Sunteți pe pagina 1din 11

IONA

de Marin Sorescu
Teme, motive, simboluri si elemente de intertextualitate Poezia lui Marin Sorescu este, in fond ,o meditaie trist ,ins meditaia mbrac o hain de fantezie inelator surztoare (Eugen Simion); gluma delicat trist fr clovneria sau sarcasmul altora, e identitatea lui in a gndi ideea de via i moarte (Vladimir Streinu). Marin Sorescu este scriitorul romn cel mai reprezentativ al sfritului de secol XX. Posibil candidat la Premiul Nobel, el i-a ilustrat fora creatoare in toate domeniile literare, in egal msur: poezie, proz, dramaturgie, eseistic si critic literar. In toate acestea, el face dovada unui spirit strlucitor, unei ironii fine si incorigibile, semn al unei inteligene ascuite, fiind un poet al paradoxului , al locului comun i in acelai timp profund simbolic, un eseisist plin de verv, intr-o expresie cu totul particular si neateptat, un romancier valoros, i nu in ultimul rnd, un dramaturg de talie european, abordnd in piesele sale temele si experienele majore ale teatrului secolului XX. Nscut intr-o epoc inc plin de cliee ideologice, cu personaje schematice, avnd o existent comun, nutrit numai din lupta pentru impunerea ideilor politice ale vremii, teatrul lui Marin Sorescu reprezint un efort de sincronizare cu problematica dramaturgiei europene i readuce in discuie drama destinului uman, existena absurd, mai puternic marcat la noi de conditiile oprimante ale regimului oresiv comunist. Clasificrile de teatru poetic, teatru-parabol, teatru-dezbatere, sunt frecvente in interpretrile critice ale operei, poetul insui fiind inclinat s accepte, de pild in Extemporal despre mine insumi ( 1981) , c teatrul reprezint o modalitate mai potrivit, mai favorabil de punere in text, in scen, a ideilor poetice. In acest fel, piesele de teatru, Iona(1968), Paracliserul(1970), A treia eap (1971), Matca( 1973), Exista nervi(1974), Rceala(1980) sunt pline de conotatii metaforice si filozofice, dar sunt si un vuiet de ntrebri puse si nerezolvate, ntrebrile grave de la sfrit de mileniu asupra existenei individuale a omului si a destinului colectiv al omenirii. Piesele lui Marin Sorescu, inspirate din istoria national, Rceala si A treia eap, au si ele, ca Iona sau Paracliserul, caracterul teatrului su, adic o structur foarte modern, bazat pe transparena parabolei si facultatea acesteia de actualiza energetic trecutul, dezvluindu-i intr-un chip izbitor, sugestiv, emblematic, permanenele ,spune Ovid S. Crohmlniceanu in Al doilea suflu( Editura Cartea Romneasc, Bucuresti, 1989, pag. 255-256), esenializnd problematica dramaturgiei soresciene. Iona, subintitulat tragedie in patru acte , a fost publicat in 1968 in revista Luceafrul si face parte, alaturi de Paracliserul si Matca, dintr-o trilogie dramatic, intitulat sugestiv Setea muntelui de sare. Titlul trilogiei este o metafor care sugereaz ideea c setea de adevr, de cunoatere si de comunicare sunt cile de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vieii, din automatismul istovitor al existentei, iar cele trei drame care o compun sunt meditatii-parabole, realizate prin ironie. Simbolice pentru titlul volumului din care fac parte, dramele Iona, Paracliserul si Matca sunt parabole pe tema destinului uman, parafraznd trei mituri fundamentale: mitul biblic (Iona), mitul mesterului Manole (Paracliserul) si mitul potopului (Matca). Iona, prima experien a lui Marin Sorescu, dar decisiv, in domeniul dramaturgiei, poart amprenta puternic a poeziei si reprezint capodopera sa dramatic, unul dntre evenimentele marcante ale vieii noastre teatrale. In aceast pies, autorul a simbolizat drama ontologic a omului modern (si a omului ca fiint inzestrat cu contiin) aflat sub puterea destinului orb. Inspirat din mitul biblic al omului inghiit de un pete , opera nu prezint o dram individual ,ci una general -umana, nscut din frmntarile si nelinistile fiinei pmntene in faa propriului destin. De-a lungul celor patru tablouri , Iona d natere unor interogaii existeniale grave, privitoare la via, moarte,

singurtate, destin; prin aceasta, ea se incadreaza in categoria teatrului de idei, devenind un adevrat poem dramatic al nelinistii metafizice. In toate cele patru acte ale piesei se aude o singur voce, a lui Iona, dedublat ins, pentru a sustine un solilocviu plin de verv, umor i autoironie, dar i de substraturi simbolice, prin care se alctuiesc principalele idei ale dramei. Minuia cu care sunt decise decorurile, in partea initiala a fiecarui tablou, creeaza un spatiu determinant pentru situatia existenial in care se afl personajul. Marin Sorescu transcrie, in termeni moderni, mitul lui Iona. Drama are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona , fiul lui Amitai. Iona este insrcinat sa propovduiasc cuvntul lui Dumnezeu in cetatea Ninive, cci pcatele omenirii ajunsesera pn la cer. Iona accept misiunea , dar se razgndeste si se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu il pedepsete pentru nesupunere , trimind un vnt ceresc care provoaca o furtuna pe mare. Corabierii il arunca in valuri. Din porunca divina , Iona este nghiit de un monstru marin si , dup trei zile si trei nopti petrecute in burta petelui in pocin , Domnul a poruncit petelui si petele a vrsat pe Iona pe uscat. . Subiectul acestei fabule biblice se intlneste in piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext, personajul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea ca acesta din urma este nghiit de chit pentru ca voia sa fug de o misiune , pe cand eroul lui Sorescu nu svrise nici un pacat , se afla inc de la inceput in gura petelui si nici nu are posibilitatea eliberrii in fapt. Din ntregul mit, scriitorul nu retine ins dect ideea claustrarii in pntecele unui pete si, cum vom vedea, destinul de salvator al omului, al omenirii de fapt, cu care este investit in pies Iona. Chiar personajul pare s-si aduca aminte, cu mare greutate, povestea chitului, semn ca legturile omului modern cu mitul sunt destul de slabe i intentia lui Marin Sorescu este, in buna masura, alta, deviata ctre sensurile contemporane ale dezbaterii existentiale, mai ales ctre destinul omului absurd, in descenden filozofic. Piesa lui Marin Sorescu este, desigur, si un protest fata de conditia umana limitata, un strigat din adancuri contra unui destin nedrept, compensat, in contemporaneitate, doar de adaosul masiv de artefacte ale civilizatiei moderne. Refleciile unor filozofi moderni evideniaz alienarea omului modern, insingurat prntre semenii si, care nu-i pot fi de nici un ajutor in fata neantului. Influentele lui Heidegger, Nietzsche ( Asa grait-a Zarathustra), Jean-Paul Sartre ( Fiina si Neantul), Albert Camus ( Vara la Alger) se fac discret simite in rndurile acestei prime piese a lui Marin Sorescu. Supercivilizarea tehnica poate deveni o noua barbarie, fiindca pune pe primul plan gadgetul tehnic si neglijeaza omul, fiind incapabila sa-l transforme intr-o fiina mai buna, mai frumoasa, care sa-si depaseasca propria conditie. Omul se resemneaz, ca si Iona, s traiasc in spatiul interior al propriei sale neputine, s nu se mai avnte in largul mrii, incapabil s prseasc spaiul claustrrii din lipsa de resurse si, mai ales, de ideal. In aceasta cutare, omul este singur: nimeni nu va misca un deget,cci, efect sau cauz deopotriv, pe omenire o doare in fund de soarta ta , spune Iona. Fora omului se macin in inutile procese de cunoatere, in legturi care il infasoar si mai strns in propria neputin. Structura dramei. Piesa este alcatuita din patru tablouri, intr-o alternare de afar (I si IV) si de inuntru (II si III). In mod cu totul aparte, relatiile spatiale se definesc prin imaginar, plaja si burtile pestilor figurnd metaforic ale existena uman, precum si prin spaiul nchis, psihologic, al protagonistului, care ii pune ntrebri si ii rspunde, intr-un monolog dramatic continuu. Relatiile temporale reliefeaza, in principal, perspectiva discontinua a timpului psihologic, cel cronologic fiind numai un mijloc artistic de amplificare a starilor interioare ale protagonistului. Tema, modern, existenialist ilustreaz conflictul interior, strigtul tragic al individului insingurat, care face eforturi disperate de a-si regsi identitatea, neputinta eroului de a inainta pe calea libertatii si a asumrii propriului destin, raportul dntre individ si societate, dntre libertate si necesitate, dntre sens si nonsens, ca problematica filozofic existential. Tema universurilor nchise, restrictive, transcrie adevarul singuratatii absolute a omului: el este nchis intr-o serie de cutii succesive, surpriza finala intervenind atunci cand, eliberat din ultima cutie, se trezeste tot in prima, printr-un straniu proces de metamorfoz amintind de absurdul kafkian Actul I l inftieaza pe Iona intr-un decor simbolic(prima modalitate de caracterizare indirect), scena reprezentnd, jumtate, o gur de pete, spre intunecimea creia personajul st intors cu spatele, iar cealalt jumatate, cerul si apa, intinse la infinit. In cadru se mai afla un acvariu, cu civa petiori,

semn al spatiului limitat, dar, de fapt, si primul artifact, primul produs artificial in acest spatiu originar. Timpul aici nu curge, ecoul nsui nu se aude, nu se mai intoarce, ecoul a murit. Iona, este, probabil, omul primordial, omul adamic, pus in fata gravei alegeri de a alegeri a destinului sau. Sau este omul profan, care se intoarce la origini, pus din nou sa aleaga ca la inceput, cautand o alta cale. La inceputul piesei, Iona isi caracterizeaza in mod direct propria situatie existentiala, se striga pe sine, isi pastreaza inca identitatea omului profane, dar ecoul nu ii mai raspunde, ca o invitaie la uitare, la intoarcere ctre starea primordiala. Mai pastreaz, in constiin, ecourile lumii din care abia s-a retras, glgia enorma a existentei (S se termine cu galagia pe mare!), imperativele parcelarii spatiului vital ( Fiecare om sa priveasca in cercul sau[] si s tac), dar viseaza si la alt spatiu, la alt destin:Ar trebui s pescuim in alt mare, parc poi s schimbi marea?. Iona repet ins greseala initial, pcatul biblic, alege din nou o ocupatie utilitara, munca si toate calvarurile ei, vrea sa fie din nou pescar. Viseaz numai peti, petele cel mare simboliznd idealul suprem, poate c libertatea. A pescui, pescuitul reprezint motivul central al operei i se prezint sub dou aspecte: omorrea (captivarea) animalului, adica distrugerea ignorantei, a vnatului, mersul pe urmele lui, fapt ce reprezinta cutarea spiritual . Astfel, pescuitul echivaleaz cu intrarea in labirintul in care monstrul e prins, respectiv cu o prob fundamental care, n multe mituri, apare ca initiere in taina mortii.. In sens psihanalitic, a pescui nseamn si a practica un fel de anamnez, a extrage un element din inconstient, nu prin explorare directionat i rational, ci lsnd libere fortele spontane si adunnd apoi rezultatele obtinute, la intmplare. Inconstientul este ancorat si comparat cu intinderea de ape, fluviul, lacul, marea unde stau ascunse bogtii , care, prin anamneza si prin analiza, vor fi scoase la suprafa, aa cum scoate pescarul prada marin cu nvodul lui. Petele este simbolul instinctualitatii, efigia abisului si simbolul recipientului dublat, caci evoca imaginea nghiitorului nghiit. (Gilbert Durand - Structurile antropologice ale imaginarului). In mitul lui Iona cel nghiit de monstrul acvatic, burta balenei echivaleaza cu un loc de reculegere si smerenie; animalele acvatice sunt patrunse de forta sacra a abisului si poarta in ele sensul vietii prin armonioasa unduire. In folclorul nostru, petele este pus in legtura cu seducia pe care o exercit undele apei asupra fiinei, inoculndu-i dorul de nec. Cum apele sunt ascunzisurile diavolului, petele apare uneori ca intrupare a duhurilor necurate care ispitesc fiina in adancuri. Iona viseaza numai peti, petele cel mare, simbol al unui ideal uman plin de trufie. Semnificativ, copiii, in candoarea lor originar, viseazp numai marea, fr peti, numai paradisul, ilimitatul. Acvariul present la inceput este simbolul marului biblic, este de fapt tentatia. Iona este captiv in propriul univers existential., relund labirintul existentei umane, nghiit din nou de pete. Pescarul, ca si vntorul, reprezinta fiina care doreste sa-si incerce fortele pentru a dobandi o existen triumfatoare. In literatura noastr, conditia pescarului sugereaz confruntarea cu forele ascunse si adeseori diabolice. Scene de pescuit, cu marinari ce-si arunc nvoadele, cu pesti prinsi si trasi in barci, apar in sumedenie de mituri, rituri si opere de arta. Balena simbol venit pe cale cult in literatura noastr, balena reprezint un univers nchis. Asociat mitului lui Iona, este si un semn al devenirii, prin sugestia pe care o propune destinul personajului pedepsit de Dumnezeu. De fapt, in literatura romn, imaginea simbolica a burtii de balena apare mai nti la Eliade, in romanul Noaptea de Sanziene, fiind preluata de Sorescu in drama Iona. Povestea profetului nghiit de balena reprezinta povestea fiinei, burta balenei fiind o metafor a existentei, n care omul este condamnat la singurtate si mcinare, dup cum reiese si din dialogul lui Iona cu sine nsui, din scrierea soresciana: Ce e orizontul acela?/ O burt de pete./ Si dup burta aceea ce vine?/ Alt orizont./ Ce e orizontul acela?/ O alt burt de pete. Captivitatea lui Iona presupune revenirea la starea de samanta a lumii, ins nu la nucleul intim, ce ascunde marele mister, ci intr-un spatiu infernal, supus digeriirii, in care materia se transforma, intra in putrefactie, se descompune. Sorescu reuneste in drama sa mai multe sensuri, legate de conditia limitata a fiinei, dar personajului sau ii lipseste dimensiunea mistica, el nu cauta o cale de eliberare prin abandon si contemplatie. In mitul biblic, burta balenei echivaleaza cu un loc de reculegere si smerenie; pentru indivizii alesi, captivitatea in interiorul unui monstru

constituie o experien mistica, de aceea iesirea din burta balenei nseamn renatere si desfiinarea normei temporale. Or, personajul sorescian traieste cu obsesie hamletiana un singur sentiment- cel al nchisorii din care vrea sa scape, dar cand este liber, isi foloseste libertatea ca sa observe alta balena. El vrea libertatea absluta ntre limitele pamantesti; nu se gandeste la libertatea spirituala. De aceea, parabola lui Sorescu isi indreapta sensurile mai degraba spre ideea ca singurtatea fiinei este de neinvins; lipsa de comunicare dezechilibreaza si ucide; Iona acesta savarseste de nenumarate ori gestul sfartecarii, inct spintecarea propiei burti este aproape un automatism. El isi cauta iesirea printr-o atitudine care se vrea simbolica, vorbeste despre intoarcerea la origini, pare sa fi inteles ca singura eliberare posibila este moartea, dar, de fapt, se sinucide. Solutia personajului sorescian vine oarecum in replica la viziunea lui Eugene Ionesco despre limitele existentei; in Improvizatie la Alma, un personaj al sau spune: Nu se poate iesi dintr-un cerc vicios dect daca te inchizi in el. Pentru Ionesco, orice incercare de evadare restrange libertatea si de aceea nici nu trebuie cautata usa. Viseaza poate si la redobandirea credintei, petele fiind un simbol al crestinismului incipient (la primii crestini, in vremea lui Nero, era un fel de semn de recunoastere a celor credinciosi). Simbolismul balenei tine, in egala masura, de hau si de pete. In India, avatarul vishnuit al petelui calauzeste corabia pe apele potopului. In mitul lui Iona, balena este corabia inssi, patrunderea lui Iona in balena constituie intrarea in perioada de obscuritate, intermediara ntre doua stari sau doua modalitati de existen ( Guenon) Iona in pantecele balenei nseamn mortea initiatica. Iesirea lui Iona este sinonima cu reinvierea, noua nastere, asa cum o arata intr-o maniera deosebit de explicita traditia islamica. Intr-adevar, nun, cea de-a douazeci si noua litera din alfabetul arab nseamn pete, si in special balena. Iata de ce profetul Iona, Seyidna Yunus, este numit Dhun Nun. In Cabala, ideea de nou nastere, in sens spiritual se leaga de aceasta litera nun. Forma inssi a literei in araba simbolizeaza Arca lui Noe, care pluteste pe apa. Aceasta semicircumferinta represinta de asemenea o cupa, care poate, sub anumite aspecte sa semnifice matricea. Considerata astfel, ca element pasiv al transmutatiei spirituale, balena reprezinta, intr-un anumit sens, fiecare inidividualitate in masura in care ea contine germenul nemuririi in centrul sau, reprezentat simbolic langa inima. Dezvoltarea germenului spiritual implica faptul ca fiina iese din starea sa de individuatie si din mediul cosmic, caruia ii apartine, asa cum reintoarcerea lui Iona la viata coincide cu iesirea din pntecul balenei. Aceasta iesire echivaleaza cu cea a fiinei care iese din petera initiatica, a carei concavitate este reprezentata si de circumferinta literei nun. Marea, acea "tihna leganatoare ca o placenta dulce", dar "rea", pare a simboliza libertatea, aspiratia omului spre libertate sau chiar iluzia unei libertati primare. Marea este un simbol al dinamicii vietii, al transformarilor si al renasterilor. Apa in miscare, marea simbolizeaza o stare intermediara ntre virtualitatile inca formale si realitatile formale, o situatie ambivalenta, care este cea a incertitudinii, a indoielii, a nehotararii, situatie care se poate incheia bine sau rau. De aici decurge faptul ca marea este deopotriva o imagine a vietii si a mortii. Pentru mistici, marea simbolizeaza lumea si inima omeneasca in calitate de salas al patimilor. Unii o strbat, altii se ineaca in ea. Fluctuat nec mergitursimbolizeaza o viata agitata dar insubmersibila, un om ce ramane si isi pune amprenta asupra omenirii prin prezenta amintirilor si a anamnezei. Actul al II-lea se petrece in interiorul Petelui I, in intuneric, ceea ce el determina pe Iona sa constate deprimat ca incepe s fie trziu in mine. Uite, s-a facut intuneric in mana dreapta si-n salcamul din fata casei. Iona vorbeste mult, logosul fiind expresia supravietuirii, si-am lasat vorba in amintirea mea ca universul ntreg sa fie dat lumii de pomana, el avand aici ipostaza de calator, explorator pe drumul cunoasterii. O calatorie a carei experien finala este moartea sau mai bine spus initierea intr-o noua viata. Monologul dialogat continua cu puternice accente filozofice, exprimand cele mai variate idei existentiale, de ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii, ori cugetari cu nuanta sententioasa de ce oamenii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dup moarte?. Iona doreste sa se simta liber, fac ce vreau, vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac. Sa-mi tin gura. Nu mi-e frica. Prin intruziune narativa si flash-back, eroul isi aminteste povestea chitului, dar aceasta nu-l intereseaza dect in masura in care ar fi ancorata in real, daca ar putea sti reteta solutiei de

iesire din situatia limita, reprezentata de vesnica mistuire a pantecului de pete. Iona gaseste un cutit, semn al libertatii de actiune si constata lipsa de vigilenta a chitului, apoi recomanda ca ar trebui sa se puna un gratar la intrarea in orice suflet, de unde reiese ideea ca este necesara o selectie lucida a lucrurilor importante in viata. Exprima un santaj sentimental(daca ma sinucid?) cu jovialitate si intelegere pentru imprudenta chitului, care e tanar, fr experien, cutitul sugerand o varianta, o cale de iesire din aceasta situatie anormala, sunt primul pescar pescuit de el. In finalul actului, Iona devine visator si se simte ispitit sa construiasca o banca de lemn in mijlocul marii, pe care sa se odihneasca pescarusii mai lasi si vantul. Constructia grandioasa, singurul lucru bun pe care l-ar fi facut in viata lui, ar fi aceasta banca de lemn avand de jur imprejur marea, comparabila cu un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului. Cutitul si simbolismul acestuia poate fi aplicat in ntregime ca fiind principiul activ modificand materia pasiva. Simbolul cutitului a fost asociat adeseori cu ideea de executie, de moarte, de razbunare, de sacrificiu. Cutitul este instrumentul fundamental al sacrificiilor in numeroase probe initiatice. Pescarusul, dup un mit al indienilor, era la inceputuri stapanul luminii zilei pe care o pazea cu strasnicie, nchisa intr-o cutie, pentru folosinta sa personala. Corbul, ale carui calitati demiurgice sunt cunoascute, a reusit printr-un siretlic sa sparga cutia spre folosul omenirii. Banca de lemn la care viseaza Iona poate fi o salvare, o iluzie, desi este doar o materializare a subconstientului uman care intotdeauna nu doreste sa se supuna sortii, speranta fiind cea care moare ultima. Banca poate reprezenta un fel de axis mundi, lucru ce ne trimite cu gandul la imago mundi ins, in acel moment Ioan era inconjurat de apa, are de-a face cu un imago mundi acvatic. Facand referire la mitul amintit mai sus putem vorbi despre expeditia organizata de Corb in tara pestilor la bordul barcii pescarului ( barca de lumina ) pentru a cuceri focul. Actul al III-lea se desfasoara in interiorul Petelui II, care inghitise, la randul sau, Petele I in care se afla o mica moara de vant, care poate sa se invarteasca sau sa nu se invarteasca, simbol al zadarniciei, al donquijotismului. Ideile asupra careia mediteaza Iona in acest tablou se refera la viata, la conditia omului in lume, la ciclicitatea existentiala a vietii cu moartea: daca intr-adevar sunt mort siacum se pune problema sa vin iar pe lume?. Oamenii sunt coplesiti de viata si-si uita fratii, pierd din vedere faptul ca sunt semeni si sunt supusi aceleiasi conditii de muritori, neglijezi azi, neglijezi maine, ajungi sa nu-ti mai vezi fratele. Aceasta imagine a lui Iona in pantecele balenei isi gaseste caracteristici in realitate?Orice copil nascut in chip fericit langa un rau, orice fiu de pescar cu undita a fost uluit gasind in pantecele stiucii niste pestisori. Pe malul raului, vazand cum stiuca isi inghite prada, copilul viseaza fr indoiala la trista finalitate care o marcheaza in chipul cel mai limpede pe fiina nghiita. Forma porcusorului de apa, atat de fina in adancul apelor, il predestineaza sa traiasca in cele din urma in pantecele altuia. Cate obiecte au astfel un profil gastronomic!Contemplandu-le, ne explicam numeroase tentatii morbide. Un visator obsedat de inghitire precum Hieronymus Bosch se joaca la nesfarsit cu aceasta imagine. Pentru a ilustra maxima cosmica: nghiiti-va unii pe ceilalti, Maurice Gossart, in cartea lui despre Bosch, scrie:<< Un bot enorm inghite un pete care, la randu-i, inghite o mica scrumbie. Doi pescari sunt asezati in partea din fata a unei barci. Batranul ii spune copilului, aratandu-i aceasta minune:<< Iata, fiul meu, ceva ce eu stiu de multa vreme, petele cel mare il inghite pe cel mic>>.Spinoza nsui nu dispretuieste limpezimea acestui apolog. Fabula: E prins cel care crede ca prinde poate fi rezumata prin aceasta imagine foarte simpla. << Cei care inghit la nesfarsit, cei care sunt nghiiti la nesfarsit>>. Iata, dup Georges Barbarin, <<deviza pestisorului>>( Gaston Bachelard - Apa si visele) Apar doi figuranti care nu scot nici un cuvnt, Pescarul I si Pescarul II, fiecare cu cate o brna in spate , pe care o car fr oprire, surzi si muti ( Mitul lui Sisif: Sisif este eroul absurd. Acest om, condamnat s urce neincetat o stnc in vrful muntelui si apoi s i atepte coborrea, este intruchiparea eroului absurd, conform lui Camus. Repovestind mitul lui Sisif, Camus creeaz o imagine extrem de puternica cu o for imaginativ care insumeaz intr-un mod emoionant coninutul discuiei intelectuale care o preceda in carte. Ni se spune ca Sisif este eroul absurd att prin pasiunile sale cat i prin torturile sale. Dispreul sau fa de zei, ura sa fa de moarte, i pasiunea sa pentru via i-au adus acea ingrozitoare pedeaps in care ntreaga sa fiin este muncit fr nici un rezultat (p.89). Sisif este contient de acest blestem, i tocmai in aceasta const tragedia sa. Nu e adevrat c, in timpul

coborrii, el nutrea sperana c va reui totui, c munca sa l va elibera de chinuri. Ins Sisif este in mod evident contient de dimensiunile propriei sale nefericiri. Tocmai aceast contientizare lucid a destinului su transform chinul su intr-o victorie. Aceasta trebuie s fie o victorie deoarece insui Camus spune: l prsesc pe Sisif la baza muntelui. Intotdeauna cineva i poate gsi din nou povara. Ins Sisif ne inva ce nseamn adevrata fidelitate care neaga zeii si inalt stncile. i el de asemenea trage concluzia c totul este bine. Universul de acum inainte fr stpn nu i mai pare nici steril, nici inutil. Fiecare atom al acelei stnci, fiecare col mineral al acelui munte intunecat constituie o lume in sine insui. Lupta insi inspre inlimi este suficient pentru a umple inima unui om. Trebuie s ni-l imaginm pe Sisif fericit (p.91). Viaa i chinul lui Sisif sunt transformate intr-o victorie, concentrnduse asupra libertii sale, asupra refuzului de a spera, i asupra contiinei absurdului acestei situaii.), simboliznd oamenii ce-si duc povara data de destin, dar care nici nu se framanta pentru gasirea unei motivatii, totul devenind rutina. Iona vorbeste cu ei, dorind sa le inteleaga aceasta conditie umila asumata ca o obligatie, ati facut vreo intelegere cat trebuie sa ramaneti mancati?. Umbrele sunt de fapt oamenii, decazuti, fr lumina interioara conferita de cautarea absolutului, cu care Iona nu poate comunica, asa cum nu poti vorbi cu pietrele din jur. Considerata imagine a sufletului, umbra reprezinta duhul omului, un fel de fiina astrala care isi continua existen si dup moartea materiala. Absurdul nu este nici in om, nici in lume dar este in alaturarea acestora. Umbra care nu se produce si nu se orienteaza nu are existen si nici lege proprie, este simbolul oricarei actiuni care nu-si gaseste izvorul legitim in spontaneitate. Umbrele sunt socotite de multi drept o a doua natura a fiinei si este de obicei legata de moarte. In imparatia mortilor, nu te hranesti dect cu umbra lucrurilor, duci o viata de umbra. Dedublarea sau dublul, tema si simbol totodata, dovedesc existena unei dorinte de confruntare cu sine, dar si teama de repetare. Reprezentarea unor panglici sau a unor valuri concentrice in jurul unui personaj simbolizeaza intemnitarea in spatiul obstacolelor si al nefericilor, iar daca cercurie sunt deschise eliberarea. O dedublare mai apare si in cunoasterea sau constiinta de sine, ntre eul cunoscator si constient, si sinele cunoscut si inconstient. Sinele din adancuri, nu cel al perceptiilor fugitive, poate sa apara ca un arhetip etern uneori se materializeaza in prezenta unui Inger Pazitor sau un ghid care il calauzeste pe tot parcursul procesului de initiere. Dublul poate sa fie complementarul personajului, ins cel mai adesea reprezinta adversarul care inivita liber la lupta, la jertfa, la sacrificii. In traditiile stravechi intalnirea cu dublul este un eveniment nefast, uneori o prevestire a mortii. Viata aici, nuntru, in spatiul restrictiv, impus, este plina de umezeala, nu este una sanatoasa spiritual, benefica si atunci se ntreaba Iona de ce trebuie sa duca oamenii un astfel de trai, de ce mai mananca (chitul), daca n-are conditii? Iona devine increzator, o scot eu la cap intr-un fel si cu asta, nici o grija, apoi scapa cutitul si se inchipuie o mare si puternica unghie, ca de la piciorul lui Dumnezeu, o arma cu care incepe sa spintece burtile pestilor, despartind interiorul petelui doi de interiorul petelui trei. Iona ramane singur cu propria constiinta, gndind ( stateam ganduri ntregi) si actionand solitar in lumea inconjuratoare. Apar in acest tablou motive literare noi, cu o simbolistica bogata: gemenii, prezenta ochilor care privesc si cu care dialogheaza interiorizat, reflexiv, intors catre sine. Gemenii sunt un simbol general al dualitatii in asemanare si chiar identitate. Reprezinta imaginea tuturor opozitiilor interioare si exterioare, contrare sau complementare , relative sau absolute, care se implinesc intr-o tensiune creatoare. Atunci cnd simbolizeaza opozitiile interne din om, si lupta pe care acesta trebuie sa o dea ca sa le depaseasca, gemenii capata o semnificatie sacrificiala: necesitatea unui refuz, a distrugerii, a supunerii, a abandonului unei parti din sine, in vederea triumfului celeilalte. Atunci cand gemenii sunt absolut asemanatori acestia exrima unitatea unei dualitati echilibrate, sau un echilibru recastigat. Ei simbolizeaza armonia interioara obtinuta prin reducere. Odata depasit, dualismul/ dualitatea nu mai este dect un simplu joc de oglinzi, efect al manifestarii. Pe de alta parte gemenii simbolizeaza starea de ambivalenta a universului mitic. Gemenii reprezinta imaginea tuturor opozitiilor interioare si exterioare, contrare sau complementare, relative sau absolute, care se implinesc intr-o tensiune creatoare.

Ochiul, organ al perceptiei vizuale, este in mod firesc si aproape universal simbolul perceptiei intelectuale. Trebuie sa luam in considerare succesiv ochiul fizic, in functia lui de receptare a luminii, ochiul frontal al treilea ochi al lui Shiva si ochiul inimii, acestia din urma receptand amandoi lumina spirituala. Ochiul este de asemenea un echivalent simbolic al soarelui. In mod traditional, ochiul drept (soarele) corespunde activitatii si viitorului, iar ochiul stand ( luna) corespunde pasivitatii si trecutului. Aceasta dualitate face posibila trecerea de la perceptia distinctiva la perceptia unificatoare, deci la viziunea sintetica. Viziunea dualista este si o perceptie mentala: sufletul are doi ochi, unul priveste timpul, celalalt sta intors spre vesnicie, unul nseamn dragoste, celalalt reprezinta functia intelectuala. Iona adreseaza o scrisoare mamei sale, pentru ca in viata lumiiexista o clipa in care toti oamenii se gandesc la mama lor. Chiar si mortii, fiica la mama, mama la mama, bunica la mamapn se ajunge la o singura mama, una imensa. Desi i s-a intamplat o mare nenorocire, Iona iubeste viata cu jovialitate si tristete, ideea repetabilitatii existentiale a omului fiind sugerata prin rugamintea adresata mamei: Tu nu te speria numai din atat si naste-ma mereu, deoarece ne scapa mereu ceva in viata, intotdeauna esentialul. Replicile se succed cu vioiciune si amaraciune in acelasi timp, cu tonuri grave sau ironice. Astfel, primind multe scrisori, remarca faptul ca scriu nenorocitii, scriu, cu speranta naufragiatului de a fi salvat de cineva: ct e pamantul de mare, s treac scrisoarea din mana in mana, toti or sa-ti dea dreptate, dar sa ntre in mare dup tine - nici unul, insemnnd ca pe nimeni nu intereseaza necazurile tale, te compatimesc, se uita cu mila, dar nimeni nu face nici cel mai mic gest de a te ajuta. Finalul tabloului ilustreaza o infinitate de ochi care-l privesc, simbolizand nenascutii pe care chitul ii purta in pantece: Cei nenascuti, pe care-i purta in pantec[] si acum cresc de spaima. [] Vin spre mine cu gurilescoase din teaca. Ma mananca!. Eliberarea din monotonia existentiala pe care o incearca Iona in actele II si III, vizeaza depasirea limitelor unei specii mediocre in preocupari, fr o perspectiva salvatoare. Cea mai crunta condamnare este aceea de a nu avea viitor sau de a avea unul degradat, de a trai mereu in trecut, invins de nostalgii, resemnat, cu tristetea de avea toate caile nchise. Iona este singur prntre semenii lui, pentru ca, dup esecul constructiei turnului din Babilon, oamenii s-au instrainat, au abandonat idealurile inalte pentru o existen mediocra, fr viitor, exceland in uitare, aliniindu-se intr-un lung sir de morti anonime. Pentru a disimula efectele acestui esec originar, omul se dedubleaza, se multiplica la nesfarsit, incercand sa-si creeze o multime de alter-ego-ur menite sa-l sustina in lupta iluzorie de recucerire a paradisului. Se pliaza si se dedubleaza, cum face si Iona de-a lungul ntregii piese. Replica lui disperata, Cum pierd timpuri cu fleacuri!, este o parafraza la constatarea faulkneriana despre rostul fiinei umane, acela de faptura agitata, zgomotoasa, marioneta in bataia vantului istoriei, care isi joaca rolul cat timp are putere, neglijand viata reala, care accepta extinctia din superstitie, vazand numai moartea celorlalti, nu si pe cea proprie. Pierderea de vreme, irosirea in gol a existentei este dominanta acestei lumi, in care fericirea nu vine niciodata cand trebuie, nchisa in ea inssi, ca intr-o nchisoare. Oamenii trebuie s realizeze ca sentimentul absurdului exist si c l pot tri in orice moment. Omul absurd trebuie s ceara s triasc doar cu ceea ce cunoate i s nu includ in ecuaie nimic din ceea este nesigur. Aceasta nseamn c tot ceea ce tiu este c eu exist, c lumea exist, i c sunt muritor Actul al IV-lea il prezinta pe Iona in gura ultimului pete spintecat, iar din el se vede la inceput numai barba lui lunga si ascutita[] ce falfaie afr. Respira acum alt aer, aer de-al nostru dens, nu mai vede marea, ci nisipul ca pe nasturii valurilor, dar nu este fericit, pentru ca fericirea nu vine niciodata atunci cand trebuie. Este singur in pustietatea imensa si-si striga semenii: Hei, oameni buni!. Apar cei doi pescari care au in spinare barnele, iar Iona se ntreaba de ce intalneste mereu aceeasi oameni, sugerand limita omenirii captiva in lumea ingustata pn intr-atata?. Orizontul lui Iona se reduce la o burta de pete, dup care zareste alt orizont care este o burta de pete urias, apoi un sir nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul. Meditand asupra relatiei dntre om si divinitate, Iona nu are nici o speranta de inaltare, dorind doar un sfat de supravietuire, noi, oamenii, numai atat vrem: un exemplu de inviere, dup care fiecare se va duce acasa ca sa murim bine, omeneste, ins invierea se amana. Drama umana este aceea a vietii apasatoare, sufocante, din care nimeni nu poate evada in libertate: problema e daca mai reusesti sa iesi

din ceva, o data ce te-ai nascut. Doamne, cati pesti unul intr-altul!, simbolizand ideea ca in viata omul are un sir nesfarsit de necazuri, de neplaceri care uneori se tin lant. Toti oamenii sunt supusi aceluiasi destin de muritor, toate lucrurile sunt pesti. Traim si noi cum putem nuntru. In naivitatea lui, Iona voise sa-si depaseasca umila conditie, aspirase spre o existen superioara, desi ar fi trebuit sa se opreasca la un moment dat ca toata lumea, iar nu sa tot mergi inainte, sa te ratacesti inainte. Iona incearca sa-si prezica trecutul, amintirile sunt departe, incetosate sugerand parintii, casa copilariei, scoala, povestile si nu-si poate identifica propria viata, ntrebandu-se ce o fi fost dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata de ani, pe care am trait-o eu?. Isi aminteste numele: Eu sunt Iona. Constata ca viata de pn acum a gresit drumul, totul e invers, dar nu renunta: plec din nou, pe tot parcursul acestui monolog dialogat Iona aflandu-se si in ipostaza de auditoriu. Solutia de iesire pe care o gaseste Iona este aceea a spintecarii propriei burti care ar semnifica evadarea din propria carcera, din propriul destin, din propria captivitate. Nu se reduce oare aceasta la un haos inutil care este viaa? Nu ar fi oare sinuciderea o cale de ieire legitim dintr-o viata fr sens? Nu. Nu, rspunde Camus. Dei absurdul anuleaz toate ansele unei liberti eterne, el mrete libertatea de aciune. Drama se termina cu o replica ce sugereaz increderea pe care i-o da regasirea sinelui, cunoasterea propriilor capacitate de actiune, concluzionand ca e greu ca fii singur si simbolizand un nou inceput: Razbim noi cumva la lumina. Acest ultim gest al lui Iona poate fi un gest reflex sau o sinucidere, o parasire voita a lumii inconjuratoare si o retragere in sine, aceasta fiind unica salvare pe care o gaseste. Gestul lui este simbolic : constient de forta sa interioara, este hotarat sa nu se lase infrant si sa continue cu orice risc, pentru a razbi "cumva la lumina". Sinuciderea este acceptarea la limita sa extrem, este o modalitate de a mrturisi ca viaa este prea mult pentru om. Aceasta este singura via pe care o avem; si chiar dac suntem contieni, de fapt, de acest lucru in msura in care i contientizm absurdul, putem gsi lucruri de valoare in aceast via. Valoarea rezid in libertatea noastr, in pasiunea i in revolta noastr. Prima schimbare pe care trebuie s o facem pentru a tri in aceast situaie absurd este de a realiza c gndirea, sau raiunea, nu este legat de nici o minte eterna care poate unifica i face aparenele familiare sub masca unui principiu mre, ins ea const in: ...a inva tot timpul s vedem, s fim ateni, s ne focalizm contiina; a face din fiecare idee i din fiecare imagine, in maniera proustian, un moment privilegiat. (p. 20) Personajul devine cu adevarat liber numai prin propria sa moarte, sfidand istoria bolnava a timpului sau.Se evidentiaza aici si credinta autorului ca moartea nu este dect un prag simbolic, capatul unui nou drum si nicidecum un sfarsit. La sfarsitul primului tablou, falcile nesesizate ale petelui se inchid si Iona devine prizonierul acestuia. Metafora petelui devine astfel simbolul unui spatiu nchis, al singuratatii absolute, care a desfiinat libertatea individului si in care fiintele au o dubla identitate : de vanator si vanat, de destin si jucarie a destinului. Impotriva vointei sale, Iona este constrans la un exil fortat in acest spatiu al singuratatii absolute. Exista in aceasta piesa numeroase aluzii la contemporaneitate, la o constrangere exterioara, care tine totul sub control. Astfel, pantecele petelui pare sa simbolizeze temnitele comuniste, in care omul isi pierde identitatea. Aflat in burta petelui, Iona isi ascunde disperarea, teama de a nu-si pierde mintile, in spatele unei vorbarii fr sir, caci vorbirea este o forma de libertate : "Fac ce vreau. Vorbesc" - spune eroul. Dar replicile sale prozaice, absurde chiar, sunt si un mijloc de a-si tempera frica. Personajul afiseaza optimismul si se minte pe sine facand planuri de viitor : sa stea la soare, sa ntrebe pe primul om intalnit ce mai face.Isi doreste sa vada macar pe cineva mergand pe drum, sa auda cativa pasi trecand pe langa el. Ar vrea sa aseze o scandura in mijlocul marii, simbol al statorniciei in jocul neobosit al apelor, pe care sa se odihneasca pescarusii sau vantul. Petele care l-a nghiit pe Iona este nghiit de un altul, iar acesta - de un al treilea.

De aceea imensele falci deschise ale cetaceului simbolizeaza amenintarea unui urias imperiu ( cel comunist, poate), care sta mereu la panda. Valurile marii sugereaz urcusul si coborasul vietii, destinul omului, care ii scapa mereu de sub control. Apa este elementul mortii tinere si frumoase, a mortii in floare si in dramele vietii si ale literaturii ce nu cunoaste orgoliul sau razbunarea, al sinuciderii masochiste. Apa moare odata cu mortul in substanta sa. Apa este atunci un neant substantial, devenind materia deznadejdii. Materia este schema unor vise nesfarsite. Visul are o radacina pivotanta care coboara in marele inconstient simplu al vietii infantile primitive recurgand astfel la practici mistice, caracteristice samanilor. Axioma morala a puritatii absolute este distrusa pwentru totdeauna de o gndire nesanatoasa, este perfect simbolizata de o apa care si-a pierdut ceva din limpezime si din prospetime. De aceea pn si ecoul vocilor a disparut, sugerand izolarea omului de ceilalti semeni, de lume in general. Ironia scriitorului la adresa propagandei partidului comunist este voalata, pentru a nu atrage atentia cenzurii. Astfel, naufragiatii pe mare nu trebuie sa strige toti o data , ca sa nu se creada ca este vorba de o "jelanie absoluta". Se observa aici o aluzie la teama permanenta a dictaturii comuniste de a se confrunta cu nemultumirea generala a populatiei si la tendinta de a o prezenta mereu doar ca pe o instisfactie accidentala. "Visul de aur" este "nada" pe care partidul comunist o prezenta maselor la fiecare nou congres. Eroul este apasat de constiinta limitelor, de certitudinea ca - in acest spatiu nchis - sperantele oamenilor, ca si ale pestilor din acvariul pe care-l poarta cu el, sunt desarte. Aluziile la deportarile masive de populatie se impletesc cu secvente specifice vietii din nchisoare, unde oamenii isi trimit reciproc mesaje pentru cei de afr, in speranta ca vor ajunge la familiile lor. In dialogul cu sine nsui al personajului se contureaza imaginea sotiei, a celor doi copiii, dar pe masura ce anii trec imaginea sotiei se estompeaza si prinde contur imaginea mamei. Aceasta schimbare de perspectiva sugereaz ideea ca in momentele de maxima dificultate omul ar dori sa se mai nasca o data, pentru a trai intr-o alta perioada istorica, mai prielnica dezvoltarii fiinei. Este sugerata aici ideea ca lumea este consecinta unei perpetue renasteri. In acest univers nchis al fiintelor primare (pestii) si al tacerii omul, fiina superioara, nu poate trai deoarece el are nevoie de comunicare, traieste sentimentul solidaritatii umane, isi cauta propria identitate. Animat de aceste imperative ale fiinei superioare, Iona cauta solutia iesirii din labirint, intruchipand asaltul umanitatii asupra tiraniei tacerii. El sapa, fereste in peretii pantecelui balenei si iese la lumina. Finalul piesei a ridicat multe ntrebari, a presupus felurite interpretari, cea mai des intalnita vorbind de sinuciderea personajului, de incercarea gasirii eliberarii in sine, in universul interior. Probabil ultimele replici ale piesei presupun sensuri mult mai adanci, descoperirea, in sfarsit, a caii adevarate pentru salvarea conditiei umane. Iluminarea finala, redobandirea propriului eu ( Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona) identifica si corecteaza eroarea originara a omului : Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gresit-o. Trebuia s-o iau in partea cealalta., prin aceasta revelatie ultima, punct de plecare al unei noi gnoze, al marii, adevaratei cunoasteri, numai astfel omul putand sa se salveze din marele impas in care se afla: (Striga): Iona, Ionaaa! E invers. Totul e invers. Iona, pescar pasionat, intruchipeaza pe omul obisnuit ce nazuieste in viata spre libertate, aspiratie si aluzie, idealuri simbolizate de marea care-l fascineaza. El incearca sa-si controleze destinul, sa-l refaca. Fiindca nu-si poate implini idealul, prinderea miticului pete, el este nghiit de un chit urias, intrand astfel intr-un spatiu ce pare definitiv nchis, care este si unica ratiune de a lupta pentru existen, unde mereu petele cel mare il inghite pe cel mic. Lumea este simbolizata de acest univers piscicol, in care pestii se inghit unii pe altii, Iona nsui fiind un abdomen de pete. Incercand sa se elibereze, el spinteca peretii pantecelor mistuitori ai sirului nesfarsit de pesti, intr-o succesiune concentrica, sugerand ca eliberarea dintr-un cerc al existentei este posibila numai prin inchiderea in altul, iesirea din limitele vechi nseamn intrarea in limite noi ( toate lucrurile sunt pesti). Modalitati moderne de caracterizare

Tragedia lui Iona rezulta din singurtatea existentiala, lucru demonstrat in mod indirect prin didascalii: Ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine nsui, isi pune ntrebari si-si raspunde, se comporta tot timpul ca si cand in scena ar fi doua personaje. Se dedubleaza si se <<stinge>> dup cerintele vietii sale interioare si trebuintele scenice. Caracterul acestui<<pliant>> al individului trebuie jucat cu suplete, neostentativ. Dac rolul va parea greu, ultimele doua tablouri pot fi interpretate de actor. In tabloul IV didascaliile prezinta un decor simbolic: O gura de grota, spartura ultimului pete spintecat de Iona. In fata ceva nisipos, murdar de alge, de scoici. Ceva ca o plaja. In dreapta, o movila de pietroaie, case, lemne. La inceput, scena e pustie. Liniste. La gura grotei rasare barba lui Iona. Lunga si ascutita, vezi barba schivnicilor de pe fresce. Barba falfaie afr. Iona inca nu se vede. Tragedia lui Iona, semnificata si prin spatiul existential, este a fiecarui individ, izolat in propria singurtate, situat intr-un cadru limitat al cunoasterii, care exclude nemurirea ca triumf al vietii si al spiritului asupra spatiului si timpului, ca modalitate de transcendere a universului biologic efemer. Sub aspect stilistic si compozitional, se remarca structura moderna a piesei, care depaseste simpla narare a unor fapte, fie ele si cu caracter tragic. Marin Sorescu adopta formula teatrului parabola, cu sensuri existentiale profunde, desprinse dintr-un text cu valente poetice remarcabile. Disolutia granitelor ntre genurile literare in teatrul modern este vadita: exista un singur personaj, dedublat pentru a sustine un solilocviu prelungit sau un dialog cu sine nsui, miscarea scenica este limitata, fiind transferata radiografierii trairilor launtrice, prin introspectie si analiza psihologica. Bizazeria spatiala a dramei ( Iona este nchis intr-o burta de chit, la orizont se profileaza un sir nesfarsit de burti), situatiile inedite redate prin replici sclipitoare, cu o ironie amara, indreapta semnificatiile piesei catre absurd, simbol si parabola, mereu deschise unor interpretari multiple. Personajul incearca mai nti, firesc, o eliberare catre exterior, prin nsuirea de obiecte si de noi teritorii, chiar instapanire asupra elementelor cosmice: vrea, de pilda, sa prinda cu navodul soarele si sa-l puna la sarat, pentru a tine mai mult. Constata ins curand inutilitatea gestului, spatiul in care traieste fiind de nelocuit: nici aerul nu este aer, ci o parte a unui univers degradat, lipsit de viata si de frumusete. Narile se simt viciate de prezenta acestui aer interior: Acum incep sa infragezeasca si ele. ( Vesel). Aici, in larg, infragezireaa narilor.... Iona incearca sa respire un pic cu podul palmei, ba chiar sa aiba Putin ozon pe liniile norocului. Aceste actiuni se dovedesc a fi iluzorii, pentru ca lumea se scufunda incetul cu incetul in neant, ia apa si se transforma intr-o amintire: Nu trebuie sa pierdem vremea cu fleacuri. - In curand hoitul acesta se va scufunda.....Va lua apa si....( Gest de adio) - (Indemnadu-se). La treaba!. Incearca apoi sa destrame limitele spatiului, sa strabata orizonturile succesive, figurate metaforic printr-un sir nesfarsit de burti, ca niste geamuri puse unul langa altul, izolat ntre toate acestea ca un Dumnezeu captiv, care, odata ajuns in mormant, nu mai poate invia: Se da cu capul de toti peretii, cheama toate siretlicurile mintii si ale minunii, isi face vant in dumnezeire ca leul, la circ, in aureola de foc. Dar cade in mijlocul flacarilor. De atatea ori a sarit prin cer, nici nu s-a gndit co sa se poticneasca tocmai la inviere! calea aceasta este nchisa, nici in ipostaza divina omul nu mai are vreo sansa de reusita, chiar invierea se amana, Dumnezeu nsui aflandu-se aici, in mormant, la capatul puterilor. Revelatia ultima, dup ce isi redescopera numele uitat, semn al altui inceput, este drumul invers, calea catre sine, catre un nou paradis: Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gresit-o. Trebuie s-o iau in partea cealalta.[...] ( Scoate cutitul). Gata, Iona? ( isi spinteca burta). Razbim noi cumva la lumina. Miturile le palc oamenilor pentru ca se termina cu bine si se termina cu bine pentru ca se termina asa cum se termina si noaptea: prin victoria zilei, prin victoria eroului bun, a eroului curajos care sfasie si taie valurile, care izgoneste spaima, redandu-le viata oamenilor pierduti in tenebre ca intrun infern. Saltul in necunoscut este un salt in apa, este primul salt al inotatorului novice. Saltul in mare reinvie, mai mult dect orice alt eveniment fizic, ecourile initierii primejdioase, ale unei initieri ostile. Astfel Iona pentru a- si putea priecta vointa trebuia sa fie singur. Dar el e adeseori uluit si nu poate sa desparta totdeauna umbra de substanta, sa desluseasca ntre stanci si cer, ntre munti si nori, toate fiind reflectate in profunzimile apei limpezi, ca lucruri care salasluiesc acolo si isi au adevaratul lor lacas. Este strabatut cand de reflexul propriei sale imagini, cand de o raza de soare si de unduiri venite nu se

stie de unde, obstacole care-i sporesc dulceata stradaniei. Wordsworth. Apa nu mai este o substanta pe care o bem si o substanta care bea. Ea inghite umbra ca pe un sirop negru. Apa este astfel o invitatie la moarte, la o moarte speciala care ne perminte sa ajungem la unul din refugiile materiale elementare. Dup cum afirma si Carl Gustav Jung : Dorinta omului este ca intunecatele ape ale mortii sa devina apele vietii, ca moartea si strasoareai ree sa fie pantecul matern, asa cum marea, desi inghite in sine soarele, il zamisleste din nou in adancurile ei...... Niciodata Viata nu a putut crede in Moarte! Adevaratele interese sunt cele himerice, interesele pe care le visezi, nu pe cele care le calculezi. Astfel in fata unei ape adanci iti alegi viziunea, poti sa vezi dup voie fundul nemiscat sau apa care curge, malul sau infinitul; ai dreptul ambiguu sa vezi si sa nu vezi, ai dreptul sa traiesti viata barcagiului sau viata pescarului. O simbioza a imaginilor daruieste apei adanci pasarea boltii si petele adancurilor. Tot ceea ce rmne este soarta al crei rezultat este fatal. In afr acestei singure fataliti a morii, totul, fericire sau bucurie, este libertate. Rmne o lume in care omul este singurul stpn. Ceea ce l leg era iluzia unei alte lumi. Rezultatul gndirii sale, incetnd s fie fr speran, inflorete in imagini. Ea se bucura in mituri, cu sigurana, ins miturile cu nici o alta dimensiune dect suferina uman i de aceea ea este inepuizabil. Nu fabula divina care i amuz pe cei orbi, in faa i gestul terestru, i drama care insumeaz o inelepciune dificil i o pasiune efemer. (p. 87) Bibliografie Hadrian Soare , Gheorghe Soare - Limba si literatura romn: subiecte rezolvate pentru examenul de bacalaureat, Editura Carminis Educational, Pitesti, 2004, pag. 515- 520 Noemi Kozma, Gabriela Scorus Literatura romn: repere critice fundamentale , Editura Aula, Brasov, 2003 pag. 364-369 Doina Rusti Dictionar de teme si simboluri din literatura romn, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2002 pag.47-48, 288 Gilbert Durand Structurile antropologice ale imaginarului, Editura Univers, Bucuresti, 1997, pag. 264-265 Chevalier, Jean si Gheerbrant, Alain Dictionar de simboluri, Editura Artemis, Bucuresti Albert Camus Mitul lui Sisif , Editura Eminescu, Bucuresti , pag. 20-91 Gaston Bachelard Apa si visele ; Aerul si visele, Editura Univers, Bucuresti, 1997 pag. 1417; pag. 56-59 Carl Gustav Jung Amintiri, vise si reflectii, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, pag. 206-239