Luceafarul

" In descrierea unui voiaj in Tarile Romane, germanul Kunisch povesteste legenda luceafarului.Aceasta este povestea.Iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca daca geniul nu cunoaste moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici, pe pamant nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabul de a fi fericit. El n-are moarte, dar nici noroc." ( Mihai Eminescu) Poemul Luceafarului a fost publicat in "Almanahul Societatii Academice Social Literare << Romania Juna>>" din Viena in anul 1881 si are ca sursa de inspiratie, basmul " Fata in gradina de aur". Caruia ii modifica finalul, in sensul adaptarii la atitudinea superioara a omului de geniu reprezentat de Hyperion. Poemul este o alegorie romantica, pe tema geniului si totodata o meditatie asupra conditiei omului in univers. Din punct de vedere al lirismului Tudor Viaqnu a identificat drept masti ale poetului aceste asa- zise personaje in sensul ca eul poetic se transpune in diferite ipostaze lirice.Ca poem romantic Luceafarul se constituie din amestecul genurilor literare, in text aparand personaje lirice, epice si cu caracter dramatic si totodata ale speciilor, putand fi identificate in text, idila, pastelul, elegia, meditatia. Viziunea romantica este conferita de tema poemului, conditia omului de geniu, de prezentare in antiteza a celor 2 planuri, terestru si cosmic, de motivele litereare, visul, noaptea, luceafarul, dar si de acest amestesc al genurilor si al speciilor literare.Echilibrul compozitional este oferit de cele 4 carti ale poemului care sunt dispuse in sa fel in cat planul cosmic si terestru sunt prezente in prima si ultima parte a poemului, partea a 2-a este constituita exclusiv din planul terestru( iubirea dintre Catalin si Catalina) partea a 3-a este dedicata planului cosmic continand calatoria astrala, ruga adresata Demiurgului si raspunsul acestuia.Incipitul poemului sta sub semnul basmului din punct de vedere al formulelor initiale " A fost odata ca-n povesti" in care planul temporal este nedeteminat, mitic " A fost ca niciodata". Primele 7 strofe dominate de imaginarul poetic de factura romantica reprezinta o poveste de iubire in care motivele romantice predomina : stelele, luceafarul, marea, oglinda. Fata de imparat contempla in fiecare noapte cerul instelat si luceafarul, iar la randul sau acesta se indragosteste de tanara de la fereastra palatului "El iar privind de

saptamani/ Ii cade draga fata". Legatura dintre cei 2 nu se poate realiza decat in vis, intrucat somnul este o stare intermediara intre constient si inconstient, intre viata si moarte, astfel el " o urmeaza in somn/ de suflet sa se prinda" iar ea, ii adreseaza o chemare, fierbinte " Dulce al noptii mele domn/ De ce nu vi tu? Vina"Prima ipostaza, in care se intrupeaza, Hyperion este aceea angelica, imaginea lui fiind construita tot din punct de vedere tipic romantic " par de aur moale", " umerele goale ", "umbrele fetei stravezii". Prin contrast ochii sunt cei care sugereaza prin intensitatea privirii viata interioara, insa stralucirea lor este intepretata de fata ca un semn al mortii " Caci eu sunt vie, tu esti mort / si ochiul tau ma ingheata". Tnara ii refuza propunearea de al urma dar peste cateva zile performeaza o noua chemare si daca la prima aparitie el se intrupeaza din unirea cerului cu marea, la cea de a 2-a chemare se va materializa din ale 2 elemente cosmigenice, soarele si noaptea, de data aceasta avand aspect demonic. Fata resimte apropierea lui ca pe una distructiva, " Privirea ta ma arde" Luceafarul ii propune din nou unirea in plan celest dar tanara refuza din nou constienta de diferenta de substanta dintre ei " Caci eu sunt vie, tu esti mort". Parea I a poemului accentueaza ideea de atractie a contrariilor. Ideea continuta in aceasta prima secventa a poemului este aceea ca omul comun reprezentat de fata de imparat nu isi poate depasii conditia de muritoare. In timp ce geniul este capabil din iubire si din dorinta de cunoastere absoluta. sa coboare la conditia de muritor" Cu vecinicia sunt legat/Ci voi sa ma dezlege". Partea a 2-a a poemului preinta idila dinte fata de imparat numita acum , Catalin si pajul, Catalin si usurinta cu care se infiripa legatura sentimentala intre 2 exponenti ai aceleasi lumi, cea terestra. Onomastica lor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie, aceea a omului comun. Relatia celor 2 evoluaeaza firesc, compatibilitatea lor fiind resimtita la nivelul gesturilor "abia un brat pe gat i-a pus si ea l-a prins in brate "Chiar daca accepta iubirea pamanteana, Catalina traieste totusi nostalgia iubirii ideale pentru Luceafar : "O, de luceafarul din cer/ M-am prins un dor de moarte", evidentiind aspiratia specific umana spre absolut si atractia catre necunoscut. Tanara este constienta de conditia lui superioara si de imposibilitatea ei de a se implini in plan superior, " dar se inalta tot mai sus/ ca sa nu-l pot ajunge" . Partea a III-a a poemului este guvernata de planul cosmic fiind totodata si cea mai consistenta secventa a poemului.Luceafarul porneste intr-o calatorie cosmica catre Demiurg cu scopul de ai cere dezlegarea de nemurire. Zborul lui presupunde un

drum invers decat cel al creatiei, catre un spatiu atemporal : "Caci unde ajunge nu-i hotar/ Nici ochi spre a cunoaste/ Si vremea incearaca in zadar/Din goluri a se naste". Este momentul in care, Luceafarul este numit, Hyperion, divinitate simbolica de esenta divina.Abandonarea naturii nemuritoare ar presupune un dezechilibru al universului astfel ca Demiurgul ii refuza cerea nu inainte de ai oferii in schimb diferite ipostaze ale geniiului filozoful, poetul, geniul militar. Totodata, Demiurgul in dorinta sa de al determina sa renunte la cerea care ar fi adus moartea universului, ii explica de ce nu-i poate indeplinii cererea.Folosind antiteaze creatorul pune in opozitie lumea terestra cu cea nemuritoare astfel, oamenii isi construiesc existenta pe hazard, pe noroc, fiind supusi dorinte oarbe de a traii in timp ce, geniul, fiinta superioara este capabul de a implinii un destin inalt situat dincolo de spatiu si de timp. "Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte/ Noi nu avem nici loc/ Si nici nu cunoastem moarte" Argumentul infidelitatii Catalinei este lasat la sfarsit, dovedindu-i astfel lui Hyperion superioritatea sa in iubire comparativ cu tanara. "Si pentru vine vrei sa mori?/ Intoarce-te, te-ndreapta/ Spre cel pamant ratacitor / Si vezi ce te asteapta". Ultima parte se compune din imbinarea celor 2 planuri terestru si cosmic, fiind alcatuita in mod simetric fata de prima. Idila dintre Catalin si Catalina se desfasoara intr-un cadru romantic, unicat, de elemente specifice, naturii eminesciene : teiul, luna, noaptea.Atitudinea lui Catalin din aceasta ultima parte, este total diferita de cea initiala punandul intr-o alta lumina prin declaratiile de dragoste pe care le face "revarsa liniste de veci/pe noaptea mea de patimi", "caci esti iubirea mea dintai/ si visul meu din urma". Catalina insa desi "imbatata de amor" are nostalgia luceafarului si ii adreseaza pentru a 2-a oara o chemare, de data aceasta ne mai dorindu-si protejarea vietii, si a norocului si a iubirii pamantene, ''patrunde-n casa si in gand /Norocu-mi lumineaza!" Hyperion " tremura ca in alte dati[...]/ Dar nu mai cade ca-n trecut" Caci atitudinea lui este una de detasare, de asumare a conditiei eterne si a indiferentei dispretuitoare fata de incapacitatea omului comun de a-si depasii limitele "Ce-ti pasa tie chip de lut/ Daca oi fi eu sau altu?". Constata cu tragism ca pamantenii isi duc existenta intr-un spatiu limitat si ca viata lor este guvernata de arbitrar si de intamplator "Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece/ Caci eu in lumea mea ma simt/Nemuritor si rece". Farmecul intregului poem este conferit pe langa tema si motive de limbajul poetic aflat in stransa corelatie cu intensitatea sentimentelor, iar muzicalitatea

trista, elegiaca a textului este data si de elementele de prozodie, masura de 7-8 silabe, ritmul iambic si rima incrucisata. La toate acestea se adauga figurile de stil sonore precum asonanta si aliteratia, ar la nivelul morfosintactic ingambamentul : "Porni luceafarul cresteau/In cer ale lui aripe" prezenta dativului etic si a dativului posesiv genereaza o atmosfera intima,apropiata, calda, iar formele arhaice fac trimitere la atmosfera specifica basmului. Din perspectiva stilistica poemul este construit pe bazele alegoriri, metaforele fiind cele care sustin ideile poetice coprinse in text. Luceafarul armonizeaza teme si motive romantice, atitudini si elemente de imagine poetica inedite, simboluri ale nasterii universului intr-o creatie - sinteza. "Luceafarul este poemul dualitatii esentiale a omului supus unui destin si unei naturi care i sunt date si tinzand sa le depaseasca[....]; a pierdut paradisul fiindca s-a comportat uman, are nostalgia paradisului fiindca a pastrat amintirea originii sale divine"N Manolescu