Ce face un psihoterapeut ceea ce este? Ce calitati il ajuta pentru a avea relatii si rezultate bune cu clientii sai?

Ce trasaturi negative ii pot afecta performanta? Prin ce se deosebesc intre ei adeptii diferitelor abordari in psihoterapie, in ceea ce priveste particularitatile personale? Aceasta documentare urmareste sa raspunda la aceste intrebari. Nutt, R., L. (2011). Reaction to the Major Contribution: Training for Skills Competency in Counseling Psychology: Integrating Models. The Counseling Psychologist. 39: 908 ttp://tcp.sagepub.com/content/39/6/908 (accesat la data de 10.04.2013)

apud Nutt, 2011)

Nutt prezinta cateva din particularitatile lucrarii Major Contribution (Nutt, 2011) in cadrul careia autorii dezvoltat un model de training complex si elegant, pe trei nivele, pe baza caruia acestia sugereaza ca trebuie construite microaptitudini avansate. Anterior descrierii modelului, autorii au construit un caz pe care trainingul microaptitudinilor curent l-a dovedit a fi important din punct de vedere fundational dar insuficient pentru nevoile trainingului. Apoi au invitat colegi sa evalueze modelul pentru viabilitate si utilitate. Aceasta reactie sugereaza ca modelul ar fi putut fi imbogatit prin incorporarea unui sondaj de opinie legat de cum pot programele doctorale curente sa predea/invete aptitudini avansate in psihoterapie/consiliere, sa rezulte date despre factori comuni si studii ale terapeutilor masterali, si munca a APA Competency Benchmarks. In plus, contributia contine o aplicatie detaliata, foarte utila iar cateva sugestii detaliate similare, legate de studiu, ar fi de ajutor pentru a incuraja studiul bazat pe acest model.

Autorii acestor patru articole au creat o munca monumentala in analiza, critica si dezvoltarea unui nou model pentru trainingul studentilor pentru competentele si aptitudinile de baza in consiliere. Ei incep printr-o revizie a abordari microaptitudinilor utilizate de catre multe programe de training ce invata consilierii incepatori prin patru cele mai folosite manuale. Ei sugereaza ca desi aceste manuale sunt eficace in a instrui despre aptitudinile specifice vitale ce sunt necesare in consiliere, este exagerata partea despre comunicare in consiliere in detrimentul partii de actiune si de asemenea nu este pusa destul de mult in atentie problematica culturii, rezultatelor constilierii, integrarea teoriei in practica si integrarea microaptitudinilor cu cognitia si afectivitatea. Totusi, manualul lui Hill (2004, apud Nutt, 2011) se apropie cel mai mult de satisfacerea criteriilor autorilor prin includerea contextului cultural, legarea aptitudinilor cu teoria, integrarea si importanta produsului terapeutic cu discutiile despre complexitatea rezultatului studiului. Cel de al doilea articol complimenteaza baza puternica a studiului pentru eficacitatea trainingului microaptitudinilor, punand accent pe doua probleme importate: un numar de

greseli de design si faptul ca cele mai multe studii au fost facute cu consilieri novice, focalizandu-se pe masurarea aptitudinilor nu pe rezultatele clientilor. Prin urmare, autorii au conchis ca desi contributia trainingului microaptitudinilor pentru dezvoltarea unor consilieri competenti are o semnificatie importanta, majora, este timpul sa fie adaugate aptitudini si mai avansate paradigmei trainingului de fata (Nutt, 2011).

Intentia celor mai multe microaptitudini de inceput este de a construi relatia terapeutica. Studiul factorilor comuni a creat un corp vast de studii ce demonstreaza ca alianta terapeudica, indiferent de abordare sau tratament, estea cel mai critic factor in schimbarea terapeutica (Duncan, Miller, Wampold, & Hubble, 2010; Martin, Garske, & Davis, 2000; Norcross & Lambert, 2005; Orlinsky, Ronnestad, & Willutzki, 2004; Wampold, 2001, apud Nutt, 2011). Altfel spus, terapeutii si consilierii cei mai priceputi in a crea alianta terapeutica cu o mare varietate de clienti vor avea rezultate mai bune in ceea ce priveste produsul terapiei (Baldwin, Wampold, & Imel, 2007, apud Nutt, 2011). Daca microaptitudinile de nivel de inceput sunt tintite in mod deosebit spre a dezvolta relatia de consiliere, atunci ar putea fi cele mai importante componente in a ajuta, iar suportul studiului citat ar merita mai mult credit decat i-a fost dat. Desi sunt dezirabile aptitudini mai avansate, studiul factorilor comuni sugereaza ca acestea ar putea fi componente mai putin importante in rezultatul terapeutic (Duncan et al., 2010, apud Nutt, 2011). Deci, studiul factorilor comuni ar putea aduce un suport in plus pentru trainingul microaptitudinilor si cateva raspunsuri la criticile curente ale autorilor privind astfel de produs al studiului (Nutt, 2011).

Rnnestad, M., H., Skovholt, T., M. (2003). The Journey of the Counselor and Therapist: Research Findings and Perspectives on Professional Development. Journal of Career Development, 30: 5 http://jcd.sagepub.com/content/30/1/5 (accesat la data de 10.04.2013) apud Rnnestad & Skovholt, 2003) Lucrarea lui Rnnestad si a lui Skovholt (Rnnestad & Skovholt, 2003) rezuma o reformulare a descoperirilor si perspectivelor principale dintr-un studiu calitativ cross-sectional si longitudinal asupra dezvoltarii a 100 de consilieri si terapeuti. Rezultatele sunt prezentate ca o faza-model si o formulare a 14 teme de dezvoltare a consilierilor si terapeutilor. Urmatoarele 6 faze sunt descrise: faza ajutorului asezat, studentul incepator, studentul avansat, profesionistul novice, profesionistul experimentat si seniorul profesionist. Aceste teme descriu procesele centrale in dezvoltarea terapeutilor/consilierilor. Temele adreseaza diferite probleme cum ar fi schimbari in focalizarea atentiei si functionarea emotionala, importanta reflectiei continue pentru dezvoltarea profesionala si un proces de integrare personala/profesionala de lunga durata. Sunt descrise surse de influenta pentru functionarea si dezvoltarea profesionala. Rezultatele arata in mod consistent ca experientele interpersonala in

domeniu vietii private (viata in familie timpurie si viata personala de adult) si in domeniul vietii profesionale (interactiunea cu clientii, varstnicii profesionali si colegii) sunt surse semnificative de influenta pentru dezvoltarea profesionala. Etapele dezvoltarii terapeutului/consilierului In formularea originala, Skovholt & Rnnestad (1992, apud Rnnestad & Skovholt, 2003) au formulat 8 etape de dezvoltare a terapeutilor/consilierilor. Acestea au inclus si o etapa pretraining: (Etapa 1) Ajutorul conventional; trei etape-student: (Etapa 2) Tranzitia catre trainingul profesional, (Etapa 3) Imitatia si (Etapa 4) Autonomia conditionala; si patru etape post-absolvire: (Etapa 5) Explorare, (Etapa 6) Integrare, (Etapa 7) Individuatie si (Etapa 8) Integritate. Fiecare stadiu a fost descris dupa urmatoarele topici: Definirea stadiului, sarcina centrala, interesul predominant, sursele de influenta predominante, rolul si stilul de lucru, ideile conceptuale folosite, procesul invatarii si masuri de eficacitate si satisfactie. Cu toate acestea cele 8 etape au fost comasate in 6, si anume: faza ajutorului, faza studentului incepator, faza studentului avansat, faza profesionistului experimentate, faza seniorului profesionist (Rnnestad & Skovholt, 2003) Si inca cateva pagini detaliate despre faze si apoi teme. INTERESANT DAR MULT DE CITIT SI SINTETIZAT! Deci ramane un maybe? SAU CEVA DE PE LA CONCLUZII?

Moro, L. (2007). Special Section: The Role of Supervision in Training Psychotherapists. Group Analysis, 40: 178. http://gaq.sagepub.com/content/40/2/178 (accesat la data de 10.04.2013) apud Moro, 2007) Autorul descrie caracteristicile educatiei pentru analistii de grup, referitor la supervizare in Institutul Analizei de grup, Zagreb. Procesul de supervizare extinde educatia pentru analistii de grup. Sunt facute referiri catre anumite probleme ce implica trainingul sub supervizare prin trei faze, etapa in care stagiarii intalnesc majoritatea problemelor de acceptare de sine in rolul de lider de grup mai degraba decat rolul de simplu membru al grupului (Moro, 2007). Trainingul terapeutilor este un proces ce consta in doua componente principale care sunt foarte importante pentru dezvoltare lor profesionala. In prima componenta, un terapeut de grup invata prin experienta sub supervizare. In cea de-a doua, terapeutul invata cum sa aiba o experienta pozitiva prin propria terapie personala. Trainingul analistilor de grup a implicat mereu 3 factori: teorie, supervizare si experienta personala. In cadrul institutului de analiza de grup, Zagreb, candidatii isi finalizeaza de obicei propria terapie, urmand o parte teoretica, pe cand supervizarea poate tine cativa ani dupa ce propria munca este terminata. Exista cateva motive pentru aceasta situatie, dar in principal problema este marimea relativ redusa a institutului ca si comunitate, precum si vulnerabilitatea narcisista a viitorilor analisti de grup

si incapanatarea trainerilor insisi (Daca eu am putut indura, altii de ce sa fie scutiti?) (Moro, 2007).

Supervizarea in procesul de training Supervizarea inseamna sa supraveghezi munca altuia cu ochii unui specialist clinician experimentat, un profesor senzitiv care discerne diferentele din timpul proceseor terapeutice. Supervizarea isi permite supravegherea oportunitatii de a intelege esenta procesului terapeutic modelat de catre supervizor si prin urmare sa creeze acest proces in cadrul psihoterapeutic curent al propriului grup. in timpul supervizarii, supervizorul trebuie sa ia in considerare pe fiecare stagiar in parte, individual, la fel cum fiecare grup este unic. Supervizorul trebuie sa inteleaga si sa conceptualizeze situatia si sa adapteze in mod selectiv metodele si tratamentele stabilite in conformitate cu abilitatile stagiarilor si cu nivelul acestora de intelegere teoretica. In acest punct este necesar ca sa se ia in seama nevoile membrilor individuali din cadrul grupului supravegheat si, folosind interventii bazate pe continutul obtinut de la membrii grupului de supervizare, sa se inculce intelegerea psihodinamica in cei supervizati. Este esential ca supervizorul sa identivice evenimentele dinamice in cadrul grupului supervizat si sa ii asiste pe cei supervizati la recunoasterea propriei lor contributii la crearea relatiei dinamice din cadrul procesului psihoterapeutic. Supervizorul se focalizeaza pe dezvoltarea profesionala a aptitudinilor celor supervizati si pe asimilarea acestora de cunostinte teoretice si de experienta personala in munca asupra sinelui (Moro, 2007).

In cel de-al doilea an de training, cand candidatii au avut experienta sesiunilor de grup ca si membri, este necesare sa se inceapa un proces de invatare a cum sa isi asume rolul de lider, chiar daca sub supervizare. Supervizarea intr-un grup mic (4-6 persoane) este o situatie in care candidatul joaca un rol activ si prezinta propria munca si ar putea sa accepte sa fie vazut in acest rol de catre ceilalti stagiari si supervizori. In procesul de supervizare, membrii grupului de supervizare isi percep propria motivatie de a deveni lideri, ceea ce se reflecta cel mai bine in interventii si alte forme de participare intemeiate pe propriile motive, mai degraba decat pe cele ale grupului. Aceasta motivare este aproape constienta, dar in cele mai multe situatii este inconstienta si stagiarii rezista cu inversunare la a recunoaste motivele pentru care vor sa fie lideri. Acest tip de munca analitica in grupul de supervizare este o experienta terapeutica foarte importanta. Membrii grupului supervizat, fara sa fie jenati din cauza motivelor citate mai sus, continua sa lucreze in astfel de grupuri mici, care le dau oportunitatea sa invete unul de la celalalt si de asemenea sa experimenteze compensatie interna si suport pentru multiple exercitari in profesie (Moro, 2007). Pedder (1986, apud Moro, 2007) a subliniat faptul ca supervizarea clinica e un proces de dezvoltare profesionala care inseamna mai mult decat educatia dar e mai putin decat psihoterapia. A pus aceasta atitudine in continuumul psiho-educational ca fiind didacticism pedagogic pe de-o parte, si o psihoterapie psihanalitica intensa, pe de alta parte. Aceste doua pozitii nu trebuie sa co-amestece in grupul de supervizare iar dificultati apar in indeplinirea

sarcinilor din grupul de supervizare. Supervizarea in cadrul trainingului poate fi impartita in 3 faze de dezvoltare: Nu inteleg nimic. Inteleg si compar. Percep evenimentele psiho-dinamice si le devin dirijorul lor. (Moro, 2007)

Problema nivelului de cunoastere si practica de zi cu zi a stagiarului Repetand grupul analitic de training consta in trei factori: terapie personala, supervizare si teorie. Toate trei ocupa acelasi spatiu in mintea stagiarilor si se influenteaza intre ei. Cand apar schimbari in capacitatea de gandire a unui sistem, sunt influentate si celelalte sisteme. Cand un stagiar stapaneste un anumit grad de cunostinte teoretice, este confruntat cu problema aplicarii acestora. Cunostintele raman abstractiuni teoretice pana in momentul in care stagiarul reuseste sa converteasca cunostintele si invata sa le foloseasca in practica. Schon (1983,1987, apud Moro, 2007) numeste aceasta cunostintele in actiune (Moro, 2007). Intr-un grup de supervizare, este recunoscut nivelul de cunostinte teoretice a fiecarui membru. Un supervizat care a fost interesat de psihologie inainte de training va recunoaste mult mai repede fenomenele psihologice ale celorlalti membri si va asimila o noua cunoastere teoretica a grupului analizat in mod practic. Sub aceste conditii, stagiarii se confrunta cu probleme serioase in aceasta faza anume, o comunitate mica precum cea din croatia unde exista un numar mic de stagiari dar si de supervizori. Ei doresc sa lase o cat mai buna impresie grupului supervizat. Exista o nevoie sa se ascunda dupa analistul grupului sau sa uite de interventiile unuia sau sa se abtina pentru a evita erorile si a preveni perceptia acestora de catre ceilalti, sau de a avea un mini grup de 3-4 membri si a nu reusi sa achizitioneze o dinamica a grupului. Cunostintele experimentale si capcanele intre teorie si practica Confuzia ce are loc printre stagiari la inceputul trainingului apare prin faptul ca ei incearca sa gaseasca o conexiune intre ce spune un specialist clinic si ce face un analist clinic cu experienta, precum si cunostintele teoretice ce sunt prezentate si cum sunt acestea folosite in practica. Stagiarul nu este capabil initial de a recunoaste ce se intampla in cadrul grupului in timpul leadershipului de grup. Intr-un cadru supervizat, stagiarul incearca sa pondereze interventiile ce trebuie facute. Un stagiar poate accepta faptul ca acesta nu percepe ceea ce se intampla in propriul grup si confrunta asta daca supervizorul creaza atmosfera in grupul de supervizare ca fiind destul de suportiv pentru a ajuta stagiarul sa-si invinga stanjeneala. Schon (1983, 1987, apud Moro, 2007) considera ca un adevarat specialist clinician este capabil de a uni discutia asupra situatiei grupului chiar daca stagiarul nu este dependent de teorie dar e mai degraba capabil de a separa teoria de practica fara a cadea in capcana creari unui nou caz special in teorie. Schon (1983, 1987, apud Moro, 2007) se refera aici la a gandi in actiune.

A gandi in actiune este reflectia capacitatii stagiarului de a tolera si recunoaste o lipsa de intelegere teoretica evidenta si abilitatea de a include aceasta lipsa pana in momentul in care recunoasterea graduala si contemplarea incep sa apara in timpul leadershipului de grup (Moro, 2007).

Katz, D., A., Kaplan, M., Stromberg, S., E. (2012). A National Survey of Candidates : II. Motivations, Obstacles, and Ideas on Increasing Interest in Psychoanalytic Training. Journal of the American Psychoanalytic Association, 60: 1015 http://apa.sagepub.com/content/60/5/1015 (accesat la data de 10.04.2013) apud Katz, Kaplan & Stromberg, 2012)

Katz, Kaplan & Stromberg (2012) au realizat un sondaj de opinie pentru a identifica motivatiile pentru continuarea trainingului psihoanalitic, obstacolele in calea progresului si a finalizarii si ideile cantitatilor despre cum ar putea sa creasca interesul printre potentialii stagiari. In perioada 2009-2010, 40% dintre candidatii afiliati listei de e-mailuri au completat un sondaj anonim online. Candidatii au subliniat contactul, relatia cu un psihoterapeut sau psihanalist personal, sau un supervizor ca fiind cea mai importanta influenta in descoperirea psihanalizei si in decizia de a continua trainingul. Au identificat costul total pentru acest demers al trainingului analitic ca fiind cel mai mare obstacol. Urmat apoi de costul analizei personale, pierderi de venit pentru cazurile cu taxa mica, timpul petrecut departe de familie si dificultatea de a gasi cazuri. Pentru a spori trainingul, institutiile locale ar trebui sa lucreze pentru a imbunatati atmosfera din institut si pentru a furniza sprijin in gasirea cazurilor (Katz, Kaplan & Stromberg, 2012). Scopul studiului este de a lasa candidatii sa vorbeasca direct despre problemele legate de recrutare a viitorilor candidati, si de asemenea despre propria experienta cu educatiai psihanalitica. Raspunsurile narative din cadrul acestui studiu lasa candidatii sa se faca auziti dar intr-un mod anonim si intr-o mare varietate de topice. Recrutarea ar putea fi imbunatatita prin identificarea a ceea ce i-a condus pe candidatii actuali sa descopere si sa continue trainingul psihanalitic. S-a folosit un sondaj de opinie online, anonim, trimis prin mail tuturor candidatilor afiliati listei in 2009-2010. Participarea a fost deci voluntara si nu au fost oferite stimulente financiare. Sondajul a constat in 24 de intrebari cu scala Likert cu 5 trepte, iar multe intrebari aveau si varianta de raspuns liber. Sondajul se referea la motivatia candidatilor pentru continuarea trainingului analitic. Au raspuns doar 40% din totalul membrilor afiliati liste de e-mail, adica 226. Totusi, din acestia, nu toti au raspuns la absolut toti itemii. Rezultatele se impart intre urmatoarele subiecte: (1) descoperirea si decizia de a continua trainingul, (2) interesul altor clinicieni spre trainingul psihanalitic, (3) obstacole in calea

trainingului, (4) idei despre cum institutiile locale ar putea imbunatati trainingul, (5) idei despre cum organizatiile locale sau nationale ar putea spori interesul spre psihanaliza si (6) alte ganduri (comentarii narative despre influentele pozitive sau negative asupra deciziei de a continua trainingul). Descoperirea si decizia de a continua trainingul In ceea ce priveste acest subiect, candditatii au fost intrebati despre cum au descoperit ei psihanaliza si cum au decis sa o urmeze in training. Raspunsurile au fost similare. Cei mai importanti factori, determinati din combinarea categoriilor cele mai importante, au inclus: 1. Terapeutul/psihanalistul lor personal (84%) 2. Experientele de supervizare (75%) 3. Influenta unui profesor (58%) 4. Impactul unui mentor (54%) Organizatiile locale, literatura, filmele, jurnalele, revistele, institutiile si programele de psihoterapie au fost cotate ca fiind de o importanta medie, pe cand cursurile postuniversitare, membrii familiei, organizatiile psihanalitice nationale si cursurile universitare au fost considerate a fi cel mai putin importante.