GEORGICA a IV-a de Mircea Cartarescu - poezie postmodernista Introducere: Mircea Cartarescu e liderul recunoscut al noului val de scriitori ,,optzecisti'',

poet si prozator postmodern, ale carui scrieri au puternice note hiperealiste, iar limbajul sau poetic tinde sa elimine figurile de stil devenind un limbaj prozaic adunat din cea mai banala realitate. Poezia face parte din ciclul ,,Georgicele'', apartinand volumului de debut ,,Figuri, vitrine, fotografii'' (1980). R1: Poezia ilustreaza maniera lirica postmodernista, in primul rand prin intertextualitate, realizata prin parodierea modelelor si chiar prin reproducerea unor versuri apartinand lui Tudor Arghezi. Interesul pentru aspecte cotidiene deliberat prozoice ale vietii, oralitatea stilului mergand pana la familiaritate, ironia si umorul care se desprind din prezentarea preocuparilor contemporane ale taranului total diferit de vremurile opuse, caracterul narativ al poeziei si prozodia moderna (poezie astrofica, fara rima si ritm, prezenta ingambamentului, lipsa semnelor de punctuatie) sunt tot atatea trasaturi postmoderniste ale creatiei. R2: In opinia mea, tema este reprezentata de izolarea omului contemporan intr-o realitate banala, prozaica, a lumiii orale. Poetul nu mai pedaleaza pe tema traditionala a legaturii omului cu natura, ci pe ecourile civilizatiei care patrund prin intermediul antenelor, prin satelit in cele mai departate colturi. Alte teme si motive evidentieaza lumea devenita sat mondial conectat la cele mai noi informatii, tehnicizarea extrema a realului care nu poate salva conditia umana de la infrangerea inevitabila in lupta inegala cu timpul, existenta artificializata bazata pe principiile consumului generalizat. Viziunea despre lume a poetului deriva din interesul pe care il manifesta fata de lumea taraneasca, pentru aspectele cotidiene, banale, ale vietii. Taranul lui Mircea Cartarescu este un personaj ridicol si tragic, neadaptat in totalitate noii lumi tehnologizate, intrucat progresul stiintei nu amelioreaza conditia umana si nu anuleaza lupta cu timpul si chiar cu moartea. Acest taran este semiurbanizat, prins de vraja noii lumi pe care n-o pricepe, traind intr-un mediu artificial, intr-o lume groteasca si ridicola, este un cetatean confuz care a pierdut valorile traditionale si nu le pricepe pe cele moderne. In felul acesta se produce instrainarea lui intr-un univers tehnologizat in care a pierdut sentimentul comuniunii cu natura. R3: O idee semnificativa pentru tema instrainarii omului o reprezinta faptul ca taranul s-a instrainat de natura si de vietatile ei, ca traieste o existenta artificiala intr-o lume care si-a pierdut credinta in favoarea tehnicii si a stiintei: ,,ba dati in caini lumea e mica / ba cu gerovital se duc ridurile ca-n palma. Mai mult, devenita si ea societate de consum, lumea taraneasca adera la un model existential care ii e strain ,,El mananca acum, conserva de fasole cu carnaciori produsi la Fetesti. O a doua idee relevanta pentru viziunea despre lume a poetului deriva din felul in care dezvolta tema mortii. Moartea este vazuta ca o calatorie, fiind desolemnizata prin tonul ironic si prin jocul de cuvinte care alatura surprinzator expresia populara ,,lumea cealalta si cliseele lingvistice ale stilului oficial: hai dati zor cu porumbul ca eu ma duc/ putin pe lumea cealalta adica a treia/ si ultima fetii mei. R4: Incipitul (primele 2 versuri) prezinta in mod direct relatia brusca a taranului cu noile tehnologii care ii creaza posibilitatea de a lua legatura cu intregul glob, de a cunoaste tot ceea ce se intampla la nivel mondial. Finalul e construit prin intertextualitate, prin parafrazarea unei poezii argheziene ,,de v-ati ascuns. Viziunea mortii ca joc e asociata cu revolta fiintei impotriva unui sfarsit ce nu poate fi invins nici prin credinta, nici prin stiinta: ,,dragii mei copchiii mei ce sa-I faci/ asa e jocul/ arza-l-ar focul. Titlul poeziei, ca de altfel al intregului ciclu, scoate in evidenta faptul ca lumea rurala a linistii si a intinderilor campiei romane in istorie ca un mit degradat intamplandu-se o enorma aglomerare de imagini false civilizatiei si o radicala schimbare de cadru, spatiile rurale deschizandu-se, devenit satul mondial cu acces la cele mai moderne mijloace de informatie. Prozodia contribuie la evidentierea absurdului unei lumi devenite un sat globalizat. Textul este o poezie astrofica, cu versuri libere bazate pe ingambament, scrierea numai cu litere mici, chiar si a substantivelor proprii. La nivelul discursului poetic se observa amestecul registrelor stilistice, amestecul vocilor lirice, in sensul ca pe langa enunturile la persoana a III-a apare si monologul taranului care se adreseaza fiilor. Incheierea: In concluzie, poezia lui Mircea Cartarescu este reprezentativa pentru postmodernismul romanesc avand in vedere tonalitatea ironica, jocurile de cuvinte, aspectul registrelor stilistice (se observa o tenta ostentativ populara a cuvintelor, un amestec de neologisme reprezentand termeni tehnici cu

regionalisme), amestecul vocilor lirici si nu in ultimu rand intertextualitatea, toate contribuind la construirea unei imagini a taranului fara nici o legatura cu traditia si cu spiritualitatea straveche. .