Sunteți pe pagina 1din 4

Arthur Rimbaud - Vocale

A negru, E alb, I rosu, U verde, O de-azur, Latentele obrsii vi le voi spune-odata; A - golf de umbra, chinga paroasa-ntunecata A mustelor lipite de-un hoit, jur mprejur; E - corturi, aburi candizi, umbela-nfiorata, Regi albi, ghetari ca lancii trufase, de-otel pur; I - purpuri, snge, rsul unei frumoase guri Cuprinsa de mnie, sau de cainta beata; U - cicluri, framntare a verzilor talazuri, Adnca, pace-a turmei ce paste pe izlazuri Si-a urmelor sapate pe frunti de alchimie; O - trmbita suprema cu tipatul ciudat, Taceri pe care ngeri si Astri le strabat - Omega, raza-n Ochii sai, pururi viorie!

Arthur Rimbaud - Ofelia


I Pe valul calm si negru, n care-n somn cad stele, Ofelia pluteste, ca alb si mare crin, Pluteste lin, culcata n valuri lungi si grele

- Din zari de codri zvonuri de vnatoare vin. De peste un mileniu Ofelia mai trista, Fantoma alba, trece pe fluviul negru-n veci ; De peste un mileniu dementa-i blind insista Si-si murmura romanta n boarea serii reci. Saruta vntul sinii si, -n leganari de Desface n corola mari valuri care-o Se-nclina-nalte trestii spre visatoarea-i Si-nfiorate salcii pe umerii ei unde, string; frunte plng.

Striviti, suspina nuferi n jurul ei o clipa; ntr-un arin ce doarme, trezeste cnd si cnd Un cuib, din care scapa un freamat scurt dearipa : - Un cntec tainic cade din astri de-aur, blnd. II O, palida copila, frumoasa cum e neaua ! Ofelia, murit-ai si-un fluviu te-a tot dus ! - Da, pentru ca din muntii norvegi batnd, de greaua Si aspra libertate n soapta-un vnt ti-a spus ; Ca, ravasindu-ti parul, spre firea-ti visatoare Un suflu ti aduse tumult asa ciudat ; Ca-n inima-ti patrunse-al Naturii cntec care Se tnguia n arbori si-n nopti era oftat;

Ca glas de suie mare, ce horcaia mareata, Sfarmase pieptu-ti fraged, prea omenesc si bun; Ca-ntr-un april un mndru, pal cavaler n fata Tacut ti se-asezase-n genunchi, sarman nebun ! Iubire ! Libertate ! O, cer ! Ce vis, sarmana Nebuna, -n el, ca neaua la foc, tu te-ai topit; Vedeniile tale, ah, stins-au vorba-ti vana - Si-albastrii-ti ochi cu spaima au dat de Infinit ! III Si spune el, Poetul, ca, ce-ai cules odata, Flori, noaptea, vii sa cauti sub cer de stele plin Si ca, plutind pe ape, n valri lungi culcata, Pe-Ofelia vazut-a, ca alb si mare crin.

Arthur Rimbaud - Senzatie

n seri de vara-albastre, voi merge pe carari, Sa ma ntepe grne, sa calc pe ierbi marunte; Prin proaspata racoare voi trece-n dulci visari, Lasa-voi adierea sa scalde a mea frunte. Fara a spune-o vorba si fara nici un gnd, Doar dragostea urca-va n suflet infinita;

Ca un nomad voi merge departe, strabatnd Preafericit, Natura, ca lnga o iubita.