Poezia lui G.

Cobuc pare cititorului aidoma unui imens spectacol in care ceremonialuirle rustice se desfoar intr-o manier ce pune in eviden sentimentele i pasiunile participanilor la ele, relevind un bogat fond al tririlor. Lirica lui, cum bine i frumos observa Octavian Goga e o incruciare de fore ascunse, un uria erotism al firii, o mrea nvlmeal de nergii active printre care omul apare ca un atom ce se pierde in infinit.

Revrsarea fireasc a sentimentului intim, protretizarea miestrit a indrgostiilor, reacia spontan a personajului liric la piedicele in calea dragostei sunt specifice pentru poezia Numai una care a fost scris in 1889 i publicat in Tribuna i aparine genului liric, deoarece exprim sentimentele i emoiile poetului in legtur cu realitatea. In opinia mea G. Cobuc a numit-o Numai una, deoarece atunci cnd iubeti cu adevrat eti gata pentru orice de dragul persoanei iubite i uii de toate i nimeni i nimic nu-i poate sta in cale. Abordind tema imunitatea dragostei in faa obstacolelor din societate, Cobuc surprinde comportamentul naiv i pur al tinerilor cuprini de sentimentul erotic precum i dramele survernite atunci cnd sentimentul a disprut. Ideea este c dragostea rezist in faa oricror obstacole. Poezia este axat pe cteva motive: motivul iubitei, motivul oamenilor ri, motivul srciei, motivul nevestei. In aceast poezie tinrul namorat de o fat srac, dar frumoas, ii vars too amarul sufetului pe fraii si i chiar pe mama sa, care nu-i accept dragostea i inoirea cu aleasa inimii: Pe umeri pletele-i curg ru / Mldie, ca un spic de griu,/ Cu orul negru prins in bru,/ O pierd din ochi de drag, se destinuie tinrul. El nu se sfiete s divulge starea fizic ori psihologico-fizic pe care i-o prilejuiete iubita: i cnd o vd, nglbinesc;/ i cnd n-o vd, m-mbolnvesc,/ Iar cnd merg alii de-o peesc,/ Vin popi de m dezleag. Eroul ins, e hotrit s nu asculte dect de glasul inimii: Aa cum e srac ea,/ A vrea s-o tiu nevasta mea. De la vers la vers se contureaz imaginea indrgostitului sincer pin la uitare de sine, gata s infrunte pe acei ce i nchid crarea spre inima iubitei. Discursul liric al protagonistului poeziei adeverete fermitatea lui, voina lui de a se opune rudelor care i vor fi menind o mireas bogat: mi fac de cap? Dar las s-mi fac!/ Cu traiul eu am s m-mpac/ i eu am s triesc srac,/ Muncind btut de rele!. Interogaiile retorice i exclamaiile din final nu las loc ndoielii in privina opiunii tinrului care sfideaz totul i ii arat dragostea: Legat de dinsa, eu s tiu/ C am urtei darag s-i fiu?/ S pot ce nu se poate?. Poezia se inchie cu hotrirea neovitoare a flcului de a se insura cu singura fat pe care o poate iubi: S-mi cnte lumea cte vrea,/ Mi-e drag una i-i a mea:/ Dect s m dezbar de ea,/ Mai bine aprind tot satul!. Poetul utilizeaz multe figuri de stil pentru a-i da o expresivitate: comparaia mldie, ca un spic de gru este vorba de masa de sacralitate, deoarece spicul este simbolul creterii, fertilitii i inseamn dezvoltarea tuturor posibilitilor fiinei; antiteza o vd/ n-o vd exprim starea eroului liric cnd este in prezena persoanei iubite i cnd ea absenteaz; repetiia oameni ri din lumea rea fa de mldie, ca un spic de gru lumea este rea i incearc s-i inchid drumul spre iubit, aa om nici vldica nu-i i nu-i nici impratul nimeni in lume nu seamn cu persoana iubit. Imaginile artistice sunt i ele prezente: vizuale (pletele-i curg ru; o vd, nglbeninesc; n-o vd, m-mbolnvesc; am s triesc srac), cromatice (cu orul negru), olfactive (o pierd din ochi de drag; o petrec cu ochii ct e zarea), auditive (la vorb-n drum, trei ceasuri trec ; toi fraii m vorbesc de ru; mama m blstem), dinamice (ea pleac, eu m fac c plec). Elementele prozodice sunt: strofa care este catren, ritmul este iambic. Din punct de vedere dispozitiv rima tinde spre a fi imperecheat, iar din punct de vedere metric rima este masculin.

Pe umeri pletele-i curg rau Mladie ca un spic de grau, Cu sortul negru prins in brau, O pierd din ochi de draga. Si cand o vad, inebunesc; Si cand n-o vad, ma-nbolnavesc, Iar cand merg altii de-o petesc, Vin popi de ma dezleaga. La vorba-n drum, trei ceasuri trec Ea pleaca, eu ma fac ca plec, Dar stau acolo si-o petrec Cu ochii cit e zarea. Asa cum e saraca ea, As vrea s-o stiu nevasta mea, Dar oameni rai din lumea rea Imi tot inchid cararea. Si cite vorbe-mi aud eu! Toti fratii ma vorbesc de rau, Si tata-i suparat mereu, Iar mama la icoane Matanii bate, tine post; Ma blestema: -"De n-ai fi fost! Esti un netot! Ti-e capul prost Si-ti faci de cap, Ioane!" Imi fac de cap? Dar las' sa-mi fac! Cu traiul eu am sa ma-npac Si eu am sa traiesc sarac, Muncind batut de rele!

La frati eu nu cer ajutor, Ca n-am ajuns la mila lor Si fac ce vreau! Si n-am sa mor De grija sortii mele! Ma-ngroapa fratii mei de viu! Legat de dansa, eu sa stiu Ca am uratei drag sa-i fiu? Sa pot ce nu se poate? Dar cu pamantul ce sa faci? Si ce folos de boi si vaci? Nevasta daca nu ti-o placi, Le dai in trasnet toate! Ori este om, de sila cui Sa-mi placa tot ce-i place lui! Asa om nici vladica nu-i Si nu-i nici imparatul! Sa-mi cante lumea cate vrea, Mi-e draga una si-i a mea; Decat sa ma dezbar de ea, Mai bin-aprind tot satul!