Sunteți pe pagina 1din 3

COMENTARIU BUNICA, BARBU STEFANESCU DELAVRANCEA

Comentariu "Bunica" referat Barbu Prozator si dramaturg, eseist si publicist, Barbu Stefanescu Delavrancea (1858-1918) a contribuit la dezvoltarea literaturii romne, ca si alti scriitori, n perioada de trecere de la marii clasici la literatura interbelica. Cunoscut prin trilogia Moldovei ("Apus de soare", "Luceafarul", "Viforul"), dar si prin scrieri n proza ca "Sultanica", "Hagi-Tudose", "Neghinita", "Palatul de clestar" etc., "Delavrancea a adus n literatura romneasca viata celor multi, interesul cald pentru aceasta viata si, n scrisul romnesc, limba vie a celor care traiesc n contact cu pamntul". (G. Ibraileanu). Opera literara "Bunica", n ciuda titlului expozitiv, nu este numai un portret n proza creionat de amintirea maturului, ci si un poem al inocentei, al candorii infantile. La nceput, scriitorul sugereaza prin descriere cteva nsusiri ale bunicii, asa cum s-au ntiparit n mintea copilului de odinioara: "O vad ca prin vis. O vad limpede asa cum era: nalta, uscativa, cu parul cret si alb, cu ochii caprui, cu gura strnsa si cu buza de sus crestata n dinti de pieptene, de la nas n jos". Bucuria revederii este mare ("Cum deschidea poarta i saream nainte."), dublata si de generozitatea bunicii, caci "totdeauna snul ei era plin". Nepotul primea darul numai dupa ce ghicea ce se ascunde acolo, ca apoi sa traiasca placerea abandonarii n lumea basmului, pe care niciodata bunica nu-l ispravea. In fundul gradinii, la umbra dudului printre frunzele caruia "se parea ca de sus are sa cada o ploaie albastra", ea, torcnd, si ncepea basmul, iar copilul visa nainte. El asculta pentru a cta oara? basmul cu mparatul care n-avea copii si pe care un batrn mic, barbos si cocosat l nstiinteaza ca va dobndi "un cucon cu totul si cu totul de aur" numai atunci cnd cei doi meri din gradina sa vor da roade. Asteptarea mparatului este zadarnica, pentru ca merii nfloreau, dar nu rodeau, chiar daca aveau apa si soare din belsug. Intr-o zi vine la mparat "o baba batrna, sbrcita [...] si mica" si-l sfatuieste cum sa obtina de la zna florilor un ulcior de lapte cu care sa ude merii pentru a da rod, asumndu-si nsa riscul de a fi prefacut "n buruiana, pucioasa sau floare mirositoare". Ascultnd sfatul, mparatul porneste la drum si ajungnd ntr-o padure mare si ntunecoasa, pune capul pe desagii ce-i avea cu el si adoarme, "si dormi, si dormi...". Adoarme si nepotelul care se trezeste cnd bunica ispravise caierul si, poate, si basmul. In final, scriitorul si aminteste ca niciodata n-a putut asculta un basm ntreg, stnd cu capul n poala bunicii, caci "avea o poala fermecata si-un glas si-un fus, care ma furau pe

nesimtite si adormeam fericit sub privirile si zmbetul ei". Povestirea bunicii este ntrerupta de nenumarate ori de curiozitatea copilului n mintea caruia lumea basmului fuzioneaza cu realitatea, replicile fiind de o candoare cuceritoare: "Ct de mare?", "Bunico, e rau sa nu ai copii?", " Ct era de mic?", " De ce nu legasera rod, bunico?" etc. Alteori, dialogul produce pagini "de admirabil umor al inocentei" (Al. Sandulescu), cnd copilul concluzioneaza raportnd totul la propria persoana: "Bunico, e rau sa nu ai copii? Fireste ca e rau. Casa omului fara copii e casa pustie. Bunico, dar eu n-am copii si nu-mi pare rau." Sau " Ct era de mic? Poate sa fi fost ca tine. Va sa zica nu era mic de tot..." Cu rar rafinament artistic este prezentata de Delavrancea si trecerea copilului de la starea de veghe la cea de somn prin "acea placuta ngnare a vorbelor ce se pierd ca ntr-un abia soptit descrescendo". (Al. Sandulescu): " ...si-a luat o desaga cu merinde si-a plecat... ...si-aplecat... Si s-a dus, s-a dus, s-a dus... ...s-adus... s-a dus..." etc. Dialogul este, asadar, semnificativ pentru reliefarea candorii sufletului infantil, a umorului inocentei, dar are, n prima parte a scrierii, si ceva ncntator, acaparator, prin curgerea lui rapida, sacadata: "Ghici... Alune! -Nu. Stafide! -Nu! Naut!"etc. Dialogul se mpleteste cu naratiunea si descrierea pentru a evidentia si nsusirile bunicii. In afara de cele cteva trasaturi fizice prezentate direct prin descriere (nalta, uscativa, cu parul cret si alb, cu ochi caprui, cu gura strnsa si cu buza de sus crestata), autorul reliefeaza prin naratiune si dialog alte trasaturi ale acesteia. Ea traieste intens bucuria reantlnirii cu nepotul, este generoasa, ("totdeauna snul ei era plin"), afectuoasa si iubitoare ("Ea mi da parul n sus, ma saruta pe frunte".) Fire deschisa, avnd harul povestirii, cu glasul ei dulce si slab l transpune pe nepot n lumea mirifica a basmului ("genele mi se prindeau si adormeam; ea ncepea sa spuie si eu visam nainte"). Blnda si ntelegatoare, bunica accepta curiozitatea copilului izvorta din candoarea vrstei si si manifesta cu duiosie sentimentele: "Ea lasa fusul, rdea, mi desfacea parul crliontat, n doua parti, si ma saruta n crestetul capului".

Bunica apare n mintea nepotului asemenea unui personaj de basm, care exercita o fascinatie teribila asupra lui, si de aceea poala ei i parea fermecata, iar glasul si fusul l furau pe nesimtite si adormea fericit, mngiat de privirile si zmbetul ei blnd si ngaduitor. Portretul bunicii este creionat si cu ajutorul enumeratiei ("nalta, uscativa, cu parul cret si alb" etc), al epitetelor ("glas dulce si slab", 'poala fermecata") si al repetitiei ("si bunica spunea, spunea nainte, si fusul sfr, sfar...") Aceste procedee artistice ca si alte enumeratii ("ncarcate de lene, de somn, de multumire"), repetitii ("curge ncet, ncetinel, ncetisor"), epitete ("ploaie albastra, nori albi"), carora li se adauga comparatiile "ma simteam usor ca un fulg", |"si fusul sfr, sfr pe la urechi ca un bondar, ca o lacusta s.a.m.d., realizeaza un ritm poematic accentuat, usor detectabil la lectura, fie ca sunt evidentiate caracteristicile si detaliile de cadra, fie ca autorul pune n lumina starea sufleteasca a copilului. Sub aspect lexical si gramatical se remarca prezenta unor cuvinte si expresii populare, mai ales n basmul bunicii: "a lega rod", "cocon", "a drege", "pucioasa", "desaga", "capati", "pasamite" etc., a vocativelor pline de afectiune: "bunico", "flacaul mamei" si a interjectiilor, "ei", "sfr", "a". Meritul lui Delavrancea consta nsa n faptul ca el adauga acestor cuvinte si expresii "procedeele imagismului modern" (Tudor Vianu), caci "o impresie de-a lui e de o bogatie extraordinara si de o noutate care uimeste" (Nicolae Iorga). Daca n alte opere investigatiile analitice sunt n genere mai putin profunde, acestea sunt nsa substantiale cnd este vorba de evocarea unor momente autobiografice ca n "Bunica si Bunicul"

S-ar putea să vă placă și