raporturilor juridice fiscale sunt subiectele, conţinutul şi obiectul.

A. Subiectele raportului juridic fiscal sunt:

1) STATUL, ca şi purtător al autorităţii de stat, prin organele fiscale învestite cu atribuţii specifice realizării veniturilor fiscale.

La nivel central, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor

Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi unităţile sale teritoriale.

La nivel local, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate în

r.j. fiscale de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de

către autorităţile respective.

ANAF, unităţile sale teritoriale, precum şi compartimentele de

specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă organele (autorităţile) fiscale ale statului.

2) CONTRIBUABILUL, orice persoană fizică ori persoană juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii. Contribuabil este orice persoană fizică/juridică care realizează un venit sau deţine un bun impozabil/ taxabil pe teritoriul fiscal al României. În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate avea un raport juridic direct, sau poate fi reprezentat printr-un împuternicit, convenţional sau legal.

Potrivit Codului de procedură fiscală, art. 25, subiectele raportului de drept material fiscal sunt, pe de o parte, creditorul fiscal şi, pe de altă parte, debitorul fiscal. Astfel, în raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanţă fiscală prevăzute de legea fiscală, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativă de plată

8

de legea fiscală , iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativă de

a acestor drepturi. În anumite situaţii, generate de structura r.j. de drept material fiscal, obligaţia de plată a unui impozit stabilit de lege în sarcina unui contribuabil nu revine nici contribuabilului şi nici reprezentantului său legal ori convenţional, curatorului ori succesorului în drepturi, ci plătitorului. Plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului general consolidat, angajatorul în cazul unui raport juridic de muncă este plătitor al obligaţiilor fiscale constând în impozit pe salarii şi contribuţii sociale în numele şi pe seama angajatului. Totodată, în ceea ce priveşte subiectele raportului juridic fiscal trebuie prezentaţi şi definiţi anumiţi termeni: domiciliul fiscal, sediu permanent, rezidenţa fiscală.

B. Conţinutul raporturilor juridice fiscale îl constituie drepturile şi obligaţiile subiectelor participante. 1) Drepturile subiectelor reprezintă creanţe fiscale, drepturi

patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. Creanţele fiscale sunt de două feluri: creanţe fiscale principale şi creanţe fiscale accesorii. Astfel, creanţele fiscale pot fi:

- dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor

sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea TVA, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a

altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite de legiuitor creanţe fiscale principale;

- dreptul la perceperea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, în

condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii. Dreptul de creanţa fiscală şi obligaţia fiscală corelativă apar în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. Creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silita, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.

2) Obligaţiile subiectelor reprezintă obligaţii fiscale. Obligaţiile fiscale sunt de două feluri: obligaţii fiscale principale şi obligaţii fiscale accesorii. Spre exemplu:

- obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după

caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;

- obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente

impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;

- obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele

contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă; Obligaţiile fiscale accesorii reprezintă dobânzile, penalităţile de întârziere sau majorări de întârziere. Corespunzător rolului şi funcţiilor veniturilor fiscale, cele mai importante drepturi revin statului, respectiv de a institui venituri fiscale şi de a impune persoanelor fizice şi juridice obligaţia de a plăti veniturile fiscale individualizate în sarcina fiecăruia.

N.B. Dreptul de a institui venituri fiscale şi de a impune obligaţia plăţilor se exercită de către stat prin organele competente şi se caracterizează prin:

- adoptarea de acte normative pentru reglementarea fiecărui venit

9

organele competente şi se caracterizează prin: - adoptarea de acte normative pentru reglementarea fiecărui venit 9

fiscal în parte;

- individualizarea obligaţiei fiscale a persoanelor fizice sau juridice

plătitoare, precum şi determinarea veniturilor fiscale pentru care au obligaţia

de plată;

-

încasarea şi urmărirea încasării veniturilor fiscale datorate;

- controlul modului în care plătitorii veniturilor fiscale îşi îndeplinesc obligaţiile ce le revin.

Contribuabilii au, în principal, obligaţia de a plăti veniturile fiscale în cuantumul şi la termenele legale prevăzute – condiţie sine qua non pentru constituirea fondurilor generale de dezvoltare social-economică a societăţii. Dar, au şi dreptul de a pretinde stabilirea impunerii şi modalităţii de plată în conformitate cu dispoziţiile actelor normative care reglementează fiecare venit fiscal, de a beneficia de înlesnirile legale (scutiri, reduceri, amânări, eşalonări de plată etc), precum şi de a contesta actele cu caracter individual ale organelor de control fiscal pe care le consideră neconforme cu legea.

C. Obiectul raporturilor juridice fiscale este stabilirea şi prelevarea la

bugetul general consolidat a obligaţie fiscale (taxe, impozite şi alte contribuţii datorate de către debitorii fiscali), acesta reprezintă obiectul principal al r.j. fiscale.

Obiectul secundar al raporturilor de drept fiscal îl constituie chiar sumele de bani ce reprezintă impozite, taxe şi alte venituri.

de bani ce reprezintă impozite, taxe şi alte venituri. 1.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

şi alte venituri. 1.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 1 Dreptul fiscal

Sinteza unităţii de învăţare 1

Dreptul fiscal reglementează raporturile juridice care apar în procesul colectării impozitelor şi taxelor de la persoanele fizice sau persoanele juridice care obţin venituri sau deţin bunuri impozabile ori taxabile stabilite prin lege pe teritoriul fiscal al statului. Dreptul fiscal este o ramură a dreptului public. Administrarea impozitelor şi taxelor este o noţiune legală folosită de codul de procedură fiscală, a cărei arie de acoperire cuprinde nu numai colectarea, dar şi înregistrarea fiscală, declararea impozitelor, inspecţia fiscală şi contenciosul fiscal.

neutralitatea impunerii, certitudinea impunerii, echitatea fiscală la nivelul

persoanelor fizice, eficienţa impunerii, egalitate prin impunere Izvoarele dreptului fiscal: Constituţia României, Codul Fiscal, Codul de procedură fiscală, Reglementările

secundare, Deciziile Comisiei fiscale centrale, Dreptul Uniunii Europene. Raporturile juridice fiscale sunt formate din relaţii de impunere care apar iau naştere în procesul repartizării unei părţi din venitul naţional şi în redistribuirea unor venituri ale persoanei fizice şi ale persoanei juridice, în scopul constituirii fondurilor băneşti ale bugetului de stat. Elementele constitutive ale raporturilor juridice fiscale sunt subiectele, conţinutul şi obiectul. A. Subiectele raportului juridic fiscal sunt:

1. Statul, ca şi purtător al autorităţii de stat, prin organele fiscale învestite cu atribuţii specifice realizării

veniturilor fiscale, în acest domeniu statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi unităţile sale teritoriale. Astfel, ANAF, unităţile sale teritoriale, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei

publice locale reprezintă organele (autorităţile) fiscale ale statului.

2. Contribuabilul este orice persoană fizică/juridică care realizează un venit sau deţine un bun impozabil/

taxabil pe teritoriul fiscal al României. Plătitorul obligaţiei fiscale - Plătitorul nu este un debitor al unui impozit, ci persoana desemnată de legiuitor care are obligaţia reţinerii şi vărsării impozitului datorat de contribuabil în cazul impozitelor a căror realizare se face prin reţinere la sursă şi virarea în conturile trezoreriei statului B. Conţinutul raporturilor juridice fiscale îl constituie drepturile şi obligaţiile subiectelor participante. Drepturile subiectelor reprezintă creanţe fiscale, drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile

de drept material fiscal.

Principiile dreptului fiscal sunt:

Creanţele fiscale sunt de două feluri: creanţe fiscale principale şi creanţe fiscale accesorii.

10

Obligaţiile subiectelor reprezintă obligaţii fiscale. Obligaţiile fiscale sunt de două feluri: obligaţii fiscale principale şi obligaţii fiscale accesorii. Obligaţiile fiscale accesorii reprezintă dobânzile, penalităţile de întârziere sau majorări de întârziere. C. Obiectul raporturilor juridice fiscale este stabilirea şi prelevarea la bugetul general consolidat a obligaţie fiscale (taxe, impozite şi alte contribuţii datorate de către debitorii fiscali), acesta reprezintă obiectul principal al r.j. fiscale.

Obiectul secundar al raporturilor de drept fiscal îl constituie chiar sumele de bani ce reprezintă impozite, taxe şi alte venituri.

Concepte şi termeni de reţinut

drept fiscal;

teritoriul fiscal;

administrarea impozitelor şi taxelor;

raportul juridic fiscal;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

plătitorul obligaţiei fiscale;

creanţa fiscală.

contribuabilul;

1. Ce ramură de drept este dreptul fiscal şi ce implicaţii are acest aspect?

2. Comentaţi principiile dreptului fiscal.

3. Cine are calitatea de contribuabil?

4. Care sunt drepturile şi obligaţiile părţilor într-un raport de drept fiscal?

5. Comentaţi principiul nullum impositum sine lege.

5. Comentaţi principiul nullum impositum sine lege . Teste de evaluare/autoevaluare 1. Administrarea impozitelor

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Administrarea impozitelor şi taxelor este o noţiune legală folosită de codul de procedură fiscală, a cărei arie de

acoperire cuprinde:

a) doar înregistrarea fiscală, declararea impozitelor, inspecţia fiscală şi contenciosul fiscal;

b) atât colectarea impozitelor, cât şi inspecţia fiscală;

c) nu numai colectarea, dar şi înregistrarea fiscală, declararea impozitelor, inspecţia fiscală şi contenciosul fiscal;

d) colectarea, înregistrarea fiscală, declararea impozitelor, dar nu inspecţia fiscală şi contenciosul fiscal.

2. Sunt principii ale dreptului fiscal stabilite de Codul fiscal următoarele:

a) individualizarea impunerii;

b) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice;

c) egalitate prin impunere;

d) certitudinea impunerii.

3. Cine este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a

reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului general consolidat, această persoană nu este un debitor al unui impozit, ci persoana desemnată de legiuitor?

a) debitorul obligaţiei fiscale;

b) creditorul obligaţiei fiscale;

c) plătitor al obligaţiei fiscale;

d) contribuabilul.

11

4. Dreptul de a institui venituri fiscale şi de a impune obligaţia plăţilor se exercită de către stat prin organele competente şi se caracterizează prin:

a) adoptarea de acte normative pentru reglementarea fiecărui venit fiscal în parte;

b) neindividualizarea obligaţiei fiscale a persoanelor fizice sau juridice plătitoare, nedeterminarea veniturilor

fiscale pentru care au obligaţia de plată;

c) încasarea şi urmărirea încasării veniturilor fiscale datorate doar prin stopaj la sursă;

d) controlul modului în care plătitorii veniturilor fiscale îşi îndeplinesc obligaţiile ce le revin.

5. Dobânzile, penalităţile de întârziere sau majorări de întârziere reprezintă:

a)

obligaţii fiscale principale, respectiv, creanţe fiscale principale;

b)

administrarea impozitelor şi taxelor;

c)

obligaţii fiscale accesorii, respectiv, creanţe fiscale accesorii;

d)

încălcarea principiilor de drept fiscal.

d) încălcarea principiilor de drept fiscal. Bibliografie obligatorie  Dan Drosu Şaguna, Dan Şova,

Bibliografie obligatorie

Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Drept fiscal, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

Codul fiscal al României

Codul de procedură fiscală al României

Constituţia României

2

Unitatea de învăţare 2

Fiscalitatea şi politica fiscală

2.1. Introducere

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1. Fiscalitatea

2.3.1.1. Noţiunea fiscalităţii

2.3.1.2. Nivelul şi structura fiscalităţii

2.3.1.3. Efectele fiscalităţii

2.3.2. Politica fiscală

2.3.2.1.

Noţiunea politicii fiscale

2.3.2.2.

Scopurile politicii fiscale şi interdependenţa cu alte politici

2.3.2.3.

Principiile politicii fiscale

2.3.2.3.1. Principiul impunerii echitabile 2.3.2.3.2. Principiul politicii financiare 2.3.2.3.3. Principiul politicii economice

2.4. Îndrumător pentru autoverificare

2.1. Introducereeconomice 2 .4. Îndrumător pentru autoverificare “Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare

“Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean o dă din avutul său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili aceste venituri în chip potrivit, trebuie să ţină seama şi de nevoile statului şi de nevoile cetăţenilor ”. (Montesquieu, “Despre spiritul legilor”, 1748)

un pǎstor bun tunde oile, nu le jupoaie”. (Împǎratul Tiberius)

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

cunoaşterea implicaţiilor politicii fiscale;

– cunoaşterea relaţiei dintre fiscalitate şi politică fiscală;

definirea conceptelor de fiscalitate şi politică fiscală;

cunoaşterea efectelor fiscalităţii;

– cunoaşterea principiilor politicii fiscale.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum nivelul fiscalităţii, structura fiscalităţii, pârghie fiscală, egalitatea prin impozit, egalitatea în faţa impozitului, abstinenţa fiscală, egalitatea orizontală, egalitatea verticală, impunerea în cote fixe, impunerea în cote procentuale;

– studenţii vor putea să diferenţieze egalitatea în faţa impunerii de egalitatea prin impunere;

– studenţii vor putea să descrie implicaţiile politicii fiscale;

studenţii vor putea să identifice instrumentele politicii fiscale.

3

să descrie implicaţiile politicii fiscale; – s tudenţii vor putea să identifice instrumentele politicii fiscale. 3
Timpul alocat unităţii de învăţ are: Pentru unitatea de învăţ are Fiscalitatea şi politica fiscală

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Fiscalitatea şi politica fiscală, timpul alocat este de 2 ore.

şi politica fiscală , timpul alocat este de 2 ore. 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1.

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Fiscalitatea

2.3.1.1. Noţiunea fiscalităţii

Într-un sens restrâns, fiscalitatea este formată din totalitatea taxelor şi a impozitelor reglementate prin acte normative. Într-un sens larg, fiscalitatea reprezintă un sistem de percepere a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de către autorităţile publice în scopul realizării funcţiilor social-economice ale statului. Fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul cǎruia se face aplicarea politicii fiscale. Astfel, fiscalitatea este un fenomen complex pluridisciplinar, prin excelenţǎ juridic, care se constituie din totalitatea impozitelor şi taxelor prevǎzute în legislaţia fiscalǎ şi are la bazǎ -un ansamblu de mǎsuri şi acţiuni, întreprinse de stat printr-o politicǎ fiscalǎ adecvatǎ. Termemul de „fiscalitate” îşi are originea etimologicǎ în limba latinǎ. Astfel, „rǎdǎcina” acestui termen pare a fi cuvântul latin „fiscus.

2.3.1.2. Nivelul şi structura fiscalităţii

Nivelul fiscalităţii îl reprezintă mărimea (cotele) taxelor şi impozitelor. Structura fiscalităţii este reprezentată de diversitatea impozitelor şi a taxelor prin intermediul cărora statul colectează veniturile fiscale.

N.B. Nivelul și structura fiscalităţii reprezintă pârghiile fiscale prin care statul are posibilitatea să realizeze veniturile necesare constituirii fondurilor bugetare, dar în același timp să acţioneze politic asupra unor categorii sociale deoarece fiscalitatea poate fi privitǎ ca fiind un instrument eficient în serviciul unei politici care se traduce print-o anumitǎ viziune asupra vieţii în comun, organizatǎ de cǎtre componente ale puterii specializate în gestionarea serviciilor publice pentru a cǎror bunǎ funcţionare este necesarǎ colectarea unor resurse financiare destinate a acoperi cheltuielile generale ale societǎţii. Astfel, fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul cǎruia se face aplicarea politicii fiscale. (Minea, 2010)

2.3.1.3. Efectele fiscalităţii

În momentul luǎrii unei decizii politice de înǎsprire a fiscalitǎţii trebuie comensurate cu obiectivitate efectele pe termen scurt, mediu şi lung fǎţǎ de obiectivul propus maximizarea resurselor financiare publice , deoarece o creştere necontrolatǎ a fiscalitǎţii decurajeazǎ formarea de economii şi realizarea de investiţii, îngusteazǎ bazele de impunere şi anuleazǎ eventualele efecte benefice privind nivelul veniturilor bugetare aduse de creşterea ratei de

4

de impunere şi anuleazǎ eventualele efecte benefice privind nivelul veniturilor bugetare aduse de creşterea ratei de

impunere. Iar, o ratǎ a fiscalitǎţii reduse conduce la o modificare (în sens pozitiv)

a înclinaţiei spre consum şi spre investiţii (D. Pǎtroi, op. cit., p. 84, N.R. Moşteanu, op. cit., p. 81). Printre efectele fiscalităţii, îndeosebi cele negative, enumerăm:

frauda şi evaziunea fiscalǎ;

riscul de inflaţie prin fiscalitate;

deteriorarea competivitǎţii internaţionale;

riscurile de diminuare ale eforturilor productive.

Totuşi, în literatura de specialitate, se constatǎ cǎ creşterea presiunii fiscale poate deveni prin efectele sale un factor ridicat de risc la adresa securitǎţii

naţionale prin dezechilibre micro şi macroeconomice, precum şi instabilitatea socialǎ pe care o genereazǎ; sau cǎ poate îmbrǎca formele unei rezistenţe politice

la

prelevǎrile obligatorii, care se manifestǎ îndeosebi prin revendicǎri categoriale

în

favoarea micşorǎrii anumitor impozite sau contribuţii sociale, ca şi prin luarea

de poziţie şi votarea. ( P. Brezeanu, op. cit., ed. 2, p. 134; D.A.P. Florescu, P.

Coman, G. Bǎlaşa, op. cit., p. 80). Interesant este conceptul de „abstinenţă fiscală”, care se foloseşte când se face referire la efectul privind riscurile de diminuare ale eforturilor productive. Astfel, potrivit literaturii de specialitate, se considerǎ cǎ în aceastǎ privinţǎ se remarcǎ economiştii liberali care insistǎ asupra efectelor descurajante pe care le provoacǎ nivelurile ridicate ale prelevǎrilor obligatorii asupra muncii, economiilor şi investiţiilor, precum şi asupra spiritului de întreprindere (P. Brezeanu, op. cit., ed. 2, pp. 133-134). În acest context pentru a exprima rezistenţa la impozit se utilizeazǎ termenul de abstinenţǎ fiscalǎ care constǎ în evitarea îndeplinirii anumitor operaţiuni în scopul de a scǎpa de impozitele la care ele dau naştere. Abstinenţa fiscalǎ poate sǎ se concretizeze în scǎderea activitǎţii economice dacǎ ea reduce

în mod pronunţat incitarea la muncǎ, la economisire şi la investire.

Astfel, reiese cǎ este vorba de o rezistenţǎ pasivǎ prin care o persoanǎ activǎ cautǎ se limiteze sau sǎ reducǎ activitatea sa salarizatǎ, în scopul

ca venitul sǎu sǎ nu atingǎ un anumit nivel, pentru a nu fi atins de o tranşǎ cu o ratǎ ridicatǎ a impozitului sau un consumator nu cumpǎrǎ produse care conţin în preţ o valoare a impozitului ridicatǎ.

2.3.2. Politica fiscală

2.3.2.1. Noţiunea politicii fiscale

Politica fiscală reprezintă un asamblu de instrumente de intervenţie a statului, generate de procese specific financiar-fiscale şi este alcătuită din principii pe care le promovează statul şi care în esenţă au ca scop realizarea veniturilor publice (banului public) şi protecţia, încurajarea sau descurajarea anumitor activităţi. Fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul cǎruia se face aplicarea politicii fiscale. Astfel, în concret instrumentele de realizare a politicii fiscale sunt impozitele, directe şi indirecte, şi taxele bugetare.

2.3.2.2. Scopurile politicii fiscale şi interdependenţa cu alte politici

Politica fiscală poate urmări atingerea unor scopuri diferite, fie de natură pur fiscală, fie de natură publică, militară, socială, etc. (D.D. Şaguna, D. Şova, 2011, pp.15-16) Ea reprezintă o parte integrantă a acţiunilor economice generale întreprinse de stat. Între politica economică şi cea fiscală s-au creat puternice interdependenţe, politica fiscală implicându-se în rezolvarea cerinţelor economiei prin acţiunea de intervenţie a statului cu ajutorul instrumentelor fiscale în procesele economice.

5

economiei prin acţiunea de intervenţie a statului cu ajutorul instrumentelor fiscale în procesele economice. 5

Politica fiscală se interferează puternic şi cu politicile sectoriale (industrie, comerţ, agricultură etc), cu politicile financiar-monetare, sociale precum şi cu strategiile legislativ-instituţionale. Legătura politicii fiscale cu cea socială decurge din faptul că unele obiective sociale se aduc la îndeplinire prin măsuri cu caracter fiscal, cum sunt: exonerări, reduceri de impozite şi taxe, aplicarea unor deduceri din materia impozabilă. Politica fiscală, ca parte integrantă a politicii financiare, nu poate fi abordată decât în strânsă legătură cu politica alocativă (politica fiscală stricto sensu). La rândul său, politica fiscală trebuie să fie corelată cu politica monetară şi celelalte componente ale politicii economice şi sociale, precum şi cu cele de protecţie a mediului, de apărare naţională etc.

2.3.2.3. Principiile politicii fiscale

Una dintre preocupările economiştilor în materie de impozite a fost aceea de a delimita şi a defini cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un sistem fiscal pentru a fi considerat raţional. Asemenea principii au în vedere dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor, precum şi obiectivele social- economice pe care le urmăreşte politica fiscală. (D.D. Şaguna, D. Şova, 2011, p.

20).

Printre principiile politicii fiscale, enumerăm:

Principiul impunerii echitabile

Principiul politicii financiare

Principiul politicii economice

2.3.2.3.1. Principiul impunerii echitabile În funcţie de gradul de cuprindere a subiectelor şi a materiei impozabile, impunerea poate fi calificată ca fiind generală (atunci când se intinde asupra tuturor claselor şi păturilor sociale în ce priveşte veniturile ori averea acestora) sau parţială (când unele clase sau pături sociale beneficiază de anumite facilităţi fiscale: scutiri sau reduceri de impozite). Vorbind despre principiul impunerii echitabile, care trebuie avut în vedere la repartizarea sarcinilor fiscale între membrii societăţii, este necesar să se facă distincţie între egalitatea în faţa impozitului şi egalitatea prin impozit. Egalitatea în faţa impozitului – impunerea trebuie să se facă în acelaşi mod pentru toate PF şi PJ, indiferent de locul unde domiciliază sau îşi au sediul, să nu existe, deci, deosebire de tratament fiscal de la o zonă la alta a ţării. În consecinţă, egalitatea în faţa impozitului presupune neutralitatea impozitului. Egalitatea prin impozit presupune diferenţierea sarcinilor fiscale de la o persoană la alta în raport de o serie de factori economico-sociali, printre care:

mărimea absolută a materiei impozabile, situaţia personală a subiectului impozabil ş.a.m.d. Această egalitate presupune un tratament fiscal diferit al celor avuţi faţă de cei mai puţin avuţi, al celibatarilor faţă de cei căsătoriţi şi cu copii ş.a.m.d. N.B. Pentru a exista echitate fiscală egalitatea prin impunere, preferabilă principiului egalităţii în faţa impunerii.

În practica financiară sunt cunoscute mai multe feluri de impunere şi anume: în cote fixe şi în cote procentuale (proporţionale, progresive şi regresive). Impunerea în cote fixe este un impozit fix şi neutru. Impunerea în cote procedurale fiecare contribuabil participă la acoperirea cheltuielilor publice proporţional cu venitul sau averea sa. Impunerea progresivă - caracterizată prin faptul că rata impozitului se măreşte odată cu sporirea venitului (averii), ceea ce duce la creşterea mai rapidă a impozitului decât a valorii materiei impozabile. Impunerea regresivă - este rezultatul metodelor de evaluare a veniturilor diferitelor clase sociale, practicate în scopul avantajării şi impulsionării celor care realizează venituri mari.

6

diferitelor clase sociale , practicate în scopul avantajării şi impulsionării celor care realizează venituri mari. 6

2.3.2.3.2. Principiul politicii financiare Atunci când introduce un nou impozit, statul urmăreşte ca acesta să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil şi să fie elastic. Pentru ca un impozit să fie considerat ca având randament fiscal ridicat, este necesar cu acesta să fie universal (să fie plătit de către toate persoanele care realizează venituri din aceeaşi sursă sau care posedă acelaşi gen de avere şi să cuprindă întreaga materie impozabilă, să nu fie susceptibil de evaziuni ori fraude fiscale şi să nu reclame cheltuieli mari de percepere). Un impozit este stabil atunci când nu este influenţat de oscilaţiile provocate de conjuncturile socio-economice. Impozitul este elastic atunci când este capabil să se adapteze nevoilor fiscale, adică să fie la „dispoziţia" bugetului: să fie majorat când cheltuielile fiscale cresc şi să fie micşorat atunci când cheltuielile fiscale se reduc.

2.3.2.3.3. Principiul politicii economice

Statul utilizează impozitele nu numai ca mijloc de procurare a veniturilor

fiscale, ci şi pentru a influenţa dezvoltarea sau restrângerea unor ramuri economice, pentru a stimula sporirea producţiei sau consumul unui anumit produs.

sporirea producţiei sau consumul unui anumit produs. 2.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2

pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 2 Fiscalitatea este un fenomen complex pluridisciplinar, prin

Fiscalitatea este un fenomen complex pluridisciplinar, prin excelenţǎ juridic, care se constituie din totalitatea impozitelor şi taxelor prevǎzute în legislaţia fiscalǎ şi are la bazǎ -un ansamblu de mǎsuri şi acţiuni, întreprinse de stat printr-o politicǎ fiscalǎ adecvatǎ. Într-un sens restrâns, fiscalitatea este formată din totalitatea taxelor şi a impozitelor reglementate prin acte normative. Fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul cǎruia se face aplicarea politicii fiscale. Nivelul fiscalităţii îl reprezintă mărimea (cotele) taxelor şi impozitelor. Structura fiscalităţii este reprezentată de diversitatea impozitelor şi a taxelor prin intermediul cărora statul colectează veniturile fiscale. Nivelul și structura fiscalităţii reprezintă pârghiile fiscale prin care statul are posibilitatea să realizeze veniturile necesare constituirii fondurilor bugetare, dar în același timp să acţioneze politic asupra unor categorii sociale. Printre efectele fiscalităţii, îndeosebi cele negative, enumerăm:

frauda şi evaziunea fiscalǎ;

riscul de inflaţie prin fiscalitate;

deteriorarea competivitǎţii internaţionale;

riscurile de diminuare ale eforturilor productive. fiscală a statului reprezintă un asamblu de instrumente de intervenţie a statului, generate de procese

specific financiar-fiscale şi

realizarea veniturilor publice (banului public) şi protecţia, încurajarea sau descurajarea anumitor activităţi. Politica fiscală poate urmări atingerea unor scopuri diferite, fie de natură pur fiscală, fie de natură publică, militară, socială, etc.

este alcătuită din principii pe care le promovează statul şi care în esenţă au ca scop

Politica

Politica fiscală se interferează puternic şi cu politicile sectoriale (industrie, comerţ, agricultură etc), cu politicile financiar-monetare, sociale precum şi cu strategiile legislativ-instituţionale. Printre principiile politicii fiscale, enumerăm:

Principiul impunerii echitabile

Principiul politicii financiare

Principiul politicii economice

1. Principiul impunerii echitabile În funcţie de gradul de cuprindere a subiectelor şi a materiei impozabile, impunerea poate fi calificată ca fiind generală sau parţială. Se facă distincţie între egalitatea în faţa impozitului şi egalitatea prin impozit. Pentru a exista echitate fiscală egalitatea prin impunere, preferabilă principiului egalităţii în faţa impunerii.

7

În practica financiară sunt cunoscute mai multe feluri de impunere şi anume: în cote fixe şi în cote procentuale (proporţionale, progresive şi regresive).

2. Principiul politicii financiare

Atunci când introduce un nou impozit, statul urmăreşte ca acesta să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil

şi să fie elastic.

3. Principiul politicii economice

Statul utilizează impozitele nu numai ca mijloc de procurare a veniturilor fiscale, ci şi pentru a influenţa dezvoltarea sau restrângerea unor ramuri economice, pentru a stimula sporirea producţiei sau consumul unui anumit produs.

Concepte şi termeni de reţinut

fiscalitatea;

politica fiscală;

nivelul fiscalităţii;

structura fiscalităţii;

abstinenţa fiscală;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

egalitatea prin impozit;

egalitatea în faţa impozitului;

impunerea în cote fixe;

impunerea în cote procentuale.

1. Definiţi conceptul de fiscalitatea şi conceptul de politică fiscală?

2. Comentaţi relaţia dintre fiscalitate şi politica fiscală.

3. Principiul economic al politicii fiscale - exemple concrete prevǎzute în legislaţia actuală.

4. Comentaţi motto-ul, „Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean o dă din avutul său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili aceste venituri în chip potrivit, trebuie să ţină seama şi de nevoile statului şi de nevoile cetăţenilor”,

(Montesquieu, “Despre spiritul legilor”, 1748).

5. Comentaţi motto-ul, „

un pǎstor bun tunde oile, nu le jupoaie”, (Împǎratul Tiberius).

bun tunde oile, nu le jupoaie ”, (Împǎratul Tiberius) . Teste de evaluare/autoevaluare 1. Fenomenul complex

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Fenomenul complex pluridisciplinar, prin excelenţǎ juridic, care se constituie din totalitatea impozitelor şi

taxelor prevǎzute în legislaţia fiscalǎ şi are la bazǎ un ansamblu de mǎsuri şi acţiuni, întreprinse de stat

printr-o politicǎ fiscalǎ reprezintă:

a) egalitatea prin impunere;

b) politica fiscală;

c) egalitatea orizontală;

d) fiscalitatea.

2. Un asamblu de instrumente de intervenţie a statului, generate de procese specific financiar-fiscale, care au

ca scop atât realizarea veniturilor publice, cât şi protejarea, încurajarea sau descurajarea anumitor activităţi

reprezintă:

a) abstinenţa fiscală;

8

b) politica fiscală;

c) egalitatea orizontală;

d) fiscalitatea.

3. Nu este efect al fiscalităţii:

a) riscurile de diminuare ale eforturilor productive;

b) egalitatea prin impunere;

c) frauda şi evaziunea fiscalǎ;

d) deteriorarea competitivitǎţii internaţionale.

4. Scopul politicii fiscale trebuie să fie:

a) doar de natură pur fiscală;

b) doar de natură socială;

c) doar de realizare a veniturilor publice;

d) atât de realizare a veniturilor publice, cât şi de protejare, încurajare sau descurajare a anumitor activităţi.

5. Nu este principiu al politicii fiscale:

a) impunerea echitabilă;

b) politica financiară;

c) abstinenţa fiscală;

d) politica economică.

ă ; c) abstinenţa fiscală; d) politica economic ă . Bibliografie obligatorie  Dan Drosu Şaguna,

Bibliografie obligatorie

Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Drept fiscal, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

Codul fiscal al României

Codul de procedură fiscală al României

2

Unitatea de învăţare 3

Noţiunea de impozit şi taxă bugetară. Elementele definitorii ale veniturilor publice

3.1. Introducere

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare 3.3.1. Noţiunea de impozit şi taxă bugetară

3.3.1.1. Noţiunea de impozit

3.3.1.1.1.

Definiţie

3.3.1.1.2.

Particularităţi

3.3.1.1.3.

Clasificare

3.3.1.2. Noţiunea de taxă bugetară

3.3.1.2.1.

Definiţie

3.3.1.2.2.

Trăsături

3.3.1.2.3.

Principii

3.3.1.3. Contribuţiile şi taxele parafiscale

3.3.2. Elementele definitorii ale veniturilor publice

3.4. Îndrumător pentru autoverificare

3.1. Introducereveniturilor publice 3 .4. Îndrumător pentru autoverificare “Avem impozite pe fiecare articol care ne intră în

“Avem impozite pe fiecare articol care ne intră în gură, ne acoperă spatele sau pe care punem picioarele; impozite pe ce e plăcut să vezi, pe ce e plăcut să auzi, pe ce e plăcut să simţi, să respire sau să guşti; impozite pe căldură, pe locomoţiune, impozite pe tot ce e terestru sau subteran, pe tot ce e produs în ţară şi tot ce ne vine din străinătate; impozite pe materii prime şi pe orice valoare nouă creează omul; impozite pe sosurile care ne stârnesc pofta de mâncare şi pe doctoriile care ne dau sănătate; pe hermina care îmbodobeşte roba magistratului şi pe funia care spânzură criminalul; pe cuiele sicriului şi pe panglicile miresei. În pat sau la masă, când te scoli sau când te culci, trebuie să plăteşti. Tânărul imberb conduce un cal taxat, cu un han taxat, pe un drum taxat! Iar englezul muribund îşi toarnă doctoria pentru care a achitat un impozit de 7% într-o lingură pentru care a plătit cu acelaşi titlu 15% şi zace pe un cearşaf de indiană în preţul căruia este încorporată o taxă de 22%, ca să moară în braţele unui farmacist care a plătit 100 de lire licenţă, pentru a avea dreptul să-l omoare.” (Sydney Smith, Edinburg Review, 1820)

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

cunoaşterea naturii juridice a sarcinilor fiscale utilizate de politica fiscală;

definirea termenilor de obiect impozabil, materie impozabilă, asietă, înlesniri fiscale;

cunoaşterea elementelor definitorii ale veniturilor publice;

definirea conceptului de impozit şi de taxă bugetară.

3

ş terea elementelor definitorii ale veniturilor publice; – definirea conceptului de impozit şi de taxă bugetară.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum impozit, taxă bugetară, obiectul impozabil, materia impozabilă, taxă parafiscală, contribuţie, perceperea venitului fiscal, asieta, înlesnirile;

studenţii vor putea să diferenţieze natura juridică a celor mai importante sarcini fiscale, impozitul şi taxa bugetară;

– studenţii vor putea să descrie particularităţile impozitului şi taxei bugetare;

particularităţ ile impozitului şi taxei bugetare; Timpul alocat unităţii de învăţ are: Pentru unitate a

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru

unitatea

de

învăţare

Noţiunea

de

impozit

şi

taxă

bugetară.

Elementele definitorii ale veniturilor publice, timpul alocat este de 2 ore.

ale veniturilor publice, timpul alocat este de 2 ore. 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare 3.3.1. Noţiunea

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Noţiunea de impozit şi taxă bugetară

3.3.1.1. Noţiunea de impozit

3.3.1.1.1. Definiţie

Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie, cu titlul nerambursabil, stabilită în mod unilateral de către stat în sarcina contribuabilului asupra veniturilor realizate şi a bunurilor deţinute fără o contraprestaţie directă.

3.3.1.1.2. Particularităţi

Din definiţie reies următoarele particularităţi:

Impozitul este o contribuţie bănească;

Impozitul este o contribuţie obligatorie;

Impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil;

Impozitele sunt datorate conform dispoziţiilor legale, nullum

impositum sine lege;

Impozitele sunt datorate de către PF şi PJ, în sensul că reprezintă o

modalitate de participare a acestora la constituirea fondurilor generale ale

societăţii;

Impozitul

se

datorează

pentru

veniturile

realizate

şi

bunurile

deţinute;

În literatura de specialitate, se mai reţine în plus încă o trăsătură a

impozitului, şi anume că este o prelevare fără o contraprestaţie sau fără vreun

echivalent.

Într-o altă opinie, se arată:

Trăsătura esenţială a impozitelor este reversibilitatea, potrivit căreia sumele concentrate de stat pe calea impozitelor de la PF şi PJ se reîntorc sub forma unor acţiuni, servicii, gratuităţi de care beneficiază cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societăţii. Statul, în schimbul impozitelor încasate, se obligă şi trebuie să creeze şi să asigure un cadru general favorabil desfăşurării activităţilor economice, sociale şi politice în societate.

4

asigure un cadru general favorabil desfăşurării activităţilor economice, sociale şi politice în socie tate . 4

N.B.

Atfel spus impozitele nu implică o contraprestaţie directă dar trebuie şi implică o contraprestaţie indirectă.

3.3.1.1.3. Clasificare

Impozitele pot fi clasificate după mai multe criterii, totuşi, o deosebită importanţă teoretică şi practică reprezintă clasificarea acestora în: directe şi indirecte. Impozitele directe vizează existenţa venitului sau averii. Spre exemplu, impozitul pe venit, impozitul pe profit, impozitul pe teren, etc. Impozitele indirecte nu se stabilesc direct şi nominativ asupra contribuabililor, ci se aşază asupra vânzării bunurilor sau prestării unor servicii. Astfel, impozitele indirecte vizează utilitatea acestora. Spre exemplu, taxa pe valoarea adăugată, accizele, etc.

3.3.1.2. Noţiunea de taxă bugetară

3.3.1.2.1. Definiţie

Taxa bugetară reprezintă plata unor servicii publice realizate de instituţiile specializate ale statului în favoarea persoanelor fizice/ juridice la cererea acestora.

3.3.1.2.2. Trăsături

Spre deosebire de impozite, taxele se caracterizează printr-o serie de

trăsături specifice, şi anume:

Reprezintă o plată neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de

organe sau instituţii care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte,

prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime ale PF sau PJ.

Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când solicită

efectuarea unei activităţi din partea unui organ sau a unei instituţii de stat.

Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare

serviciilor solicitate de diferite persoane, pe când impozitele se întrebuinţează

la acoperirea cheltuielilor generale ale societăţii;

Taxele reprezintă plăţi făcute de PF sau PJ pentru servicii sau lucrări

efectuate în mod direct şi imediat acestora de către organe sau instituţii de stat specializate, implică o contraprestaţie directă.

3.3.1.2.3. Principii

În stabilirea şi aplicarea taxelor se au în vedere unele principii, şi

anume:

- unicitatea taxării, în sensul că pentru unul şi acelaşi serviciu prestat unei persoane, aceasta nu datorează taxa decât o singură dată.

- răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată revine

funcţionarului sau persoanei încadrate de la instituţia sau organul de stat respectiv, şi nu debitorului;

- nulitatea actelor nelegal taxate;

- taxele sunt anticipative, în sensul că ele se datorează şi se achită în

momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor ce urmează a fi efectuate de

organele sau instituţiile de stat.

3.3.1.3. Contribuţiile şi taxele parafiscale

Trebuie făcută distincţia dintre impozite şi taxe, care sunt principalele instrumente de acumulare a veniturilor necesare întregii societăţi, şi alte sarcini fiscale, precum contribuţiile şi taxele parafiscale. 1. Contribuţiile Prin intermediul acestor contribuţii sunt stabilite forme de participare parţială a PF sau PJ la acoperirea unor cheltuieli efectuate de către stat, în finanţarea unor acţiuni sau obiective de care beneficiază aceste categorii de PF sau PJ. D.p.d.v. al reglementării legale interne – contribuţiile reprezintă sume datorate fondurilor speciale extrabugetare.

5

al reglementării legale interne – contribuţiile reprezintă sume datorate fondurilor speciale extrabugetare . 5

2. Taxele parafiscale Sunt taxe speciale instituite, de regulă, de către colectivităţile locale, în situaţia organizării unor servicii speciale la nivel local. Caracteristica de bază este aceea că debitorii acestor taxe sunt exclusiv persoanele care beneficiază de serviciile respective. Taxele parafiscale reprezintă una din excepţiile de la principiul neafectării veniturilor bugetare – destinaţia acestora fiind exclusiv finanţarea serviciilor pentru a căror înfiinţare sau funcţionare au fost instituite.

3.3.2. Elementele definitorii ale veniturilor publice

Veniturile publice se caracterizează prin anumite trăsături individuale care trebuie să se găsească în mod clar şi precis în norma juridică fără de care veniturile nu s-ar putea determina, urmări şi realiza.

şi comune ale veniturilor publice sunt

următoarele:

Elementele

definitorii

1. denumirea venitului fiscal;

2. debitorul sau subiectul impunerii;

3. obiectul sau materia impozabilă;

4. unitatea de evaluare;

5. unitatea de impunere;

6. asieta sau modul de aşezare a venitului;

7. perceperea (încasarea) venitului fiscal;

8. termenele de plată;

9. înlesnirile, drepturile şi obligaţiile debitorilor;

10. răspunderea debitorilor;

11. calificarea venitului fiscal.

Spre exemplu, obiectul sau materia impozabilă este reprezentată de

veniturile sau bunurile impozabile ori taxabile. Sau asieta, care reprezintă

modalitatea de aşezare a obiectului sau mărfii fiscale, identificarea subiectului şi a materiei impozabile, evaluarea acesteia şi stabilirea cuantumului de plată.

evaluarea acesteia şi stabilirea cuantumului de plată . 3.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de

3.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 3

pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 3 Impozitul reprezintă o contribuţie bănească

Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie, cu titlul nerambursabil, stabilită în mod unilateral de

către stat în sarcina contribuabilului asupra veniturilor realizate şi a bunurilor deţinute fără o contraprestaţie directă. Particularităţi:

contribuţie bănească;

contribuţie obligatorie;

prelevări cu titlu nerambursabil;

datorate conform dispoziţiilor legale;

modalitate de participare a acestora la constituirea fondurilor generale ale societăţii;

pentru veniturile realizate şi bunurile deţinute;

implică o contraprestaţie indirectă.

Impozitele pot fi clasificate după mai multe criterii, totuşi, o deosebită importanţă teoretică şi practică reprezintă clasificarea acestora în: directe şi indirecte.

Taxa bugetară reprezintă plata unor servicii publice realizate de instituţiile specializate ale statului în favoarea

persoanelor fizice/ juridice la cererea acestora. Taxele (de timbru, de înregistrare, de arbitrare, de metrologie, consulare, de spitalizare, etc.) reprezintă, alături de impozite, cea de a doua categorie principală de venituri la bugetul de stat. Taxele sunt reglementate ca obligaţii fiscale datorate de PF sau PJ reprezentând plata neechivalentă a unor servicii, după principiul recompensei speciale. Taxele se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice:

plată neechivalentă;

subiectul plătitor este precis determinat din momentul când solicită efectuarea unei serviciu public;

contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate;

6

implică o contraprestaţie directă. Trebuie făcută distincţia dintre impozite şi taxe, care sunt principalele instrumente de acumulare a veniturilor necesare întregii societăţi, şi alte sarcini fiscale, precum contribuţiile şi taxele parafiscale. Elementele definitorii şi comune ale veniturilor publice sunt următoarele:

denumirea venitului fiscal;

debitorul sau subiectul impunerii;

obiectul sau materia impozabilă;

unitatea de evaluare;

unitatea de impunere;

asieta sau modul de aşezare a venitului;

Concepte şi termeni de reţinut

taxă bugetară;

obiectul impozabil;

materia impozabilă;

taxe parafiscale;

impozit;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce reprezintă impozitul şi ce implicaţii are?

perceperea (încasarea) venitului fiscal;

termenele de plată;

înlesnirile, drepturile şi obligaţiile debitorilor;

răspunderea debitorilor;

calificarea venitului fiscal.

perceperea venitului fiscal;

asieta;

înlesnirile.

contribuţii;

2. Definiţi taxa bugetară şi prezentaţi trăsăturile taxei bugetare.

3. Care sunt diferenţele dintre impozit şi taxa bugetară?

4. Ce sunt contribuţiile şi taxele parafiscale?

5. Comentaţi trăsătura impozitului potrivit căreia se consideră că acesta este o prelevare fără o

contraprestaţie sau fără vreun echivalent.

fără o contraprestaţie sau fără vreun echivalent . Teste de evaluare/autoevaluare 1. Contribuţia bănească

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Contribuţia bănească obligatorie, cu titlul nerambursabil, stabilită în mod unilateral de către stat în sarcina

contribuabilului asupra veniturilor realizate şi a bunurilor deţinute fără o contraprestaţie directă reprezintă:

a) taxa bugetară;

b) taxa parafiscală;

c) contribuţia;

d) impozitul.

2. Plata unor servicii publice realizate de instituţiile specializate ale statului în favoarea persoanelor fizice/

juridice la cererea acestora reprezintă:

a)

taxa bugetară;

b)

taxa parafiscală;

c)

contribuţia;

d)

impozitul.

7

3.

Suma încasată de diferite întreprinderi sau instituţii publice sau private de la persoane fizice sau persoane

juridice, pentru avantaje reale sau potenţiale de care acestea beneficiază şi care este datorată fondurilor

speciale extrabugetare reprezintă:

a)

taxa bugetară;

b)

taxa parafiscală;

c)

contribuţia;

d)

impozitul.

4.

colectivităţile locale, în situaţia organizării unor servicii speciale la nivel local reprezintă:

Una

din

excepţiile

de

la

principiul

neafectării

veniturilor

bugetare

care

este

a)

taxa bugetară;

b)

taxa parafiscală;

c)

contribuţia;

d)

impozitul.

instituită

de

către

5. Care dintre următoarele trăsături nu reprezintă element definitoriu ale veniturilor publice:

a) debitorul sau subiectul impunerii;

b) obiectul sau materia impozabilă;

c) este o plată anticipativă;

d) calificarea venitului fiscal.

o plată anticipativă; d) calificarea venitului fiscal. Bibliografie obligatorie  Dan Drosu Şaguna, Dan Şova,

Bibliografie obligatorie

Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Drept fiscal, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

Codul fiscal al României

Codul de procedură fiscală al României

2

Unitatea de învăţare 4

Obligaţia fiscală şi titlul de creanţă fiscală

4.1. Introducere

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3.1. Obligaţia fiscală

4.3.1.1. Noţiunea de obligaţie fiscală

4.3.1.2. Particularităţile obligaţiei fiscale

4.3.2. Titlul de creanţă fiscală - individualizarea obligaţiei fiscale

4.3.2.1. Noţiunea titlului de creanţă fiscală

4.3.2.2. Particularităţile titlului de creanţă fiscală

4.3.2.3. Clasificarea titlurilor de creanţă fiscală

4.3.3. Modificarea obligaţiei fiscale

4.3.3.1. Regula

4.3.3.2. Excepţia 4.3.4. Exigibilitatea obligaţiei fiscale 4.3.5. Dobânzile, penalităţile de întârziere şi majorările de întârziere - răspunderea patrimonială

4.4. Îndrumător pentru autoverificare

4.1. Introducerepatrimonială 4 .4. Îndrumător pentru autoverificare Conţinutul unui raport juridic este constiuit din

Conţinutul unui raport juridic este constiuit din drepturile şi obligaţiile subiectelor participante, în materie fiscală vorbim despre creanţe fiscale şi obligaţii fiscale. Totuşi, având în vedere importanţa constiuirii unor fonduri comune (banul public) necesare întregii societăţi, într-un raport juridic fiscal punem accentul asupra obligaţiiilor fiscale care sunt stabilite în sarcina contribuabililor (obligaţia fiscală a contribuabilului) şi asupra creanţelor fiscale care aparţin statului, prin structurile sale reprezentative în domeniu. Astfel, prezenta unitate de invăţare prezintă obligaţia fiscală în accepţiunea dreptului fiscal, mai concret a unui raport juridic fiscal, oprindu-se asupra particularităţilor obligaţiei fiscale şi a individualizării sale prin titlul de creanţă fiscală.

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– definirea conceptelor de obligaţie fiscală şi titlul de creanţă fiscală;

cunoaşterea premiselor care dau naştere obligaţiei fiscale;

– cunoaşterea particularităţilor privind individualizarea obligaţiei fiscale prin titlul de creanţă fiscală;

cunoaşterea particularităţilor obligaţiei fiscale şi a titlului de creanţă

fiscală;

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni precum obligaţia fiscală, titlul de creanţă fiscală, obligaţii fiscale principale, obligaţii fiscale accesorii, titluri de creanţă fiscală explicite şi implicite,

3

obligaţii fiscale principale, obligaţii fiscale accesorii, titluri de creanţă fiscală explicite şi implicite, 3

înlesnirile la plată (facilităţile fiscale), scutiri, reduceri, amânări, eşalonări, dobânzi – în accepţiunea dreptului fiscal, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere ;

– studenţii vor putea să identifice efectele particularităţilor titlului de creanţă fiscală;

– studenţii vor putea să identifice răspunderea patrimonială specifică dreptului fiscal.

– studenţii vor putea să identifice situaţiile de acordare a facilităţilor fiscale;

– studenţii vor putea să identifice situaţiile de modificarea obligaţiei fiscale;

identifice situaţiile de modificarea obligaţiei fiscale; Timpul alocat unităţii de învăţ are: Pentru unitatea de

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Obligaţia fiscală şi titlul de creanţă fiscală, timpul alocat este de 3 ore.

titlul de creanţă fiscală , timpul alocat este de 3 ore. 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3.1. Obligaţia fiscală

4.3.1.1. Noţiunea de obligaţie fiscală

Obligaţia fiscală este stabilită unilateral de către stat în sarcina persoanelor fizice sau juridice denumite contribuabili şi constă în plata unei anumite sume de bani, la termenul stabilit, în contul bugetului de stat. Legiuitorul prin art. 22 Cpf exemplifică obligaţiile fiscale. Premisele care dau naştere obligaţiei fiscale sunt:

1. realizarea unui venit considerat de lege taxabil/ impozabil; 2. deţinerea unui bun considerat de lege taxabil/ impozabil. Obligaţiile fiscale se clasifică în (1) principale şi (2) accesorii.

4.3.1.2. Particularităţile obligaţiei fiscale

Particularităţile obligaţiei fiscale privesc în special izvorul acestei obligaţii, beneficiarul, obiectul, forma sa, precum şi condiţiile de stabilire, modificare şi stingere. 1. Izvorul obligaţiei fiscale va fi întotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege care instituie şi reglementează un venit al bugetului de stat (impozit sau taxă), potrivit Constituţiei României. 2. Beneficiara obligaţiei fiscale este întreaga societate, deşi calitatea de creditor o are statul. N.B. Scopul instituirii unilaterale de către stat a acestei obligaţii este realizarea veniturilor bugetului de stat, deci a fondului general de dezvoltare a societăţii, aceasta având, în final, calitatea de beneficiară a sumelor ce fac obiectul obligaţiei fiscale. 3. Obiectul obligaţiei fiscale constă într-o sumă de bani, aceasta fiind, în prezent, unica formă în care statele moderne percep veniturile datorate bugetului de stat. 4. Forma obligaţiei fiscale obligaţia fiscală este constatată în formă scrisă, prin titlul de creanţă fiscală care o individualizează la nivelul fiecărui

4

constatată în formă scrisă , prin titlul de creanţă fiscală care o individualizează la nivelul fiecărui

contribuabil în raport de veniturile obţinute sau de bunurile deţinute. 5. Condiţiile de stabilire şi executare a obligaţiei fiscale sunt reglementate în mod diferit pentru fiecare categorie de venituri fiscale, datorită particularităţilor prezentate de aceste venituri. 6. Modificarea obligaţiei fiscale este determinată de cauzele prevăzute de lege.

7. Stingerea obligaţiei fiscale se realizează prin modalităţi comune

şi altor obligaţii juridice (plata, executarea silită sau prescripţia), fiind reglementate însă şi o serie de modalităţi specifice (compensarea, scăderea sau anularea obligaţiei fiscale).

4.3.2. Titlul de creanţă fiscală - individualizarea obligaţiei fiscale

4.3.2.1. Noţiunea titlului de creanţă fiscală

N.B. Constatarea calităţii de contribuabil a unei persoane şi stabilirea elementelor ce caracterizează obligaţia fiscală ce îi revine, în special a cuantumului sumei ce urmează a o plăti bugetului de stat, precum şi a eventualelor înlesniri legale de care beneficiază, are loc prin întocmirea de către organele fiscale abilitate a titlului de creanţă fiscală.

Titlul de creanţă fiscală este modalitatea de individualizare a obligaţiei fiscale dintr-o obligaţie cu vocaţie generală instituită prin lege într-o obligaţie particulară.

N.B. Titlul de creanţă fiscală reprezintă actul juridic unilateral care constată şi individualizează obligaţia fiscală generală instituită de lege stabilind întinderea obligaţiei ce revine contribuabilului, precum şi condiţiile şi termenele în care se va face executarea obligaţiei individualizate.

Prin art. 110 alin.3 legiuitorul exemplifică categorii de titluri de creanţă fiscală.

N.B. Depăşirea de către organele fiscale a cadrului stabilit de lege pentru individualizarea obligaţiei fiscale va da contribuabilului dreptul de a contesta titlul de creanţă fiscală astfel emis (art. 205-218 Cpf).

Codul de procedură fiscală defineşte actul administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale (art. 41 Cpf).

N.B. La baza emiterii titlului de creanţă de către organele financiare se află, pentru anumite categorii de venituri fiscale, declaraţia de impunere sau taxare pe care contribuabilul are obligaţia legală de a o prezenta acestor organe din momentul în care realizează un venit impozabil sau deţine un bun impozabil sau taxabil. Contribuabilul are obligaţia de a comunica organelor fiscale competente orice modificare a datelor declarate anterior. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea contravenţională a contribuabilului.

4.3.2.2. Particularităţile titlului de creanţă fiscală

1. Titlul de creanţă fiscală este un act juridic declarativ de drepturi

şi obligaţii Titlul de creanţă nu este constitutiv de drepturi, întrucât obligaţia de plată nu se naşte în temeiul titlului de creanţă, ci în temeiul legii, titlul de creanţă fiscală având doar caracterul unui act constatator al obligaţiei fiscale legale.

2. Titlul de creanţă fiscală este executoriu prin el însuşi

5

unui act constatator al obligaţiei fiscale legale. 2. Titlul de creanţă fiscală este executoriu prin el

Această particularitate îşi are raţiunea în necesitatea realizării veniturilor bugetului general consolidat la termenele şi în cuantumul prevăzut de lege. Având în vedere destinaţia taxelor şi impozitelor şi faptul că beneficiară a acestor sume este întreaga societate, fiind vorba prin urmare despre un interes public, legiuitorul prin dispoziţiile art.141 Cpf a recunoscut caracterul executoriu de drept al creanţei fiscale. Atunci când constată neplata la termenele legale a sumelor reprezentând impozite şi taxe, organele fiscale au dreptul şi obligaţia să procedeze la încasarea acestora pe calea executării silite, potrivit procedurii instituite prin Cpf, astfel, procedura executării silite urmează a fi declanşată din oficiu de către organele fiscale competente, nefiind necesară intervenţia unor alte organe ale statului care să autorizeze executarea silită

3. Titlul de creanţă fiscală este întocmit în formă scrisă Această trăsătură este consacrată de leguitor în dispoziţiile art. 43 alin. (1) C.proc.fisc. N.B. Forma scrisă a titlului de creanţă fiscală este o condiţie procedurală impusă de legiuitor subiectelor de drept cărora le este încredinţată calcularea sumelor datorate bugetului de stat.

4.3.2.3. Clasificarea titlurilor de creanţă fiscală

Titlurile de creanţă fiscală sunt reprezentate de actele de impunere întocmite în formă scrisă de organele fiscale, diferite în funcţie de categoria de impozite sau taxe pe care o constată. Titlurile de creanţă fiscală sunt clasificate în:

1. titluri de creanţă fiscală explicite Titlurile de creanţă fiscală explicite sunt întocmite exclusiv în scopul de a constata şi individualiza o obligaţie fiscală. Exemple de titluri de creanţă fiscală explicite:

a)

Procesul-verbal de impunere;

b)

Declaraţia de impunere;

c)

Documentul de evidenţă întocmit de contribuabil;

d)

Declaraţia vamală.

2. titluri de creanţă fiscală implicite Titlurile de creanţă fiscală implicite sunt acte juridice întocmite într-un alt scop şi cu altă destinaţie însă, datorită necesităţii de a facilita încasarea veniturilor bugetare, sunt în acelaşi timp, şi tiluri de creanţă fiscală. Au în acelaşi timp şi natura juridică a unui titlu de creanţă fiscală urmă- toarele înscrisuri, spre exemplu:

a) Documentele (statele) de plată a salariilor şi a altor drepturi salariate impozabile; b) Documentul care constată plata dividendelor şi reţinerea impozitului pe dividende; c) Actul constatator întocmit de organul de control financiar. procesul-verbal de control – în cazul controalelor inopinate (efectuate de obicei de către Garda Financiară) sau raport de inspecţie fiscală – în cazul controalelor de fond asupra contabilităţii (efectuate de către Direcţiile Generale de Finanţe Publice Judeţene ori de către Direcţia Generală Mari Contribuabili)

4.3.3. Modificarea obligaţiei fiscale

4.3.3.1. Regula

După individualizarea obligaţiei bugetare în sarcina unui subiect plătitor prin titlul de creanţă, această obligaţie trebuie îndeplinită în limitele stabilite prin actul de individualizare şi la termenele prevăzute de lege.

6

trebuie îndeplinită în limitele stabilite prin actul de individualizare şi la termenele prevăzute de lege. 6

Ca şi regulă, obligaţia fiscală nu se modifică odată stabilită.

N.B. Modificarea obligaţiei fiscale stabilită iniţial este expres şi limitativ prevăzută de lege, fiind reglementete patru situaţii (excepţii) care pot intervenii numai până în momentul stingerii obligaţiei (scadenţă). În asemenea situaţii, titlul de creanţă fiscală va fi modificat, obligaţia astfel constatată urmând a fi adusă la îndeplinire în conformitate cu noul său conţinut.

4.3.3.2. Excepţia

Modificarea obligaţiei fiscale intervine în una din următoarele situaţii (excepţii):

1. modificarea elementelor în raport cu care s-a făcut individualizarea sa;

2. modificarea situaţiei juridice a subiectului plătitor;

3. acordarea înlesnirilor prevăzute de lege;

4. modificarea actelor normative prin care se instituie şi reglementează

venituri ale bugetului de stat.

1. Modificarea elementelor în raport cu care s-a făcut individualizarea obligaţiei fiscale Până în momentul în care creanţa fiscală devine exigibilă este posibilă apariţia unor modificări în ceea ce priveşte premisele în raport cu care a avut loc individualizarea obligaţiei fiscale în sarcina unui subiect plătitor, obiectul impozabil – bunurile şi materia impozabilă - veniturile. Modificarea elementelor în raport cu care a fost determinată obligaţia fiscală mai poate interveni şi:

(a) în urma admiterii contestaţiilor formulate de contribuabili împotriva actelor de stabilire a obligaţiilor fiscale - sau (b)în urma controlului exercitat de organele financiare competente.

2. Modificarea situaţiei juridice a contribuabilului Cazurile în care modificarea situaţiei juridice a contribuabilului atrage schimbarea elementelor avute în vedere la determinarea obligaţiei fiscale, ducând astfel la modificarea acesteia, fac obiectul reglementărilor referitoare la fiecare categorie de venituri bugetare în parte. Spre exemplu, în situaţia lichidării/dizolvării unui contribuabil, pentru determinarea profitului impozabil se ia în calcul şi profitul rezultat din lichidarea patrimoniului acestuia.

3. Modificarea obligaţiei fiscale prin acordarea înlesnirilor legale

Acest caz de modificare a obligaţiei fiscale intervine în situaţiile în care, ulterior individualizării obligaţiei în sarcina unui contribuabil, acesta solicită

şi obţine acordarea de înlesniri prevăzute de lege - amânări, eşalonări, reduceri, scutiri. În măsura stabilirii acestor înlesniri, obligaţia fiscală iniţială va fi modificată fie în privinţa termenelor la care va fi scadenţa, fie în privinţa cuantumului sumei ce face obiectul obligaţiei. Înlesnirile legale acordate de organele financiare ale statului, denumite şi facilităţi fiscale, sunt reglementate de principiu prin art.125 Cpf. Procedura de acordare a înlesnirilor legale se stabileşte prin legi speciale.

4. Modificarea actelor normative prin care se instituie şi reglementează veniturile publice Actele normative în materie fiscală sunt întotdeauna de imediată aplicare, ele modificând obligaţiile fiscale născute înainte de intrarea lor în vigoare dar încă neajunse la scadenţă. Actele normative fiscale nu modifică însă titlurile de creanţă fiscale şi nici titlurile executorii emise înainte de intrarea în vigoare a noii reglementări

7

de creanţă fiscale şi nici titlurile executorii emise înainte de intrarea în vigoare a noii reglementări

fiscale.

4.3.4. Exigibilitatea obligaţiei fiscale

N.B. Obligaţia fiscală odată individualizată devine exigibilă (scadentă) la o anumită dată, stabilită prin acte normative ce reglementează sarcina fiscală. Astfel, creanţele fiscale şi respective obligaţiile fiscale sunt scadente la termenele prevăzute de reglementările legale, îndeosebi Codul fiscal, spre exemplu, art. 111 CF. În situaţia în care termenul de plată a obligaţiei fiscale se sfârşeşte într-o zi nelucrătoare, plata se consideră făcută în termen, dacă este efectuată în ziua lucrătoare imediat următoare.

4.3.5. Dobânzile, penalităţile de întârziere şi majorările de întârziere - răspunderea patrimonială

N.B. Neîndeplinirea de către contribuabil a obligaţiilor sale fiscale, la momentul la care acestea au devenit exigibile, atrage obligarea sa la plata dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere prevăzute de lege denumite şi accesorii a sumelor principale, ca formă de răspundere patrimonială specifică dreptului fiscal.

de răspundere patrimonială specifică dreptului fiscal. 4.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de

4.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 4

pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 4 Obligaţia fiscală este stabilită unilateral de către

Obligaţia fiscală este stabilită unilateral de către stat în sarcina persoanelor fizice sau juridice denumite contribuabili şi constă în plata unei anumite sume de bani, la termenul stabilit, în contul bugetului de stat. Premisele care dau naştere obligaţiei fiscale sunt:

1. realizarea unui venit considerat de lege taxabil/ impozabil; 2. deţinerea unui bun considerat de lege taxabil/ impozabil. Clasificare: (1) obligaţii fiscale principale, (2) obligaţii fiscale accesorii. Particularităţile obligaţiei fiscale privesc în special izvorul acestei obligaţii, beneficiarul, obiectul, forma sa, precum şi condiţiile de stabilire, modificare şi stingere. Constatarea calităţii de contribuabil a unei persoane şi stabilirea elementelor ce caracterizează obligaţia fiscală ce

îi revine, în special a cuantumului sumei ce urmează a o plăti bugetului de stat, precum şi a eventualelor înlesniri legale de care beneficiază, are loc prin întocmirea de către organele fiscale abilitate a titlului de creanţă fiscală. Titlul de creanţă fiscală reprezintă actul juridic unilateral care constată şi individualizează obligaţia fiscală generală instituită de lege stabilind întinderea obligaţiei ce revine contribuabilului, precum şi condiţiile şi termenele în care se va face executarea obligaţiei individualizate. Depăşirea de către organele fiscale a cadrului stabilit de lege pentru individualizarea obligaţiei fiscale va da contribuabilului dreptul de a contesta titlul de creanţă fiscală astfel emis (art. 205-218 Cpf). La baza emiterii titlului de creanţă de către organele financiare se află, pentru anumite categorii de venituri fiscale, declaraţia de impunere sau taxare pe care contribuabilul are obligaţia legală de a o prezenta acestor organe din momentul în care realizează un venit impozabil sau deţine un bun impozabil sau taxabil. Contribuabilul are obligaţia de a comunica organelor fiscale competente orice modificare a datelor declarate anterior. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea contravenţională a contribuabilului. Particularităţile titlului de creanţă fiscală:

Titlul de creanţă fiscală este un act juridic declarativ de drepturi şi obligaţii;

Titlul de creanţă fiscală este executoriu prin el însuşi;

Titlul de creanţă fiscală este întocmit în formă scrisă Titlurile de creanţă fiscală sunt clasificate în:

1. titluri de creanţă fiscală explicite;

2. titluri de creanţă fiscală implicite.

Modificarea obligaţiei fiscale Ca şi regulă, obligaţia fiscală nu se modifică odată stabilită. Modificarea obligaţiei fiscale stabilită iniţial este expres şi limitativ prevăzută de lege, fiind reglementete patru situaţii (excepţii) care pot intervenii numai până în momentul stingerii obligaţiei (scadenţă). În asemenea situaţii, titlul

8

de creanţă fiscală va fi modificat, obligaţia astfel constatată urmând a fi adusă la îndeplinire în conformitate cu noul său conţinut. Excepţii:

modificarea elementelor în raport cu care s-a făcut individualizarea sa;

modificarea situaţiei juridice a subiectului plătitor;

acordarea înlesnirilor prevăzute de lege;

modificarea actelor normative prin care se instituie şi reglementează venituri ale bugetului de stat.

Obligaţia fiscală odată individualizată devine exigibilă (scadentă) la o anumită dată, stabilită prin acte normative ce reglementează sarcina fiscală. Astfel, creanţele fiscale şi respective obligaţiile fiscale sunt scadente la termenele prevăzute de reglementările legale, îndeosebi Codul fiscal. Neîndeplinirea de către contribuabil a obligaţiilor sale fiscale, la momentul la care acestea au devenit exigibile, atrage obligarea sa la plata dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere prevăzute de lege denumite şi accesorii a sumelor principale, ca formă de răspundere patrimonială specifică dreptului fiscal.

Concepte şi termeni de reţinut

obligaţia fiscală;

titlul de creanţă fiscală;

obligaţii fiscale principale;

obligaţii fiscale accesorii;

titluri de creanţă fiscală explicite;

titluri de creanţă fiscală implicite;

Întrebări de control şi teme de dezbatere

modificarea obligaţiei fiscale;

înlesniri la plată (facilităţi fiscale);

răspundere patrimonială;

dobânzi;

penalitate de întârziere;

majorări de întârziere.

1.

Definiţi obligaţia fiscală.

2.

Definiţi tilul de creanţă fiscală.

3.

De ce titlul de creanţă fiscală este executoriu prin el însuşi?

4.

Obligaţia fiscală se modifică?

5.

Ce reprezintă răspunderea patrimonială în dreptul fiscal?

reprezintă răspunderea patrimonială în dreptul fiscal? Teste de evaluare/autoevaluare 1. Care sunt premisele care

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Care sunt premisele care dau naştere obligaţiei fiscale:

a) realizarea unui venit considerat de lege taxabil/ impozabil;

b) individualizarea obligaţia fiscală print-un titlul de creanţă fiscală constitutiv de drepturi;

c) deţinerea unui bun considerat de lege taxabil/ impozabil;

d) deţinerea unui bun considerat de lege netaxabil.

2. Plata unei anumite sume de bani, la termenul stabilit, în contul bugetului de stat, stabilită unilateral de

către stat în sarcina persoanelor fizice sau juridice denumite contribuabili reprezintă:

a)

titlul de creanţă fiscală;

b)

obligaţia fiscală;

c)

creanţa fiscală;

d)

facilitate fiscală.

9

3. Actul juridic unilateral care constată şi individualizează obligaţia fiscală generală instituită de lege stabilind întinderea obligaţiei ce revine contribuabilului, precum şi condiţiile şi termenele în care se va face executarea obligaţiei individualizate reprezintă:

a) titlul de creanţă civilă; b) creanţa fiscală;

c) înlesnirea la plată;

d) titlul de creanţă fiscală

4. Printre excepţiile privind modificarea obligaţiei fiscale nu se regăseşte:

a) modificarea elementelor în raport cu care s-a făcut individualizarea sa;

b) acordarea înlesnirilor prevăzute de lege;

c) calcularea accesoriilor aferente obligaţiilor principale;

d) modificarea situaţiei juridice a subiectului plătitor.

5. Forme ale răspunderii patrimoniale în dreptul fiscal sunt:

a) majorările de întârziere;

b) eşalonările;

c) penalităţile de întârziere;

d) amânările.

; c) penalităţile de întârziere ; d) amânările . Bibliografie obligatorie  Dan Drosu Şaguna, Dan

Bibliografie obligatorie

Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Drept fiscal, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

Codul fiscal al României

Codul de procedură fiscală al României

2

Unitatea de învăţare 5

Stingerea obligaţiei fiscale

5.1. Introducere

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Stingerea obligaţiei fiscale prin plată

5.3.1.1.

Noţiune

5.3.1.2.

Executarea obligaţiei fiscale prin plată directă

5.3.1.3.

Plata prin aplicarea şi anularea de timbre fiscale mobile

5.3.1.4.

Plata prin reţinere la sursă

5.3.2. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescrispţie

5.3.3. Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare

5.3.4. Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere

5.3.5. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare

5.3.6. Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită

5.3.6.1.

Definiţia executării silite

5.3.6.2.

Condiţiile declanşării executării silite

5.3.6.3.

Subiectele executării silite

5.3.6.3.1. Executorul fiscal

5.3.6.3.2. Competenţa organelor de executare

5.3.6.3.3. Debitorul contribuabil

5.3.6.4. Obiectul executării silite

5.3.6.4.1. Veniturile contribuabilului

5.3.6.4.2. Bunurile contribuabilului

5.3.6.4.3. Măsurile asigurătorii

5.3.6.5. Declanşarea procedurii de executare silită. Somaţia

5.3.6.6. Suspendarea, întreruperea, încetarea executării silite

5.3.6.7. Cheltuielile de judecată

5.3.6.8. Contestaţia la executare

5.3.6.9. Modalităţile de executare silită

5.3.6.9.1. Poprirea

5.3.6.9.2. Executarea silită mobiliară

5.3.6.9.3. Executarea silită imobiliară

5.4. Îndrumător pentru autoverificare

5.1. Introduceresilită imobiliară 5 .4. Îndrumător pentru autoverificare Orice obligaţie fiscală odată născută urmează a fi

Orice obligaţie fiscală odată născută urmează a fi stinsă neputând exista sinedie (fără termen). Cel mai adesea obligaţiile fiscale individualizate prin titlul de creanţă în sarcina contribuabililor se pot stinge prin plată (făcută de bunăvoie). Există însă numeroase alte situaţii în care obligaţia fiscală se stinge pe alte căi decât plata, precum, anulare, scădere, compensare, prescripţie, executare silită.

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

cunoașterea modalităţilor de stingere a obligaţiei fiscale; definirea termenilor de anulare, compensare, scădere în accepţiunea

3

de stingere a obligaţiei fiscale ; – definirea termenilor de anulare, compensare, scădere în accepţiunea 3

dreptului fiscal;

cunoașterea caracteristicilor modalităţilor de stingere a obligaţiei fiscale;

definirea conceptului de executare silită în accepţiunea dreptului fiscal;

cunoașterea principiilor executării silite fiscale.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni precum reţinerea/ stopaj la sursă, compensarea, scăderea, anularea, prescripţia, executarea silită fiscală, starea de insolvabilitate, indisponibilizarea bunurilor, titlu executoriu, timbre fiscale mobile, dreptul de restituire,somaţie;

– studenţii vor putea să diferențieze modalităţilor de stingere a obligaţiei fiscale;

– studenţii vor putea să descrie particularitățile și caracteristicile efectelor juridice a modalităţilor de stingere a obligaţiei fiscale;

– studenţii vor putea să identifice bunurile şi veniturile urmăribile supuse executării silite;

studenții vor cunoaște principiilor executării silite fiscale;

– studenţii vor cunoaşte modalităţile de valorificare a bunurilor supuse valorificării.

Timpul alocat unităţii de învăţare: are:

Pentru unitatea de învăţare Stingerea obligaţiei fiscale, timpul alocat este de 7 ore.

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare Conţinutul unităţii de învăţare

N. B. Orice obligaţie fiscală odată născută urmează a fi stinsă neputând exista sinedie (fără termen). Cel mai adesea obligaţiile fiscale individualizate prin titlul de creanţă în sarcina contribuabililor se pot stinge prin plată (făcută de bunăvoie). Există însă numeroase alte situaţii în care obligaţia fiscală se stinge pe alte căi decât plata, precum, anulare, scădere, compensare, prescripţie, executare silită.

5.3.1. Stingerea obligaţiei fiscale prin plată

5.3.1.1. Noţiune Stingerea obligaţiei prin plată este modalitatea prin care, de regulă, are loc stingerea obligaţia fiscală, contribuabilii executându-şi de bunăvoie obligaţia stabilită unilateral de către stat. Plata sumelor cuvenite bugetului de stat se poate realiza prin una din următoarele modalităţi:

1. prin plată directă;

2. prin reţinere la sursă;

3. prin aplicare şi anulare de timbre fiscale mobile.

N.B. Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuţie sau alte venituri bugetare, inclusiv obligaţii accesorii de orice fel.

În situaţia în care contribuabilul nu-şi execută obligaţiile fiscale, la plata

4

accesorii de orice fel . În situaţia în care contribuabilul nu- şi execută obligaţiile fiscale ,

acestora vor fi obligaţi, în condiţiile legii, moştenitorii care au acceptat succesiunea debitorului decedat; cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice supuse divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare; persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în caz de faliment; persoana care îşi asumă obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament

de plată sau alt act încheiat în formă autentică etc.

Totodată, dacă este necesar, pentru creanţele fiscale, autoritatea fiscală competentă, la cererea debitorului, va efectua îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de acesta şi va considera valabilă plata de la momentul efectuării acesteia, în suma şi din contul debitorului înscrise în documentul de plată, cu condiţia debitării contului acestuia şi a creditării unui cont bugetar (art.114 alin.4-7).

5.3.1.2. Executarea obligaţiei fiscale prin plată directă Executarea obligaţiei fiscale prin plată directă poate avea loc:

a)

prin decontare bancară;

b)

în numerar;

c)

prin mandat poştal sau

d)

prin anulare de timbre fiscale mobile.

a) Plata prin decontare bancară presupune intervenţia unei unităţi bancare un terţ faţă de raportul juridic fiscal existent între contribuabil şi stat – la care contribuabilul are deschis un cont.

Ordinul dat băncii se constată prin dispoziţia de plată trebuie să

rezulte natura venitului şi destinaţia sa (bugetul local sau central).

b) Plata în numerar presupune achitarea sumelor datorate de către subiectul plătitor prin prezentarea acestuia sau a reprezentantului său la organele fisacale competente.

Ca regulă, se efectuează la unităţile trezoreriei statului.

Ca excepţie, se efectuează la unităţile CEC, unităţile poştale sau

administraţiile financiare. c) Plata prin mandat poştal, în această situaţie mandatul poştal va fi adresat unităţii la care îşi are conturile organul financiar la care suma este înregistrată pentru executare.