Identitate culturala in context european

Sintagma ``identitate culturala`` face referire la cultura si civilizatia romaneasca in deosebi la limba, patrimoniul cultural, traditii si obiceiuri. Identitatea culturala in contextul european este data, de fapt, de o imbinare a valorilor traditionale si a celor europene. Pentru a ne putea forma o idee cat mai corecta asupra identitatii culturale a romanilor in contextul european, este necesara studierea intregii evolutii istorice a culturii si literaturii romane. Problema identitatii culturale romanesti este pusa in discutie inca incepand cu secolul XVII. Umanismul reprezinta curentul literar aparut in timpul Renasterii (secolele XIV-XVI), initial in Italia, iar mai tarziu s-a raspandit si in Romania, in special in secolul XVII-lea fiind considerat perioada de maxima efervescenta a acestui curent. Curentul umanist a patruns in Tara Romanieasca prin scrierile in limbile greaca, slavona si latina care circulau sub forma de manuscrise sau tiparite, dar si prin studiile care au inlesnit accesul la cultura in tara noastra.In studiul ``Asupra caracterelor specifice ale literaturii romane``, Tudor Vianu sustine ca printre trasaturile cele mai importante ale umanismului romanesc se numara folosirea scrierilor vechi ca principal izvor de cultura si intensificarea constiintei romanice, adica accentul pus pe latinitate. Cronicarii, carturatii umanisti, care fac parte din elita culturala a epocii si care vin in contact cu Occidentul, aduc in prim-plan ideea apartenentei la romanitate. In sustinerea acestei ipoteze reprezentantii umanismului romanesc precum, Miron Costin(``De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor``), Grigore Ureche(``Letopisetul Tarii Moldovei-de cand s-au descalecat tara``), Dimitrie Cantemir(``Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor``), aduc argumente lingvistice, arheologice, etnologice. Urmatoarea etapa in care se reia in discurie aspectul identitatii culturale in contextul european este iluminismul. Acesta reprezinta o miscare culturala si ideologica aparuta initial in Franta, iar intre anii 1780-1830 si in Romania. In scrierile reprezentantilor Scolii Ardelene, Samuil Micu-Klain, Gheorghe Sinacai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu, carturarii iluministi urmareau in primul rand sa dovedeasca cu argumente stiintifice latinitatea limbii romane, continuitatea elementului roman in Dacia si unitatea poporului roman. In acest context apar lucrarile de factura istorica si filozofica precum: ``Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor`` de Samuil Micu-Klain, ``Hronica romanilor si a mai multor neamuri`` de Gheorghe Sincai si ``Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia`` de Petru Maior.O alta contributie importanta specifica acestei perioade este prima gramatica a limbii romane ``Elementa linguae daco-romanae sive valachicae`` scrisa de G. Sincai si S. Micu-Klain.

Despre identitatea nationala in raport cu Europa se poate vorbi de asemenea in perioada dintre anii 1830-1860, numita si perioada pasoptista, care marcheaza inceputul literaturii noastre moderne. Primii scriitori romani moderni se afirma in cadrul curentului national-popular de la ``Dacia literara``, care are ca redactor pe Mihail Kogalniceanu. Revista promoveaza literatura originala si publica operele celor mai valorosi scriitori ai vremii precum: C. Negruzzi, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu etc. Paginile revistei sunt dedicate tuturor scriitorilor, servind idealului unitatii nationale: `` O foaie, dar, care,

parasind politica, s-ar indeletnici numai cu literatura naionala, o foaie care, facand abnegaie de loc, ar fi numai o foaie romaneasca si prin urmare s-ar indeletnici cu productiile romanesti, fie din orice parte a Daciei, numai sa fie bune, aceasta foaie, zic, ar implini o mare lipsa in literatura noastra. O asemenea foaie ne vom sili ca sa fie DACIA LITERARA...``* La inceputul secolului al-XX-lea se va pune accent pe opozitia intre specificul national si modelul european.Noile curente , samanatorismul si traditionalismul, pun in evidenta virtutile societatii patriarhale si a randuielilor vechi, pe idealizarea societatii rurale si a istoriei, pe pastrarea treditiilor.La randul sau, poporanismul promoveaza o litaratura cu un pronuntat caracter national de inspiratie rurala. Unul dintre reprezentantii de seama a poporanismului este Garabet Ibraileanu. *Mihail Kogalniceanu, Introductie la ``Dacia literara``
El analizeaza literatura romana si ajunge la concluzia ca: `` Asadar, daca poezia, cand e foarte nationala, e expresia sufletului unui popor, proza, cand e talentata, e si expresia sufletului unui popor si oglinda vietii acestui popor. E, inca o data, mai bogata in realitati nationale, subiective si obiective.``** G. Ibraileanu considera ca literatura straina considera ca litertura straina a avut o influenta negativa asupra culturii romane, diminuand din valoarea unor scriitori importnti ai vremii. O alta ipoteza inportanta asupra acestei dezbateri este cea sustinuta de Camil Petrescu : ``Sufletul romanesc e o extrem de interesanta contopire de insusiri si cusururi dintre cele mai diverse...... Toata minunea sta in desavarsirea acestei contopiri, in propria constiinta a unitatii ei.[...] Exista cert, o formula etnica, o formula a sufletului romanesc. Este un produs al timpului si al impejurarilor de tot soiul. Obiceiuri, traditii, costum, muzica si chiar o buna parte din vocabular nu sunt decat manifestari exterioare ale acestui tot psiho-social. Ele urmeaza legile etnice si sociale, cum le-a urmat timp de aproape doua mii de ani, chiar fara apostoli traditionalisti. Calitatile de sentiment, vointa, sensibilitate si inteligenta sunt cele care ne deosebesc de bulgari, de sarbi sau de unguri, mai mult decat folclorul. Ni se va raspunde poate ca tocmai faptul ca poporul nostru si-a pastrat traditiile, folclorul, a contribuit la rezistenta lui pe aceste meleaguri.[...]Adevarul e ca si-a pastrat traditiile, ca a rezistat- si e cum se poate mai logic sa fie- tocmai[...] din

cauza prestigiului pe care l-a exercitat acest suflet asupra celorlalte neamuri cu care venea in atingere***. In a doua jumatate a secolului XIX-lea, atitudinea critica fata de parcursul occidentalizarii Romaniei se accentuiaza prin societatea Junimea si activitatea lui Titu Maiorescu. Societatea Junimea este cea mai importanta grupare ideologica si culturala din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, avand rolul de a orienta evolutia culturii romane.

**`G. Ibraileanu ``Caracterul specific national al literaturii romane, in revista ``Viata romaneasca`` ,1922. ***Cmil Petrescu, ``Sufletul national. Analiza descriptiva a termenului, 1936.
Titu Maiorescu este cel care fromuleaza prima teza a concordantei intre forma si fond, facand referire la raportul dintre alfabetul latin si limba romana: ``"in momentul in care romanii s-au patruns de adevarul ca limba lor este o limba romana, in acel moment si forma exterioara sub care avea sa se prezinte aceasta, adeca scrierea (...) sau literele trebuiau sa fie luate tot de la romani" **** O alta problema care l-a preocupat pe Maiorescu a fost cea a imbogatirii limbii prin neologisme, autorul fiind de acord cu utilizarea acestora cu conditia sa fie necesare: "Acolo unde astazi lipseste in limba un cuvant iar ideea trebuie neaparat introdusa, vom primi cuvantul intrebuintat in celelalte limbi romanice, mai ales in cea franceza" (Neologismele). Ridiculizand "betia de cuvinte"si combatandu-i pe cei care, prin traduceri proaste, prejudiciau spiritul limbii romane, Maiorescu subliniaza si rolul pe care il are literatura in procesul de unificare a limbii, proces care "nu se poate naste decat odata cu nasterea acelei poezii si proze care va fi proza autorilor estetici". Identitatea culturala in contextul european se face si prin sincronism si imitatie. Teoria sincronismului porneste de la premisa ca literatura unui popor trebuie sa se dezvolte simultan cu literaturile mai avansate, astfel incat sa nu apara diferente calitative majore. Eugen Lovinescu pleaca de la ideea ca asteptandu-se evolutia fondului pana in momentul in care ar fi apt sa imprumute o forma noua, s-ar putea ca aceasta evolutie sa nu se produca niciodata. Principiul sincronismului in literatura insemna in mod practic acceptarea schimbului de valori, a elementelor care confera originalitate si modernitate fenomenului literar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o integrare a literaturii intr-o formula estetica viabila,in pas cu evolutia artei europene. In esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului, explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de omogenizare a civilizatiilor, de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincrona. In conditiile in care exista decalaje intre civilizatii, cele mai putin avansate sufera influenta binefacatoare a celor mai avansate. Prin modernizare, Lovinescu intelege depasirea unui spirit provincial, deci nu opozitia fata de traditie, de specificul national.

****Titu Maioresc, ``Despre scrierea limbei romane``, 1866.

Polemica lui cu traditionalismul nu conduce la combaterea factorului etnicin crearea de cultura pe care nu-l contesta ci la sublinierea necesitatii de innoire. In consecinta, pentru sincronizarea literaturii cu spiritul veacului, deci chiar cu ritmul de dezvoltare a propriei societati sunt necesare cateva mutatii esentiale in plan tematic si estetic. Puteam afirma asadar, ca identitatea culturala a romanilor in contextul europea reprezinta un proces complex, care implica imbinarea valorilor traditionale cu cele europene .

Bibliografie: 1. Calinescu, Gerge Istoria literaturii romane..., cap. Specificul natinal editia a II-a, ed Minerva, Bucuresti 1982 2. Ibraileanu, Garabet Caracterul specific national in literatura romana , in Viata romaneasca, nr. 11, 1922 3. Petrescu, Camil Suflet national, in Teze si antiteze 1936, volum de eseuri inclus in Scrieri, I- IV, ed. Minerva Bucuresti 1971-1983 4 . Titu Maioresc, ``Despre scrierea limbei romane``, 1866.

Olga Peleavschi 12u3