Sunteți pe pagina 1din 14

Universitatea din Bucureti Facultatea de Psihologie i tiinele Educaiei Specializarea Psihologie

Particularitatile unui psihoterapeut - Studiu de documentare -

Linte Alina Cristina Velican Iulia

Anul II, seria 1, grupa 3

Profesor coordonator Prof. Dr. Psiholog Adrian Luca

Cuvinte cheie: psihoterapeut, abilitati, aptitudini, motivatie, personalitate, dezvoltare personala, supervizare

INTRODUCERE

Ce il face pe un psihoterapeut ceea ce este? Ce calitati il ajuta pentru a avea relatii si rezultate bune cu clientii sai? Ce trasaturi negative ii pot afecta performanta? Prin ce se deosebesc intre ei adeptii diferitelor abordari in psihoterapie, in ceea ce priveste particularitatile personale? Aceasta documentare urmareste sa raspunda la aceste intrebari si sa detalieze cursul dezvoltarii personale si profesionale a unui terapeut, stadiile prin care acesta trece si rolul supervizarii in formare. Bugental (1964, apud Ciorbea, 2010) considera ca Nu poate fi pus la indoiala faptul ca prima variabila care afecteaza psihoterapia (in afara pacientului insusi) este psihoterapeutul. Personalitatea, sensibilitatea si abilitatile terapeutului au o importanta cruciala. Guntrip (1971, apud Ciorbea, 2010) sustine ca Formatorii pot invata viitorii terapeuti o tehnica, dar nu pot invata pe nimeni cum sa fie un terapeut. Erickson (1990, apud Ciorbea, 2010): Fiecare persoana este un individ unic. De aceea psihoterapia ar trebui formulata pentru a putea intalni unicitatea nevoilor individuale mai degraba decat sa-si croiasca persoana pentru a se potrivi cu patul procustian al unei teroii ipotetice a comportamentului uman. In acelasi asentiment, Rotenberg (1991) afirma: In psihoterapie, terapeutul se angajeaza sa invete limba pacientului in loc sa-si impuna propria doctrina interpretativa (Ciorbea, 2010). Kerry (2006, apud Ciorbea, 2010) trece in revista abilitatile terapeutului ce suporta cel mai pregnant influenta caracteristicilor personale ale acestuia: a) abilitatea de a crea un mediu securizant b) abilitatea de a stabili granite clare in relatia cu clientul c) capacitatea de a normaliza si abilita clientul

d) abilitatea de a abandona pozitia de expert in fata clientului pentru una de persoana curioasa, deschisa, lasand astfel loc clientului pentru exprimare e) creativitatea si flexibilitatea terapeutului f) capacitatea terapeutului de a-si constientiza problemele personale pentru a diminua influenta acestora asupra clientilor g) capacitatea de a-si constientiza valorile si convingerile Blatt, Sanislow, Zuroff si Pilkonis (1996, apud Ciorbea, 2010) au impartit terapeutii din studiul lor in trei categorii: mai putin eficienti, moderat eficienti si mai eficienti, bazandu-se pe un scor compozit acordat de clientii tratati de acestia. Rezultatele au aratat ca exista diferente semnificative chiar si intre terapeutii experimentati si bine formati. Ei au indicat faptul ca aceste diferente sunt independente de modelul de tratament, de cadru si chiar de nivelul de experienta al clinicianului. Concluziile studiului realizat de Beutler et al. (1994, apud Ciorbea, 2010) au fost urmatoarele: a) Eficienta relationeaza mai degraba cu identitatea terapeutului decat cu tipul de terapie practicat de acesta. b) Unii terapeuti din toate abordarile sunt in mod consecvent mai buni. c) Unii terapeuti din toate abordarile produc in mod consecvent rezultate negative. Autorii clasifica variabilele-terapeut din cercetare in 4 categorii mari: 1) 2) 3) 4) Trasaturi observabile (variabile obiective, transsituationale) Stari observabile (variabile obiective, specifice terapiei) Trasaturi inferate (variabile subiective, transsituationale) Stari inferate (variabile subiective, specifice terapiei)

1) Trasaturi observabile (variabile obiective, transsituationale) Varsta terapeutului Conform cercetarilor recente, s-a gasit o relatie slaba cu rezultatul terapeutic; cel mult, similaritatea de varsta ajuta. In general, nu exista o corelatie (Beutler et al., 2004, apud Ciorbea, 2010). Genul terapeutului Majoritatea studiilor au reusit sa demonstreze ca terapeutii barbati inhiba progresele la clientele femei (Beutler et al., 2004, apud Ciorbea, 2010). In acelasi timp, alte studii arata ca nu exista nicio influenta a sexului terapeutului asupra felului in care pacientii percep rezultatele terapeutice (Jones si Zoppel, 1982, apud Ciorbea, 2010).
3

Etnia Potrivirea etnica promoveaza continuitatea, dar efectul asupra rezultatului terapeutic este slab sau inexistent.

2) Stari observabile (variabile obiective, specifice terapiei) Orientarea terapeutica In cercetarea psihoterapeutica, modul predominant de definire a unui terapeut s-a facut prin orientarea sa teoretica (Lambert, 1989, apud Ciorbea, 2010), care s-a dovedit extrem de limitata in ceea ce priveste capacitatea sa de a prezice rezutatele terapeutice (Beutler, Machado si Allstetter-Neufeldt, 1994, apud Ciorbea, 2010). Mai mult, terapeuti apartinand aceleiasi orientari difera foarte mult in modul cum abordeaza procesele terapeutice si impactul asupra clientilor (Luborsky et al., 1985; Najavits si Strupp, 1994, apud Ciorbea, 2010); si invers, terapeuti apartinand diferitelor orientari pot semana foarte mult in privinta stilului terapeutic (Fiedler, 1951; Frank, J.D., 1973, apud Ciorbea, 2010) si a rezultatelor (Smith, Glass si Miller, 1980, apud Ciorbea, 2010). Rezultatele studiului realizat in 1986 de catre Tremblay, Herron si Schultz (apud Ciorbea, 2010) sugereaza existenta unei personalitati terapeutice de baza (core therapist personality) si a unor patternuri de personalitate specifice fiecarei orientari. Experienta profesionala In privinta acestei variabile, studiile sunt antagonice: unele au aratat lipsa unei influente a experientei asupra rezultatelor (Christensen si Jacobson, 1994; Tallman si Bohart, 1999; Beutler et al., 1996; Parloff et al., 1978, apud Ciorbea, 2010), iar altele au concluzionat astfel: Cea mai proeminenta influenta aspura dezvoltarii carierei declarata de terapeuti a fost experienta clinica directa (din terapie) cu clientii. (Orlinsky, Botermans si Ronnestad, 2001 apud Ciorbea, 2010). Stilul terapeutic Dintre stilurile terapeutice, s-a demonstrat ca se asociaza cel mai bine cu rezultate bune in terapie spiritul pozitiv/amabilitatea terapeutului (Beutler et al., 2004, apud Ciorbea, 2010) si un nivel mare de activism/directivitate (Bischop si Sprenkle, 1993; Lebow, 2006; Sprenkle si Davis, 2007, apud Ciorbea, 2010). Manifestarea unei atitudini defensive de catre terapeut la inceputul procesului terapeutic conduce la rezultate slabe (Barton, Alexander si Cline, 1997, apud Ciorbea, 2010).

3) Trasaturi inferate (variabile subiective, transsituationale)


4

Personalitatea terapeutului si starea de bine emotionala a acestuia Starea de bine emotionala a terapeutului coreleaza pozitiv cu rezultatele terapeutice (Beutler et al., 1994, apud Ciorbea, 2010). Ipoteza lui Kottler (1991, apud Ciorbea, 2010) este urmatoarea: este posibil sa existe anumite trasaturi pe care terapeutii de succes le au in comun si ca aceste trasaturi sunt predictori ai succesului terapeutic mai buni decat metodologia pe care terapeutii o utilizeaza. Sintetizand numeroase studii pe aceasta tema, Ciorbea (2010) trece in evidenta calitatile cele mai semnificative identificate de autorii acestor studii: puterea personala/forta personalitatii o calitate echivalenta cu carisma (Kottler, 1991, apud Ciorbea, 2010) intelegerea de sine controlul anxietatii empatia abilitatile de conceptualizare (Gelso et al., 2002, apud Ciorbea, 2010) absenta problemelor emotionale/sanatatea psihica priceperea si competenta interesul pentru a ajuta pacientii (Huber, 1997, apud Ciorbea, 2010)

Bugental (1964, apud Ciorbea, 2010) descrie gratificatiile inadecvate si pe cele sinergice pe care le poate primi terapeutul in procesul terapeutic. Gratificatii nevrotice 1. intimitatea unidirectionata (foamea de apropiere, o mare nevoie de intimitate afectiva si o mare teama de aceasta) 2. sentimentul de omnipotenta (multe persoane care se simt speriate si impotente in propria viata gasesc in practica terapeutica un sentiment de calm si o resursa de compensare) 3. stapanirea contingentelor (oportunitatea terapeutului de a avea un mod securizat de a face fata imprejurarilor neprevazute, realitatilor vietii) 4. oferirea de tandrete 5. comportamentul rebel (oportunitatea de a ataca autoritatea si traditia) Maslow (1962, apud Ciorbea, 2010) descrie sinergia astfel: Ceea ce intr-o relatie sinergica contribuie la implinirea unuia dintre participanti contribuie si la implinirea celuilalt. Gratificatii sinergice 1. implicarea 2. cresterea personala 3. fascinatia pentru procesele psihologice
5

4. cresterea pacientului Creativitatea psihoterapeutului Symington (1996, apud Ciorbea, 2010) subliniaza caracterul esential al catorva calitati profesionale si personale ale psihoterapeutilor: creativitatea personala autointelegerea creativa curaj imaginatie si curiozitate nevoia unui principiu moral puternic

Aspectele cognitive ale terapeutului Chi, Glaser si Farr (1988, apud Ciorbea, 2010) au concluzionat ca expertii au grade mai inalte de automaticitate, gandire abstracta, transfer de abilitati si viteza de procesare decat novicii. Abilitatile de gandire critica pot fi considerate factori importanti atunci cand terapeutii sunt confruntati cu decizia alegerii unei anumite interventii (Sharp, 2003, apud Ciorbea, 2010). Motivatiile alegerii profesiei de psihoterapeut Din nou sintetizand un numar de studii, Ciorbea (2010) expune o serie de posibile motivatii pentru care oamenii aleg sa devina terapeuti: nevroze mascate (Kubie, Szondi, Binswanger, Frankl, cf. Enachescu, 1999) obisnuinta asumarii acestui rol in familiile lor (May, 1985) apartenenta de origine la familii conflictuale (Henry, Sims si Spray, 1973) suferinte majore in copilarie (Burton, 1972)

Motivatii functionale: atitudini de idealism si altruism capacitatea si interesul de a-i asculta pe ceilalti curiozitatea intelectuala dorinta de a creste compasiunea toleranta intimitatii, ambiguitatii si autonegarii

Motivatii disfunctionale: nevoia de putere interesul de a se folosi de altii pentru a rezolva propriile probleme sentimentul de singuratate si izolare
6

intentia de a castiga financiar

Atitudinile, valorile si credintele psihoterapeutului Atat in privinta valorilor religioase, cat si a celor generale, rezultatele terapeutice sunt mai bune atunci cand valorile terapeutului sunt consistente si converg cu cele ale pacientului sau cand terapeutul este capabil sa accepte valorile pacientului. Acelasi lucru este valabil si pentru atitudinile culturale (Beutler et al., 1994, apud Ciorbea, 2010). Orlinsky et al. (1993, apud Ciorbea, 2010) au demonstrat ca pe cat era mai mare discrepanta dintre viziunea actuala despre sine ca terapeut si cea ideala, pe atat era mai mare experienta subiectiva a dificultatilor din terapie si mai mica masura in care se considerau priceputi, experti. Conform conceptului de bounded rationality (rationalitate limitata) (Shavelson si Stern, 1981, apud Ciorbea, 2010), profesionistii gandesc si se comporta in functie de sistemul lor de credinte. Este posibil ca teoria propusa in manualele teoretice sa intre in competitie cu niste credinte alternative si contradictorii pe care terapeutul le are deja. 4) Stari inferate (variabile subiective, specifice terapiei) Variabilele rogersiene nondirectivitatea cu clientii empatia consideratia pozitiva neconditionata congruenta autenticitatea

Lambert, Shapiro si Bergin (1986, apud Ciorbea, 2010) au revizuit cercetarile privind calitatile atitudinale ale terapeutilor si au concluzionat astfel: Aceste conditii rogersiene constituie o parte semnificativa a eficientei psihoterapiei. Atributele de influenta sociala Factori importanti care faciliteaza rezultatele: atractivitatea onestitatea calitatea de expert (Beutler et al., 1994, apud Ciorbea, 2010) credintele personale receptivitatea (sensibilitatea) empatia deschiderea (Gurman, 1987, apud Ciorbea, 2010) participarea ascultarea (Egan, 1994, apud Ciorbea, 2010)
7

Expectantele terapeutului Congruenta asteptarilor dintre terapeut si pacient imbunatatesc rezultatele (Beutler et al., 1994, apud Ciorbea, 2010).

Trainingul microaptitudinilor in formarea terapeutilor Nutt prezinta cateva dintre particularitatile lucrarii Major Contribution (Nutt, 2011), in cadrul careia autorii au dezvoltat un model de training complex si elegant, pe trei nivele, pe baza caruia acestia sugereaza ca trebuie construite microaptitudini avansate. Anterior descrierii modelului, autorii au construit un caz pe care trainingul microaptitudinilor curent l-a dovedit a fi important din punct de vedere fundational dar insuficient pentru nevoile trainingului. Apoi au invitat colegi sa evalueze modelul pentru viabilitate si utilitate. Aceasta reactie sugereaza ca modelul ar fi putut fi imbogatit prin incorporarea unui sondaj de opinie legat de cum pot programele doctorale actuale sa predea aptitudini avansate in psihoterapie/consiliere, sa rezulte date despre factori comuni si studii ale terapeutilor masterali, si munca a APA Competency Benchmarks. In plus, contributia contine o aplicatie detaliata, foarte utila, iar cateva sugestii detaliate similare, legate de studiu, ar fi de ajutor pentru a incuraja studiul bazat pe acest model (Nutt, 2011). Autorii acestor patru articole au creat o munca monumentala in analiza, critica si dezvoltarea unui nou model pentru trainingul studentilor pentru competentele si aptitudinile de baza in consiliere. Ei incep printr-o revizuire a abordarii microaptitudinilor utilizate de catre multe programe de training ce invata consilierii incepatori prin patru cele mai folosite manuale. Ei sugereaza ca desi aceste manuale sunt eficace in a instrui despre aptitudinile specifice vitale ce sunt necesare in consiliere, este exagerata partea despre comunicare in consiliere in detrimentul partii de actiune si de asemenea nu este pusa destul de mult in atentie problematica culturii, rezultatelor consilierii, integrarea teoriei in practica si integrarea microaptitudinilor cu cognitia si afectivitatea. Totusi, manualul lui Hill (2004, apud Nutt, 2011) se apropie cel mai mult de satisfacerea criteriilor autorilor prin includerea contextului cultural, legarea aptitudinilor cu teoria, integrarea si importanta produsului terapeutic cu discutiile despre complexitatea rezultatului studiului. Cel de-al doilea articol subliniaza baza puternica a studiului pentru eficacitatea trainingului microaptitudinilor, punand accent pe doua probleme importate: un numar de greseli de design si faptul ca cele mai multe studii au fost facute cu consilieri novice, focalizandu-se pe masurarea aptitudinilor, nu pe rezultatele clientilor. Prin urmare, autorii au conchis ca desi contributia trainingului microaptitudinilor pentru dezvoltarea unor consilieri competenti are o semnificatie

importanta, majora, este timpul sa fie adaugate aptitudini si mai avansate paradigmei trainingului de fata (Nutt, 2011). Intentia celor mai multe microaptitudini de nivel de inceput este de a construi relatia terapeutica. Studiul factorilor comuni a creat un corp vast de studii ce demonstreaza ca alianta terapeutica, indiferent de abordare sau tratament, este cel mai critic factor in schimbarea terapeutica (Duncan, Miller, Wampold, & Hubble, 2010; Martin, Garske, & Davis, 2000; Norcross & Lambert, 2005; Orlinsky, Ronnestad, & Willutzki, 2004; Wampold, 2001, apud Nutt, 2011). Altfel spus, terapeutii si consilierii cei mai priceputi in a crea alianta terapeutica cu o mare varietate de clienti vor avea rezultate mai bune in ceea ce priveste produsul terapiei (Baldwin, Wampold, & Imel, 2007, apud Nutt, 2011). Daca microaptitudinile de nivel de inceput au ca scop in mod deosebit dezvoltarea relatiei de consiliere, atunci ar putea fi cele mai importante componente in a ajuta, iar suportul studiului citat ar merita mai mult credit decat i-a fost dat. Desi sunt dezirabile aptitudini mai avansate, studiul factorilor comuni sugereaza ca acestea ar putea fi componente mai putin importante in rezultatul terapeutic (Duncan et al., 2010, apud Nutt, 2011). Prin urmare, studiul factorilor comuni ar putea aduce un suport in plus pentru trainingul microaptitudinilor si cateva raspunsuri la criticile curente ale autorilor privind astfel de produs al studiului (Nutt, 2011). Etapele dezvoltarii terapeutului/consilierului Lucrarea lui Rnnestad si a lui Skovholt (2003) rezuma o reformulare a descoperirilor si perspectivelor principale dintr-un studiu calitativ cross-sectional si longitudinal asupra dezvoltarii a 100 de consilieri si terapeuti. Rezultatele sunt prezentate ca o faza-model si o formulare a 14 teme de dezvoltare a consilierilor si terapeutilor. Urmatoarele 6 faze sunt descrise: faza indrumatorului, studentul incepator, studentul avansat, profesionistul novice, profesionistul experimentat si seniorul profesionist. Aceste teme descriu procesele centrale in dezvoltarea terapeutilor/consilierilor. Temele adreseaza diferite probleme cum ar fi schimbari in focalizarea atentiei si functionarea emotionala, importanta reflectiei continue pentru dezvoltarea profesionala si un proces de integrare personala/profesionala de lunga durata. Sunt descrise surse de influenta pentru functionarea si dezvoltarea profesionala. Rezultatele arata in mod consistent ca experientele interpersonale in domeniul vietii private (viata timpurie in familie si viata personala de adult) si in domeniul vietii profesionale (interactiunea cu clientii, maestrii profesionali si colegii) sunt surse semnificative de influenta pentru dezvoltarea profesionala. In formularea originala, Skovholt & Rnnestad (1992, apud Rnnestad & Skovholt, 2003) au formulat 8 etape de dezvoltare a terapeutilor/consilierilor. Acestea au inclus si o etapa pretraining: (Etapa 1) Indrumatorul conventional; trei etape-student: (Etapa 2) Tranzitia catre trainingul profesional, (Etapa 3) Imitatia si (Etapa 4) Autonomia conditionala; si patru etape
9

post-absolvire: (Etapa 5) Explorare, (Etapa 6) Integrare, (Etapa 7) Individuatie si (Etapa 8) Integritate. Fiecare stadiu a fost descris dupa urmatoarele subiecte: definirea stadiului, sarcina centrala, interesul predominant, sursele de influenta predominante, rolul si stilul de lucru, ideile conceptuale folosite, procesul invatarii si masuri de eficacitate si satisfactie. Cu toate acestea, cele 8 etape au fost comasate in 6, si anume: faza indrumatorului, faza studentului incepator, faza studentului avansat, faza profesionistului experimentat, faza seniorului profesionist (Rnnestad & Skovholt, 2003). Supervizarea de grup a psihoterapeutilor in formare Moro descrie caracteristicile educatiei pentru analistii de grup, referitor la supervizare in Institutul Analizei de grup, Zagreb. Procesul de supervizare extinde educatia pentru analistii de grup. Sunt facute referiri catre anumite probleme ce implica trainingul sub supervizare prin trei faze, etapa in care stagiarii intalnesc majoritatea problemelor de acceptare de sine in rolul de lider de grup mai degraba decat rolul de simplu membru al grupului (Moro, 2007). Trainingul terapeutilor este un proces ce consta in doua componente principale care sunt foarte importante pentru dezvoltarea lor profesionala. In prima componenta, un terapeut de grup invata prin experienta sub supervizare. In cea de-a doua, terapeutul invata cum sa aiba o experienta pozitiva prin propria terapie personala. Trainingul analistilor de grup a implicat mereu 3 factori: teorie, supervizare si experienta personala. In cadrul institutului de analiza de grup, Zagreb, candidatii isi finalizeaza de obicei propria terapie, urmand o parte teoretica, pe cand supervizarea poate tine cativa ani dupa ce propria munca este terminata. Exista cateva motive pentru aceasta situatie, dar in principal problema este marimea relativ redusa a institutului ca si comunitate, precum si vulnerabilitatea narcisista a viitorilor analisti de grup si incapanatarea trainerilor insisi (Daca eu am putut indura, altii de ce sa fie scutiti?) (Moro, 2007).

Supervizarea in procesul de training Supervizarea inseamna sa supraveghezi munca altuia prin ochii unui specialist clinician experimentat, a unui profesor senzitiv care discerne diferentele din timpul proceseor terapeutice. Supervizarea isi permite supravegherea oportunitatii de a intelege esenta procesului terapeutic modelat de catre supervizor si prin urmare sa creeze acest proces in cadrul psihoterapeutic actual al propriului grup. Supervizorul trebuie sa ia in considerare pe fiecare stagiar in parte, individual, la fel cum fiecare grup este unic. El trebuie sa inteleaga si sa conceptualizeze situatia si sa adapteze in mod selectiv metodele si tratamentele stabilite in conformitate cu abilitatile stagiarilor si cu nivelul acestora de intelegere teoretica. In acest punct este necesar sa se ia in seama nevoile membrilor individuali din cadrul grupului supravegheat si, folosind interventii bazate pe continutul obtinut de la membrii grupului de supervizare, sa se inculce intelegerea
10

psihodinamica in cei supervizati. Este esential ca supervizorul sa identifice evenimentele dinamice in cadrul grupului supervizat si sa ii asiste pe cei supervizati la recunoasterea propriei lor contributii la crearea relatiei dinamice din cadrul procesului psihoterapeutic. Supervizorul se focalizeaza pe dezvoltarea profesionala a aptitudinilor celor supervizati si pe asimilarea acestora de cunostinte teoretice si de experienta personala in munca asupra sinelui (Moro, 2007).

In cel de-al doilea an de training, cand candidatii au avut experienta sesiunilor de grup ca si membri, este necesar sa se inceapa un proces de invatare a cum sa isi asume rolul de lider, chiar daca sub supervizare. Supervizarea intr-un grup mic (4-6 persoane) este o situatie in care candidatul joaca un rol activ si prezinta propria munca si accepta sa fie vazut in acest rol de catre ceilalti stagiari si supervizori. In procesul de supervizare, membrii grupului de supervizare isi percep propria motivatie de a deveni lideri, ceea ce se reflecta cel mai bine in interventii si alte forme de participare intemeiate pe propriile motive, mai degraba decat pe cele ale grupului. Aceasta motivare este aproape constienta, dar in cele mai multe situatii este inconstienta si stagiarii rezista cu inversunare la a recunoaste motivele pentru care vor sa fie lideri. Acest tip de munca analitica in grupul de supervizare este o experienta terapeutica foarte importanta. Membrii grupului supervizat, fara sa fie jenati din cauza motivelor citate mai sus, continua sa lucreze in astfel de grupuri mici, care le dau oportunitatea sa invete unul de la celalalt si de asemenea sa experimenteze compensatie interna si suport pentru multiple exercitari in profesie (Moro, 2007). Pedder (1986, apud Moro, 2007) a subliniat faptul ca supervizarea clinica e un proces de dezvoltare profesionala care inseamna mai mult decat educatia dar e mai putin decat psihoterapia. A pus aceasta atitudine in continuumul psiho-educational ca fiind didacticism pedagogic pe de-o parte, si o psihoterapie psihanalitica intensa, pe de alta parte. Aceste doua pozitii nu trebuie sa coexiste in grupul de supervizare iar dificultati apar in indeplinirea sarcinilor din grupul de supervizare. Supervizarea in cadrul trainingului poate fi impartita in trei faze: Nu inteleg nimic. Inteleg si compar. Percep evenimentele psiho-dinamice si devin dirijorul lor. (Moro, 2007)

Problema nivelului de cunoastere si practica de zi cu zi a stagiarului Grupul analitic de training consta in trei factori: terapie personala, supervizare si teorie. Toate trei ocupa acelasi spatiu in mintea stagiarilor si se interinfluenteaza. Cand apar schimbari in capacitatea de gandire a unui sistem, sunt influentate si celelalte sisteme. Cand un stagiar stapaneste un anumit grad de cunostinte teoretice, este confruntat cu problema aplicarii acestora. Cunostintele raman abstractiuni teoretice pana in momentul in care stagiarul reuseste sa
11

converteasca cunostintele si invata sa le foloseasca in practica. Schon (1983,1987, apud Moro, 2007) numeste aceasta cunostintele in actiune. Intr-un grup de supervizare, este recunoscut nivelul de cunostinte teoretice al fiecarui membru. Un supervizat care a fost interesat de psihologie inainte de training va recunoaste mult mai repede fenomenele psihologice ale celorlalti membri si va asimila o noua cunoastere teoretica a grupului analizat in mod practic. A gandi in actiune este reflectia capacitatii stagiarului de a tolera si recunoaste o lipsa de intelegere teoretica evidenta si abilitatea de a include aceasta lipsa pana in momentul in care recunoasterea graduala si contemplarea incep sa apara in timpul leadershipului de grup. Sub aceste conditii, stagiarii se confrunta cu probleme serioase in aceasta faza anume, o comunitate mica precum cea din Croatia unde exista un numar mic de stagiari dar si de supervizori. Ei doresc sa lase o cat mai buna impresie grupului supervizat. Exista o nevoie sa se ascunda dupa analistul grupului sau sa uite de interventiile unuia sau sa se abtina pentru a evita erorile si a preveni perceptia acestora de catre ceilalti, sau de a avea un mini grup de 3-4 membri si a nu reusi sa achizitioneze o dinamica optima a grupului (Moro, 2007).

Obstacolele in continuarea trainingului Katz, Kaplan & Stromberg (2012) au realizat un sondaj de opinie pentru a identifica motivatiile pentru continuarea trainingului psihanalitic, obstacolele in calea progresului si a finalizarii si ideile candidatilor despre cum ar putea sa creasca interesul printre potentialii stagiari. In perioada 2009-2010, 40% dintre candidatii afiliati listei de e-mailuri au completat un sondaj anonim online. Candidatii au subliniat contactul, relatia cu un psihoterapeut sau psihanalist personal, sau un supervizor ca fiind cea mai importanta influenta in descoperirea psihanalizei si in decizia de a continua trainingul. Au identificat costul total pentru acest demers al trainingului analitic ca fiind cel mai mare obstacol. Urmat apoi de costul analizei personale, pierderi de venit pentru cazurile cu taxa mica, timpul petrecut departe de familie si dificultatea de a gasi cazuri. Pentru a spori trainingul, institutiile locale ar trebui sa lucreze pentru a imbunatati atmosfera din institut si pentru a furniza sprijin in gasirea cazurilor (Katz, Kaplan & Stromberg, 2012). Scopul studiului este de a lasa candidatii sa vorbeasca direct despre problemele legate de recrutare a viitorilor candidati, si de asemenea despre propria experienta cu educatia psihanalitica. Raspunsurile narative din cadrul acestui studiu lasa candidatii sa se faca auziti dar intr-un mod anonim si intr-o mare varietate de topice. Recrutarea ar putea fi imbunatatita prin identificarea a ceea ce i-a condus pe candidatii actuali sa descopere si sa continue trainingul psihanalitic.

12

S-a folosit un sondaj de opinie online, anonim, trimis prin e-mail tuturor candidatilor afiliati listei in 2009-2010. Participarea a fost deci voluntara si nu au fost oferite stimulente financiare. Sondajul a constat in 24 de intrebari cu scala Likert cu 5 trepte, iar multe intrebari aveau si varianta de raspuns liber. Sondajul se referea la motivatia candidatilor pentru continuarea trainingului analitic. Au raspuns doar 40% din totalul membrilor afiliati listei de e-mail, adica 226. In plus, dintre acestia, nu toti au raspuns la absolut toti itemii. Rezultatele se impart intre urmatoarele subiecte: (1) descoperirea si decizia de a continua trainingul, (2) interesul altor clinicieni pentru trainingul psihanalitic, (3) obstacole in calea trainingului, (4) idei despre cum institutiile locale ar putea imbunatati trainingul, (5) idei despre cum organizatiile locale sau nationale ar putea spori interesul spre psihanaliza si (6) alte ganduri (comentarii narative despre influentele pozitive sau negative asupra deciziei de a continua trainingul). Candidatii au fost intrebati despre cum au descoperit psihanaliza si cum au decis sa o urmeze in training. Raspunsurile au fost similare. Cei mai importanti factori, determinati din combinarea categoriilor cele mai importante, au inclus: 1. Terapeutul/psihanalistul lor personal (84%) 2. Experientele de supervizare (75%) 3. Influenta unui profesor (58%) 4. Impactul unui mentor (54%) Organizatiile locale, literatura, filmele, jurnalele, revistele, institutiile si programele de psihoterapie au fost cotate ca fiind de o importanta medie, pe cand cursurile postuniversitare, membrii familiei, organizatiile psihanalitice nationale si cursurile universitare au fost considerate a fi cel mai putin importante.

Concluzie

Este nepotrivit a sustine ca un anumit ansamblu de calitati, abilitati si trasaturi de personalitate reprezinta formula ideala pentru succesul ca psihoterapeut. Acesta este determinat in mare masura si de performantele academice, de perioada de formare si de cea de supervizare, si, bineinteles, de experienta. Aceasta nu inseamna, insa, ca studiile realizate pana in prezent despre acest subiect sunt suficiente. Ample studii longitudinale sunt, in opinia noastra, printre cele mai indicate metode de cercetare. Realizate meticulos si cu grija la cele mai mici detalii, acestea ne-ar ajuta sa intelegem mai bine ingredientele din care este alcatuit un psihoterapeut de succes, cu performante si realizari importante in meseria sa.
13

BIBLIOGRAFIE

Ciorbea, I. (2010). Personalitatea psihoterapeutului si procesul terapeutic. Iasi: Editura Polirom.

Katz, D., A., Kaplan, M., Stromberg, S., E. (2012). A National Survey of Candidates : II. Motivations, Obstacles, and Ideas on Increasing Interest in Psychoanalytic Training. Journal of the American Psychoanalytic Association, 60: 1015 http://apa.sagepub.com/content/60/5/1015 (accesat la data de 10.04.2013) Moro, L. (2007). Special Section: The Role of Supervision in Training Psychotherapists. Group Analysis, 40: 178. http://gaq.sagepub.com/content/40/2/178 (accesat la data de 10.04.2013) Nutt, R., L. (2011). Reaction to the Major Contribution: Training for Skills Competency in Counseling Psychology: Integrating Models. The Counseling Psychologist. 39: 908 ttp://tcp.sagepub.com/content/39/6/908 (accesat la data de 10.04.2013) Rnnestad, M., H., Skovholt, T., M. (2003). The Journey of the Counselor and Therapist: Research Findings and Perspectives on Professional Development. Journal of Career Development, 30: 5 http://jcd.sagepub.com/content/30/1/5 (accesat la data de 10.04.2013)

14